Biochimie

Curs 7

PEPTIDE
Peptidele sunt compuşi naturali sau sintetici formaţi din două sau mai multe resturi de
aminoacizi în urma unei reacţii de condensare, cu formarea unei legături peptidice – CO-NH
(covalente) ca urmare a eliminării unei molecule de apă la nivel intermolecular. Peptidele se pot
clasifica în funcţie de numărul resturilor de aminoacizi. Oligopeptidele conţin un număr de 2-10
resturi de aminoacizi, având masa moleculară de ordinul 102 – 103 Da. Polipeptidele sunt formate
din 10-100 resturi de aminoacizi, masa moleculara ajungând la 104 Da. În regnul vegetal şi
animal, precum şi în organismul uman există peptide naturale, a căror existenţă a servit la
elucidarea proprietăţilor peptidelor, precum şi a implicaţiilor acestora în procesele metabolice.
A) OLIGOPEPTIDE
Din această clasă de compuşi se remarcă prin aplicaţiile în diverse domenii, di-, tri- şi
pentapeptide precum şi unele oligopeptide superioare: octa-, nona şi decapeptide.
1) Dipeptidele sunt reprezentate de carnosina şi anserina, decelate din muşchiul de la om şi
de la animale. Carnosina este un dipeptid cu proprietăţi hipotensive izolat din muşchii
mamiferelor, iar anserina este un analog al carnosinei izolat din muşchii păsărilor (prelevaţi de la
gâscă – Anser anser). Alte dipeptide izolate din mazăre, fasole, soia şi alte leguminoase sunt
glutamilleucina şi glutamilmetionina.
2) Tripeptidele sunt reprezentate de glutation şi derivaţii acestuia, acidul noroftalmic şi
oftalmic. Glutationul este prezent în organele mamiferelor (splină, ficat) şi în seminţele în stare
de germinaţie, fiind iniţial izolat din drojdia de bere. În celule şi ţesuturi se află sub formă de
diglutation, formă redusă sau oxidată sub care participă la diverse procese redox celulare. Astfel,
compusul poate interveni ca activator enzimatic pentru enzimele –SH (tiol) dependente. Forma
redusă a glutationului poate acţiona ca antioxidant, prevenind oxidarea acidului ascorbic, a
adrenalinei, a hemoglobinei, având şi acţiune antitoxică.
3) Pentapeptidele sunt reprezentate de encefaline, compuşi cu acţiune analgezică, şi
modulatoare a acţiunii neurotransmiţătorilor.
4) Octapeptidele sunt reprezentate de ocitocină şi vasopresină care sunt compuşi cu
activitate hormonală secretate de neurohipofiză. Ocitocina stimulează contracţia musculaturii
uterine determinând contracţia miometrului, şi stimulând şi secreţia lactată. Vasopresina produce
contracţia vaselor sanguine, determinând creşterea presiunii sanguine şi reabsorbţia apei la nivel
renal. Angiotensina II este un compus cu rol în neurochimie.

1
 5) Nonapeptide - Compusul reprezentativ este bradikinina, izolată de la nivel sanguin, cu
rol în dimunuarea contractilităţii musculaturii netede. De asemenea, inhibă secreţia gastrica şi
motilitatea intestinală.
6) Decapeptidele sunt reprezentate de angiotensine, oligopeptide cu efect hipertensor. În
funcţie de numărul de aminoacizi din structură se disting doi compuşi: angiotensina I şi II.
B) POLIPEPTIDE
Polipeptidele au o structură complexă, fiind în general compuşi cu acţiune hormonală,
enzimatică şi neurotransmiţătoare.
