Sunteți pe pagina 1din 4

Medicina Araba in Evul Mediu

Importanta medicinii arabe nu sta atat in originalitatea sa cat in conservarea


fidela a cunoasterii gresesti. Traducerile textelor grecesti in araba au fost
facute in doua perioade istorice distincte. Cea mai cunoscuta figura a
perioadei timpurii a fost Sergius din Resh-Ayna, medic in Jundi Shapur, care a
tradus cuvintele lui Galenius. Cea de-a doua epoca a urmat 300 de ani mai
tarziu. Cel mai important traducator al acestei ere a fost Hunayn-Ibn-Is’Haq
care a imbogatit terminologia stiintifica cu neologisme. In unele cazuri,
textele gresesti s-au mentinut pana in present sub forma traducerilor lor in
araba, in timp ce originalele s-au pierdut(ex.:cele sapte carti ale anatomiei
galenice)

Un aspect care a cauzat numeroase dezbateri este daca disectia a fost


permisa in societatea islamica. Din documentele antice aflam ca celebrul
Yuhanna Ibn-Masawayh, neputand sa obtina oameni ca subiecti, a facut
disectie pe maimute intr-un institut special pe care l-a ridicat pe malurile
Tigrului. O anumita specie de maimute considerata foarte asemenatoare
omului ii era furnizata din porunca lui Caliph Al-Mu’tasim.

In secolul al-9-lea, medicul arab Ali-Ibn-Rabban din Tabaristan scria in


lucrarea sa “Paradisul intelepciunii”(“Firdawsu’l-Hikmat”) ca nimeni nu ar
trebui sa traiasca in nici o tara care nu are patru lucruri: un guvern corect,
medicamente eficiente, apa curgatoare si un medic instruit.

All-Mubassir, intr-o biografie araba, subliniaza in secolul al-11-lea ca cea mai


importanta datorie a unui monarh era conservarea sanatatii si a bunastarii
subiectilor si ca aceasta trebuie sa includa aprovizionarea cu droguri si
asistenta medicala celor care au nevoie de ele. Legislatia stabilea ca medical
are datoria morala de a vizita inchisorile, de a calatori in alte teritorii pentru
a-i trata pe cei bolnavi si a furniza servicii medicale armatei.

Prima incercare de a regulariza practica medicala a fost in timpul domniei lui


Abbasid Caliph Al-Ma’mum. Muhtasib-reprezentantul guvernului-era numit de
catre judecator in fruntea unui organism numit Hisba si avea mai multe
atributii. El proteja cetatenii de practicile non-etice in afaceri si in tranzactiile
publice. Avand in vedere ca cetatenii puteau fi dezamagiti de doctor sau de
farmacist, acestia doi erau si ei sub aceasta jurisdictie. Medicul Israq Al Isra
raporteaza cum folosirea clismelor a fost oficial interzisa dupa ce moartea
unui pacient a survenit dupa administrarea ei. Muhtasib era responsabil de
sanatatea publica: prevenea folosirea bailor publice de catre leprosi, de catre
cei suferind de elefantiazis si de alti oameni nenorociti. Cumpararea sclavilor
era subiectul autoritatii lui Muhtasib si el prevenea vanzare de sclavi bolnavi
care pareau sanatosi. Transmitarea bolilor era asumata in vechiul Islam, desi
nu se facea o distinctie clara intre infectie si contagiune.

Hisba stia sa regleze si sa supravegheze schimburile dintre doctor, farmacist


si pacient. Medicul trebuia sa pastreze un registru zilnic al starii pacientului si
al tratamentului administrat acestuia. Daca medicul era gasit vinovat de
malpraxis, ii era interzis sa practice mai departe si putea chiar sa fie
executat. Al-Rhazes furnizeaza descrieri elocvente despre deghizarile
sarlatanilor si despre trucurile lor: de exemplu faceau o incizie circulara la
nivelul scalpului unui pacient epileptic zicand ca indeparteaza de acolo
obiecte care fusesera puse anterior de catre un operator.

In 931, Abbasid Caliph Al-Muqtadir, ca urmare a mortii unuia dintre oamenii


sai dintr-o greseala de malpraxis, porunceste muhtasib-ului sau sa impiedice
medicii sa practice medicina inainte de a sustine o examinare calificativa.
Aceasta se facea sub supravegherea medicului de la curtea sa, Sinan Ibn-
Thabit oh Harran care a examinat ca urmare 860 de doctori. Numai cei care
erau in serviciul caliph-ului sau cei cu reputatie distinsa erau scutiti de
acesta examinare. Medicul Ibn-Ridwan descrie doua feluri distincte de
doctori: aceia devotati artei medicinii si aceia care practicau doar pentru
castigul financiar, mergand de obicei din usa in usa in cautare de pacienti.

