Creantele fiscale

Creanţele fiscale reprezintă drepturile patrimoniale ce rezulă din raporturile de

drept material fiscal constând în:
- creanţe fiscale principale: dreptul la perceperea impozitelor, taxelor,
contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat,
dreptul la rambursarea TVA , dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a
altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat
- creanţe fiscale accesorii: dreptul la perceperea dobânzilor şi penalităţilor de
întârziere
Obligaţiile fiscale ce rezultă din raporturile de drept material fiscal constau în:
- obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau , după caz,
impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
- obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi fiscale
impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
- obligatia de a plăti, la termenele legale, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte
sume datorate bugetului general consolidat
- obligatia de a plati dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente impozitelor,
taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat
- obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de
plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursă
- orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în
aplicarea legilor fiscale
Dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în
care se constituie baza de impunere care le generează.
Titlul de creanţă fiscală
Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate
bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele
fiscale în legătură cu:
- înregistrarea fiscală;

1
 - declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor contribuţiilor
şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
- soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.
Impozitele, taxele, contribuţiile şi orice alte sume datorate bugetelor publice (ale
statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale) se pot stabili, fie prin declaraţie fiscală
întocmită şi depusă de către contribuabil, fie prin decizie de impunere emisă de către
organul fiscal.
a)Declaraţia fiscală este documentul care se depune, în mod obligatoriu, la
organele fiscale, de către persoanele stabilite prin lege şi care conţine, în principiu, o
declarare a obligaţiilor fiscale ori a bunurilor sau veniturilor din a căror deţinere decurg
obligaţii fiscale, ale subiectului de la care emană declaraţia
Colectarea creanţelor bugetare
Ministerul Finanţelor Publice adminsitrează veniturile statului, ceea ce presupune
administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor venituri bugetare
potrivit legii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal,
soluţionare a contestaţiilor şi de dezvoltare a unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii,
inclusiv prin acordarea de servicii de asistenţă, conform competenţelor.
Un rol însemnat îl are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aceasta având printre
obiectivele principale colectarea veniturilor bugetului de stat (impozite, taxeşi alte
venituri ale bugetului de stat,conform competenţelor), precum şi a veniturilor bugetului
asigurărilor sociale de stat (contribuţia de asigurări sociale), bugetului asigurărilor pentru
şomaj (contribuţia de asigurări sociale), bugetului asigurărilor pentru şomaj (contribuţia
de asigurări pentru şomaj), bugetului, Fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate (contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale) datorate de plătitori, persoane juridice şi
persoane fizice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este autorizată să aplice, prin
organele abilitate, modalităţile de executare şi măsurile asigurătorii, în condiţiile legii,
pentru a căror colectare este competentă potrivit legii.

2
 Stingerea creanţelor fiscale
Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al
altor instituţii autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare
impozit, taxă, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv
dobânzi şi penalităţi de întârziere.
În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, momentul plăţii este:
• în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat
de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;
• în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe
mandatul poştal;
• în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, data la care bâncile
debitează contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice,
confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a acestora;
• pentru obligaţiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale
mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului
pentru care s-au depus şi anual timbrele datorate potrivit legii.
Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Finanţelor Publice cu
creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la
concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de
creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea prevede altfel.
Creanţele fiscale administrate de unităţile administrativ-teritoriale se sting prin
compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale,
până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât
calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau
înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz.
Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată
existenţa unor creanţe reciproce.

3
 Compensarea creanţelor debitorului se va efectua cu obligaţiidatorate aceluiaşi
buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete,
în următoarea ordine:
• bugetul de stat;
• fondul de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi externe;
• bugetul asigurărilor sociale de stat;
• bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
• bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Compensarea nu se aplică în cazul bugetelor locale.
Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: cele plătite fără existenţa unui titlu
de creanţă; cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală; cele plătite ca urmare a unei erori
de calcul; cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; cele de
rambursat de la bugetul de stat; cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau altor
organe competente potrivit legii; cele rămase după efectuarea distribuirii; cele rezultate
din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprie, după caz, în temeiul
hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.
Prin excepţie, sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate de
regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din
oficiul de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data
comunicării deciziei de impunere. În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta
se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro,
comunicat de Banca Naţională a României, de la data rîmânerii definitive şi irevocabile a
hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea. În cazul în care suma de rambursat
sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va
efectua compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.
În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma
reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la
concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată restituindu-se debitorului.
EXECUTARE SILITĂ – În cazul în care debitorul nu-şi plăteşte de bunăvoie obligaţiile
fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la
acţiuni de executare silită. Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt

4
abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de
executare silită.
Creanţele bugetare care se încasează, seadministrează, se contabilizează şi se
utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate
din raporturi juridice contractuale se execută prin organe proprii acestea fiind abilitate să
ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de
executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii
executări revenind organului de executare în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul
fiscal debitorul. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de
executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra
terţului poprit, indiferent de locul unde îşi are domiciliul fiscal.
Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau
de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului,
organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate
proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se
găsesc bunurile.
Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui
rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai
multe venituri.
ANULAREA CREANŢELOR FISCALE – În cazuri excepţionale, pentru motive
temeinice, Guvernul respectiv autorităţile deliberative la nivel local, prin hotărâre pot
aproba anularea unor creanţe fiscale.
În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea
prin poştă, sunt maimari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul
organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate
de comunicarea somaţiei prin poştă sunt suportate de organul fiscal.
Colectarea veniturilor bugetare se realizează în cadrul unităţilor finanţelor publice.
Aplicaţia care reuneşte resursele informatice necesare activităţii de executare a creanţelor
bugetare este GOTICA (Gestiunea Obligaţiilor din Taxe, Impozite, Contribuţii şi
Amenzi).

5
 Funcţiile de prelucrare automată sunt grupate în cinci domenii care permit
desfăşurarea activităţii de colectare a veniturilor bugetare:
• Gestiunea actelor de colectare venituri şi operaţiuni de stingere a obligaţiilor fiscale
• Funcţii pentru lucru cu publicul contribuabil, privind colectarea veniturilor bugetare
• Editarea rapoartelor de evidenţă fiscală
• Închiderea soldurilor conturilot fiscale personale
• Executarea silită a obligaţiilor fiscale.
Obligaţiile fiscale sunt stabilite de către personalul de specialitate al unităţilor de
colectare, de către contribuabil sau de alte organe abilitate.
Evidenţa creanţelor şi plăţilor efectuate se face pe plătitori. În cazul persoanelor
fizice, plătitori români sunt evidentiaţi după codul numeric personal (CNP), iar cei străini
după NIF. Persoanele juridice sunt identificate după codul unic de identificare (CUI).
Toate drepturile dobândite de stat referitoare la încasarea veniturilor, drepturi cei
revin direct sau îndirect bugetului, în perioada anului bugetar respectiv, aparţin
exerciţiului bugetar corespunzător acestuia. Deci, orice venit neîncasat până la 31
decembrie a anului se va încasa în contul bugetului pe anul următor.
Încasarea veniturilor la bugetul de stat se poate realiza prin următoarele procedee:
• calcularea şi plata directă de către subiectii impozitelor
• calcularea, reţinerea şi vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de către o
terţă persoană
• impunerea şi debitarea de către organele fiscale
• utilizarea timbrelor fiscale. Încasarea veniturilor bugetare/procedee.
Calcularea şi plata directă de către subiecţii impozitelor Plătitorilor de
impozite au obligaţia, stabilită prin legea instituitoare a impozitului, să evalueze obiectul
impozabil, să calculeze impozitul şi să-l verse la organul fiscal, în contul bugetului de
stat, la termenele legale, conform exigibilităţii plătii. De exemblu: impozitul pe profit;
TVA; accize; etc.
Calcularea, reţinerea şi vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de
către o terţă persoană. Metoda se numeşte stopaj de sursă. de exemplu: în cazul
impozitului pe venit, angajatorul calculează lunar pe baza statelor de plată, impozitele

6
datorate de salariaţii săi şi virează sumele respective la organul fiscal, în contul bugetului
de stat ca, plăţi anticipate.
Impunerea şi debitarea de către organele fiscale. Organele fiscale dispun de
datele necesare evaluării obiectului impozabil pe care le deţine în evidenţa sa, calculează
impozitele şi obligaţiile de plată în cadrul exigibilităţii. de exemplu: calcularea
impozitului pentru venitul anual impozabil de către înspectorii Administraţiei Finanţelor
Publice.
Utilizarea timbrelor fiscale. Imprimat emis de stat sau de o înstituţie special
autorizată, care se lipeşte pe acte oficiale şi care reprezintă o taxă ce este platită direct
Admînistraţiei Finanţelor Publice.
Etapele execuţiei veniturilor bugetare. Operaţiile implicate la nivelul organelor
fiscale în legătură cu execuţia veniturilor pot fi grupate în următoarele etape: aşezarea;
lichidarea: emiterea titlului de percepere; încasarea propriu-zisă.