Insulina este un polipeptid secretat de celulele β– Langerhans din pancreas. Structura este
reprezentată de 51 de aminoacizi dispuşi pe două catene: Catena A formată din 21 de resturi de
aminoacizi având restul N-terminal reprezentat de glicină şi restul C-terminal reprezentat de
asparagină şi catena B reprezentată de 30 de resturi de aminoacizi având restul N-terminal
reprezentat de fenilalanină şi restul C-terminal reprezentat de alanină (la porc) si treonina (la
om). Structura insulinei este helicoidală, fiind susţinută de două punţi disultidice intercatenare,
realizate între resturi ale aminoacidului cistina din poziţiile 7 şi 19 ale catenelor A şi B. Datorită
variaţiei tipurilor de aminoacizi din catena A la poziţiile 7-9 molecula de insulină prezintă
specio-specificitate, datorită diferenţelor taxonomice. Insulina acţionează la nivelul glicemiei
sanguine, având rol hipoglicemiant. Insulina contribuie în primul rând la micșorarea
concentrației glucozei în sânge. Aceasta mărește permeabilitatea membranei celulare pentru
glucoză.
Glucagonul este un polipeptid format din 29 de aminoacizi, secretat de celulele α-
Langerhans din pancreas. Acest polipeptid are o acţiune antagonică cu cea a insulinei, având un
efect hiperglicemiant.
Corticotropina este o polipeptidă formată din 30 de resturi de aminoacizi, fiind secretată la
nivelul hipofizei anterioare. Acest compus intervine în stimularea biosintezei hormonilor steroizi
de la nivelul glandei corticosuprarenale.
Calcitonina şi parathormonul sunt polipeptide care intervin în metabolismul calciului.
Calcitonina este un polipetid cu acţiune hipocalcemiantă secretat de tiroidă, care conţine 32 de
resturi de aminoacizi, iar parathormonul este secreat de paratiroidă, are acţiune hipercalcemiantă
şi conţine 84 de resturi de aminoacizi.
Endorfinele sunt polipeptide cu moleculă mai mare, care au primele cinci resturi de
aminoacizi reprezentate de encefaline. Aceşti compuşi au un rol care nu este pe deplin elucidat,
dar se cunoaşte implicarea lor in analgezie, şi în modularea acţiunii altor compuşi
neurotransmiţători cu rol în modificarea stărilor comportamentale.

2
 PROTEIDE

Proteidele sunt compuşi cu structuri complexe care rezultă în urma policondensării unui
număr mare de aminoacizi. Din punct de vedere structural se disting:
 Holoproteidele sunt compuşi macromoleculari a căror structură este reprezentată
exclusiv de aminoacizi.
 Heteroproteidele sunt macromolecule cu structură complexă care sunt constituite
dintr-o componenta prostetică de natură neproteidică reprezentată de glucide, lipide, metale,
acizi nucleici, etc., şi o componenta proteică reprezentată de aminoacizi.
Organizarea structurală a proteidelor:
 Structura primară se defineşte prin succesiunea aminoacizilor în catena
macromoleculară. La realizarea lanţului polipeptidic se află în principal legăturile peptidice, dar
şi legăturile de hidrogen şi cele disulfidice.
 Structura secundară se referă la forma spaţială a catenei şi natura legăturilor care apar
în catenă. Studii efectuate asupra unor proteine au stabilit că în cadrul polipeptidelor şi al
proteinelor, modelele structurale cele mai întâlnitesunt cele de tip α– şi β- structurale.
 Structura terţiară reprezintă un nivel superior şi un stadiu de organizare mult mai
avansat, această structură fiind caracterizată de repliere a catenelor macromoleculare helicoidale
într-un mod neordonat în spaţiu, forma fiind stabilă termodinamic.
 Structura cuaternară este rezultatul interacţiunilor catenelor polipeptidice
independente care au structurile primară, secundară şi terţiară bine definite. În cadrul structurii
cuaternare, catenele polipeptidice numite protomeri se asociază în agregate macromoleculare
numite oligomeri. Structura cuaternară a fost studiată în amănunţime în cazul hemoglobinei.
