Geografie istorica

Geografia istorica este o ramura a geografiei umane dar in acelasi timp se ocupa si cu
studiul gegrafiei fizice, fictionale, teoretice si “reale” ale trecutului. Un subiect abstract este
studiul geografiilor trecutului unui cadru si modificarile aduse de-a lungul timpului. Multi
geografi istorici cerceteaza prototipuri geografice de-a lungul vremii, inclusiv cum oamenii au
comunicat cu mediul inconjurator si in acest mod au adus peisajul cultural.

Este o disciplina de expunere care impartaseste atat similitudini topice, cat si metodologice
cu istoria, antrolpologia, ecologia , geologia, studiile de mediu, studiile literare si alte domenii.
Desi majoritatea lucrarilor din geografia istorica sunt considerate geografie umana, domeniul
cuprinde si cercetari privind modificarile geografice care nu sunt in primul rand antropice.
Geografia istorica este de asemenea, o componenta majora a programelor scolare si universitare
din geografie si studii sociale. Studiile din prezent in geografia istorica sunt realizate de savanti
din mai mult de patruzeci de tari.

Este o disciplina care contribuie prin reconstructie , investigare, interpretare si explicare a

modificarilor din timp si spatiu la intelegerea fenomenelor, proceselor, cauzelor, mecanismelor,
impacturilor si importantei transformarilor de peisaje istorice(urbane, rurale) , regiuni si granite,
precum si patrimonial cultural si natural. În general, tratează importanța locurilor pentru
dezvoltarea organizării geografice a societății și a comunităților teritoriale

Geografia istorica cerceteaza sa precizeze cum atributele culturale a numeroase culturi de

pe pe planeta au iesit la lumina si s-au dezvoltat , prin intelegerea interactiunii lor cu mediul
inconjurator.

Din punctul de vedere al gografiei istorice , se desprind trei teme, aflate intr-o puternica
interrelatie: istoricitattea geografiei; spatialitatea si temporalitatea vietii sociale si a identitatii
umane; interes sporit acordate relatiilor om-mediu si asupra legaturii societatii umane cu natura.
Legat de aceste teme, importanta geografiei istorice crested aca avem in vedere faptul ca multe
circumstante din ziua de azi isi gasesc o deslusire logica in transformarile spatio-tempoirale din
trecut la diverse scari de analiza spatiala.

Atentia data geografiei istorice a diferit in timp , ca si imagine catre aceasta stiinta. In
dezvoltarea disciplinei, la nivel mondial, se deosebesc trei etape.
 Prima perioada este cuprinsa intre anii 1930 si 1960. In acest timp s-a discutat despre
geografia istorica in conditie de intreg. Darby (1953) obseva geografia istorica ca pe un “stalp”
al geografiei, pentru ca se baza pe cercetarea peisajului. Acesta scoate in relief faptul ca
geografia istorica se afla la granita intre istorie si geografie, sprijinindu-se pe pareri si cai unice
ambelor stiinte.

Importanta aspectului istoric in geografie s-a modificat atunci cand a izbucnit revolutia
cantitativa. Modificarea geografiei intre stiinta a orizontului a impins geografia istorica la limita
acesteia. Retorismul unor teorii generale ale constituirii spatiului au dus la o variant a
functionalismului care a lasat o mica incapere pentru perspevtiva istorica si creatorii acestor
prototipuri au dat deoparte specificitatea istorico-geografica. Aceasta evoluare se se constituie in
cea de-a doua etapa a rafinamentului metodologic si a cercetarii filosofice in sub-campurile
stiintifice.

A treia etapa a inceput sa se concretizeze in ultimii aproximativ 20 de ani. Actiunea

geografica in trecut a inceput sa devina complexa si o noua “ortodoxie” a geografiei istorice se
afla im stare de aparitie.