Libera circulaţie a lucrătorilor

Introducere

Sfarşitul războiului a amintit Europei că, in ciuda diversităţii sale lingvistice şi

culturale, ea formează o singură familie. De altfel, cu secole in urmă, Europa nu
avea nici frontiere, nici pieţe delimitate din punct de vedere naţional. Studenţii işi
alegeau universitatea la care doreau să studieze, meşteşugarii şi mercenarii işi
ofereau serviciile in toate colţurile Europei, iar monezile din aur şi argint circulau pe
tot cuprinsul acesteia. Paşaportul nu avea să fie inventat decat in secolul al XIX-lea.
In prezent, piaţa internă reprezintă unul dintre fundamentele esenţiale ale
Uniunii Europene, ce constituie principala realizare a Tratatului de la Roma, care
prevede constituirea unei pieţe comune, avand la bază cele patru mari libertăţi:
- libera circulaţie a mărfurilor,
- libera circulaţie a persoanelor,
- libera circulaţie a serviciilor
- libera circulaţie a capitalurilor.
Pentru majoritatea oamenilor insă, semnul cel mai tangibil al apartenenţei lor
la un spaţiu european comun, fără bariere interne, il reprezintă libertatea de mişcare
a persoanelor. In sens larg, libera circulaţie a persoanelor in cadrul Uniunii
Europene, ca dimensiune a pieţei interne, rezultă din dispoziţiile privind cetăţenia
europeană, care prevăd că orice cetăţean al Uniunii are dreptul să circule şi să
domicilieze in mod liber pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi
condiţiilor prevăzute de Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi de dispoziţiile
adoptate in vederea aplicării sale. Dintr-o perspectivă generală, Tratatul instituind
Comunitatea Europeană afirmă, in cadrul noţiunii de cetăţenie europeană, dreptul
oricărui cetăţean al Uniunii de a circula şi de a domicilia in orice stat membru, in
anumite condiţii. Regulamentele şi directivele comunitare reglementează astfel
dreptul de şedere in orice stat membru al lucrătorilor, al studenţilor, al pensionarilor,
precum şi al persoanelor care nu exercită o activitate economică. Tratatul de la
Amsterdam a marcat o etapă importantă in consolidarea liberei circulaţii a
persoanelor, incluzand dispoziţiile Convenţiei Schengen in cadrul instituţional al
Uniunii Europene şi prevăzand crearea unui Ñspaţiu de libertate, securitate şi
justiţieî, fără control al persoanelor la frontierele interne ale Uniunii, indiferent de
cetăţenia acestora.
Aspect fundamental al libertăţii de mişcare a persoanelor şi al pieţei interne,
libera circulaţie a lucrătorilor permite cetăţenilor oricăruia dintre statele membre să
lucreze in alt stat membru in aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat.

1
Libera circulaţie a lucrătorilor

La nivelul pieţei interne, o mare importanţă o are insă libera circulaţie a

lucrătorilor. In această privinţă, Tratatul instituind Comunitatea Europeană prevede
că Ñlibera circulaţie a lucrătorilor este asigurată in interiorul Comunităţiiî şi că ea
presupune Ñeliminarea oricărei discriminări, pe motiv de cetăţenie, intre lucrătorii
statelor membre, in ceea ce priveşte angajarea, salarizarea şi celelalte condiţii de
muncăî. Curtea de Justiţie, interpretand acest articol in mod extensiv, a aplicat
principiul liberei circulaţii şi la persoanele aflate in căutarea unui loc de muncă. Pe
baza tratatului, libera circulaţie a lucrătorilor a fost concretizată prin intermediul a
două instrumente adoptate de Consiliu in 1968. De atunci, egalitatea de tratament
intre cetăţenii naţionali şi cetăţenii altui stat membru este asigurată in cadrul
Comunităţii pentru toţi salariaţii. Singura excepţie de la acest principiu, prevăzută de
tratat, priveşte anumite locuri de muncă din administraţia publică. Totuşi, libera
circulaţie a persoanelor poate să facă şi obiectul unor restricţii, dacă sunt justificate
de motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Accesul la un loc de muncă