A) HOLOPROTEIDE
Holoproteidele sunt compuşi macromoleculari formaţi din resturi de aminoacizi, având o
greutate moleculara de 1·103- 1·105Da. În funcţie de particularităţile structurale şi de solubilitate,
holoproteidele pot fi clasificate:
1. HOLOPROTEIDE GLOBULARE
Aceşti compuşi au formă sferică, sunt solubili în apă, soluţii saline şi soluţii alcaline.
Compuşii reprezentativi ai acestei clase sunt proteide cu rol fiziologic, fiziopatologic,
farmaceutic şi biochimic important.
a) Protaminele sunt cele mai simple proteide, cu masa moleculară de cca 5000 Da, având
un pronunţat caracter bazic. Sunt reprezentate de aminoacizi diaminomonocarboxilici: Lys, Arg,
His, şi nu conţin deloc tioaminoacizi şi unii aminoacizi ciclici. Această categorie de holoproteide
3
nu coagulează, nu pot fi hidrolizate sub acţiunea pepsinei şi au masă moleculară mică. Dintre
compuşii reprezentativi putem aminti: salmina la somon şi clupeina la hering.
b) Histonele au fost izolate din cromatină, sunt proteine cu masa moleculară de 10.000-
20.000 Da, cu caracter bazic, care conţin aminoacizi monoaminomonocarboxilici. Există cinci
tipuri de histone: H1 în care lisina este compusul predominant, H2 A şi H2 B cu conţinut mediu
de lisină, şi H3 şi H4 cu conţinut crescut de arginină. Histonele se regăsesc în leucocite, la peşti,
sau sub formă de nucleoproteide (nucleohistone). În organismul uman histonele se regăsesc în
eritrocite, spermatozoizi, ovule şi celule glandulare din pancreas, splină, timus.
c) Albuminele au o masă moleculară de circa 60.000 Da cu solubilitate crescută în apă.
Albuminele precipită sub acţiunea sărurilor şi sub acţiunea temperaturii (termocoagulare). În
compoziţia albuminelor predomină aminoacizii monoaminomonocarboxilici. Dintre albumine se
poate exemplifica: serumalbumina din serul sanguin, mioalbumina din muşchi, lactalbumina din
lapte, ovalbumina din ou, lugumina din leguminoase, toxalbumine: ricina din seminţele de ricin.
d) Globulinele au masa moleculară mare, cca 150.000 Da, fiind holoproteide cu largă
răspândire în regnul vegetal şi animal. Aceşti compuşi sunt insolubili în apă, dar solubili în
soluţii saline diluate. Spre deosebire de albumine, globulinele precipită greu la temperaturi
ridicate, sau nu precipită deloc. În organismul uman globulinele se găsesc în serul sanguin,
(serumglobulinele), fiind separate mai multe fracţiuni: α1 – şi α2 –, β1- şi β2 –globuline, precum
şi γ- globuline. Tot din categoria serumglobulinelor face parte şi fibrinogenul, implicat în
procesele de coagulare a sângelui, precum şi transferina implicată în transportul Fe şi
ceruloplasmina care transporta Cu. Din regnul animal, putem exemplifica lactoglobulina,
ovoglobulina, mioglobulina, iar din regnul vegetal legumelina, faseolina, amandina, arachina. De
o mare importanţă pentru procesele de apărare a organismului sunt imunoglobulinele, care
reprezintă anticorpii, substanţe de răspuns la acţiunea antigenelor.
e) Calmodulina are o catenă formată din 148 de aminoacizi, fiind un produs cu largă
răspândire în regnul vegetal şi animal, datorită implicării în fixarea Ca 2+ cu formarea
complexului calmodulină– calciu. Acest complex stimulează contracţia musculaturii netede,
eliberarea de neurotransmiţători în terminaţiile fibrelor nervoase şi activitatea diverselor enzime.
f) Metaltioneinele sunt proteide cu capacitatea de a realiza combinaţii cu metalele grele:
Cu, Zn, Cd, cea mai cunoscută proteidă fiind feritina.
g) Prolaminele sunt holoproteide care există doar în regnul vegetal, fiind izolate din
seminţe de cereale (gliadina din grâu, zeina din porumb, avenina din ovăz, cafirina din sorg).
h) Glutelinele sunt izolate din regnul vegetal, din seminţe şi frunze, nefiind izolate din
regnul animal. Sunt compuşi insolubili în apă şi săruri şi solubili în soluţii bazice. Ex: glutamina
din grâu, orizenina din orez.
