trei etape

sunt
anterior,
capitolul prin co-
citit în probleme
cumai unei
popă rezolvarea
presupune o privire
c le Empatiei, aruncăm
Etapa Hai să apropo,
Acesta,
dintre ele. să simți
fiecăreia s-ar putea
asupra carte;
atentă
mai din
tellniclcavpitol ori.
cel de mai
multe
să-l citești
căe cazul

EtapaEmpatiei: înțeleși)
(și
ascultați
copiiitrebuie
este cea în
Etapa Empatiei:
despre
latăceștii deja despre preocupările,
informațiile
carestrângitoate al copilului tău în
perspectivasaupunctul de vedere greu să-i
căreia îi este
legăturăcu o anumităașteptare în
să faci asta
facăfață.Știi,de asemenea,că va trebui
modproactivcât mai des posibil.
Întocmaica și adulții, copiii au, la rândul lor, griji și
preocupăriserioase,întemeiate: foamea, oboseala,
frica,dorințade a-și cumpăra sau de a face anumite
lucrurișitendința de a evita lucrurile care-i sperie sau
care-iincomodează sau pe care nu se simt în stare să le
facă,Misiuneata în
cadrul Etapei Empatiei este să-i
arățicopiluluică
ești cu adevărat interesat și curios să
acestepreocupări,
Nudainiciun
fel de lecții în Etapa Empatiei.
dai De fapt,
lecțiiîn niciuna
dintre cele trei etape. Nici nu

115
emiți judecăți. Și nici nu trebuie să spuimulte
dintre

chestiile standard pe care le spun adulțiica răspuns la

preocupările copiilor. Așa că, dacă-ți spune copiluľ

teamă că-i un monstru la mine sub pat",n-artrebui să
răspunzi cu: „O, haide, nu-i nici un monstrulatinesub
pat". La: „Mă deranjează eticheta de la cămașă"n-ar
bui să răspunzi spunând: „Toate cămășile au etichete,
așa

că n-ai decât să te obișnuiești cu asta". Și nici „N-aidecât

să fii mai bărbat" nu ar fi răspunsul ideal cândîțispune:
„Copiii de la școală mă necăjesc". Când dai asemenea
răspunsuri, preocupările copilului tău sunt pur șisimplu
ignorate, neglijate, nesocotite, minimalizate și în cele
din

urmă eliminate cu totul din peisaj.

Unora dintre adulți nu li s-a părut niciodatăfoarte
înțe-
important să culeagă informații despre copil și să-i
vedere.
leagă preocupările, perspectiva sau punctul de
De aceea mulți copii —poate că majoritatea, din păca-
te —sunt obișnuiți ca problemele lor să fie ignorate,ne-
glijate,nesocotite, minimalizate de către adulți. La urma
urmei, noi, adulții, de multe ori credem că știm ce-l îm-
piedică pe un copil să rezolve o anumită problemă, ceea
ce explică de ce nu investim prea multă energie în afla-
rea motivului. Avem propriile noastre preocupări, pe
care suntem dornici să ni le exprimăm, și deseori fa-
cem asta ignorând sau minimalizând preocupările co-
piilor. Și am găsit deja soluții incredibile (așa că nu mai
e nevoie de cercetări, discuții sau colaborare pentru a

116
 decis deja să
cc noi am
din îlłomcnt
niștesoluții,
o
adoptăfil
soluție), (Ic des, presupunerile
că, sunt foarte
proastă copiilor
cu problcmclc
în legătură incredibilele noastre
rcaliîatc, DC aceea, Și încă o
de chiar atât de bune,
a nu fi pro-
scdovedesc nesocotite
copiii obișnuiți să le fie
proastă: puțin receptivi să ascul-
a fi mai
au tendința de În plus, după cum
preocupările celor care-i îngrijesc, copilului
tc preocupările
dacă nu te interesează
ai citit, ele să fie as-
străduiești cu adevărat ca
tău și dacă nu te
din urmă
cu atenție, în cele
cultate,lămurite și tratate nu vei mai
vorbi cu tine. Atunci
copilultău nu va mai
cu care să rezolvi problemele, proble-
aveaun partener
vor rămâne nerezolvate,iar tu nu vei mai avea
mele
cine știe ce influență.
Vesteabună este că preocupările tale vor fi totuși
ascultate(în Etapa Definirii Preocupărilor Adultului)
și li se va acorda atenție (în Etapa Invitației) și că tu vei
aveatotuși o ocazie să oferi posibile soluții (tot în Etapa
Invitației).Încă o veste bună'. nu-ți pierzi nicidecum
autoritateaculegând informații, înțelegând, empati-
zând cu preocupările copilului. Deloc. Așa că scapi de
presiune:nu mai e nevoie să ghicești preocuparea sau
perspectivacopiluluitău. Nu mai trebuie să-i citești
gândurile.În schimb, trebuie să devii foarte priceput
la
a obține informații de la copilul
tău.