Un cetăţean al unui stat membru, indiferent de locul său de domiciliu, are

dreptul să imbrăţişeze o activitate ca salariat şi să desfăşoare o atare activitate pe
teritoriul altui stat membru, in conformitate cu dispoziţiile legale care guvernează
angajarea cetăţenilor statului respectiv. El va avea, in special, dreptul de a se angaja
intr-un loc de muncă disponibil pe teritoriul altui stat membru cu aceeaşi prioritate
ca şi cetăţenii statului respectiv.
Orice cetăţean al unui stat membru şi orice angajator care işi desfăşoară
activitatea pe teritoriul unui stat membru pot incheia şi executa contracte de muncă
in conformitate cu dispoziţiile legale in vigoare, fără ca in această privinţă să poată
rezulta vreo discriminare. Potrivit Regulamentului (CEE) nr. 1612/68, dispoziţiile
legale sau practicile administrative ale unui stat membru nu se aplică in următoarele
situaţii:
- dacă limitează cererile şi ofertele de angajare a cetăţenilor altor state
membre sau dreptul acestora de a imbrăţişa şi a desfăşura o activitate profesională
sau le condiţionează de cerinţe inaplicabile propriilor cetăţeni;
- dacă, deşi aplicabile indiferent de cetăţenie, scopul sau efectul lor exclusiv
sau major este de a nu permite cetăţenilor altui stat membru angajarea in locurile de
muncă oferite. Desigur, sunt exceptate de la această regulă condiţiile referitoare la
cunoştinţele lingvistice impuse de natura postului ce urmează să fie ocupat.

2
 Printre dispoziţiile legale sau practicile administrative ale unui stat membru
menţionate anterior vor fi incluse in special următoarele:
(a) dispoziţiile sau practicile care prescriu o procedură specială de recrutare
pentru străini;
(b) dispoziţiile sau practicile care limitează sau restricţionează publicarea
posturilor vacante in presă sau prin orice alt mijloc sau o condiţionează de alte
cerinţe decat cele aplicabile angajatorilor care işi desfăşoară activitatea pe teritoriul
statului membru respectiv; (c) dispoziţiile sau practicile care condiţionează accesul
la angajare de anumite cerinţe de inregistrare la oficiile de forţă de muncă sau cele
care nu permit recrutarea lucrătorilor individuali, in cazul persoanelor care nu
domiciliază pe teritoriul statului respectiv. Dispoziţiile legale ale statelor membre,
care limitează prin număr sau procentaj angajarea cetăţenilor străini in orice
intreprindere, ramură de activitate sau regiune ori la nivel naţional, nu se aplică
cetăţenilor altor state membre. Atunci cand intr-un stat membru acordarea oricărui
avantaj unor intreprinderi este condiţionată de un procent minim de lucrători
naţionali angajaţi, cetăţenii celorlalte state membre vor fi socotiţi, in acest scop,
drept lucrători naţionali. Un cetăţean al unui stat membru care caută un loc de
muncă pe teritoriul altui stat membru va beneficia de asistenţa care este acordată de
oficiile de forţă de muncă din statul respectiv propriilor cetăţeni aflaţi in căutarea
unui loc de muncă. Angajarea şi recrutarea unui cetăţean al unui stat membru pentru
un post in alt stat membru nu se va face in baza unor criterii medicale, profesionale
sau de altă natură care sunt discriminatorii pe motiv de cetăţenie in comparaţie cu
cele aplicabile cetăţenilor celuilalt stat membru care doresc să desfăşoare aceeaşi
activitate. Cu toate acestea, poate fi necesar ca un cetăţean care deţine o ofertă pe
numele său de la un angajator dintr-un stat membru, altul decat cel al cărui cetăţean
este, să parcurgă o testare profesională, in cazul in care angajatorul o solicită expres
atunci cand face oferta de angajare.

Angajarea şi egalitatea de tratament

Un lucrător care este cetăţean al unui stat membru nu poate să fie tratat, pe teritoriul
altui stat membru, diferit de lucrătorii naţionali in privinţa oricăror condiţii de
angajare şi de muncă, in special in ceea ce priveşte salarizarea, concedierea şi, dacă
urmează să devină şomer, reintegrarea profesională şi reincadrarea in muncă. De
asemenea, el se bucură de aceleaşi avantaje sociale şi fiscale ca şi lucrătorii statului
membru pe teritoriul căruia işi desfăşoară activitatea profesională. Totodată, in
virtutea aceluiaşi drept şi in aceleaşi condiţii ca şi lucrătorii naţionali, el va avea
acces la pregătire in şcolile profesionale şi in centrele de calificare şi recalificare
profesională. Orice clauză a unui contract colectiv sau individual de muncă sau a
altei reglementări colective referitoare la accesul la un loc de muncă, la incadrarea in
muncă, la salarizare şi la alte condiţii de muncă şi concediere este nulă in măsura in

