Infracțiuni Contra Justiției

INFRACȚIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI
Infracțiuni:
-nedenunțarea
-omisiunea sesizării
-inducerea în eroare a organelor judiciare
-favorizarea făptuitorului
-tăinuirea
-obstrucționarea justiției
-influențarea declarațiilor
-mărturia mincinoasă
-ultrajul judiciar
-cercetarea abuzivă
-supunerea la rele tratamente
-represiunea nedreaptă
-evadarea
-înlesnirea evadării
-nerespectarea hotărârilor judecătorești
OBIECTUL JURIDIC
OBIECTUL MATERIAL
SUBIECȚII INFRACȚIUNII
LOCUL ȘI TIMPUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII
ART. 266 – n edenunțarea
-în mod normal, obligația de a contribui la înfăptuirea justiției revine

organelor judiciare, particularii neputând fi responsabili pentru
omisiunile lor în acest domeniu cu excepția situației în care sunt chemați
să ajute (de exemplu: în calitate de martori), când o asemenea obligație
există în cadrul relațiilor de serviciu sau când este vorba de fapte grave,
cum sunt cele contra vieții sau care au avut drept urmare decesul unei
persoane
-relațiile sociale privind înfăptuirea justiției
(relațiile privind înfăptuirea justiției penale ce presupun sprijinirea
autorităților în luarea la cunoștință despre comiterea unor infracțiuni
grave cum sunt cele contra vieții sau cele care au avut ca urmare
moartea victimei)
-///
1) subiectul activ:
-nu este circumstanțiat
(calitatea de subiect activ o poate avea inclusiv o persoană juridică)
2) subiectul pasiv:
-statul, organul de justiție a cărui activitate este perturbată prin
nedenunțare
3) participația penală:
(participația penală este greu de reținut în practică:
! coautoratul la această infracțiune nu este posibil, întrucât există o
obligație individuală, personală a fiecărei persoane de a aduce la
cunoștința organelor oficiale comiterea unei astfel de fapte. Prin urmare,
dacă mai multe persoane iau cunoștință de comiterea aceleiași fapte,
fiecare va răspunde în calitate de autor al infracțiunii
! complicitatea ori instigarea sunt greu de imaginat, întrucât dacă o
persoană ajută sau instigă la comiterea nedenunțării, înseamnă că a luat
deja cunoștință de săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, devenind
astfel autor al nedenunțării)
(participanții la fapta prevăzută de legea penală contra vieții sau care a
avut ca urmare moartea victimei nu vor fi și subiecți activi ai infracțiunii
de nedenunțare, întrucât în sarcina lor nu se poate reține obligația de a
denunța faptele penale la care au participat; obligația de denunțare
incumbă doar persoanelor străine de respectiva faptă)
(dacă făptuitorul omite să denunțe fapta despre care a luat cunoștință și
efectuează, cu această ocazie, acte de tăinuire sau favorizare a
făptuitorului, se va reține doar una din aceste din urmă infracțiuni,
întrucât nu există obligația de denunțare a unei fapte la care o persoană
participă, chiar și ulterior săvârșirea acesteia)
-///
ART. 267 – omisiunea sesizării
-formă particulară de nedenunțare
(relațiile sociale privind înfăptuirea justiției penale)
-relațiile sociale care presupun obligația funcționarului public de a
sesiza existența unor fapte penale care au legătură cu serviciul
-///
1) subiectul activ:
-funcționarul public
2) subiectul pasiv:
21) subiectul pasiv principal:
-statul, organul de justiție a cărui activitate a fost perturbată
22) subiectul pasiv adiacent:
-instituția în cadrul căreia funcționarul public își desfășoară activitatea
-instigare
-complicitate
(spre deosebire de infracțiunea anterioară, omisiunea sesizării este
posibilă sub forma instigării și a complicității, întrucât obligația de
sesizare nu aparține tuturor persoanelor precum în cazul nedenunțării)
(participanții la fapta prevăzută de legea penală nu vor fi și subiecți
activi ai infracțiunii reglementate de art. 267 Cod Penal, întrucât în
sarcina lor nu se poate reține obligația de a denunța faptele penale;
obligația de sesizare incumbă doar persoanelor străine de respectiva
faptă)
(dacă făptuitorul omite să denunțe fapta despre care a luat cunoștință și
efectuează, cu această ocazie, acte de tăinuire sau favorizare a
făptuitorului, se va reține doar una din aceste din urmă infracțiuni,
întrucât nu există obligația de denunțare a unei fapte la care o persoană
participă, chiar și după săvârșirea acesteia)
-///
ART. 268 – inducerea în eroare a organelor judiciare
(relațiile sociale privind înfăptuirea justiției penale, relații care presupun
ca activitatea organelor de urmărire penală și a instanțelor penale să nu
fie deturnată de la cursul firesc, prin sesizări sau probe care să nu
corespundă adevărului)
-drepturile și libertățile persoanei eventual învinuite pe nedrept
-///
(probele nereale la care face referire varianta specială a textului de lege
reprezintă fie produs al infracțiunii, fie mijloace de săvârșire a
infracțiunii)
1) subiectul activ:
! în cazul variantei de la alin. (2) al acestui text de lege, dacă producerea
sau ticluirea de probe nereale este săvârșită de un organ de cercetare
penală, procuror sau judecător, va fi incidentă infracțiunea de cercetare
abuzivă, în varianta specială prevăzută de art. 280 alin. (2) Cod Penal;
infracțiunea de cercetare abuzivă urmează a fi incidentă numai în
măsura în care subiectul activ produce sau ticluiește probe nereale în
cauza pe care o instrumentează
2) subiectul pasiv:
-statul, organul de justiție a cărui activitate a fost perturbată
-persoana învinuită mincinos
! dacă prin sesizări succesive sau chiar prin aceeași sesizare sunt
învinuite mincinos mai multe persoane, se va reține un concurs de
infracțiuni
-coautorat
-instigare
-complicitate
(dacă o persoană depune o sesizare prin mandatar, care are cunoștință
despre caracterul nedrept al învinuirii, cea dintâi răspunde în calitate de
autor, iar mandatarul, în calitate de complice)
-///
ART. 269 – favorizarea făptuitorului
-legea penală interzice ajutorul dat celor care săvârșesc fapte prevăzute
de legea penală, atât înainte ori în timpul, cât și după comiterea unor
astfel de fapte. Dacă primele 2 situații sunt acoperite prin pedeapsa
complicității la faptele respective (sau chiar a coautoratului ori a
instigării care absoarbe complicitatea), infracțiunea de favorizarea
făptuitorului sancționează un asemenea ajutor dat ulterior săvârșirii
faptei
(relațiile sociale privind înfăptuirea justiției penale care presupun
interdicția împiedicării realizării justiției prin ajutarea făptuitorului)
-///
1) subiectul activ:
(avocatul poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii; totuși, el
nu va putea răspunde penal în situația în care reușește, utilizând căile
legale și interpretarea legii, să obțină o hotărâre favorabilă)
(subiectul pasiv al unei infracțiuni care se urmărește la plângerea
prealabilă nu poate fi subiect al infracțiunii de favorizarea făptuitorului
dacă decide să nu formuleze o astfel de plângere sau dacă își retrage
plângerea prealabilă formulată. O asemenea persoană poate fi subiect
activ numai după pronunțarea hotărârii de condamnare privind
respectiva faptă)
2) subiectul pasiv:
-statul, organul judiciar a cărui activitate a fost perturbată
-coautorat
-instigare
-complicitate
(complicitatea este de multe ori greu de distins de coautorat, având în
vedere că ajutorul dat unei persoane pentru a sprijini autorul unei fapte
prevăzute de legea penală în scopul prevăzut de art. 269 Cod Penal
constituie deja elementul material al infracțiunii; doctrina propunând
drept criteriu de distincție:
-intenția de ajutorare exclusivă a favorizatorului, caz în care fapta ar
reprezenta complicitate la favorizarea făptuitorului
-intenția de ajutorare exclusivă a autorului faptei săvârșite, caz în care se
va reține coautorat la favorizarea făptuitorului)
(în practica judiciară s-a reţinut că fapta unei persoane de a determina
persoana vătămată dintr-un proces penal de a da declaraţii în favoarea
unui alte persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie
reprezintă infracțiunea de favorizare a făptuitorului, comisă în calitate
de autor, iar nu în calitate de instigator)
! participantul la săvârșirea unei infracțiuni nu mai răspunde și pentru
infracțiunea reglementată de prezentul art., chiar dacă ulterior îl ajută pe
acesta într-unul din scopurile prevăzute de lege, întrucât nimeni nu
poate fi favorizator al unei fapte pe care el însuși a comis-o (chiar în
calitate de instigator sau complice). Desigur, nici autorul faptei nu poate
răspunde pentru favorizarea la propria faptă
-///
ART. 270 – tăinuirea
-formă particulară de favorizare a făptuitorului
(relațiile privind înfăptuirea justiției penale, relații care nu trebuie să fie
perturbate prin ascunderea bunurilor ce au proveniență infracțională)
-relațiile patrimoniale a căror normală derulare presupune împiedicarea
introducerii în circuitul civil a bunurilor ce au proveniență infracțională
-///
-bunul mobil provenit din
comiterea unei fapte prevăzute
de legea penală
1) subiectul activ:
(în mod excepțional, tăinuitorul
poate fi chiar proprietarul bunului, atunci când bunul provine dintr-o
faptă prevăzută de legea penală săvârșită față de o persoană care deținea
în mod legitim acel bun; de exemplu: un bun furat de un terț de la
creditorul gajist și tăinuit apoi de debitorul gajist, proprietar al bunului)
2) subiectul pasiv:
21) subiectul activ principal:
-statul, organul judiciar a cărui activitate este perturbată
22) subiectul activ adiacent:
-nu este circumstanțiat; specific pentru această infracțiune este faptul că
subiectul pasiv adiacent este unul indirect, în sensul că el coincide cu
subiectul pasiv al infracțiunii principale, cea din care provine bunul
tăinuit
-coautorat
-instigare
-complicitate
(participantul la fapta penală din care provine bunul nu poate fi și
subiect activ al infracțiunii)
-///
ART. 271 – obstrucționarea justiției
-înscrisurile solicitate
-bunurile solicitate
(în situația în care fapta este săvârșită prin refuzul, fără drept, de a pune
la dispoziția organului de urmărire penală, instanței sau judecătorului
sindic înscrisurile sau bunurile solicitate în mod explicit)
1) subiectul activ:
-persoana căreia i se cere să pună la dispoziție date, informații, înscrisuri
sau bunuri
(nu poate fi subiect activ persoana urmărită sau judecată pentru
infracțiunea care formează obiectul procesului penal)
(în ceea ce privește partea responsabilă civilmente, credem că aceasta
poate fi subiect activ al infracțiunii, întrucât ea nu este urmărită sau
judecată pentru o infracțiune, ci este chemată să răspundă civil, alături
de inculpat)
2) subiectul pasiv:
-statul
-coautorat
-instigare
-complicitate
-///
ART. 272 – influențarea declarațiilor
-particularitatea reglementării o face să reprezinte:
-atât o tentativă la instigare la mărturie mincinoasă, la omisiunea
sesizării, la sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
-o instigare la mărturie mincinoasă, la omisiunea sesizării, la
sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
-cât și o formă specială de șantaj (în ipoteza constrângerii sau a
săvârșirii unor fapte cu efect vădit indimidant)
fapte care vor fi însă absorbite în această normă specială
-libertatea psihică ori alte drepturi ale persoanei
(aceasta fiind în măsura să nu dea declarații, să dea declarațiile pe care
le consideră de cuviință, să își retragă declarațiile sau să prezinte probe)
-///
1) subiectul activ:
! dacă subiectul activ este un organ de cercetare penală, un procuror sau
un judecător, se va putea pune problema reținerii infracțiunii prevăzute
de art. 280 Cod Penal, cercetarea abuzivă
! în cazul în care subiectul activ este un funcționar public care exercită o
funcție care implică exercițiul autorității de stat și fapta se realizează
prin puternice suferințe fizice sau psihice, se va reține tortura
reglementată de art. 282 din Codul Penal
2) subiectul pasiv:
-statul
-persoana care este determinată ori a cărei determinare se încearcă
(în ipoteza în care asemenea acțiuni se exercită asupra unui membru de
familie al persoanei care se dorește a fi influențată, respectivul membru
de familie al persoanei va fi doar subiect pasiv al altei infracțiuni)
! dacă se încearcă ori se determină încercarea mai multor persoane să
aibă conduita dorită de subiectul activ, se va reține un concurs de
infracțiuni de influențare a declarațiilor
! dacă fapta se comite asupra aceleiași persoane, dar prin săvârșirea altei
fapte intimidante asupra a 2 membrii de familie ai acesteia, se va reține
o infracțiune de influențare a declarațiilor în concurs, eventual, cu 2
infracțiuni de lovire, amenințare etc. îndreptate asupra membrilor de
familie
-coautorat
-instigare
-complicitate
-///
ART. 273 – mărturia mincinoasă
(relații care presupun aflarea adevărului în cauzele în care se audiază
martori, martori cu identitate protejată, se dispun expertize, se folosesc
interpreți sau investigatori sub acoperire)
-libertatea persoanei, patrimoniul acesteia. alte drepturi
-///
1) subiectul activ:
-martorul
-martorul cu identitate protejată
-martorul aflat în Programul de protecție a martorilor
-investigatorul sub acoperire
-expertul
-interpretul
(conform celor stabilite de instanța supremă cu caracter obligatoriu,
participantul la comiterea unei infracțiuni care a fost judecat separat de
ceilalți participanți și audiat ulterior ca martor, în cauza disjunsă, nu
poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de mărturie
mincinoasă)
2) subiectul pasiv:
-statul, organul judiciar a cărui activitate este perturbată
-în cazul în care prin mărturia mincinoasă s-a produs o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane
-coautorat
(în cazul experților și al interpreților; de exemplu: mai mulți experți
desemnați de instanță se înțeleg să efectueze un raport de expertiză în
care omit împrejurări esențiale pentru soluționarea cauzei; în restul
situațiilor, infracțiunea nu este susceptibilă de coautorat)
-instigare
-complicitate
(persoana juridică nu poate avea calitatea de autor al infracțiunii, dar
poate răspunde în calitate de instigator sau complice)
-///
ART. 279 – ultrajul judiciar
-în concepția Expunerii de motive a Codului Penal, infracțiunea de ultraj
judiciar reprezintă o variantă agravată a infracțiunii de ultraj. Totuși,
conform opiniei catedrei de drept penal de la București, în realitate,
fiecare dintre cele 2 infracțiuni constituie o agravantă a faptelor la care
se face trimitere și care sunt absorbite
-libertatea psihică, integritatea fizică, integritatea psihică, sănătatea,
viața persoanei
-///
-corpul persoanei în viață
(în situația în care fapta este săvârșită prin exercitarea de violențe asupra
uneia dintre persoanele la care se referă textul de lege)
(obiectul material secundar al acestei infracțiuni coincide cu obiectul
material principal al infracțiunii săvârșite asupra judecătorului,
procurorului, unui membru de familie al său, avocatului)
1) subiectul activ:
2) subiectul pasiv:
-statul, organul în cadrul căruia își desfășoară activitatea judecătorul sau
procurorul
-judecătorul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu
exercitarea atribuțiilor de serviciu
-procurorul aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu
-membrul de familie al judecătorul sau procurorului
-avocatul
-membrul de familie al avocatului
! asemănător ultrajului, pluralitatea de subiecți pasivi adiacenți atrage
reținerea unui concurs de infracțiuni
! în situația în care ultrajul se comite prin intermediul omorului calificat,
în sensul că sunt uciși în aceeași împrejurare 2 sau mai mulți judecători
aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se va reține săvârșirea unei
singure infracțiuni de ultraj raportată la o infracțiune de omor calificat
săvârșit asupra a 2 sau mai multe persoane
-coautorat
-instigare
-complicitate
-///
ART. 280 – cercetarea abuzivă
-formă particulară de abuz în serviciu
-formă particulară de purtare abuzivă
(relațiile sociale privind înfăptuirea justiției penale, relații ce presupun
interzicerea oricăror abuzuri din partea reprezentanților organelor
judiciare)
-relațiile de serviciu
-libertatea psihică, integritatea psihică a persoanei
-///
(în situația în care fapta este săvârșită prin întrebuințarea de violențe
asupra uneia dintre persoanele la care se referă textul de lege)
1) subiectul activ:
-organul de cercetare penală
-procurorul
-judecătorul
2) subiectul pasiv:
-statul
-persoana urmărită sau persoana judecată într-o cauză penală, adică
suspectul sau inculpatul
-coautorat
-instigare
-complicitate
-///
ART. 281 – supunerea la rele tratamente
(relațiile sociale care privesc înfăptuirea justiției penale, relații care
privesc executarea pedepselor, a măsurilor de siguranță sau a celor
educative, precum și a măsurilor preventive privative de libertate)
-demnitatea, libertatea, integritatea corporală, sănătatea, alte drepturi ale
persoanei
-///
(în situația în care fapta este săvârșită prin exercitarea de violențe asupra
unei persoane)
1) subiectul activ:
potrivit doctrinei, subiectul activ al infracțiunii nu este circumstanțiat;
însă, având în vedere modalitățile de săvârșire a infracțiunii, precum și
faptul că textul de lege prevede și pedeapsa complementară a interzicerii
exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, se poate afirma că, în
realitate, subiectul activ poate fi:
-persoana care are atribuții în legătură cu executarea pedepselor,
măsurilor de siguranță sau măsurilor educative
-persoana care are atribuții în legătură cu pedepsele, reținerea, arestarea
preventivă ori a măsurilor de siguranță sau educative privative de
libertate
(prin urmare, poate fi subiect activ: organul de poliție, angajatul
Administrației Penitenciarelor, persoana care are atribuții privind paza
deținuților, procurorul)
2) subiectul pasiv:
-statul