117
 Deci cum faci asta? Folosind Planul Proactiv
informații și de înțelegere care
cesul de culegere de
problemei nerezolvate. Prezentarea
pe cu o prezentare a
începe de obicei cu cuvintele „Am observat că..."șise
încheie cu cuvintele „Ce se-ntâmplă?” Între acestea
rezi o problemă nerezolvată. Ușurezi mult prezentarea
dacă urmezi îndeaproape indicațiile pentru formularea
problemelor nerezolvate despre care ai citit în Capitolul
4. Iată câteva exemple:
Am observat că ți-e greu să iei micul dejun înainte
de a pleca la școală. Ce se-ntâmplă?”
„Am observat că ți-e greu să te înțelegi cu sora ta în
ultimul timp. Ce se-ntâmplă?"
„Am observat că ți-e greu să-i dai câinelui de mân-
care dimineața. Ce se-ntâmplă?"
Am observat că nu prea îți place să mergi la școală
în ultimul timp. Ce se-ntâmplă?”
Am observat că ți-e greu să-ți faci temele seara. Ce
se-ntâmplă?"
Am observat că ți-e greu să răspunzi la telefon
când te sun. Ce se-ntâmplă?"
„Am observat că ți-e greu să ne anunți cu cine
și
unde ești. Ce se-ntâmplă?"
Am observat că ți-e greu să te trezești și să te duci
la școală în ultimul timp. Ce se-ntâmplă?"
De remarcat că, așa cum spun indicațiile, aceste pre-
zentări nu pomenesc nimic despre COmP0rtamentele
118
 înjurăturile, trasul de
exemplu,țipetele,
(de
negative adulților (de exemplu,
ezolvate
P
mai degrabă precise decât
urăști")și sunt
„pentrucămă
0b
senpat
scad probabilitatea ca respectivul
Indicațiile
generale. de atitudi-
încurcat-o, îi scad nivelul
ezi copilsă simtă că a
multpre
defensivăși sporescprobabilitatea ca el să-ți răspun-
e pentru ne
misiune a
re ai
fotN
dăla întrebări.Din moment ce principala
cititînț estesă aduni informații ca să poți în-
Empatiei
Etapei
țelege sauperspectivacopilului tău în le-
preocuparea
i micul dejun' găturăcu o anumităproblemă, este esențial ca el să-ți
răspundă. Dacănu-ți răspunde, preocupările lui nu
vorfi identificateși nu vor primi atenția necesară,
înțelegi cu sort iar
problemava rămâne nerezolvată.
Artrebuisă specific că
dai câinelui prezentarea este partea
ușoară.
Parteagreavine după ea.
După ce întrebi „Ce
se-ntâmplă",
există cinci posibile
mergłla, reacții:
ace să Posibilitateanr. l: Copilul
spune ceva.
Posibilitateanr. 2: copilul nu
temele ne „Nu
știu" spune nimic sau
faci spu-
Posibilitateanr. 3: copilul
spune „Nu am
răspunzi nici o pro-
Posibilitateanr. 4: copilul
besc
cti
tiflțl spune „Nu
vreau să vor-
Posibilitatea
spune nr. 5:
de genulcopilul ia 0 atitudine
trezeș „ Nu vreau defensivă si
să vorbesc
să cu
âJflP țifle, detaliem
pe rând
fiecare
posibilitate.
CO
119
 Posibilitatea nr. 1: Copilul spune ceva

Dacă, după ce este prezentată problema, copilulîn.

bine. Acum trebuie să-l facisă
cepe să vorbească, asta-i
continue să vorbească, pentru că nu este foarte proba-
bil ca răspunsul lui inițial să te ajute să-i înțelegifoarte
clar preocupările, perspectiva sau punctul de vedere.
Va trebui să faci săpături ca să afli mai multe informa-
ții. Acest proces - pe care eu îl numesc „foraj informa-
țional" - este destul de dificil pentru unii oameni, mai
ales la început, în special pentru că nu sunt siguri ce ar
trebui să spună. Din acest motiv, mulți adulți abando-
nează planul. Vestea bună este că există anumite strate-
gii care te ajută să conduci procesul de foraj în așa fel
încât Planul B să rămână o variantă validă.
De remarcat, în primul rând, că termenul este de „a
săpa" după informații, nu „a smulge" informații. Prin-
cipalul scop al forajului informațional este de a clarifica,
în timp ce smulsul informațiilor are tendința de a deve-
ni un act de intimidare sau un semn că-l bănuiești pe
copil că nu va fi deschis sau că va minți. Obiectivul tău
este să-i arăți copilului că încercarea ta de a-i înțelege
preocuparea sau perspectiva nu este falsă sau
superfici-
ală. Chiar ești curios... chiar îți dorești să înțelegi.
În al doilea rând, a săpa după informații nu este unul
și același lucru cu a vorbi. Sunt părinți care vorbesc
frecvent cu (sau poate că mai degrabă către) un copil,
dar nu reușesc niciodată să înțeleagă clar preocupările