3
care prevede sau autorizează condiţii discriminatorii in privinţa lucrătorilor care sunt
cetăţeni ai altor state membre. Un lucrător care este cetăţean al unui stat membru şi
care este angajat pe teritoriul altui stat membru se va bucura de egalitate de
tratament in privinţa calităţii de membru de sindicat şi a exercitării drepturilor
aferente acesteia, inclusiv in ceea ce priveşte dreptul de vot; totuşi, el poate fi exclus
de la participarea la conducerea organismelor guvernate de dreptul public şi de la
deţinerea unei funcţii guvernate de dreptul public. Pe de altă parte, el are dreptul de a
fi ales in organismele reprezentative ale lucrătorilor din intreprindere. Desigur, nimic
nu impiedică un stat membru să acorde drepturi mai generoase lucrătorilor care
provin din alte state membre.
Un lucrător care este cetăţean al unui stat membru şi care este angajat pe
teritoriul altui stat membru se bucură de toate drepturile şi avantajele acordate
lucrătorilor naţionali in privinţa locuinţei, inclusiv de dreptul de proprietate asupra
locuinţei de care are nevoie. Un astfel de lucrător, avand acelaşi drept ca şi lucrătorii
naţionali, işi poate inscrie numele pe listele de locuinţe din regiunea in care este
angajat, in cazul in care există astfel de liste, el se va bucura de toate priorităţile şi
avantajele care rezultă in această privinţă. Dacă familia acestuia a rămas in ţara de
provenienţă, membrii săi vor fi consideraţi ca avand domiciliul in regiunea
menţionată, in cazul in care lucrătorii naţionali beneficiază de o prezumţie similară.

Familiile lucrătorilor

Următoarele persoane, indiferent de cetăţenie, au dreptul de a se instala

impreună cu un lucrător care este cetăţean al unui stat membru şi care este angajat
pe teritoriul altui stat membru:
(a) soţul şi descendenţii lor care au sub 21 de ani sau care se află in
intreţinere;
(b) rudele in linie ascendentă ale lucrătorului şi ale soţului său, care se află in
intreţinere.
Statele membre au obligaţia de a facilita admiterea oricărui membru de
familie, altul decat cei arătaţi mai sus, dacă se află in intreţinerea lucrătorului sau
dacă locuiesc sub acoperişul său in ţara din care provine. De aceea, lucrătorul
respectiv trebuie să dispună pentru familia sa de o locuinţă, considerată normală
pentru lucrătorii naţionali din regiunea in care este angajat; o astfel de reglementare
nu trebuie să dea naştere la discriminări intre lucrătorii naţionali şi lucrătorii care
provin din alte state membre. In cazul in care un cetăţean al unui stat membru
exercită o activitate salarizată sau o profesie liberală pe teritoriul altui stat membru,
soţul său şi aceia dintre copii care au sub 21 de ani sau care se află in intreţinerea sa
au dreptul de a imbrăţişa orice activitate salarizată pe intreg teritoriul statului
respectiv, chiar dacă nu sunt cetăţeni ai unuia dintre statele membre. Copiii unui

4
cetăţean al unui stat membru care este sau a fost angajat pe teritoriul altui stat
membru vor fi admişi la cursurile profesionale, de ucenicie şi de invăţămant general
in aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii statului respectiv, in cazul in care copii in cauză
domiciliază pe teritoriul acestuia. Statele membre au obligaţia să incurajeze
eforturile care işi propun să permită acestor copii să frecventeze cursurile respective
in cele mai bune condiţii.

Concluzie

Libera circulaţie a lucrătorilor este unul dintre fundamentele pieţei interne.

Desigur, norma cadru care guvernează această problematică este Regulamentul
(CEE) nr. 1612/68, care stipulează in chiar preambulul său că mobilitatea forţei de
muncă in Comunitate trebuie să fie pentru lucrător unul dintre mijloacele care să ii
garanteze posibilitatea imbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi de muncă şi să ii faciliteze
promovarea socială. Dar pentru ca libera circulaţie a persoanelor să fie efectivă a
fost necesară impunerea şi a altor măsuri comunitare, in general pe calea unor
directive. Astfel, dreptul de a accepta liber un loc de muncă in alt stat membru nu
trebuia să fie compromis de anumite condiţii speciale aplicabile intrării şi şederii
străinilor in statele membre, iar lucrătorului migrant trebuia să ii fie asigurat dreptul
de a rămane pe teritoriul unui stat membru şi după ce a exercitat acolo o activitate
profesională.
De asemenea, mai multe directive limitează dreptul de expulzare al statelor
membre, permiţand lucrătorilor provenind din alte state membre să sesizeze instanţa
judecătorească competentă in cazul unei decizii de expulzare pe care o consideră
nelegală şi netemeinică.

Bibliografie

5
 Portalul Uniunii Europene (www.europa.eu.int )
 Ghidul ,,Libera circulaţie a lucrătorilor care provin din sau care se
deplasează in noile state membre ”
 Augustin Fuerea - Drept comunitar al afacerilor. Editia a II-a revazuta si
adaugita, Editura Universul Juridic 2006