-persoana căreia i se aduce atingere prin supunerea la rele tratamente
-coautorat
-instigare
-complicitate
-fapta se comite, în general, în locul în care persoana respectivă execută
pedeapsa sau măsura
ART. 283 – represiunea nedreaptă

-formă particulară de abuz în serviciu
(relațiile privind înfăptuirea justiției penale, relații ce presupun
interdicția tragerii la răspundere penală a unei persoane nevinovate)
-drepturile persoanei, în special dreptul la libertate
-///
1) subiectul activ:
este circumstanțiat, chiar dacă textul de lege nu prevede în mod expres
acest lucru, el se deduce din modalitățile de săvârșire a elementului
material:
-procurorul
-organul de cercetare penală
-judecătorul de drepturi și libertăți
-judecătorul de cameră preliminară
-instanța de judecată
2) subiectul pasiv:
-statul
-persoana față de care s-a dispus măsura nelegală, care are calitatea de
suspect sau inculpat
! pluralitatea de subiecți secundari atrage reținerea unei pluralități de
infracțiuni
-coautorat
-instigare
-complicitate
-///
ART. 285 – evadarea
(relații sociale privind înfăptuirea justiției penale care presupun
respectarea stării de deținere sau reținere, dispusă de organele
competente)
-relațiile care privesc executarea pedepselor și a măsurilor preventive
privative de libertate
-///
(în situația în care fapta este săvârșită prin exercitarea de violențe sau
arme asupra unei persoane)
1) subiectul activ:
-persoana aflată în stare privativă de libertate
(este vorba de suspectul sau inculpatul față de care s-a luat măsura
preventivă a reținerii, a arestării preventive sau de condamnatul care se
află în executarea pedepsei închisorii ori a detențiunii pe viață)
-persoana condamnată care are o permisiune de ieșire din penitenciar
-persoana condamnată care prestează muncă în afara penitenciarului,
fără pază
2) subiectul pasiv:
-statul, instituția în a cărei pază se află persoana care evadează
-instigare
(fiind o infracțiune in persona propria, întrucât obligația de respectare a
stării de reținere sau deținere incumbă fiecărei persoane care s-ar afla
într-o astfel de situație, coautoratul nu va fi posibil; prin urmare, dacă
mai multe persoane evadează împreună, fiecare va fi autor al propriei
infracțiuni)
(complicitatea la evadare este posibilă, însă ea va constitui infracțiunea
de înlesnirea evadării, art. 286 Cod Penal. Totuși, în doctrină s-a arătat
că se poate reține complicitatea intelectuală la evadare; de exemplu:
simpla încurajare în ceea ce privește evadarea, care are drept rezultat
înlesnirea evadării va atrage întotdeauna doar reținerea unei complicități
la evadare)
(persoana juridică poate instiga la evadarea din starea legală de reținere
sau deținere, fiind imposibilă reținerea calității de autor al acesteia)
-evadarea se realizează din locuri special amenajate pentru reținerea sau
deținerea persoanelor arestate preventiv sau condamnate; însă, așa cum
vom vedea, tot evadare se va reține și în cazul în care subiectul activ
scapă de sub escortă sau de la sediul parchetului, instanței unde este
adus pentru a fi audiat ori dintr-un alt loc unde este condusă și se
găsește sub pază, inclusiv de la locul de muncă aflat în afara
penitenciarului
-cu privire la timpul săvârșirii infracțiunii, se poate afirma că evadarea
se comite în timp ce persoana se află în stare de reținere sau deținere, ori
în cazul variantei asimilate, în timp ce aceasta beneficia de o
persmisiune de ieșire din penitenciar ori presta muncă în afara locului de
deținere
ART. 286 – înlesnirea evadării

