Sunteți pe pagina 1din 145

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

DESPRE HOMOSEXUALITATE
Articolele prezentate au fost publicate iniţial pe site-ul
www.contracurentului.com.

Traducerea şi tehnoredactarea: www.contracurentului.com

Pentru informaţii sau sugestii


ne puteţi scrie la adresa admin@contracurentului.com.
AM COPII. AR TREBUI SĂ-I PĂZESC CÂND SUNT
ÎN PREZENŢA UNOR FOŞTI HOMOSEXUALI?

Se presupune (şi sunt sigur că există motive bine


întemeiate) că toţi homosexualii vor sex cu copiii. Prin urmare,
foştii homosexuali suferă şi ei din cauza aceleiaşi etichetări
datorate prejudecăţii. Pur şi simplu nu este adevărat.
Să separăm puţin lucrurile. Mai întâi, să-l lăsăm pe fostul
homosexual să fie doar atât – un fost homosexual. Dacă un
homosexual s-a schimbat cu adevărat, atunci de ce să-l judecăm
pe baza trecutului? Ai vrea ca cineva să-ţi judece fiecare faptă pe
baza trecutului tău? Cred că nu.
În al doilea rând, ar trebui să fim conştienţi că există atât
homosexuali, cât şi heterosexuali care au înclinaţii pentru copii.
Orice părinte cu copii impresionabili ar face bine să nu permită
oricărui adult să dezvolte o relaţie apropiată cu copilul, când se
pare că o persoană are motive ascunse. Cei care sunteţi
credincioşi, în loc să fiţi paranoici şi exagerat de protectori,
folosiţi-vă discernământul spiritual pentru a lua decizii. Unii
foşti homosexuali iau hotărârea de a nu avea copii, dar iubesc
bucuria pe care o aduce un copil în viaţa lor. Ar fi un gest
deosebit de dragoste şi acceptare să le îngăduiţi să facă parte din
viaţa copilului dv. Păziţi-vă neapărat copiii, dar nu-i sufocaţi şi
nu ucideţi speranţa cuiva de a face un copil fericit.
[I have children. Should I watch them when they are around
exhomosexuals? Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

AR TREBUI SĂ LOCUIASCĂ ÎMPREUNĂ DOI OAMENI


CU ORIENTARE HOMOSEXUALĂ DACĂ AU FĂCUT SEX
ÎN TRECUT?

Învăţătura clar biblică a True Freedom Trust este că orice fel


de sex în afara relaţiei de căsătorie între un bărbat şi o femeie
care sunt „un singur trup” este păcat.

-3-
În termenii posibilităţii, ca doi oameni care anterior au avut
o relaţie homosexuală să continue să locuiască împreună fără să
facă sex, pentru unii este posibil, iar pentru alţii nu este posibil.
La fel este în cazul a doi heterosexuali. Este foarte uşor să
presupunem că sexul este singurul păcat posibil într-o relaţie. Ar
trebui să recunoaştem că invidia, lăcomia, idolatria şi multe alte
păcate pot exista în orice relaţie. În cazul unora, ele se pot
transforma într-un mod care necesită creştere şi plinătate, atunci
când ajung să cunoască mai mult despre ei înşişi şi chiar mai
mult despre dragostea lui Dumnezeu. Vor exista întotdeauna
situaţii în care lupta de a birui păcatul este atât de mare, încât
ruperea relaţiei trebuie să aibă loc.
[Should two people with a homosexual orientation live together if
they’ve had sex in the past? Copyright © True Freedom Trust.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

AR TREBUI UN FOST HOMOSEXUAL SĂ LE SPUNĂ


CELOR DRAGI ŞI/SAU UNUI POTENŢIAL PARTENER
DE CĂSĂTORIE DESPRE TRECUT?

Cred că femeile sunt cel mai preţios dar al lui Dumnezeu


pentru un bărbat. Şi nu înţeleg de ce un bărbat care
intenţionează să-şi petreacă viaţa cu partenera aleasă ar începe
intenţionat relaţia bazându-se pe înşelăciune. Implicarea
homosexuală atrage după sine o cantitate mare de reziduuri, pe
termen lung, care, cu siguranţă, vor ieşi la suprafaţă în căsătorie.
Prin urmare, unei femei ar trebui să i se acorde respectul de
a alege în relaţie. Dacă pe baza a ceea ce-i împărtăşeşti, simte că
nu-şi poate asuma relaţia, este dreptul ei să aleagă.
Fostele lesbiene, primind o cerere în căsătorie, ar trebui să-şi
informeze potenţialul soţ. Cât de mult şi felul în care se face
mărturisirea, depinde de persoană. Discutarea acestui lucru ca
parte a consilierii premaritale cu un pastor sau cu un consilier de
căsătorie, oferă o atmosferă de siguranţă, pentru a vorbi deschis
despre problemele din trecutul partenerului.

-4-
În ceea ce priveşte familia, unii membri de familie te vor
respinge, iar alţii te vor accepta. Nu poţi să intuieşti cu adevărat
felul cum va răspunde cineva la mărturisirea ta. Din nou, cum,
cât de mult şi cui îi spui este alegerea ta. Nu cred că ar trebui să
soliciţi o întrunire de familie şi să faci un anunţ, dar nici nu ar
trebui să nu ţii seama de oportunităţile care îţi permit să faci
cunoscut că ai fost eliberat. Cred că Duhul Sfânt te va îndemna
la timpul potrivit, în locul potrivit şi către persoana potrivită, în
special dacă doreşti. Aminteşte-ţi, nu stinge Duhul, dă-I
libertatea de a te călăuzi pentru a-L glorifica pe Tatăl.
Pentru a afla mai multe despre căsătorie, despre mărturisirea
trecutului şi învingerea homosexualităţii, vezi cartea mea
Atingând un om mort.
[Should a former homosexual tell his/her loved ones and/or potential
marriage partner about the past? Copyright © Witness Freedom
Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

AU FOST DAVID ŞI IONATAN IUBIŢI? 1 SAMUEL 20:41


NE SPUNE CĂ S-AU SĂRUTAT DE RĂMAS BUN, IAR ÎN
2 SAMUEL 1:26, DAVID SPUNE CĂ DRAGOSTEA LUI
IONATAN PENTRU EL ERA „MAI PRESUS DE
DRAGOSTEA FEMEIASCĂ”.

În cartea sa Cele mai frecvente 101 întrebări despre homosexualitate,


Mike Haley explică faptul că sărutul era şi încă este o practică
obişnuită la bărbaţii din Răsărit. El nu sugerează nimic erotic.
Apoi Haley continuă să discute despre David şi de ce ar părea
improbabil ca el să fi fost homosexual.
„Vorbim, la urma urmei, despre David – un bărbat al cărui
călcâi al lui Ahile a fost dorinţa şi pofta insaţiabilă pentru femei.
Amintiţi-vă, este acelaşi bărbat care a avut numeroase
concubine şi soţii şi care tot nu s-a simţit împlinit, deci a luat
soţia altui bărbat – pe Batşeba - şi l-a ucis pe soţul ei ca să-şi
acopere nelegiuirea. Nu se aseamănă prea mult cu cei mai mulţi
homosexuali pe care i-am cunoscut eu.

-5-
Iar, pe lângă aceasta, când s-au jenat vreodată Scripturile de
exprimarea nepotrivită a relaţiilor sexuale? Dacă Dumnezeu ar
fi intenţionat ca relaţia lor să fie o aprobare a homosexualităţii
(ceea ce ar contrazice natura Lui şi restul Bibliei), Biblia ar fi
afirmat ceva de genul: „şi Ionatan l-a cunoscut pe David” sau
„şi Ionatan s-a culcat cu David”. Niciodată Biblia nu este
neclară când relaţiile sexuale au fost evidente.”
Haley concluzionează că, dacă am adopta ideea că David şi
Ionatan au fost homosexuali, ar însemna să cădem victime ale
autoînşelării. Alţii sugerează că în Vechiul şi Noul Testament se
găsesc cupluri homosexuale şi lesbiene precum Daniel şi
Aşpenaz, Naomi şi Rut, Isus şi Ioan, ca şi Isus şi Petru. Acestea
sunt abuzuri ale imaginaţiei din partea unora care caută să
găsească o aprobare în relaţii cu privire la care nu există dovezi
autentice.
[Were David and Jonathan gay lovers? 1 Sam 20:41 tells us that they
kissed goodbye and in 2 Sam 1:26, David says that the love of Jonathan
was “more wonderful than that of a woman”. Copyright ©
Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

AU FOST SODOMA ŞI GOMORA JUDECATE


DIN CAUZA LIPSEI DE OSPITALITATE?

Teologii pro-homosexualitate afirmă că Sodoma şi Gomora


au fost judecate fiindcă erau lipsite de ospitalitate.
Argumentul este luat din Ezechiel 16:49-50: „Iată care a fost
nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi
într-o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna
celui nenorocit şi celui lipsit. Ele s-au semeţit şi au făcut
urâciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, când
am văzut lucrul acesta.”
Principalul păcat, se spune, era că Sodoma şi Gomora nu
arătau ospitalitatea corectă. Unii spun că Lot nu a respectat
regulile cu privire la ospitalitatea corectă, care i-ar fi cerut să le
facă cunoscut bătrânilor cetăţii cine venise în cetatea lor. Ei
spun că termenul evreiesc arată că bărbaţii din Sodoma vroiau
-6-
doar să (yada) „să cunoască” cine erau cei doi îngeri, iar Lot
încălcase acele reguli.
Răspunzând la prima interpretare, este adevărat că Sodoma
şi Gomora arătau în mare parte ca unele din civilizaţiile noastre
occidentale de astăzi, excesiv de bine hrănite, prospere şi leneşe,
şi ignorându-i pe cei în nevoie. Cultura noastră de astăzi se
poate să fie şi ea vinovată de păcatul mândriei. Totuşi, actele
deplorabile făcute în acele cetăţi intraseră în atenţia lui
Dumnezeu.
În Iuda 1:7-8 citim: „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile
dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie (ekporneuõ)
şi au poftit după trupul altuia (carne străină – heteros sarx), ne
stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic.
Totuşi, oamenii aceştia, târâţi de visările lor, îşi pângăresc la fel
trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile.” Ceea
ce defineşte actele de sexualitate ca cele mai importante dintre
păcatele de care Sodoma şi Gomora erau vinovate.
Dumnezeu Îşi pusese în gând să trimită îngerii să distrugă
cetăţile, înainte ca îngerii să fi intrat în ele sub înfăţişarea unor
bărbaţi umani. Deci acel singur act de a vrea să-i „cunoască” nu
a fost cauza distrugerii. Întâmplător, cele două fiice ale lui Lot
nu „cunoscuseră” (yada) bărbat şi este clar că în acest sens
cuvântul se referă la relaţii sexuale.
Apoi s-a argumentat că bărbaţii din Sodoma şi Gomora
pofteau după viol sexual, ceea ce nu este acelaşi lucru cu relaţiile
iubitoare între persoanele de acelaşi sex. Este mai mult ca actele
sexuale ale bărbaţilor din închisoare, care folosesc forţa.
Faptul că Lot şi-a oferit fiicele virgine adaugă gândul că acei
bărbaţi erau în primul rând bărbaţi heterosexuali, care este
posibil să fi fost tentaţi să ia femeile. Deci argumentul este că nu
erau bărbaţi homosexuali, ci mai curând bărbaţi heterosexuali
care vroiau să facă acte „nenaturale” cu bărbaţi.
Fără îndoială, oamenii din Sodoma şi Gomora practicau un
număr de lucruri care erau dezgustătoare pentru Dumnezeu.
Lăcomia şi mândria erau notabile, dar, în mod clar, Sodoma şi
Gomora erau vinovate de un spectru de multe păcate sexuale.
-7-
Societatea lor se prăbuşise şi este posibil să nu fi existat aşteptări
pentru „relaţii iubitoare”. Totuşi, Lot a avut speranţă pentru
gineri, iar în raţionamentul omenesc, trebuie să fi existat unii
care simţeau că actele sau relaţiile lor erau „iubitoare”.
Vincent McCann de la Spotlight Ministries, scrie în apologetica
sa cu privire la această discuţie teologică:
„Doar fiindcă cineva simte că ceea ce face este corect, nu
înseamnă neapărat că Dumnezeu este de acord cu lucrul
respectiv (Proverbe 14:12).
Cei care sunt implicaţi în incest ar putea şi ei să argumenteze
că relaţiile pe care le au sunt iubitoare şi naturale pentru ei.
Totuşi, aceasta nu face ca ceea ce fac ei să fie corect. Fapt este
că Scripturile nu fac deosebire între actele homosexuale violente
şi relaţiile homosexuale unde se spune că există o relaţie
iubitoare. Alături de numeroase alte păcate, homosexualitatea
este, pur şi simplu, identificată ca fiind contrară voii lui
Dumnezeu.”
[Were Sodom and Gomorrah judged because of inhospitality?
Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CA LIDERI, VREM SĂ FIM PRIMITORI, DAR CUM


SĂ NE ADRESĂM DIFERITELOR REACŢII PE CARE
MEMBRII BISERICII NOASTRE LE AU FAŢĂ DE
UNII OAMENI? UNEORI, CEI CARE FRECVENTEAZĂ
BISERICA REACŢIONEAZĂ SAU AŞTEAPTĂ DE LA NOI,
CA BISERICĂ, SĂ CONDAMNĂM OAMENII, ÎN SPECIAL
DACĂ SUNT HOMOSEXUALI SAU TRANSSEXUALI
DECLARAŢI.

Aici poate fi de mare ajutor să cereţi cuiva din exterior să


vină pentru a clarifica subiectul homosexualităţii şi a-i ajuta pe
membrii bisericii să îl înţeleagă mai bine. Dacă vor înţelege că,
în vasta majoritate a cazurilor, oamenii nu au „ales” să fie
homosexuali şi că homosexualitatea este ceva ce necesită mai

-8-
degrabă compasiunea, decât judecata noastră, membrii bisericii
ar putea să răspundă cu căldură.
Unii simt teamă faţă de homosexuali. Este o teamă naturală
faţă de necunoscut. Deci este de ajutor, într-adevăr, ca subiectul
homosexualităţii să fie înţeles mai bine. Cu siguranţă, a-i învăţa
pe membrii bisericii să îi iubească pe oameni aşa cum sunt ei şi
să le arate tipul de dragoste descrisă în 1 Corinteni 13,
răbdătoare şi care îndură totul, este de cel mai mare ajutor.
Când învăţăm să ascultăm oamenii dezvăluindu-şi povestea,
descoperim că nu suntem chiar atât de diferiţi. Mulţi
frecventează biserica având secrete pe care le-ar fi teamă să le
reveleze, dar transparenţa este o cale minunată pentru a ajunge
la vindecare.
Deseori, reacţia faţă de cei care sunt în mod vizibil
homosexuali sau transsexuali, include alte două mentalităţi. Mai
întâi, o mentalitate de autoîndreptăţire, care apare văzând un
păcat evident care eclipsează propriile noastre neajunsuri, care
astfel nu mai par atât de evidente. 1 Timotei 5:24 vorbeşte
despre cum unii oameni au păcate evidente, pe când alţii au
lucruri care „vin pe urmă”. Fiind pastori şi lideri, este adesea
şocant pentru noi să descoperim ce se găseşte câteodată în cel
considerat a fi cel mai sfânt membru al bisericii, privit din
exterior. Este nevoie să-L luăm pe Isus în serios şi să-i învăţăm
pe oameni să nu practice judecata pe baza „buştenilor” altora.
În al doilea rând, există teama că cel care vine în biserică va
infecta sau va influenţa cumva pe cei vulnerabili, precum tinerii
din biserică. Din nou, cea mai bună rezolvare este să-i învăţăm
pe tineri aceleaşi lecţii despre înţelegere şi primire iubitoare, dar
să ne şi asigurăm că sunt bine instruiţi în modul în care înţeleg
Biblia.
[Question: As leaders, we want to be welcoming, but how do we
manage the many reactions our congregants may have to people? Sometimes,
our church attenders can be reactive or may expect us as a church to censure
people, especially if they are overtly gay or transsexual. Copyright ©
Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

-9-
CARE ESTE RATA VOASTRĂ DE SUCCES?
CYNTHIA BEAUDRY

Adesea eu sunt prima persoană cu care vorbesc oamenii


când sună la Portland Fellowship. Şi, cu toate că nevoile multora
variază în funcţie de apel, o întrebare la care mă trezesc că
răspund deseori este: „Care este rata voastră de succes?” Când
am început să lucrez prima dată aici în 2009 şi am fost întrebată
prima dată asta, mi-am spus: „Uau, ce întrebare profundă!”
Apoi am zis: „Stai să-ţi fac legătura cu Drew.” Mie răspunsul la
această întrebare mi s-a dezvăluit de-a lungul anilor. M-am
întrebat, de asemenea, cum ar răspunde Isus dacă ar fi să vin la
El şi L-aş întreba: „Isus, dacă Te urmez, care este rata Ta de
succes?” Ce ar spune?
În evanghelii oamenii I-au pus lui Isus tot felul de întrebări
pătrunzătoare. Printre interacţiunile din evanghelii preferate de
mine este când Petru, în Matei 19:27, întreabă: „Iată că noi am
lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?” Mă întreb dacă
Petru întreba ce succes avea să fie pentru el, care Îl urma pe
Mesia.
Răspunsul lui Isus pentru Petru a fost: „Adevărat vă spun că
atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi
Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi
şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe
cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case
sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori,
sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni
viaţa veşnică.” (Matei 19:28-29) Deşi contextul face referire la
bogăţiile şi posesiunile pământeşti (fiindcă Isus tocmai Se
adresase tânărului conducător bogat în versetele dinainte), eu, în
contextul misiunii Portland Fellowship, interpretez că Isus spune
că sacrificiul şi ascultarea conduc într-adevăr la un succes
evlavios.
Un lucru pe care îl spun celor care îmi pun întrebarea este
că rata de succes este legată de credincioşia credinciosului de
a-L urma pe Isus. Pentru mine personal, umblarea într-o relaţie
- 10 -
dedicată cu Isus Cristos este cel mai mare succes al vieţii mele.
Este succesul pe care îl văd reflectat în vieţile multora dintre cei
care fac parte din Portland Fellowship. Viaţa abundentă, roada
Duhului, împuternicirea de a face alegeri sănătoase şi
maturitatea, aceasta este definiţia succesului după standardele
noastre aici, la Portland Fellowship. Par să fie şi standardele lui
Isus. „Adevărat vă spun... voi, care M-aţi urmat... cei care şi-au
abandonat viaţa şi propriile dorinţe de dragul Meu... vor reuşi.”
Nu trebuie să confundăm succesul spiritual cu succesul
pământesc sau cu ceea ce cultura consideră realizare. Nu
atingem succesul fiindcă avem un partener de căsătorie de sex
opus, un serviciu stabil, o casă şi/sau slujim într-o misiune.
Acestea sunt lucruri minunate, dar toţi am văzut oameni ale
căror vieţi reflectă în exterior o astfel de stabilitate, dar în
ascuns au lipsă de integritate sau lipsă de succes al Duhului
(Sfânt). De asemenea, nu trebuie să credem că succesul
reprezintă o lipsă deplină a luptei sau ispitei. Isus Însuşi a
îndurat ispita. Deşi este posibil să fiu ispitit în natura mea
păcătoasă ca să cad în vechile tipare de gândire sau în vechile
fapte, aceasta nu neagă lucrarea Duhului Sfânt în viaţa mea.
Chiar când există eşec, credincioşii dedicaţi cad înainte în
vulnerabilitatea lor, iar prin har, iertare şi pocăinţă îi văd că se
luptă cu imaturitatea lor sexuală şi trec la o împlinire care este
pe cale să devină desăvârşită.
Dar iată cum stau lucrurile; când oamenii sună la
Portland Fellowship, întrebând care este rata noastră de succes, le
aud inima în tremurul vocii, în disperarea din cuvinte – căutând,
suferind, tânjind după... speranţă. Ce întreabă ei de fapt este:
„Există speranţă?” Fără îndoială, ei întreabă dacă cel pe care îl
iubesc se poate schimba sau dacă ei înşişi pot fi liberi, dacă
transformarea în acest domeniu este posibilă. În durerea şi
confuzia lor, Dumnezeu, cu atâta îndurare, ne dă privilegiul de a
fi vocea pe care o aud ei şi care spune: „Da, prietene, există
speranţă. Pentru cel pe care îl iubeşti. Pentru noi toţi. Există o
speranţă uimitoare.”

- 11 -
Ce vor oamenii cu adevărat să ştie este dacă Isus are putere
în acest domeniu? Mă trezesc repetând: dacă Isus ar avea un
CV, transformarea ar fi în el! Din viaţa mea şi din vieţile a
nenumăraţi oameni de aici, de la Portland Fellowship, văd că Isus
Se ocupă de transformarea vieţilor. El ia vieţile care Îi sunt
predate şi face toate lucrurile noi pentru ele. Există speranţă! O
speranţă care nu ne dă de ruşine. (Romani 5:5) Să fie această
speranţă o ancoră pentru sufletul tău, preaiubitule! (Evrei 6:19)
Deci care este rata noastră de succes? Îngăduiţi-mi să răspund
astfel: „Adevărat vă spun... voi, care M-aţi urmat... care v-aţi
abandonat viaţa şi propriile voastre dorinţe de dragul Meu... veţi
reuşi.” – Isus
[Cynthia Beaudry, What is your success rate? Extras din
newsletter-ul The Fellowship Message, iulie 2013. Copyright ©
2013 Portland Fellowship. Tradus şi publicat cu permisiune.
Cynthia Beaudry este administrator la Portland Fellowship.]

CARE ESTE „RATA VOASTRĂ DE SUCCES”


ÎN SCHIMBAREA HOMOSEXUALILOR ÎN
HETEROSEXUALI?

Ceea ce întrebi de fapt este dacă există vreo speranţă reală


de schimbare pentru bărbaţii şi femeile care nu vor ca orientarea
lor sexuală să fie homosexuală. Iar răspunsul este da!
În 1 Corinteni 6:9-11, Pavel prezintă o listă cu tot felul de
păcătoşi care nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu,
incluzându-i pe cei care practică homosexualitatea. Dar el
continuă, spunând: „Şi aşa eraţi unii dintre voi! Dar aţi fost
spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele
Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.”
Unii creştini corinteni fuseseră înainte homosexuali, dar acum
erau număraţi printre sfinţi. Aceasta este într-adevăr o veste
bună!
Nimeni nu spune că schimbarea este uşoară. Ea cere o
motivaţie puternică, eforturi mari şi perseverenţă. Dar sute de
foşti homosexuali s-au schimbat în mare măsură – practicând
- 12 -
abstinenţa de la comportamente homosexuale, ajungând la o
diminuare a ispitelor homosexuale, la întărirea identităţii
masculine sau feminine personale, la corectarea stilurilor
distorsionate de raportare la membrii aceluiaşi sex sau la
membrii sexului opus. Unii foşti homosexuali se pot căsători,
iar alţii nu, dar nu căsătoria este etalonul; creşterea spirituală şi
ascultarea sunt etalonul.
În ceea ce priveşte partea statistică, o trecere atentă în
revistă a studiilor despre schimbarea orientării sexuale sugerează
că schimbarea reală este cu adevărat posibilă. Studiile sugerează
că rate ale schimbării de 30-50% nu sunt neobişnuite, deşi
„ratele succesului” variază considerabil, iar măsurarea
schimbării este problematică.
[What’s your “success rate” in changing gays into straights? Tradus
şi publicat cu permisiune.]

CÂND DUMNEZEU TE ELIBEREAZĂ DE


HOMOSEXUALITATE, TREBUIE ÎNTOTDEAUNA
SĂ FACI ACEST LUCRU CUNOSCUT SAU UNEORI
NU ESTE OK SĂ O FACI?

Mulţi bărbaţi şi femei din Biserică au fost condiţionaţi să nu


depună mărturie, fiindcă Biserica priveşte homosexualitatea ca
pe un spirit demonic puternic. Prin urmare, ea priveşte cu
scepticism pe oricine „mărturiseşte” că a fost eliberat. Climatul
de necredinţă a devenit o capcană închisă, care împinge Biserica
mai departe în necredinţă şi îndoială, iar pe fostul homosexual,
la izolare în ceea ce priveşte eliberarea. Eliberarea de orice, prin
puterea lui Dumnezeu, ar trebui să fie un motiv de bucurie, dar
refuzul Bisericii de a se bucura, de a accepta şi de a proclama
deschis, eliberarea membrilor săi foşti homosexuali, semnalează
discriminare carnală, în loc de conducere spirituală. Din această
cauză, cine ar risca să iasă în faţă proclamând eliberarea, când
este convins că Biserica îl va respinge sau îl va supune la şi mai
mult ridicol? Cred că de aceea pui această întrebare. Este o

- 13 -
teamă primară, care i-a cuprins pe prea mulţi, iar lui Dumnezeu
I se neagă gloria.
Putem aborda întrebarea ta cu două versete relevante, care
se ocupă de teamă, înţelepciune şi gloria lui Dumnezeu, cu
privire la depunerea mărturiei despre eliberare. Primul se
găseşte în Estera 4:13-14. Mordecai, vărul Esterei, o avertizează
că dacă nu va spune cine este (o evreică) şi nu-i va face cunoscut
regelui pericolul cu care se confruntau iudeii, atunci Dumnezeu
va face ca „izbăvirea... pentru iudei” să vină „din altă parte”.
Dar a avertizat-o că (deoarece a păstrat tăcerea într-o vreme
critică) Dumnezeu nu Se va purta la fel de bine cu ea. Spaţiul
nu-mi permite să explic totul, dar acestea sunt vremuri critice
(2 Timotei 3:1-7). Acceptarea deschisă a homosexualităţii,
printre altele, ameninţă chiar existenţa Bisericii de astăzi, fiind în
mare măsură ca situaţia în care se aflau iudeii. Apoi Duhul Sfânt
îi cheamă pe cei care cunosc adevărul să se ridice şi să declare
adevărul. Dacă noi, care suntem martorii care arată spre El
(Fapte 1:8) nu vorbim, cine o va face?
În al doilea rând, acest lucru are de-a face cu gloria lui
Dumnezeu. Ceea ce face Dumnezeu este explicit cu scopul de
a-Şi aduce glorie. Dacă ne-a eliberat, suntem obligaţi să spunem
despre bunătatea Lui. De fapt aceasta ar trebui să fie o pasiune
(Psalmul 111:1-4). Ascunderea gloriei Lui este periculoasă şi
păcătoasă, fiindcă gloria lui Dumnezeu nu ar trebui să fie
niciodată ascunsă. De aceea S-a făcut Isus trup şi a locuit printre
noi. Observă în Psalmul de mai sus unde trebuie să fie adusă
mărturia. Nu este de mirare că Satan ne ridică atâtea obstacole!
El urăşte ca Dumnezeu să primească glorie! Apocalipsa 12:11
înfăţişează mărturia publică, fiindcă ea este victoria noastră
asupra vrăjmaşului. Din nou, priveşte cum Satan manipulează,
ameninţă şi ne face confuzi, pentru a împiedica auzirea
mărturiilor care arată biruinţa.
Acum, în ceea ce priveşte problema înţelepciunii şi
interesului. Este o vreme şi un ceas pentru orice (Eclesiastul 3:1).
Dacă observi, strategia Esterei (odată ce s-a hotărât că va vorbi)
nu a fost să alerge la rege şi să spună supărată tot ce avea pe
- 14 -
inimă. Ea şi-a plănuit cu înţelepciune mărturia, la timpul cel mai
potrivit (Capitolul 7). A făcut o faptă măreaţă, fiind înţeleaptă şi
ascultătoare. Trebuie să ne amintim că mărturia noastră este o
nestemată preţioasă şi că nu trebuie să aruncăm nestematele
înaintea porcilor (oameni care ar strica valoarea ei). Cred că
Duhul Sfânt îţi va da timpul, locul, persoana, modul şi pasiunea
cu care să-ţi depui mărturia. Dar trebuie să fii dornic să deschizi
gura. Cuvintele tale vor ajuta la salvarea unei generaţii de bărbaţi
şi femei confuzi sexual, cărora li se vinde una dintre cele mai
mari înşelăciuni născocite de Satan.
[When God delivers you from homosexuality, is it always the case for
you to share or is it sometimes not ok to share? Copyright © Witness
Freedom Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE CAUZEAZĂ ATRACŢIA FAŢĂ DE PERSOANELE DE


ACELAŞI SEX?

Oamenii se nasc homosexuali sau, dacă nu se nasc homosexuali, ce


factori influenţează dezvoltarea atracţiilor sexuale şi îi fac pe unii să fie
atraşi de persoanele de acelaşi sex?
Aşa-numita dezbatere „natură/mediu” tinde să fie mai puţin
polarizată decât în trecut şi există un consens printre experţii
respectaţi în domeniu că probabil există un număr de diferiţi
factori care influenţează apariţia homosexualităţii. Nu s-a
dovedit, din punct de vedere ştiinţific, că oamenii se nasc
homosexuali (într-adevăr, dovezile din studiile pe gemeni
identici sugerează că atracţiile sexuale nu sunt determinate
genetic de ADN). Există totuşi o acceptare tot mai mare a
perspectivei că factori biologici, inclusiv genetici, s-ar putea prea
bine să-şi aibă partea în dezvoltarea atracţiilor faţă de persoanele
de acelaşi sex.
Alţi posibili factori includ influenţele datorate mediului
(inclusiv creşterea, experienţele din copilărie) şi influenţele
relaţionale (în cadrul familiei şi/sau în grupul tovarăşilor de
aceeaşi vârstă). Unii accentuează că un factor care contribuie în
mod major, este calitatea relaţiei cu părintele de acelaşi sex.
- 15 -
Trebuie spus totuşi că o legătură cauzală nu a fost niciodată
dovedită ştiinţific şi că mulţi dintre cei care au atracţie faţă de
persoanele de acelaşi sex au relaţii foarte puternice şi sănătoase
cu părintele de acelaşi sex.
Perspectiva noastră la True Freedom Trust este că cel mai bine
este să nu fim prea dogmatici asupra acestei chestiuni şi să
acceptăm că factori diferiţi pot influenţa oameni diferiţi în
moduri diferite. În sens teologic, credem că atracţiile faţă de
persoanele de acelaşi sex nu au fost niciodată parte a planului
creator al lui Dumnezeu pentru creaţie şi sunt, prin urmare
(oricare ar fi cauza sau cauzele lor), parte a naturii noastre
umane căzute.
[What causes same-sex attraction? Copyright © True Freedom
Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE CREDE BISERICA TA DESPRE CĂSĂTORIA SAU


PARTENERIATELE ÎNTRE PERSOANE DE ACELAŞI
SEX?

O întrebare care ne-a fost pusă de mai mult biserici a fost


cum să răspundă unui cuplu de homosexuali sau lesbiene care
vin la biserică, încep să frecventeze cu regularitate, iar apoi
întreabă care este teologia bisericii despre
parteneriatele/căsătoria între persoane de acelaşi sex?
Cele mai multe biserici încă sunt de acord că Dumnezeu a
creat două genuri, bărbat şi femeie, şi că sexul în afara căsătoriei
bărbat/femeie este în afara planului Său.
Totuşi, a afirma pur şi simplu aceasta poate părea ca o mare
insultă pentru homosexuali. Deci, înainte de a răspunde la
întrebare, ar fi de ajutor să descoperim dacă ambii din cuplu Îl
cunosc pe Isus? Sau doar se bucură de sentimentul prezenţei lui
Dumnezeu sau poate de dragostea oamenilor din biserică?
Important este să încurajăm relaţia lor cu Isus.
Poate că mai întâi ar fi o idee bună să răspunzi cu strategia
lui Isus, să răspunzi cu întrebări. Întreabă-i ce experienţe au
avut cu alte biserici. Poate că au fost în alte biserici unde s-a pus
- 16 -
această problemă şi au fost ostracizaţi. Sau poate că ei ştiu că
unele biserici din zilele noastre au adoptat teologia
pro-homosexualitate.
Adesea unul dintre parteneri doreşte să-L găsească pe
Dumnezeu sau vrea să se întoarcă la credinţă, după ce se
îndepărtase de ea. Celălalt se poate să aibă o oarecare atracţie
sau înclinaţie către Dumnezeu, dar nu la fel de profund. Deci
oricum, cu timpul, urmarea lui Cristos poate crea conflict în
relaţie.
Le-ai putea sugera să-şi găsească mai întâi identitatea în
Cristos, în loc să se îngrijoreze pentru identitatea lor din prezent
ca şi cuplu, şi să-I dea voie lui Dumnezeu să le arate voia Lui
pentru vieţile lor.
În cele din urmă, ca în cazul oricărui alt păcat, va trebui să
arăţi, cu blândeţe, că biserica afirmă aceeaşi perspectivă biblică
pe care o arată Dumnezeu, care ne aduce pe noi toţi în acord cu
planul Său, şi anume ca orice om să fie curat sexual. Nu
înseamnă că ei trebuie să devină brusc heterosexuali şi să se
căsătorească cu genul opus, ca să fie consideraţi buni creştini.
Şi heterosexualitatea este plină de mult păcat. La Exodus noi
spunem că opusul homosexualităţii nu este heterosexualitatea, ci sfinţenia.
Deci, pentru unii, aceasta poate însemna celibatul.
Când homosexualii aud aşa ceva, pentru ei este ca o sentinţă
pe viaţă. Un motiv pentru aceasta este că ei sunt de obicei
convinşi că, genetic, s-au născut homosexuali. Deci a spune că
Dumnezeu îi va accepta doar într-o relaţie bărbat/femeie va
însemna pentru ei că sunt condamnaţi să fie singuri tot restul
vieţii. Când, de fapt, Dumnezeu poate să aibă multe moduri
diferite de le face vieţile împlinite.
Unii pot să găsească satisfacţie în Dumnezeu fiind creştini
celibatari, iar unii într-adevăr, se căsătoresc. Dar Dumnezeu
poate să aibă un plan pentru oameni, care onorează alegerea lor
de a-L urma, negându-se pe ei înşişi şi luându-şi crucea zilnic.
Toţi creştinii sunt chemaţi la aceasta, într-un mod sau altul.
O soluţie pentru orice lider căruia îi este pusă întrebarea,
este să amâne să răspundă pe loc şi să aştepte de la Dumnezeu
- 17 -
unele soluţii personale pentru cei doi oameni şi să-I ceară lui
Dumnezeu discernământ şi înţelepciune pentru cel mai bun
rezultat. La urma urmei, şi biserica va privi, pentru a vedea cum
se conturează situaţia, care poate avea potenţial pentru multă
rănire şi opoziţie în cadrul bisericii.
În cele din urmă, fără îndoială, cuplul va realiza că relaţia lor
este în conflict cu Cuvântul lui Dumnezeu. Este dificil de
ignorat aceasta la nesfârşit. Atunci se va pune problema la cât
de mult este dispus un individ să renunţe, ca să-L câştige pe
Cristos.
[What does your church believe about same sex marriage or
partnerships? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

CE ESTE GREŞIT LA UN PARTENERIAT DEDICAT


ÎNTRE PERSOANE DE ACELAŞI SEX?

În mod clar, dragostea şi dedicarea sunt virtuţi şi de aceea


este ispititor să privim un parteneriat iubitor, dedicat între
persoane de acelaşi sex ca pe o relaţie curată, îndeosebi când îl
comparăm cu parteneriate neiubitoare sau lipsite de fidelitate
între cupluri de sex opus. Totuşi, Biblia este clară că un
parteneriat între persoane de acelaşi sex se află, în esenţa sa, în
afara planului de la creaţie al lui Dumnezeu, conform căruia o
căsătorie este limitată la uniunea dintre un bărbat şi o femeie.
(Geneza 2:21-24) Biblia nu specifică excepţii la acest model, în
funcţie de profunzimea dragostei, calitatea relaţiei sau nivelul de
dedicare.
Se prezintă deseori argumentul că biserica primară nu ştia
nimic despre relaţii iubitoare, dedicate în afara căsătoriei între
bărbaţi şi femei şi că de aceea păstrează Biblia tăcerea cu privire
la chestiunea parteneriatelor între persoane de acelaşi sex din
zilele moderne. Totuşi, 1 Corinteni 5:1-2 ne dă exemplul unui
bărbat din biserica din Corint care se afla într-o relaţie sexuală
cu soţia tatălui său – o astfel de relaţie este interzisă în
Levitic 18:8. Nu s-a pus în discuţie dacă relaţia era sau nu
- 18 -
iubitoare şi dedicată. Pavel este clar faţă de creştini: „Cel ce a
săvârşit fapta aceasta să fi fost dat afară din mijlocul vostru!”
(1 Corinteni 5:2)
Un alt argument este că homosexualitatea interzisă în Biblie
era fie abuzivă (de exemplu, între bărbaţi şi băieţi), fie parte a
ritualurilor păgâne, iar astfel interdicţia biblică pentru
practicarea homosexualităţii se referea mai degrabă la stoparea
abuzului sau păgânismului, decât la condamnarea relaţiilor
homosexuale dedicate de comun acord între adulţi. Totuşi,
argumentul nu ia în considerare relaţiile homosexuale de comun
acord între adulţi, răspândite pe cale largă în culturile greacă şi
romană în vremurile Noului Testament, cu privire la care
scriitorii Bibliei erau foarte conştienţi. Corintul din vremurile
Noului Testament era o colonie romană în Grecia continentală,
dar când Pavel a scris bisericii de acolo le-a reamintit să evite
comportamentele păcătoase, inclusiv sexul homosexual. În
1 Corinteni 6:9-11, el enumeră, de asemenea, idolatria separat
de comportamentul homosexual, făcând clar faptul că sexul
homosexual era diferit de închinarea la idoli.
[What’s wrong with a loving, committed same-sex partnership?
Copyright © 2017 True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CE ESTE HOMOFOBIA?

