Contactorul electromagnetic

1. Generalităţi
Aparatele care servesc la închiderea şi deschiderea circuitelor electrice efectuând sau suprimând
legăturile electrice dintre bornele lor de intrare şi ieşire, se numesc aparate de conectare.
Aparatele de conectare sunt automate atunci când cel puţin una dintre acţionări (închiderea sau
deschiderea) poate avea loc automat – ca urmare a intervenţiei unei protecţii (la suprasarcină, scurtcircuit,
scăderea tensiunii la borne, supratensiune). Funcţionarea protecţiei determină modificarea stării aparatului
pentru eliminarea defectului care a activat-o; acţionarea se produce fără intervenţia operatorului uman, de
unde şi atributul automat folosit în denumirea acestei categorii de aparate. De cele mai multe ori acţionarea
automată determină deschiderea aparatului. Din categoria aparatelor automate de conectare şi protecţie
utilizate în joasă tensiune (𝑈𝑈𝑛𝑛 < 1000𝑉𝑉) fac parte:
− contactoarele prevăzute cu relee de protecţie,
− întreruptoarele automate prevăzute cu declanşatoare.
Contactorul este definit ca fiind un aparat de comutaţie cu o singură poziţie de repaus, acţionat în alt
mod decât manual, capabil să închidă, să suporte şi să întrerupă curenţii corespunzători regimului normal de
funcţionare a circuitului şi curenţii de suprasarcină. Este proiectat să asigure un număr mare de comutaţii
(închideri sau deschideri ale circuitului) însă are o capacitate limitată de a suporta şi de a întrerupe curenţi
de defect de tip scurtcircuit. Din acest motiv este asociat de cele mai multe ori cu alte aparate capabile să
asigure funcţia de protecţie, cum ar fi siguranţe fuzibile sau întreruptoare.
NOTA: CONTACTOR (engleză); CONTACTEUR (franceză)
Contactoarele pot fi denumite în funcţie de modul în care este generată forţa necesară închiderii
contactelor principale. Pentru contactoarele electromagnetice sistemul de acţionare care furnizează energia
necesară închiderii şi deschiderii aparatului este un electromagnet.
Conform definiţiei, contactorul are rolul de a conecta un circuit sub acţiunea unei comenzi şi de a
menţine închis circuitul atâta timp cât durează comanda (aparatul care întrerupe un circuit şi îl păstrează
deschis atâta timp cât durează comanda se numeşte ruptor).
Poziţia normală a unui contact este poziţia pe care o are contactul când aparatul este în repaus
(bobina de acţionare nu este excitată). Contactoarele au deci contactele principale normal deschise în timp
ce ruptoarele au contactele principale normal închise.
Contactoarele sunt utilizate în acţionări şi automatizări industriale (în special la acţionarea motoarelor),
la acţionarea utilajelor care sunt comutate frecvent precum şi în diferite scheme de telecomenzi.
Clasificare:
• După felul curentului care străbate circuitul bobinei contactoarelor electromagnetice:
o contactoare de curent alternativ
o contactoare de curent continuu.
• După modul de stingere al arcului electric dintre contacte se deosebesc
o contactoare în aer
o contactoare în ulei.
• După categoria de utilizare:

Tabel 1 Clasificarea contactoarelor în funcţie de categoria de utilizare conform standardului IEC 60947 partea 4-1
Curentul Simbolul Aplicaţii caracteristice
Alternativ AC1 Sarcini neinductive sau uşor inductive.
AC2 Demarajul motorului asincron cu inele; frânare în contracurent
AC3 Demarajul motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit; întreruperea motorului lansat
AC4 Demarajul motorului asincron cu rotorul în scurtcircuit; regim fără impulsuri
Continuu DC1 Sarcini neinductive sau puţin inductive, cazul cuptoarelor 1 cu rezistentă
DC2 Demarajul motorului derivaţie, întreruperea motorului derivaţie lansat
DC3 Demarajul motorului derivaţie, mers prin impulsuri, inversare de sens
DC4 Demarajul motorului serie
DC5 Demarajul motorului serie, mers prin impulsuri, inversare de sens