(relațiile sociale privind înfăptuirea justiției penale, relații care presupun
respectarea stării de deținere sau reținere, dispusă de organele
competente)
-libertatea psihică, sănătatea, integritatea corporală a persoanei
-///
(în situația în care fapta este săvârșită prin exercitarea de violențe, arme,
substanțe narcotice sau paralizante asupra unei persoane)
1) subiectul activ:
(având în vedere că fapta se comite din stare de reținere sau deținere, de
obicei subiectul activ este un alt deținut ori o persoană care își
desfășoară activitatea în acel loc; bineînțeles, nu este exclus nici ajutorul
din afară; de exemplu: dacă persoanele care vizitează deținutul îi aduc
acestuia diverse materiale necesare în vederea evadării)
! autorul infracțiunii de evadare nu poate răspunde și pentru înlesnirea
propriei evadări
! dacă mai multe persoane evadează împreună, fiecare ajutându-i pe
ceilalți la propria evadare, apreciem că se va reține autorat la propria
infracțiune de evadare, iar nu și înlesnirea evadării
2) subiectul pasiv:
-statul, instituția în a cărei pază se afla persoana care evadează
-persoana împotriva căreia se folosesc violențele
-coautorat
-instigare
-complicitate
-infracțiunea se comite în timpul cât o persoană se află în stare legală de
reținere sau de deținere
ART. 287 – nerespectarea hotărârilor judecătorești

! în cadrul art. 287 Cod Penal sunt reunite, în realitate, mai multe
infracțiuni, fiecare fiind grefată pe o situație premisă constând în
existența unei hotărâri judecătorești pronunțate în circumstanțe diferite
-///
1) subiectul activ:
-organul de executare
-persoana care are obligația de
a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii
(de exemplu: organele de poliție, organele de jandarmerie, alți agenți ai
forțelor publice etc.)
-angajatorul
-persoana care are atribuții privind plata, stabilirea, actualizarea și
recalcularea pensiilor
(de exemplu: un angajat al unei case de pensii)
-persoana căreia îi este opozabilă o hotărâre prin care se atribuie
folosința unui imobil altei persoane
-persoana care reprezintă un pericol
[calitatea de subiect activ o poate avea inclusiv o persoană juridică în
unele variante, precum cele prevăzute de lit. a), d) și e)]
2) subiectul pasiv:
-statul, organele care contribuie la executarea hotărârilor judecătorești
-oganul de executare
-salariatul
-persoana care beneficiază de pensie
-persoana care a obținut un imobil în folosință
-coautorat
-instigare
-complicitate
(în cazul nerespectării hotărârilor judecătorești prin nerespectarea unei
măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de
protecție, coautoratul nu este posibil)
-///
SITUAȚIA PREMISĂ
ELEMENTUL MATERIAL AL LATURII OBIECTIVE
URMAREA IMEDIATĂ A LATURII OBIECTIVE
LEGĂTURA DE CAUZALITATE
ART. 266 – nedenunțarea
-cunoașterea faptelor la care se referă art. 266 din Codul Penal trebuie să
aibă loc mai înainte ca organele de cercetare penală să efectueze
cercetări cu privire la respectiva faptă; astfel, dacă o persoană află de
săvârșirea uneia dintre faptele grave menționate la art. 266 Cod Penal
după începerea urmăririi penale și îl ajută în orice fel pe autorul
acesteia, nu se mai pune problema nedenunțării, ci, eventual, a altor
infracțiuni contra înfăptuirii justiției
-existența unei fapte prevăzute de legea penală contra vieții sau care a
avut ca urmare moartea victimei, cunoscută de către făptuitor
(este necesar a preciza faptul că obligația de a încunoștința autoritățile
revine și în cazul săvârșirii unei tentative pedepsibile de care a luat
cunoștință)
(elementul material al laturii obiective se realizează printr-o inacțiune,

prin neîndeplinirea unei obligații legale)
-neaducerea la cunoștința autorităților a faptei grave de care subiectul
activ a luat cunoștință
! cerințe esențiale:
-făptuitorul să nu înștiințeze de îndată autoritățile, adică în scurt timp
după luarea la cunoștință de săvârșirea faptei, fără întârziere
(nu există un termen prevăzut de legiuitor, fiind o apreciere care se face
de la caz la caz, în funcție de împrejurările obiective ale speței, precum
locul și timpul)
(destinatarii înștiințării sunt autoritățile, adică acelea care au atribuții în
această situație, ceea ce înseamnă că, în principiu, ar trebui sesizat
organul de urmărire penală; totuși, având în vedere că legiuitorul nu a
menționat în mod expres autoritățile competente a fi înștințate, nu se va
reține infracțiunea de nedenunțare dacă o persoană se adresează
organelor necompetente)
(sesizarea la care obligă prezentul art. nu trebuie să îndeplinească toate
condițiile prevăzute de Codul de Procedură Penală pentru denunț,
plângere sau plângere prealabilă)
! în cazul în care o persoană află, cu aceeași ocazie, despre săvârșirea
mai multor fapte penale de gravitatea celor prevăzute de prezentul art.
(de exemplu: află că vecinul său a omorât 3 persoane la diferite
intervale de timp) și omite să le denunțe, se va reține o singură
infracțiune de nedenunțare
! în mod evident, dacă ia cunoștință despre săvârșirea faptelor respective
pe rând (de exemplu, imediat după săvârșirea fiecăreia) și nu le denunță,
se va reține un concurs de infracțiuni de nedenunțare
! ceea ce interesează pentru reținerea unității sau a pluralității de
infracțiuni este momentul la care ia naștere obligația de denunțare, iar
nu numărul de fapte penale despre care o persoană ia cunoștință
! dacă o persoană nu încunoștințează autoritățile cu privire la săvârșirea
uneia dintre faptele la care se referă art. 266 Cod Penal, iar apoi, fiind
chemat ca martor în procesul privind fapta respectivă, omite să declare
ceea ce știe sau face declarații mincinoase, jurisprudența a reținut că
sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracțiunii de
nedenunțare, cât și cele ale infracțiunii de mărturie mincinoasă
prevăzută de art. 273 Cod Penal, în concurs
! infracțiunea de nedenunțare poate intra în concurs cu lăsarea fără
ajutor a unei persoane aflate în dificultate prevăzută de art. 203 Cod
Penal
-starea de pericol pentru înfăptuirea justiției
-ex re
(infracțiune de pericol)
-cunoașterea faptelor la care se referă art. 267 din Codul Penal trebuie să
aibă loc mai înainte ca organele de cercetare penală să efectueze
cercetări cu privire la respectiva faptă; astfel, dacă o persoană află de
săvârșirea uneia dintre faptele grave menționate la art. 267 Cod Penal
după începerea urmăririi penale și îl ajută în orice fel pe autorul
acesteia, nu se mai pune problema nedenunțării, ci, eventual, a altor
infracțiuni contra înfăptuirii justiției
-doamna profesor Andra-Roxana Trandafir este de părere că în situația
în care obligația de sesizare a organelor judiciare este chiar una din
atribuțiile de serviciu ale funcționarului public, prevăzută de lege,
încălcarea acesteia strămută fapta în sfera infracțiunilor de serviciu,
putându-se reține infracțiunea de abuz în serviciu,
(de exemplu: fapta polițistului rutier care nu urmează procedura
prevăzută de lege atunci când constată săvârșirea unei infracțiuni)
Potrivit unei Decizii a CCR, în cazul în care obligația de sesizare nu este
prevăzută și de lege (obligația fiind prevăzută, de exemplu, doar în
cadrul contractului individual de muncă sau în fișa postului), și
constituie doar o îndatorire a funcționarului public, trebuie să se revină
la infracțiunea generală, aceea de omisiune a sesizării
-existența unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în
cadrul căruia funcționarul public își desfășoară activitatea
(de exemplu: nu se poate reține infracțiunea de omisiunea sesizării dacă
funcționarul public află, din documente pe care șeful său i le trimite pe
mail în mod eronat, că acesta din urma și-a lovit soția)
(este necesar a preciza faptul că obligația de a sesiza organele de
urmărire penală revine și în cazul săvârșirii unei tentative pedepsibile de
care a luat cunoștință)
(elementul material al laturii obiective se realizează printr-o inacțiune,

