14.

02

criminologie - ştiinţă care studiază fenomenul social al criminalităţii sub

aspectul stării, dinamicii şi cauzelor sale, în scopul prevenirii şi combaterii
acestuia. Sunt ramuri ale criminologiei: antropologia criminală, sociologia
criminală, psihopatologia şi psihiatria criminală, geografia sau ecologia
criminală, statistica criminală.

criminologie, ştiinţă care studiază starea, dinamica şi cauzele

criminalităţii în scopul elaborării măsurilor de prevenire şi combatere a acesteia.
C. a apărut la sftrşitul sec. al XlX-lea, fondatorii ei fiind trei oameni de
ştiinţă italieni: Cesare Lombroso (1835 — 1903), creatorul antropologiei criminale
şi a cărui operă fundamentală „Omul criminal" a apărut în anul 1876; Enrico Ferri
(1856 — 1929), autorul lucrării „Sociologia criminală", apărută în anul 1881 sub
titlul „Noile orizonturi ale dreptului penal"; Raffaele Garofalo (1851 — 1934), a
cărui operă fundamentală „Criminologia" a apărut in anul 1885. După unii autori,
există: c. generală, care studiază, pe baza datelor furnizate de criminologiile
specializate, cauzele şi consecinţele fenomenului criminal şi c. specializate, care
studiază diferite aspecte particulare ale fenomenului infracţional: c. biologică,
care studiază aspectele genetice, ereditare ale persoanei delincventului (Lombroso,
Lenz, Exner); c. psihologică, care studiază inteligenţa, caracterul, aptitudinile
sociale şi morale ale delincventului (Gemelli); c. sociologică, care studiază
fenomenul social al criminalităţii în ansamblul său. C. clinică, studiază
personalitatea infractorilor ca entităţi individuale spre a stabili un diagnostic
asupra fiecărui caz în parte, un pronostic asupra evoluţiei viitoare a
comportamentului şi a indica tratamentul corespunzător. Nu există o unanimitate de
păreri cu privire la raportul dintre c. generală şi c. specializată, ca şi între c.
generală şi e. clinică. C. socialistă, ca disciplină din cadrul ştiinţelor sociale,
studiază, pe baza materialismului istoric, fenomenul infracţional atît în ansamblul
său cit şi în raport cu particularităţile diferitelor categorii de infractori,
preocupîndu-se să identifice cauzele sociale şi individuale ale fenomenului
infracţional in vederea fundamentării măsurilor celor mai corespunzătoare de
combatere şi prevenire a acestui fenomen.

21.02

Fenomenul criminal = in functie de continutul mai restrans sau mai larg care
i se atribuie; Sunt situatii cand continutul expresiei se reduce la notiunea de
infractiune. Sens in care, prin utilizarea expresiei fenomen criminal, se intelege
ansamblul infractiunile savarsite intr o societate.
= interesat de ansamblul faptelor care se desfasoara in
societate;
In cercetarea criminologica, fenomenul criminal nu poate fi restrans la
notiune de infractiune vazauta ca abstractie juridica astfel cum aceasta notiune
este definita in dreptul penal. Fenomenul criminal reprezinta practic o realitate
umana si sociala care trebuie observata si inteleasa; cercetarea criminologica,
pentru a intelege aceasta realitate, trebuie sa treaca dincolo de notiunea de
infractiune. Desi trebuie inteleasa aceasta realitte sociala si umana, totusi in
cercetarea criminologica nu putem avea in vedere doar aspetul macro criminologic,
daca acesta ar fi cazul, ar fi ignorata pe de o parte crima cat si criminalul ca
factor uman, fara de care crima nu poate fi conceputa.
O conceptie care sa cuprinda in cercetarea fen criminal si reactia represiva
a statutului nu ar fi cea mai potrivita solutie deoarece cercetarea criminoligca ar
interveni peste alte ramuri de drept.

14.03

Criminalitate reala - toate faptele penale; cuprinde toate celelalte

categorii de criminalitate,
aparenta,
legala,
cifra neagra a criminalitatii

Ineficienta organelor de urmarire penala - procurorul, organele de cercetare

penala ale politiei judiciare, organele de cercetare speciala (art. 55 proc.
penala)
Organe cu atribute specifice de control - Directia anti frauda fiscala,
Curtea de conturi, Agentia nationala de integritate.