120
 Ącu Oble
în legătură cu o anumită pro-
sauperspectivacopilului
te blemănerezolvată. Forajul informațional este mult mai
greu decât simplul fapt de a vorbi.
a
sau În al treilea rând, forajul informațional înseamnă
ă Punctul (adică să-i dai lecții copilu-
afl•1 d să asculți,nu să țiipredici

Iui tău) sau să bagatelizezi (adică să-i ignori sau să-i

mai
îl Inulte•
numesc
minimalizezipreocupările).
pentru forajlnf
unii Forajulinformațional este cel mai greu aspect al
tru că PlanuluiB,în specialpentru că adulții nu sunt tocmai
nu sunt
otiv, mulți sigurice ar trebui să spună. Următoarele strategii de fo-
adulti rajar trebui să te ajute; toate sunt foarte eficiente în a-l
e că există
anumitesfrłajutape copilul tău să se facă ascultat, înțeles și tratat cu
rocesul de foraj importanțacuvenită și să continue să vorbească.
ariantă validă,
łnd, că termenul
estedeg Strategianr. I - Ascultare reflexivă: Prin
această
strategiepur și simplu funcționezi ca
smulge” informații PT o oglindă sau re-
peți tot ce-ți spune copilul tău.
este de Dacă la întrebarea ta în
național legăturăcu faptulcă nu se
tendința deadćlŕ înțelege bine cu sora lui răs-
lor are punsul este: „Pentru că nu-mi
bănuieștț place de ea", răspunsul
că- I tău ar trebui să fie: „A, nu-ți
n semn Obiectil place". Apoi ar trebui să
adaugio propoziție
va minți. piu:„cum așa?”,
prin care să ceri lămuriri,
de exem-
ta sau „Nu prea pricep",
ercarea sau sau„Poțisă-mi sau „Nu înțeleg",
falsă spui mai multe în
legătură cu asta?", sau
euîn urmă cu
treizeci și cinci de
mele meleexperiențe ani, când, printre
inform , care în
pri-
a pregătit domeniul psihologiei,
ăriJ1ț1 să devin am fost
consilier pentru
situații de criză la o
re
eg ra clar p
121
31eaga
 iar prima strategie pe care am fost sfătu-
linie telefonică,
a fost ascultarea reflexivă. Dar am folo-
it s-o folosesc
de atunci. Mi-am dat seama repedecă
sit-o mereu
o cale potrivită de a arăta că as-
ascultarea reflexivă este
înțelegi. Este un mod eficient și sincer prin
culți și că
copilul să continue să vorbească și să cu-
care să-ți faci
plus. Ascultarea reflexivă este strate-
legi informații în
implicită. Dacă ești în toiul Etapei Empatiei și nu
gia ta
să spui, ascultarea reflexivă este întotdeau-
ești sigur ce
na o soluție garantată.

Strategia nr. 2 —Formularea de „întrebări

precise"

(cine, ce sau unde/când): Aceste întrebări sunt, de ase-

asculți cu
menea, o modalitate potrivită de a arăta că
adevărat și că ai nevoie de mai multe informații.
Exemple:

„Cine te necăjește la școală?" „Ce te împiedică să răs-

punzi la telefon?" „Unde/când te enervează sora ta?"
Deseori, noi, adulții, avem deja următoarea întrebare
pregătită înainte de a termina copilul să răspundă la pri-
ma. Sau avem deja pregătită o soluție dinainte stabilită,
pe care ardem de nerăbdare s-o propunem (sau s-o im-
punem). Acestea sunt niște moduri foarte clare de a arăta
că nu ascultăm și nu înțelegem cu adevărat. Nu uita, fo-
rajul informațional este menit să culeagă informații, iar
„întrebărileprecise"sunt o cale transparentă de a face
asta. De remarcat, de asemenea, că mai este o „întrebare
precisă" —de ce —pe care n-ar trebui s-o adresezi _foarte

122
 accastă întrcbarc va primi ca răspuns o
des;în general,
posibil chiar una pe care copilul a învă-
tcoric,și foarte
adult. Cu Inult timp în urmă pe când în-
iat-odc la un
întrebam uneori pc copii de ce am întrebat o
că-imai
ani de ce sc purta urât acasă. Mi-a răs-
fcti(ăde patru
posibil să
puns:„Facasta ca să obțin atcnțic negativă". E
fifostultima dată când am pus această întrebare.