Homofobia, în sens tehnic, denotă o „teamă iraţională de


om” „Homo” vine din latinescul „homo” care înseamnă om,
bărbat. Pentru că cei care au folosit limbajul uzual pentru a
forma limbajul homosexual, au deturnat sensul original a orice
care îi arată cât de puţin într-o lumină negativă, termenul
„homofobia” a trecut înspre o extremă îngrozitoare. Înţelesul
său original (posibil bun) nu mai este recunoscut de cei care
gândesc corect. Homofobia este văzută acum ca fiind la fel de
mortală ca un galon de antrax. Duşmanii libertăţii o folosesc ca
pe o armă de intimidare şi discriminare, pentru a distruge
politicieni, lideri religioşi, vecini, conducători de corporaţii, pe
- 19 -
oricine ar îndrăzni să nu fie de acord cu demagogia elitistă a
mişcării pentru drepturile homosexualilor.
Definiţia „oficială” a homofobiei, recomandată de ortodoxia
homosexuală, este „teamă şi ură iraţională faţă de homosexuali
şi lesbiene, care este produsă de prejudecăţile dintr-o societate
sau cultură” (SIECUS). De observat introducerea cuvântului
„ură”.
Vezi un eseu remarcabil pe această temă de Allan Turner:
„Homofobia” şi agenda homosexuală.
Homofobia, ca şi „toleranţa” şi „diversitatea”, ar fi
nedăunătoare dacă ar rămâne la sensul lor original. Oamenii
sunt oameni şi au dreptul de a se confrunta cu orice „fobie” ar
avea, inclusiv aşa-numita „homofobie”. Creştinii ar trebui să se
împotrivească folosirii cuvântului respectiv pentru a-i descrie pe
alţii, pentru că aceasta nu ar face decât să avantajeze mişcarea
homosexuală.
Vezi articolul Homofobia a devenit prea incluzivă de
Patrick Gibbons.
[What is homophobia? Copyright © Witness Freedom
Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE ESTE HOMOSEXUALITATEA?

Această întrebare nu are un răspuns unanim acceptat.


Un motiv îl constituie numeroasele diferenţe dintre cei
cărora le este aplicată descrierea de „homosexual”. Unii simt
atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex şi se consideră
homosexuali. Alţii simt atracţii faţă de cei de acelaşi sex, dar se
consideră bisexuali. Iar alţii consideră că sunt heterosexuali care
simt atracţii nedorite faţă de persoanele de acelaşi sex. Unii, care
se identifică drept homosexuali, susţin că „au fost întotdeauna
diferiţi”, în timp ce alţii au dus o viaţă heterosexuală mulţi ani,
chiar căsătorindu-se şi având copii, apoi s-au întors spre
homosexualitate.
De obicei, homosexualitatea este descrisă ca o atracţie
sexuală persistentă şi predominantă faţă de persoanele de acelaşi
- 20 -
sex – bărbaţii fiind atraşi sexual de bărbaţi, iar femeile fiind
atrase sexual de femei. Cuvintele folosite uneori pentru a-i
descrie pe cei care simt atracţie faţă de cei de acelaşi sex includ
persoane homosexuale, bărbaţi homosexuali şi femei lesbiene.
Totuşi, nu oricine simte atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex
alege să se identifice pe sine ca homosexual sau lesbiană.
[What is homosexuality? Copyright © Exodus Global Alliance.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE ESTE ORIENTAREA SEXUALĂ? (1)

Orientarea sexuală este un mod de a ne referi la direcţia


atracţiilor sexuale predominante ale unei persoane, în timp.
Despre o persoană care simte o atracţie sexuală persistentă faţă
de cei de acelaşi sex, se spune uneori că are orientare
homosexuală. Despre o persoană care simte o atracţie
persistentă faţă de sexul opus, se spune uneori că are orientare
heterosexuală. Despre o persoană care simte o atracţie
persistentă atât faţă de bărbaţi, cât şi faţă de femei, se spune
uneori că are orientare bisexuală.
[What is sexual orientation? Copyright © Exodus Global
Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE ESTE ORIENTAREA SEXUALĂ? (2)

Orientarea sexuală este o altă expresie plină de semnificaţie,


introdusă în lexiconul social după ce homosexualii şi susţinătorii
lor au respins referinţa iniţială pe care o avea „preferinţa
sexuală”. Conform Consiliului pentru Informare şi Educaţie cu privire
la Sexualitate (SIECUS), o organizaţie în favoarea sexului
homosexual, respingerea a avut loc deoarece „de obicei nu se
mai crede că orientarea sexuală este preferinţa conştientă sau
alegerea individuală a cuiva, ci se crede, în schimb, că este
formată de o reţea complicată de factori sociologici, biologici,
economici şi politici”. Orientarea sexuală poate fi cauzată de
„economie”? De politică? Pur şi simplu, mişcarea homosexuală
- 21 -
s-a trezit într-o dimineaţă şi a decis că sentimentele lor erau
parte integrantă a unei conspiraţii masive, în afara controlului
lor. Desigur, această schimbare în gândire a fost în folosul
specialiştilor în sănătate mintală induşi în eroare, iubitori de
bani, care au ştiut cum să profite de banii homosexualilor când
au văzut oportunitatea.
Există erori supărătoare în această gândire umanistă.
Constructiviştii sociali nu recunosc homosexualitatea ca fiind
păcătoasă. Aceasta le permite să ataşeze o mulţime de cauze
care îi victimizează (economia, tradiţia religioasă etc.), ca motiv
al situaţiei neplăcute în care se găsesc. Alegerea, un cuvânt
operativ când vorbim despre orientarea sexuală, este un
privilegiu care le-a fost dat tuturor oamenilor de Dumnezeu
(Deuteronom 30:15-19). Activiştii homosexuali susţin că
orientarea homosexuală şi comportamentul homosexual sunt
două lucruri diferite. Şi în timp ce s-ar putea să fie într-adevăr
aşa, amândouă sunt legate mai degrabă de expresia căzută a
sexualităţii, decât de intenţia lui Dumnezeu.
Celălalt motiv pentru care definiţia orientării sexuale, ca şi a
homofobiei, este un punct important în mişcarea homosexuală,
se datorează factorului imutabilitate. Cu alte cuvinte, dacă se
poate dovedi că orientarea sexuală este de neschimbat, efortul
de a-i schimba pe homosexuali va fi efectiv condamnat. Este
orientarea sexuală fixată la naştere?
Ceea ce este extrem de problematic cu pretinsul argument al
imutabilităţii orientării sexuale este suportul homosexual pentru
transgenderi. Transgenderilor (travestiţi, transsexuali) li s-a dat
cu greu un loc la masa drepturilor pentru homosexuali, adică
LGBT. „T” vine de la transgender. Dar un protest zgomotos al
acelor bărbaţi şi femei, i-a adus, în cele din urmă, în mozaicul
confuziei sexuale. Transgenderii reprezentau o problemă pentru
activiştii drepturilor pentru homosexuali, deoarece argumentul
lor era exact opusul celui al homosexualilor. Ei susţin că nu s-au
născut în trupul potrivit sau cu orientarea potrivită, prin urmare
acestea trebuie schimbate. Homosexualii susţin că s-au născut
homosexuali şi că aceasta nu se poate schimba. Totuşi, aceşti
- 22 -
tovarăşi au inventat o alianţă nesigură, a unor filozofii distinct
contradictorii.
[What is sexual orientation? Copyright © Witness Freedom
Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE ESTE UN HOMOSEXUAL?

Un homosexual este „cineva motivat, în viaţa adultă, de o


atracţie definită preferenţială, emoţională, romantică şi sexuală
faţă de membrii aceluiaşi sex şi care de obicei, dar nu neapărat,
se implică în relaţii sexuale deschise cu aceştia”.
[What is homosexuality? Copyright © CrossOver Ministries,
Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE FEL DE SCHIMBARE ESTE POSIBILĂ?

Există multă confuzie şi dezinformare cu privire la această


întrebare. Mare parte din prejudiciu l-au provocat conceptele
simpliste despre schimbare. Unii cred că ne concentrăm în
principal pe schimbarea orientării sexuale. Alţii cred că ne
concentrăm în principal pe schimbarea comportamentului
sexual. De fapt, ne concentrăm pe transformarea completă, care
vine dintr-o relaţie cu Isus Cristos şi din decizia de a trăi în
acord cu învăţătura biblică despre sexualitate. Biblia spune
multe lucruri despre transformarea completă. Isus Cristos a
venit ca să putem avea viaţă şi ca să o avem din abundenţă – nu
ca să trăim în robie faţă de dorinţe nedorite. Din Scripturi
înţelegem că sunt posibile mai multe feluri de schimbare pentru
cei care simt atracţii faţă de persoane de acelaşi sex sau sunt
implicaţi în homosexualitate.
Prin schimbare noi înţelegem că oamenii pot:
 Să se schimbe de la o viaţă fără Dumnezeu la o viaţă cu
Dumnezeu.
 Să-şi schimbe sentimentul identităţii – modul în care se
definesc.

- 23 -
 Să schimbe implicarea lor în activităţi sexuale cu
persoanele de acelaşi sex.
 Să schimbe structurile sociale şi activităţile sociale pe care
le folosesc ca să-şi susţină identitatea şi comportamentul.
 Să-şi schimbe atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex.
Pentru unii, aceasta înseamnă să nu mai trăiască în robie faţă de
dorinţe nedorite, chiar dacă dorinţele încă apar. Pentru alţii,
înseamnă o reducere a atracţiilor faţă de persoanele de acelaşi
sex, astfel încât ele nu mai joacă un rol important în viaţa de zi
cu zi. În unele cazuri, înseamnă eliminarea sentimentelor şi
atracţiilor homosexuale. Iar în alte cazuri, o relaţie heterosexuală
satisfăcătoare.
Ce este eliberarea de homosexualitate? Foarte simplu, este
viaţă abundentă în Cristos, unde Cristos are control asupra vieţii
şi viitorului tău, în loc ca atracţiile faţă de persoanele de acelaşi
sex să fie ceea ce te identifică şi îţi controlează viaţa.
Potenţialul pentru aceste schimbări aduce speranţă în viaţa
celor cărora li s-a spus adesea că nu există speranţă pentru ei,
fiindcă nu se pot schimba.
[What Kind of Change is Possible? Copyright © Exodus Global
Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE ÎNŢELEGEŢI PRIN SCHIMBARE?

Înţelegem că dorinţa lui Dumnezeu pentru fiecare creştin


este să fie transformat prin înnoirea minţii sale şi că aceasta
poate să aducă schimbare şi aduce schimbare în vieţile noastre.
[What do you mean by change? Copyright © CrossOver
Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE NE ÎNVAŢĂ BIBLIA DESPRE PRACTICAREA


RELAŢIILOR ÎNTRE PERSOANE DE ACELAŞI SEX?
RON WOOD

Biblia defineşte căsătoria în Geneza 2:24 ca o uniune între


un bărbat şi o femeie. Isus confirmă această definiţie a căsătoriei
- 24 -
în Matei 19:5, aşa cum face şi apostolul Pavel în Efeseni 5:31.
Orice activitate sexuală care se desfăşoară în afara acestui
context este tratată ca păcătoasă, ceea ce Isus numeşte
„imoralitate sexuală” în Marcu 7:21.
Mai mult, practicarea relaţiilor între persoane de acelaşi sex
este evidenţiată în mod specific ca păcătoasă de câteva ori în
Scriptură. În Legea lui Dumnezeu, de exemplu, condamnările
practicării relaţiilor între persoane de acelaşi sex se află în
Levitic 18:22 şi 20:13. Alte referinţe sunt date în
Noul Testament. De exemplu, în Romani 1:24-32, prin trimiteri
la relatarea creaţiei din Geneza, relaţiile între persoane de acelaşi
sex, atât între bărbaţi, cât şi între femei, sunt considerate
păcătoase. Referinţe despre păcatul practicării relaţiilor între
persoane de acelaşi sex se găsesc şi în 1 Corinteni 6:9 şi
1 Timotei 1:10.
Prin urmare, Scripturile sunt consecvente în interzicerea
activităţii între persoane de acelaşi sex, de-a lungul a diferite
perioade din istoria omenirii şi în diferite contexte culturale.
Deşi Scripturile sunt clare în privinţa eticii sexuale, ele ne spun,
de asemenea, că perspectiva iertării şi vieţii eterne este oferită
oricui se întoarce de la păcat şi îşi pune credinţa în Cristos
(Marcu 1:15), indiferent cât s-a îndepărtat de planul bun al lui
Dumnezeu pentru sex şi căsătorie.
[Rob Wood, What does the Bible teach about same-sex practice?
Copyright © 2017 True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu
permisiune. Rob este responsabil cu comunicarea şi învăţătura
la True Freedom Trust şi coordonează prezenţa misiunii în media
socială.]

CE PĂRERE AVEŢI DESPRE ACTIVISMUL POLITIC?

Mi se potriveşte mai bine activismul politic creştin,


decât ajutorarea cuiva care este homosexual. Nu ar
trebui să mă concentrez asupra punctului meu forte?
Dumnezeu cheamă pe poporul Său să fie atât sare, cât şi
lumină în lume: sare, ca să păstreze ceea ce altfel ar putrezi;
- 25 -
lumină, ca să le transmită celorlalţi, cu dragoste, adevărul
Evangheliei. Alegerea pentru Biserică nu este ori/ori, este şi/şi.
Oamenii se pot concentra mai mult asupra implicării
social-politice sau asupra misiunii personale, bazându-se pe
darurile sau răspunderile lor. Dar ca întreg, Biserica trebuie să le
facă pe ambele.
Deci este în ordine să fii activ din punct de vedere politic,
numai fii atent să nu ai o atitudine mânioasă, lipsită de evlavie.
Aceasta îi îndepărtează pe homosexuali şi face ca slujirea lor să
devină dificilă, dacă nu imposibilă. Aminteşte-ţi că Dumnezeu îi
iubeşte pe cei prinşi în capcana homosexualităţii. Îi vrea ca fii şi
fiice în Hristos. Nu îngădui niciodată ca stilul în care comunici
să devină o piatră de poticnire.
[What about political activism? Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CE POATE FACE BISERICA MEA PENTRU A SE ADRESA


HOMOSEXUALITĂŢII?
MIKE GOEKE

Sunt multe moduri în care bisericile se pot adresa


homosexualităţii. De fapt, bisericile trebuie să se adreseze
homosexualităţii, dacă vor să ajungă la homosexuali cu mesajul
că Cristos îi poate schimba! Pastorii pot juca un rol uriaş,
adresându-se problemei homosexualităţii de la amvon. Este
important ca pastorii nu doar să condamne păcatul
homosexualităţii sau să vorbească împotriva „agendei
homosexuale”, ci să includă întotdeauna şi un mesaj de
răscumpărare şi de speranţă pentru schimbare, special pentru
homosexuali. Un cuvânt plin de compasiune de la amvon în
legătură cu homosexualitatea poate să lase drum liber slujirii
oricui este afectat de homosexualitate.
Resursele creştine despre homosexualitate sunt un mijloc
excelent pentru membrii bisericilor de a se instrui, iar pentru cei
care se luptă cu homosexualitatea, de a găsi speranţă şi
încurajare pentru schimbare. Ele nu se găsesc, în mod obişnuit,
- 26 -
în librăriile laice sau creştine. Cu toate acestea, există
literalmente sute de cărţi şi broşuri temeinice, biblice despre
homosexualitate. Aceste resurse pot fi obţinute şi puse spre
vânzare în librăriile bisericilor sau pot fi adăugate la resurselor
din bibliotecile bisericilor.
De asemenea, bisericile se pot instrui cu privire la
homosexualitate apelând la vorbitori sau seminarii.
În sfârşit, bisericile ar trebui să se adreseze homosexualităţii
în acelaşi fel în care ar trebui să se adreseze oricărui păcat – cu
curaj şi dragoste. Homosexualitatea nu este atât de diferită de
oricare alt păcat şi nu trebuie scoasă în evidenţă. Se vor face
paşi uriaşi în slujire când homosexualitatea va fi clarificată şi
înţeleasă, iar oamenii vor vedea că bisericile tratează orice păcat
în mod egal.
[Mike Goeke, What can my church do to address homosexuality?
Copyright © Mike Goeke. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE POT FACE CA SĂ MĂ ELIBEREZ DE


PORNOGRAFIE?

Pornografia este o problemă uriaşă în societatea modernă


atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, trenduri precum
disponibilitatea internetului, creşterea izolării şi folosirea
imaginilor sexuale în publicitate punând toate presiune pe noi ca
să gândim senzual cu privire la alţii. Totuşi, Isus este clar
(Matei 5:27-30) că poftirea altei persoane este la fel de greşită
precum comiterea adulterului cu ea.
Pornografia, ca şi alte comportamente adictive, înfloreşte
acolo unde există oportunitatea de a privi imagini în timp ce eşti
izolat de alţii. Deci să dai socoteală poate fi un element al
soluţiei, poate folosind softuri cu filtre/blocare/monitorizare
sau mutându-ţi permanent computerul într-o cameră comună,
cu ecranul monitorului îndreptat spre exterior. Totuşi, pentru ca
eliberarea de pornografie să dureze, este nevoie să iubeşti pe
cineva mai mult decât iubeşti imaginile de pe ecranul
computerului. Aceasta ar putea însemna să investeşti mai mult
- 27 -
în relaţii (îndeosebi dacă eşti căsătorit), dar, în cele din urmă,
înseamnă găsirea satisfacţiei profunde în relaţia cu Dumnezeu.
Setting Captives Free oferă cursuri online gratuite precum
The Way of Purity [Calea Purităţii] (în mod specific pentru
pornografie), unde parcurgi pasaje din Biblie online cu un
mentor. Cursurile pot fi utile dacă eşti pregătit din toată inima
să te eliberezi de pornografie.
Cărţile recomandate pentru o citire aprofundată includ
cartea lui Tim Chester Captured by a Better Vision: Living Porn-free
[Prizonieri ai unei viziuni mai bune: Trăind liberi de pornografie], cartea
lui Gerald Coates Sexual Healing: Identity, Sexuality, Calling
[Vindecarea sexuală: Identitate, sexualitate, chemare] şi broşura lui
Rachel Coyle Help! She’s Struggling with Pornography [Ajutor! Ea se
luptă cu pornografia]. Poţi citi şi articolul nostru Verificarea sănătăţii
personale pe internet, pentru a reflecta la folosirea internetului de
către tine per ansamblu.
[What can I do to break free from pornography? Copyright ©
True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE SFAT DAŢI, DACĂ CINEVA A FOST INVITAT LA


O NUNTĂ HOMOSEXUALĂ? DAR DACĂ ESTE NUNTA
COPILULUI SĂU?

Ce se întâmplă când un părinte din biserica ta explică faptul


că fiul sau fiica sa a declarat că urmează să intre într-o căsătorie
cu o persoană de acelaşi sex? Poate că se află în Noua Zeelandă
sau va călători în Noua Zeelandă sau se aşteaptă să poată să o
facă în realitate, foarte curând.
Părintele este într-o stare de confuzie. A continuat să-şi
afirme dragostea faţă de copil. Poate că a fost curajos şi a arătat
dragoste şi faţă de partener. Se simte bolnav pe dinăuntru la
gândul de a merge la „nuntă”, dar ştie că refuzarea invitaţiei
doar îl va înstrăina şi mai mult de copilul său.
Conform experienţei noastre, copiii răspund întotdeauna
cam aşa:

- 28 -
„Când îţi aduci religia în relaţia noastră, mă faci să vreau să
mă îndepărtez şi mai mult de tine. Nu cred în Dumnezeu, deci
nu-mi pasă cu adevărat ce crezi tu şi Dumnezeul tău. Sunt
homosexual, îl iubesc pe partenerul meu şi aleg să fiu cu el,
chiar dacă religia ta nu acceptă asta. Adevărul tău nu este
adevărul meu şi trebuie să înţelegi că comentariile tale dureroase
şi ofensatoare au consecinţe directe.
Ideal vreau ca voi, ca părinţi ai mei, să veniţi la nunta
noastră, dar realizez că este improbabil să o faceţi. Felul în care
văd eu asta este că poţi veni la nuntă şi să-ţi ţii pentru tine
comentariile dureroase. Însă dacă simţi că vei veni, dar trebuie
să-ţi faci obiecţiile cunoscute, nu eşti binevenit.”
Când părintele vine la tine, ce sfat este de ajutor?
Mai întâi, este nevoie să recunoaştem că, în mod tradiţional,
a merge la o nuntă este o susţinere a evenimentului. Totuşi,
pentru un părinte poate să însemne doar o susţinere a copilului.
Decizia nu poate fi luată cu uşurinţă şi nu există un precedent
biblic pentru acest gen de experienţe de viaţă pe care le vedem
în zilele noastre.
Important este să susţinem părintele. Se confruntă cu o
situaţie care necesită „înţelepciunea lui Solomon”, iar fiecare
situaţie este diferită. De multe ori, un părinte va merge la nunta
unui cuplu heterosexual, când nu este fericit cu o decizie
precum căsătoria copilului său cu un necredincios. Nu este ceva
foarte diferit fiindcă nunta este între persoane de acelaşi sex.
Amândouă sunt situaţii care nu sunt în armonie cu ce are mai
bun Dumnezeu pentru copil, din punct de vedere spiritual.
Este important să-i facem părintelui cunoscut că are cu
adevărat dreptul să-şi respecte convingerile. Ceea ce poate să
însemne că alege să fie ostracizat şi să nu meargă la nuntă. Ca
lider, este important să urmăreşti atent asemenea momente,
deoarece sunt incredibil de dureroase pentru părinţi, iar ei
merită suportul bisericii, orice decid.
[What do you advise if someone has been invited to a gay wedding?
What if it is for their offspring? Copyright © Exodus Global
Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]
- 29 -
CE SPUNE BIBLIA DESPRE HOMOSEXUALITATE?

Biblia păstrează tăcerea cu privire la orientarea homosexuală


şi există doar câteva referinţe biblice care interzic în mod clar
practicarea homosexualităţii. Este trist că Biserica şi mulţi
creştini au avut tendinţa să plaseze practicarea homosexualităţii
într-o imaginară „primă ligă” a păcatelor, în timp ce Biblia
vorbeşte simplu despre ea doar ca despre o exprimare, printre
multe altele, a naturii noastre umane păcătoase, căzute. Accentul
în Biblie este pus pe interzicerea oricărei practici sexuale în afara
căsătoriei heterosexuale exclusive dintre un bărbat şi o femeie.
Referinţa biblică importantă este Geneza 2:24, care vorbeşte
despre căsătoria heterosexuală ca fiind o reunire a bărbatului şi
femeii într-o relaţie emoţională şi sexuală într-un „singur trup”;
versetul este întărit de Isus şi de apostolul Pavel în
Noul Testament. (Matei 19:5-6 şi Efeseni 5:31-32) Isus este
arătat în Evanghelii ca întinzându-le o mână, plin de îndurare şi
compasiune, celor care s-au îndepărtat, din punct de vedere
sexual, de căile lui Dumnezeu, şi îndemnându-i cu blândeţe la
pocăinţă. (Ioan, capitolele 4 şi 8)
[What does the Bible say about homosexuality? Copyright ©
True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE SPUNE BIBLIA DESPRE HOMOSEXUALITATE?


POATE DUMNEZEU SĂ SCHIMBE UN OM CARE
PĂCĂTUIEŞTE SEXUAL DACĂ SE POCĂIEŞTE?
ÎN CE MĂSURĂ?

Ce spune Biblia despre homosexualitate?


Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, Biblia arată cu
claritate că un comportament homosexual este păcătos.
Versetele 1 Corinteni 6:9-11 şi Levitic 18:22 sunt printre
numeroasele versete care confirmă păcătoşenia
homosexualităţii. Biblia confirmă, de asemenea, cerinţa
heterosexuală pentru căsătorie în Geneza, cerinţă repetată de
Isus în Matei 19:4-6.
- 30 -
Poate Dumnezeu să schimbe un om care păcătuieşte
sexual dacă se pocăieşte? În ce măsură?
Da, Dumnezeu poate să schimbe un păcătos care se
pocăieşte. 1 Corinteni 6:9-11 identifică mai multe
comportamente păcătoase în care membrii bisericii din Corint
se implicaseră anterior mântuirii lor. În versetul 11 citim: „Şi aşa
eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost
socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin
Duhul Dumnezeului nostru.” Ceea ce arată că există o
schimbare interioară, spirituală în inima credinciosului, care
transformă dorinţele şi comportamentele sale. Dreptatea
atribuită este declararea dreptăţii cuiva prin credinţa sa în
lucrarea desăvârşită a lui Isus Cristos, prin moartea Lui pe cruce
şi învierea Lui. Dreptatea atribuită este schimbarea interioară a
inimii, împlinită prin procesul de sfinţire, în care dorinţele şi
natura omului sunt transformate în cele care reflectă lucrarea
Duhului Sfânt în inima credinciosului.
Creştinii sunt chemaţi să ducă o viaţă sfântă şi curată; totuşi,
este posibil ca un creştin să se întoarcă la un păcat la care
renunţase anterior. Dacă se întâmplă aceasta, Dumnezeu îl
cheamă la pocăinţă, îi cere să mărturisească şi să renunţe la
păcat şi să continue să înainteze către scopul de a deveni mai
mult asemenea lui Cristos. Faptul că un bărbat sau o femeie
s-au întors la păcatul homosexualităţii, chiar şi ca un eşec moral
care a avut loc o singură dată, nu este o indicaţie că el sau ea
sunt încă homosexuali. Ci este o indicaţie a unei nevoi continue
de pocăinţă, răscumpărare şi vindecare în inima lor.
Realitatea este că vom continua să avem ispite faţă de
numeroase păcate în diferite grade. Isus Cristos a trăit o viaţă
desăvârşită, dar tot a fost ispitit de păcat. Cu cât mai mult noi,
care ne-am antrenat inima, mintea şi corpul ca să se implice în
păcat, vom avea ispite pentru a ne întoarce la păcatele în faţa
cărora am cedat în trecut. Fiind credincioşi, identitatea noastră
este în Cristos, şi nu în dorinţele noastre păcătoase. Este un act
mare al credinţei, ascultării şi dragostei să rezişti ispitelor
păcătoase remanente şi să trăieşti în ascultare de Cristos.
- 31 -
Dacă ai o întrebare despre sexualitatea biblică pe care ţi-ar
plăcea să o adăugăm la această secţiune, contactează-ne la
info@recmin.org. Nu-ţi putem garanta că vom răspunde la
întrebarea ta şi că o vom posta pe site, dar ne vom da toată
silinţa.
[Questions. Copyright © 2013 Reconciliation Ministries.
Tradus şi publicat cu permisiune]

CE SPUNE SCRIPTURA DESPRE HOMOSEXUALI ŞI


DUMNEZEU?

Scriptura este foarte clară când spune că păcatul


homosexual este greşit, după cum este de fapt orice păcat sexual
sau orice păcat. Scriptura afirmă, de asemenea, că Dumnezeu
doreşte ca nimeni să nu piară, ci ca toţi să se întoarcă la
Isus Hristos prin credinţă şi să primească darul vieţii eterne. Ni
se spune că Isus a venit cu scopul de a-i căuta şi a-i mântui pe
cei pierduţi; aceasta este cea mai mare bucurie a Lui. Dumnezeu
a dat ce avea mai scump ca să-i răscumpere de la iad pe toţi cei
care aveau să Îl primească.
Studiază următoarele versete: 2 Petru 3:8-10, Ioan 3:16-18,
Efeseni 4:22-5:5, 1 Corinteni 6:9-11, Coloseni 3:2-10,
1 Tesaloniceni 4:3-5, Proverbe 24:12, 16.
[What does Scripture say about homosexuals and God? Copyright
© CrossOver Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CE VREŢI SĂ SPUNEŢI CÂND AFIRMAŢI CĂ


HOMOSEXUALII SE POT SCHIMBA?

Creştinii care oferă un concept simplist al schimbării au


făcut mult rău. Mulţi avertizează că homosexualitatea este un
păcat şi că oamenii trebuie doar să înceteze să păcătuiască.
Acestei abordări îi lipseşte înţelegerea, probabil şi compasiunea.
În timp ce comportamentul este cu siguranţă un aspect al
homosexualităţii, există şi alte aspecte ale homosexualităţii care
pot fi schimbate. A ne adresa numai comportamentului este ca
- 32 -
şi cum ne-am uita la vârful unui iceberg, în timp ce ignorăm
masa de gheaţă de sub apă.
Cristos a venit ca să avem viaţă şi să o avem din belşug
(Ioan 10:10) – nu ca să trăim în robia dorinţelor pe care nu le
vrem. Putem acţiona conform dorinţelor sau nu şi tot să fim în
robia lor. Când lupta de a ceda dorinţelor pe care nu le vrem
consumă mult din timpul şi energia noastră în fiecare zi, unde
sunt libertatea şi viaţa din belşug?
Prin „schimbare” vrem să spunem că cei cu orientare
homosexuală pot să-şi schimbe comportamentul – adică să
pună capăt implicării în stilul de viaţă homosexual; să reducă, să
ţină sub control, iar în unele cazuri, să elimine practic
sentimentele şi atracţiile homosexuale; şi în multe cazuri (deşi
nu în toate), să experimenteze relaţii heterosexuale
satisfăcătoare.
Avem mai multe articole care explorează mai în amănunt
răspunsul la această întrebare.
[What do you mean when you say homosexuals can change?
Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CEL MAI BUN RĂSPUNS PENTRU CREŞTINI NU ESTE:


„IUBEŞTE PĂCĂTOSUL, URĂŞTE PĂCATUL”?

Când homosexualii aud aceasta şi o aud adesea, reacţionează


cu mânie. Când crezi că orientarea ta este genetică, afirmaţia nu
are sens. Ar fi ca şi cum ai spune: „Iubeşte-l pe stângaci, dar
urăşte cum scrie el cu mâna stângă.” Pentru homosexuali, să
audă această afirmaţie este un nonsens, din cauză că a fi
homosexual este identitatea lor, este cine sunt ei. Precum spune
Joe Dallas: „Folosind această frază, creştinii pot să considere că
este dragoste, dar tot ce aud oamenii este ură.”
Dacă cineva se identifică drept „creştin homosexual”, de
asemenea, nu-şi vede comportamentul ca „păcat”. Iar în zilele
noastre, pentru mulţi creştini afirmaţia tot va fi văzută ca o

- 33 -
condamnare. Ei întreabă: „Cine poate judeca un alt om şi să
spună că este păcătos?”
Mai bine nu am folosi această frază. Desigur, tot suntem
chemaţi să rostim adevărul şi să detestăm ce detestă Dumnezeu,
dar aceasta include multe lucruri, pe care adesea le ignorăm, ca
ura lui Dumnezeu faţă de divorţ. Când folosim acest termen
vorbind cu homosexualii, ei se gândesc la toată ipocrizia pe care
o văd la creştini, de la cei care acceptă căderile homosexuale, la
abuzul sexual din biserică.
Este mult mai bine să arătăm dragoste şi să acceptăm omul
pe care îl întâlnim, orice formă ar lua păcatul lui. Uită de
etichete şi iubeşte-l doar ca om, aşa cum este el. Uneori păcatul
comportamentului homosexual este cea mai mică dintre
ofensele omului respectiv împotriva lui Dumnezeu, când
ajungem să îl cunoaştem, chiar dacă el pare „impecabil”, la bază
există mândrie sau mânie şi rebeliune.
O bună discutare a acestui subiect se găseşte la adresa
www.six11.wordpress.com/2012/08/17/why-love-the-sinner-hate-the-
sin-fails/.
[Isn’t the best response for Christians to “love the sinner, hate the
sin”? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat
cu permisiune.]

CHIAR ESTE POSIBIL SĂ-L IUBEŞTI PE PĂCĂTOS FĂRĂ


SĂ IUBEŞTI PĂCATUL?

Noi promovăm dragostea faţă de oameni pentru cine sunt


ei, nu pentru ceea ce fac ei. Oamenii au o valoare inerentă,
fiindcă sunt creaţia lui Dumnezeu. Noi nu condamnăm pe
nimeni. În acelaşi timp, să vorbeşti despre păcat nu este o lipsă
de dragoste. Isus a acceptat-o şi a iertat-o pe femeia prinsă în
adulter (Ioan 8), dar apoi i-a spus: „Du-te şi să nu mai
păcătuieşti.” Aceasta este ordinea potrivită a lucrurilor, iar noi
încercăm să o promovăm.

- 34 -
[Is it really possible to “love the sinner, but not the sin”?
Copyright © Another Way Out. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CRED CĂ S-AR PUTEA SĂ FIU HOMOSEXUAL SAU


LESBIANĂ, TREBUIE SĂ DECID ACUM?

Nu, nu trebuie să decizi acum. Anii adolescenţei sunt adesea


ani plini de confuzie, când treci prin pubertate, hormonii o iau
razna şi trupul începe să se schimbe. Înveţi, de asemenea, cum
să formezi prietenii care sunt mai profunde şi mai satisfăcătoare
emoţional decât prieteniile din copilărie. Nu te grăbi să-ţi
etichetezi sentimentele. Acordă-ţi timp şi spaţiu. Aminteşte-ţi că
o anumită confuzie cu privire la sentimentele sexuale este tipică
pentru cei mai mulţi oameni. De asemenea, pot exista alte
motive pentru felul în care simţi.
[I think I might be gay or lesbian, do I have to decide right now?
Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CUM AR PUTEA BISERICA SĂ LE FIE DE MAI MARE


AJUTOR CELOR CARE SE LUPTĂ CU DORINŢELE
HOMOSEXUALE?

Este nevoie să privim, în mai mare măsură, celibatul şi


relaţiile ca fiind pozitive, în loc să ne conformăm lumii care
spune: „Ai nevoie de o relaţie sexuală ca să fii fericit şi
împlinit.” Biserica transmite adesea acelaşi mesaj, dar înlocuieşte
„relaţie sexuală” cu „căsătorie”.
[How can the church be more helpful to those struggling with
homosexual desires? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

- 35 -
CUM ARATĂ „VINDECAREA”?

Ce este rezonabil să aştepţi de la procesul schimbării?


Cât durează el?
Este important să ai aşteptări realiste cu privire la drumul pe
care îl ai de parcurs. Ştim deja că nu există un medicament sau
un tratament uşor care să schimbe atracţia faţă de cei de acelaşi
sex în sentimente heterosexuale. Şi nu poţi doar „să te rogi să
nu mai fii homosexual”, aşa cum probabil ai descoperit pe cont
propriu. Adevărul este că probabil vei fi nevoit să te confrunţi
cu atracţia faţă de cei de acelaşi sex, la un anumit nivel, mulţi ani
de acum înainte. Dar nu descuraja!
Mulţi dintre cei care au ales să iasă din homosexualitate s-au
căsătorit, au crescut copii şi experimentează multă bucurie şi
satisfacţie în acest proces. Alţii nu se căsătoresc, dar trăiesc şi ei
vieţi pline de scop şi fericire. În ambele cazuri, atracţia faţă de
cei de acelaşi sex nu le mai conduce vieţile.
Trebuie să realizezi, chiar şi cei care nu s-au luptat niciodată
cu atracţia faţă de cei de acelaşi sex tot experimentează
sentimente contradictorii şi ispite în căsătorie, şi se luptă cu
acestea chiar dacă sunt celibatari. Nu da crezare minciunii că
lupta ta este atât de diferită de a lor!
Când atracţia faţă de cei de acelaşi sex nu dispare complet,
să nu crezi că înseamnă că eşti într-adevăr homosexual. Priveşte
lucrurile astfel: atracţia faţă de cei de acelaşi sex s-a dezvoltat
din experienţe şi convingeri pe care le-ai avut în anii decisivi ai
vieţii tale, atunci când cel care eşti se maturiza (şi continui să te
maturizezi şi în prezent). Probabil că ai folosit şi gândurile,
fanteziile homosexuale sau chiar relaţiile şi sexul, ca pe un
mecanism de a face faţă durerii din viaţa ta. Memoria nu îţi va fi
ştearsă. Când ai parte de vremuri grele, o parte din tine va vrea
să te întorci la ceea ce pentru tine este familiar, previzibil şi
uşor. Nu înseamnă că eşti destinat să fii homosexual.
Punctul decisiv este următorul: vrei să-L urmezi pe Hristos?
Supunerea faţă de El este singura cale către viaţa abundentă pe
care ne-a promis-o. Ceea ce este o luptă pentru fiecare. Dar vei
- 36 -
găsi eliberare de tiparele de gândire şi de comportamentul
distructiv. Iar aceasta va implica un cost. Trebuie să alegi să fii
dornic să te supui.
[What does “healing” look like? Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CUM CONVINGI PE CINEVA CĂ ESTE GREŞIT SĂ FII


HOMOSEXUAL?

