§1.

SOLUTIONAREA PE CALE PASNICA A DIFERENDELOR

Dintre principiile enumerate in Carta ONU, unele curg unele din altele: egalitatea suverana a statelor,
datoria de cooperare in relatiile internationale si refuzul folosirii fortei -> aveau ca si corolar principiul
solutionarii pe cale pasnica a diferendelor.
Timp de secole, razboiul a fost considerat o modalitate legitima de a solutiona concursuri de interese
intre state. A existat un moment de cotitura pentru dreptul international,acesta cuprinzand doua etape
conexe:
1. 1928- Pactul Briand-Kellogg, prin care urma sa se solutioneze pe cale de arbitraj diferende intre USA
si Franta, iar la propunerea secretarului de stat al USA, s-a recurs la solutia deschiderii tratatului bilateral
pentru participare mai larga si a celorlalte state. Astfel, acest tratat continea scoaterea in afara legalitatii
internationale a razboiului. Si Romania a aderat in 1929 la acest acord, iar pana la WWI devenind parte 63
de state.
2. 1933- Conventia de la Londra pentru definirea agresiunii- Nicolae Titulescu si comisarul sovietic au
propus definirea juridica a agresiunii si a agresorului.
Incepand cu 1945, cu Carta ONU, umanitatea incearca sa traga linia, sa invete din greseli si asa au
aparut cele 7 principii, care traseaza linii directoare despre cum ar trebui sa fie rezolvate conflictele pe cale
pasnica.
Situatiile care genereaza conflicte pot fi: interese opuse, neintelegeri, probleme litigioase. In literatura
de specialitate a fost consacrat termenul de diferend care acopera toate aceste situatii.
Diferend= neintelegere, dezacord, litigiu intre doua sau mai multe state cu privire la un drept, la o
pretentie ( manifestare univoca din partea unui stat) sau la un interes. Astfel, desemneaza 3 niveluri de
tensiune care apare intre state: neintelegere( poate decurge din modul diferit de interpretare a unui articol al
unui tratat la care sunt parte, etc.), dezacord (mai evident, presupune o manifestare mai clara de pozitii intre
parti), litigiu (manifestarea procesuala a acestor neintelegeri).
Nu orice neintelegere sau dezacord ia forma unui diferend. Este nevoie de formularea unor opinii
divergente formulate clar prin declaratii sau demersuri diplomatice care imbraca forma de protest.
Dupa natura lor, diferendele pot fi impartite in diferende juridice ( ar trebui solutionate la Curtea
Internationala de Justitie; ar putea include chestiuni care tin de interpretarea unui tratat, dezpagubiri) si
diferende politice (urmeaza sa fie gestionate prin mijloace politice si diplomatice).
Modalitatile de solutionare pasnica a diferendelor sunt enumerate in Carta ONU in art. 33. Categorii:
1. politico-diplomatice
2. jurisdictionale
3.organzatiile internationale
Negocieri – formula cea mai uzitata, ca avantaj permite discutiile directe intre parti, fara intermediari.
Statele se afla pe poztii egale la aceeasi masa. Este necesara buna credinta a negociatorilor. Si jurispridenta
internationala acorda o necesitate de a incerca in prealabil negocierea, pentru a putea defini clar diferendul.
In practica, statele prefera sa inceapa discutiile cu negocieri, chiar daca nu exista o ordine predefinita.
Tertul in bunele oficii poate fi un stat, o organizatie internationala sau o personalitate. In cazul bunele
oficii, spre deosebire de mediere, tertul are o misiune bine-determinata care nu e de mare amploare, adica
incearca sa creeze conditiile amicale pentru ca partile sa se aseze la masa negocierilor, fara implicarea
tertului.
 In schimb, in cazul medierii, tertul se implica in procesul de negociere, putand chiar sa conduca
procesul de negocieri intre parti sau sa propuna solutii. Propunerile sale nu au caracter obligatoriu pentru
parti.
Ancheta internationala – fact finding -> urmareste intelegerea situatiei de fapt, circumstantele care au
generat conflictul. Ea poate sa mearga inclusiv la fata locului, sa audieze martori, sa faca fotografii, sa
administreze probe (facts-finding missions). La final redacteaza un raport cu concluzii, care poate sugera
modalitati de rezolvare a diferendului. Partile pot sa accepte raportul sau nu.
Concilierea internationala- face trecerea de la mijloacele politico-diplomatice la cele jurisdictionale
pentru ca include masuri similare cu cele ale anchetei internationale ( include obiectivul clarficiarii
circumstantelor, presupunand infiintarea unei comisii de conciliere cu numar impar, care isi desfasoara
activitatea fara participarea partilor), dar si niste mijloace cvasi-jurisdictionale. In faza de conciliere, partile
sunt ascultate in contradictoriu, solutia este discutata de comisia de conciliere si este adoptata o solutie care
este propusa partilor, dar nu are caracter obligatoriu. Pas catre mijloacele jurisdictionale datorita acestei a2a
etapa care presupune audierea in contradictorialitate a partilor ( un fel de proces simulat).
Mijloace jurisdictionale- arbitraj itnernational si justitia internationala.
Arbitraj- mecanism de solutionare de catre o persoana sau comisie, care potrivit intelegii prealabile a
partilor pronunta o solutie obligatorie partilor, dar nu este si executorie neaparat. Astfel, ea trebuie preluata
de instantele nationale si investita cu putere executorie.