4
 2. HOLOPROTEIDE FIBRILARE
Aceşti compuşi sunt foarte importanţi pentru organismul uman deoarece conferă susţinere,
rezistenţă mecanică, protecţie. Din punct de vedere al solubilităţii, acestea se pot clasa în
holoproteide fibrilare solubile şi insolubile.
a) Holoproteidele fibrilare solubile - au fost izolate în ţesutul sanguin şi în cel muscular.
 Holoproteide sanguine
Fibrinogenul este format din două părţi identice, fiecare parte fiind formată din trei lanţuri
diferite: α, β, γ, care au structură helicală sau superhelicală, şi conţin cisteină în cantităţi mari.
Legarea lanţurilor polipeptidice se face prin punţi disulfidice, cu masa moleculară totală de
680.000 Da. Molecula activă de fibrinogen este implicată în procesul de hemostază, realizată în
două etape: coagulare şi fibrinoliza.
 Holoproteidele musculare
Sunt reprezentate de miosină, actină, tropomiosină şi troponină.
Miosina este o holoproteidă specific filamentelor musculare groase, fiind constituită dintr-
o parte alungită şi o parte globulară. Sub acţiunea tripsinei, miosina poate fi descompusă în:
meromiosina H care este reprezentată de partea globulară şi un fragment din partea fibrilară, şi
meromiosina L care este reprezentată de restul părţii fibrilare. În urma interacţiunii cu
macromolecula de ATP, în mediu apos se eliberează ADP şi energia necesară realizării
contracţiei musculare.
Actina este o holoproteidă reprezentativă pentru filamentele fine din musculatura striată,
care se poate combina cu miosina fomând un compus numit actomiosina, care în prezenţa ATP
se descompune fiind posibilă contracţia musculară.
Tropomiosina este reprezentată de un filament lung, cu o masă moleculară de 70.000 Da
şi formă de α- dublu helix. Şi acest compus se poate combina cu actina.
Troponina este un complex protidic format din trei proteide globulare, care se pot lega de
tropomiosină, făcând posibilă realizarea unor combinaţii cu Ca2+.
b) Holoproteidele fibrilare insolubile
Aceşti compuşi se mai numesc şi scleroproteide, sunt compuşi insolubili în apă, soluţii
saline, acide sau bazice, conferă rezistenţă mecanică ridicată, având un conţinut crescut de
oxigen şi sulf. Au fost decelate din ţesutul epidermic şi conjunctiv. Scleroproteidele sunt
reprezentate de colagen, elastina, fibroină şi keratina.
Colagenul este proteida cu cea mai mare răspândire în organismul mamiferelor fiind
izolată din piele, cartilagii, ligamente, tendoane, oase, dinţi, perete vascular. Din punct de vedere
structural este constituit din trei lanţuri polipeptidice de tip α- helix care formează
tropocolagenul, care la rândul lui se formează din procolagen sub acţiunea unei peptidase
5
specifice. Aminoacizii aflaţi în cantităţi mari în colagen sunt glicocolul, prolina şi hidroxiprolina.
În funcţie de compoziţie şi structură se disting 10 tipuri de colagen, mai cunoscute fiind cinci
dintre acestea. În urma fierberii are loc desfacerea legăturilor intercatenare şi modificarea
structurii colagenului cu obţinerea unor gelatine solubile care la răcire trec în stare de gel (piftii
obţinute din geluri de origine animală).
Elastina este componenta principală a fibrelor elastice din ligamente şi pereţii vasculari,
având similitudini structurale cu colagenul. Principalii aminoacizi din structura elastinei sunt
glicocolul, prolina şi lisina.