Treaba unui creştin este să-i convingă pe bărbaţii şi pe femeile


homosexuale că Dumnezeu îi iubeşte în continuare şi vrea să aibă o relaţie
personală cu ei.
Mai întâi, o mulţime de oameni cu care lucrăm sunt deja
convinşi că homosexualitatea este greşită. Le este foarte greu să
accepte ideea că a fi homosexual este în ordine.
În al doilea rând, încercăm să convingem oamenii că
Dumnezeu, care S-a descoperit pe Sine în Biblie, are dreptate şi
că Dumnezeu, care are dreptate, spune că toţi greşim în multe
feluri. Nu individualizăm homosexualitatea când spunem că a fi
astfel este greşit; spunem că tot Cuvântul lui Dumnezeu este
adevărat şi bun şi că aceasta înseamnă că ceea ce spune despre
homosexualitate este, de asemenea, adevărat şi bun, spre
deosebire de orice ar crede sau ar spune lumea. Dacă poţi
accepta că Biblia este adevărul lui Dumnezeu, atunci este relativ
uşor să tragi concluzia că acele dorinţe şi comportamente pe
care le condamnă sunt cu adevărat greşite. Cu toate acestea,
dacă nu crezi că Biblia este adevărată, nu există prea mult temei
pentru a convinge pe cineva că orice, inclusiv homosexualitatea,
este greşit.
În al treilea rând, nu urmărim să convingem sau să
convertim oamenii prin înţelepciunea sau priceperea noastră.
Nu încercăm să recrutăm oameni pentru a ne susţine ideologia.
Încercăm să rostim şi să aplicăm adevărul lui Dumnezeu, ca
parte a convingerii oamenilor de către Dumnezeu, prin puterea
Duhului Sfânt, că El este Cine spune că este în Cuvântul Lui şi,
de asemenea, că noi suntem cine spune El că suntem.
- 37 -
Deci nu este treaba noastră să convingem oamenii că este
greşit să fii homosexual. Treaba noastră este să convingem
oamenii că Dumnezeu îi iubeşte în continuare pe bărbaţii şi pe
femeile homosexuale. Şi că ei pot să aibă o speranţă reală pentru
că Dumnezeu nu numai că îi iubeşte, El are un plan realist şi un
angajament ferm de a aduce transformare şi schimbare în vieţile
lor.
[How do you convince someone that being homosexual is wrong?
Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CUM ÎI POATE AJUTA BISERICA PE CEI CARE IES DIN


HOMOSEXUALITATE?
BOB STITH

Primul pas ar fi să localizeze persoane sau grupuri implicate


în acest domeniu al slujirii. Este un lucru care ar trebui să fie
evident, dar ca pastor cu mai bine de zece ani de implicare
într-o astfel de misiune, încă descopăr că numeroase biserici fie
nu cunosc astfel de misiuni, fie nu au făcut nimic pentru a le
face cunoscute membrilor lor. Prin urmare, cei care au nevoie
de o astfel de misiune şi cei cărora le-ar plăcea să ajute, nu au
idee la cine să apeleze.
În al doilea rând, fă tot ce îţi stă în putere ca misiunea şi
membrii ei să se simtă bine veniţi. După ce frecventase mai
mulţi ani misiunea Living Hope Ministries din zona
Dallas-Fort Worth, un om de afaceri din Dallas a fost şocat să
descopere că biserica lui avea un grup pentru cei care se luptau
cu homosexualitatea. Era membru acolo de peste zece ani şi nu
auzise niciodată de acel grup. Prin urmare, nu numai că fusese
lăsat fără ajutor în lupta cu homosexualitatea, dar discreţia a
ajutat la perpetuarea sentimentului de ruşine pe care îl simt
mulţi dintre cei care se luptă cu acest păcat.
În al treilea rând, bisericile ar trebui să permită unei astfel de
misiuni să participe la întâlniri în care să prezinte lucrarea pe
care o face. Fă ceea ce depinde de tine pentru ca directorul
- 38 -
misiunii să împărtăşească viziunea sa bisericii. Alocă o slujbă la
biserică sau o parte a slujbei pentru mărturii ale celor care au
învăţat să umble în biruinţă. Mulţi membri ai bisericii nu au
auzit niciodată un fost homosexual făcându-şi cunoscută
povestea.
În al patrulea rând, încurajează-ţi biserica să ajute financiar
astfel de misiuni. Deşi cei mai mulţi creştini evanghelici sunt pe
deplin conştienţi că homosexualitatea este una dintre cele mai
mari provocări cu care se confruntă Biserica astăzi, sprijinul
financiar din partea bisericilor este aproape inexistent. Zona
Dallas-Fort Worth are una dintre cele mai mari şi mai bine
organizate comunităţi homosexuale din Statele Unite. Cea mai
mare biserică homosexuală din lume este în Dallas şi este
implicată în prezent într-o extindere de mai multe milioane de
dolari. În contrast, misiunea pentru homosexuali din această
zonă are un sprijin financiar minim, primit de la numai cinci
biserici.
În al cincilea rând, membrii bisericii locale ar trebui să se
ofere ca voluntari. Deşi pentru a lucra în misiunea efectivă este
nevoie de timp, personal încă sunt în căutarea unei misiuni care
nu are nevoie de sarcini obişnuite ca punerea corespondenţei în
plicuri, preluarea apelurilor telefonice, suport tehnic pentru
computer şi tehnologie sau ajutor pentru planificarea
evenimentelor de părtăşie. Biserica locală poate ajuta misiunea
să îi găsească pe cei care au nevoie de ajutor, să găsească
oportunităţi pentru a vorbi sau să introducă articole pe tema
respectivă în newsletter-urile sale.
În al şaselea rând, întreabă misiunea pentru ce nevoi
specifice vrea să se roage biserica şi include cererile sale pe lista
de rugăciune. Roagă-te specific pentru fiecare cerere a misiunii
şi cere protecţia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru ea la
întâlnirile de rugăciune săptămânale.
În sfârşit, fii un mentor! Poate simţi că nu ştii nimic despre
homosexualitate şi nu ai nimic de oferit. Dar am auzit multe
mărturii ale unora care au biruit homosexualitatea, care au fost

- 39 -
ajutaţi de un creştin „întotdeauna heterosexual”, care le-a fost
alături în umblarea lor şi le-a arătat dragoste adevărată.
Mare parte din lupta personală împotriva atracţiilor faţă de
cei de acelaşi sex se referă la nevoi relaţionale legitime, împlinite
în moduri păcătoase. Fii dornic să devii vulnerabil şi vei
descoperi că luptele tale nu sunt prea diferite. Singurătatea,
pofta şi teama sunt în mare parte la fel, indiferent de punctul de
plecare al ispitei.
Petrece timp cu cei care se luptă cu ispite nedorite faţă de
cei de acelaşi sex. Invită-i în casa ta. Mâncaţi împreună. Fii
prieten cu ei!
[Bob Stith, How can the church support those who are coming out of
homosexuality? Copyright © Bob Stith. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CUM ÎI POATE AJUTA BISERICA PE CEI CARE SLUJESC


HOMOSEXUALILOR?
BOB STITH

Vreau ca biserica mea să se implice!


Primul pas ar fi să localizezi persoane sau grupuri implicate
în acest domeniu al slujirii. Este un lucru care ar trebui să fie
evident, dar ca pastor cu mai bine de zece ani de implicare
într-o astfel de misiune, încă descopăr că numeroase biserici fie
nu cunosc astfel de misiuni, fie nu au făcut nimic pentru a le
face cunoscute membrilor lor. Prin urmare, cei care au nevoie
de o astfel de misiune şi cei cărora le-ar plăcea să ajute, nu au
idee la cine să apeleze.
În al doilea rând, fă tot ce îţi stă în putere ca misiunea şi
membrii ei să se simtă bine veniţi. După ce frecventase mai
mulţi ani misiunea Living Hope Ministries din zona
Dallas-Fort Worth, un om de afaceri din Dallas a fost şocat să
descopere că biserica lui avea un grup pentru cei care se luptau
cu homosexualitatea. Era membru acolo de peste zece ani şi nu
auzise niciodată de acel grup. Prin urmare, nu numai că fusese
lăsat fără ajutor în lupta cu homosexualitatea, dar discreţia a
- 40 -
ajutat la perpetuarea sentimentului de ruşine pe care îl simt
mulţi dintre cei care se luptă cu acest păcat.
În al treilea rând, îndeamnă-ţi biserica să permită unei astfel
de misiuni să participe la întâlniri în care să prezinte lucrarea pe
care o face. Fă ceea ce depinde de tine pentru ca directorul
misiunii să împărtăşească viziunea sa bisericii. Alocă o slujbă la
biserică sau o parte a slujbei pentru mărturii ale celor care au
învăţat să umble în biruinţă. Mulţi membri ai bisericii nu au
auzit niciodată un fost homosexual făcându-şi cunoscută
povestea.
În al patrulea rând, încurajează-ţi biserica să ajute financiar
astfel de misiuni. Deşi cei mai mulţi creştini evanghelici sunt pe
deplin conştienţi că homosexualitatea este una dintre cele mai
mari provocări cu care se confruntă Biserica astăzi, sprijinul
financiar din partea bisericilor este aproape inexistent. Zona
Dallas-Fort Worth are una dintre cele mai mari şi mai bine
organizate comunităţi homosexuale din Statele Unite. Cea mai
mare biserică homosexuală din lume este în Dallas şi este
implicată în prezent într-o extindere de mai multe milioane de
dolari. În contrast, misiunea pentru homosexuali din această
zonă are un sprijin financiar minim, primit de la numai cinci
biserici.
Un fost director de misiune mi-a spus ce greu îi era să
ajungă la comunitatea homosexuală. „Biroul” lui era o debara
pentru provizii transformată. Folosea echipament vechi care îi
fusese donat. Nu primea de fapt salariu şi se întreţinea pe el şi
misiunea dintr-o slujbă cu program întreg. Prin urmare, se
confrunta cu un nivel ridicat de frustrare şi cu lipsa de speranţă.
Cele mai multe misiuni recunosc provocarea extraordinară
de a fi prezente pentru a-i ajuta pe cei care se luptă şi care
doresc să fie liberi. Ele recunosc, de asemenea, că este nevoie să
facă mai mult pentru prevenire, pentru a educa biserica şi
pentru a ajuta o cultură înşelată să vadă şi să audă adevărul pe
care cei mai mulţi nu l-au întâlnit niciodată. Lipsa de resurse
face din aceasta o sarcină copleşitoare, dacă nu imposibilă. Dacă

- 41 -
vrem să mergem împotriva curentului din lume, trebuie să
răspundem acestei nevoi.
[Bob Stith, How can the church support those who are ministering to
homosexuals? Copyright © Bob Stith. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CUM ÎI POT AJUTA PE CEI CARE SLUJESC


HOMOSEXUALILOR?
BOB STITH

Vreau să iau parte la ceea ce face Dumnezeu!


Primul pas ar fi să localizezi persoane sau grupuri implicate
în acest domeniu al slujirii. Este un lucru care ar trebui să fie
evident, dar ca pastor cu mai bine de zece ani de implicare
într-o astfel de misiune, încă descopăr că numeroase biserici fie
nu cunosc astfel de misiuni, fie nu au făcut nimic pentru a le
face cunoscute membrilor lor. Prin urmare, cei care au nevoie
de o astfel de misiune şi cei cărora le-ar plăcea să ajute, nu au
idee la cine să apeleze.
Odată ce ai localizat persoana sau misiunea, caută să clădeşti
o relaţie. Află ce nevoi sunt. De-a lungul anilor, s-au donat
multe orgi electrice bisericii noastre. Deoarece nu am mai
folosit o orgă electrică de peste douăzeci de ani, a trebuit să
găsim o cale să scăpăm de ele. Nu presupune, pur şi simplu, că
este nevoie de ceea ce ai de oferit.
Fii dornic să te oferi ca voluntar. Deşi pentru a lucra în
misiunea efectivă este nevoie de timp, personal încă sunt în
căutarea unei misiuni care nu are nevoie de sarcini obişnuite ca
punerea corespondenţei în plicuri, preluarea apelurilor
telefonice, suport tehnic pentru computer şi tehnologie sau
ajutor pentru planificarea evenimentelor de părtăşie.
Fii dornic să îi ajuţi să îi găsească pe cei care au nevoie de
ajutor, găseşte oportunităţi pentru a vorbi sau pentru a
introduce articole pe tema respectivă în newsletter-urile
bisericii.

- 42 -
Roagă-te! Întreabă misiunea pentru ce nevoi specifice vrea
să te rogi, şi implică şi pe alţii în rugăciune. Roagă-te pentru
protecţia şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru misiune.
Fii prietenul lor! Din numeroase motive, această misiune
poate fi una dintre cele mai solicitante pentru Biserică. Liderii se
simt deseori izolaţi. Prea adesea Biserica nu le-a fost alături, iar
cultura are resentimente pentru însăşi existenţa lor. Solicitările
permanente ale unei astfel de misiuni pot crea o presiune şi o
singurătate extraordinare. Un apel telefonic, un e-mail sau o
invitaţie la prânz la timpul potrivit pot face o diferenţă uriaşă.
[Bob Stith, How can I support those who are ministering to
homosexuals? Copyright © Bob Stith. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CUM POATE BIBLIA SĂ ÎNVEŢE CĂ DUMNEZEU ÎI


IUBEŞTE PE TOŢI COPIII LUI, IAR APOI SĂ AFIRME
CONTRARIUL, SPUNÂND CĂ URĂŞTE HOMOSEXUALII?
CARE ESTE ADEVĂRUL? CUM POT FI ADEVĂRATE
AMBELE? ESTE O CONTRADICŢIE, CA CELE MAI
MULTE LUCRURI DIN BIBLIE?

Biblia învaţă că Dumnezeu iubeşte orice fiinţă omenească,


cu siguranţă inclusiv pe homosexuali. Pentru că Dumnezeu este
Creator, esenţa Lui este dragostea (1 Ioan 4:7-18). Dacă o
persoană Îl primeşte sau Îl urmează pe Dumnezeu, Îi răspunde
cu ură sau cu dragoste, El iubeşte. Mai mult, Biblia ne învaţă că
nimic nu ne poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu
(Romani 8:28-39). Ceea ce înţelegem este că nici măcar păcatul
nu ne desparte de dragostea lui Dumnezeu. [Există însă
diferenţă între păcatul în care omul se complace şi cel de care
omul se pocăieşte. N. trad.] Aceasta fiindcă dragostea Lui este
agape. Agape este dragoste divină, necondiţionată, jertfitoare.
Fiindcă esenţa lui Dumnezeu este dragoste, este El capabil
de ură? Da, dar „ura” Lui se datorează sfinţeniei Lui slăvite.
Sfinţenia nu poate niciodată coexista cu ceva mai prejos de ea.
Dumnezeu ne iubeşte (pe noi, oamenii), dar în acelaşi timp
- 43 -
urăşte păcatul (acţiunile noastre care nu reflectă sfinţenia Sa).
Vedem acelaşi lucru când un tată omenesc îşi iubeşte copilul,
dar nu iubeşte furtul sau violenţa copilului.
Mai mult, Biblia nu este contradictorie, dar pentru o
persoană care nu a intrat într-o relaţie cu Dumnezeul care dă
revelaţie biblică prin Duhul Sfânt, Biblia poate cu siguranţă să
pară contradictorie. Isus a spus: „cuvintele pe care vi le-am spus
Eu sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63). Biblia poate fi ca citirea unei
scrisori destinată ochilor altcuiva.
Pentru informaţii mai detaliate, vizitează Supravegherea mişcării
creştine homosexuale, blogul nostru despre homosexualitate şi
teologie.
[How can the Bible teach that God loves all of his children and then
turn around to say that he hates homosexuals? Which is it? How can it be
both? Is it a contradiction just like most things in the Bible? Copyright
© Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu
permisiune. Adresa blogului Homosexual Christian Movement
Watch este www.gcmwatch.com.]

CUM POATE FI GREŞITĂ HOMOSEXUALITATEA CÂND


ESTE BIOLOGICĂ? TOATĂ LUMEA ŞTIE
CĂ ESTE GENETICĂ.

În opoziţie cu publicitatea făcută recent în mass-media, nu


există dovezi empirice, decisive sau convingătoare, care să
indice o cauză biologică absolută, genetică sau hormonală a
homosexualităţii. Un studiu făcut pe gemeni identici separaţi la
naştere a arătat că dacă unul din gemeni a devenit homosexual,
celălalt avea o şansă de numai 50% să devină şi el homosexual.
Dacă orientarea sexuală ar fi determinată exclusiv de genetică,
atunci toţi gemenii separaţi ar trebui să aibă aceeaşi orientare.
Există posibilitatea unei predispoziţii genetice pentru
homosexualitate, ceea ce este foarte diferit de o cauză
determinantă a homosexualităţii. Dar chiar şi această posibilitate
este departe de a fi dovedită ştiinţific. Iar o predispoziţie pentru
ceva nu înseamnă că acel ceva este inevitabil sau că nu ai putea,
- 44 -
sau nu ar trebui să te împotriveşti unei asemenea predispoziţii.
De exemplu, unii pot să aibă predispoziţie pentru alcoolism, dar
nu le încurajăm înclinaţia, ci mai degrabă îi ajutăm să se
schimbe.
Există un număr tot mai mare de date empirice care susţin
că mediul are cea mai mare influenţă asupra orientării sexuale.
Homosexualii au deseori relaţii problematice cu părinţii sau au
fost victimele unui abuz sexual în copilărie.
Pentru a analiză ştiinţifică a homosexualităţii şi geneticii
versus mediu, a se vedea articolul The Gay Gene?
[Gena homosexuală?] de Jeffrey Satinover.
[How can homosexuality be wrong when it is biological? Everyone
knows it’s genetic. Copyright © Another Way Out. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

CUM POT SĂ DETERMIN O PERSOANĂ


HOMOSEXUALĂ SĂ SE SCHIMBE?

Bineînţeles, nu poţi face pe nimeni să se schimbe. Fiecare


trebuie să fie motivat el însuşi să vrea să se schimbe. Dar
categoric, poţi avea un rol foarte important în asistarea
creştinilor pentru a învinge homosexualitatea sau lesbianismul.
Mai întâi, te poţi ruga pentru o persoană homosexuală
nemântuită şi îi poţi face cunoscută Evanghelia. Dacă ai legătură
cu un creştin care se luptă cu această problemă, te poţi ruga şi
pentru el. Roagă-te ca Dumnezeu să-i dea curaj şi perseverenţă
ca să ajungă la abstinenţa sexuală. Activitatea sexuală ascunde
de obicei răni adânci. Odată ce activitatea sexuală ia sfârşit,
„calmantul” sexului se atenuează, iar durerea emoţională
ascunsă iese la suprafaţă. Fii acolo ca să-l asculţi şi să-l sprijini în
acest proces.
Roagă-te ca Dumnezeu să-l ajute să vadă şi să găsească
fermitatea biblică pentru problemele de bază care conduc la
orientarea homosexuală. Învaţă tot ce poţi despre aceste
probleme şi găseşte pe cineva calificat care să-l consilieze pe
prietenul tău. Roagă-te ca Domnul să-l ajute să fie din nou în
- 45 -
armonie cu planul şi scopul Său original pentru el. Dacă eşti de
acelaşi sex cu prietenul tău, poţi juca un rol extraordinar în
vindecarea lui, fiind un model a ceea ce este un bărbat după
voia lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă să fii vulnerabil cu privire
la slăbiciunile tale, urmărind energic maturitatea personală şi,
mai presus de toate, căutând să creşti în relaţia cu Isus Cristos.
Nu nesocoti abilitatea ta de a ajuta pe cineva să părăsească
homosexualitatea şi să intre în planul lui Dumnezeu pentru
viaţa sa. Fii un prieten adevărat: încurajează, confruntă, ascultă,
împărtăşeşte. Păşeşte alături de prietenul tău în aventura
provocatoare care vă stă înainte.
[What can I do to make a gay person change? Copyright ©
Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CUM POT SĂ OFER SUPORT UNUI CREŞTIN CARE


EXPERIMENTEAZĂ ISPITE FAŢĂ DE PERSOANELE DE
ACELAŞI SEX?
JONATHAN BERRY

Dumnezeu ne pune laolaltă într-un mod unic şi specific.


Lăudat să fie Dumnezeu, deoarece fiecare dintre noi suntem
făpturi aşa de minunate, făcute de Creatorul nostru perfect!
(Psalmul 139:13-14) Într-o lume căzută, aceasta înseamnă
desigur că experienţa pe care o are cineva cu ispitele faţă de
persoanele de acelaşi sex va fi – cel puţin într-o anumită măsură
– unică. Deci, inevitabil, într-o astfel de situaţie nu există o
abordare unică pentru a oferi suport.
Un bun punct de plecare ar fi să-i ceri celui în cauză să-ţi
relateze povestea personală. Ai grijă să dai dovadă de
sensibilitate aici, deoarece nu toată lumea se simte confortabil
vorbind despre sexualitatea proprie. Dar dacă se află în căutare
de suport, i-ai putea cere să-ţi explice cum tind să se manifeste
ispitele în cazul lui. Pentru unii, ele ar putea fi o luptă cu
pornografia sau cu aplicaţiile online, sau cu site-urile de dating.
Pentru alţii, ar putea fi lupta cu interdependenţa emoţională
(adică dezvoltarea de legături prea intense, nesănătoase cu
- 46 -
prieteni de acelaşi sex). Alţii ar putea să se simtă singuri şi să fie
disperaţi după intimitate curată. Iar unora s-ar putea să le fie
neclară învăţătura biblică despre practicarea relaţiilor între
persoane de acelaşi sex, întrebându-se dacă ar fi în ordine să se
afle într-o relaţie iubitoare cu cineva de acelaşi sex.
Începe deci prin a pune, cu delicateţe, întrebări şi prin a
asculta cu atenţie răspunsurile. Împotriveşte-te tentaţiei de a te
grăbi să răspunzi cu versete din Biblie sau de a oferi soluţii
rapide care ignoră problemele de bază. Ascultarea este o
abilitate mult prea neglijată în asistenţa pastorală! Când cineva
îşi deschide inima faţă de tine şi îţi face cunoscut ceva din
povestea proprie, opreşte-te un moment ca să-i mulţumeşti
pentru onestitate. De asemenea, poate că are nevoie de o
asigurare imediată că Dumnezeu îl iubeşte în continuare şi că
este acceptat de Cristos, îndeosebi dacă se află prins în ciclul
gândurilor păcătoase şi al comportamentului păcătos.
(Romani 5:8, 15:7)
Ca şi creştini, ne maturizăm când alţi credincioşi ne spun, cu
dragoste, adevărurile biblice. (Efeseni 4:15) Relatându-şi
povestea, cel pe care vrei să îl ajuţi ţi-a făcut cunoscute un mod
de gândire sau tipare de comportament la care poţi oferi un
răspuns iubitor, dând glas adevărului biblic? Ai însă grijă aici.
Este trist, dar nenumăraţi creştini care se confruntă cu ispite
faţă de persoane de acelaşi sex au auzit o mulţime de adevăruri
de la tovarăşii lor creştini, dar care nu au fost întotdeauna
rostite cu dragoste! Deci înainte de a vorbi, roagă-te şi cere-I
Domnului să te facă, prin Duhul Sfânt, un imitator al Său, ca să
fii „plin de har şi de adevăr”. (Ioan 1:14) Cere şi înţelepciune
(Iacov 1:5), pentru ca nu numai să spui ce este folositor, ci să-l
şi întăreşti pe cel în cauză în credinţa lui.
O întrebare evidentă (dar adesea neglijată) pe care ar trebui
să i-o adresezi este următoarea: „Ce pot face pentru a te susţine
cel mai bine în lupta cu ispitele faţă de persoanele de acelaşi
sex?”

- 47 -
[Jonathan Berry, How can I support a Christian who experiences
same-sex temptations? Copyright © 2017 True Freedom Trust.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

CUM PUTEM AJUTA PE CINEVA CARE A ÎNCERCAT


SĂ ÎNVINGĂ ATRACŢIA FAŢĂ DE PERSOANELE DE
ACELAŞI SEX, DAR A DAT GREŞ? ŞI ASTFEL A FOST EL
ÎNSUŞI RĂNIT DE CREŞTINI SAU BISERICI.

Răspunsul este să „stai în spărtură” (Ezechiel 22:30). Cere-i


iertare pentru trecutul din partea Trupului lui Cristos şi oferă-i
speranţă şi o dragoste care să fie aşa cum se descrie în
1 Corinteni 13. Prima calitate este răbdarea.
Este bine să asculţi şi să confirmi durerea prin care a trecut
deja omul respectiv. Apoi asigură-te că experienţa pe care o are
omul în adunarea ta este diferită. Aceasta înseamnă că este
important să-i instruieşti, în special pe liderii tăi, ca să înţeleagă
problemele existente în homosexualitate. Dacă ajung la
înţelegerea modului în care se dezvoltă ea şi a câtorva
experienţe comune ale homosexualilor, vor ajunge şi la
compasiune.
Oricine are răni, datorate unor experienţe anterioare cu
biserica, va fi prudent. Este nevoie ca biserica să stea alături de
el şi să fie pregătită să se poarte ca o adevărată familie, pentru a
reclădi încrederea. Comunitatea homosexuală şi bisericile care îi
susţin, pro-homosexualitate, îi vor primi pe aceşti oameni cu
braţele deschise şi necondiţionat. Şi noi trebuie să ne deschidem
braţele, aşa cum am face-o pentru un membru de familie care
nu trăieşte în nicio formă de relaţie în afara standardelor
prescrise de Dumnezeu.
Roagă-te cu stăruinţă pentru evenimentele din experienţa
din trecut a acelui om şi pentru eşecurile lui, ca să-l ajuţi să
dobândească tăria care vine din iertare şi din „mărturisirea
slăbiciunii sale” (Iacov 5:16).
Poate dura luni sau ani până când cineva care a avut un
accident grav să se vindece. Trebuie să realizăm că rănile sale
- 48 -
pot fi dureroase, emoţional şi spiritual. Este adevărat că uneori
oamenii reacţionează cu mânie sau anxietate, chiar şi fizic, dacă
este atinsă o zonă dureroasă. Încearcă să nu reacţionezi la
reacţie! În timp, procesul de vindecare poate fi complet, dacă
biserica ta este avizată. Atunci vei avea nişte mărturii minunate,
pentru a-L glorifica pe Dumnezeu şi pentru a le împărtăşi
altora.
[How can we help someone who has tried to overcome their same sex
attraction but have failed? And in this they have been hurt by Christians
or churches. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

CUM RĂMÂNE CU POSIBILITATEA CA ISUS SĂ FI AVUT


O RELAŢIE HOMOSEXUALĂ CU LAZĂR, CARE A VENIT
LA EL NOAPTEA, PURTÂND DOAR O BUCATĂ DE
PÂNZĂ CA SĂ-I ACOPERE GOLICIUNEA, ŞI CARE A
STAT NOAPTEA CU ISUS?

Această convingere vine din relatarea dintr-o carte care nu


face parte din canonul Scripturii, cunoscută ca Evanghelia secretă
după Marcu. Se spune că pasajul se referă la Lazăr şi la relaţia de
dragoste dintre el şi Isus:
„Şi au intrat în Betania. Şi o anumită femeie, al cărei frate
murise, era acolo. Şi venind, s-a prosternat înaintea lui Isus şi
I-a zis: «Fiul lui David, ai milă de mine!» Dar ucenicii au
mustrat-o. Şi Isus, mâniindu-Se, S-a dus cu ea în grădina unde
era mormântul şi de îndată un strigăt puternic s-a auzit din
mormânt. Şi apropiindu-Se, Isus a rostogolit piatra de la uşa
mormântului. Şi de îndată, intrând unde se afla tânărul, Şi-a
întins mâna şi l-a ridicat, luându-l de mână. Dar tânărul,
privindu-L, L-a iubit şi a început să-L roage stăruitor să fie cu
El. Şi ieşind din mormânt, au intrat în casa tânărului, pentru că
era bogat. Iar după şase zile, Isus i-a spus ce să facă, iar seara
tânărul a venit la el, purtând o bucată de pânză pe trupul gol. Şi
a rămas cu El în noaptea aceea, pentru că Isus l-a învăţat

- 49 -
misterul Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi astfel, sculându-Se, S-a
întors de cealaltă parte a Iordanului.”
Această carte nu a fost acceptată de niciun cercetător serios
al Bibliei şi este considerată un fals medieval. Nu s-a găsit
manuscrisul original. Totuşi, argumentul respectiv apare în
câteva cărţi teologice, pentru a dovedi argumente teologice
pro-homosexualitate şi, în particular, că se poate foarte bine ca
Isus să fi condus o bandă de bărbaţi homosexuali. Teologii
pro-homosexualitate privesc uneori relaţia Lui cu Ioan ca
homosexuală, ca şi relaţia Lui cu Petru, deoarece L-a întrebat pe
Petru dacă Îl iubea. Din perspectivă pro-homosexualitate, există
suspiciunea că majoritatea oamenilor sunt în realitate
homosexuali. Deci genul acesta de raţionament se potriveşte
unor asemenea scopuri. Pentru cineva care este homosexual şi
este atras de Isus, gândul că este posibil ca şi El să fi fost
homosexual, ar fi o susţinere a stilului său de viaţă.
Există numeroase variaţii ale noilor teologii, cum că Isus ar
fi fost intersex sau bisexual, sau că a avut relaţii atât cu ucenicii,
cât şi cu Maria Magdalena.
Este nevoie să le cunoaştem, deoarece ele pot să fie
într-adevăr susţinute de unii, iar dacă le cunoaştem, aceasta ne
ajută să avem un anumit tipar de apărare a adevărului. Primii
urmaşi ai lui Isus ar fi fost uimiţi de asemenea interpretări
moderne, de vreme ce acceptau pe deplin legea şi moralitatea
iudaică, aşa cum o făcea şi Isus.
[What about the possibility of Jesus having a gay relationship with
Lazarus who came to him at night wearing only a linen cloth to cover his
nakedness and who stayed the night with Jesus? Copyright ©
Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CUM SĂ ÎNCEP SĂ „IES” DIN HOMOSEXUALITATE?

Primul lucru pe care trebuie să îl înţelegi este că nu o poţi


face singur. Atât de mulţi tineri se epuizează, rugându-se în
intimitatea camerei lor pentru un miracol care să le îndepărteze
atracţia faţă de cei de acelaşi sex. Când aceasta nu se întâmplă,
- 50 -
după luni sau ani de zile în care au dorit să se schimbe, se simt
obosiţi şi lipsiţi de speranţă.
Misiunile pentru homosexuali există pentru a-i ajuta pe cei
ca tine să găsească speranţă şi vindecare reală prin Isus Hristos.
Dacă în zona ta nu există o astfel de misiune, există misiuni care
acordă suport la distanţă prin internet sau telefon. Intră în
legătură cu oameni care îţi înţeleg lupta şi care sunt hotărâţi să
păşească alături de tine. Ei te aşteaptă, dar trebuie ca tu să-i
contactezi.
Începe să citeşti. Există multe cărţi şi resurse bune,
încurajatoare, despre învingerea homosexualităţii. Înţelegerea
cauzelor de bază şi ale aspectelor ieşirii din homosexualitate vor
face ca procesul să fie mai uşor şi mai puţin confuz pentru tine.
Obţine informaţii, primeşte ajutor şi înaintează. Poate că vei
fi ispitit să te afunzi în solitudine cu luptele tale sau să intri în
stilul de viaţă homosexual, iar fiecare dintre aceste opţiuni te-ar
putea face să te simţi bine pentru un timp. Dar în cele din urmă,
numai adevărul te va elibera. Eliberarea de homosexualitate este
posibilă.
[How do I start to “walk out of homosexuality”? Copyright ©
Another Way Out. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CUM SĂ LE SPUN ALTORA DESPRE ATRACŢIA MEA


FAŢĂ DE PERSOANELE DE ACELAŞI SEX?

Avem un articol detaliat[1] pe acest subiect, care ia în


considerare „dacă”, „cum” şi „cu cine” să faci cunoscută lupta
pe care o duci. Există riscuri de a fi judecat sau respins când faci
cunoscută lupta, dar dacă iei în considerare, într-o atitudine
rugativă şi în mod înţelept, cu cine să o împărtăşeşti şi cum să o
faci, cu siguranţă, poţi micşora riscurile şi te poţi deschide
pentru posibilitatea de a primi suport şi susţinere. Adesea
problema ruşinii şi izolării pot însoţi atracţia faţă de persoanele
de acelaşi sex, iar împărtăşirea acestei probleme unor oameni
aleşi cu grijă, importanţi pentru tine, poate într-adevăr să ajute la
vindecarea de ruşine şi la reducerea izolării.
- 51 -
Este experienţa multor membri ai misiunii noastre că a te
lupta singur cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu este
nici realist, nici eficient. Este important să clădim o reţea de
suport alcătuită din oameni dornici să ne ofere dragoste,
monitorizare, încurajare şi o comunitate. Totuşi, este posibil ca
împărtăşirea experienţei tale cu atracţia faţă de persoanele de
acelaşi sex să fie o provocare pentru interlocutor, ca şi pentru
tine, îndeosebi dacă celălalt te cunoaşte de mult timp, deci ar fi
util să te gândeşti care ar putea fi perspectiva sa şi cum l-ai
putea ajuta să înţeleagă problema, într-un mod plin de
compasiune şi biblic.
Notă
[1]
Sharing our stories: a step-by-step guide,
www.truefreedomtrust.co.uk/A35.
[How should I tell others about my same-sex attraction? Copyright
© True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

CUM SĂ-I IUBESC PE HOMOSEXUALI ŞI SĂ URĂSC


HOMOSEXUALITATEA?
MIKE GOEKE

Prietenul meu homosexual spune că, dacă îl iubesc cu


adevărat, voi accepta homosexualitatea lui. Este
adevărat?
Isus este exemplul perfect al cuiva care i-a iubit pe păcătoşi,
dar a urât păcatul. Isus a condamnat multe păcate, dar i-a tratat
întotdeauna cu dragoste pe păcătoşi. Dumnezeu urăşte toate
păcatele în mod egal şi, poate că în ceea ce priveşte iubirea
homosexualilor, primul pas ar fi, pur şi simplu, să recunoşti că
păcatul homosexual este un păcat ca oricare altul – incluzând
aici crima, păcatul heterosexual, pofta, invidia, zgârcenia, bârfa
etc. Cei care duc un stil de viaţă homosexual sunt păcătoşi la fel
ca noi, sunt creaţi de Dumnezeu şi sunt iubiţi de Dumnezeu. Ca
atare, suntem chemaţi să-i iubim, indiferent de starea păcătoasă
particulară în care se află.

- 52 -
Să reţinem că aproape oricine a adoptat homosexualitatea ca
identitate, crede cu adevărat că este, în esenţă, homosexual.
Indiferent dacă îşi consideră sau nu comportamentul păcătos,
identitatea homosexuală percepută este, în mintea sa,
independentă de comportament. Deşi noi ştim că această
convingere a sa este greşită, ea este „corectă” pentru el.
Cei prinşi în capcana homosexualităţii au nevoie de
vindecare. Ei sunt oameni răniţi şi frânţi, care au nevoie de
atingerea marelui doctor, Cristos. Isus Cristos Însuşi a spus că a
venit nu pentru cei sănătoşi, ci pentru cei bolnavi. Dacă iubirea
homosexualilor constituie un efort pentru tine, roagă-te ca
Dumnezeu să te facă să-i vezi pe homosexuali cum îi vede El,
iar inima ta să fie zdrobită, nu împietrită pentru homosexuali. El
îi iubeşte şi doreşte ca ei să se împace cu El. Roagă-te să ai o
inimă pentru homosexuali!
[Mike Goeke, How can I love homosexuals and hate
homosexuality? Copyright © Mike Goeke. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

CUM SE SCHIMBĂ O PERSOANĂ HOMOSEXUALĂ?

Noi credem că eliberarea de homosexualitate este


experimentată din ce în ce mai mult, când bărbaţii şi femeile se
maturizează prin supunere continuă faţă de puterea lui Cristos
şi a Bisericii Sale. Această transformare le dă posibilitatea să
renunţe la identitatea veche, păcătoasă şi, în locul ei, să înveţe
moduri noi de a se raporta la sine şi la alţii. Să lucrezi la
problemele relaţionale de bază şi la problemele abuzului este o
componentă semnificativă în acest proces, ca şi folosirea
consilierii individuale şi pastorale, a grupurilor de sprijin şi a
studiului personal al Bibliei. Mulţi găsesc că un grup de ucenicie
pentru persoane de acelaşi sex este benefic.
[How does a homosexual person change? Copyright © Exodus
Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

- 53 -
DACĂ AI FANTEZII HOMOSEXUALE ÎNSEAMNĂ
CĂ EŞTI HOMOSEXUAL?
SY ROGERS

Un homosexual este cineva care are o dorinţă erotică,


romantică şi de implicare sexuală permanentă faţă de persoane
de acelaşi sex. A fi homosexual înseamnă mai mult decât o
afirmaţie socială (şi politică) prin care un homosexual adoptă un
stil de viaţă şi o identitate care susţine homosexualitatea. Există
mulţi oameni care au sentimente homosexuale, dar nu s-ar
descrie ca homosexuali. Există oameni care se implică
homosexual pe termen scurt, în mod experimental, dar aceasta
nu îi face „homosexuali”.
Prezenţa fanteziilor homosexuale constante indică probabil
o anumită orientare homosexuală, mai puternică la unii, mai
slabă la alţii. Astfel de fantezii nu duc, în mod automat, la o
implicare homosexuală pe termen lung. Există mulţi oameni
care nu au dat niciodată curs atracţiilor lor homosexuale. Totuşi,
ca în cazul oricărei pofte, cu cât cel în cauză îşi „hrăneşte” mai
mult impusul (prin pornografie, fantezie şi autosatisfacere), cu
atât mai puternic devine el. Aceasta va mări şansele implicării
sale în homosexualitate.
Când se întâmplă acest lucru, mulţi homosexuali au un
număr tot mai mare de întâlniri sexuale.[*] Este o problemă de
cultivare şi condiţionare. Când implicarea sexuală devine rutină,
apare un tipar similar dependenţelor: o viaţă centrată în jurul
sexului şi o pierdere a controlului, individul asumându-şi riscuri
mari pentru reputaţia şi sănătatea sa, fără să găsească vreodată
cu adevărat, pe termen lung, dragostea şi intimitatea pe care le
doreşte atât de profund. Este un ciclu frustrant şi tipic, care
poate totuşi să fie întrerupt cu curaj, hotărâre şi ajutor.
[*]
Observaţi că, deşi această generalizare nu este adevărată
pentru toţi cei cu orientare homosexuală, ea este o reprezentare
corectă pentru mulţi dintre ei, bazată pe istoricul clienţilor, pe
studiile Institutului Kinsey şi pe studiul Homosexualities: A Study of

- 54 -
Diversity Among Men and Women [Homosexualităţi: Un studiu al
diversităţii la bărbaţi şi femei] al lui Bell şi Weinberg.
[Does Having Homosexual Fantasies Mean You Are Homosexual?
Extras din Sy Rogers, Questions I’m Asked Most About
Homosexuality. Copyright © Sy Rogers. Tradus şi publicat cu
permisiune. Articolul în limba engleză este publicat pe site-ul
www.exodusglobalalliance.org.]

DACĂ AM DE-A FACE CU O PERSOANĂ


HOMOSEXUALĂ DIN PUNCT DE VEDERE SOCIAL,
NU-I SCUZ STILUL DE VIAŢĂ?

Ciudat, puţini oameni sau chiar nimeni nu pune această


întrebare cu privire la legăturile sociale cu bârfitorii, mincinoşii,
oamenii din medii religioase necreştine etc. Biblia ne spune în
mod repetat că Dumnezeu nu arată favoritism, nici prejudecăţi
faţă de nimeni. Isus Se considera „un prieten al păcătoşilor” şi a
fost numit astfel de alţii, fiindcă avea legături sociale cu
colectorii de impozite, cu prostituatele şi cu alţii. Totuşi,
Scriptura nu spune niciodată că făcând aceasta, a scuzat modul
lor de viaţă. În schimb, Scriptura spune că ei au devenit urmaşii
şi ucenicii Lui, în mare parte fiindcă El le-a oferit mai degrabă
dragoste şi har dumnezeiesc, decât condamnare şi respingere.
Nu ar fi mai bine dacă noi, creştinii, am privi o persoană
homosexuală doar ca pe oricare alt păcătos, care are nevoie de
aceleaşi lucruri de care avem toţi nevoie – de vestea bună a
răscumpărării din păcatele noastre, prin lucrarea lui Isus Cristos
pe cruce? Dacă ştii adevărul şi nu arăţi favoritism sau
prejudecată, interacţiunea cu cineva homosexual nu ar trebui să
te clatine pe tine sau credinţa ta, în mediul social sau la lucru.
Nici nu va scuza modul său de viaţă.
[If I have anything to do with a gay person socially, aren’t I condoning
his or her lifestyle? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

- 55 -
DACĂ DOI OAMENI SE IUBESC CU ADEVĂRAT, DE CE
CONTEAZĂ SEXUL BIOLOGIC?