Arbitraj ad hoc- statele participante la diferend creaza organe arbitrale ad hoc, fie prin manifestarea de
vointa prin gestionarea prin arbitraj a diferendului -> atunci cand apare un diferend, statele discuta si apare
un acord (compromis) prin care mentioneaza infiintarea unei curti arbitrale ad-hoc. Daca acordul apare
anterior aparitiei diferendului, se poate introduce o clauza intr-un tratat in care sa se stipuleze ca respectivele
diferende vor fi solutionate prin arbitraj ( clauze compromisorii). Poate exista si o declaratie unilaterala a
statului prin care recunoaste jurisdictia Curtii de Arbitraj de la Haga intr-un anumit domeniu, acceptand sa
mearga sa solutioneze diferendul. Daca un alt stat a facut la fel si apare un diferend intre ele, automat vor
merge la Haga pentru ca si-au exprimat vointa in acest sens.
Curtea Internationala de Justitie- 1920-> infiintata Curtea Permananta de Justitie cu sediul la Haga,
activa pana la inceputul WWII -> succesorul sau in 1946 Curtea Internationala de Justitie de la Haga din
prezent.
Curtea Internationala de Justitie de la Haga-> 15 judecatori, 5 reprezinta statele permanente ale
Consiliului de Securitate (Rusia, SUA, Franta, China, Marea Britanie), iar ceilalti 10 sunt alesi, ca si la
Consiliul de Securitate, prin rotatie.
Judecatorii au un madat de 9 ani, functioneaza dupa plen intregit, dar pot functiona si in format de 9
judecatori, iar pentru cauze mai putin importante avem camere de 3 judecatori.
Are compententa jurisdicitionala (judeca diferende conform competentei rationem personem, adica
judeca doar diferende intre state, iar competenta rationem materia, adica diferendele pe care statele se pun
de acord sa le transfere curtii) si consultativa (i se solicita avize consultative). De obicei diferendele privesc
frontiere, chestiuni de cetatenie, stramtori, resurse.
Statele pot manifesta acordul si recunoasterea jurisdictiei obligatorii a curtii pentru orice fel de diferend
aparut pe viitor sau se poate stabili intr-un tratat transferarea unor diferende catre Curte. In general,
diferendele care ajung la Curte au inregistrat incercari de folisire a altor mijloace de reglementare politico-
diplomatice, tratative, negocieri care au esuat.
Buna credinta este esentiala si in fata Curtii Internationale, putand fi un element decisiv atunci cand
judecatorii transeaza un litigiu.
 Procedura are doua faze: una scrisa si o faza orala (pledoariile). Curtea judeca pe baza listei izvoarelor
dreptului international din art. 38 al Cartei ONU. Deciziile se adopta cu majoritatea judecatorilor prezenti,
iar in caz de paritate, votul presedintelui este decisiv.
Avizele consultative- pot fi cerute, in prezent, conform practicii si de state, nu doar de organele
principale ale ONU (Adunarea Generala, Consiliul de Securitate, Secretarul General ONU), cum era
practica in trecut.
In afara de Curtea Internationala, avem si curti de justitie internationala regionale, cu jurisdictie
regionala, care functioneaza, in principal, in domeniul drepturilor omului ( la nivel european-> Curtea
Europeana a Drepturilor Omului din cadrul Consiliului Europei, african, interamerican-> la acesta SUA nu
este parte)
Organizatiile Internationale -> cel mai cunoscut exemplu este ONU, dar sunt si alte organizatii
regionale. In cadrul acestor organizatii, prin statutul organizatiilor,au prevazut proceduri de reglementare ale
diferendelor care pot aparea intre statele membre. In general, sunt mijloacele politico-diplomatice si
jurisdictionale prezentate anterior.
In cadrul ONU avem atributii prevazute de Carta in domeniul solutionarii pasnice:
 Adunarea Generala-> aici toate statele membre sunt reprezentate si poate sa exercite
mecanisme de mediere sau de bune oficii;
 Consiliul de Securitate, care are cea mai mare autoritate si se poate autosesiza, isi stabileste
procedurile, poate sa trimita comisii de ancheta la fata locului, propune si determina partile sa
accepte solutiile de calmare a diferendului,dar poate sa ceara si altor institutii sa actioneze in
numele sale;
 Secretarul General ONU- poate raspunde la solicitarea Consiliului de Securitate de interventie,
dar a indeplinit si misiuni de mediere si de bune oficii in trecut, la cererea statelor membre
ONU
Organizatii regionale-> Uniunea Africana, Organizatia Statelor Americane, UE (Curtea Europeana a
Drepturilor Omului).
Aceste modalitati folisite in cadrul organizatiilor internationale pot recurge la mijloace bazate pe
constrangere, fara a recurge la forta armata, adica:
 retorsiunea (masuri de raspundere, retaliere luate de un stat fata de un alt stat ca raspuns a
actiunilor neprietenesti, contrare uzantelor internationale, dar licit). Statul poate recurge la
ruperea relatiilor diplomatice, nerecunoasterea actelor celuilalt stat, reducerea sau stoparea
importurilor din partea celuilalt stat
 represaliile (masuri de constrangere adoptate impotriva actului inamical, dar si ilicit al
statului, care urmaresc obligarea celuilalt stat sa plateasca prejudiciul si sa renunte la un astfel
de act)
 embargoul – forma de represalii deoarece statul prejudiciat poate retine navele comerciale ale
statului in portul sau, impreuna cu incarcatura lor, pentru a determina repararea prejudiciului
realizat. A avut loc in cazul Irak care a invadat Kuwait.
 boicotul- Intreruperea relatiilor comerciale intre state, a comunicatiilor feroviare, maritime,
postale. Se poate recurge la acesta imptoriva unui stat care a comis un act grav de incalcare a
pacii internationale. Sufoca economic si social un stat.
 blocada maritima pasnica – impierdicarea de catre un stat sau mai multe state, cu forte navale
militare, fara utilizarea armamentului. inseamna taierea comunicatiilor, a deplasarii navelor.