prin neîndeplinirea unei obligații legale)
-nesesizarea organelor de urmărire penală
-făptuitorul să nu sesizeze de îndată organele de urmărire penală, adică
în scurt timp după luarea la cunoștință de săvârșirea faptei, fără
întârziere
(nu există un termen prevăzut de legiuitor, fiind o apreciere care se face
de la caz la caz, în funcție de împrejurările obiective ale speței)
(spre deosebire de infracțiunea precedentă, destinatarii sesizării sunt clar
specificați, având în vedere calitatea subiectului activ, căruia i se cere o
mai bună cunoaștere a dispozițiilor legale privind înfăptuirea justiției.
Astfel, fapta trebuie sesizată organelor de urmărire penală, nu neapărat
celor care sunt competente material ori teritorial cu privire la respectiva
infracțiune)
(sesizarea la care obligă prezentul art. nu trebuie să îndeplinească toate
condițiile prevăzute de Codul de Procedură Penală pentru denunț,
plângere sau plângere prealabilă)
! în cazul în care o persoană află, cu aceeași ocazie, despre săvârșirea
mai multor fapte în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește
sarcinile și omite să le denunțe, se va reține o singură infracțiune de
omisiunea sesizării
! în mod evident, dacă ia cunoștință despre săvârșirea faptelor respective
pe rând (de exemplu, imediat după săvârșirea fiecăreia) și nu le denunță,
se va reține un concurs de infracțiuni de omisiunea sesizării
! ceea ce interesează pentru
reținerea unității sau a pluralității de infracțiuni este momentul la care ia
naștere obligația de sesizare, iar nu numărul de fapte penale despre care
o persoană ia cunoștință
! dacă o persoană nu încunoștințează autoritățile cu privire la săvârșirea
uneia dintre faptele la care se referă art. 267 Cod Penal, iar apoi, fiind
chemat ca martor în procesul privind fapta respectivă, omite să declare
ceea ce știe sau face declarații mincinoase, jurisprudența a reținut că
sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracțiunii de omisiunea
sesizării, cât și cele ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de
art. 273 Cod Penal, în concurs
! dacă funcționarul public primește o sumă de bani pentru a nu sesiza
organele penale cu privire la o faptă din cele la care se referă art. 267
Cod Penal, se va reține concurs între această infracțiune și cea prevăzută
de art. 289 Cod Penal, luarea de mită
-ex re
-fapta nu reprezintă infracțiune în cazul în care o persoană se
autoînvinuiește mincinos ori produce sau ticluiește probe împotriva sa;
într-o asemenea situație putându-se ridica, eventual, problema
favorizării făptuitorului dacă autoînvinuirea are drept scop ascunderea
adevăratului făptuitor
-///
alin. (1):
-sesizarea organele judiciare cu
privire la existența unei fapte
prevăzute de legea penală
-sesizarea organele judiciare în legătură cu săvârșirea unei asemenea
fapte de către o anumită persoană
(sesizarea la care se referă art. 268 Cod Penal poate fi făcută prin
plângere, inclusiv plângere prealabilă, sau denunț, nefiind necesară
respectarea tuturor condițiilor cerute de legea procesual penală)
-fapta să fie nereală, ceea ce presupune ca învinuirea să fie mincinoasă,
iar acest aspect să fie cunoscut de către făptuitor
-sesizarea trebuie să privească o faptă prevăzută de legea penală, iar nu
cu o contravenție, o faptă disciplinară sau de altă natură
alin. (2):
-producerea de probe nereale
-ticluirea de probe nereale
(în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală sau
în legătură cu săvârșirea unei asemenea fapte)
=producere = aducerea, depunerea la organele judiciare a unor probe în
care adevărul este alterat
(de exemplu: se depune un înscris falsificat)
=ticluire = crearea unei aparențe care să fie luată drept probă; în acest
caz, autorul construiește el însuși probele, le născocește, făcând în așa
fel încât o situație de fapt să pară reală
(de exemplu: “se plantează” probe la domiciliul unei persoane, astfel
încât să pară că aceasta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală în
respectivul loc)
(în cazul ticluirii de probe, probele pot fi și reale, dar amplasarea lor
într-un alt context conduce la reținerea unei realități deformate)
(în cazul acestei din urmă variante, simpla confecționare de probe
mincinoase, fără a fi folosite în scopul de a dovedi existența unei fapte
prevăzute de legea penală ori săvârșirea unei asemenea fapte, nu poate fi
considerată infracțiune, reprezentând doar o simplă tentativă,
nepedepsită de legiuitor)
! dacă producerea sau ticluirea de probe constituie prin ea însăși
infracțiune (de exemplu: fals în înscrisuri sub semnătură privată), vor fi
aplicabile dispozițiile privind concursul de infracțiuni. În schimb, în
cazul în care făptuitorul încearcă să ticluiască sau să producă probe
nereale, realizându-se astfel conținutul constitutiv al altei infracțiuni în
forma tentativei, iar tentativa la această din urmă infracțiune se
sancționează, se va reține doar o asemenea faptă)
-vătămarea drepturilor unei persoane nevinovate
-ex re
-favorizarea făptuitorului poate fi văzută ca o normă generală și
subsidiară, astfel încât, dacă făptuitorul are o calitate specială sau dacă
fapta se realizează prin modalități care întrunesc conținutul constitutiv al
altor infracțiuni, se vor reține doar acestea urmă infracțiuni
(de exemplu: dacă ajutorul este dat într-una din următoarele modalități,
se va reține doar infracțiunea de mărturie mincinoasă, infracțiunea de
înlesnirea evadării, infracțiunea de tăinuire, infracțiunea de fals în
declarații)
-pentru existența infracțiunii nu este necesar ca persoana favorizată să
cunoască faptul că este ajutată
-existența unei cauze penale potențiale sau aflată în cercetare ori în faza
de judecată, inclusiv situația existenței unei hotărâri prin care s-a
pronunțat o pedeapsă sau o măsuri privativă de libertate
(elementul material al laturii obiective se poate realiza, fie printr-o
acțiune, fie printr-o inacțiune)
-ajutorul dat făptuitorului
(este vorba de o favorizare personală)
(ajutorul poate fi dat în mod direct sau indirect, pe față sau în mod
clandestin, poate fi material sau intelectual)
(de exemplu: se permite unei persoane căutate de poliție să se ascundă
în apartament; medicul care nu acordă primul ajutor unei persoane
urmărite de poliție care și-a cauzat arsuri ale mâinilor, pentru ca
amprentele acesteia să fie imposibil de identificat)
-ajutorul dat făptuitorului trebuie realizat în scopul:
-împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală
-împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penale
-împiedicării sau îngreunării executării unei pedepse
-împiedicării sau îngreunării executării unei măsuri privative de
libertate
(ajutorul poate interveni oricând de la momentul săvârșirii faptei
prevăzute de legea penală, inclusiv după rămânerea definitivă a hotărârii
de condamnare)
! dacă ajutorul este dat ca urmare a unei înțelegeri anterioare sau
concomitente săvârșirii faptei, se ridică problema complicității la fapta
respectivă, iar nu a favorizării
! infracțiunea reglementată de acest art. poate fi reținută în concurs cu:
infracțiunea de luare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, fals
intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu
-ex re
-existența unui bun provenit din comiterea unei fapte prevăzute de legea
penală
-primirea unui bun care provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de
legea penală
-dobândirea unui bun care provine din săvârșirea unei fapte prevăzute
de legea penală
-transformarea unui bun care provine din săvârșirea unei fapte prevăzute
de legea penală
-înlesnirea valorificării unui bun care provine din săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală
=primire = acceptarea bunului cu titlu de depozit, gaj, comodat
=dobândire = luarea în stăpânire a bunului, dobândirea dreptului de
proprietate asupra bunului (de exemplu: prin cumpărare, prin acceptarea
unei donații)
=transformare = modificarea substanței sau formei acestuia, ce ceea face
ca aspectul exterior să nu mai corespundă cu cel inițial, făcând dificilă
sau chiar imposibilă recunoașterea bunului
=înlesnirea valorificării = a ajuta, a sprijini înstrăinarea bunului contra
obținerii de foloase sau de bunuri
! în situația în care există o înțelegere prealabilă săvârșirii faptei
principale privind viitoarea tăinuire a bunurilor ce vor fi obținute, se va
reține complicitatea la fapta respectivă, iar nu tăinuire
! dificultatea distincției între tăinuire și complicitate a apărut în practică
în cazul actelor repetate de tăinuire; practica recentă a admis că tăinuirea
repetată se transformă în complicitate, întrucât nu comite infracțiunea de
tăinuire acela care primește în mod obișnuit, pentru a ascunde sau
valorifica, bunuri dobândite prin furturi repetate săvârșite de aceeași
persoană. Au existat soluții contradictorii în legătură cu încadrarea
juridică a primului act de tăinuire și a celor ulterioare, dacă, după primul
act, tăinuitorul a lăsat să se înțeleagă că va asigura mai departe
valorificarea bunurilor sustrase; instanța supremă, printr-o Decizie, a
stabilit că în această situație încadrarea corectă este concursul de
infracțiuni între tăinuire comisă prin primul act și complicitate la furt
(sau altă faptă prin intermediul căreia s-a obținut bunul) comisă prin
actele ulterioare
! una din problemele importante ridicate în legătură cu infracțiunea de
tăinuire se referă la delimitarea acesteia de infracțiunea de spălare de
bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002; astfel,
diferența esențială dintre spălarea de bani și tăinuire este că, la
dobândirea unui bun în cazul infracțiunii de spălare a banilor, fondurile
provin din operațiuni ilicite, ce au ca scop ascunderea banilor negri, pe
când la tăinuire, dobândirea bunurilor se face numai cu bani albi
-schimbarea situației de fapt a bunului, fie prin trecerea lui în altă sferă
patrimonială, fie prin modificarea substanței și formei sale
-ex re
-existența unui cadru procesual
-existența infracțiunii se grefează pe o avertizare adresată subiectului
activ prin care i se transmite că, dacă nu se va conforma obligațiilor care
îi revin, fapta sa va constitui infracțiunea de obstrucționarea justiției
alin. (1) lit. a):
-împiedicarea organului de urmărire, fără drept, să efectueze un act
procedural în condițiile legii
-împiedicarea instanței, fără drept, să efectueze un act procedural în
condițiile legii
(nu orice împiedicare reprezintă infracțiunea prevăzută de prezentul
alin., ci doar aceea a efectuării actelor procedurale desfășurate de
organul de urmărire penală ori de instanță. Având în vedere că textul nu
face nicio distincție, instanța poate fi atât una penală, cât și una civilă
sau care soluționează cauze de drept administrativ, dreptul muncii etc.
În doctrină s-a arătat că se impune modificarea textului de lege pentru a
include și acele acte procedurale efectuate de un judecător de cameră
preliminară, judecător de drepturi și libertăți, judecător sindic, iar nu de
către instanță, întrucât în prezent, doar printr-o interpretare în
defavoarea inculpatului, nepermisă deci, ele pot fi incluse în conținutul
constitutiv al infracțiunii)
(de exemplu: o persoană nu
predă cheile de la locul ce urmează a fi percheziționat)
(de exemplu: nu se va reține infracțiunea de obstrucționarea justiției în
situația în care o persoană împiedică efectuarea percheziției după ora
23:00, fără a exista vreo situație din cele prevăzute de actulul Cod de
Procedură Penală)
=împiedicare = opoziția privind efectuarea actului respectiv, care se
poate comite inclusiv prin opunere de rezistență
(împiedicarea nu echivalează însă cu o îngreunare a efectuării actului
procedural respectiv; dacă legiuitorul ar fi dorit și pedepsirea acestei din
urmă ipoteze, ar fi spus-o în mod expres)
-împiedicarea să se facă fără drept
! dacă prin aceste acțiuni sunt întrunite și elementele constitutive ale
altei infracțiuni (cel mai probabil, ale ultrajului ori ultrajului judiciar),
această din urmă infracțiune se va reține în concurs cu obstrucționarea
justiției
alin. (1) lit. b):
-refuzul de a pune la dispoziția organului de urmărire penală datele,
informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, solicitate în mod explicit
-refuzul de a pune la dispoziția instanței datele, informațiile, înscrisurile
sau bunurile deținute, solicitate în mod explicit
-refuzul de a pune la dispoziția judecătorului sindic datele, informațiile,
înscrisurile sau bunurile deținute, solicitate în mod explicit
(nu orice refuz conduce la reținerea infracțiunii prevăzută de prezentul
alin., ci doar acela de a furniza datele, informațiile, înscrisurile sau
bunurile solicitate de organul de urmărire penală, instanță sau
judecătorul sindic. Având în vedere că textul nu face nicio distincție,
instanța poate fi atât una penală, cât și una civilă sau care soluționează
cauze de drept administrativ, dreptul muncii etc. În doctrină s-a arătat că
se impune modificarea textului de lege pentru a include și solicitările
judecătorului de cameră preliminară sau judecătorului de drepturi și
libertăți, iar nu de către instanță, întrucât în prezent, doar printr-o
interpretare în defavoarea inculpatului, nepermisă deci, ele pot fi incluse
în conținutul constitutiv al infracțiunii)
(de exemplu: refuzul scris de furnizare a celor solicitate, abența oricărui
răspuns la solicitarea fermă a procurorului privind comunicarea unor
date)
(datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile solicitate trebuie să
servească la soluționarea unei cauze, iar nu să constituie probe, întrucât
în această situație se poate reține infracțiunea prevăzută la art. 275 Cod
Penal, sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri)
! în cazul în care refuzul de a furniza informații este reținut în sarcina
unui martor, se poate reține infracțiunea de mărturie mincinoasă, iar nu
obstrucționarea justiției
! dacă obstrucționarea justiției se realizează în vederea ajutării unei
persoane într-unul din scopurile prevăzute la art. 269 din Codul Penal,
se va reține doar favorizarea făptuitorului, întrucât în această situație
infracțiunea nu mai are caracter subsidiar
-ex re
-existența unei fapte în curs de urmărire penală sau susceptibilă de a fi
urmărită penal, existența unei cauze, a unui proces penal, civil sau altă
procedură judiciară
(totuși, săvârlirea faptei nu poate fi exclusă nici îaninte de existența unei
astfel de proceduri)
-încercarea de a determina o persoană să adopte o anumită conduită prin
corupere, constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit indimidant