Dragostea este diferită de implicarea sexuală. Îţi poţi iubi


sora, dar aceasta nu înseamnă că ar trebui să ai relaţii sexuale cu
ea. Biblia spune că anumite tipuri de comportament sexual sunt
greşite. Nu înţelegem toate motivele de bază, cu excepţia
faptului că Dumnezeu ne-a creat bărbaţi şi femei, şi ne-a dat
îndrumări despre cum putem împlini cel mai bine planurile Sale
pentru noi.
Biblia nu interzice niciodată dragostea dintre doi oameni.
De fapt, ne porunceşte să fim iubitori faţă de toţi oamenii. Dar
Biblia este, de asemenea, clară în privinţa faptului că relaţiile
sexuale sunt potrivite numai în contextul unei dedicări
heterosexuale monogame pe viaţă.
[If two people really love each other, why does it matter what sex they
are? Copyright © Another Way Out. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

DACĂ DOUĂ FEMEI CARE VIN LA BISERICA NOASTRĂ


SUNT „LIPITE” UNA DE CEALALTĂ ÎNTR-O PRIETENIE
CODEPENDENTĂ, ESTE O SITUAŢIE DE CARE AR
TREBUI SĂ NE OCUPĂM?

Uneori femeile formează prietenii nesănătoase. Prieteniile


pot fi unilaterale, o femeie simţindu-se aproape „persecutată”
de cealaltă. Aceasta se poate întâmpla când o consilieră petrece
timp cu o femeie care are mare nevoie de ajutor sau când o
lideră de grup se împrieteneşte cu o altă femeie. Astfel de
prietenii se pot forma între femei căsătorite sau între tinere care
împart aceeaşi locuinţă. Relaţiile pot arăta aproape ca
lesbianismul.
O astfel de relaţie este apropiată de lesbianism, deoarece, în
cazul lesbienelor, este vorba mai adesea de conectare
emoţională, decât de sexualitate fizică. În esenţă, ea este
idolatră. Uneori este subtilă, atunci când numeroase fete devin
- 56 -
în adolescenţă nişte „clone”; cele mai multe vor depăşi faza, dar
pentru unele este singurul mod în care ştiu să relaţioneze.
Să încerci să desparţi două femei care au format o relaţie de
dependenţă emoţională poate fi dificil şi uneori de prea puţin
folos. Ele îşi găsesc speranţa, bucuria şi siguranţa una în cealaltă,
deci dacă li se va spune să se despartă şi să formeze relaţii mai
sănătoase vor simţi mânie, autoîndreptăţire sau teamă. Este o
situaţie care necesită o intervenţie plină de răbdare şi
înţelepciune.
A le învăţa pe femei ce înseamnă dragostea este, cu
siguranţă, parte a Tit 2:3-5. Multe femei au avut parte de
experienţe rele, poate de abuz, modele disfuncţionale în familie
sau au avut la dispoziţie puţine informaţii despre relaţiile cu alte
femei. Ele cresc cu modele din filme şi cu sfaturi seculare din
reviste şi de la tovarăşele de aceeaşi vârstă.
Ce mare oportunitate pentru slujirea femeilor să le înveţi
adevărata valoare a prieteniilor sănătoase între femei! Faptul de
a prezenta, fără grabă, alte femei perechii strâns legate, poate fi
de ajutor şi să câştige destulă încredere din partea lor, pentru a
le arăta apoi ce se întâmplă în relaţia lor. Femeile mai în vârstă
din biserică pot să joace un rol preţios şi valoros aici.
Consilierea este importantă, dar biserica şi ajutorul de a fi un
părinte surogat pentru copilul zdrobit din femeia care se află
într-o astfel gen de relaţie, din cauză că i-a lipsit o dezvoltare
sănătoasă în viaţă, sunt şi ele importante.
[Question: If we have two women who come to our church who are
“glued” to each other in a codependent friendship, is this something we
should address? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

DACĂ DUMNEZEU NU MĂ SCHIMBĂ DUPĂ CE MĂ


ROG, ÎNSEAMNĂ CĂ M-A CREAT HOMOSEXUAL?

Au fost mulţi oameni în Biblie care au aşteptat de la


Dumnezeu ani de zile răspunsul la rugăciunile lor. Avraam nu a
văzut împlinirea promisiunii pe care i-a făcut-o Dumnezeu până
- 57 -
la vârsta de aproape 100 de ani. Biblia spune că în timp ce a
aşteptat mult pentru aceasta, el era deplin încredinţat că
Dumnezeu va face ce a promis.
Pentru a fi mai direct totuşi, răspunsul la întrebare este
„nu”. Faptul că cineva se roagă să fie „heterosexual” sau să fie
„transformat în heterosexual”, dar nu vede o schimbare, nu este
o indicaţie că Dumnezeu a creat pe cineva homosexual.
Deseori găsim oameni care sunt confuzi cu privire la ce să
se roage şi la rezultatele pe care le aşteaptă. În Iacov 4:3 ni se
spune că atunci când facem în mod egoist rugăciuni
nespirituale, care nu sunt după voia lui Dumnezeu, ne rugăm
„rău”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu vrea doar sexualitatea ta,
te vrea în întregime. El a fost întotdeauna preocupat de
restaurarea totală a oamenilor, nu doar de domenii din viaţa unei
persoane. Sunt o mulţime de heterosexuali care nu-L cunosc pe
Dumnezeu. Scopul Lui nu este să-ţi schimbe sexualitatea, ci
să-ţi schimbe viaţa. Aminteşte-ţi că scopul nu este
heterosexualitatea, ci sfinţenia.
Un alt domeniu în care apare confuzia poate fi ilustrat prin
analogie. Să ne imaginăm un adolescent care vine acasă de la
şcoală şi îi spune mamei lui că îi este foame. Dar nu este încă
timpul pentru cină. Aşa că se duce în camera lui şi se roagă ca
Dumnezeu să-i ia pofta de mâncare. Indiferent cât de sincere
sunt rugăciunile lui, Dumnezeu nu-i va lua pofta de mâncare.
Motivul? Faptul că îi este foame şi că are nevoie să mănânce
face parte din felul în care i-a făcut Dumnezeu pe oameni.
Dumnezeu nu-i va lua foamea, nu vrea să o facă. Dar ceea ce
poate să facă Dumnezeu este să-l conducă să-şi satisfacă foamea
într-un mod sfânt. Aşa cum explică unele dintre articolele
noastre, Dumnezeu vrea să-i conducă pe oameni să-şi satisfacă
nevoile mai profunde mai degrabă în moduri sfinte, decât să
folosească sexul şi sexualitatea în mod păcătos, pentru a încerca
să-şi satisfacă acele nevoi. Când te rogi ca Dumnezeu să-ţi ia
atracţiile nedorite faţă de persoanele de acelaşi sex, fără să te
rogi ca Dumnezeu să te conducă la înţelegerea şi apoi la
satisfacerea nevoilor mai profunde dinăuntrul tău, Îi ceri lui
- 58 -
Dumnezeu să facă ceva nepotrivit. Dumnezeu vrea să te
restaureze în întregime. După cum am spus mai sus, Scopul Lui
nu este să-ţi schimbe sexualitatea, ci viaţa.
Nu poţi să-L cauţi pe Dumnezeu cum vrei tu. Acesta este
lucrul care a dat naştere unui sentiment nechibzuit de alienare
faţă de Dumnezeu la mulţi homosexuali, care afirmă că au
încercat rugăciunea de a fi heterosexual, dar au găsit-o
nefolositoare. Deşi sinceritatea celui care caută acest lucru poate
fi 100% adevărată, felul în care se apropie cineva de Dumnezeu
este important.
Cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este şi că
răsplăteşte pe cei ce-L caută. (Evrei 11:6)
Ţi-aş sugera să te întorci la El şi să I te oferi în întregime.
Dacă aş fi în locul tău, aş spune: „Doamne, ia-mă în întregime,
sunt al Tău în întregime. Curăţă-mă complet şi restaurează în
mine un cuget neprihănit.” Cred că dacă Îl urmezi cu toată
inima, nu vei fi dezamăgit.
Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul,
gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Voi Mă veţi chema şi veţi pleca; Mă veţi ruga şi vă voi asculta. Mă veţi
căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima.
Ieremia 29:11-13
[If God doesn’t change me after I pray, does that mean He created me
gay? Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

DACĂ UN LIDER DE TINERET MĂRTURISEŞTE CĂ


SE LUPTĂ CU ATRACŢIA FAŢĂ DE PERSOANELE
DE ACELAŞI SEX, AR TREBUI SĂ SE RETRAGĂ DIN
MISIUNE?

Mai întâi, dacă un lider de tineret are curajul să aibă


încredere în tine, este o cinste foarte mare. Este nevoie ca
cineva să învingă obstacolele uriaşe ale fricii şi ruşinii, ca să
meargă la un lider şi să dezvăluie o asemenea luptă.

- 59 -
Este minunat că acum ai şansa de a te adresa la ceea ce se
întâmplă cu adevărat în credinţa şi dezvoltarea personală a
fiinţei respective. Pentru a nu mai menţiona faptul de a-i da
speranţă şi uşurarea că cineva de încredere cunoaşte acum cu ce
se luptă, îl va iubi şi îl va ajuta să lucreze la problemă.
Ar trebui să se retragă din misiune? Numai dacă simte că
vrea. Este la fel cu situaţia în care un tânăr sau o tânără ar veni
şi ar spune că se simte tentat sau tentată să se culce cu prietenul
sau prietena sa. Ispita nu este păcat. Sau dacă un lider tânăr ar
dezvălui că se luptă cu atracţia pentru pornografia pe internet.
În oricare dintre aceste cazuri, mai întâi ai vrea să afli exact
unde se află persoana în comportamentele adictive sau în orice
fel de comportament. Dacă este doar o luptă cu ispita, primul
pas este să înlături condamnarea duşmanului, să-l accepţi pe
tânărul lider şi să-l asiguri de suportul tău.
Dacă cineva practică păcatul, avem un mandat din partea
Bibliei care ne spune că este nevoie de un proces de restaurare
(Galateni 6:1). În multe cazuri, este un proces lung. În acest caz,
o pauză este esenţială, de dragul liderului şi bisericii. Prea adesea
oamenii sunt consideraţi a fi „reparaţi” şi sunt repuşi în misiune
prea devreme. Din cauza darurilor lor şi a nevoii ca poziţii
pentru lucrarea în biserică să fie ocupate, slăbiciunea din
caracter este ocolită, când ceea ce trebuie este o lungă perioadă
de ajustare.
Cu siguranţă, atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex nu a
început, pur şi simplu, într-un anumit moment în timp. Este
posibil ca sentimentele să fi început într-un moment în timp,
dar dezvoltarea lor începe în cele mai timpurii stadii ale vieţii.
Din fericire, pentru toate tipurile de zdrobire, Isus are puterea şi
abilitatea de a face ca slăbiciunile noastre să devină tăria noastră.
[If a youth leader confides that they are struggling with same-sex
attraction, should they step down from ministry? Copyright © Exodus
Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

- 60 -
DAR ISPITA? DACĂ SUNT ISPITIT ÎNSEAMNĂ CĂ NU
SUNT ELIBERAT?

Ispita este parte a unei călătorii creştine autentice către


plinătate, maturitate şi sfinţenie. Ispita nu este niciodată păcat,
nici nu dovedeşte că cineva a păcătuit. Isus, în starea Lui perfect
lipsită de păcat, a fost ispitit în timpul lucrării publice, din pustie
(Luca 4:1-13), până ce a atârnat pe cruce (Marcu 15:29-31).
Dacă ispita ar fi păcat, chiar jertfa lui Isus ar fi nulă şi lipsită de
valoare. Tocmai faptul că a fost ispitit – dar fără păcat – L-a
calificat pentru a Se identifica în mod intim cu noi, în ispitele
noastre (Evrei 4:15).
Satan, ca ispititor, ispiteşte pe orice creştin, nu numai o dată,
ci de câte ori apare ocazia. El caută timpul şi oportunitatea
pentru a ne prinde slabi sau într-o stare în care ispita ne va
surâde. Ispita este obişnuită şi nu trebuie să ne fie teamă de ea,
pentru că Dumnezeu a pregătit pentru fiecare o cale de scăpare
(1 Corinteni 10:13).
Unii „mărturisesc” că de când au fost eliberaţi, nu au mai
fost niciodată ispitiţi de atracţii homosexuale. Poate să fie
adevărat, dar este ceva temporar şi este neînţelept să se laude cu
astfel de lucruri, pentru că Satan aşteaptă doar timpul şi
oportunitatea. Mai mult, prin ispită învăţăm să ne împotrivim
tacticilor lui Satan. Nu ne putem aştepta să creştem sau să ne
maturizăm în credinţă, fără ajutorul ispitei. Biblia spune de fapt
că este „ferice” de noi (Iacov 1:12) când răbdăm (ne împotrivim)
ispita. Se poate ca cineva (un fost homosexual în acest caz) să
nu fie ispitit un timp, dar dacă nu este atent, prin mândrie şi
aroganţă (1 Corinteni 10:12), Satan îi va întinde o capcană şi-l va
prinde în păcat. Victoria noastră asupra păcatului şi a ispitei nu
se datorează perspicacităţii noastre sau abilităţii omeneşti, ci
puterii supranaturale a Duhului Sfânt care lucrează în noi.
Trebuie să fim atenţi să-I dăm cinste lui Dumnezeu, pentru că
ne păzeşte în ceasul ispitei (Iuda 24).
De aceea, putem trage concluzia că ispita (indiferent de ce
gen este) nu este păcat, dar cedarea în faţa ei este.
- 61 -
Cealaltă latură a monedei numită ispită este responsabilitatea
persoanei de a se confrunta cu ea. Iacov a scris că suntem atraşi
de poftele noastre, prin urmare nu ar trebui să acuzăm că ne-a
ispitit Dumnezeu. Aceasta nu contrazice încercările lui Satan de
a ne face să păcătuim, ci doar extinde conceptul, incluzând
propriile noastre pofte, care îi dau lui Satan un motiv pentru a
ne ispiti. Satan nu ne poate forţa să păcătuim, el doar ne
influenţează. Trebuie să recunoaştem rolul pe care îl avem în
păcat şi să ne pocăim. Învinovăţirea Diavolului nu este o scuză
acceptabilă pentru păcatul nostru, conform lui Iacov.
În sfârşit, trebuie să verificăm toate „mărturiile” sau
experienţele cu Scriptura. Versetele de mai sus arată clar că
ispita va veni la toţi cei care Îl urmează pe Cristos.
[What about temptation? If I’m tempted, does that mean I’m not
delivered? Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus
şi publicat cu permisiune.]

DE CE AM ATRACŢII FAŢĂ DE PERSOANELE DE


ACELAŞI SEX?

Atracţiile faţă de persoanele de acelaşi sex apar în viaţa


oamenilor dintr-o varietate de motive. Este important de ştiut
că nu există întotdeauna o singură cauză care le determină.
Cei care se luptă cu atracţiile faţă de persoanele de acelaşi
sex, pur şi simplu, experimentează în general un sentiment
profund de a fi diferiţi de cei de acelaşi gen. La un anumit
moment în călătoria lor, au decis că ceva nu era în ordine cu ei
sau că nu se potriveau cu tovarăşii de aceeaşi vârstă. Uneori
aceasta a început ca o ruptură în relaţiile de familie vitale cu
mama şi tatăl lor. Este posibil ca ei să aibă acest sentiment şi din
cauza unui abuz fizic, emoţional sau sexual. O experienţă
umilitoare sau traumatică îi poate face pe oameni să se simtă
astfel. Uneori sunt suficiente cuvintele jignitoare. Oricare ar fi
fost evenimentul care a dat naştere acestui sentiment, efectul
negativ este produs când un copil crede în inima sa: „Este ceva
diferit la mine” sau „Nu sunt ca celelalte fete/ceilalţi băieţi.”
- 62 -
Sentimentul de a nu fi acceptat merge mână în mână cu
dorinţa intensă de a corespunde şi de a experimenta acceptarea
şi afecţiunea de la cei care aparţin genului propriu. Mulţi dintre
cei care au atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex privesc în
urmă la dorinţa lor din copilărie şi gândesc: „Probabil că am
fost întotdeauna homosexual!”
Ceea ce nu realizează ei este că toţi experimentăm astfel de
sentimente. Fiecare băieţel are o dorinţă puternică de a fi cu alţi
băieţi. Aţi văzut cum se poartă băieţii mai mici în preajma
băieţilor adolescenţi? Vor atât de mult să se joace cu ei şi să le
câştige aprobarea, pentru că sunt fascinaţi de masculinitatea lor.
La fel, fetiţele doresc mult să fie acceptate de alte fete şi să fie ca
ele. Poate că nu le plac întotdeauna lucrurile „de fete”, de
exemplu, să se joace cu păpuşile şi cu casa păpuşilor, dar tot
tânjesc după acceptare.
Toţi experimentăm asta. Motivul pentru care se întipăreşte
în memoria cuiva cu atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex se
datorează faptului că dorinţele sale naturale nu au fost niciodată
împlinite şi astfel, în timp, au devenit mai puternice. Cei mai
mulţi oameni au experienţe cu părintele de acelaşi gen şi cu
tovarăşii de aceeaşi vârstă care îi satisfac, deci merg înainte şi nu
se gândesc prea mult la asta. Alţii nu au experienţe
satisfăcătoare şi sunt permanent conştienţi de dorinţele lor
neîmplinite, întrebându-se mereu de ce nu i-a acceptat nimeni.
Apoi vine pubertatea, iar corpul li se sexualizează. Este de
mirare că cineva care trece prin aşa ceva dezvoltă atracţii faţă de
cei de acelaşi sex?
[Why do I have these same-sex attractions? Tradus şi publicat cu
permisiune.]

- 63 -
DE CE AR FACE DUMNEZEU PE CINEVA
HOMOSEXUAL ŞI I-AR REFUZA APOI O RELAŢIE
IUBITOARE, DEDICATĂ CU O PERSOANĂ
DE ACELAŞI SEX?

Întrebarea presupune că Dumnezeu a făcut pe cineva


homosexual. Deci primul punct de subliniat este că nu s-a
dovedit că oamenii se nasc cu atracţii faţă de persoanele de
acelaşi sex. (A se vedea întrebarea Ce cauzează atracţia faţă de
persoanele de acelaşi sex?) În al doilea rând, întrebarea ignoră
adevărul biblic că trăim într-o lume căzută, unde fiecare avem
dorinţe la care Dumnezeu ne cere să renunţăm. De fapt, Isus
cere oricărui urmaş al Său să renunţe la unele lucruri pe care i-ar
plăcea să le facă (Matei 16:24) şi toţi suntem chemaţi să
renunţăm la orice devine mai important pentru noi decât
Dumnezeu. (Matei 19:16-22)
O altă presupunere din întrebare este că oricine are
„dreptul” la o relaţie sexuală. În timp ce relaţia sexuală este
indiscutabil o valoare a culturii noastre, ea nu este o valoare
biblică: într-adevăr, viaţa de celibatar este foarte lăudată în
Biblie, ca o viaţă împlinitoare (1 Corinteni 7:8, 32), iar ea este
minunat oglindită în vieţile lui Isus şi Pavel.
De asemenea, întrebarea conduce la alte întrebări mai
cuprinzătoare. Dacă „iubitoare şi dedicată” sunt singurele
criterii care se aplică relaţiilor sexuale, cum rămâne cu căsătoriile
poligame sau cu relaţiile poliamoroase? De ce să ne pese de
vârsta consimţământului?
Mai mult, în loc să tratăm întrebarea în mod abstract, este
nevoie să ne amintim că Dumnezeu Se ocupă de fiecare
personal. De exemplu, Dumnezeu a îngăduit ca unui om numit
Iov în Biblie să i se ia tot ce avea (familie, avere şi sănătate).
Pentru Iov, a fost un test pentru a vedea dacă Îl va urma pe
Dumnezeu chiar şi în dificultăţile extreme pe care le îndura.
După ce Dumnezeu a răspuns plângerilor lui Iov, el a
recunoscut că nu era demn să judece acţiunile lui Dumnezeu,

- 64 -
chiar dacă Dumnezeu nu a justificat ce i se întâmplase.
(Iov 40:1-5)
Totuşi, în final, întrebarea se reduce la: suntem dornici să-I
permitem lui Dumnezeu să stabilească graniţe pentru viaţa
noastră, chiar când nu are sens pentru noi? Dacă suntem gata să
ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu numai când suntem de
acord cu el, atunci nu ne supunem cu adevărat Lui ca
Dumnezeu – ci doar Îl alegem ca sfătuitor spiritual.
[Why would God make someone gay and then deny them a loving,
committed same-sex relationship? Copyright © True Freedom Trust.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

DE CE AR FI UN DUMNEZEU IUBITOR ÎMPOTRIVA


RELAŢIILOR IUBITOARE ÎNTRE PERSOANE DE
ACELAŞI SEX?

Dumnezeu este dragoste. (1 Ioan 4:8) Acest adevăr despre


Dumnezeu este folosit de unii pentru a argumenta că, prin
urmare, Dumnezeu trebuie să aprobe orice relaţie pe care
cultura noastră o defineşte ca iubitoare. Dar există două fisuri
majore în argumentul respectiv.
În primul rând, deşi Dumnezeu este întru totul dragoste, El
nu este numai dragoste. Dragostea este doar unul dintre
minunatele atribute ale Dumnezeului nostru infinit şi perfect.
Dar dragostea lui Dumnezeu trebuie înţeleasă şi experimentată
împreună cu toate celelalte aspecte al naturii divine. De
exemplu, Dumnezeu este şi sfânt, drept, credincios, înţelept şi
aşa mai departe. Deci, accentuând în mod exagerat unul dintre
variatele aspecte ale lui Dumnezeu în detrimentul altora, ne
alegem inevitabil cu un dumnezeu al imaginaţiei noastre, cu un
idol (conform Exod 20:4).
În al doilea rând, Dumnezeul care este dragoste este şi
Creatorul şi stăpânul tuturor lucrurilor. La început, El le-a dat
bărbaţilor şi femeilor o mare libertate de a se bucura de creaţia
Lui bună, în contextul unei relaţii intime, iubitoare cu El: „Poţi
să mănânci după plăcere din orice pom din grădină.”
- 65 -
(Geneza 2:16) Dar a pus, cu înţelepciune, o limită libertăţii
oamenilor. Aceasta pentru ca desfătarea traiului nostru în
această lume să continue veşnic: „... dar din pomul cunoştinţei
binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca
din el vei muri negreşit”. Ispita originală a constat în a fi „ca
Dumnezeu” (Geneza 3:5), hotărând pentru noi înşine ce este
bine şi ce este rău.
Deci, când vine vorba de relaţii sexuale, Dumnezeul care
este atât dragoste, cât şi Rege peste întreaga creaţie, este Cel
care decide ce înseamnă o relaţie iubitoare. Nu noi, creaturile
Sale.
Totuşi, aceasta nu înseamnă că Dumnezeu intenţionează ca
creştinii care experimentează ispite faţă de persoanele de acelaşi
sex să trăiască fără dragoste sau intimitate. Există câteva
exemple în Biblie de intimitate non-sexuală între fraţi
credincioşi şi surori credincioase. Gândiţi-vă la David şi
Ionatan, Rut şi Naomi, Isus şi Ioan – ucenicul pe care îl iubea
Isus. Iar Isus le promite urmaşilor Săi că nimeni nu va lăsa case
şi relaţii de dragul Împărăţiei lui Dumnezeu, fără să „primească
mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor,
viaţa veşnică”. (Luca 18:29-30)
[Why would a good God be against loving same-sex relationships?
Copyright © 2017 True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

DE CE AR ÎNGĂDUI UN DUMNEZEU IUBITOR


SĂ MI SE ÎNTÂMPLE LUCRURI ÎNGROZITOARE?

Aici, la CrossOver ştim că de multe ori nu putem înţelege şi


ne doare atât de tare. Desigur, Dumnezeu nu vrea aceasta
pentru noi sau poate că vrea? Nu există un răspuns simplu la
astfel de întrebări bune. Ştim din Scriptură că multe din cele ce
ni se întâmplă în viaţă sunt un rezultat al păcatului. Că păcatul
poate fi în viaţa celui care ne răneşte sau în noi înşine. Trebuie
să înţelegem că Dumnezeu nu îndepărtează niciodată alegerea
care ţine de voinţa liberă a omului. Deşi poate că nu ai făcut
- 66 -
nimic rău pentru a merita să primeşti aceste răni, suntem
responsabili de modul în care reacţionăm la rănile noastre.
Când suntem copii, folosim mecanisme de apărare pentru a
face faţă emoţiilor şi traumelor pe care, până ne maturizăm, nu
suntem capabili să le prelucrăm raţional, după care începem să
ne procesăm emoţiile şi traumele. Poate că în acest moment nu
dorim să le procesăm, din cauza fricii, şi alegem să le evităm, aşa
cum am făcut întotdeauna. În timp, ne lăsăm prinşi în capcană
chiar de mecanismele de apărare pe care le folosisem anterior
pentru a ne păzi. Îngăduim ca teama sau traumele emoţionale să
ne ţină la distanţă de vindecare.
Când îngăduim ca emoţiile să ne conducă viaţa, alegem să
păcătuim împotriva noastră înşine şi devenim victime. Când
alegem să îngăduim dragostei lui Dumnezeu să ne ajute să ne
biruim teama de traumele emoţionale, devenim biruitori şi ne
vindecăm. Ştim că nici această afirmaţie nu ne ajută când ne
doare, dar Dumnezeu poate folosi chiar durerea noastră pentru
a ne vindeca şi a îmbunătăţi viaţa noastră şi vieţile altora.
[Why would a loving God let horrible things happen to me?
Copyright © CrossOver Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

DE CE AR VREA SĂ NU FIE HOMOSEXUAL CINEVA


CARE EXPERIMENTEAZĂ ATRACŢIE FAŢĂ DE
PERSOANELE DE ACELAŞI SEX?

Din punct de vedere exclusiv spiritual, nu este voia lui


Dumnezeu pentru oameni. Dumnezeu pune în fiecare om o
conştiinţă care îl va alerta atunci când se implică într-o
activitate, într-un comportament, într-o discuţie etc. care nu
este în acord cu voia lui Dumnezeu pentru el. Faptul că ştim că
Dumnezeu are un plan pentru sexualitatea noastră şi că planul
Său nu include comportamente sexuale cu persoanele de acelaşi
sex, ar trebui să ne oprească de la a le da curs. Dar uneori avem
nevoie de ajutor din exterior, pentru a rămâne în voia lui
Dumnezeu pentru noi înşine. Noi oferim acest gen de ajutor.
- 67 -
[Why would someone who experiences same-sex attraction not want to
be gay? Copyright © CrossOver Ministries, Inc. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

DE CE AR VREA UN HOMOSEXUAL SĂ SE SCHIMBE?

Unii oameni găsesc că atracţia faţă de persoane de acelaşi


sex este în conflict cu convingerile lor morale şi religioase.
Nedorind să abandoneze sau să revizuiască convingerile lor
morale sau religioase, ei vor să privească atracţia lor în lumina
Scripturilor, pe care se bazează convingerile lor morale şi
religioase. Din păcate, pe unii aceasta i-a condus la decizia tristă
de a încerca să nege şi/sau să-şi reprime dorinţele. Vestea bună
este că după ani de zile de izolare, ruşine şi respingere, mesajul
schimbării reale este un suflu de viaţă!
Altora, atracţia homosexuală le controlează viaţa. Căutarea
persoanei care va satisface dorurile interioare adânci, pare să nu
se termine niciodată. Pentru unii, căutarea a devenit foarte
sexuală. Persoana căutată ajunge să fie doar un trup cald, care
poate să aline durerea şi dorul o noapte sau pentru puţin timp –
dar dorurile interioare tot tânjesc să fie împlinite. Poate că
următorul va fi acela... şi astfel căutarea continuă. Pentru ei,
mesajul schimbării aduce speranţa unui sfârşit al ciclului
nesatisfăcător al sexului.
Altora, viaţa le-a fost plină de o serie de relaţii, fiecare
începând cu speranţă şi încântare. Fiecare totuşi ajungând să fie
stăpânită de gelozie, dependenţă emoţională şi infidelitate.
Relaţiile se termină în durere sufletească şi deziluzie. Mesajul
schimbării durabile oferă împlinire adevărată în relaţii.
Iar alţii, care au de-a face cu atracţia faţă de persoane de
acelaşi sex, s-au gândit la impactul pe care adoptarea unui stil de
viaţă homosexual l-ar avea asupra celor dragi ai lor. Mesajul
schimbării reale oferă speranţă căsniciilor şi familiilor lor.
Un ultim gând. Societatea oferă speranţă pentru schimbare
oricui altcuiva. Dacă există ceva nesatisfăcător în viaţa ta, nu
trebuie să rămâi prins acolo. Problema ar putea fi orice, de la
- 68 -
pierderea greutăţii, la găsirea unei slujbe, educaţie, sărăcie, ţigări,
alcool, droguri. Oricare este problema – societatea spune că
schimbarea este posibilă. Cu excepţia unui grup de oameni – cei
afectaţi de homosexualitate. Acestui grup mulţi îi spun că
schimbarea nu este posibilă. Cât de nedrept, dureros şi
intolerant este ca unii să spună că în timp ce schimbarea este
posibilă pentru oricine altcineva, nu este posibilă pentru
homosexuali – pentru acest grup anumit de oameni nu există
speranţă pentru schimbare. Cei mulţi care sunt implicaţi în
Exodus, gândesc diferit. Ei cred şi ştiu că schimbarea este
posibilă şi că cei care vor să se schimbe ar trebui să poată primi
sprijin, pentru a avea succes în schimbarea pe care o caută.
[Why would a homosexual want to change? Copyright © Exodus
Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

DE CE LE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU OAMENILOR


SĂ AIBĂ SENTIMENTE HOMOSEXUALE?

Trăim într-o lume căzută, în care fiecare ne naştem cu o


natură păcătoasă, imperfectă. Deşi este adevărat că Dumnezeu
„m-a ţesut în pântecele mamei mele” (Psalmul 139:13),
psalmistul arată, de asemenea, clar că „Iată că sunt născut în
nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.” (Psalmul 51:5) O
consecinţă inevitabilă a trăirii într-o lume căzută, având o natură
păcătoasă, este că toţi dorim şi tânjim după lucruri interzise clar
de Dumnezeu în Biblie. Unii se luptă cu mânia, alţii cu invidia,
alţii cu ura, amărăciunea, gelozia, bârfa sau cu dorinţa de a fura,
sau de a comite adulter, sau de a se răzvrăti împotriva părinţilor.
Cei mai mulţi se luptă, într-o anumită măsură, cu pofta sexuală,
iar pentru unii ea va fi poftă faţă de persoanele de acelaşi sex –
Biblia o numeşte simplu poftă.
Evanghelia lui Isus Cristos ne răscumpără (salvează) din
puterea şi consecinţele naturii noastre păcătoase şi începe să ne
transforme, astfel încât tot mai mult, pas cu pas, dorim şi
suntem împuterniciţi să trăim o viaţă care să se conformeze
tiparului lui Dumnezeu din Biblie pentru trăire. Merită să
- 69 -
observăm că, foarte adesea, „sentimentele homosexuale”
maschează de fapt o nevoie legitimă, neîmplinită pentru un tip
corect de intimitate, afecţiune, susţinere şi acceptare din partea
persoanelor de acelaşi sex.
[Why does God allow people to have gay feelings? Copyright ©
True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

DE CE PARE SĂ DUREZE ATÂT DE MULT SĂ FII


ELIBERAT DE HOMOSEXUALITATE?

Eliberarea de homosexualitate este un proces. Faptul că este


un proces este subliniat de numărul mare de oameni care
descoperă că „eliberarea instantanee” nu este ceea ce se crede.
Homosexualitatea ia naştere în viaţa unei persoane printr-un
proces de dezvoltare sau prin lipsa dezvoltării în anumite
domenii ale masculinităţii, prin relaţia cu părintele de acelaşi sex,
prin creştere emoţională blocată şi prin alţi factori. Unor
asemenea factori puternic înrădăcinaţi nu li se răspunde printr-o
eliberare instantanee, ci printr-un program susţinut de consiliere
şi după eliberare, prin ascultarea de principiile biruitoare ale
Scripturilor. Eliberarea instantanee nu înseamnă că orice luptă
dispare pentru a nu reveni niciodată, ci doar că Dumnezeu
onorează strigătul pentru eliberare şi preia iniţiativa cu
răspunsul Lui divin. Este „alfa” călătoriei, care va culmina cu
„omega”.
Procesul cuprinde următoarele:
1. Curăţirea sufletului.
2. Eliberarea trupului.
3. Transformarea minţii.
4. Concentrarea asupra eternităţii.
Fiecare dintre aceste părţi ale eliberării totale are nevoie de
timp şi succesul fiecăreia depinde de persoana în cauză. Găseşti
mai multe despre eliberarea de homosexualitate în Capitolul 3
din cartea Atingând un om mort.

- 70 -
[Why does it seem to take so long to be delivered from homosexuality?
Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

DE CE SUNT UNII OAMENI BISEXUALI?

Este o întrebare bună. Prima cauză ar putea fi problemele


care contribuie la formarea unei orientări homosexuale, precum
neglijarea din partea părintelui de acelaşi sex, respingerea din
partea celor de aceeaşi vârstă şi abuzul sexual. În al doilea rând,
cineva ar putea lua parte la bisexualitate pentru că a fost iniţiat
în acest tip de comportament. Uneori, când părinţii nu oferă
linii directoare sănătoase sau principii morale de urmat, când
există oportunităţi pentru bisexualitate, cineva poate
experimenta sexul cu persoane de ambele sexe. În al treilea
rând, un individ poate fi atras de bisexualitate pentru că este
narcisist; vrea ca ambele sexe să-l găsească atrăgător.
[Why are some people bisexual? Copyright © Exodus Global
Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

DE CE UNII HOMOSEXUALI NU VOR SĂ MAI FIE


HOMOSEXUALI?

Mulţi homosexuali, dacă ar fi putut să aleagă, ar fi pus capăt


dorinţelor puternice faţă de persoanele de acelaşi sex cu mult
timp în urmă. De fapt, mulţi homosexuali mărturisesc că au dus
o luptă tăcută ani de zile, înainte de a se decide să se identifice
ca homosexuali. Atunci de ce unii nu mai vor să fie
homosexuali, chiar după ce au hotărât în inimile lor că sunt
homosexuali? Simplu, la urma urmei, viaţa lor nu a fost „gay”
[în limba engleză, cuvântul „gay” avea iniţial sensul de „vesel”,
n. trad.]. Mulţi dintre ei au găsit că viaţa „homosexuală” este
disfuncţională, descurajatoare, distructivă, nesatisfăcătoare sau
lipsită de sfinţenie. Sentimentele i-au condus la homosexualitate,
dar au plătit un preţ mare pentru ea. De multe ori, aceşti
oameni încetează să „gândească” cu sentimentele şi încep să
- 71 -
accepte ceea ce ştiu că este adevărat despre homosexualitate,
despre rădăcina atracţiilor lor, despre planul lui Dumnezeu
pentru expresia sexuală etc. Ei caută suport când părăsesc viaţa
homosexuală şi intră în viaţa pe care Dumnezeu a plănuit-o
pentru ei.
[Why do some gay people not want to be gay anymore? Copyright ©
Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

DECI ADMITEŢI CĂ OAMENII ÎŞI SCHIMBĂ


DOAR COMPORTAMENTUL, NU ORIENTAREA?

Schimbarea înseamnă ceva mult mai profund decât


comportamentul. Dar schimbarea la un nivel mai profund are
nevoie de timp mai mult. Există numeroşi bărbaţi şi femei –
foşti homosexuali – care au părăsit comportamentul
homosexual de atât de mult timp, încât sunt nu numai părinţi, ci
şi bunici. Iar atracţiile lor faţă de persoanele de acelaşi sex au
dispărut complet. Alţii, îndeosebi cei care de-abia încep
procesul de recuperare, continuă să aibă atracţii faţă de
persoanele de acelaşi sex, dar le văd ca nedorite şi lucrează
pentru a le elimina din viaţa lor.
[So you’re admitting that people change their behavior – not their
orientation? Copyright © Another Way Out. Tradus şi publicat
cu permisiune.]

DUMNEZEU URĂŞTE CREVEŢII

Se argumentează că creştinii selectează cu multă grijă din


legea Vechiului Testament. De ce ar trebui să fie
homosexualitatea condamnată, când creştinii nu-şi fac o
problemă din purtarea îmbrăcămintei din material amestecat şi
mănâncă crustacee şi porc?
Legea Vechiului Testament conţine legea rituală, socială şi
morală, care sunt distincte.
Legea rituală nu este respectată pe deplin nici de evreii
ortodocşi de astăzi, fiindcă nu mai există templu.
- 72 -
Legea socială a fost dată pentru circumstanţele în care trăiau
evreii, mai întâi ca oameni ducând o viaţă nomadă, apoi ca
locuitori, într-un timp în care igiena şi ştiinţa sănătăţii erau
necunoscute. Dumnezeu a stabilit nişte legi foarte radicale, care
erau privite de oamenii Vechiului Testament ca legea generală.
Vedem acum că multe dintre acele legi erau din motive practice,
pentru a menţine naţiunea mai sănătoasă decât naţiunile din
jurul lor şi în ordine din punct de vedere social.
Legile sociale şi rituale au fost anulate şi considerate
neimportante în scrierea Noului Testament. De exemplu, Petru,
văzând animalele necurate ca bune de mâncat, şi Pavel, vorbind
despre toată hrana ca fiind acum „curată”.
Singurul domeniu din Lege care a rămas şi a fost aprobat de
Isus a fost legea morală. Noul Testament reia multe pasaje,
pentru a recunoaşte că legile purităţii sexuale din
Vechiul Testament nu s-au schimbat. În creştinism, pedepsele
au devenit mai degrabă supunere faţă de har, decât aplicarea
unor judecăţi punitive dure.
Dar urmărirea purităţii şi înfrânarea de la orice relaţii sexuale
în afara căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie au fost întărite de
Isus (Matei 19:3-7) şi învăţate de-a lungul Noului Testament de
către scriitorii epistolelor.
Link către o discuţie teologică de 30 de minute, foarte
profundă, a lui Robert Gagnon: Homosexuality & the Bible:
www.youtube.com/watch?v=MqK9LkqAgw0
[God Hates Prawns. Copyright © Exodus Global Alliance.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE 10% DIN POPULAŢIE CU ADEVĂRAT


HOMOSEXUALĂ?