Stratcgianr. 3: Întrebări privind natura situaționa-

lăa problemeinerezolvate. Uneori ni se pare că un co-
pilc perfectcapabil să ne satisfacă o anumită așteptare
doarfiindcăîn unele ocazii reușește acest lucru. Și
atunci,adulțiisunt tentați să tragă în mod pripit con-
duziacă respectivulcopil poate să le satisfacă o anumi-
tăașteptareatunci când are chef și că nu o face
'l
atunci
cândnu are chef Adevărul ar putea fi
însă că există di-
Ierențe
subtileîntre așteptărilepărintelui în
ocazii doar
aparentidentice,iar acestea
explică faptul că nu întot-
deaunacopilulreușeștesă le satisfacă.
imediatconcluzia
În loc să tragi
că îi lipsește motivația
„Știucâ poate copilului —
să iși facă tema
dacă-și pune mintea la
contribuție!
Ieri
a reușit!"-t poate
cerilămuriri că ar fi de preferat
copiluluiînsuși. Ține
minte, atunci
despre că nu trebuie să
gândurile încerci să-i
Iaciterna -mă să înțeleg cum
la matematică ai reușit ieri
și azi nu mai
ușor ca să poți".
mergi la școală,
iar alteori
123
 parc-ar trebui să mergi la dentist să-țiscoți
te codești de
Ajută-mă să înțeleg de ce."
un dinte.

Ce gândește copilul în momentul

Strategia nr. 4:
nu e încă rezolvată. Aceastaeste0
în care problema informații privitoare
potrivită pentru a obține
altă cale
copilului, la perspectiva sau la punctul
la preocuparea nerezolvate. „Lacete
problemei
lui de vedere asupra
la birou și încerci să-ți faci temala
gândești când stai
vei întreba ce anume simte.
matematică?" Atenție, nu fl
asta, dar răspunsul (căse
Nu că ar fi greșit să-l întrebi
trist, frustrat, stânjenit, plictisit etc.) nu îți
simte fericit,
oferi informația pe care cauți să o afli despre punc-
va
nu-l
tul de vedere sau preocuparea lui. De asemenea,
vei întreba de ce anume ar avea nevoie pentru a-și re-
zolvaproblema,căci astfelnu vei face decât să-l deter-
mini să ofere o soluție pripită și nu vei descoperi ce
anume îl preocupă. Nu ești gata să te gândești la soluții
până când nu ajungi la Etapa Invitației.

Strategia nr. 5: Descompunerea problemei nere-

zolvateîn părțile sale componente. Cele mai
multe
problemenerezolvateau componente
multiple. De
exemplu,pregătireapentru culcare seara
are
etape(un duș, spălatulpe dinți, îmbrăcarea mai multe
citirea unei cărți etc.). Și pregătirile pentru pijamalei,
dimineață au etape distincte (trezirea la timp; școală de
ridicarea
124
 —J

dinți, dușul de dimineață, alegerea

ălatulpe
ghiozdanului, micul dejun etc.).
pregătirea
hainelor, uneori să fie ajutați să identifice aceste
trebuie
copiii putea spune concret care anume dintre
pentru a
etape,
probleme:
pune
elele
(introducere).'Am observat că ți-e greu să te
părintele
tepregătești
cu ce vrei să te îmbraci dimineața, când
hotărăști
școală. Ce se întâmplă?
pentru
Copilul:Nu știu.
puțin și să-mi spui ce anu-
Părintele:Vreisă te gândești
me e greu?
Copilul(după un răgaz de gândire): Chiar nu știu.
Părintele:Te-arajuta dacă ne-am gândi la lucrurile
carecontează când hotărăști ce haine o să porți?
Copilul:Da.
Părintele:Ei bine, cred că unul dintre lucrurile care te-ar
ajutăsă te hotărăști arfi dacă hainele respectivesepotrivesc cu
vremeade afară. Ți se paregreu să alegi înfuncție de asta?
Copilul: Nu.
Părintele: Deci poți să-ți alegi hainele dacă știi ce vreme
e afară și te gândești care dintre ele s-ar potrivi?
Copilul:Da.
Părintele: Bine. Hainele pe care urmează să le îmbraci le
alegi și înfuncție de cât de mult îți plac. E greu să alegi așa?
Copilul: Nu.
Părintele: Deci nu e o problemă să le alegi pe cele ca-
re-ți plac, nu-i așa?
Copilul: Nu.
Părintele: E bine de știut. Apoi te gândești cum te simți
când îmbraci hainele. E greu?

125
 Copilul:Da!
greu să te hotărăști din cauzafelului
Părintele: Deci e
simți hainele respective pe corp?
în care
Copilul:Da!
așa de greu?
Părintele:De ce ți separe
Toate hainele pe care le am îmi dau mâncărimi
Copilul:
și-sprea strâmte și etichetelemi de.
și suntpline de etichete
hotărî pe care să le aleg!
ranjează! Și-atunci nu mă pot

Iată o informație prețioasă.