-determinarea unei persoane să adopte o anumită conduită prin
corupere, constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit indimidant
=încercarea de a determina o persoană să aibă o anumită conduită =
reprezintă o modalitate de sancționare a unei tentative la instigare la
mărturie mincinoasă, omisiunea sesizării, reținerea sau distrugerea de
probe ori de înscrisuri etc., ceea ce înseamnă că instigarea nu reușește,
adică persoana respectivă nu este convinsă în sensul dorit de subiectul
activ
=determinarea unei persoane să aibă o anumită conduită = reprezintă o
instigare reușită la una din infracțiunile enumerate anterior, ceea ce
înseamnă că subiectul activ a reușit să convingă persoana împotriva
căreia s-a îndreptat
-încercarea de determinarea sau determinarea la o anumită conduită să
se realizeze prin corupere, constrângere sau altă faptă cu efect vădit
intimidant
-scopul urmărit de făptuitor prin încercarea de determinare sau
determinare este:
-să nu sesizeze organele de urmărire penală
-să nu dea declarații
-să dea declarații mincinoase
-să își retragă declarațiile
-să nu prezinte probe
(în cazul în care inculpatul încearcă să determine sau determină, în
aceeași împrejurare, o persoană să săvârșească 2 sau mai multe din
faptele prevăzute de textul de lege, se va reține o singură infracțiune de
influențare a declarațiilor)
! dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuși o
infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni; astfel,
uneori, săvârșirea infracțiunii de influențare a declarațiilor prin corupere
va intra în concurs cu o altă infracțiune, precum darea de mită, șantaj,
hărțuire
! dacă hotărârea de săvârșire a infracțiunii fusese deja luată și se oferă
bani, bunuri sau alte foloase în scopul săvârșirii acesteia, nu se mai
poate vorbi de influențarea declarațiilor, ci, eventual, de o complicitate
la infracțiunea respectivă
! dacă, prin fapta sa, făptuitorul urmărește să ajute o persoană care a
săvârșit o faptă prevăzută de legea penală în scopul prevăzut de art. 269
Cod Penal, se va reține doar infracțiunea de influențarea declarațiilor
! dacă fapta prevăzută la art. 272 alin. (1) Cod Penal se realizează după
sesizarea organelor de urmărire penală, după darea de declarații
mincinoase, retragerea declarațuilor, refuzul de a da declarații ori după
prezentarea de probe, se va pune problema infracțiunii de răzbunare
pentru ajutorul dat justiție prevăzută în art. 274 Cod Penal,
nemaiputându-se vorbi despre influențarea declarațiilor. Cele 2
infracțiuni pot fi reținute în concurs real, dacă făptuitorul constrânge
sau corupe o persoană să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase
ori să nu prezinte probe, iar ulterior, supărat că persoana asupra căreia a
acționat nu a adopat conduita pe care o dorea, săvârșește o infracțiune
împotrva acesteia, din răzbunare
-ex re
-nu va fi reținută infracțiunea dacă, printr-o asemenea omisiune,
martorul invocă dreptul la tăcere și dreptul de a nu se autoincrimina
-în cazul în care o persoană, după ce a fost ascultată ca martor în cursul
procesului penal, este trimisă în judecată, pentru o infracțiune în
legătură cu cea care face obiectul judecății, ea pierde calitatea de martor,
devenind inculpat și nu mai poate fi trasă la răspundere pentru
afirmațiile neadevărate făcute cu ocazia ascultării sale în calitate de
martor.
Declaraţia de martor dată de o persoană care, în aceeaşi cauză, anterior
declaraţiei a avut sau, ulterior, a dobândit calitatea de suspect ori
inculpat nu poate fi folosită împotriva sa
-dacă persoana care face declarația mincinoasă nu are calitatea de
martor, ci, de exemplu, a dat o declarație doar în calitate de persoană
vătămată, se poate pune, eventual, problema reținerii altei infracțiuni
(cum ar fi cea de favorizarea făptuitorului), dar nu a celei de mărturie
mincinoasă
-existența unei cauze în care sunt implicate persoane dintre cele la care
se referă textul de la art. 273 Cod Penal
alin. (1):
-acțiunea unei persoane de a face afirmații mincinoase
-omisiunea de a declara tot ce
știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care
este întrebat
-acțiunea sau inacțiunea să fie în legătură cu fapte sau împrejurări
esențiale ale cauzei, cu privire la care martorul este întrebat (în cazul
omisiunii)
(în acest din urmă caz, dacă autorul faptei nu este întrebat cu privire la
respectivele fapte sau împrejurări, nu se poate reține infracțiunea, chiar
dacă omite a le declara; simpla ascundere a unor fapte sau împrejurări
cu privire la care nu este întrebat nu constituie deci mărturie
mincinoasă)
(pentru existența infracțiunii nu este nevoie ca instanța să se întemeieze
pe mărturia mincinoasă pentru pronunțarea hotărârii; este suficient ca
declarația să fie aptă a servi la soluționarea cauzei)
! infracțiunea de mărturie mincinoasă nu poate fi reținută în concurs
formal cu infracțiunea de favorizarea făptuitorului, fiind reținută doar
infracțiunea de mărturie mincinoasă
! mărturia mincinoasă poate fi reținută în concurs real cu infracțiunea de
inducere în eroare a organelor judiciare
! trebuie făcută o distincție între instigarea la mărturie mincinoasă și
infracțiunea de influențare a declarațiilor reglementată de art. 272 Cod
Penal; astfel, dacă încercarea se realizează prin corupere, constrângere
sau prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra martorului
sau asupra unui membru de familie al acestuia, se va reține infracțiunea
prevăzută de art. 272 din Codul Penal, iar nu mărturia mincinoasă
alin. (2):
-mărturia mincinoasă săvârșită de către un martor cu identitatea
protejată
-mărturia mincinoasă săvârșită de către un martor aflat în Programul de
protecție a martorilor
-mărturia mincinoasă săvârșită de către un investigator sub acoperire
-mărturia mincinoasă săvârșită de către un expert
-mărturia mininoasă săvârșită de către un interpret
-mărturia mincinoasă săvârșită în legătură cu o faptă pentru care legea
prevede pedeapsa detențiunii pe viață ori închisoarea de 10 ani sau mai
mare
-ex re
-spre deosebire de infracțiunea de ultraj, textul de lege nu mai prevede
cerința ca amenințarea să se facă “nemijlocit” sau “prin mijloace de
comunicare directă”
-pentru a putea face obiectul ocrotirii speciale acordate prin intermediul
ultrajului judiciar, este necesar ca subiectul pasiv să nu-și depășească
atribuțiile legale, să nu le încalce ori să le exercite abuziv. Într-o astfel
de situație, urmează a se reține eventual doar infracțiunea absorbită, de
drept comun
-atitudinea provocatoare a subiectului pasiv atrage aplicarea
infracțiunilor de drept comun
! dacă la data săvârșirii faptei subiectul pasiv nu mai deține o funcția
prevăzută de lege, nu se poate reține infracțiunea de ultraj judiciar, chiar
dacă infracțiunea a fost săvârșită în legătură cu acte îndeplinite în
exercițiul funcțiunii
(probleme mai complicate pot apărea în cazul magistraților față de care
s-a dispus sancțiunea excluderii din magistratură, dar hotărârea este
atacată la ICCJ, al celor pensionați sau suspendați din funcție. Numai
pierderea definitivă ca calității de magistrat atrage după sine
imposibilitatea reținerii prezentului art.)
-///
alin. (1):
-amenințarea
-lovirea sau alte violențe
-vătămarea corporală
-loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
-omorul
-fapta trebuie săvârșită împotriva unui judecător sau procuror aflat în
alin. (2):
-săvârșirea unei infracțiuni
(în scop de intimidare sau de răzbunare)
-fapta trebuie săvârșită împotriva unui judecător sau procuror în legătură
cu exercitarea acestor atribuții
(fapta poate fi săvârșită inclusiv împotriva bunurilor judecătorului sau
procurorului)
alin. (3):
-săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui membru de familie al
judecătorului sau procurorului
(în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu)
(în scop de intimidare sau de răzbunare)
(fapta poate fi săvârșită inclusiv împotriva bunurilor subiectului pasiv)
alin. (4):
-amenințarea
-lovirea sau alte violențe
-vătămarea corporală
-loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
-omorul
-săvârșirea unei infracțiuni
(împotriva unui avocat sau unui membru de familie, în legătură cu
execitarea acestor atribuții)
(fapta poate fi săvârșită inclusiv împotriva bunurilor subiectului pasiv)
(starea de pericol pentru instituția în cadrul căreia lucrează judecătorul
sau procurorului)
-atingerea adusă libertății psihice, integrității corporale, sănătății, vieții
persoanei
[în cazul alin. (2) al infracțiunii, urmarea imediată secundară va exista în
măsura în care infracțiunile la care face referire textul au o altă urmare
imediată decât starea de pericol]
-ex re
-trebuie dovedit
(infracțiune de rezultat)
! în cazul în care fapta se îndreaptă împotriva unei alte părți în proces
care nu are calitatea de suspect sau inculpat, cum ar fi partea civilă sau
partea responsabilă civilmente sau împotriva unei alte persoane,
persoană care nu este urmărită sau judecată într-o cauză penală, în
scopul prevăzut de art. 280 Cod Penal, se va reține:
-infracțiunea de purtare abuzivă, dacă infracțiunea de realizează prin
amenințare sau lovire
-infracțiunea de abuz în serviciu, dacă se realizează prin promisiuni
(în concurs cu infracțiunea de influențarea declarațiilor)
-existența unui proces penal desfășurat împotriva unei persoane
(prin urmare, în principiu, este necesar ca urmărirea penală să fi fost
continuată in personam, adică să existe o persoană cercetată ca suspect
sau inculpat)
alin. (1):
-întrebuințarea de promisiuni
-amenințarea
-întrebuințarea de violențe
(dacă fapta se realizează prin alte modalități decât cele prevăzute de
textul art. 280 Cod Penal, se va reține infracțiunea de abuz în serviciu,
eventual, în concurs cu infracțiunea de influențarea declarațiilor)
(în situația în care subiectul activ săvârșește acțiunea ce constă în
“întrebuințarea de promsiuni”, fapta există indiferent dacă promisiunea
este sau nu îndeplinită ulterior; de exemplu: judecătorul promite
inculpatului că va da o soluție de clasare față de el dacă va da o
declarație împotriva unui alt suspect în calitate de martor)
(în caz de “întrebuințare de violențe”, infracțiunea de “loviri sau alte
violențe” va fi absorbită de prezenta infracțiune; în schimb, în cazul
săvârșirii celorlalte infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății,
se va ajunge la reținerea unui concurs de infracțiuni între, de exemplu,
cercetarea abuzivă și vătămarea corporală)
-întrebuințarea de promisiuni, amenințari sau violențe să se realizeze
pentru a determina o persoană:
-să dea declarații
-să nu dea declarații
-să dea declarații mincinoase
-să își retragă declarațiile
-deși textul de lege nu o menționează, elementul material trebuie să se
săvârșească în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale subiectului activ
! dacă fapta se săvâșește prin amenințare sau violențe, dar lipsește
cerința esențială, nu se poate reține infracțiunea de cercetare abuzivă, ci
cea de purtare abuzivă. În cazul în care fapta se realizează prin
promisiuni și lipsește cerința esențială, se poate reține abuzul în serviciu
alin. (2):
-producerea de probe nereale
-ticluirea de probe nereale
-falsificarea de probe nereale
=producere = aducerea, depunerea la organele judiciare a unor probe în
care adevărul este alterat
(de exemplu: se depune un înscris falsificat)
=ticluire = crearea unei aparențe care să fie luată drept probă; în acest
caz, autorul construiește el însuși probele, le născocește, făcând în așa
fel încât o situație de fapt să pară reală
(de exemplu: “se plantează” probe la domiciliul unei persoane, astfel
încât să pară că aceasta a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală în
respectivul loc)
(în cazul ticluirii de probe, probele pot fi și reale, dar amplasarea lor
într-un alt context conduce la reținerea unei realități deformate)
-atingerea adusă libertății psihice, integrității corporale, sănătății
persoanei
-ex re
-trebuie dovedită
(infracțiune de rezultat)
! dacă o persoană este supusă unei măsuri sau pedepse privative de
libertate care nu a fost dispusă în realitate, se va reține infracțiunea de
lipsire de libertate în mod ilegal, art. 205 Cod Penal
-existența unei fapte prevăzute de legea penală pentru care se aplică o
pedeapsă, o măsură de siguranță ori o măsură educativă
-existența unei hotărâri prin care s-a dispus executarea unei pedepse,
prin care s-a luat măsura preventivă a reținerii ori cea a arestării
preventive ori s-a pronunțat o măsură de siguranță sau educativă,
ambele privative
de libertate
(infracțiunea se poate comite doar după existența unei hotărâri definitive
sau doar
executorii)
alin. (1):
-supunerea la executarea unei pedepse în alt mod decât cel prevăzut de
lege
-supunerea la executarea unei măsuri educative privative sau neprivative
de libertatea în alt mod decât cel prevăzut de lege
-supunerea la executarea unei măsuri de siguranță în alt mod decât cel
prevăzut de lege
(de exemplu: se poate reține această infracțiune în situația în care o
persoană condamnată la pedeapsa închisorii este încadrată în regimul de
executare de maximă siguranță, cu toate că fapta săvârșită interzice o
asemenea plasare)
-o asemenea supunere să se realizeze în alt mod decât cel prevăzut de
dispozițiile legale
alin. (2):
-supunerea la tratamente degradante ori inumane a unei persoane aflate
în stare de reținere
în stare de deținere
în executarea unei măsuri de siguranță
în executatea unei măsuri educative privative de libertate
(de exemplu: refuzul de a pune la dispoziție hrana zilnică obligatorie;
neasigurarea condițiilor de igienă, refuzul de a permite accesul în aer
liber, refuzul de a permite vizitele celor apropiați în condițiile legii etc.)
! în doctrină s-a arătat că pentru existența infracțiunii prevăzute la art.
281 alin. (2) Cod Penal, este nevoie de o acțiune continuă sau repetată,
astfel încât un act singular va reprezenta abuz în serviciu în concurs, eventual, cu o
infracțiune contra persoanei
! în cazul în care prin supunerea la rele tratamente se întrunește și conținutul constitutiv al altei
infracțiuni contra persoanei (de exemplu: vătămarea corporală, loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte), aceasta din urmă se va reține în concurs cu infracțiunea prevăuzută de art. 281 Cod
Penal. Însă, aceste suferințe nu trebuie să aibă o asemenea intensitate încât să fie considerate
tortură, caz în care se va reține doar art. 282 Cod Penal, dacă sunt îndeplinite toate condițiile
cerute de acest text de lege
-vătămarea fizică, psihică a persoanei
-ex re