Procentul de 10% a început ca o interpretare greşită a


studiilor făcute în anii 1940 de sexologul/entomologul
(specialist în insecte) Alfred Kinsey şi asociaţii lui. Specialişti ca
Dr. Judith Reisman şi Edward Eichel au pus sub semnul
întrebării metodologia cercetării lui Kinsey, ca fiind defectuoasă
- 73 -
(a folosit un procent nespecific de voluntari, studenţi la colegiu
şi condamnaţi pentru delicte sexuale), şi statisticile lui, ca fiind,
prin urmare, incorecte. O serie de studii recente, din 1983 până
în 1993, arată toate valori similare ale proporţiei reale de indivizi
exclusiv homosexuali din America: aproximativ între 1 şi 2%.
[Is 10% of the population really gay? Copyright © Exodus
Global Alliance Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE HOMOSEXUALITATEA DOAR CEVA CU CARE NE


NAŞTEM?

Nu! Nu este genetică. Nu există nicio dovadă ştiinţifică


pentru aceasta. Nimeni nu se naşte homosexual!
Tendinţele sau înclinaţiile homosexuale sau lesbiene sunt
rezultatul unor factori de dezvoltare şi de mediu şi al unui
comportament învăţat. Nu există un singur factor care
determină ca cineva să fie homosexual; există o combinaţie de
factori multipli, de exemplu:
a. Lipsa de „legătură” şi „conexiune” cu părintele de
acelaşi sex (a unui băiat cu tatăl lui şi a unei fete cu mama ei).
Indiferent că sunt situaţii reale sau doar percepute. Aceasta
cauzează o sete după dragostea „de tată” sau „de mamă”.
b. Molestarea sexuală: pentru aproximativ 60-70% dintre
bărbaţi şi 80-90% dintre femei. Unui băiat, ea îi va „trezi”
curiozitatea sexuală. Pe o fată o poate face să îi fie teamă sau să
nu aibă încredere în bărbaţi.
c. Etichetarea din partea tovarăşilor de aceeaşi vârstă:
„homo”, „poponar”, „fetiţă”, „lesbiană dură”, „lesbi”, „lesbiană
agresivă”. Este o minciună că: „Beţele şi pietrele îmi pot rupe
oasele, dar cuvintele nu mă vor răni niciodată.”
d. Convingerile interioare: „Ceva nu este în ordine cu
mine. Mă simt atât de diferit de ceilalţi. De ce nu sunt ca ceilalţi
băieţi? De ce nu-mi plac fetele?”
e. Curiozitatea sexuală şi experimentarea sexuală cu
persoane de acelaşi sex sau de sex opus; ele pot accentua
confuzia deja existentă şi pot să înrăutăţească lucrurile.
- 74 -
f. Influenţa mass-mediei: homosexualitatea este aplaudată
şi „glorificată”.
g. Păcatul generaţional, conform Scripturii.
h. Minciunile duşmanului.
i. Ca în cazul oricăror alte gânduri sau comportamente, cu
cât cineva se implică mai mult în ceva, cu atât mai multă
„putere” va avea acel lucru asupra sa şi cu atât mai mult se va
dezvolta un „întăritură”: „Devenim ceea ce gândim şi ceea ce
facem.”
[Is homosexuality just something we are born with? Copyright ©
CrossOver Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE HOMOSEXUALITATEA GENETICĂ SAU ESTE


O ALEGERE?

Nu, homosexualitatea nu este genetică. Dar nici nu aleg


oamenii să aibă sentimente homosexuale.
Genetica este domeniul ştiinţei. Deci să nu pierdem din
vedere ce a aflat ştiinţa cu privire la homosexualitate şi genetică.
Mai întâi, ştiinţa a descoperit că sexualitatea şi orientarea sexuală
sunt unele dintre cele mai complexe aspecte ale oamenilor şi că
răspunsurile la întrebări simple precum: „Este homosexualitatea
genetică?” nu sunt simple. De exemplu, ştiinţa nu are niciun test
care să îi poată deosebi pe homosexuali de heterosexuali –
niciun test al vreunei gene sau al ADN-ului, niciun test al
sângelui sau hormonal, niciun test al vreunui organ.
Unii au studiat gemenii. Dacă homosexualitatea ar fi
exclusiv genetică, te-ai aştepta să găseşti o corelare de unu la
unu a orientării sexuale pentru gemenii identici. Cu alte cuvinte,
de fiecare dată când unul dintre gemeni ar fi homosexual,
celălalt geamăn identic ar fi, de asemenea, homosexual, pentru
că au gene identice. Studiile pe gemeni nu arată aceasta. Ceea ce
au arătat unele studii pe gemeni este că atunci când unul dintre
gemeni este homosexual, situaţiile când celălalt geamăn este şi el
homosexual apar mult mai des decât apare homosexualitatea în
general în societate. Dar aceste studii au privit şi restul familiei
- 75 -
şi au găsit că rata homosexualităţii în restul familiei, inclusiv la
fraţii adoptaţi, era cu 200-300% mai mare decât rata generală în
societate. Şi astfel, datele conduc la concluzia că ceva face ca
homosexualitatea să apară mai frecvent în anumite familii, dar
că ea nu poate fi genetică, fiindcă rata creşterii apare şi la fraţii
adoptaţi, care nu au gene comune cu restul familiei.
Alţii au studiat structurile hormonilor şi ale creierului,
căutând alte cauze posibile ale homosexualităţii care ar fi
biologice, dar nu genetice. În timp ce au găsit că pot exista
diferenţe biologice între heterosexuali şi homosexuali, ei nu pot
determina dacă posibilele diferenţe cauzează homosexualitatea
sau sunt rezultatul activităţii homosexuale.
Iar alţi oameni de ştiinţă au studiat cauzele sociologice şi
psihologice ale homosexualităţii. Şi au găsit dovezi substanţiale
că homosexualitatea se dezvoltă (este ceva în care creşti) şi că
orientarea sexuală nu este fixă, ci se poate schimba.
Când toate cercetările care s-au făcut pentru a înţelege
cauzele sunt centralizate, întrebării despre cauzele
homosexualităţii i se poate răspunde după cum urmează.
Mai întâi, ştiinţa nu are un răspuns ferm cu care oricine din
domeniul ştiinţei, ca să nu mai zicem oricine altcineva, să fie de
acord. Originile homosexualităţii nu sunt înţelese clar de
oamenii de ştiinţă şi tema este încă dezbătută. Dovada ştiinţifică
despre cauză sau cauze este deocamdată neconcludentă.
În al doilea rând, ştiinţa spune că această căutare a cauzelor
este înţeleasă mai degrabă ca o combinaţie de cauze, decât ca o
singură cauză. Este mai corect şi mai util să considerăm că o
combinaţie de factori psihologici, de mediu şi biologici,
împreună cu alegerea umană, contribuie în grade diferite, care
diferă de la persoană la persoană, la cauzarea homosexualităţii.
Este, de asemenea, important de observat că fiecare individ
care experimentează atracţie faţă de persoane de acelaşi sex sau
se identifică mai târziu ca homosexual sau lesbiană, va avea
predispoziţii şi experienţe unice, care contribuie mai mult sau
mai puţin la formarea identităţii sexuale. Cu alte cuvinte,

- 76 -
predispoziţiile şi experienţele sunt percepute diferit, în funcţie
de individ.
Trebuie să mai facem o observaţie despre alegerea umană.
Tocmai am spus că factorii psihologici, de mediu şi biologici se
combină cu alegerea umană. Alegerea umană poate fi văzută
corect ca unul dintre factorii care influenţează dezvoltarea
orientării sexuale, dar nu înseamnă că oamenii decid în mod
conştient orientarea lor sexuală. Nimeni nu hotărăşte într-o
anumită zi, că din acea zi va fi homosexual. În schimb,
orientarea sexuală este modelată şi remodelată de o serie de
multe alegeri, de răspunsul la circumstanţele vieţii cuiva şi de
enorme presiuni culturale şi sociale.
În concluzie, nu spunem că nu există factori biologici
implicaţi în homosexualitate. Nu spunem că teoriile psihologice
au fost dovedite şi că ele sunt singurii factori. Şi spunem clar că
oamenii nu aleg să aibă atracţii homosexuale. Întrebarea despre
cauzele homosexualităţii pare să aibă un răspuns mai degrabă
complicat. Dovada ştiinţifică despre cauza sau cauzele ei este
deocamdată neconcludentă. Dar este clar că nu trebuie să
adoptăm o abordare de tipul sau/sau. Căutarea cauzelor este
mai bine înţeleasă ca o combinaţie de cauze cu aspecte multiple.
[Is homosexuality genetic or is it a choice? Copyright © Exodus
Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE HOMOSEXUALITATEA ÎN PRIMUL RÂND


O PROBLEMĂ NORD-AMERICANĂ?

Nu. Mulţi oameni din locuri ca Africa, America Latină,


India şi China sunt afectaţi de homosexualitate, la fel ca în
America de Nord. De fapt, cum populaţia din Orientul
Îndepărtat este mult mai mare decât populaţia Occidentului, iar
2-3% din populaţia din Orientul Îndepărtat este, de asemenea,
afectată de homosexualitate, sunt afectaţi un număr mult mai
mare de oameni din Orientul Îndepărtat decât din America de
Nord. Dacă vrei să iei în considerare ce înseamnă aceasta din
perspectiva unei misiuni, vezi pagina noastră Missions.
- 77 -
[Is homosexuality primarily a North American issue? Copyright ©
Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE HOMOSEXUALITATEA O AMENINŢARE PENTRU


FAMILIE? PENTRU AMERICA?
NANCY BROWN

Cum pot probleme precum căsătoria homosexuală să


afecteze familia mea şi ţara mea?
În ciuda naturii fizice obişnuite a sexualităţii,
homosexualitatea se bazează pe o nevoie emoţională, nu pe o
nevoie sexuală. Ea implică cele mai intime sentimente pe care le
are cineva – ataşamentul faţă de identitatea propriului sex.
Deoarece procesul de identificare şi de acceptare a sexului
nostru este vital pentru bunăstarea noastră emoţională, fizică,
spirituală şi naţională, devierea de la heterosexualitate la
homosexualitate este devastatoare. Devastarea pătrunde în orice
relaţie în care bărbatul, femeia sau copilul homosexual se
implică.
Abuzul sau sentimentele de respingere sau de înstrăinare
creează deseori o luptă între părinte şi copil, uneori de la o
vârstă fragedă, rezultând în confuzie cu privire la sexul propriu.
Copilul care este confuz cu privire la sexul propriu caută să
corecteze distanţa în tot mai mare dintre el şi părintele de
acelaşi sex prin acţiuni care variază de la ascultare la neascultare
totală. Haosul emoţional al adolescenţei poate să cauzeze
transformarea sentimentelor şi acţiunilor care reflectă mânia şi
amărăciunea faţă de persoanele de sex opus, în nevoie
copleşitoare de susţinere din partea persoanelor de acelaşi sex
sau chiar în aversiune faţă de propriul sex. Drept rezultat,
confuzia sexuală devine o activitate sexuală sfidătoare (în gând
sau faptă), iar satisfacţia sexuală devine un placebo pentru
dragostea şi acceptarea adevărată.
În zilele noastre am devenit extrem de conştienţi că
problemele din copilărie creează uriaşe pietre de poticnire
pentru adulţi, atunci când nu sunt confruntate într-un mod
- 78 -
potrivit, centrat pe Dumnezeu. Dacă o zdrobire emoţională de
o asemenea amploare are loc în copilărie, este foarte improbabil
ca tinerii homosexuali să ajungă la relaţii normale sănătoase la
vârsta adultă, fără călăuzirea lui Dumnezeu.
Chiar pentru cineva confuz din punct de vedere sexual, dar
care nu a dat niciodată curs ispitei sexuale, relaţiile cu părinţii,
fraţii, soţul sau soţia şi copiii pot fi deteriorate de zdrobirea
emoţională netratată a homosexualităţii.
Sănătatea naţională a unei ţări se bazează pe sănătatea
familiilor sale. Familiile care adoptă, acceptă sau încearcă să
ignore problemele păcatului homosexual, nu sunt niciodată
sănătoase. Homosexualitatea este periculoasă pentru bunăstarea
familiei şi a Americii.
[Nancy Brown, Is Homosexuality a Threat to the Family? To
America? Copyright © Nancy Brown. Tradus şi publicat cu
permisiune. Nancy a slujit ca Director Asociat la
LifeGuard Ministries din Austin, Texas şi este autoarea broşurii
Marriage or Mirage.]

ESTE ÎN ORDINE SĂ MĂ AUTOSATISFAC?


STUART PARKER

Răspunsul simplu este că Biblia păstrează tăcerea cu privire


la acest subiect, deoarece cuvântul „autosatisfacere” nu apare în
ea. Referindu-ne la un astfel de subiect, trebuie să fim atenţi să
nu stabilim reguli împovărătoare (Coloseni 2:16-23), dar Biblia
spune „nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea
pământească” (Galateni 5:13), deci este nevoie să fim profund
oneşti cu noi înşine cu privire la ce anume ne provoacă dorinţa
de autosatisfacere.
Actul autosatisfacerii implică, de obicei, una sau mai multe
dintre următoarele:
 Pofta – Isus o condamnă. (Matei 5:28, Proverbe 6:25,
1 Tesaloniceni 4:3-5)
 Adicţia – Suntem stăpâniţi de Cristos sau de
altcineva/altceva? (Romani 6:19-22, 1 Corinteni 6:12, 19)
- 79 -
 Centrarea pe sine – Ea este rădăcina oricărui păcat.
(Galateni 5:16, Marcu 14:36, 1 Petru 4:1-2)
 Este făcută în secret – Este autosatisfacerea ceva ce ne
simţim confortabil să recomandăm ca fiind un trai sfânt –
„trăind în lumină”? (1 Ioan 1:6)
Dacă ar lua în considerare, cu atenţie, ce ne învaţă Biblia în
aceste domenii, cei mai mulţi oameni ar concluziona că
autosatisfacerea este ceva ce creştinii ar fi mai bine să evite.
Galateni 5:22-23 ne învaţă că roada Duhului include
autocontrolul, deci aici avem oportunitatea de a-l pune în
practică.
Efectiv, primul pas pentru un creştin ar putea fi să-L întrebe
pe Duhul Sfânt de ce se autosatisface şi să reflecteze la
referinţele biblice de mai sus. Odată ce ai identificat ce îţi
alimentează nevoia de a te autosatisface, iată câteva idei practice
pentru a te elibera de adicţia autosatisfacerii:
 Pofta – În mod intenţionat, îndreaptă-ţi mintea către
lucruri mai bune (Filipeni 4:8) şi îngăduie minţii tale să fie
reînnoită. (Romani 12:2)
 Adicţia – Aminteşte-ţi că Isus i-a eliberat pe creştini
(Romani 6:19-22), deci nu te simţi confortabil în robia unui
comportament care îţi aduce alinare. Poate că ar trebui să
reflectezi de ce te alini cu un asemenea comportament.
 Centrarea pe sine – Toţi ne luptăm cu ea. Ce eşti dornic să
sacrifici în fiecare zi? (Luca 9:23)
 Este făcută în secret – Încearcă să găseşti un partener căruia
să-i dai socoteală, cu care poţi verifica situaţia. (Iacov 5:16)
[Stuart Parker, Is it ok for me to masturbate? Copyright © 2017
True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE LOC PENTRU HOMOSEXUALI ÎN BISERICA


LOCALĂ?

Ar trebui să fie loc pentru orice păcătos în biserica locală.


Isus a venit nu pentru cei sănătoşi, ci pentru cei bolnavi. A
limita Biserica numai la cei „vindecaţi” înseamnă a nu înţelege
- 80 -
esenţa Evangheliei. Totuşi, biserica locală nu poate tolera
comportamentul păcătos intenţionat, consecvent, indiferent ce
formă ar lua el. Multe variante ale stilului de viaţă pot împiedica
abilitatea cuiva de a sluji în biserica locală. Un homosexual activ
sexual păcătuieşte în acelaşi fel ca un heterosexual necăsătorit,
activ sexual. Un homosexual activ sexual trebuie confruntat
biblic cu privire la păcatul său, aşa cum ar trebui să fie
confruntat oricine dă curs, în mod activ, unor activităţi
păcătoase.
Biserica trebuie să protejeze turma. Cu toate acestea, este
rară situaţia în care este necesară expulzarea cuiva de la
închinarea comună. Biserica nu este chemată să cureţe lumea
credincioşilor, ci să facă ucenici, indiferent cât s-ar murdări!
Este important să amintim că dorinţele şi sentimentele
homosexuale nu înseamnă că cineva este „homosexual”.
Dorinţele homosexuale pot conduce pe cineva la acceptarea
identităţii homosexuale, dar fiecare creştin este mai întâi şi mai
întâi un copil al lui Dumnezeu. Cineva care se luptă cu dorinţe
homosexuale nedorite nu este homosexual. Cineva care a
practicat homosexualitatea în trecut nu este, pur şi simplu,
homosexual din cauza luptelor din trecut. Ispita nu este păcat şi
nu ar trebui să fie tratată ca atare. Dacă Biserica ia fiecare om
aşa cum îl găseşte şi menţine pentru fiecare creştin acelaşi
standard, nu ar trebui să aibă probleme în a găsi loc pentru
cineva în biserica locală!
[Mike Goeke, Is there a place for the homosexual in the local
church? Copyright © Mike Goeke. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

ESTE MISIUNEA PENTRU HOMOSEXUALI O FORMĂ


DE LIMBAJ AL URII?

Sunt misiunile pentru homosexuali pline de ură?


Absolut nu! Este important ca Biserica să înţeleagă că a fi un
instrument al puterii de a schimba a lui Cristos nu este un lucru
plin de rea-voinţă ci este, în schimb, adevărata dragoste.
- 81 -
Deseori, creştinilor plini de compasiune le pare rău pentru
prietenii lor şi pentru cei din familia lor care se luptă cu
homosexualitatea şi, având intenţii bune, încep să susţină sau să
scuze stilul de viaţă homosexual. Dar pentru cei care cred în
adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, realitatea este că un
comportament homosexual este păcat şi că relaţiile
homosexuale se află în afara planului lui Dumnezeu pentru
bărbaţi şi femei. Ca în cazul oricărui alt stil de viaţă centrat
intenţionat asupra păcatului sau care se abate de la planul lui
Dumnezeu, stilul de viaţă homosexual duce la ruină.
Homosexualitatea poate duce la moarte fizică, dar va duce sigur la
ruină relaţională, emoţională şi spirituală. Când cineva este
implicat într-un stil de viaţă care duce la durere sau distrugere,
adevărata compasiune nu este pasivă.
Misiunea ar trebui să fie exact aceasta – misiune. Misiunea
este, prin definiţie, un act de slujire. Astfel, misiunea ar trebui să
fie smerită, iubitoare şi concepută pentru a ajuta oamenii. Dacă
noi, fiind creştini, credem cu adevărat că Isus Cristos poate
schimba viaţa unui om, atunci forma esenţială de dragoste pe
care o putem arăta este să fim instrumentele Evangheliei lui
Isus Cristos pentru oricine are nevoie de mântuire, vindecare şi
schimbare. Limbajul urii este un limbaj menit pentru a răni.
Cuvântul lui Dumnezeu este menit cu adevărat pentru a vindeca.
Nu este nimic răuvoitor în asta!
[Mike Goeke, Is ministry to homosexuals a form of hate-speech?
Copyright © Mike Goeke. Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE NORMAL SĂ AI SENTIMENTE HOMOSEXUALE


ÎN ADOLESCENŢĂ?

De fapt, este ceva obişnuit să ai sentimente homosexuale în


adolescenţă. Dacă vrei sau nu să spui că este normal, depinde de
definiţia pe care o dai normalului. Dacă vrei să spui: „Se
întâmplă deseori sau este neobişnuit?”, atunci da, se întâmplă
deseori şi nu, nu este neobişnuit. Dacă vrei să spui: „Este o
parte sănătoasă, naturală a maturizării?”, atunci aş spune că sunt
- 82 -
multe lucruri foarte obişnuite care sunt parte a maturizării, care
nu sunt nici sănătoase, nici naturale. Ura, pofta şi înşelăciunea
sunt, de asemenea, obişnuite în anii adolescenţei, dar nu sunt
sănătoase.
[Is it normal to have homosexual feelings during adolescence?
Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

ESTE OK SĂ AI GÂNDURI HOMOSEXUALE?

Conform Scripturilor, ar trebui să „răsturnăm izvodirile


minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui
Dumnezeu” şi „orice gând [să] îl facem rob ascultării de
Cristos” (2 Corinteni 10:5). Biblia ne avertizează împotriva
îngăduirii unui tipar de gânduri păcătoase de a prinde rădăcină
(Romani 6:1), ceea ce duce la o împietrire a sensibilităţii
spirituale. Ea nu face deosebire între gândurile heterosexuale şi
homosexuale, ci îi învaţă în egală măsură pe toţi creştinii că
astfel de gânduri sunt greşite. Orice gânduri sexuale nestăpânite,
cărora li se îngăduie să aibă loc şi să ne macine, pot să se
transforme în păcat înfăptuit (care să aibă întâietate în viaţa ta
faţă de Cristos), de aceea trebuie să acţionăm pentru a le ţine în
stăpânire. Pentru o mai bună înţelegere a felului cum îşi face loc
gândul păcătos, citeşte Iacov 1:14-15.
Biblia nu spune şi nu sugerează niciodată că gândurile
greşite nu vor apare, ci se concentrează mai degrabă asupra a
ceea ce este de făcut când apar.
Dacă vrei să învingi gândurile homosexuale, cheia este să fii
schimbat prin înnoirea minţii (Romani 12:1-2). Fiecare dintre
aceste cuvinte, „schimbat” şi „înnoire”, semnifică o continuare
a unui proces al minţii, voinţei şi emoţiilor. Astfel de gânduri
trebuie să fie descurajate prin laudă, închinare, rugăciune şi
meditaţie la Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, aceasta se
bazează pe o relaţie cu Cristos.
[Is it okay to have homosexual thoughts? Copyright © Witness
Freedom Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]
- 83 -
ESTE PĂCAT SĂ AI GÂNDURI HOMOSEXUALE?

Pentru a răspunde la această întrebare dintr-o perspectivă


biblică, trebuie să o transformăm în mai multe întrebări:
Ce este păcatul?
În sensul său fundamental, „păcat” înseamnă să mergem pe
drumul nostru, în loc să mergem pe drumul lui Dumnezeu.
Înseamnă să ne închinăm mai degrabă lucrurilor şi oamenilor
decât lui Dumnezeu. Înseamnă să mă bazez mai degrabă pe
mine însumi şi pe înţelepciunea mea, decât pe Dumnezeu, care
este Dătătorul vieţii şi al tuturor lucrurilor bune. Înseamnă să
hotărăsc că eu ştiu mai bine decât Cel care este atotcunoscător
şi care m-a creat. Înseamnă să mă răzvrătesc, în loc să-L urmez.
Într-un sens zilnic şi practic, păcatul de „a merge pe drumul
nostru” înseamnă să facem lucruri care sunt greşite, să nu facem
lucrurile pe care ştim că ar trebui să le facem şi să ne încredem
în noi înşine şi în ceilalţi, în loc să ne încredem în Dumnezeu.
Este păcat să fii implicat sexual cu cineva de acelaşi
sex?
Biblia spune destul de clar că există un singur loc pentru
implicarea sexuală: în angajamentul unei căsătorii exclusive şi
pentru toată viaţa, dintre un bărbat şi o femeie. Orice altceva –
sexul premarital, sexul în afara căsătoriei, sexul între două
persoane de acelaşi sex, sex cu mai mult de o persoană etc. este
păcat.
Este păcat să ai fantezii sexuale cu persoane de acelaşi
sex?
După părerea noastră, fantezia sexuală în general este greşită,
indiferent cu cine sau despre ce ai fantezii. Dumnezeu doreşte
să trăim în realitate şi să fim conduşi de Duhul. Fantezia ne
transportă în imaginar. Uneori, fantezia poate fi un mod de a
deţine controlul sau de a inventa, pentru că nu avem control în
viaţa, slujba sau familia noastră. Isus a vorbit despre fantezii
sexuale, spunând că Dumnezeu consideră folosirea imaginaţiei
pentru a avea fantezii despre activităţi sexuale, ca fiind la fel ca
şi comiterea activităţilor sexuale respective.
- 84 -
Este păcat să simţi atracţie faţă de persoanele de
acelaşi sex?
Nu. Din perspectivă biblică, nu este păcat să vrei să faci
ceva ce Biblia interzice; este păcat numai să acţionezi conform
cu ceea ce vrei – să faci. Acest principiu poate fi aplicat multor
lucruri. Realizăm că există o diferenţă între a fi ispitit într-o zi să
furi nişte bani pe care i-a lăsat cineva pe birou la şcoală sau la
lucru, şi a fi ispitit să acţionezi conform unei atracţii pe care o
simţi în cea mai mare parte a timpului. Totuşi, de fiecare dată,
Biblia se referă la lucrurile pe care le face sau le gândeşte cineva.
Ea nu spune că anumite atracţii în sine sunt păcat.
Dacă simţi atracţii sexuale faţă de persoane de acelaşi sex
sau faţă de sexul opus, Biblia face distincţie între simţirea
atracţiilor şi folosirea imaginaţiei pentru a te angaja în fantezii
sexuale. Atracţiile nu sunt păcătoase. Poate că nu vrei să simţi
atracţiile. Pentru mai multe gânduri asupra acestui subiect, vezi
secţiunea Articole.
[Is it sinful to have homosexual thoughts? Copyright ©
Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE POSIBIL CA PREDICATORII ŞI INTERPREŢII DE


MUZICĂ RELIGIOASĂ CARE SUNT HOMOSEXUALI
SĂ AIBĂ UNGEREA?

Este posibil să fii uns şi totuşi să comiţi fapte păcătoase. Mai


întâi, să stabilim ce este „ungerea” şi care este scopul ei.
Ungerea este definită ca „alegerea specială şi înzestrarea unei
persoane de către Dumnezeu, pentru un scop special”.
Dacă acceptăm această definiţie ca validă din punct de
vedere al Scripturii, atunci trebuie să înţelegem şi că o astfel de
ungere va „funcţiona”, indiferent de sănătatea spirituală a
individului. Ungerea nu dă niciodată asigurarea că individul va
avea relaţia calitativă cu Dumnezeu care arată aprobarea divină
în viaţa sa. Cu alte cuvinte, darurile şi chemarea vin fără părere
de rău. Este posibil ca recipientul înzestrării să nu o folosească

- 85 -
pentru gloria lui Dumnezeu. Dar din cauza harului Dătătorului,
darul lucrează din respect pentru Stăpânul său.
Să luăm exemplul lui Samson. Deşi la naştere Samson a fost
special ales, dăruit şi înzestrat de Dumnezeu, cu toate acestea şi-
a folosit ungerea de putere în mod nesăbuit, pentru plăcerile lui
carnale. Era în afara voii lui Dumnezeu. Chiar şi aşa, Dumnezeu
nu a revocat darurile care erau ale lui prin naştere şi ungerea
acelui dar. Despre Samson se spune că ungerea era „peste el”,
dar nu în el! Muzicienii, cântăreţii şi predicatorii (vorbitorii) care
au chemare şi ungere de la Dumnezeu, pot fi capabili să lucreze
în acea chemare specială (vindecare, cântare, alungarea
demonilor, predicare etc.), dar să trăiască total în afara voii lui
Dumnezeu. Există o referinţă cu privire la soarta unor astfel de
oameni în Matei 7:21-23:
„Nu orişicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în
Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în
ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne!
N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în
Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»
Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut;
depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.»”
Un alt rezultat al ungerii este abilitatea ei de a „nimici”
lucrurile care nu sunt ca Dumnezeu. Acolo se trage linia de
despărţire între cei care simulează o ungere sau lucrează în
fărădelege (păcate ascunse) şi cei care se supun voii lui
Dumnezeu. Homosexualilor religioşi le place să citeze
„mişcarea Duhului” din serviciile lor divine, ca pe o dovadă că
Dumnezeu aprobă homosexualitatea lor. Dar ei presupun în
mod greşit că prezenţa Duhului lui Dumnezeu transmite
automat aprobarea divină. Ar putea însemna de fapt că Duhul a
venit ca să le convingă inimile. Dar când cineva trăieşte în
înşelăciune, respinge şi nesocoteşte convingerea din partea
Duhului.
Alţii care nu îşi declară homosexualitatea (nu sunt
homosexuali pe faţă) vorbesc despre rezultatele predicării şi
evanghelizării, dar este trist, în final vor avea o soartă eternă
- 86 -
tragică. Vor fi pierduţi, iar lucrările lor vor fi distruse. Cuvintele:
„Niciodată nu v-am cunoscut” (Matei 7:23) sunt în antiteză cu
„Bine, rob bun şi credincios” (Matei 25:21). Singurul lucru care
are importanţă pentru Dumnezeu este relaţia cu El. Toţi cei care
practică păcatul sunt excluşi din relaţie, până se pocăiesc şi se
supun Domnului Isus Cristos.
[Is it possible for homosexual preachers and gospel singers to “flow” in
the anointing? Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE POSIBIL CA UN HOMOSEXUAL SĂ DEVINĂ


HETEROSEXUAL?

Toate lucrurile sunt posibile, dar poate este mai bine să ne


întrebăm: „Cât de probabil este?” şi poate chiar: „Cât de
necesar este?” Mulţi homosexuali doresc să devină
heterosexuali, dar să fii doar heterosexual este un ţel evlavios?
Pentru un creştin, să schimbe un set de ispite sexuale cu un alt
set de ispite sexuale nu este efectiv un mare progres în termenii
trăirii unei vieţi care Îl glorifică pe Dumnezeu. Trebuie cel puţin
să privim dincolo de perspectiva lumii despre sexualitate şi să ne
întrebăm ce cere Dumnezeu de la noi? Poate că presupunem, cu
prea mare uşurinţă, că Dumnezeu cere heterosexualitatea – dar
Scriptura spune ceva diferit şi vorbeşte despre credincioşia lui
Dumnezeu în ceea ce priveşte înfrânarea comportamentului
sexual în afara căsătoriei. Nouă tuturor ni se cere să ne
comportăm în cadrul graniţelor sexuale. Biblia nu pare să
menţioneze orientarea sau atracţia.
Dacă în planul lui Dumnezeu pentru noi nu se află căsătoria,
contează prea mult orientarea sexuală? Dacă în planul lui
Dumnezeu pentru noi se află căsătoria, sunt mulţi la
True Freedom Trust care pot depune mărturie că El este capabil să
creeze un legământ fidel şi iubitor care include atracţia sexuală
faţă de persoanele de sex opus. Nevoia noastră reală este să fim
atraşi de o singură persoană, nu de multe persoane. Poate că
întrebarea lansează o provocare implicaţiilor moderne ale
- 87 -
etichetărilor pe care le ataşăm sexualităţii noastre şi ne cere să
ne focalizăm mai puţin pe ceea ce percepem ca fiind nevoile
noastre şi mai mult pe adevăratele lucruri esenţiale pentru
trăirea unei vieţi sfinte. Este desigur posibil să trăieşti într-o
căsătorie fericită şi împlinitoare şi totuşi să continui să te lupţi
cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex. Heterosexualitatea
nu este o precondiţie pentru căsătorie.
[Is it possible for a gay person to become straight? Copyright ©
True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

ESTE SIDA JUDECATA LUI DUMNEZEU ASUPRA


HOMOSEXUALILOR?

Dacă SIDA este judecata lui Dumnezeu asupra


homosexualilor, a fi un adevărat prieten pentru ei nu
înseamnă a interfera cu voia Lui?
Sunt de fapt două întrebări. Mai întâi, este SIDA judecata lui
Dumnezeu împotriva homosexualilor? Această întrebare
importantă are nevoie de un răspuns lung pentru a primi un
răspuns satisfăcător. Astfel, o carte excelentă, provocatoare,
care se adresează acestei întrebări este AIDS Epidemic: Balancing
Compassion and Justice [Epidemia SIDA: echilibrând compasiunea şi
dreptatea] de Dr. Glenn Wood şi Dr. John Dietrich
(Multnomah Press, 1990).
Pe scurt, SIDA este văzută mai degrabă ca un rezultat al
consecinţelor, decât ca mânia lui Dumnezeu asupra unui grup
specific. În final, orice moarte este un rezultat al păcatului, fie al
păcatului moştenit de la Adam, fie al păcatului personal.
Anumite comportamente (precum contactul sexual şi folosirea
în comun a acelor pentru droguri intravenoase) comportă riscul
infectării cu HIV. Unii dintre cei care se implică în astfel de
activităţii nu contractează HIV. Iar alţii care nu se implică în
asemenea activităţi – precum hemofilii şi copiii născuţi din
mame cu HIV – contractează uneori HIV. Pur şi simplu, nu
putem găsi vreun verset care să sprijine faptul că HIV/SIDA ar
fi judecata specifică a lui Dumnezeu asupra homosexualilor.
- 88 -
În al doilea rând, ce înseamnă a interfera? Chiar dacă
Dumnezeu începe o judecată specifică, ca atunci când a hotărât
să distrugă Ninive, se pare că Domnul Se asigură că cineva (ca
Iona) va duce mesajul speranţei prin pocăinţă. Sau ca Noe,
pentru toţi cei care trăiau în vremea sa. În primul caz, oamenii
din cetate au fost salvaţi; în al doilea, nimeni nu a fost salvat, în
afară de familia lui Noe.
Orice decizi cu privire la întrebarea dacă SIDA este judecata
lui Dumnezeu, nu ai putea fi tu mesagerul veştii bune? Unii
poate că o vor respinge, dar alţii nu o vor face. Mulţi bărbaţi şi
femei cu SIDA s-au întors la Isus Hristos ca Mântuitor al lor în
ultimii ani, în ultimele luni sau în ultimele ore din viaţa lor.
După cum spune Scriptura: „Mustraţi-i pe cei care se despart de
voi; căutaţi să mântuiţi pe unii, smulgându-i din foc; de alţii
iarăşi fie-vă milă, urând până şi cămaşa mânjită cu carne.”
(Iuda 22-23)
[Is AIDS God’s judgment against homosexuals? Tradus şi
publicat cu permisiune.]

EXISTĂ BENEFICII ÎN LUPTA CU ATRACŢIA FAŢĂ DE


PERSOANELE DE ACELAŞI SEX?
JONATHAN BERRY & STUART PARKER

Este adevărat că „toate lucrurile lucrează împreună spre


binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor
ce sunt chemaţi după planul Său”. (Romani 8:28) Iar chiar în
versetul următor descoperim unul dintre beneficiile majore ale
oricărei forme de suferinţă şi luptă. Marele plan al lui
Dumnezeu pentru viaţa noastră este să fim „asemenea chipului
Fiului Său”. (Romani 8:29)
Apostolul Pavel avea o luptă – „un ţepuş în carne” – pe care
Dumnezeu a refuzat să i-l ia. (2 Corinteni 12:7-9) Deşi a fost
dificil pentru Pavel, la timpul potrivit a putut să realizeze
scopurile lui Dumnezeu: mai întâi „ca să nu mă umflu de
mândrie” (2 Corinteni 12:7) şi, în al doilea rând, „pentru ca
puterea lui Cristos să rămână în mine”. (2 Corinteni 12:9) Cu
- 89 -
alte cuvinte, prin slăbiciunea şi luptele continue ale lui Pavel, a
devenit mai clar pentru alţii că prin el lucra Cristos.
Dumnezeu lucrează cu fiecare copil al Său în mod unic. Iată
câteva răspunsuri personale la întrebarea din titlu, primite de la
cei implicaţi în misiunea TfT.
Jonathan: „Am descoperit că Dumnezeu a folosit de multe
ori luptele mele în acest domeniu pentru a netezi muchiile
ascuţite ale caracterului meu (deşi mai este mult de lucru în
privinţa asta!). Şi le-a folosit, de asemenea, pentru a mă învăţa să
mă încred mai mult în El. Să mă încred în El, îndeosebi pentru
viitorul meu ca bărbat necăsătorit. Cred că această luptă mă
ajută şi să am mai multă compasiune pentru cei care se luptă de
o viaţă cu diferite lucruri. Şi, în sfârşit – oarecum ironic – cred
că Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să dezvolt prietenii mai
apropiate cu alţi bărbaţi decât în cazul în care aş fi fost atras de
persoane de sex opus. Uneori astfel de prietenii mi-au provocat
suferinţă şi au fost dificil de dezvoltat, eu făcând multe greşeli
pe parcurs. Dar, în cele din urmă, merită să duc această luptă!”
Stuart: „Am venit la Dumnezeu cerându-I ajutorul în
privinţa atracţiilor mele faţă de persoanele de acelaşi sex şi am
descoperit că El era mai interesat să Se ocupe de autosuficienţa
mea. Încredinţându-I Lui un domeniu din viaţa mea de care nu
mă puteam ocupa pe cont propriu, El mi-a aprofundat credinţa
şi m-a ajutat să mă încred în El şi în alte moduri.”
Am cerut părerea şi altor membri ai TfT şi iată câteva dintre
răspunsurile lor la întrebarea: „Există beneficii în lupta cu
atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex?”
 „Mi-a dat compasiune pentru alţii.”
 „Mă face să realizez cât de dependent sunt de Dumnezeu
pentru biruinţa asupra atracţiei faţă de persoanele de acelaşi
sex.”
 „Dependenţa de Dumnezeu, dragostea pentru alţii... ca să
numesc câteva. Prin lupta cu atracţia faţă de persoanele de
acelaşi sex am putut, de asemenea, să percep creştinismul meu
legalist, ceea ce mi-a îngăduit să înţeleg Evanghelia într-un mod
mult mai profund.”
- 90 -
 „Cred că s-ar cuveni să spun că pe mine mă face să am
nevoie de un Mântuitor. Mă lupt, dar în final am nevoie de Isus,
fiindcă sunt fără putere.”
 Cei care se luptă cu atracţia faţă de persoanele de acelaşi
sex au mai multă credinţă deoarece alegem în fiecare zi să ne
luăm crucea şi să nu ne trăim viaţa conform dorinţelor care
pentru noi sunt naturale.”
[Jonathan Berry & Stuart Parker, Are there benefits to a struggle
with same-sex attraction? Copyright © 2017 True Freedom Trust.
Tradus şi publicat cu permisiune. Stuart este Director Asociat la
True Freedom Trust, fiind responsabil cu site-ul şi cu
evenimentele organizate de misiune.]