Fibroina conţine în macromoleculă aminoacizii glicocol, alanină, serină şi tirosină, fiind
componenta predominantă din formaţiunile fibrilare. Acest compus a fost izolat din firul de
mătase şi conferă moleculelor o rezistenţă mecanică mare. Structura este de tipul α- helix,
catenele fiind antiparalele. Fibroina este prezentă în firul de mătase alături de sericină, secretată
de glandele sericigene ale viermelui de mătase (Bombix mori).
Keratinele sunt izolate din piele, unghii şi păr, şi sunt compuşi cu rezistenţă mecanică
mare. Sunt substanţe insolubile în apă şi soluţii saline. Din punct de vedere structural se disting
α- şi β- keratine. Keratinele au utilizări în diferite domenii. În urma proceselor redox pot fi
hidrolizate sub acţiunea unor enzime proteolitice. De exemplu, în urma reacţiei cu acidul
tioglicolic se pot folosi în coafură (încreţirea firelor de păr).
B) HETEROPROTEIDE
Heteroproteidele sunt constituite dintr-o componentă proteidică reprezentată de resturi de
aminoacizi, şi o componentă de natură neproteidică. Sub acest aspect structural, heteroproteidele
se clasifică astfel:
1. GLICOPROTEIDE
Aceşti compuşi sunt heteroproteide care au în moleculă o componentă prostetică
reprezentată de compuşi glucidici (glicani) şi o componentă proteică cu structură de
poliheteroaminoacizi. Legătura chimică dintre cele două componente în cadrul moleculei de
glicoproteide este de tip covalent. Componenta prostetică este reprezentată de compuşi glucidici:
 oze (D-Glc, D-Gal, D-Man),
 derivaţi ai ozelor (deoxiglucide, aminoglucide şi derivaţi N-acetilaţi ai aminoglucidelor).
În molecula glicoproteidelor se evidenţiază două tipuri de legături:
- Legătura N-glicozidică în care gruparea –NH 2 a unui aminoacid din componenta proteică
se leagă la un rest glucidic
- Legătura O-glicozidică în care gruparea –OH a unui hidroxiaminoacid din componenta
proteică se leagă la un rest glucidic.
Cei mai importanţi compuşi din clasa glicoproteidelor sunt:
6
  Glicoproteidele cu activitate de grupă sanguină sunt implicate în definirea celor
patru grupe sanguine: O-I, A-II, B-III, AB-IV;
 Glicoproteidele sanguine sunt prezente în plasmă şi ser şi sunt reprezentate de:
haptoglobine, macroglobulinele – α 2, transferinele, aceruloplasmina.
 Glicoproteide cu activitate hormonală reprezentate de hormonii hipofizei anterioare
(hormonal tiroidostimulent – TSH, hormonal foliculostimulent – FSH, hormonul luteinizant –
LH, hormonul de stimulare a celulelor interstiţiale) şi hormonul coriogonadotrop –HCG.
 Glicoproteidele animale sunt reprezentate de ovomucoid izolat din oul crud, avidina
izolată din albuş, tiroglobulina care are capacitateade a fixa o mare cantitate din iodul tiroidian.
 Glicopoteidele vegetale sunt reprezentate de enzime vegetale (proteaza din ananas,
peroxidaza din hrean), toxine vegetale (ricina) şi alergenii din polen.
2. LIPOPROTEIDE
Această clasă de heteroproteide are componenta prostetică reprezentată de lipide simple
sau complexe, sau din derivaţi hidrolizaţi ai acestora. Compuşii reprezentativi ai lipoproteidelor
sunt lipoproteidele sanguine şi lipoproteidele cu origine animală.
 Lipoproteidele sanguine au fost decelate din plasma sanguină, fiind izolate mai multe
fracţiuni diferite, în funcţie de viteza de migrare şi caracteristicile ultracentrifugale. Există patru
tipuri de lipoproteide plasmatice: chilomicroni, lipoproteide cu densitate foarte scăzută (VLDL),
lipoproteide cu densitate scăzută (LDL) şi lipoproteide cu densitate ridicată (HDL). Toate aceste
tipuri de lipoproteide par a fi implicate în dislipidemii.