• După modul de mişcare al contactelor mobile:

o contactoare cu mişcare de translaţie pe orizontală a echipajului mobil (cazul contactoarelor de
curent alternativ în aer);
o contactoare cu mişcare de rotaţie a echipajului mobil (cazul contactoarelor de curent continuu);
o contactoare cu mişcare combinată, de rotaţie şi translaţie (cazul contactoarelor de curent alternativ
pentru curenţi mari);
 o contactoare cu mişcare de translaţie pe verticală (cazul contactoarelor în ulei). In sfârşit, după tipul
de protecţie se deosebesc contactoare în execuţie deschisă
o şi contactoare în execuţie închisă, ele asigurând diferite grade de protecţie.
Construcţie
Contactoarele se compun din următoarele părţi principale:
a) Organul motor sau sistemul de acţionare, care furnizează energia de închidere şi deschidere. El
este format dintr-un electromagnet care transformă energia electrică în energie mecanică necesară închiderii
contactelor şi un resort antagonist care are tendinţa de a readuce aparatul în poziţia de repaus. Înfăşurarea
de excitaţie a electromagnetului, denumită uzual bobina contactorului, poate fi alimentată în curent continuu
(cc) sau în curent alternativ (ca); în cazul alimentării în ca tensiunea continuă necesară funcţionării
electromagnetului este produsă prin redresarea tensiunii continue de alimentare (figura 1.b)
b) Contactele principale, fixe şi mobile, folosite la stabilirea şi întreruperea continuităţii circuitului
principal. Ele sunt robuste, specializate pentru frecvenţe ridicate şi număr mare de manevrări.
c) Camera de stingere, cu rolul de a activa stingerea arcului electric dintre contactele principale,
mărind capacitatea de rupere şi diminuând timpul de ardere. Construcţia camerei de stingere implicit a
aparatului este puternic influenţată de mediul de stingere. Mediul cel mai utilizat în camerele de stingere ale
contactoarelor de tensiune este aerul atmosferic (la contactoarele de curent alternativ se utilizează camere
de stingere bazate pe principiul efectului de electrod asociat cu efectul de nişă).
d) Contactele auxiliare, cuplate mecanic cu contactele principale, se folosesc în circuitele auxiliare ale
contactorului. Ele pot fi normal deschise sau normal închise, servind la închiderea şi deschiderea circuitelor
de comandă, de blocare sau de semnalizare. Unul dintre contactele normal deschise are întotdeauna rolul
de automenţinere.
e) Relee cu funcţie de protecţie. În execuţie normală contactorul NU este un aparat de protecţie. Dacă
însă în serie cu polii principali se conectează un bloc de relee termice, contactorul îndeplineşte şi funcţia de
aparat de protecţie la supracurent. Cel mai frecvent se utilizează relee termice (bimetalice).
f) Carcasa aparatului şi sistemul de fixare ce cuprind toate elementele necesare fixării diverselor părţi
componente ale contactorului şi izolării pieselor sub tensiune între ele si faţă de masă.
Elementele constructive, enumerate mai sus, sunt ilustrate în figura 1.a pentru contactorul cu dublă
întrerupere (cu mişcare de translaţie) de tipul celui utilizat în cadrul lucrării.

(a)

(b)
Figura 1
Funcţionare
Organul motor format din circuitul magnetic (reperele 2 şi 3) şi înfăşurarea 1, care se alimentează de la bornele 10
realizând atragerea armăturii mobile feromagnetice 2 şi odată cu ea a casetei izolante 9, determinând închiderea
contactelor mobile 5.b peste contactele fixe 5.a, stabilind continuitatea circuitului principal între bornele 8. Resortul 7,
comprimat în interiorul casetei izolante 9, realizează presiunea de contact necesară la contactele principale. La
întreruperea alimentării electromagnetului, sub acţiunea resortului antagonist 4, armătura mobilă revine în poziţia iniţială
întrerupând circuitul principal al contactorului. Prin alegerea cursei contactelor principale 𝛿𝛿𝐶𝐶 mai mică decât
întrefierul electromagnetului 𝛿𝛿𝐸𝐸 (𝛿𝛿𝐶𝐶 <𝛿𝛿𝐸𝐸 ) se asigură o dublă ciocnire, întâi la închiderea contactelor principale
1 şi 2 şi apoi la suprapunerea armăturii mobile 5 peste cea fixă 8, interval de timp în care, prin comprimarea
resortului 10, se asigură o presiune de contact mărită pentru contactele principale.