-existența unui cadru procesual
alin. (1):
-punerea în mișcare a acțiunii penale, dispusă de către procuror, împotriva unei persoane știind
că este nevinovată
-luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate (controlul judiciar și controlul judiciar pe
cauțiune), dispusă de către procuror sau judecător, împotriva unei persoane știind că este
nevinovată
-trimiterea în judecată, dispusă de către procuror, a unei persoane știind că este nevinovată
alin. (2):
-reținerea, dispusă de către organul de cercetare penală sau procuror, unei persoane știind că este
nevinovată
-arestarea (arestarea preventivă sau arestul la domiciliu), dispusă de către judecător, unei
persoane știind că este nevinovată
-condamnarea unei persoane știind că este nevinovată
(nu se cere ca hotărârea de condamnare să fie definitivă)
(nu se va reține prezenta infracțiune dacă prin hotărâre se dispune renunțarea la aplicarea
pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, întrucât o asemenea soluție nu reprezintă o
condamnare)
[nevinovăția se referă la existența vreuneia dintre situațiile prevăzute la art. 16 lit. a)-d) din
Codul de Procedură Penală, adică: fapta nu există, fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu
a fost săvârșită cu forma de vinovăție prevăzută de lege, nu există probe că o persoană a săvârșit
infrațciunea, există o cauză justificativă sau de neimputabilitate]
-ex re
-art. 179 alin. (1) Cod Penal – “Armele sunt instrumentele, dispozitivele
sau piesele declarate astfel prin dispoziții legale.”
(arme propriu-zise)
-art. 179 alin. (2) Cod Penal – “Sunt asimilate armelor orice alte obiecte
de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru
atac.”
(arme asimilate)
(întrucât textul vorbește de folosirea armelor, armele trebuie efectiv
folosite ca mijloc de executare a infracțiunii)
-existența unei stări privative de libertate, ca urmare a reținerii, arestării
preventive sau a executării pedepsei cu închisoarea sau detențiunea pe
viață; poate constitui situația premisă și executarea unui mandat
european de arestare
-necesitatea ca evadarea să se
facă dintr-o stare legală de
reținere sau deținere
(existența unei stări privative de libertate)
alin. (1):
-evadarea din starea legală de reținere
-evadarea din starea legală de deținere
(de exemplu: escaladarea gardului, săparea unui tunel, mituirea
paznicilor etc.)
alin. (2):
-evadarea din starea legală de
reținere săvârșită prin
folosirea de violențe
-evadarea din starea legală de reținere prin folosirea de arme
-evadarea din starea legală de deținere săvârșită prin folosirea de
violențe
-evadarea din starea legală de deținere săvârșită prin
folosirea de arme
! în cazul variantei agravate, violențele la care se referă textul de lege
sunt cele specifice infracțiunii de lovire sau alte violențe; dacă urmările
sunt specifice altei infracțiuni (de exemplu: vătămare corporală, loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte etc.), se va reține această infracțiune
în concurs cu cea de evadare
! cel mai des însă, evadarea în această modalitate urmează a se reține în
concurs cu o infracțiune de ultraj (ori chiar ultraj judiciar), având în
vedere că persoanele reținute, arestate sau condamnate se află de obicei
sub paza sau la dispoziția unor funcționari publici
alin. (3):
-neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere
la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate
-părăsirea, fără autorizare, a locului de muncă care se află în afara
locului de deținere fără pază
(dacă este vorba de persoane care prestează muncă sub pază sau
supraveghere, fapta va fi încadrată în varianta tip a infracțiunii)
(dobândirea stării de libertate)
-atingerea adusă libertății psihice, sănătății, integrității corporale a
persoanei
-ex re
-art. 179 alin. (1) Cod Penal – “Armele sunt instrumentele, dispozitivele
sau piesele declarate astfel prin dispoziții legale.”
(arme propriu-zise)
-art. 179 alin. (2) Cod Penal – “Sunt asimilate armelor orice alte obiecte
de natură a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru
atac.”
(arme asimilate)
(întrucât textul vorbește de folosirea armelor, armele trebuie efectiv
folosite ca mijloc de executare a infracțiunii)
-infracțiunea fiind, în realitate, o complicitate la evadare, înlesnirea
trebuie să fi anterioară sau cel mult concomitentă săvârșirii evadării
! dacă ajutorul este dat ulterior evadării, fără a fi promis anterior, se
poate reține infracțiunea de favorizare a făptuitorului
-existența unei stări legale de reținere sau deținere în care se află o altă
persoană
alin. (1):
-înlesnirea evadărio altei persoane prin orice mijloace
(de exemplu: procurarea materialelor necesare evadării; paznicul nu
reacționează atunci când vede un deținut sărind gardul penitenciarului)
(ajutorul poate fi atât moral; de exemplu: darea de instrucțiuni sau
procurarea de informații; cât și materal; de exemplu: procurarea
materialelor necesare evadării sau înmânarea de bani pentru mituirea
persoanelor care au îndatoriri de pază)
-pentru a se reține infracțiunea de înlesnirea evadării, ajutorul trebuie să
fie efectiv, adică să fie apt să conducă la evadare
alin. (2):
-înlesnirea evadării prin folosirea de violențe, arme, substanțe narcotice
sau paralizante
(în doctrină s-a ridicat problema dacă, pentru reținerea agravantei,
persoana care trebuie să folosească violențele, armele ori substanțele
narcotice sau paralizante este autorul înlesnirii evadării sau autorul
evadării. În acest sens, s-a arătat că se va reține varianta agravată dacă
violențele, armele ori substanțele narcotice sau paraliazante sunt folosite
de autorul evadării. Conform catedrei de drept penal de la București,
această soluție este corectă, în măsura în care cel care înlesnește
evadarea cunoaște folosirea armelor, violențelor ori a respectivelor
substanțe (de exemplu: sunt utilizate în prezența lui sau procurate de
acesta), fiind în prezența unei circumstanțe reale care se răsfrânge
asupra participanților numai în măsura în care le-au cunoscut. Totuși, se
va reține agravanta și atunci când violențele, armele, substanțele sunt
folosite de autorul înlesnirii)
! în cazul variantei agravate, violențele la care se referă textul de lege
sunt cele specifice infracțiunii de lovire sau alte violențe; dacă urmările
sunt specifice altei infracțiuni (de exemplu: vătămare corporală, loviri
sau vătămări cauzatoare de moarte etc.), această din urmă infracțiune va
intra în concurs
! cel mai des însă, înlesnirea evadării în această modalitate urmează a se
reține în concurs cu o infracțiune de ultraj (ori chiar ultraj judiciar),
având în vedere că persoanele reținute, arestate sau condamnate se află
de obicei sub paza sau la dispoziția unor funcționari publici
-înlesnirea evadării a 2 sau mai multor persoane în aceeași împrejurare
(nu neapărat și prin aceeași metodă)
(ceea ce interesează nu este momentul la care persoanele evadează, ci
cel la care se acordă ajutorul; de exemplu: se va reține o singură
infracțiune de înlesnirea evadarării în situația în care o persoană
vizitează 2 deținuți și cu acest prilej acordă unuia o sumă de bani, iar
altuia substanța paralizante)
-înlesnirea evadării unei persoane reținute sau arestate pentru o
infracțiune sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață ori cu
pedeapsa închisorii de 10 ani sau mai mare ori condamnate la o astfel de
pedeapsă
alin. (3):
-înlesnirea evadării săvârșită de către o persoană care avea îndatorirea
de a-l păzi pe cel reținut sau deținut
-este necesar ca persoana care înlesnește evadarea să aibă efectiv
atribuția de pază a celui care evadează (iar nu o persoană care are doar
obligația generală de pază)
-fapta să se săvârșească în exercitarea atribuțiilor de serviciu
-atingerea adusă libertății psihice, sănătății, integrității corporale a
persoanei
-ex re
-lit. b), c) ale art. 287 reprezintă forme speciale ale abuzului în serviciu
! atunci când subiectul activ este organul de executare ori persoanele
care au datoria să sprijine organul de executare, iar fapta se comite din
culpă, fapta poate reprezinta infracțiunea reglementată în art. 298 din
Codul Penal, neglijență în serviciu, iar nu infracțiunea prevăzută în art.
287 Cod Penal
-existența unei hotărâri judecătorești executorii
-emiterea unui ordin european de protecție
-nerespectarea hotărârilor judecătorești – împotrivirea la executare, prin
opunerea de rezistență față de organul de executare
(în cazul în care organul de executare își depășește atribuțiile, depășește
cele cuprinse în titlul executoriu ori folosește violențe, făptuitorul nu
mai poate fi condamnat pentru infracțiunea prevăzută de prezentul art. și
nici pentru infracțiunea de ultraj, putându-se reține, eventual, doar o
infracțiune de amenințare, lovire etc.)
! dacă prin opunerea de rezistență se întrunesc elementele constitutive
ale altei infracțiuni (în general infracțiunea de ultraj), aceasta va fi
reținută în concurs cu nerespectarea hotărârilor judecătorești
-nerespectarea hotărârilor judecătorești – refuzul organului de executare
de a pune în aplicare o hotârăre judecătorească prin care este obligat să
îndeplinească un anumit act
(infracțiunea sancționează doar refuzul de a pune în aplicare hotărârea și
nu are în vedere situațiile în care se efectuează o executare nelegală;
într-o asemenea situație, se va reține abuzul în serviciu)
-nerespectarea hotărârilor judecătorești – refuzul de a sprijini organul de
executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele care au
această obligație potrivit legii
-nerespectarea hotărârilor judecătorești – neexecutarea hotărârii
judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat
(infracțiunea există și dacă salariatul este integrat în altă funcție, deși
cea anterioară exista încă ori dacă este integrat în aceeași funcție, dar în condiții diferite, cum
ar fi salariu mai mic ori program de lucru prelungit)
-nerespectarea hotărârilor judecătorești – neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata
salariilor
(reprezintă infracțiune dacă nu este făcută în termen de 15 zile, care nu curge de la data
rămânerii definitive a hotărârii, ci de la data cererii adresate angajatorului de către partea
interesată)
-nerespectarea hotărârii judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și recalcularea
pensiilor
-nerespectarea hotărârilor judecătorești – împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în
parte, un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă
hotărârea
-nerespectarea hotărârilor judecătorești – nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în
executarea unui ordin european de protecție
(presupune încălcarea uneia din obligațiile dispuse față de persoana care reprezintă un pericol,
respectiv interdicția de a se deplasa în anumite localități, locuri sau zone definite în care își are
reședința persoana prrotejată sau pe care le vizitează)
-atingerea adusă organului de executare
(împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență față de organul de executare)
-ex re
FORMA DE VINOVĂȚIE A LATURII SUBIECTIVE