In timpul acestei perioade, medicii ocupau o pozitie privilegiata, desi aceasta


era precara. Aghlabid Abu-Mudar Ziyadat-Allah III Ibn-Abd-Allah l-a invitat pe
medicul Is-Haq Ibn-Imran din Baghdad sa fie medicul curtii la Cairouan. Cand
relatiile dintre cei doi au devenit tensionate, medicul a fost arestat si inchis.
Dupa o confruntare finala, acesta a fost condamnat la moarte si ulterior
crucificat.

Avicenna era unul dintre cei mai importanti medici ai timpurilor arabe-
filosof, medic, poet, om de afaceri prin care stiinta araba a culminat. Cand l-a
vindecat pe Amir Shamsu’D Dawla din Hamadan de colica, a fost numit
Primul sau Ministru. O revolta a soldatilor impotriva sa a dus la demiterea si
inchiderea lui succesiva, dar Amir, suferind de un al-2-lea atac de colica, l-a
eliberat si l-a instaurat in pozitia sa anterioara.

Rashidu’d-din Fadlu’llah, in calitate de prim ministru , si-a utilizat puterea si


influenta pentru construirea de spitale, universitati, biblioteci promovand
studiul. Masurile grijulii pe care le-a luat pentru a perpetua si raspandi
cunoasterea continuta in incomparabilele biblioteci de la Rab’-i-Rashidi sunt
detaliate in “Histoire des Mongols” a lui Quatremert. Din nefericire a fost
executat de rivalii sai invidiosi, iar suburbia frumoasa pe care a cheltuit atat
de multa gandire, grija si bani a fost in final distrusa.

Caliph-ul, fiind capul official al statului Islamic, ii investea pe medici cu functii


in spitale si le platea salariile. Fiecare oras avea propriu medic si oftalmolog.
Chirurgii raman nementionati, acesta reflectand statutul lor profesional
decadent.

Chirurgia a inceput sa capete respect datorita lui Albucasis care practica in


Cordoba in timpul domniei lui Abd Ar Rahman III. O parte din munca sa
extraordinara este dedicate solemn chirurgiei pe care o integreaza in
medicina stiintifica. Opera sa a fost tradusa in latina si a avut o mare
influenta asupra lucrarilor lui Roger din Parma, Lanfranchi, Guilielmo Salliceti
si Fabrizio d’Acquapendente.

Rhazes este probabil cea mai importanta figura a medicinii arabe. Era un
clinician excelent, descrierile sale asupra bolilor concurand cu cele ale lui
Hippocrate. Mai tarziu devine superintendent la marele spital din Baghdad, la
fondarea careia se spune ca ar fi contribuit. Cand i s-a cerut sa selecteze cel
mai potrivit loc pentru spital, se spune ca s-ar fi plimbat cu o bucata de
carne prin diferite cartiere ale orasului si a ales acel loc in care carnea a dat
cele mai putine semne de descompunere.

Cel mai vechi spital a fost fondat in 873 de Ahmad ibn-Tulun . Cel mai
important a fost fondat de Mamluk Sultan Qala-Un Al-Malik Al-Mansur in 1284
fiind numit “marele spital al lui Al-Mansur”. Constructia sa este raportata ca
fiind in acord cu promisiunea sultanului pe care o facuse cu ani in urma cand
a fost vindecat de un atac de colica la Damascus. Fondarea acestui spital a
fost importanta pentru ca era gratuit si accesibil intregii populatii, indifferent
de clasa sociala, cu sectoare separate pentru barbate si femei. Sectoarele
erau de asemenea impartite in functie de tipul de boala:unul pentru febra,
altul pentru dizenterie, unul pentru boli oftalmologice si altul pentru cazurile
chirurgicale. Spitalul continea de asemenea amfiteatre pentru lectura,
bucatarii, farmacie si dispensar. Separarea profesiunii medicale si
farmaceutice ainceput in jurul anului 700, iar farmaciile publice erau in
evidenta in Baghdad la inceputul sec al-IX-lea.

Cand cruciatii au capturat Ierusalimul in 1099, sub Godfroi din Bouillon,


marele mastru al Cavalerilor Templieri, au descoperit un spital crestin care ii
prime ape cei bolnavi si raniti. Exista un motiv serios de a crede ca crestinii
au fost impresionati si mai departe influentati de spitalele peste care au dat.
Papa Inocentiu al III-lea a fondat spitalul Santo Spirito in Roma in 1204 si o
retea de spitale s-a raspandit consecutiv in Europa pe modelul faimoaselor
spitale islamice din Cairo si Damasc.

Cultura araba a inceput sa decada din cauza lipsei de indemanare militara si


cand mongolii au distrus Baghdad-ul in 1258, imperiul a cazut in ruina. Hisba
a fost o incercare valida a statului de a guverna practica medicala.
Informatia disponibila este prea putina pentru a permite judecata punerii
efective in practica a acestor principii. O cercetare a textelor litarare vechi si
a materialelor stiintifice care au ramas din acea epoca este necesara.