Strategianr. 6: Observațiile discrepante. Această

strategie implică a face o observație care diferă de felul
în care a descris copilul o anumită situație. E cea mai
riscantă strategie pentru că, dintre toate metodele de
foraj, este cea care, cel mai probabil, l-ar putea face
pe copil să înceteze să vorbească. Acest risc apare fi-
indcă mulți dintre copii îndeosebi cei care sunt ade-
sea acuzați că mint —vor
interpreta greșit o observație
discrepantă drept o acuzație de
lipsă de onestitate. Din
fericire,nu-l acuzi că ar
minți, doar îi atragi atenția că
observațiile tale diferă de
ale lui. Faptul că percepția
asupra realității e diferită ta
de cea a copilului
nă că acesta minte. Exemplu: nu înseam-
„Tu-mi spui că
bine cu Charlotte,dar ieri, te înțelegi
la micul
deloc că vă înțelegeți. Ce dejun, nu păreaȚi
părere ai despre
asta?"
Strategia nr. 7: Amânarea
pentru
mularea unor întrebări privind
eventuale probleme
126
suplimentare). Acesta este momentul în care „pui deo-
care copilul le-a ridicat deja, cu sco-
parte”problemele pe
considerare a unor eventuale
pul de a facilitaluarea în
problemele anterioare, ci
alte probleme. Nu vei ignora
doarle vei pune deoparte temporar, astfel încât să
permițiluarea în considerare a altor griji ale copilului.
Exemplu:„Deci, dacă aș face clătite în fiecare dimineață
la micul dejun astfel încât ele să fie gata cu zece minute
înainteca tu să trebuiască să pleci spre școală și dacă fra-
teleși sora ta nu te-ar mai necăji, ar mai fi ceva care să te
împiedicesă iei micul dejun înainte de-a pleca la școală?".

Strategianr. 8: Concluzii (și întrebări privind even-

tuale probleme suplimentare). Acesta e punctul în care
veirezuma impedimentele pentru rezolvarea problemei
pe care le-ai aflat până acum și apoi vei întreba dacă
existăși altele, care n-au fost luate în discuție. Aceasta e
strategiarecomandată înainte de a trece la Etapa Definirii
PreocupărilorAdultului, pentru a te asigura că nu există
alteprobleme cu care să se confrunte copilul. Exemplu:
» ă-mivoie să mă asigur că am înțeles ce vrei să-mi
spui.Ți-e greu să-ți faci tema la studii sociale fiindcă ești
obositdupă o zi lungă la școală și la antrenamentul de
fotbal,fiindcă e prea mare gălăgia în sufragerie din cau-
ză că fratele tău se uită
la televizor, iar tu ai avea nevoie
să te ajut și eu nu pot
fiindcă sunt ocupată să o pre-
gătescde culcare pe
sora ta. Mai e vreun motiv pentru
careți-e greu
să-ți faci tema la studii sociale?".

127
 Iată cum s-ar putea desfășura „forajul
informațio
nal", cu exemplificarea câtorva dintre strategiile
zentate anterior: pre.

Părintele: Am observat că ți-e greu să te

limitezilacele
treizeci de minute în care ai voie să îțifolosești
dispozitive.
le electronice.Cum așa?
Max: E nedrept!
Părintele (folosind Strategiile nr. și nr. 2): E nedrept?
Ce anume e nedrept?
Max: Treizecide minute nu-s de ajuns.
Părintele (folosind Strategia nr. 1): Treizecide minute
nu-s de-ajuns? Cum așa?
Max: Nu-s de-ajunsfiindcă tu pui la socoteală totul în
astea treizecide minute!
Părintele (folosind Strategia nr. Totul?
Maz Tu spui că dacă joc Minecraft se cheamă că-mifolo-
sesc tableta. Asta-i în regulă. Dacăjoc Clash ofClanspe IPhone
sepune la socoteală. Și asta-i în regulă. Dar tu zici că și trimi-
sul de mesaje, și timpul petrecut pe Instagram sau Snapchat
intră la socoteală. Iar dacă toate astea contează, treizeci de mi-
nute nu-mi sunt de ajuns. Ca urmare, e nedrept!
Părintele (folosind Strategia nr. 1): Așadar, ți se pare
nedrept că eu socotesctoate astea drept folosire a dispoziti-
velor electronice.
Max: Da! Nici măcar nu mă joc chiar așa de
mult! Limita
de treizecide minute era inițial doar pentru timpul
dedicat
jocurilor. Acum însă ai început să socoteștiorice are ecran
drept dispozitiv electronic și parte din timpul limitat!