EXISTĂ „FOŞTI HOMOSEXUALI”?

Da! Mii de oameni au ales să iasă din stilul de viaţă


homosexual prin puterea lui Isus Hristos. Mulţi alţii au învins
prin terapie „orientarea” homosexuală. După părerea
psihiatrilor care tratează această tulburare, aproximativ
30% dintre homosexualii care urmează un program de
psihoterapie intensivă vor ajunge la heterosexualitate, indiferent
de motivul iniţial pentru care au apelat la terapie.
[Are there such persons as “ex-gays”? Copyright ©
Another Way Out. Tradus şi publicat cu permisiune.]

EXISTĂ VREO LEGĂTURĂ ÎNTRE


HOMOSEXUALITATE ŞI UN COMPORTAMENT
PRĂDĂTOR PRECUM PEDOFILIA?
BOB VAN DOMELEN

Nu putem presupune că toţi homosexualii prezintă un risc


mai mare decât heterosexualii, de a molesta copii sau de a se
transforma în pedofili. Nici nu ar fi potrivit să îngăduim ca
etichetele de homosexual şi pedofil să devină interschimbabile.
Totuşi, bărbaţii homosexuali incapabili să întreţină relaţii
sănătoase cu cei de aceeaşi vârstă, pot într-adevăr să descopere
- 91 -
că pentru ei, posibilitatea atracţiilor faţă de cei de o vârstă
nepotrivită este mai reală decât ar fi crezut.
În ultimele două decenii, problema molestării copiilor a
ajuns pe prima pagină, când adulţii au ieşit în faţă, relatând cum
au fost abuzaţi în copilărie. Cele mai senzaţionale relatări au
implicat preoţi catolici despre care superiorii lor cunoşteau că
molestaseră. Preoţii respectivi erau frecvent transferaţi în alte
parohii, de către aceiaşi superiori, iar abuzul continua. În cele
mai multe dintre relatările publicate, victimele au fost băieţi.
Pentru cei mai mulţi observatori, legătura speculată dintre
homosexualitate şi pedofilie, despre care se vorbea cândva în
şoaptă, a trecut de la speculaţie la fapt declarat, în ciuda lipsei
unor dovezi care să justifice o legătură decisivă între cele două.
Totuşi, ca şi comunitate, homosexualii şi lesbienele încearcă
să se distanţeze de pedofili, în ciuda statisticilor care arată un
raport mai mare de victime minore printre bărbaţii
homosexuali, comparativ cu bărbaţii heterosexuali, ca şi a unui
raport mai mare de delicte per individ la bărbaţii homosexuali,
în comparaţie cu bărbaţii heterosexuali. Cu toate acestea, prin
definiţie, pedofilia nu este o condiţie homosexuală sau
heterosexuală.
La fel ca în cazul homosexualităţii, nu există o legătură
convingătoare cu genetica nici pentru pedofilie, ceea ce
sugerează posibilitatea ca amândouă să aibă în comun stadii de
dezvoltare cu componente puternic influenţate de mediu. Cu
riscul de a generaliza, homosexualilor şi lesbienelor le lipseşte
identificarea sănătoasă cu cei de acelaşi sex; pedofililor le
lipseşte abilitatea sănătoasă de a se simţi în largul lor ca adulţi
printre alţi adulţi. Percepându-se ca respinşi de lumea adulţilor,
pedofilii a căror dezvoltare emoţională şi mintală a stagnat,
privesc copiii ca fiind mai de încredere pentru a primi atenţia lor
şi, în cele din urmă, avansurile lor sexuale.
Bărbatul pedofil căruia îi lipseşte o identificare sănătoasă cu
cei de acelaşi sex, ca şi o conexiune tangibilă cu lumea adulţilor,
este cel mai înclinat să aibă ca victime băieţi. Bărbatul pedofil
sigur în identificarea cu sexul său, dar care simte că nu are
- 92 -
control în lumea adulţilor – în special în ceea ce priveşte
dezvoltarea relaţiilor intime – este mai probabil să aibă ca
victime fetiţe. Totuşi, în ambele cazuri, elementul controlului
este ţinta primară, dacă acesta are loc prin manipulare
emoţională sau violenţă fizică.
Atât homosexualitatea, cât şi pedofilia au în comun o
stagnare a dezvoltării sexuale şi emoţionale. Deşi există
similarităţi care ar putea promova argumentele în favoarea
legăturii implicate în întrebare, o condiţie nu conduce neapărat
la cealaltă.
[Bob Van Domelen, Is there a connection between homosexuality
and predatory behavior, like pedophilia? Copyright ©
Bob Van Domelen. Tradus şi publicat cu permisiune. Bob este
Director Executiv la misiunea Broken Yoke Ministries din
De Pere, Wisconsin. Editor la Into the Light şi Wellspring
(newsletter-uri bilunare) şi autor al mai multor broşuri, el a
vorbit la conferinţe, a ţinut workshop-uri şi a fost intervievat
atât la radio, cât şi la televiziune. Broşurile sale pe tema
molestarea copilului şi abuzatorii sexuali includ: Darkness Now
Light, Help for Adults Attracted to Children şi The Church, the Sex
Offender, and Reconciliation. Poate fi contactat pe site-ul
www.brokenyoke.org.]

FIUL MEU ADOLESCENT CREDE CĂ S-A NĂSCUT


HOMOSEXUAL. CUM POT SĂ-L AJUT?

Dacă adolescentul dumneavoastră se luptă cu întrebări


legate de orientarea sexuală, discutaţi cu el răspunsul la aceste
întrebări: Cunoşti o altă „specie” care nu are abilitatea de a se
reproduce? Dacă homosexualitatea ar fi mai degrabă genetică,
decât un comportament învăţat, de ce un cuplu homosexual nu
este capabil să se reproducă?
[Copyright © www.contracurentului.com]

- 93 -
I-A DESTINAT DUMNEZEU PE UNII OAMENI SĂ FIE
HOMOSEXUALI?
BOB STITH

Mulţi homosexuali susţin cu hotărâre că aşa s-au


născut. Aceasta ar însemna că Dumnezeu a intenţionat
ca ei să fie homosexuali, nu?
Răspunsul scurt este: „Nu!” Dar evident, sentimentul care
domneşte în societatea noastră este că homosexualitatea este
genetică. Atât la ştiri, cât şi în programele de divertisment,
această idee este adesea afirmată ca un fapt, ca ceva ce cred toţi
oamenii inteligenţi.
Un motiv pentru aceasta este presiunea exercitată de grupuri
de interes puternice. Wall Street Journal a relatat pe data de
12 august 1993, că dacă sugerezi că teoriile curente despre cauza
biologică sunt nedovedite, îţi rişti cariera. Psihiatrul
William Byne din New York a afirmat: „Mi se spune că, din
punct de vedere politic, critica mea nu este corectă... Ce spun ei,
prin urmare, este că ar trebui să renunţ la rigoarea ştiinţifică
pentru oportunitatea politică.”
Cu toate acestea, Aldous Huxley a zis: „Faptele nu încetează
să existe doar fiindcă sunt ignorate.” Realitatea este că în
prezent nu există niciun studiu acceptat din punct de vedere
ştiinţific, care să demonstreze clar că homosexualitatea este
genetică.
Cu toate acestea, există studii care arată că homosexualii
care doresc să se schimbe, pot să o facă. Studiile respective nu
au primit acelaşi spaţiu de prezentare în mass-media precum
studiile incorecte.
Un astfel de studiu a fost făcut de Dr. Robert Spitzer, care a
depus mari eforturi în anii 1970 pentru a scoate
homosexualitatea de pe lista bolilor mintale. Rezultatele
studiului său au fost publicate în octombrie 2003. Chiar dacă
studiul respectiv este unul dintre cele mai recent publicate, este
rareori menţionat, dacă este măcar menţionat în mass-media.

- 94 -
Mulţi terapeuţi reputaţi cred că, deşi genele pot prezice un
comportament, mediul şi alegerea determină comportamentul.
Pentru că, după cum spune Pavel: „Voi eraţi morţi în greşelile şi
în păcatele voastre, ... eram din fire copii ai mâniei”
(Efeseni 2:1-4), fiecare putem avea anumite păcate spre care
suntem înclinaţi mai mult decât alţii.
De aceea afirmă Biblia atât de clar că trebuie să ne naştem
din nou. Ispita nu va dispărea în mod automat când ne punem
încrederea în Hristos, dar vom avea o natură nouă şi o putere
nouă în interior, pentru a ne confrunta cu puterea păcatului.
Cei care vor să insiste asupra determinării genetice
perpetuează un mit tragic şi răpesc speranţa celor care vor
într-adevăr să renunţe la ceea ce ei cred cu adevărat că este
păcat.
Deşi lumea poate să-şi susţină punctul de vedere şi să
dezbată această problemă, există mii de oameni în mijlocul
nostru astăzi care pot spune: „Eu una ştiu: că eram orb şi acum
văd.” (Ioan 9:25)
Când ai fost privilegiat să împărtăşeşti viaţa din belşug cu
aceşti bărbaţi şi femei şi ai văzut bucuria din ochii lor, când i-ai
văzut împlinindu-şi vise pe care nu le-ar fi crezut niciodată
posibile, pretenţiile false ale grupurilor de interese sunt
demascate cu uşurinţă.
Pentru cercetări ale unor experţi, articole şi resurse despre
cauzele, prevenirea şi tratamentul homosexualităţii, puteţi
consulta NARTH. Adresa site-lui lor este www.narth.com.
Numărul lor de telefon este (01)888.364.4744, iar adresa lor de
e-mail este contactus@therapeuticchoice.com.
De asemenea, pentru o cercetare mai amănunţită, a se
vedea:
Homosexuality and the Politics of Truth [Homosexualitatea şi
politica adevărului] de Jeffrey Satinover, Baker Book House, 1996.
Transformed into His Image [Transformaţi după chipul Său] de
David Kyle Foster, Mastering Life Ministries, 2004, p. 214-217.

- 95 -
101 Frequently Asked Questions About Homosexuality
[101 întrebări frecvent puse despre homosexualitate] de Mike Haley,
Harvest House Publishers, 2004, p. 189-192.
[Bob Stith, Did God design some people to be homosexuals?
Copyright © Bob Stith. Tradus şi publicat cu permisiune.]

ISUS A SUSŢINUT O RELAŢIE HOMOSEXUALĂ CÂND


L-A VINDECAT PE IUBITUL CENTURIONULUI ROMAN

„Dar Isus a susţinut relaţiile homosexuale iubitoare când l-a


vindecat pe iubitul centurionului roman.” Un tânăr lider creştin
a lansat provocarea. Aceasta începe să devină încă o „dovadă”
că Dumnezeu nu este împotriva relaţiilor homosexuale
iubitoare, monogame, la urma urmei, Isus nu le-a condamnat.
Este bine documentat că în vremea lui Isus romanii
adoptaseră practica bărbaţilor mai în vârstă, îndeosebi bărbaţi
bogaţi sau bărbaţi cu autoritate, aşa cum ar fi fost centurionul,
care aveau un tânăr ca partener sexual. Ceea ce era de fapt
pederastie, deoarece nu era acelaşi gen de relaţie care ar putea fi
definită ca o relaţie homosexuală reciprocă, iubitoare. Bărbatul
mai în vârstă avea în mod normal soţie şi familie.
Cuvântul grecesc pentru un asemenea tânăr este „pais”.
Cuvântul este folosit în povestea privitoare la centurion, care se
găseşte în Matei 8:5-13 şi Luca 7:1-10, Luca incluzând termenul
„doulos”, însemnând „sclav”. Cuvântul a fost tradus ca
„slujitor”, dar noile interpretări spun că acest cuvânt ar trebui să
fie tradus mai corect ca „iubit”.
Termenul este folosit de 24 de ori în Noul Testament şi în
fiecare caz se referă la cineva care este un slujitor sau un copil
drag. De exemplu, fiica lui Iair este descrisă ca „pais” şi, de fapt,
în Matei 12:18 Isus este, de asemenea, descris ca „pais”, ca
slujitor al Tatălui Său Dumnezeu. Deci deşi există o foarte mică
posibilitate ca slujitorul să fi fost un partener homosexual tânăr
al centurionului, este improbabil.
Dar dacă interpretarea este posibil să fie adevărată, atunci
Isus nu susţine relaţiile homosexuale iubitoare, ci mai degrabă
- 96 -
pederastia. Şi se argumentează de către teologii
pro-homosexualitate că Pavel, mai târziu, în Romani, nu spunea
că relaţiile iubitoare erau greşite, ci, mai degrabă, că tocmai
situaţia pederastiei romane era greşită. Nu este un bun
argument că Isus susţine asemenea practici.
După ce am spus acestea, nu există îndoială că Isus l-ar fi
vindecat pe băiat, chiar dacă situaţia ar fi fost aşa. Isus „a
tămăduit pe toţi bolnavii” (Matei 12:15). Nu a acordat nimănui
nicio premisă de nevinovăţie, înainte de a-i fi arătat îndurarea şi
dragostea lui Dumnezeu. Fără îndoială, mulţi dintre cei pe care
i-a vindecat erau implicaţi în multe păcate diferite, dar
vindecarea nu se baza pe faptul că Isus susţinea omul în păcatul
său, ci arăta, mai degrabă, dragostea şi puterea lui Dumnezeu.
John Bryan, Profesor de Noul Testament la Seminarul
Teologic Ashland, discută subiectul la pagina de internet
www.thebiblicalworld.blogspot.com.au/2012/08/did-jesus-heal-
centurions-same-sex.html.
[Jesus affirmed a gay relationship when he healed the Roman
centurion’s lover. Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

ISUS NU A MENŢIONAT HOMOSEXUALITATEA. DE CE


VOI ŞI ALŢI CREŞTINI FUNDAMENTALIŞTI SUNTEŢI
ATÂT DE OBSEDAŢI DE EA?

Există o presupunere larg răspândită printre teologii


pro-homosexualitate că Isus nu a spus niciodată nimic despre
homosexualitate în învăţăturile Sale. Iar şi iar, homosexualii
repetă la nesfârşit, fără să gândească: „Isus nu a spus niciodată
nimic despre homosexualitate.” Acest tip de „compartimentare”
a Bibliei le serveşte acestor religioşi în două moduri:
1. Susţine argumentul eronat şi ilogic că tăcerea este egală
cu încuviinţarea.
2. Dacă Isus nu a avut o problemă cu homosexualii, atunci
de ce ar trebui ca altcineva să aibă?

- 97 -
Mai întâi, Isus nu a avut o problemă cu oamenii, a avut o
problemă cu păcatul, acesta fiind tocmai motivul pentru care a
venit să moară. Deoarece homosexualitatea este una dintre
numeroasele expresii păcătoase ale alegerii sexuale, se înţelege,
prin urmare, că ori de câte ori Isus a vorbit despre păcat, a fost
inclusiv despre condiţia homosexuală.
În al doilea rând, Isus a susţinut specific mandatele morale ale
Vechiului Testament, care interzic exprimarea homosexuală,
printre multe alte lucruri precum incestul, sexul cu animale şi
travestirea. El nu S-a referit la legi alimentare, rituale, de
îmbrăcăminte sau la altele similare, pentru că ele erau numai
pentru cei de descendenţă iudaică, dar legile morale erau atât
pentru evrei, cât şi pentru cei dintre neamuri. El a încălcat în
mod deschis anumite tipuri de legi, pentru a arăta că nu era
preocupat de tradiţii. Totuşi, nici măcar o dată nu a încurajat
sau nu a participat la încălcarea unei legi morale (Evrei 4:15).
În Matei 19:3-9, când a fost întrebat despre divorţ, Isus a
răspuns cu o condamnare cuprinzătoare a tuturor relaţiilor, cu
excepţia celor care respectau intenţia originală. Aceasta era
relaţia pe viaţă dintre un bărbat şi o femeie.
Încercările politicii sexuale greşite a acestor teologi de a-L
despărţi pe Isus (ca pe un conducător original) de Dumnezeul
Bibliei, nu se potrivesc cu adevărata interpretare biblică. Orice
studiu simplu al Scripturii va arăta că Isus este Dumnezeu
(1 Ioan 4:23), că Isus este Cuvântul (logos) făcut trup
(Ioan 1:14) şi că toată Scriptura este dată prin inspiraţia lui
Dumnezeu (2 Timotei 3:16). În stabilirea adevărului învăţăturii
biblice, nu poate să existe separare de adevărurile decisive şi
fundamentale.
Cât despre acuzaţia de „obsesie”, i-aş spune mai degrabă
pasiune. Creştinii care cred că homosexualitatea este distructivă
pentru existenţa structurii familiale şi sociale, au dreptul
constituţional şi biblic de a-şi exprima asemenea puncte de
vedere, cât de deschis doresc.
[Jesus never mentioned homosexuality. Why are you and other
fundamentalist Christians so obsessed with it? Copyright ©
- 98 -
Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

ISUS NU A SPUS NIMIC DESPRE HOMOSEXUALITATE


ŞI NU A CONDAMNAT HOMOSEXUALITATEA,
DECI DE CE BISERICA CONDAMNĂ ACEST
COMPORTAMENT?

Că Isus nu a spus nimic despre homosexualitate este cu cea


mai mare siguranţă adevărat! Dar interpretăm aceasta ca
însemnând că, prin urmare, o tolera? Ei bine, dacă ar fi să luăm
tăcerea Lui cu privire la un subiect drept aprobarea de către El a
unui comportament, atunci aceasta ar însemna că a aprobat şi
zoofilia, incestul, pedofilia sau canibalismul, fiindcă nu a spus
nimic despre aceste subiecte şi despre multe altele.
Amintindu-ne că Isus era evreu, este greu de imaginat că era
nefamiliar cu pasajele din Vechiul Testament care defineau clar
sentimentele lui Dumnezeu cu privire la practica
homosexualităţii. Toţi evreii erau foarte conştienţi de
standardele stabilite, iar El le vorbea unor evrei bine informaţi.
În toată omenirea, există o încercare constantă de a forţa
graniţele lui Dumnezeu. Avem un fals sentiment al libertăţii,
care în esenţa sa este, pur şi simplu, o rebeliune care vrea să ne
împingă într-o stare de anarhie, în care „fiecare face ce-i place”
(Judecători 17:6).
În vremea lui Isus, unii rabini vroiau să găsească un motiv
teologic pentru divorţ. Deci, în răspunsurile pe care Isus le-a dat
în acest domeniu, vedem că El era pe deplin de acord cu planul
lui Dumnezeu ca un bărbat şi o femeie să se alăture împreună în
căsătorie (Matei 19:3-6, Marcu 10:1-12).
Deci, cu toate că Isus nu a spus nimic despre multe
comportamente sexuale, a aprobat pe deplin sexul în cadrul
căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie. Şi, deşi avea îndurare faţă
de un popor care căzuse într-un comportament în afara planului
frumos, văzut prima dată în Geneza 2:22-24, El a fost, de

- 99 -
asemenea, clar cu privire la păcatul în afara uniunii căsătoriei, ca
fiind ceva la care trebuie să renunţăm.
[Jesus didn’t say anything about homosexuality and didn’t censor
homosexuality, so why does the church condemn this behaviour?
Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

ÎMI VA ÎNLĂTURA RUGĂCIUNEA DE


VINDECARE/ELIBERARE ATRACŢIILE
HOMOSEXUALE?

Creştinii ar trebui să se roage şi să ceară rugăciune pentru


orice problemă. Dumnezeu este interesat de orice ne priveşte şi
ne cere să „aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre”.
(1 Petru 5:7) Fiind Creator al Universului, este capabil să facă
toate lucrurile. Totuşi, mai presus de toate, scopul Lui pentru
noi este să devenim mai mult asemenea lui Cristos. Totuşi,
răspunsurile Sale la rugăciunile noastre vor fi întotdeauna
menite a ne permite să creştem într-o maturitate ca a lui Cristos.
Deci, deseori rugăciunea se referă mai mult la schimbarea
reacţiilor şi răspunsurilor noastre la situaţiile prin care trecem,
decât la schimbarea circumstanţelor în care ne găsim. Din acest
motiv, descoperim că Dumnezeu răspunde la rugăciunile
noastre mai degrabă în modul Său, decât în modul în care cerem
noi sau în care ne-ar plăcea nouă.
Învingerea unei dificultăţi sau unei situaţii nu înseamnă, în
mod necesar, că este înlăturată. Lui Isus nu I s-a luat crucea, dar
a biruit asupra ei. Biruinţa pe care o căutăm şi pe care ne-o dă
Dumnezeu rareori înseamnă că nu mai suntem ispitiţi sau că nu
mai suntem nevoiţi să îndurăm dificultatea, dar El poate să ne
dea şi ne dă, cu adevărat, posibilitatea de a avea acces la puterea
Lui biruitoare.
Ceea ce este, de asemenea, adevărat în domeniul eliberării.
Ştim că duşmanul se află în miezul oricărui păcat, dar experienţa
majorităţii celor care se luptă cu probleme sexuale este că
„misiunea de eliberare” în sine eşuează în rezolvarea
- 100 -
problemelor sexuale. Acolo unde oamenii au fost implicaţi în
practica ocultă, ea poate fi uneori de ajutor, dar nicăieri în
Scriptură nu avem un exemplu de păcat sexual „vindecat” prin
exorcism. Deşi există mărturii despre asemenea evenimente, ele
sunt rare şi la fel de nesigure în ceea ce priveşte metodologia. În
general, este mult mai rodnic să dobândim o înţelegere mai
profundă despre modul în care păcatul (al nostru şi/sau al
altora) a acţionat în viaţa noastră şi să lucrăm la iertare, pocăinţă
şi renunţare, ca modalitate de a birui adicţiile şi
comportamentele sexuale.
O funcţie cheie ale Duhului Sfânt este să fie consilierul
nostru. (Ioan 14:26) El este Cel care ne cunoaşte cu adevărat, ca
nimeni altcineva. Putem căuta ajutorul Lui direct sau prin sfatul
înţelept al partenerilor noştri de rugăciune, care Îl caută şi ei
pentru noi.
[Will healing prayer/deliverance remove my homosexual attractions?
Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

ÎN CE MOD AR TREBUI BISERICA SĂ ÎNTINDĂ O


MÂNĂ DE AJUTOR COMUNITĂŢII HOMOSEXUALE?

Creştinii trebuie să fie conştienţi că mulţi necreştini cred că


punctul lor de vedere despre homosexualitate este „imoral”,
deoarece pare să le refuze dragostea şi fericirea.
Cei mai mulţi oameni nu cred că sexul întâmplător este
sănătos, ci că relaţiile monogame oferă bucurie şi împlinire.
Prin urmare, trebuie să fim sinceri cu privire la preţul pentru
a fi creştin, ca şi cu privire la bucuria şi pacea pe care le avem
prin relaţia cu Creatorul nostru. Este nevoie să punem sub
semnul întrebării şi adesea să punem sub semnul întrebării dacă
acţiunile multor susţinători ai creştinismului sunt ceea ce ar face
Isus.
[How should the church reach out to the gay community? Copyright
© True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

- 101 -
ÎŞI ALEG HOMOSEXUALII ORIENTAREA SEXUALĂ?

În unele culturi, au fost vremuri când activitatea


homosexuală a fost privită ca fiind la modă sau convenabilă.
Totuşi, pentru vasta majoritate a celor atraşi de persoane de
acelaşi sex, atracţiile nu sunt o alegere. Atracţiile îi aduc adesea
celui în cauză povara ruşinii şi opoziţie/prejudecată din partea
altora.
[Do gay people choose their sexual orientation? Copyright ©
True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

M-AM TOT RUGAT ŞI I-AM CERUT LUI DUMNEZEU SĂ


MĂ SCHIMBE, DAR NU S-A SCHIMBAT NIMIC

Rugăciunea este o unealtă minunată pe care ne-a dat-o


Dumnezeu, dar este numai una dintre uneltele pe care le avem
în arsenalul nostru pentru a lupta împotriva comportamentelor
păcătoase care ne copleşesc. Cuvântul scris al lui Dumnezeu,
Biblia, este o altă unealtă. A fi familiarizat cu ea, a fi capabil să o
foloseşti este o armă împotriva ispitei, este un avantaj pentru cei
care se luptă cu dependenţa. O a treia unealtă este Trupul lui
Hristos. Prin relaţii dedicate cu alţi credincioşi poţi găsi sprijin şi
ajutor în realizarea schimbării pe care o oferă Dumnezeu celor
prinşi în capcana atracţiei faţă de persoanele de acelaşi sex.
Dumnezeu este întotdeauna credincios.
[I’ve prayed and prayed and asked God to change me, but nothing
happened. Copyright © CrossOver Ministries, Inc. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

MĂ SIMT ATRAS DE PERSOANE DE ACELAŞI SEX.


ÎNSEAMNĂ CĂ SUNT HOMOSEXUAL?

Cei care experimentează atracţie faţă de persoanele de


acelaşi sex au de făcut o alegere de o importanţă uriaşă. Cultura
noastră ne spune că dacă ai atracţie faţă de persoanele de acelaşi
sex eşti homosexual şi că singura modalitate de a putea fi fericit
- 102 -
este să adopţi o identitate homosexuală şi comportamentele
corespunzătoare. Mulţi aleg această cale.
Dar există mii de oameni care au atracţii şi aleg să nu le dea
curs. Ei nu îşi reprimă doar sentimentele, ci caută vindecarea şi
schimbarea dintr-o varietate de motive. Cei mai mulţi caută
schimbarea deoarece cred că Dumnezeu dezaprobă
comportamentul homosexual. Un alt motiv este că au
experimentat viaţa homosexuală şi au găsit-o foarte
dezamăgitoare. Mulţi dintre cei care au atracţie faţă de
persoanele de acelaşi sex văd în propriile sentimente şi
experienţe dovada că atracţiile homosexuale nu sunt naturale, ci
sunt rezultatul unei traume sau confuzii.
Dacă experimentezi atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex
în viaţa ta nu înseamnă că pentru tine există o singură alegere.
Nu eşti obligat să fii homosexual.
[I feel attracted to people of the same gender. Does that mean I’m gay?
Tradus şi publicat cu permisiune.]

MI S-A SPUS CĂ DACĂ NU APROB


HOMOSEXUALITATEA, SUNT HOMOFOB.
ESTE ADEVĂRAT?

În mod literal, homofobia înseamnă teamă sau ură faţă de


homosexuali şi homosexualitate şi ea există cu adevărat.
Poţi să suferi într-adevăr de homofobie, dacă una sau mai
multe dintre următoarele afirmaţii este adevărată (sunt
adevărate) pentru tine: 1) Eşti obsedat de orientarea sexuală a
altora; 2) Îţi este permanent teamă că te vei „molipsi” cumva de
homosexualitate; 3) Ai gânduri pline de ură şi violente faţă de
cei identificaţi ca homosexuali; 4) Ai idei nebuneşti şi
îngrozitoare despre lucrurile „rele” pe care le fac homosexualii;
5) Nu poţi suferi să te afli în preajma cuiva despre care crezi că
este homosexual.
Aceste cinci puncte descriu adevărata homofobie. Totuşi,
mulţi abuzează de acest termen, pentru a-i face de ruşine şi a-i
reduce la tăcere pe cei ale căror valori se află în conflict cu stilul
- 103 -
lor de viaţă sau cu agenda lor. (De exemplu, afirmând: „Dacă
nu susţii căsătoria homosexuală, eşti un homofob.”) Cu toate
acestea, dacă cineva crede că atracţia faţă de persoanele de
acelaşi sex este o problemă de dezvoltare şi că schimbarea este
posibilă, nu înseamnă deloc că are o teamă iraţională.
[I’ve been told that if I don’t approve of homosexuality, then I’m
homophobic. Is that true? Tradus şi publicat cu permisiune.]

MISIUNILE FOŞTILOR HOMOSEXUALI NU ÎI AMĂGESC


PE HOMOSEXUALI ŞI NU SUNT DĂUNĂTOARE
PENTRU EI?

Orice organizaţie, mică sau mare, cunoscută sau


necunoscută, are în mod latent potenţialul de a amăgi şi de a
răni. Acest lucru nu a fost niciodată mai evident ca în cazurile
unor companii ca Enron şi Martha Stewart şi chiar al Bisericii
Catolice. Au existat adăposturi pentru cei lipsiţi de locuinţe şi
organizaţii care promovează paradele homosexuale, care au avut
atitudini lipsite de etică. Desigur, aceasta nu exclude arbitrar
toate organizaţiile pentru foştii homosexuali. Şi nici nu le face
automat suspecte.
Au fost unii homosexuali răniţi de misiunile foştilor
homosexuali? Da, este posibil. Dar la fel de mulţi oameni au
fost răniţi şi afectaţi de adoptarea doctrinei homosexuale: „Dacă
spui la toţi că eşti homosexual vei fi fericit.” Eu susţin alegerea.
Aşa face şi Dumnezeu. El ne dă puterea de a alege. Dacă cineva
a ajuns la concluzia că cel mai bine pentru sine este să fie
homosexual sau lesbiană, atunci nu îl putem sili să-şi schimbe
decizia. Tot ce putem face este să îl informăm despre
consecinţele alegerii sale.
Misiunile foştilor homosexuali, întocmai ca echivalentele lor
care slujesc alcoolicilor, dependenţilor de droguri, membrilor
bandelor, prostituatelor, celor fără adăpost, mamelor
necăsătorite şi altora asemenea, urmează acelaşi mandat creştin
evanghelic, aşa cum a fost el dat de Cristos. Ele au o obligaţie –

- 104 -
indiferent de obiecţiile politice sau sociale – să asculte de acea
chemare.
Mulţi din mişcarea pro-homosexualitate arată cu satisfacţie
cazuri izolate (precum John Paulk) sau poveşti irelevante, în
încercarea de a zugrăvi o imagine amplă a eşecului misiunilor
pentru schimbare. Asemenea tactici defăimătoare pur şi simplu
nu rezistă la examinarea cea mai simplă şi mai logică.
Mii de studenţi au eşuat sau au căzut în toate tipurile de
programe, şcoli şi instituţii. Unii dintre cei care au scris sau au
condus programele au căzut ei înşişi în dizgraţie. Prin urmare,
este extrem de ipocrit să se ajungă la astfel de concluzii cu
privire la misiunile foştilor homosexuali, fără să se recunoască
aceleaşi fenomene în alte organizaţii, chiar şi în cele
homosexuale.
Adevărul este că dacă o persoană homosexuală se schimbă,
atunci misiunea îşi face treaba.
[Aren’t exgay ministries misleading and hurtful to homosexuals?
Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

NU A FOST BIBLIA INTERPRETATĂ GREŞIT DE


HOMOFOBII CARE VOR SĂ NEGE DREPTUL
BĂRBAŢILOR ŞI FEMEILOR CARE SUNT
HOMOSEXUALI DE A SE IUBI UNUL PE CELĂLALT
ÎN RELAŢII FIDELE, MONOGAME?

Dacă am accepta această premisă ca adevăr, atunci Isus


Însuşi ar fi cu siguranţă cel mai mare „homofob” care a trăit
vreodată! Nimeni nu neagă că Biblia a fost folosită pentru
justificarea unor activităţi umane păcătoase. Dar aceasta nu are
nimic de-a face cu Biblia şi cu ce spune ea, ci numai cu oamenii
şi cu modul lor greşit de folosire a Bibliei. Homosexualii şi
lesbienele pot găsi satisfacţie în relaţiile lor, dar nu există
justificare spirituală pentru astfel de relaţii.
În plus, Biblia a fost scrisă pentru indivizi care aleg să Îl
urmeze pe Isus şi care îşi supun de bunăvoie viaţa conducerii
- 105 -
Lui. În acest fel, ne pierdem „drepturile” de a ne urma propriile
dorinţe. Isus a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să
se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Matei 16:24).
Prin urmare, dacă cineva îşi asumă termenul incompatibil de
„creştin homosexual”, este în conflict cu poruncile creştine de
bază. Cine nu renunţă la o identitate păcătoasă nu poate să
pretindă că Îl urmează pe Isus. Nu există model, prezumţie sau
încurajare biblică pentru relaţiile homosexuale, indiferent de
contextul relaţiei. Pur şi simplu dragostea nu este sinonimă cu
exprimarea sexuală, ci mai degrabă exprimarea sexuală este un
derivat, un beneficiu al dragostei aprobate divin, instituită la
început de Dumnezeu Creatorul.
[Hasn’t the Bible been misinterpreted by homophobes who want to
deny gay men and women the right to love each other in faithful,
monogamous relationships? Copyright © Witness Freedom
Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu permisiune.]

NU ALEG CREŞTINII DOAR ANUMITE LEGI DIN


VECHIUL TESTAMENT PENTRU A CONDAMNA
PRACTICAREA RELAŢIILOR CU PERSOANE DE
ACELAŞI SEX?

Creştinii sunt uneori acuzaţi de căutarea şi alegerea anumitor


legi din Vechiul Testament, despre care spun că li se aplică
credincioşilor astăzi, în timp ce trec cu vederea, în mod
convenabil, alte legi din Vechiul Testament, spunând că nu se
mai aplică. Astfel, de exemplu, Levitic interzice consumarea
crustaceelor şi purtarea hainelor făcute din fire amestecate şi, cu
toate acestea, creştinii nu au probleme de conştiinţă când este
vorba să consume creveţi sau să poarte o cămaşă din bumbac şi
fibre de poliester! De ce atunci ne mai ţinem cu tărie de
interdicţiile levitice faţă de anumite tipuri de relaţii sexuale,
inclusiv faţă de practicarea relaţiilor între persoane de acelaşi
sex?
Isus spune în predica de pe munte: „Să nu credeţi că am
venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să
- 106 -
împlinesc.” (Matei 5:17) Prin urmare, credem că
Vechiul Testament ar trebui interpretat în lumina învăţăturilor
lui Isus şi ale apostolilor Săi din Noul Testament. Dacă Isus a
venit să împlinească sau să desăvârşească Vechiul Testament,
atunci trebuie să luăm în considerare care legi ale
Vechiului Testament le-a împlinit Isus şi cum le-a împlinit.
Pe această bază, ştim că nu li se cere creştinilor să aducă
jertfele animale prescrise în Vechiul Testament pentru a fi
„curaţi” înaintea lui Dumnezeu. De ce? Ei bine, fiindcă Isus a
împlinit toate legile jertfelor prin propria Sa moarte pe cruce, o
dată pentru toate jertfele. Astfel încât scriitorul cărţii Evrei ne
spune că „Cristos... S-a adus jertfă o singură dată.” (Evrei 9:28)
Ştim, de asemenea, că acum creştinii sunt liberi să mănânce
orice mâncare, inclusiv porc şi crustacee. De ce? Fiindcă în
Marcu 7:14-23 Isus explică faptul că lucrurile care ies din inima
noastră ne fac „necuraţi” (impuri) în ochii lui Dumnezeu, nu
lucrurile pe care le mâncăm. Şi „a zis astfel, făcând toate
bucatele curate”. (Marcu 7:19)
Interesant, în acelaşi pasaj din Evanghelia după Marcu, Isus
Se referă la imoralitatea sexuală ca la un lucru care vine,
într-adevăr, din inimile noastre şi ne face necuraţi. Nicăieri în
Noul Testament nu ni se spune că Isus a declarat toate
practicile sexuale şi toate relaţiile sexuale ca fiind acum curate în
ochii lui Dumnezeu. Dimpotrivă, învăţăturile lui Isus şi ale
apostolilor Săi sprijină afirmaţia categorică şi consecventă a
Vechiului Testament că orice fel de sex în afara căsătoriei
heterosexuale este considerat de Dumnezeu imoralitate sexuală.
[Don’t Christians just pick selected Old Testament laws to condemn
same-sex practice? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

- 107 -
NU CUMVA CEI CARE SPUN CĂ S-AU SCHIMBAT
SE PREFAC ŞI DE FAPT NU AU FOST NICIODATĂ
HOMOSEXUALI?

Niciun om care gândeşte limpede nu „se preface” că este


homosexual. Stilul de viaţă pe care îl etalează acest
comportament este deseori plin de minciuni, înşelăciune,
singurătate, pericol, infidelitate, boală şi chiar moarte. Niciunul
dintre cei care au biruit cu succes această dependenţă din viaţa
sa nu a afirmat vreodată că a existat cineva care a pretins că era
homosexual, fără să fi fost.
[Aren’t people who say they’ve changed just pretendending and were
never gay? Copyright © CrossOver Ministries, Inc. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

NU CUMVA „FOŞTII HOMOSEXUALI” ÎŞI REPRIMĂ


DOAR ADEVĂRATELE SENTIMENTE?

Vindecarea de homosexualitate este un proces care se


desfăşoară în timp. După cum ştim toţi, încetarea unui anumit
tip de comportament nu înseamnă că dorinţele sau înclinaţiile
către acel comportament vor înceta imediat. Deci „foştii
homosexuali” pot să aibă atracţii sexuale permanente faţă de
persoanele de acelaşi sex. Totuşi, când cauzele ascunse ale
atracţiilor sunt rezolvate, de obicei sentimentele scad atât ca
frecvenţă, cât şi ca intensitate.
[Are “ex-gays” just repressing their true feelings? Copyright ©
Another Way Out. Tradus şi publicat cu permisiune.]

NU ESTE ACEST SITE INTOLERANT?