MOBILUL ȘI SCOPUL LATURII SUBIECTIVE
FORMELE ȘI VARIANTELE INFRACȚIUNII
SANCȚIUNI ȘI TENTATIVĂ
ART. 266 – nedenunțarea
-cu privire la faptele contra vieții prevăzute de legea penală, trebuie menționat că va exista
obligația denunțării și în cazul tentativei, în măsura în care aceasta este posibilă
-potrivit art. 1369 alin. (2) Cod Civil, cel care nu denunță o faptă din cele la care se referă art.
266 din Codul Penal, împiedicând sau întârziind astfel tragerea la răspundere penală a autorului
faptei, poate răspunde civil pentru prejudiciul material cauzat victimei respectivei fapte
-intenție directă
-intenție indirectă
-///
-infracțiune omsivă proprie
-infracțiune in persona propria
-infracțiune corelativă
-cauze de nepedepsire
[pentru a beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută la alin. (3) al acestui art., este necesară
înștiințarea autorităților competente]
-cu privire la faptele în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește obligațiile, de care a
luat cunoștință, trebuie menționat că va exista obligația denunțării și în cazul tentativei, în
măsura în care aceasta este posibilă
-intenție directă
-culpă cu prevedere
-culpă fără prevedere
-///
-infracțiune omisivă proprie
-alin. (1) – variantă tip
-alin. (2) – variantă atenuată
-///
-intenție directă
-în cazul alin. (1) al prezentului art., latura subiectivă este întregită de o cerința esențială,
respectiv: sesizarea să se facă cu rea-credință, în sensul în care autorul trebuie să cunoască faptul
că respectiva persoană este nevinovată
(pentru existența infracțiunii este absolut necesar ca făptuitorul să fi fost de rea-credință la
momentul depunerii plângerii sau denunțului; o învinuire nereală poate fi făcută și cu bună-
credință atunci când autorul sesizării este convins că cel pe seama căruia a fost pusă săvârșirea
unei infracțiuni este vinovat și acela este, în realitate, nevinovat, caz în care nu se va reține
infracțiunea prevăzută de art. 268 Cod Penal)
-///
-formă continuată
-alin. (2) – variantă specială
-cauză de nepedepsire
-potrivit art. 1369 alin. (2) Cod Civil, favorizatorul care împiedică sau întârzie astfel tragerea la
răspundere penală a autorului faptei, poate răspunde civil pentru prejudiciul material cauzat
victimei respectivei fapte
-intenție directă
-acțiunea de ajutorare să fie făcută în scopul:
-împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală
-împiedicării sau îngreunării tragerii la răspundere penale
-împiedicării sau îngreunării executării unei pedepse
-împiedicării sau îngreunării executării unei măsuri privative de libertate
(favorizatorul știe, în momentul comiterii faptei, că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală,
pe al cărei autor îl ajută prin acțiunea sau inacțiunea sa)
-///
-formă continuă
(de exemplu: în cazul
ascunderii făptuitorului)
-formă continuată
-potrivit art. 1369 alin. (1) Cod Penal, cel care l-a îndemnat sau l-a determinat pe altul să
cauzeze un prejudiciu, l-a ajutat în orice fel să îl pricinuiască sau, cu bună știință, a tăinuit
bunuri ce proveneau dintr-o faptă ilicită ori a tras foloase din prejudicierea altuia răspunde
solidar cu autorul faptei
-intenție directă
-făptuitorul să aibă cunoștință de faptul că bunul provine din comiterea unei fapte penale sau să
fi prevăzut, din împrejurări concrete, că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de
legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia
-///
(infracțiunea poate fi comisă doar după comiterea faptei prevăzute de legea penală ce a condus
la dobândirea unui bun, întrucât reprezintă o formă de complicitate materială posterioară)
-formă continuată
-intenție directă
-///
-formă continuată
(împiedicarea organului de urmărire ori a instanței, fără drept, să efectueze un act procedural)
-alin. (1) lit. a) – variantă tip
-alin. (1) lit. b) – variantă specială
-cauză de excludere
-intenție directă
-///
-formă continuată
-cauză de excludere
-intenție directă
-///
(excepție: coautoratul este posibil doar în cazul experților sau al interpreților)
-formă continuată
-alin. (1) –variantă tip
-alin. (2) – variantă agravată
-spre deosebire de infracțiunea prevăzută de art. 257 Cod Penal, varianta tip de la alin. (1) are în
vedere săvârșirea faptei împotriva unui judecător sau procuror numai în cazul în care acesta se
află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, iar nu și atunci când fapta este comisă în legătură cu
aceste atribuții. Această din urmă ipoteză reprezintă ultraj judiciar numai dacă fapta este comisă
în scop de intimidare sau de răzbunare, potrivit alin. (2) al prezentului text de lege. Interpretând
textul strict, ar însemna că, dacă o persoană comite o infracțiune contra unui judecător care nu se
află în exercitarea atribuțiilor de serviciu, dar în legătură cu acestea, din alt motiv decât
răzbunarea sau intimidarea fapta nu ar putea fi încadrată ca ultraj judiciar. Într-o asemenea
ipoteză, fapta ar urma să constituie infracțiunea de ultraj. Problema rămâne însă cu privire la
situația în care o astfel de faptă este comisă împotriva unui avocat, întrucât calitatea acestuia nu
permite în niciun caz încadrarea faptei drept ultraj ca urmare a lipsei calității de funcționar
public
-intenție directă
-intenție depășită
! forma de vinovăție cu care se săvârșește ultrajul coincide totdeauna cu cea a infracțiunii la care
se raportează
-în cazul variantelor prevăzute la alin. (2),(3) și (4) al prezentului art., latura subiectivă este
întregită de o cerința esențială, și anume ca infracțiunea să se comită în scop de intimidare sau
răzbunare
-mobilul – răzbunarea
-scopul – intimidarea
-infracțiune complexă
-formă continuată
-alin. (3) – variantă asimilată a alin. (2)
-alin. (4) – variantă asimilată
-textul de lege nu menționează faptul că tentativa la ultraj judiciar se sancționează, având în
vedere faptul că ultrajul judiciar este o normă de referire și raportarea se face totdeauna la o altă
infracțiune. Astfel, dacă infracțiunea la care face referire se va comite în formă tentată, iar
aceasta este pedepsibilă, se va reține infracțiunea de ultraj judiciar, în formă consumată,
raportată la tentativa respectivei infracțiuni
-intenție directă
-///
-formă continuată
-///
-intenție directă
-///
-formă continuă
-formă continuată
-///
-intenție directă
-///
-formă continuată
(reținerea unei persoane știind că este nevinovată)
(luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate împotriva unei persoane șiind că este
nevinovată)
-///
-consumarea infracțiunii, în cazul variantei tip, are loc când subiectul activ iese din starea de
reținere sau deținere, ceea ce înseamnă fie că părăsește incinta spațiului în care este deținut sau
rețintut, fie că scapă de sub escortă (când evadează în timpul unui transport)
-în cazul variantei asimilate, fapta se consumă la expirarea perioadei în care se află în libertate
sau în momentul părăsirii spațiului destinat
desfășurării muncii
-intenție directă
-///