128
 părintele(folosindStrategia nr. 1): Iar tu ești de părere
cănumaijocurile ar trebui cuprinse în limita asta?
Max:Nu. Dar celelaltelucruri de care ți-am spus sunt
felul în care comunic cu prietenii mei, așa fac toți copiii în
ziua de azi. Așa că, dacă le luăm și pe astea în considerare
în limita de treizeci de minute de folosire a dispozitivelor
nu-mi mai rămâne deloc timp pentru jocuri.
electronice,
Părintele (folosind Strategia nr. 4): Am înțeles. Tu la ce
tegândeștiatunci când îți spun să lași deoparte telefonul
sau tableta?
Max: Mă gândesc că ești singurul părinte de care știu
eu careconsideră că toate lucrurile astea trebuie incluseîn
limita de timp.
Părintele (folosind Strategia nr. 8): Așadar, tu ești de
părere că e nedrept să existe o limitare a folosirii dispoziti-
velor electronice la 30 de minute; simți că lucrurile pe care le
faci pe dispozitivele electronice, cu excepția jocurilor, n-ar
trebuisă se încadreze în limita asta și că alți părinți sunt
de aceeași părere cu tine. Mai e și alt motiv care te împie-
dică să te încadrezi în limita de 30 de minute?
Max: Ei bine... tu te enervezi defiecare dată când vezi că
am telefonul la îndemână atunci când îmifac temele.Pot să
scriu mesaje cu prietenii fără ca asta să mă rețină de la teme.
Ba uneori ne trimitem mesaje chiar în legătură cu temele.
Părintele (folosind Strategia nr. 6, cea riscantă): E-n
regulă. Dar chiar tu mi-ai spus că uneori schimburile de
mesaje îți distrag atenția de la teme.
Max: Da, se mai întâmplă, dar nufoarte des. În plus, dacă
îmi distrag atenția, ignor mesajele până îmi termin temele.

129
 după cum se poate vedea, o discuție
A fost;
parcurs drumul de la „Enedrepu«
poate de utilă.
S-a
mult mai limpede înțelegere a punctului
până la o
al copilului asupra problemei cese
de vedere
Acest lucru va fi util atunci când,înEtapa
soluționată.
vom încerca să ne gândim la o soluție.Adulți
Invitației,
surprinși de ce descoperă în timp cediscută
sunt adesea
lor pentru a afla ce anume îl preocupă.
cu copilul
Dacă ești curios, hai să vedem cum ar fi sunat
această conversație în cazul în care părintele s-ar fiîn-
căpățânatsă utilizeze Planul A pentru a „soluționa"
aceastăproblemă:
Părintele:Fiindcă n-aifost în stare să respecți limitade
timp de 30 de minute în utilizarea dispozitivelor electroni-
ce, o să-ți confisctelefonul mobil și consola de jocuri până
când o să decid eu că meriți să lefolosești din nou.

Desigur,dacă- pentru oricare

dintre motivele pre-
zentate în capitolul 4 —
problema nerezolvată ar fi trata-
tă pentru moment conform
planului C, această discuție
nici măcar nu ar mai avea
loc.
După ce, în Etapa
Empatiei, au făcut
progres în a înțelege ce îi un oarecare
preocupă pe
adulți rezistă cu greu ispitei copiii lor, unii
de a reveni
mentul obișnuit și de a ignora la comporta-
copii sau de a oferi soluții problemele
unilaterale ridicate de
renunțând astfella procesul
de
colaborare.
exemple despre ceea ce NU trebuie lată
să faci: câteva

130
 că nu prea îți place să iei micul
Adultul:Am observat
înainte de a pleca la școală. De ce?
dejun
plac ouăle.
Copilul:Fiindcă nu-mi
Adultul:Ei, asta e, n-am ce să-țifac, ăsta este meniul,
restaurant.
nu suntem la
Adultul:Am observatcă ți-e greu să îi dai de mâncare
câineluidimineața. De ce se întâmplă asta?
Copilul:Fiindcă uit, de cele mai multe ori.
Adultul:În cazul ăsta, am să uit și eu să te duc la an-
trenamentelede gimnastică de trei ori pe săptămână.

Adultul:Am observat că nu te bucuri prea tare când

trebuiesă mergi la școală. De ce?
Copilul:Fiindcă ceilalți copii se iau mereu de mine.
Adultul:Ia-te și tu de ei! Cea mai bună apărare e întot-
deauna atacul.

Posibilitateanr. 2: Copilul nu spune nimic sau spune

„Nustiu"