Deloc! Intolerant, conform dicţionarului Random House, se


referă la „un refuz activ de a permite altora să aibă sau să pună
în practică convingeri diferite de ale tale”. Noi nu interzicem
nimănui să facă sau să creadă ceva. Recunoaştem că oamenii
sunt liberi să facă şi să creadă ce vor.
- 108 -
În ton cu această libertate, noi oferim o alternativă – nu
pentru că nu îi tolerăm, ci fiindcă vrem ca ei să cunoască
întreaga paletă de opţiuni pe care o au la dispoziţie. Îi tolerăm
pe cei care vor să rămână homosexuali; totuşi, aceasta nu
înseamnă că vom păstra tăcerea faţă de cei care nu vor, ceea ce
ar fi lipsă de iubire.
Adevărata toleranţă există numai într-un mediu unde există
puncte de vedere diferite. Nu poţi avea toleranţă fără dezacord
(altminteri nu ar fi nimic de tolerat). Iar dezacordul nu înseamnă
intoleranţă. Noi facem doar cunoscut un punct de vedere
alternativ, pe care oamenii să îl ia în considerare: eliberarea de
homosexualitate printr-o relaţie cu Isus Hristos.
[Isn’t this site being intolerant? Copyright © Another Way Out.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

NU NI SE SPUNE ÎN SCRIPTURĂ SĂ NU JUDECĂM?


SUE BOHLIN

Mit: Să numeşti homosexualitatea păcat înseamnă să


judeci, iar să judeci este păcat.
Josh McDowell spune că cel mai des citat verset din Biblie
era în trecut Ioan 3:16, dar acum toleranţa a devenit suprema
virtute, versetul pe care îl auzim citat cel mai mult este: „Nu
judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Matei 7:1) Cel care spune că
activitatea homosexuală este greşită este numit bigot şi
homofob, şi chiar şi cei care nu cred în Biblie pot fi auziţi citând
versetul „nu judecaţi”.
Când Isus a spus: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”,
contextul arată clar că Se referea la situaţia în care ne facem
judecători ai cuiva, fiind orbi la propria noastră păcătoşenie, în
timp ce arătăm înspre păcatul altuia. Nu există îndoială, există
cumplit de multă făţărnicie în modul în care îi tratează Biserica
pe cei care se luptă cu ispitele dorinţelor homosexuale. Dar
există o diferenţă între a fi de acord cu standardul Scripturii
când declară homosexualitatea greşită, şi a condamna personal

- 109 -
pe cineva din cauza păcatului său. Să fii de acord cu Dumnezeu
cu privire la ceva nu înseamnă neapărat a judeca.
Imaginaţi-vă că depăşesc viteza legală pe autostradă şi sunt
trasă pe dreapta de un ofiţer de poliţie. El se apropie de maşina
mea şi, după ce îmi verifică permisul şi înregistrarea, spune: „Aţi
depăşit limita de viteză aici, doamnă.” Vă puteţi imagina un
cetăţean indignat, respingând acuzarea, corectă din punct de
vedere politic a ofiţerului: „Hei, mă judeci! Nu judecaţi, ca să nu
fiţi judecaţi!” Poliţistul îmi arată doar că am încălcat legea.
Nu-mi judecă caracterul, ci compară comportamentul meu cu
standardul legii. La fel, nu înseamnă că judecăm când reafirmăm
ce a spus Dumnezeu despre legea Sa morală. Este însă păcat să
ne uităm de sus la cineva care cade într-un păcat diferit de cel în
care cădem noi. Asta înseamnă să judecăm.
[Sue Bohlin, Aren’t we told in Scripture not to judge?
Copyright © Probe Ministries. Tradus şi publicat cu permisiune.
Misiunea poate fi contactată la adresa: Probe Ministries, Suite
2000, 2001 W. Plano Parkway, Plano, Texas 75075, USA,
telefon: (01)972.941.4569, site: www.probe.org. Sue este vorbitoare
asociată şi administratorul site-ul misiunii. Poate fi contactată la
adresa de e-mail sue@probe.org.]

NU S-A DOVEDIT CĂ HOMOSEXUALITATEA ESTE


GENETICĂ?

Nu. Deşi au existat numeroase studii care au încercat să


găsească o „genă homosexuală” sau alte cauze fizice pentru
atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, toate rezultatele au
fost neconcludente, indicând de fapt mai degrabă că
homosexualitatea este o trăsătură de dezvoltare produsă de
factorii de mediu.
S-a făcut un studiu pe gemeni identici, adică gemeni care au
în comun aceleaşi gene. Dacă homosexualitatea ar fi genetică,
amândoi gemenii ar avea întotdeauna aceeaşi orientare, corect?
Ei bine, s-a descoperit că atunci când un geamăn avea atracţii
faţă de persoanele de acelaşi sex, celălalt avea astfel de atracţii
- 110 -
numai în jumătate dintre cazuri. Ceea ce dovedeşte de fapt că
genetica nu poate fi cauza primară.
De multe ori, unii au susţinut că au găsit anumite trăsături
fizice comune homosexualilor, ca anumite regiuni ale creierului
care sunt mai mici sau mai mari, sau trăsături genetice prezente
la mama sau fraţii lor. Totuşi, dacă examinăm cu atenţie studiile
respective, factorii respectivi nu sunt niciodată prezenţi la toţi
subiecţii identificaţi ca homosexuali. De cele mai multe ori, ei
apar doar la o minoritate dintre cei observaţi. După cum se vede,
nu există o dovadă convingătoare pentru o cauză biologică a
homosexualităţii.
Atunci de ce mi s-a spus că există?
Adevărul este că mulţi vor cu disperare să creadă că s-au
născut cu atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex şi că, prin
urmare, pentru ei nu există altă alegere decât să le dea curs. Ei
vor, de asemenea, cu disperare ca şi tu să crezi asta, de aceea
acţionează necinstit, ca şi cum acest lucru s-ar fi dovedit deja.
[Didn’t they prove that homosexuality is genetic? Tradus şi publicat
cu permisiune.]

NU VREAU SĂ FIU HOMOSEXUAL. CE SĂ FAC CU


SENTIMENTELE MELE?

Dacă nu este dorinţa inimii tale să fii homosexual, atunci


trebuie să ştii mai întâi că există speranţă şi ajutor real, în
Persoana lui Isus Cristos. Biruinţa nu vine prin metode şi
ritualuri, ci printr-o relaţie personală, pe termen lung cu
Isus Cristos. Deci vrem să te încurajăm să continui să dezvolţi
relaţia ta cu Isus Cristos, ceea ce implică să-L faci pe
Isus Cristos Domn al tău. Aceasta înseamnă să-L laşi să devină
stăpân peste orice în viaţa ta, inclusiv peste sexualitatea ta.
După ce am spus acestea, vrem, de asemenea, să spunem că
a pretinde că sentimentele tale nu există, nu ajută. Folosind
numai disciplina pentru a-ţi suprima sentimentele, în timp, îţi va
fi din ce în ce mai greu. Mulţi dintre cei de la Exodus au încercat
astfel de abordări în adolescenţă şi ştiu unde duc ele. Te
- 111 -
încurajăm, în schimb, să cauţi şi să ceri ajutor de la cineva care
vrea să te asculte, astfel încât să nu duci singur povara
sentimentelor şi, de asemenea, să poţi primi ajutor, lămuriri şi
resurse, pentru a deveni persoana care vrei cu adevărat să fii.
Există resurse bune pentru tineri, care oferă siguranţă şi
anonimitate. Contactează Exodus pentru mai multe informaţii.
[I don’t want to be gay. What do I do with my feelings?
Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

NU VREAU SĂ FIU HOMOSEXUAL, DAR DE CE


NU POT SĂ SIMT ATRACŢII PENTRU PERSOANELE
DE SEX OPUS?

Dacă nu este dorinţa inimii tale să fii homosexual, atunci


trebuie să ştii mai întâi că există o speranţă reală în persoana lui
Isus Cristos. Biruinţa nu este prin metode şi ritualuri, ci printr-o
relaţie personală, pe termen lung cu Isus Cristos. Orice
persoană care are astfel de sentimente ar trebui să fie profund
preocupată de calitatea relaţiei sale cu Cristos, care este mai
importantă decât faptul de a avea o relaţie cu o altă persoană.
Cu alte cuvinte, pune-ţi priorităţile în ordine. „Căutaţi mai întâi
împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste
lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33) Când venim la
Dumnezeu, trebuie să venim oferindu-I totul, nu doar nevoia
pentru companie sexuală. Preocuparea principală a lui
Dumnezeu pentru tine este să-L cunoşti mai întâi pe El, prin
iertarea păcatelor tale.
Acestea fiind zise, dorinţa unei tovărăşii cu adevărat biblice
cu cineva de sex opus este un lucru bun. Faptul că Dumnezeu a
creat bărbatul pentru femeie şi femeia pentru bărbat, face parte
din miracolul creaţiei. Căutarea companiei în cadrul
binecuvântării căsătoriei este deci alegerea noastră. Îţi înţeleg
teama şi neîncrederea în raportarea la sexul opus. Ca bărbat care
am fost exclusiv homosexual, fără experienţe anterioare cu
femei, îţi pot spune că este o teamă reală. Totuşi, credinţa
- 112 -
noastră în Dumnezeu poate birui orice teamă pe care Satan o
aduce în calea noastră. Dacă este dorinţa ta – fără presiune din
partea liderilor bisericii sau a familiei – să intri într-o relaţie
sănătoasă cu cineva de sex opus, atunci ai pus baza pentru o
relaţie durabilă, plină de semnificaţie. Nelipsindu-ţi mecanismele
vindecării, trebuie să supravieţuieşti provocărilor relaţionale.
În ceea ce priveşte faptul că nu „simţi” atracţie faţă de sexul
opus, aceasta se datorează probabil unei combinaţii a mai
multor disfuncţii psihosexuale şi psihologice. Orientarea
homosexuală este cimentată când mintea şi trupul sunt supuse
constant la impulsuri faţă de persoanele de acelaşi sex. Dacă îţi
petreci o mare parte din viaţă fiind deprins emoţional şi fizic cu
homosexualitatea, atunci dificultatea intensă în raportarea, în
acest mod, la sexul opus este de înţeles. De aceea trebuie să
apară reorientarea. Cu alte cuvinte, în timp, Duhul Sfânt te va
ajuta să inversezi procesul. Aici se află puterea aplicaţiei
Scripturii. „Să vă prefaceţi (reorientaţi), prin înnoirea minţii
voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună,
plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2).
[I don’t want to be gay, but why can’t I feel any attractions to the
opposite sex? Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

O A DOUA PERSPECTIVĂ DESPRE ARGUMENTUL CU


PRIVIRE LA SODOMA ŞI GOMORA

Au fost Sodoma şi Gomora distruse din cauza lipsei de ospitalitate?


Ezechiel 14.49: „Iată care a fost nelegiuirea surorii tale
Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte
nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit
şi celui lipsit.”
Dacă ignorăm toate celelalte versete despre Sodoma şi
Gomora, precum Judecători 1:7, unde se afirmă clar că cele
două cetăţi s-au dedat la imoralitate sexuală şi perversiune şi că
din acest motiv au fost distruse, ne putem lăsa convinşi că textul

- 113 -
din Ezechiel, prezentat ca dovadă, este tot ce spune Biblia pe
tema respectivă.
În zilele de astăzi, mulţi creştini se trezesc ca din somn la
nevoia Bisericii de a fi mai plină de compasiune şi mai puţin
absorbită de sine. Ceea ce poate duce la proteste puternice din
cauza nedreptăţii sociale şi la lobby în media socială. Dar
precum arată versetul de mai sus, până nu vom fi dornici să
împărţim averile noastre impresionante cu cei în nevoie sau să
mâncăm mai simplu ca să poată şi ei mânca, suntem nişte
ipocriţi.
Trebuie să ţinem seama că traiul egoist acoperă toate
aspectele, iar sexualitatea a fost, cu siguranţă, o parte importantă
în ceea ce a simţit Dumnezeu faţă de Sodoma şi Gomora. Cei
care etalează Ezechiel 16:49 ca absolvind de păcat
comportamentul homosexual, nu citesc versetul următor, 50:
„Ele s-au semeţit şi au făcut urâciuni blestemate înaintea Mea.”
Dumnezeu spune limpede că urăşte mândria. Şi El este clar
că judecata Lui nu s-a datorat faptului că Lot nu i-a înştiinţat pe
conducătorii cetăţii despre sosirea vizitatorilor săi. Dacă
lucrurile ar fi stat aşa, Dumnezeu ar fi fost într-adevăr un
Dumnezeu foarte crud şi greu de mulţumit. De altminteri, El
luase decizia să distrugă Sodoma şi Gomora cu mult înainte ca
cei doi îngeri să pună piciorul în cetate.
Cu siguranţă, nimicirea cetăţii a fost nu numai din cauza
actelor homosexuale, dar nu putem ignora că acestea au fost
incluse în lista păcatelor lor.
[A Second view of the argument regarding Sodom and Gomorrah.
Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

O RELAŢIE SEXUALĂ ÎNSEAMNĂ CONTACT GENITAL


SAU AR TREBUI SĂ EXISTE O DEFINIŢIE MAI
CUPRINZĂTOARE?

Ar trebui să existe o definiţie mai cuprinzătoare pentru o


„relaţie sexuală” decât faptul că implică contact genital. Ea ar
- 114 -
trebui să fie văzută într-un context mai larg decât cel
homosexual. Putem spune foarte clar, că dacă te afli în afara
unei relaţii de căsătorie şi ai contact genital cu scopul de a-l
excita pe celălalt este ceva păcătos. Inevitabil, există domenii ale
comportamentului sexual mai puţin clar definite, care includ nu
numai contactul genital. De asemenea, se ridică întrebarea ce
este ispita sexuală şi ce este pofta? Adesea Acuzatorul vrea să
facem confuzie între ele.
[Does a sexual relationship mean genital contact, or should there be a
broader definition? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

POATE CINEVA CARE ESTE HOMOSEXUAL SĂ FIE


CREŞTIN?

Depinde de definiţiile tale. Da, un bărbat sau o femeie pot


să se lupte cu ispite homosexuale şi chiar cu comportament
homosexual şi, cu toate acestea, să fie cu adevărat creştini.
Totuşi, dacă cineva urmăreşte să se implice din punct de vedere
homosexual şi refuză să recunoască aceasta drept păcat, este
justificat să ne întrebăm, cu smerenie, dacă dedicarea sa faţă de
Hristos este reală.
Unii creştini mărturisitori trâmbiţează o „teologie
pro-homosexualitate” care pretinde că Scriptura a fost tradusă şi
interpretată greşit referitor la homosexualitate. Astfel sunt
lămurite toate interdicţiile împotriva comportamentului
homosexual. Uneori se afirmă chiar că prieteniile între
personaje de acelaşi sex din Biblie (Ionatan şi David, Rut şi
Naomi) sunt relaţii homosexuale model. Această teologie
înşelătoare, seducătoare, autojustificatoare reprezintă stricarea
Scripturii. (2 Corinteni 4:2)
[Can a person be gay and still be a Christian? Tradus şi publicat
cu permisiune.]

- 115 -
POATE CINEVA SĂ FIE HOMOSEXUAL ŞI CREŞTIN ÎN
ACELAŞI TIMP?

Cei care sunt creştini – cei care au intrat într-o relaţie


personală cu Dumnezeu prin Isus Hristos – pot să se lupte în
continuare cu tot felul de sentimente şi amintiri din cauza
stilului lor de viaţă şi comportamentului lor din trecut. Biblia ne
învaţă că a fi atras („ispitit”) către un anumit comportament
imoral nu este păcat, dar cedarea în faţa unei astfel de atracţii în
gând şi/sau în faptă este. Deci pentru un creştin nu este păcat
să fie atras de comportamentul homosexual. Dar Biblia afirmă
clar că orice comportament homosexual este păcătos şi trebuie
părăsit de un credincios creştin.
Mai mult, creştinii pot să cadă periodic într-un
comportament păcătos din punct de vedere moral. Când se
întâmplă aceasta, omul poate cere iertarea de la Dumnezeu, iar
apoi să-şi continue umblarea cu o inimă curată. Mulţi creştini au
fost vinovaţi de căderea în păcatul sexului premarital sau al
adulterului. Ceea ce nu este acelaşi lucru cu adoptarea unor
asemenea comportamente ca un stil de viaţă legitim şi cu
centrarea identităţii personale pe el (ceea ce mişcarea
pro-homosexualitate a făcut cu relaţiile sexuale cu persoane de
acelaşi sex).
Un alt mod de a spune aceasta ar fi: nu poţi fi un creştin
ascultător şi să rămâi implicat într-un comportament sexual pe
care Dumnezeu l-a interzis copiilor Lui.
[Can a person be gay and Christian at the same time? Copyright ©
Another Way Out. Tradus şi publicat cu permisiune.]

POATE UN CELIBATAR SĂ FIE LA FEL DE FERICIT


CA CINEVA CARE ESTE CĂSĂTORIT?

Desigur, întrebarea implică presupoziţia că cuplurile


căsătorite sunt fericite. În realitate, există o mulţime de oameni
căsătoriţi care se simt mizerabil!

- 116 -
În grădină, Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie
singur.” (Geneza 2:18) Adam era cu adevărat singur, fiindcă era
singura fiinţă omenească existentă, nu doar fiindcă nu avea o
soţie. Dumnezeu i-a dat o tovarăşă lui Adam, iar ei au dat
naştere rasei umane. Nu este bine pentru om să fie într-o stare
de singurătate cronică, dar Dumnezeu nu a spus niciodată: „Nu
este bine pentru un bărbat să fie necăsătorit.” 1 Corinteni 7:1
spune că este bine să trăieşti o viaţă de celibat (literalmente,
„este bine ca omul să nu se atingă de femeie”). Primul Adam a
fost căsătorit, dar al doilea Adam, Isus, nu a fost. Nici Daniel,
Ilie, Elisei, Ieremia, Ana, Ioan Botezătorul sau Pavel nu au fost.
Căsătoria este primul mijloc al lui Dumnezeu de a oferi
tovărăşie umană, dar nu este singura cale. Celibatarii pot investi
timp în prietenii profunde şi pot investi timp de calitate în
relaţia cu Dumnezeu fără a fi distraşi de familie. Isus, Pavel şi
Daniel au avut perioade îndelungate de rugăciune şi, de
asemenea, au investit timp în tovarăşii lor şi în slujirea
comunităţii. Celibatarii au mai mult timp pentru relaxare şi nu
sunt nevoiţi să îndure conflicte domestice, deşi uneori chiar le
lipseşte intimitatea profundă a căsătoriei. Există beneficii în
ambele situaţii şi viaţa este ce facem noi din ea. Pentru creştinii
cu atracţie faţă de persoanele de acelaşi sex, atât celibatul, cât şi
căsătoria heterosexuală sunt opţiuni bune de urmat şi nu este
nimic greşit în a dori (sau a nu dori) căsătoria.
Dacă simţim că am fost presaţi pentru a ne căsători sau că
am fost daţi deoparte pentru a rămâne celibatari, riscăm să
devenim plini de resentimente. Dacă ne vedem condiţia ca pe
alegerea noastră şi ca pe cea mai bună alegere a lui Dumnezeu
pentru noi, putem fi mulţumiţi. Găsindu-ne plăcerea în
Domnul, fericirea noastră va fi în voia lui Dumnezeu pentru
noi. Suntem unici, iar Dumnezeu ştie ce este cel mai bine
pentru noi. Adevărata bucurie vine din umblarea cu Isus şi ca o
roadă a Duhului. (Galateni 5:22) Biblia vorbeşte despre o
„bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8) în mijlocul
încercărilor grele şi al necazurilor. Un credincios neascultător,
care se plânge lui Dumnezeu din cauza stării de celibatar, nu va
- 117 -
cunoaşte fericirea (autorul vorbeşte din experienţă). Vechiul
refren spune: „Nu este o altă cale de a fi fericit în Isus, în afară
de a te încrede şi a te supune.” Bucuria cea mai profundă poate
fi trăită de toţi credincioşii evlavioşi, căsătoriţi sau celibatari.
[Can a single person be as happy as a married person? Copyright ©
True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

POATE UN CREŞTIN CARE SE LUPTĂ CU ATRACŢIA


FAŢĂ DE PERSOANELE DE ACELAŞI SEX SĂ TRĂIASCĂ
O VIAŢĂ FERICITĂ ŞI ÎMPLINITĂ?

Când este vorba de întrebări despre „fericire”, este nevoie să


ne asigurăm că perspectiva noastră este modelată mai degrabă
după Cuvântul lui Dumnezeu, decât după cultura noastră. Sexul
nu este esenţial pentru o viaţă împlinită. Mântuitorul nostru a
fost necăsătorit şi celibatar, iar Apostolul Pavel a fost, de
asemenea, necăsătorit. Minciuna culturii noastre, că ai nevoie de
sex sau de o relaţie romantică pentru a fi „fericit”, este un
neadevăr. Faptul de a fi necăsătorit este, de asemenea, celebrat
în Biblie. Întrebarea „Poate un celibatar să fie la fel de fericit ca cineva
căsătorit?” la aceasta se referă.
Să ne tăgăduim pe noi înşine şi să-L facem pe Isus Rege
peste viaţa noastră este singurul lucru care ne permite să trăim o
viaţă cu adevărat fericită şi împlinită. Isus ne învaţă: „Dacă
voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia
crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi
scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru
Mine o va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea,
dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?” (Luca 9:23-25)
Adevărata viaţă şi împlinire vin mai degrabă din ascultarea de
Cuvântul lui Dumnezeu, decât din urmărirea dorinţelor noastre.
Avem nevoie să-L facem pe Isus Domn peste fiecare domeniu
al vieţii noastre, inclusiv peste viaţa noastră sexuală.
Creştinii nu trebuie să se concentreze pe fericirea
superficială, temporară. Creştinii persecutaţi din toată lumea s-ar
putea să nu aibă parte de ceea ce mulţi numesc „fericire”.
- 118 -
Promisiunea pentru credincioşi este bucuria care nu se bazează
pe circumstanţele pământeşti. Apostolul Pavel le porunceşte
creştinilor: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic:
Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4) Dacă suntem în Cristos, oricare ar fi
situaţia noastră, avem toate motivele să ne bucurăm. Indiferent
cât de dur ar fi să spunem „nu” unei relaţii între persoane de
acelaşi sex, „întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează
pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă”.
(2 Corinteni 4:17)
[Can a Christian struggling with same-sex attraction live a happy and
fulfilled life? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat
cu permisiune.]

POT CREŞTINII SĂ FIE DE ACORD SĂ SE AFLE


ÎN DEZACORD CU PRIVIRE LA PRACTICAREA
RELAŢIILOR SEXUALE ÎNTRE PERSOANE
DE ACELAŞI SEX?

Biblia permite dezacordurile în anumite chestiuni, astfel


încât în Romani 14, de exemplu, Pavel vorbeşte despre „păreri
îndoielnice” şi îi îndeamnă pe cititori să fie pe deplin convinşi în
mintea lor. (Romani 14:1, 5) Există totuşi adevăruri
nenegociabile – ele sunt numite uneori „adevăruri biblice”,
adică adevăruri semnificative, cu privire la care creştinii nu pot,
pur şi simplu, să fie de acord să se afle în dezacord, deoarece ele
impactează înţelegerea de către noi a Evangheliei şi, prin
urmare, mântuirea noastră. Se pune întrebarea în care categorie
intră practicarea relaţiilor sexuale între persoane de acelaşi sex?
În 1 Corinteni 6:9-11, Pavel arată clar că practicarea relaţiilor
sexuale între persoane de acelaşi sex este un semn de nelegiuire
şi avertizează că cei care, în mod consecvent şi continuu, trăiesc
în modurile enumerate în acel pasaj (adică fără vreo dovadă a
pocăinţei), nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. Există, de
asemenea, alte pasaje în Biblie care ne avertizează despre
pericolele imoralităţii sexuale şi care îi mustră cu tărie pe

- 119 -
învăţătorii falşi care îi conduc pe oameni în imoralitate sexuală.
(Iuda 4, Apocalipsa 2:20-22)
În lumina acestor pasaje şi a principiului din Geneza 2:24, că
singurul loc dat de Dumnezeu pentru ca dragostea şi atracţia să
se exprime sexual este o căsătorie heterosexuală între un bărbat
şi o femeie, credem că imoralitatea sexuală nu este o chestiune
secundară, cu privire la care creştinii pot, pur şi simplu, să fie de
acord să se afle în dezacord.
[Can Christians agree to disagree on the issue of same-sex practice?
Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

POT HOMOSEXUALII SĂ SE SCHIMBE CU ADEVĂRAT


ŞI SĂ DEVINĂ HETEROSEXUALI?

Abordăm această întrebare înţelegând următoarele.


Homosexualitatea şi lesbianismul nu sunt cu adevărat
probleme sexuale. Ele sunt simptome de suprafaţă ale unor
probleme emoţionale şi relaţionale mai profunde, de bază, care
au nevoie de vindecare şi restaurare. „Rădăcinile”
homosexualităţii şi lesbianismului sunt în principal probleme
emoţionale şi centrale precum: respingerea, invidia, singurătatea,
teama, lipsa de iertare, percepţiile greşite, sentimentul
inadecvării, ruşinea şi dezamăgirea. Ele reprezintă, în cele din
urmă, o căutare a dragostei, acceptării şi susţinerii; o căutare de
a împlini nevoi legitime într-un mod nepermis.
Înţelegând acestea, credem că oamenii se pot vindeca şi că
schimbarea sănătoasă este parte a vindecării. Homosexualii se
pot schimba atunci când îi înnoieşte lucrarea transformatoare a
lui Isus Hristos prin Duhul Sfânt. Dar transformarea nu este de
la homosexualitate la heterosexualitate. Aceasta ar însemna
schimbarea unei lupte cu o altă luptă, iar Dumnezeu nu doreşte
aceasta. Transformarea înseamnă vindecarea rănilor datorită
cărora am reacţionat în moduri păcătoase, astfel încât sfinţenia
lui Dumnezeu să devină parte a ceea ce suntem. Ca rezultat al
transformării, oamenii sunt eliberaţi din robie, pentru a găsi
- 120 -
sfinţenia. Dumnezeu vrea ca toţi să fie sfinţi, deoarece El este
sfânt. Schimbarea ar putea să însemne că cel în cauză este atras
de persoanele de sex opus într-un mod sănătos. Totuşi, mai
important este că el va fi sănătos şi evlavios în toate relaţiile.
[Can people really change from homosexuality and become straight?
Copyright © CrossOver Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

POT SĂ FIU CREŞTIN HOMOSEXUAL?

Să trăieşti ca un creştin cu dorinţe homosexuale nu este


uşor, dar mărturia multora de la True Freedom Trust atestă că este
cu siguranţă posibil şi, în mod uimitor, poate să aducă
recompense reale în ceea ce priveşte creşterea spirituală şi
caracterul. Într-adevăr, sentimentele sexuale exprimă adesea o
dorinţă mai profundă pentru dragoste decât atracţiile sexuale.
Totuşi, Dumnezeu nu ne-a creat pentru a fi singuri şi, prin
urmare, fiecare avem nevoie să acţionăm pentru a vedea cum ne
poate ajuta El să ne împlinim nevoia prin relaţii evlavioase,
bazate pe valoarea noastră de copii ai lui Dumnezeu.
Unii creştini (de exemplu, Joshua Gonnerman[1] şi
Western Hill[2]) se identifică pe ei înşişi ca fiind „gay” sau
„creştini gay celibatari”, pentru a-şi descrie atracţiile sexuale.
Alţii (de exemplu, Daniel Mattson[3]) evită să folosească
cuvântul „gay”, deoarece el este adesea folosit pentru a descrie
o întreagă identitate, şi preferă descrierea mai lungă (dar fără
îndoială mai exactă) de „creştin cu atracţii faţă de persoanele de
acelaşi sex”. Recomandăm cartea Sfârşitul identităţii sexuale,[4] care
examinează subiectul mai în profunzime.
Note
[1]
Joshua Gonnerman, Why I Call Myself a Gay Christian,
www.firstthings.com/web-exclusives/2012/05/why-i-call-myself-a-gay-
christian.
[2]
Wesley Hill, Once more: on the label ‘gay Christian’,
www.spiritualfriendship.org/2013/02/01/once-more-on-the-label-gay-
christian.
- 121 -
[3]
Daniel Mattson, Why I Don’t Call Myself a Gay Christian,
www.firstthings.com/web-exclusives/2012/07/why-i-dont-call-myself-a-
gay-christian.
[4]
Jenell Williams Paris, The End of Sexual Identity: Why Sex
Is Too Important to Define Who We Are, www.amazon.com.
[Can I be a gay Christian? Copyright © True Freedom Trust.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

POŢI FI „HOMOSEXUAL” ŞI „CREŞTIN”?

Datorită schimbărilor semnificative care au loc în cultura


noastră şi în bisericile noastre, precum reţeaua socială creştină
homosexuală, o emanaţie a teologiei liberale şi o încercare de a-i
iubi pe alţii cu orice preţ (inclusiv în dauna adevărului),
constatăm că mulţi întreabă: „Poţi fi «creştin homosexual»?” Se
presupune că este vorba de cineva care legitimează eticheta
„homosexual” ca adevărata sa identitate. Simte atracţie faţă de
persoanele de acelaşi gen şi şi-a acceptat atracţiile şi dorinţele ca
parte a cine este. În loc să se lupte împotriva dorinţelor şi să le
predea domniei lui Cristos, se ţine de ele în mod voit şi le
adoptă. Unii „creştini homosexuali” cred că a da curs unor
asemenea dorinţe este ceva păcătos, deci aleg să fie celibatari,
dar continuă să se ţină de eticheta „homosexual” din nevoia de
a fi autentici faţă de „adevăratele lor dorinţe”.
Dar Scriptura ne învaţă un adevăr uimitor, care poate să ne
schimbe vieţile. Galateni 5:25 spune: „Cei ce sunt ai lui
Cristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu
patimile şi poftele ei.” Deşi creştinii se luptă şi sunt ispitiţi
într-un fel sau altul, nu ne etichetăm drept „creştini adulteri”,
„creştini lacomi” sau „creştini mincinoşi” nepracticanţi; ci, mai
degrabă, în Cristos ne odihnim în identitatea noastră de copii
iubiţi ai lui Dumnezeu. Suntem o creaţie nouă în Cristos, cele
vechi s-au dus, cele noi au venit. (2 Corinteni 5:17) Chiar şi cei
care consideră homosexualitatea ca stare a unei minorităţi nu
trebuie să facă din ea un descriptor al credinţei lor creştine.
Altminteri permit ca identitatea lor să devină dependentă de
- 122 -
altceva decât Cristos. Recunoaşterea adevăratei noastre
identităţi de „urmaş al lui Cristos” ne oferă baza necesară
pentru maturitate, speranţă şi libertate. Alegem să aruncăm
etichetele care împiedică creşterea acestora.
De-a lungul anilor, unii ne-au întrebat: „Dar
Portland Fellowship nu lucrează cu homosexuali şi lesbiene?”
Răspunsul este că nu. Bărbaţii şi femeile care se află în
programul nostru nu sunt homosexuali sau lesbiene, ci mai
degrabă bărbaţi şi femei care învaţă să-şi trăiască adevărata
identitate în Cristos, renunţând la dorinţele naturii umane
păcătoase. Alţii ne-au întrebat: „Ei bine, deci negaţi cine
sunteţi?” Şi răspunsul este simplu, frumos şi adevărat. Da, ne
tăgăduim pe noi înşine, pentru speranţa găsită în urmarea lui
Isus. „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de
sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.” (Luca 9:23)
Precum am menţionat, sunt unii care adoptă poziţia de
„creştin homosexual” celibatar, dar sunt şi unii care cred că un
creştin homosexual poate să dea curs dorinţelor homosexuale.
Există o largă varietate de motive pentru această convingere.
Unii susţin teologia pro-homosexualitate, unii citesc Biblia, dar
resping autoritatea ei finală, pe când alţii, pur şi simplu, duc un
trai „creştin” existenţial şi nu se preocupă de învăţătura biblică
sau de doctrina sănătoasă. Indiferent ce perspectivă adoptă
cineva, Cuvântul lui Dumnezeu nu s-a schimbat şi este plin de
speranţă reală.
Apostolul Pavel identifică alegerile distructive ale vieţii în
1 Corinteni 6:9, învăţându-ne despre gravitatea trăirii unei vieţi
pentru satisfacerea naturii umane păcătoase, comportamentul
homosexual fiind unul printre multe altele, în locul trăirii pentru
Domnul. Şi, cu toate că lui Dumnezeu Îi pasă cum ne
comportăm, nu este vorba doar de comportament, ci mai
degrabă de inimă. Oricine are copii cunoaşte că inima şi
comportamentul sunt strâns legate şi că amândouă cer atenţie şi
predare, dar inima este depozitara adevăratelor noastre intenţii.
Celor care continuă să acţioneze conform naturii păcătoase,
li se adresează o avertizare puternică în 1 Corinteni 6:9, dar apoi
- 123 -
un adevăr remarcabil este proclamat în versetul 11: „Şi aşa eraţi
unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi
neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul
Dumnezeului nostru.”
Apa proaspătă şi apa sărată nu pot coexista în aceeaşi
piscină, nici lumina şi întunericul nu au părtăşie una cu celălalt;
la fel, Domnul ne cere să alegem astăzi cui vom sluji. Vom sluji
dorinţelor naturii umane păcătoase sau dorinţei după Cristos?
Să ne amintim mereu că Dumnezeu este un Dumnezeu
răbdător, încet la mânie şi plin de dragoste, care ne cheamă la
pocăinţă.
[Can you be both “gay” and “Christian”? Extras din newsletter-
ul The Fellowship Message, martie 2013. Copyright © 2013
Portland Fellowship. Tradus şi publicat cu permisiune.]

POT SĂ FIU HOMOSEXUAL ÎNTR-O ZI ŞI


HETEROSEXUAL ÎN ZIUA URMĂTOARE?

Dumnezeu a făcut această minune în vieţile unora, dar nu


acesta este modul obişnuit în care lucrează El. De obicei,
homosexualii trebuie să îşi schimbe comportamentul în acelaşi
mod ca alcoolicii, dependenţii de muncă, dependenţii de
mâncare şi dependenţii de sex – în fiecare zi. Dar iertarea,
dragostea necondiţionată şi acceptarea lui Dumnezeu fac acest
lucru posibil. Harul Lui îl eliberează pe om din robie şi îi dă
tăria morală interioară, pentru a face zi de zi alegeri înţelepte,
care să îl ducă la împlinire.
[Can I be “gay” one day and straight the next? Copyright ©
Another Way Out. Tradus şi publicat cu permisiune.]

- 124 -
PRIETENUL MEU HOMOSEXUAL NU ÎNŢELEGE CĂ
POŢI SĂ PLACI/SĂ IUBEŞTI PE CINEVA ŞI SĂ NU FII DE
ACORD CU ACŢIUNILE/GÂNDURILE SALE. CE POT SĂ-
I SPUN, CA SĂ ÎNŢELEAGĂ CE VREAU SĂ ZIC?

Mulţi oameni au prieteni apropiaţi, pe care îi iubesc mult,


dar nu sunt de acord cu unele dintre alegerile sau convingerile
lor personale. Este ceva tipic pentru aproape toate prieteniile.
Doi oameni nu vor fi niciodată de acord în toate privinţele. Iar
prietenii benefici permit părerile diferite, în timp ce rămân
respectuoşi şi dedicaţi prieteniei. Este manipulativ să spui: „Nu
pot fi prietenul tău, decât dacă eşti de acord cu mine.” Deci în
cazul unui prieten homosexual, este OK să spui: „Vreau să fim
prieteni în continuare, chiar dacă nu suntem de acord cu privire
la toate. Iar din dedicare faţă de tine, încerc să-ţi fiu un prieten
bun, chiar când avem opinii diferite.” Dacă rămâneţi prieteni,
atunci va fi o prietenie care are limite sănătoase, în care o
persoană nu controlează opiniile celeilalte persoane, ca o
condiţie a prieteniei.
[My gay friend does not understand that you can like/love a person
and not agree with their actions/thoughts. What can I tell or say to him so
that he will understand what I am trying to say? Copyright ©
Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

SE IUBESC CU ADEVĂRAT CUPLURILE


HOMOSEXUALE?

Da, homosexualii se iubesc cu adevărat. Întrebarea este


despre ce fel de dragoste este vorba? Mulţi homosexuali, când
îşi apără stilul de viaţă, întreabă: „Ce este greşit în a iubi pe
cineva de acelaşi sex?” Răspunsul este, bineînţeles, nimic, dar
dragostea şi intimitatea sexuală sunt două lucruri complet
diferite. În timp ce noi, ca şi creştini, nu ar trebui să-i mustrăm
aspru sau să-i discredităm pe homosexuali pentru relaţiile lor, ar
trebui să fim fermi în convingerile noastre că asemenea relaţii
sunt păcătoase şi încalcă planul original al lui Dumnezeu pentru
- 125 -
sexualitatea umană. Dragostea poate fi oarbă la adevăr, în
special la adevărul lui Dumnezeu. Scopul nostru ar trebui să fie
să afirmăm pur şi simplu adevărul şi să păstrăm standardele,
gata să-i iertăm şi să-i acceptăm pe cei care aleg să vină la
Dumnezeu.
Creştinii tind să fie foarte ipocriţi când este vorba de relaţiile
cu cuplurile homosexuale. Poate că ştim că un cuplu întreţine
relaţii heterosexuale în afara căsătoriei şi le facem o primire
călduroasă în biserică, dar cuplurile homosexuale nu sunt
bine-venite. Dacă păcatul este păcat, atunci de ce facem
diferenţe în felul în care îi primim? Eu cred că dacă este vestit
limpede, Cuvântul lui Dumnezeu va împlini ce Şi-a propus
Dumnezeu.
[Do gay couples really love each other? Copyright ©
Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

SE POATE SCHIMBA ORIENTAREA SEXUALĂ?