 Lipoproteidele din diverse produse alimentare sunt reprezentate de β-lipovitelina şi
livetina din lapte şi de fosforitina din gălbenuşul de ou.
3. METALOPROTEIDE
Metaloproteidele sunt heteroproteide la care gruparea prostetică este reprezentată de un
metal iar componenta proteică este constituită din catene macromoleculare formate în urma
policondensării aminoacizilor. Legăturile chimice care se stabilesc între cele două componente
ale metaloproteidelor sunt de natură ionică
Compuşii reprezentativi ai clasei metaloproteidelor sunt:
 Metaloproteidele cu fier din a căror clasă fac parte: hemosiderina (care este o formă de
stocare a fierului), feritina (a cărei biosinteză se realizează din fierul alimentar şi care stochează
atât fierul anorganic de provenienţă exogenă, dar şi cel de provenienţă endogenă rezultat în urma
proceselor metabolice), hemeritina (care are un conţinut redus de fier şi care a fost izolată de la
nevertebrate), conalbumina (care are în compoziţie fierul divalent, a fost izolată din albuşul de
ou, şi are capacitatea de a lega pe lângă fier, cupru şi zinc), catalaza (prezentă atât în regnul

7
animal cât şi în cel vegetal, acţionând sub formă de oxidoreductază), ferodoxina (care participă
la reacţiile redox de la plantele superioare şi bacterii).
 Metaloproteidele cu cupru sunt reprezentate de: ceruloplasmina (care are în moleculă 8
atomi de cupru), hemocianinele care sunt prezente în fluidele izolate de la nevertebrate şi peşti, şi
care intervin în procesele de transport ale cuprului), azurina, tirosinaza, monoaminooxidaza,
citocromoxidaza;
 Metaloproteidele cu zinc sunt reprezentate de carbonic-anhidraza, carboxipeptidaze,
fosfataza alcalină.
 Alte metaloproteide sunt reprezentate de amilază (izolată din sânge, salivă, pancreas şi
de la bacteria Aspergillus orizae, şi care este o metaloproteidă cu Ca2+), enoloza (izolată din
drojdie, şi care este o metaloproteidă cu Mg 2+), xantinoxidaza (izolată din ficat, şi în structura
căreia participă fierul şi molibdenul.
4. FOSFOPROTEIDE
Aceşti compuşi au componenta prostetică reprezentată de resturi de acid ortofosforic
(H3PO4), iar componenta proteică este reprezentată de heteropoliaminoacizi şi hidroxiaminoacizi.
În vederea formării fosfoproteidelor, resturile de acid ortofosforic se esterifică cu grupările
hidroxilice ale hidroxiaminoacizilor. Fosfoproteidele sunt reprezentate de:
 Fosfoproteidele din lapte: cazeina este prezentă în lapte sub formă de cazeinogen, iar în
urma acidulării se transformă în cazeină. Cazeinele nu coagulează la cald, ci doar sub acţiunea
unor enzime – labfermentul şi în prezenţa ionilor de Ca2+.
 Fosfoproteidele din ou: fosfovitina, vitelina, vitelenina şi livetina decelate din gălbenuş.
În albuşul de ou a fost decelată o fracţiune ovalbuminică de natură fosfoproteică.
5. CROMOPROTEIDE
Sunt compuşi capabili să confere culoare datorită componentelor prostetice reprezentative.
În funcţie de structura chimică a grupărilor cromogene din componenta prostetică şi de rolul
biologic al cromoproteidelor, se prezintă următoarea clasificare:
A. Cromoproteidele porfirinice cu funcţie respiratorie
- au structura chimică bazată pe porfirină. Din această clasă fac parte:
a) Compuşii hemici
 Hemoglobina prezentă în globulele roşii, este un pigment de culoare roşie, constituit
dintr-o componentă prostetică denumită hem (format din protoporfirină şi un ion feros Fe 2+), şi o
componentă proteică numită globină. Se cunosc mai multe specii de hemoglobine: hemoglobina
A sintetizată din perioada intrauterină, hemoglobina E embrionară, hemoglobina F fetală şi
hemoglobina S specifică anemiei falciforme.