(infracțiunea de evadare nu poate fi săvârșită în formă continuată)
-tentativă
(de exemplu: în cazul în care inculpații au fost surprinși de către agenții de pază din cadrul
penitenciarului în curtea de plimbare a altei secții de deținere, unde au pătruns prin tăierea
gratiilor de la fereasta camerei de deținere, fiind ulterior imobilizați de către grupa de intervenție
lângă gardul ce despărțea sectorul de deținere de cel administrativ, în timp ce încercau să spargă
placa de beton a gardului și în final să părăsească penitenciarul, evadând din starea legală de
deținere; în situația în care inculpatul arestat preventiv, în loc să urce în mașina poliției,a fugit
câțiva metri spre poarta de acces auto a judecătoriei, unde a fost imobilizat de un jardarm)
-pentru reținerea infracțiunii nu este necesar ca evadarea să fi reușit
(se observă că legiuitorul a ales să pedepsească înlesnirea evadării mai sever decât evadarea
însăși)
-intenție directă
-culpă cu prevedere
-culpă fără prevedere
-///
-alin. (4) – variantă atenuată
-tentativă
(de exemplu: cel care dorea să înlesnească evadarea unei persoane este surprins când încerca să
introducă âîn penitenciar materialele necesare evadării)
-acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate în cazul
nerespectării hotărârilor judecătorești prin:
-neexecutarea hotărârii judecătorești prin care s-a dispus reintegrarea în muncă a unui salariat
-neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor în termen de 15 zile de la data
cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată
-nerespectarea hotărârii judecătorești privind stabilirea, plata, actualizarea și recalcularea
pensiilor
-împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei
hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea
-împăcarea părților înlătură răspunderea penală în cazul nerespectării hotărârilor judecătorești
prin nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de
protecție
-intenție directă
-///
-formă continuată
(împotrivirea la executare, prin opunerea de rezistență față de organul de executare)
(refuzul organului de executare de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească prin care este
obligat să îndeplinească anumite acte)
(refuzul de a sprijini organul de executare în punerea în aplicare a hotărârii, de către persoanele
care au această obligație conform legii)
(împiedicarea unei persoane de a folosi, în tot sau în parte, un imobil deținut în baza unei
hotărâri judecătorești, de către cel căruia îi este opozabilă hotărârea)
(nerespectarea unei măsuri de protecție dispuse în executarea unui ordin european de protecție)
-///

Infracțiuni Contra Justiției

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Infracțiuni Contra Justiției

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INFRACȚIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI

-în mod normal, obligația de a contribui la înfăptuirea justiției revine

22) subiectul pasiv adiacent:

ART. 283 – represiunea nedreaptă

-relațiile sociale privind înfăptuirea justiției

ART. 287 – nerespectarea hotărârilor judecătorești

(elementul material al laturii obiective se realizează printr-o inacțiune,

(elementul material al laturii obiective se realizează printr-o inacțiune,

ART. 283 – represiunea nedreaptă

FORMA DE VINOVĂȚIE A LATURII SUBIECTIVE

-infracțiune in persona propria

S-ar putea să vă placă și