STUART PARKER

Unora dintre cei care au atracţie faţă de persoanele de


acelaşi sex le-ar plăcea ca orientarea lor sexuală să se schimbe.
Pentru un creştin, să schimbe un set de ispite sexuale cu un alt
set de ispite sexuale nu constituie efectiv un mare progres, în
termenii trăirii unei vieţi care Îl glorifică pe Dumnezeu.
Dumnezeu îl cheamă pe fiecare creştin să respecte limitele
sexuale stabilite în Biblie. Iar Dumnezeu nu promite să ne ia
luptele – în Biblie, experienţa lui Pavel a fost că Dumnezeu i-a
dat har ca să îndure „un ţepuş în carne”. (2 Corinteni 12:8-9)
Uneori, tiparul atracţiilor sexuale se schimbă într-adevăr pe
parcursul vieţii. Dar o preocupare exagerată cu schimbarea
orientării sexuale poate să devină un idol („Numai când se va
rezolva asta voi putea fi cu adevărat fericit...”). Este nevoie să
ne încurajăm unul pe celălalt să găsim mulţumire în
circumstanţele noastre din prezent. (Filipeni 4:11-13) Numai în
viaţa ce va veni vom experimenta schimbarea deplină
- 126 -
(1 Corinteni 15:51-52), iar luptele noastre vor lua sfârşit.
(Apocalipsa 21:4)
TfT este în principal o misiune de ucenicizare şi credem în
transformarea biblică. Când intrăm în relaţie cu Cristos, ar
trebui să ne aşteptăm la schimbare. Într-adevăr, schimbarea este
inevitabilă pentru un ucenic al lui Cristos. Totuşi, experienţa
transformării biblice nu constă în primul rând într-o schimbare
a orientării sexuale. (Biblia nu vorbeşte despre orientarea
sexuală.) Transformarea biblică constă în:
1. Schimbarea inimii (Ezechiel 36:26, Psalmul 51:10,
2 Corinteni 5:17);
2. Schimbare în comportament (Romani 6:17-18 şi restul
capitolului 6 din Romani, 1 Ioan 2:1, 1 Ioan 3:6);
3. Schimbarea minţii (2 Corinteni 10:5, 1 Corinteni 2:16,
Romani 12.2).
Şi astfel noi, la TfT, suntem o comunitate care explorăm
împreună modul în care transformarea biblică ne impactează
vieţile, inclusiv identitatea sexuală.
Iată o listă cu câteva motive pentru care oamenii vor să-şi
schimbe orientarea sexuală. Fiecare punct este însoţit de
gândurile noastre.
 Dorinţa de a se căsători cu cineva de sex opus şi poate de a avea
copii. Încurajăm cu prudenţă posibilitatea căsătoriei, atunci când,
deşi sentimentele faţă de persoanele de acelaşi sex persistă,
există o atracţie suficientă (în sensul cel mai larg) faţă de o
posibilă parteneră de căsătorie. Mulţi de la TfT pot să depună
mărturie despre dedicarea lor în căsnicie, cu fidelitate şi
dragoste, faţă de soţul sau soţia lor (care include relaţii sexuale
satisfăcătoare), fără să aibă nevoie de o atracţie sexuală generală
faţă de persoanele de sex opus.
 Dorinţa de a fi „normal” şi de a evita discriminarea/judecata.
Punem sub semnul întrebării dorinţa de conformare faţă de
ceea ce este normal şi vrem să dăm asigurarea că în ele însele,
ispitele faţă de persoanele de acelaşi sex nu sunt păcătoase (Isus
a fost ispitit în toate felurile – Evrei 4:15 – dar ceea ce a contat
a fost împotrivirea faţă de ispită).
- 127 -
 Perspective negative faţă de celibat. Avem ca scop să
promovăm celibatul ca fiind la fel de valoros precum căsătoria.
(1 Corinteni 7:32) Dacă cineva este dedicat celibatului, atunci
efectiv nu este atât de important de cine este atras sexual – ceea
ce contează este că se împotriveşte atracţiilor şi caută mai
degrabă intimitatea sănătoasă, în moduri non-sexuale.
Consilierea şi terapia
TfT oferă suport pastoral, dar nu oferă consiliere sau terapie.
Totuşi, recunoaştem că unii vin la noi cu dificultăţi
semnificative şi cu traume care necesită ajutor specializat. În
astfel de cazuri, îi trimitem la consilieri profesionişti şi
responsabili. Avem o listă cu consilieri calificaţi, care
simpatizează cu viziunea şi misiunea noastră şi care lucrează
respectând codul etic în vigoare pentru consilierii din
Regatul Unit.
Credem că oamenii ar trebui să aibă acces la o consiliere
care să îi ajute să-şi proceseze sentimentele conform
convingerilor personale. Cerinţele principale pentru consilierii
din lista noastră este să fie de acord cu viziunea şi misiunea
noastră şi să fie dornici să respecte şi să lucreze cu convingerile
personale ale clienţilor. Preferăm să selectăm consilieri care îi
vor ajuta în primul rând să facă progrese, nu care să aibă ca
prim scop să-i îndrume pentru a obţine un anumit rezultat.
[Stuart Parker, Can sexual orientation be changed? Copyright ©
2017 True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

SITE-UL VOSTRU NU ÎI PERSECUTĂ PE


HOMOSEXUALI?

Persecuţia, conform Dicţionarului Random House al Limbii


Engleze, înseamnă „a hărţui, oprima, răni sau pedepsi permanent
un individ sau un grup de indivizi, de obicei cu intenţia de a-i
izgoni, subjuga sau extermina”. Acestea nu sunt deloc
obiectivele noastre! Nu vrem să-i alungăm pe oameni, ci să-i
aducem în familia noastră; nu vrem să-i subjugăm, ci să le
spunem despre o viaţă de libertate; nu vrem să-i exterminăm, ci
- 128 -
să aibă viaţa eternă – toate acestea fiind posibile printr-o relaţie
cu Dumnezeu prin Isus Hristos.
[Isn’t your site persecuting homosexuals? Copyright ©
Another Way Out. Tradus şi publicat cu permisiune.]

SITE-UL VOSTRU SUGEREAZĂ CĂ ESTE CEVA GREŞIT


CU HOMOSEXUALITATEA. NU ESTE ACEASTA
JUDECATĂ?

Toţi apelăm la sentimentul binelui şi răului. Dacă cineva nu


este de acord cu poziţia noastră faţă de homosexualitate, o face
apelând la sentimentul binelui şi răului. Toţi credem că anumite
comportamente sunt sau nu potrivite. Noi ne bazăm
prezentarea pe Biblie, care afirmă clar că un comportament
homosexual nu este planul lui Dumnezeu pentru bărbaţi şi
femei. Prin urmare, intenţia noastră nu este să judecăm oamenii,
ci să le comunicăm punctul de vedere al Bibliei despre
homosexualitate şi să le facem cunoscută alternativa vieţii pe
care o oferă Isus Hristos celor care vor sa renunţe la identitatea
homosexuală.
Pentru a studia punctul de vedere al Bibliei despre
homosexualitate, a se vedea articolul lui Joe Dallas,
Răspuns la teologia pro-homosexualitate, îndeosebi secţiunea despre
argumentele scripturale.
[Your site implies that there is something wrong with homosexuality.
Isn’t that judgemental? Copyright © Another Way Out. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

SPUNEŢI CĂ TOŢI HOMOSEXUALII SE DUC ÎN IAD?

Nicidecum! Biblia ne învaţă că toţi oamenii – homosexuali


sau heterosexuali – pot să intre într-o relaţie personală cu
Dumnezeu prin Isus Hristos. Prin această relaţie, oricine poate
să scape de iad şi să fie sigur că va petrece eternitatea cu
Dumnezeu. Timpul nostru pe pământ este o testare pentru a
vedea dacă Îl vom primi sau Îl vom respinge pe Dumnezeu,
- 129 -
care S-a revelat pe Sine lumii, prin Isus Hristos (Cuvântul viu) şi
prin Biblie (Cuvântul scris). Adevărata întrebare este: „Ai
devenit creştin punându-ţi încrederea numai în Isus Hristos,
pentru iertarea păcatelor tale şi pentru viaţa eternă?”
[Are you saying that all gays are going to hell? Copyright ©
Another Way Out. Tradus şi publicat cu permisiune.]

SUNT O MULŢIME DE OAMENI CARE SPUN DESCHIS


CEEA CE SUNT, FIIND MÂNDRI CĂ SUNT
HOMOSEXUALI SAU LESBIENE. DIN MOMENT CE
ATÂT DE MULŢI TRĂIESC O VIAŢĂ BUNĂ,
RESPONSABILĂ, CUM AR PUTEA ACEST LUCRU SĂ FIE
ATÂT DE GREŞIT?

Este adevărat, există mulţi oameni care sunt homosexuali în


mod deschis, care duc o viaţă bună. Îşi plătesc impozitele,
votează regulat, merg la întâlnirile dintre părinţi şi profesori, nu
depăşesc limita de viteză şi dau bani asociaţiilor de caritate. Iar
ca cetăţeni, pot fi exemple model. Isus a întâlnit un astfel de
cetăţean model, o personalitate publică; el s-a lăudat faţă de Isus
cu astfel de realizări. Dar lipsea ceva din viaţa lui. Ascultarea
deplină de Cristos.
Dar dacă cineva este în mod deschis homosexual şi are
succes ca homosexual, nu înseamnă că împlineşte ideea lui
Dumnezeu cu privire la „bun”. Toată bunătatea şi faptele lui
bune nu pot să compenseze faptul că se află în afara voii şi
planului Tatălui. Dorinţa lui Dumnezeu nu este doar ca oamenii
să fie cetăţeni buni, ci să I se supună prin Isus. Dar trist este că
întocmai ca acel tânăr conducător bogat, mulţi homosexuali şi
lesbiene au ajuns să fie convinşi că nu pot sau că nu vor să se
despartă de sexualitatea lor şi să umble cu Cristos.
Încercăm mereu să ne măsurăm „dreptatea” comparându-ne
cu alţii. Aceasta duce întotdeauna la rezultate false. Linia de
demarcaţie este: ce este greşit este greşit şi va fi întotdeauna
greşit, indiferent cât de mulţi fac acel lucru.

- 130 -
[There are lots of people who are out, proud gays and lesbians. With so
many who are living good, responsible lives, how could it be so wrong?
Copyright © Witness Freedom Ministries, Inc. Tradus şi
publicat cu permisiune.]

SUNTEŢI HOMOFOBI?

Prin definiţie, homofobia este „teamă sau ură faţă de


homosexuali”. Noi nici nu ne temem, nici nu urâm persoanele
homosexuale. De fapt, mulţi oameni de la Exodus, de la liderii
internaţionali la liderii misiunilor membre, până la cei care
lucrează în numeroasele noastre locaţii, au fost cândva
homosexuali. Credem că fiecare persoană are libertate de la
Dumnezeu de a-şi trăi viaţa după cum înţelege. Respectăm
aceasta.
Respectăm, de asemenea, că unii homosexuali şi lesbiene nu
vor să fie homosexuali sau lesbiene. Şi există oameni care sunt
atraşi de propriul lor sex, dar care nu s-ar considera niciodată
homosexuali sau lesbiene. Suntem aici pentru toţi acei oameni şi
le oferim sprijinul nostru în procesul de a deveni oamenii care
vor să fie.
[Are you homophobic? Copyright © Exodus Global Alliance.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

SUNT PARTENERIATELE CIVILE ÎN ORDINE DACĂ UN


CUPLU NU ARE CONTACT GENITAL?

Scriptura păstrează tăcerea cu privire la parteneriatele civile.


Ele sunt un mijloc legal acolo unde guvernul acordă anumite
drepturi legale celor implicaţi în ele. Guvernul este liber să
acorde ce drepturi doreşte cetăţenilor săi, iar True Freedom Trust
nu doreşte să tăgăduiască acele drepturi. Problema cheie este
una de percepţie, în sensul că, deşi din punct de vedere tehnic
parteneriatele civile nu sunt o căsătorie, cu siguranţă nu aşa cum
este ea definită biblic, ele sunt văzute de mulţi ca echivalente ale
căsătoriei. Poziţia True Freedom Trust susţine căsătoria biblică.
- 131 -
Spre deosebire de căsătorie, parteneriatele civile nu par să
menţioneze, din punct de vedere legal, o componentă sexuală.
Ceea ce înseamnă că nu poţi dizolva un parteneriat civil pe
motivul că nu este consumat. Parteneriatele civile au fost
proiectate iniţial ca, din punct de vedere legal, să fie diferite de
căsătorie în această privinţă. Problema, cum am menţionat mai
devreme, este că nu sunt definite legal ca o relaţie sexuală, dar
cei mai mulţi ar presupune că sunt sexuale. Întrebarea care se
pune aici este impresia/mesajul pe care faptul de a te afla
într-un parteneriat îl dă despre natura relaţiei. De asemenea, un
parteneriat civil trebuie dizolvat, dacă unul dintre parteneri
doreşte o căsătorie cu o persoană de sex opus. Broşura Friends,
partners or spouses? The Civil Partnership Act and Christian Witness
[Prieteni, parteneri sau soţi? Actul parteneriatului civil şi mărturia
creştină] de Andrew Goddard Grove, pe această temă, este foarte
utilă.
Scriptura oferă exemple de două persoane de acelaşi sex
care au încheiat legământ înaintea lui Dumnezeu. Unii pot
argumenta că iniţial parteneriatele civile s-ar putea să fi fost date
ca un cadru legal pentru aceasta. Totuşi, în zilele noastre, cei
mai mulţi le văd ca pe un echivalent al căsătoriei, ceea ce este
inacceptabil pentru creştini.
[Are Civil Partnerships ok if the couple does not have genital contact?
Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

TINERII DIN GRUPUL NOSTRU DE TINERET PAR SĂ


ACCEPTE TOT MAI MULT HOMOSEXUALITATEA,
POMENIND ADESEA DE PRIETENII LOR
HOMOSEXUALI DE LA ŞCOALĂ ŞI SPUNÂND CĂ NU
VĂD NIMIC GREŞIT LA EI. CUM SĂ MĂ ADRESEZ
ACESTUI FAPT?

Întrebarea include presupunerea că noi, creştinii, credem că


homosexualii sunt oameni „răi”. Prietenul homosexual al unui
tânăr sau al unei tinere poate să fie cea mai agreabilă persoană
- 132 -
pe care o cunosc ei. Şi poate să aibă o relaţie care pare să fie
afectuoasă şi iubitoare. Ceea ce îi poate convinge pe tinerii
creştini că tot ce au auzit la şcoală şi în cultura lor este mai
corect decât ce vrea biserica să creadă ei.
Mai întâi, este bine să afirmi că prietenii lor sunt, fără
îndoială, oameni minunaţi. Oameni care, la fel ca oricine
altcineva, au nevoie să-L cunoască pe Isus. Homosexualii nu
merg în iad fiindcă sunt homosexuali. Merg în iad, la fel ca
heterosexualii, fiindcă nu sunt vii în Cristos şi, ca toţi oamenii,
au nevoie, în primul şi în primul rând, ca El să le fie prezentat.
Apoi, Isus ca Domn ne cheamă pe toţi să murim faţă de
lucrurile pe care le percepem a fi „bune”, dar despre care
Dumnezeu spune că nu sunt. Sentimentele noastre nu sunt
adevărul absolut. Numai Dumnezeu exprimă adevărul absolut.
Deci dacă Dumnezeu spune că a da curs atracţiei faţă de
persoane de acelaşi sex nu este bine pentru noi şi că nu aprobă
aşa ceva, atunci nu este bine, cum nu ar fi bine să fim activi
sexual într-o relaţie cu parteneri multipli, chiar dacă aşa ceva ne-
ar da sentimentul că este bine.
Fundamentul îndoielii respective vine din convingerea că
Dumnezeu le refuză ceva bun oamenilor care au sentimente
predominante sau exclusive faţă de persoanele de acelaşi sex.
Ceea ce pune sub semnul întrebării caracterul lui Dumnezeu.
Întreaga Lui fiinţă este dragoste. Întreaga Lui fiinţă este bună.
Deci dacă El spune că ceva nu este bun pentru noi, este datorită
dragostei şi bunătăţii Sale. Noi suntem cei care ne-am întunecat
sau am orbit în percepţiile noastre.
Apoi la tineri există convingerea că relaţiile din adolescenţă
sunt pentru totdeauna. Dar lucrurile stau rareori aşa, fie că este
vorba despre un băiat şi o fată care intră într-o relaţie sexuală în
adolescenţă, fie că este vorba despre doi adolescenţi de acelaşi
sex. În majoritatea cazurilor, relaţiile între persoane de acelaşi
sex sunt notoriu de instabile. Deci, în anii tinereţii este prea
devreme să se concluzioneze că astfel de relaţii sunt sănătoase.
Sunt doar câteva modalităţi de a discuta pe această temă cu
tinerii.
- 133 -
[My youth in our youth group seem to be more accepting of
homosexuality, often citing school friends who are gay and that they cannot
see anything wrong with. How do I address this? Copyright ©
Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu permisiune.]

TOTUŞI, NU I-AU PERSECUTAT UNII CREŞTINI PE


HOMOSEXUALI?

După cum se ştie, unii creştini neiubitori sau imaturi, sau


unii oameni care pretind că sunt creştini, dar de fapt nu sunt,
i-au persecutat pe homosexuali. Noi respingem un asemenea
comportament ca fiind necreştin. Precum spunea Pascal atât de
bine: „Să menţii pacea în dauna adevărului este o falsă evlavie.
De asemenea, să păstrezi adevărul în dauna dragostei creştine
este o râvnă falsă.” Unii „creştini” au dat greş în a îmbina liniile
directoare ale Bibliei cu privire la homosexualitate cu
compasiunea. La fel cum nu ar fi cu adevărat iubitor să păstrăm
tăcerea în privinţa eliberării de homosexualitate prin
Isus Hristos, ar fi greşit şi să nu fim de acord cu
homosexualitatea, fără a avea compasiune pentru homosexuali.
Dragostea şi adevărul trebuie să meargă mână în mână. Altfel
nu ar fi de folos nimănui.
[Haven’t some Christians, though, persecuted homosexuals?
Copyright © Another Way Out. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

TREBUIE SĂ ALEG ÎNTRE A-L MULŢUMI PE


DUMNEZEU ŞI A-L SUSŢINE PE PRIETENUL MEU
HOMOSEXUAL?

Nu este nevoie ca aceasta să se reducă la a alege între


Dumnezeu şi prietenul tău.
Când este vorba de homosexualitate, cel mai simplu mod de
a ne gândi la atitudinea Bisericii este să luăm în considerare trei
perspective:

- 134 -
1. „Lumea gândeşte că relaţiile homosexuale sunt în
ordine, deci şi Biserica ar trebuie să creadă la fel.”
2. „Să fii homosexual este un păcat, prin urmare creştinii
ar trebui să îi condamne pe homosexuali.”
3. „Biblia ne învaţă că relaţiile homosexuale sunt
păcătoase. Totuşi, cei care se identifică ca homosexuali sunt
iubiţi foarte mult de Dumnezeu şi ar trebui încurajaţi să ajungă
să-L cunoască mai bine – ca oricine altcineva.”
În continuare sunt analizate cele trei perspective.
Perspectiva 1: „Lumea gândeşte că relaţiile homosexuale
sunt în ordine, deci şi Biserica ar trebuie să creadă la fel.”
Mulţi creştini încep să adopte această perspectivă.
True Freedom Trust nu crede că ea reflectă ce ne învaţă Biblia.
Ce face lumea se reduce la ce face lumea, iar principala slujbă a
Bisericii este să prezinte Evanghelia lumii şi să se roage ca ea să
se întoarcă la Cristos. (Matei 28:19) Un creştin care Îl face pe
Cristos Domnul vieţii sale ar trebui să urmeze învăţătura Bibliei
(Iacov 1:22) şi să înţeleagă că Dumnezeu priveşte stilul de viaţă
homosexual şi relaţiile homosexuale ca păcătoase.
Perspectiva 2: „Să fii homosexual este un păcat, prin
urmare creştinii ar trebui să îi condamne pe homosexuali.”
Mulţi homosexuali cred că asta gândesc toţi creştinii. Dar
greşesc. Unii creştini au gândit asta în trecut şi unii încă o cred,
dar cei din urmă devin tot mai puţini. Chiar Isus, El Însuşi pur
din punct de vedere sexual, a refuzat să condamne femeia care a
fost găsită impură sexual. (Ioan 8:11) Mulţi creştini realizează
cel puţin că această perspectivă este greşită şi că nu este deloc
asemenea lui Cristos, şi trec la Perspectiva 1 sau 3.
Perspectiva 3: „Biblia ne învaţă că relaţiile homosexuale
sunt păcătoase. Totuşi, cei care se identifică ca homosexuali
sunt iubiţi foarte mult de Dumnezeu şi ar trebui încurajaţi să
ajungă să-L cunoască mai bine – ca oricine altcineva.”
Se cunosc puţine motive pentru care unii dezvoltă
sentimente homosexuale (în ciuda unei largi palete de afirmaţii
cu privire la ele). Dar dacă simţim ceva pentru cineva sau dacă
suntem atraşi de cineva, nu înseamnă că suntem obligaţi să dăm
- 135 -
curs impulsurilor noastre. Putem să facem alegeri şi avem
responsibilităţi faţă de noi înşine şi faţă de alţii. Toţi, în multe
moduri şi de multe ori, ne înfrânăm sentimentele şi facem
alegeri bune în ceea ce priveşte sentimentele şi impulsurile
noastre.
Mulţi dintre cei care simt atracţii faţă de persoanele de
acelaşi sex decid să adopte identitatea „homosexuală”. Poate că
nu pare că o aleg, dar în realitate ei fac alegerea să declare în
mod public că „sunt homosexuali” şi să trăiască un stil de viaţă
homosexual care reflectă aceasta. Totuşi, există mulţi (în special
mulţi creştini) care aleg să se identifice ca fiind „în Cristos”
(2 Corinteni 5:17) şi care dau identităţii de creştin o prioritate
mai ridicată decât oricăror atracţii sexuale pe care le-ar simţi. Nu
este uşor, dar Isus nu a spus niciodată că viaţa creştină va fi
uşoară. De fapt, El a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după
Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă
urmeze.” (Marcu 8:34) Dacă noi credem că relaţiile
homosexuale sunt păcătoase, indiferent ce simţim şi cu orice
preţ, ar trebui să nu participăm la ele.
La True Freedom Trust credem Perspectiva 3, care are un
echilibru biblic între adevăr şi dragoste. (Efeseni 4:15)
Cum să răspundem
Poţi alege cum decizi să răspunzi prietenului tău, tu fiind
creştin. Prietenul tău, de asemenea, poate alege cum vrea să-şi
trăiască viaţa şi cum să se identifice. Poate că nu eşti de acord
cu alegerile prietenului tău şi poate că el nu este de acord cu
alegerile tale. Dacă există dragoste sinceră şi respect între voi,
nu există niciun motiv ca neînţelegerea să pună capăt prieteniei
voastre. Poţi continua să-L onorezi pe Dumnezeu şi să-ţi
păstrezi prietenul.
Cu toate acestea, adevărata prietenie nu înseamnă o
susţinere implicită a tuturor alegerilor prietenului tău. Isus a
arătat că putea fi cel mai bun prieten, fără să-I fie teamă să-i
înfrunte pe cei mai apropiaţi ai Lui când era nevoie.
(Matei 16:23, Marcu 14:37-41, Luca 18:15-16)

- 136 -
Este posibil ca alţii să te judece fiindcă te întovărăşeşti cu
„păcătoşii”, dar procedând astfel urmezi exemplul lui Isus
(Matei 11:19), „prietenul păcătoşilor”.
[Do I need to choose between pleasing God and supporting my gay
friend? Copyright © True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

UNII OAMENI SPUN CĂ DUMNEZEU URĂŞTE


HOMOSEXUALII. VOI CE CREDEŢI?

Dumnezeu spune clar în Scriptură că iubeşte oamenii.


Ioan 3:16 spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu
piară, ci să aibă viaţa veşnică.” Dumnezeu spune şi noi credem
că El iubeşte pe toţi oamenii. Nu contează dacă sunt
homosexuali sau heterosexuali, negri sau albi... Dumnezeu a
creat pe fiecare şi totul şi iubeşte pe toţi oamenii pe care i-a
făcut. De aceea putem spune, conform Ioan 3:16:
Dumnezeu îi iubeşte pe bărbaţii homosexuali şi pe femeile
homosexuale din această lume atât de mult, că a dat pe singurul
Lui Fiu, pentru ca orice bărbat homosexual sau femeie
homosexuală care crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa
veşnică.
Este adevărat că Dumnezeu a spus, de asemenea, că o
relaţie sexuală în afara căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie
este greşită. Dumnezeu spune că El a creat sexul şi sexualitatea.
El spune că vrea ca noi să urmăm planul Lui pentru sex şi
sexualitate. Şi ne avertizează că nerespectarea planului Său
pentru sex şi sexualitate are consecinţe – fizice, emoţionale,
relaţionale şi spirituale. Dar în timp ce Scriptura spune clar că
un anumit comportament este greşit, aceasta nu înseamnă că
Dumnezeu îi urăşte pe oamenii care au acel comportament.
Dacă eşti atras de persoane de acelaşi sex sau de sex opus,
vrem să te asigurăm că Dumnezeu te iubeşte foarte mult.

- 137 -
[Some people say God hates homosexuals. What do you think?
Copyright © Exodus Global Alliance. Tradus şi publicat cu
permisiune.]

VA DISPĂREA VREODATĂ COMPLET LUPTA MEA


CU HOMOSEXUALITATEA?

Nicăieri în Biblie nu există promisiunea unei vieţi lipsite de


ispită. Isus le cere urmaşilor Săi să-şi ia crucea şi să moară zilnic,
iar Romani 8:12-13 ne provoacă să continuăm să trăim mai
degrabă prin Duhul lui Dumnezeu, decât prin natura noastră
păcătoasă. Prin urmare, cel mai probabil, luptele de un gen sau
altul vor rămâne pentru noi un „ţepuş în carne”.
(2 Corinteni 12:7) Când tânjim după Cristos şi învăţăm să le
învingem, ispitele s-ar putea într-adevăr diminua, şi nu putem
niciodată să excludem un act suveran al lui Dumnezeu. În
lumea aceasta totuşi, pentru libertăţi trebuie să luptăm, iar o
lecţie importantă din Judecători 3:2 este să învăţăm experienţa
luptei: ea ne face mai puternici.
[Will my struggle ever completely go away? Copyright ©
True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

„VERSETE CARE CRITICĂ EXCESIV”

La versetele din Biblie despre homosexualitate, atât din


Vechiul cât şi din Noul Testament, se face adesea referire ca la
pasajele „care critică excesiv”. Creştinii tradiţionali văd aceste
versete condamnând în mod clar comportamentul sexual cu
acelaşi sex, pe când cei care se consideră progresişti, văd în ele
mai degrabă condamnarea violului, pedofiliei şi promiscuităţii
sau a orgiilor idolatre.
Teologia pro-homosexualitate ia din nou fiecare pasaj,
redefinindu-L pentru a spune că Dumnezeu este cu siguranţă
împotriva celor care se comportă sexual în afara orientării lor
naturale. Deci ea spune că aceasta înseamnă că dacă un
heterosexual acţionează din punct de vedere homosexual,
- 138 -
acţionează în afara modului său natural de a fi şi ar trebui
condamnat. Totuşi, dacă cineva este homosexual, atunci
înclinaţia sa „naturală” pentru relaţii sexuale cu acelaşi sex este
normală şi trebuie să fie acceptată. Prin urmare, argumentează
promotorii ei, pasajele nu se referă la homosexualii în stabile,
iubitoare. Ei vorbesc despre teologie ca evoluând, deoarece
acum trăim cu concepte sociale diferite.
Aceste argumente nu sunt compatibile cu pasajele implicate,
care condamnă în mod clar orice comportament sexual cu
acelaşi sex. Timp de două mii de ani, erudiţii au înţeles sensul
lor şi numai acum pretind unii că am fost induşi în eroare.
Albert Mohler întreabă: „Este «criticare excesivă» a
oamenilor, să arăţi că Scriptura identifică comportamentul şi
atitudinile lor ca păcătoase?” Şi constată că este cu siguranţă
important ca noi toţi să ne însuşim adevărul despre păcatul
nostru, oricare ar fi el.
Fără o cunoaştere a păcătoşeniei noastre, nu cunoaştem
nevoia noastră de un Mântuitor. În acest sens, toţi avem nevoie
să fim „criticaţi excesiv” de Biblie, ca să cunoaştem nevoia
noastră de Cristos.
Citeşte mai mult despre aceasta la pagina de internet
www.christianpost.com/news/the-church-and-the-clobber-scriptures-the-
bible-on-homosexuality-50792/#F7q7EtphoyGSGb2A.99, ca şi pe
site-ul www.albertmohler.com.
[“Clobber Scriptures”. Copyright © Exodus Global Alliance.
Tradus şi publicat cu permisiune.]

VIAŢA DE CELIBAT NU MĂ VA FACE NEFERICIT?


ROB WOOD

Isus a venit ca să ne dea viaţă din belşug. (Ioan 10:10) Deci,


ascultarea de voia Lui cu privire la sex şi relaţii nu ar trebui să
ne ducă la o viaţă de nefericire. Cu toate acestea, trăim într-o
cultură foarte sexualizată. O cultură în care însăşi noţiunea de
abţinere de la relaţii sexuale este considerată, în cel mai bun caz,
ciudată, iar în cel mai rău caz, dăunătoare. Prin urmare, trebuie
- 139 -
să ne întrebăm cu sinceritate: când vine vorba de convingerile
noastre despre sex şi celibat, suntem influenţaţi de Cuvântul lui
Dumnezeu sau de perspectiva care prevalează în cultura
noastră?
În Scripturi, de exemplu, atât Domnul Isus, cât şi apostolul
Pavel ne oferă un model pentru trăirea unei vieţi de celibat spre
gloria lui Dumnezeu. Pavel nu ne frapează ca fiind un bărbat
căruia îi lipsea intimitatea, de exemplu, el îl descrie pe Timotei
ca „adevăratul meu copil în credinţă”. (1 Timotei 1:2) Prin
urmare, viaţa de celibat nu ar trebui să ducă la o viaţă de
singurătate. Ea poate să fie în schimb o viaţă plină de bucurie,
caracterizată de prietenii puternice şi de o participare sănătoasă
la familia creştină. Avem câteva exemple în Biblie de intimitate
non-erotică, ca David şi Ionatan, Rut şi Naomi, Isus şi Ioan,
Pavel şi Timotei. Deşi împotrivirea faţă de ispită poate fi
dificilă, perspectiva intimităţii curate ar trebui să ne inspire
pentru a continua să ne supunem lui Cristos şi să explorăm cu
înţelepciune relaţiile intime non-erotice disponibile pentru noi.
De asemenea, Isus ne spune că unii aleg să nu se
căsătorească „pentru Împărăţia cerurilor”. (Matei 19:12) Iar
starea de celibat este considerată un „dar” în 1 Corinteni 7:7.
Dar acest dar în sine nu ne oferă siguranţa că vom avea o viaţă
plină de bucurie. Ceea ce este important totuşi este că poate fi
folosit în slujba lui Dumnezeu. Deci, cel mai bun mod de a te
asigura că nu eşti nefericit, trăind ca celibatar o viaţă de
castitate, este să foloseşti acest dar slujindu-L „fără piedici” pe
Domnul. (1 Corinteni 7:35)
[Rob Wood, Won’t a celibate life make me miserable? Copyright
© 2017 True Freedom Trust. Tradus şi publicat cu permisiune.]

- 140 -
CUPRINS

 Am copii. Ar trebui să-i păzesc când sunt în prezenţa


unor foşti homosexuali?
 Ar trebui să locuiască împreună doi oameni cu orientare
homosexuală dacă au făcut sex în trecut?
 Ar trebui un fost homosexual să le spună celor dragi
şi/sau unui potenţial partener de căsătorie despre trecut?
 Au fost Sodoma şi Gomora judecate din cauza lipsei de
ospitalitate?
 Care este „rata voastră de succes” în schimbarea
homosexualilor în heterosexuali?
 Când Dumnezeu te eliberează de homosexualitate, trebuie
întotdeauna să faci acest lucru cunoscut sau uneori nu este
OK să o faci?
 Ce crede biserica ta despre căsătoria sau parteneriatele
între persoane de acelaşi sex?
 Ce este homofobia?
 Ce este homosexualitatea?
 Ce este orientarea sexuală? (1)
 Ce este orientarea sexuală? (2)
 Ce este un homosexual?
 Ce înţelegeţi prin schimbare?
 Ce părere aveţi despre activismul politic?
 Ce sfat daţi, dacă cineva a fost invitat la o nuntă
homosexuală? Dar dacă este nunta copilului său?
 Ce spune Scriptura despre homosexuali şi Dumnezeu?
 Ce vreţi să spuneţi când afirmaţi că homosexualii se pot
schimba?
 Cel mai bun răspuns pentru creştini nu este: „Iubeşte
păcătosul, urăşte păcatul”?
 Chiar este posibil să-l iubeşti pe păcătos fără să iubeşti
păcatul?

- 141 -
 Cred că s-ar putea să fiu homosexual sau lesbiană, trebuie
să decid acum?
 Cum arată „vindecarea”?
 Cum convingi pe cineva că este greşit să fii homosexual?
 Cum îi poate ajuta biserica pe cei care ies din
homosexualitate?
 Cum îi poate ajuta biserica pe cei care slujesc
homosexualilor?
 Cum îi pot ajuta pe cei care slujesc homosexualilor?
 Cum poate Biblia să înveţe că Dumnezeu îi iubeşte pe toţi
copiii Lui, iar apoi să afirme contrariul, spunând că urăşte
homosexualii? Care este adevărul? Cum pot fi adevărate
ambele? Este o contradicţie, ca cele mai multe lucruri din
Biblie?
 Cum poate fi greşită homosexualitatea când este
biologică? Toată lumea ştie că este genetică.
 Cum pot să determin o persoană homosexuală să se
schimbe?
 Cum putem ajuta pe cineva care a încercat să învingă
atracţia faţă de persoanele de acelaşi sex, dar a dat greş? Şi
astfel a fost el însuşi rănit de creştini sau biserici.
 Cum să încep să „ies” din homosexualitate?
 Cum se schimbă o persoană homosexuală?
 Dacă ai fantezii homosexuale înseamnă că eşti
homosexual?
 Dacă am de-a face cu o persoană homosexuală din punct
de vedere social, nu-i scuz stilul de viaţă?
 Dacă doi oameni se iubesc cu adevărat, de ce contează
sexul biologic?
 Dacă Dumnezeu nu mă schimbă după ce mă rog,
înseamnă că m-a creat homosexual?
 Dacă un lider de tineret mărturiseşte că se luptă cu atracţia
faţă de persoanele de acelaşi sex, ar trebui să se retragă din
misiune?
 Dar ispita? Dacă sunt ispitit înseamnă că nu sunt eliberat?
- 142 -
 De ce am atracţii faţă de persoanele de acelaşi sex?
 De ce ar îngădui un Dumnezeu iubitor să mi se întâmple
lucruri îngrozitoare?
 De ce ar vrea să nu fie homosexual cineva care
experimentează atracţie faţă de persoanele acelaşi sex?
 De ce ar vrea un homosexual să se schimbe?
 De ce pare să dureze atât de mult să fii eliberat de
homosexualitate?
 De ce sunt unii oameni bisexuali?
 De ce unii homosexuali nu vor să mai fie homosexuali?
 Deci admiteţi că oamenii îşi schimbă doar
comportamentul, nu orientarea?
 Dumnezeu urăşte creveţii
 Este 10% din populaţie cu adevărat homosexuală?
 Este homosexualitatea doar ceva cu care ne naştem?
 Este homosexualitatea genetică sau este o alegere?
 Este homosexualitatea în primul rând o problemă
nord-americană?
 Este homosexualitatea o ameninţare pentru familie?
Pentru America?
 Este normal să ai sentimente homosexuale în adolescenţă?
 Este OK să ai gânduri homosexuale?
 Este păcat să ai gânduri homosexuale?
 Este posibil ca predicatorii şi interpreţii de muzică
religioasă care sunt homosexuali să aibă ungerea?
 Este SIDA judecata lui Dumnezeu asupra
homosexualilor?
 Există „foşti homosexuali”?
 Fiul meu adolescent crede că s-a născut homosexual. Cum
pot să-l ajut?
 I-a destinat Dumnezeu pe unii oameni să fie
homosexuali?
 Isus a susţinut o relaţie homosexuală când l-a vindecat pe
iubitul centurionului roman

- 143 -
 Isus nu a menţionat homosexualitatea. De ce voi şi alţi
creştini fundamentalişti sunteţi atât de obsedaţi de ea?
 Isus nu a spus nimic despre homosexualitate şi nu a
condamnat homosexualitatea, deci de ce Biserica condamnă
acest comportament?
 M-am tot rugat şi I-am cerut lui Dumnezeu să mă
schimbe, dar nu s-a schimbat nimic
 Mă simt atras de persoane de acelaşi sex. Înseamnă că
sunt homosexual?
 Mi s-a spus că dacă nu aprob homosexualitatea, sunt
homofob. Este adevărat?
 Misiunile foştilor homosexuali nu îi amăgesc pe
homosexuali şi nu sunt dăunătoare pentru ei?
 Nu a fost Biblia interpretată greşit de homofobii care vor
să nege dreptul bărbaţilor şi femeilor care sunt homosexuali
de a se iubi unul pe celălalt în relaţii fidele, monogame?
 Nu cumva cei care spun că s-au schimbat se prefac şi de
fapt nu au fost niciodată homosexuali?
 Nu cumva „foştii homosexuali” îşi reprimă doar
adevăratele sentimente?
 Nu este acest site intolerant?
 Nu s-a dovedit că homosexualitatea este genetică?
 Nu vreau să fiu homosexual. Ce să fac cu sentimentele
mele?
 Nu vreau să fiu homosexual, dar de ce nu pot să simt
atracţie pentru persoanele de sex opus?
 Poate cineva care este homosexual să fie creştin?
 Poate cineva să fie homosexual şi creştin în acelaşi timp?
 Pot homosexualii să se schimbe cu adevărat şi să devină
heterosexuali?
 Pot să fiu „homosexual” într-o zi şi heterosexual în ziua
următoare?
 Prietenul meu homosexual nu înţelege că poţi să placi/să
iubeşti pe cineva şi să nu fii de acord cu acţiunile/gândurile
sale. Ce pot să-i spun, ca să înţeleagă ce vreau să zic?
- 144 -
 Se iubesc cu adevărat cuplurile homosexuale?
 Site-ul vostru nu îi persecută pe homosexuali?
 Site-ul vostru sugerează că este ceva greşit cu
homosexualitatea. Nu este aceasta judecată?
 Spuneţi că toţi homosexualii se duc în iad?
 Sunt o mulţime de oameni care spun deschis ceea ce sunt,
fiind mândri că sunt homosexuali sau lesbiene. Din moment
ce atât de mulţi trăiesc o viaţă bună, responsabilă, cum ar
putea acest lucru să fie atât de greşit?
 Sunteţi homofobi?
 Totuşi, nu i-au persecutat unii creştini pe homosexuali?
 Unii oameni spun că Dumnezeu urăşte homosexualii. Voi
ce credeţi?
 „Versete care critică excesiv”

- 145 -

S-ar putea să vă placă și