Aceste contactoare sunt folosite în special pentru conectarea motoarelor electrice, a reostatelor de pornire şi
reglaj ca şi pentru diverse comutaţii în reţelele de forţă şi de iluminat. Curenţii nominali ajung până la 60 A.
Stingerea arcului electric care apare la deschiderea comutatorului se realizează în aer, la presiune
atmosferică, ca urmare a creşterii lungimii arcului prin creşterea distanţei dintre contacte până la valoarea ei
nominală. Pentru curenţi nominali de 125, 250, 400A această metodă de stingere a arcului electric (fără
cameră de stingere) nu mai este eficientă. Arcul electric este stins în interiorul camerei de stingere; o soluţie
constructivă pentru camera de stingere a unui contactor având curentul nominal de 250 A este prezentată în
figura 2.a . Arcul electric este stins folosind efectul de electrod asociat cu efectul de nişă.

(a) (b)
Figura 2
Efectul de electrod constă în divizarea arcului, prin intermediul unor plăcuţe metalice, într-un număr de arce
scurte independente şi înseriate, fiecare caracterizate printr-o cădere de tensiune anodică, catodică şi în
coloana arcului. Pentru n segmente de arc, căderile de tensiune la electrozi cresc de n ori şi asociat cu
alungirea şi răcirea coloanei arcului, rezultă o cădere de tensiune totală ce nu poate fi asigurată de sursă
(figura 2.b). Plăcuţele metalice utilizate la divizarea arcului pot fi din cupru sau oţel zincat, situaţie în care
apare şi efectul de nişă, ce constă din exercitarea unor forţe suplimentare ce au tendinţa de a poziţiona arcul
spre interiorul nişei, dând naştere la un traseu alungit şi aducând arcul în contact cu pereţii reci. Pentru a
proteja contactele de lucru împotriva efectelor arcului electric, acestea sunt asociate cu contacte de arc:
circulaţia curentului în regim normal de funcţionare se realizează prin contactele de lucru în timp ce, la
deschiderea contactorului, arcul electric migrează de pe contactele de lucru pe contactele de arc, realizate
din materiale de contact rezistente la temperaturi înalte.
O dată cu creşterea intensităţii curentului întrerupt, creşte şi gabaritul contactorului datorită modificărilor
constructive impuse de prezenţa dispozitivului de stingere a arcului, după cum se poate observa din
contactoarele prezentate în figura 3 al căror curent nominal variază de la 20 la 200 A.

Figura 3
 În figura 4 este prezentat contactorul utilizat în cadrul lucrării, în varianta sa de bază, fără contacte
auxiliare, precum şi modulele care pot fi adăugate pentru a asigura numărul necesar de perechi de contacte
auxiliare precum şi funcţia de protecţie la suprasarcină, prin releu termic cu contacte temporizate.

Figura 4

Figura 5 conţine imaginile diferitelor combinaţii care se pot realiza folosind modulele reprezentate în figura 4

Figura 5
 Marcarea şi identificarea bornelor contactoarelor şi releelor termice (de suprasarcină) asociate
Bornele contactorului şi releului termic asociat sunt marcate pentru identificare cu o combinaţie de
caractere alfanumerice (litere şi cifre) care respectă prevederile standardului IEC 60947 partea 4-1.
Marcajele sunt vizibile pe partea frontală a contactorului în dreptul bornelor pe care le identifică (a se vedea
figura 5)

Figura 5
Conform descrierii funcţionale contactorul este un aparat alcătuit din elementul de comandă (bobina),
contacte principale (de forţă) şi contacte auxiliare. Litera reper prin care se identifică contactorul conform
standardului menţionat este litera K, literă ataşată întregii construcţii (bobină, contacte principale şi
auxiliare). Reprezentarea simbolică într-o schemă electrică a contactorului se face prin bobină, contactele de
forţă cu funcţia de contactor şi contacte auxiliare normal deschise sau normal închise.