8
  Derivaţii hemoglobinei sunt: oxihemoglobina, implicată în transportul O2 de la plămâni
către ţesuturi, carbhemoglobina, care asigură transportul CO 2 de la ţesuturi către plămâni,
carboxihemoglobina, care leagă monoxidul de carbon de fierul din molecula hemoglobinei.
 Mioglobina este o cromoproteidă cu structură porfirinică care conferă culoare roşie
muşchilor. Din punct de vedere structurale este asemănătoare hemoglobinei, cantităţi însemnate
de mioglobină fiind izolate din muşchii striaţi şi miocard.
 Citocromii sunt cromoproteide porfirinice care au gruparea prostetică reprezentată de
fierporfirine, iar gruparea proteică este constituită din catene polipeptidice legate la un
macrociclu tetrapirolic. Sub aspectul activităţii biologice, se poate menţiona că citocromii au fost
decelaţi din organite celulare şi sunt implicaţi în reacţiile de transfer ale electronilor.
b) Compuşii heminici – din punct de vedere structural, au macrociclul caracteristic
reprezentat de hemina, care are în structura sa ionul Fe 3+. Din această clasă fac parte:
hidroxiperoxidazele (catalaza, peroxidaza), methemoglobina, clorheminele.
B. Cromoproteidele porfirinice fără funcţie respiratorie
Din această categorie fac parte cloroglobinele şi legoglobina din regnul vegetal.
a) Cloroglobinele sunt cromoproteide de culoare verde care se sintetizează în celulele
vegetale. Componenta lor prostetică este reprezentată de clorofilă, iar componenta proteică de
plastină. Clorofilele se află în organitele celulare, şi sunt pigmenţi care în soluţie alcoolică au o
culoare verde-albastră şi o fluorescenţă roşie.
b) Legoglobinele sunt cromoproteide de culoare roşie izolate de pe rădăcinile
leguminoaselor. Din punct de vedere structural prezintă similitudini cu mioglobina.
C. Cromoproteidele non-porfirinice cu funcţie respiratorie
a) flavoproteidele care au gruparea prostetică reprezentată de aloxazină, un ciclu condensat
de tip benzopteridinic. Aceşti compuşi sunt de culoare galbenă şi au fluoresceţă verde. Rolul lor
biochimic este evidenţiat prin participarea la reacţiile redox din cadrul proceselor metabolice.
b) cromoproteidele specifice nevertebratelor sunt reprezentate de pigmenţii hemocianină
şi clorocruorină.
D. Cromoproteidele non-porfirinice fără funcţie respiratorie
a) Hidrocarburile carotenoidice: licopina izolată din tomate, şi carotenii
b) Derivaţii carotenoidici oxigenaţi care au în molecula lor oxigenul ca şi component al
unor grupări funcţionale. Din acest punct de vedere aceşti derivaţi se clasifică după cum
urmează:
 Derivaţi carotenoidici hidroxilaţi: luteina din florile galbene şi roşii, zeaxantina din
porumb, alloxantina

9
  Derivaţi carotenoidici hidroxilaţi şi epoxidici: violaxantina din florile de panseluţă
(Viola tricolor), neoxantina
 Derivaţi carotenoidici cetonici: rodoxantina din frunzele de broscariţă
 Derivaţi carotenoidici hidroxilaţi şi cetonici: capsantina din ardeiul roşu
 Derivaţi carotenoidici aldehidici: retinal cu rol în activitatea optică fiind prezent în
pigmenţii vizuali rodopsina şi iodopsina
 Derivaţi carotenoidici carboxilaţi: crocetina din Crocus sativus, bixina din planta
tropicala Bixa orellana.

10