Aceastae o nouă posibilitate de răspuns din partea

copiluluitău la încercarea de a găsi o cale pentru a
aflamai multe despre o problemă nerezolvată. Există o
mulțime de motive pentru care un copil ar putea să
răspundă „Nu știu" sau chiar să nu răspundă deloc.
- Întrebarea ta nu e cea potrivită. Dacă nu vei for-
mula problemele nerezolvate potrivit indicațiilor din
Capitolul 4, vei crește probabilitatea de a ți se răspunde
„Nu știu” sau prin tăcere, foarte adesea deoarece
prin
ce anume vrei să afli sau
copilul nu înțelege pe deplin
131
 poate să creadă că a
intrat în bucluc sau că ești
supărat
pe el.E posibil să fi
vorbit despre problemelepe care
le
întâmpină doar când erai furios sau când copilula făcut
va trebui să-l convingică,
o boacănă; prin urmare, de
anume îl preocupă și să rezol.
fapt, încerci să înțelegi ce
vați împreună problema respectivă.
- Nu este momentul potrivit. Amintește-ți, PlanulB
de urgență adaugă în ecuație o doză de intensitateșio
presiune a trecerii timpului. Punerea lui în aplicareast-
fel încât copilul să nu fie surprins de dorința ta de a pur-
ta o discuție —oferindu-i în prealabil și oarecare indicii
despre subiectul acesteia —poate reduce probabilitatea
unui răspuns prin tăcere sau „Nu știu .
- Copilul chiarnu știe ce anume îl preocupă în le-
gătură cu problema pe care încerci să o discutați. Poate
că nu ai încercat o astfel de discuție înainte, sau cel
puțin nu în felul acesta. Poate că nu s-a gândit nicio-
dată la această chestiune. Poate că e atât de obișnuit ca
preocupările să-i fie ignorate, încât nu s-a mai gândit
la ele de foarte mult timp.
—Copilul a avut parte prea des de Planul
A și așteaptă
de la tine să-i oferi soluția. Va trebui să îi
dovedești —
prin rezolvareaîn colaborarea problemei,
nu unilate-
ral —că nu mai ai de gând să procedezi ca
până acum.
Nu e de-ajuns să spui, trebuie să dovedești
prin fapte.
—E posibil ca el să ezite să spună ce
are pe suflet.
Poate că experiențele anterioare l-au învățat
că, dacă
132
 ce gândește,îl vei contrazice sau te vei enerva și
cu ceartă. Poate că originea problemei sale
chiar reacția sau comportamentul tău și copilul
spună acest lucru. Scopul tău în Etapa Empatiei
să-ți stăpânești reacția emoțională la cele spuse de
copil,deoarece știi că, dacă reacționezi impulsiv, se va
închideîn sine și nu vei afla nimic de la el. Vrei să știi
neapăratce îl preocupă pe copil, chiar dacă preocupa-
rearespectivăte implică. Dacă nu reușești să afli, acea
problemănu va fi abordată va rămâne nerezolvată,
iar el va rămâne cu convingerea că nu-l asculți și că
probabilnici nu te interesează ce ar avea de spus.
—Copilul încearcă să câștige timp. Mulți copii
spun „Nu știu" în loc de „Ăăă...". Sau „Stai un pic" sau
nicăieri, așa
ĐLasă-măsă mă gândesc". Nu te grăbești
poți să îi acorzi un răgaz de gândire.
că îți permite
răspund fiindcă încearcă să își adune
Mulți copii nu exprima în
dificultăți în a le
gândurile sau fiindcă au răspund tăce-
mulți dintre adulți
cuvinte.Din păcate, cu propriile
umplând golul de comunicare
copiilor acest caz, se chea-
sau soluții. În
lor preocupări, teorîî de mult de scopul
îndepărtat îndeajuns înțele-
că te-ai informație
Empatiei (colectarea de chiar mai di-
Etapei într-o situație
pus de
gereaj cu momentele
trebuî să te pentru a da glaspre-
fîcî\â. nevoie
care are
tăcere de
ocupărîîsâe.
133
 Dacă i-ai oferit copilului șansa de a se
gândiși
pede că nu știe ce anume îl preocupă sau
pur și
nu este capabil să-și transpună gândurile în cuvinte
mai bună opțiune pe care o ai la dispozițiee cea
cumpănite sau a testării
a unei
intuiri bine unor ipoteze.
Acesta
în care teoriile tale ți-ar putea
e punctul fi,în
sfârșit,
de
folos. Sugerează-i câteva posibilități, pe baza experienței
tale, și vezi în ce măsură acestea se potrivesc:

Adultul: Am observat că în ultima vreme nupreate

bucuri că trebuie să mergi la hochei. Ce s-a întâmplat?
Copilul:Nu știu.
Adultul: Păi, hai să negândim puțin la asta, vrei?Nue
nici o grabă.
Copilul,după zece secunde: Chiar nu știu.
Adultul: Nu e nici o grabă, gândește-te bine.
Copil,după încă cinci secunde: Nu știu, zău.
Adultul: Hmmm... Eu îmi amintesc câteva motivepe
care mi le-ai spus alte dăți când n-ai vrut să mergi la ho-
chei. Mai știi care au fost?
Copilul: Nu.
Adultul: Mi-ai spus că uneori ți-e teamă c-ai să greșești
defață cu ceilalți copii.Ăsta să fie motivul?
Copilul: Oarecum...
Adultul: Ti-e teamă că, dacă greșești, ceilalți copii o să
se superepe tine. Și ăsta e un motiv?
Copilul:Da.
Adultul: Și mi-ai mai spus că nu-fiplace când
antrenorul
strigă la tine. Nu-i așa?
Copilul:Nu e asta, nu prea se întâmplă să
strige.