Reguli pentru reprezentarea şi marcarea bornelor

Bobina contactorului,simbolizată în schemele electrice printr-un dreptunghi, este
accesibilă prin două borne marcate A1 respectiv A2.
- Pentru construcţii speciale bobina poate avea mai multe prize care sunt
marcate A3, A4, etc. ca în exemplele reprezentate

Exemple
După cum se observă din exemplele de mai sus, bornele de intrare respectiv de
ieşire pot fi notate cu cifre pare sau impare.
- Pentru bobine cu două înfăşurări, bornele primei înfăşurări sunt marcate A1
respectiv A2 iar cele ale celei de a doua înfăşurări sunt marcate B1 respectiv B2

Contactelor principale li se ataşează funcţia de contactor redată prin simbolul

semicerc ataşat părţii fixe a contactelor de forţă şi numai lor, simbol ce exprimă
prezenţa camerei de stingere la întreruperea curentului. Bornele circuitului
principal trebuie să fie marcate atât cu cifre cât şi cu combinaţii de litere şi cifre
ca în figura alăturată. Multe contactoare existente sunt marcate în conformitate
cu standarde mai vechi care folosesc marcaje exclusiv din cifre (de ex. 1-2) sau
exclusiv combinaţii alfanumerice de tipul L1-T1.
Bornele ci
Contactele auxiliare sunt marcate prin numere formate din două cifre:
- cifra unităţilor identifică tipul contactului auxiliar
- cifra zecilor se atribuie în funcţie de numărul de ordine al perechii de contacte
auxiliare în blocul de contacte al contactorului.
Contact auxiliar normal închis:
tipul contactului este identificat prin cifrele 1 şi 2 prezente pe poziţia unităţilor

Contact auxiliar normal deschis:

tipul contactului este identificat prin cifrele 3 şi 4 prezente pe poziţia unităţilor
Contact auxiliar cu două poziţii:
tipul contactului este identificat prin cifrele 1 şi 2 şi 4

Contact auxiliar normal închis cu temporizare la revenirea releului (echivalent cu

temporizat la deschiderea contactului)
tipul contactului este identificat prin cifrele 5 şi 6 prezente pe poziţia unităţilor

Contact auxiliar normal deschis cu temporizare la acţionarea releului (echivalent

cu temporizat la închiderea contactului)
tipul contactului este identificat prin cifrele 7 şi 8 prezente pe poziţia unităţilor
Bloc de contacte auxiliare cu 4 perechi de contacte
numărul de ordine al perechii de contacte în şirul contactelor auxiliare este
identificat prin cifra de pe poziţia zecilor (1, 2, 3, 4)
două perechi de contacte sunt normal deschise (au cifrele 3 şi 4 în poziţia
unităţilor)
două perechi de contacte sunt normal închise (au cifrele 1 şi 2 în poziţia
unităţilor)

Bloc de contacte auxiliare cu 4 perechi de contacte temporizate la acţionare

Releu termic cu două perechi de contacte

numărul de ordine (cifra zecilor) trebuie să fie 9
contactele auxiliare sunt:
- normal închise cu temporizare la deschidere (cifrele 5 şi 6 în poziţia unităţilor)
- normal deschise cu temporizare la închidere (cifrele 7 şi 8 în poziţia unităţilor)

Releu termic cu două contacte cu mai multe poziţii fiecare

în acest caz este nevoie de un al doilea număr de ordine în afară de 9 şi acesta
este 0

Bornele circuitului principal al releului termic trebuie să fie marcate la fel cu

bornele contactorului