134
 pentru care nu vrei să mergi
Adultul:Așadar, motivul
ți-e teamă că o să greșești și-o să-i superi pe
la hocheie că
ceilalți copii?
Copilul:Aha.
Adultul:Mai e vreun motiv la care nu ne-am gândit?
Copilul: Nu cred.

A fost un exemplu sumar prin care problema copilu-

luia ieșit de-acum la iveală. Pe măsură ce îți construiești
ipotezele,nu uita că evoci niște posibilități, nu ghicești
ceanumeîl preocupă pe copil. Dacă ar fi să ghicești,
dialogular suna cam așa:

Adultul:Am observat că nu prea te bucuri că trebuie să

mergi la hochei, de ce?
Copil. Nu știu.
Adultul: Eu cred că-ți faci griji că o să strige antreno-
rul la tine.

Posibilitatea nr. 3: Copilul spune: „Asta nu e o

problemăpentru mine"

Mulți adulți cred că, atunci când copilul lor spune

„Asta nu e o problemă pentru mine", problema e rezol-
vată. În definitiv, de ce ar discuta cu copilul lor despre
o problemă dacă acesta susține că nu e o problemă?
Însă această reacție e departe de a fi o încheiere. De
cele mai multe ori, un asemenea răspuns poate fi punc-
tul de plecare pentru a afla mai multe despre preocu-
parea sa în legătură cu subiectul, despre punctul său de

135
vedere și perspectiva asupra situației. Deși
este
plauzibil ca problema în cauză să nu fie la fel
de
tantă pentru el pe cât este pentru tine, acesta
nu esteun
motiv pentru a nu folosi Planul B. Cea dintâi
strategie
de „foraj informațional” ți-ar putea fi de folos
pentruo
primă reacție adecvată.

Părintele: Am observat că în ultima vreme nu te

înțes
legi cu sora ta în timpul cinei. Ce s-a întâmplat?
Copilul:Nimic, n-am nici o problemă.
Părinte. Aha, deci n-ai o problemă cu asta... Îmipare
rău, dar nu sunt sigur că am înțeles ce vrei să spui.
Copilul: Nu-mi pasă dacă mă înțeleg sau nu cu sora mea.
Părintele: Chiar așa, nu-ți pasă dacă vă înțelegeți?Poți
să-mi spui mai multe despre asta?
Copilul: Asta n-are nici o importanță.
Părintele: N-are importanță? În ce sens?
Copilul: E doar un bebeluș.E gălăgioasă, mă enervează
și n-o să ajungem niciodată să ne înțelegem.
Părintele: E mică, gălăgioasă și n-o să vă înțelegeți
niciodată?
Copilul: Cum să ne înțelegem?Tot gălăgioasă și ener-
vantă o să rămână, eu n-o să-mi schimbpărerea despre
ea, așa că n-o să se schimbe nimic. Nu e nici o speranță. În
plus, știe că-i preferata ta și că-i de-ajuns să se plângă la
tine și eu intru în bucluc.

Iată că acest copil are într-adevăr o problemă (gălă-

gioasa și enervanta soră mai mică poate să-l bage în

136
 când se plânge mamei). Apropo, chiar
atunci
bocluc
copiluluinu-i pasă de problemă atât
într-adevăr
dacă
ție, probabil este preocupat de conflictul ge-
demultca
de problemă.Așadar, tot există o problemă care
nerat
trebuierezolvată.

posibilitateanr. 4: Copilul spune: „Nu vreau să

vorbescdespre asta acum"

Dinfericire,nu e nici o urgență, deci copilul nu tre-

buiesă vorbeascădespre asta chiar în momentul în
carea fost întrebat. Mulți copii își dezleagă limba abia
în momentul în care li se acordă libertatea de a tăcea.
Dacăîntr-adevărnu vrea să discute problema pe mo-
ment,probabilare motive întemeiate; e posibil să-ți
vorbeascădespre ele. Uneori copiii se arată dispuși să
vorbeascădespre motivele care-i determină să nu vor-
beascădespre un subiect anume, ceea ce le poate oferi
părinților destule informații valoroase. După ce își ex-
pun motivele, pot fi dispuși să meargă mai departe și să
discuteși despre problema propriu-zisă. Din păcate,
destui adulți reacționează la ezitarea copilului de a dis-
cuta insistând și mai mult ca el să vorbească. Dar nu
trebuie să încerci cu tot dinadinsul să-l faci pe copil să
vorbească azi, cu prețul pierderii credibilității tale vii-
toare. Există întotdeauna o zi de mâine și mulți copii
nu vor vorbi până când nu se simt pregătiți să o facă.
Cunosc destui adulți care procedează exact la fel.

137