Inteligenta Emotionala

Victoria Stan, Gabriel Stan Inteligența emoțională
VICTORIA STAN GABRIEL STAN
INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ
1
 Editura Fundaţiei România de Mâine, 2020

www.editurafrm.ro
Editura Fundaţiei România de Mâine este membră

a Societăţii Editorilor din România.
ISBN: 978-606-20-0426-2
Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă

şi prin orice mijloace tehnice, este strict interzisă
şi se pedepseşte conform legii.
Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului

revine exclusiv autorului/autorilor.
Redactor: Daniela PETRESCU

Tehnoredactor: Vasilichia DINU
Coperta: Magdalena ILIE
Bun de tipar: 00.10.2020
Editura Fundației România de Mâine
Str. Fabricii nr. 46G, București, Sector 6
Tel./Fax: 021/444.20.91; www.editurafrm.ro
e-mail: contact@editurafrm.ro
2
VICTORIA STAN GABRIEL STAN
INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ
EDITURA FUNDAȚIEI ROMÂNIA DE MÂINE

BUCUREȘTI, 2020
3
4
CUPRINS
Introducere ……………………………………………………… 7
Capitolul 1. Inteligența emoțională – Istoric și studii ………... 9

1.1. Conceptualizare și istoric …………………………………… 9
1.2. Studii asupra inteligenței emoționale ……………………….. 15
1.3. Direcții de definire, caracteristici ale inteligenței emoționale ... 19
Capitolul 2. Emoții și control …………………………………... 31

2.1. Emoțiile ……………………………………………………... 31
2.2. Reglarea emoțională ………………………………………… 38
2.3. Inteligența emoțională – capacitate de control al stresului ….. 43
Capitolul 3. Măsurarea inteligenței emoționale ………………. 53
Capitolul 4. Alexitimia …………………………………………. 60
Capitolul 5. Competențele inteligenței emoționale …………… 69

5.1. Competențele emoționale …………………………………… 69
5.2. Conștientizare de sine – Capacitatea de identificare
și decodificare a emoțiilor …………………………………... 69
5.3. Autocontrolul ………………………………………………... 71
5.4. Identificarea declanșatorilor emoționali și motivația ……….. 74
5.5. Promovarea emoțiilor pozitive și empatia …………………... 77
5.6. Managementul relațiilor …………………………………….. 78
5.7. Empatia ca parte a inteligenței emoționale ………………….. 80
Capitolul 6. Dezvoltarea inteligenței emoționale ……………... 86
Bibliografie ……………………………………………………… 93
5
6
Introducere
După publicarea cărții lui Daniel Goleman în 1995, interesul

publicului larg pentru conceptul de inteligență emoțională, ca un nou
domeniu, a crescut foarte mult. Conceptul nu este unul nou, dar
interesul în creștere pentru psihoterapii, dezvoltarea aptitudinilor
psihologice și, în general, pentru dezvoltarea abilităților emoționale, a
constituit momentul potrivit de popularizare a conceptului care este
încă în expansiune. Această carte prezintă modelele de inteligență
emoțională, evaluarea și constructe apropiate. Informațiile cuprinse în
acestă carte îi va ajuta pe cititori să înțeleagă mai bine conceptul de
inteligență emoțională și importanța lui în viața noastră. Practicienii
sau cei care se formează în domeniul psihologiei sunt interesați
permanent de tehnici noi de dezvoltare personală care să îi ajute în
lucrul cu clienții/pacienții lor, și această carte este o resursă
bibliografică importantă.
Prima parte ca acestei cărți prezintă conceptul de inteligență
socială, istoricul și studiile în acest domeniu, cât și modelele și
caracteristicile inteligenței emoționale.
Capitolul doi explorează literatura cu privire la emoții, importanța
lor și controlul emoțional. Gestionarea sănătoasă a stresului contribuie
la scăderea suferinței emoționale, a perturbărilor fiziologice și, în
7
general, la protejarea împotriva efectelor negative asupra sănătății ce

pot apărea pe termen lung.
Capitolul trei este dedicat evaluării inteligenței emoționale și
prezintă principalele instrumente folosite în studii sau de către
practicienii din domeniul psihoterapiei, sau recrutării de personal.
Capitolul dedicat alexitimiei descrie conceptul și explorează
dificultățile de recunoaștere, diferențiere și descriere a sentimentelor
proprii și ale altora, probleme cu care se confruntă persoanele care
prezintă aceste caracteristici. Incapacitatea de a asocia senzații
corporale cu sentimente și un stil cognitiv orientat către stimuli externi
și imaginație redusă aduce prejudicii individului în domenii diverse
ale vieții sale.
Capitolul cinci descrie competențele emoționale și modul în care
o înțelegere mai clară a punctelor forte, a limitărilor proprii, a emoțiilor
și a motivațiilor pot face individul mai bine pregătit pentru viață în
general și mai eficient în dezvoltarea profesională. Empatia, ca parte a
inteligenței emoționale, are la bază cunoaşterea celor din jur, ca act de
transpunere, identificare cu trăirile celuilalt în procesul de comunicare
între indivizi. Este o componentă foarte importantă a ființei umane care
se construiește de-a lungul vieții în cea mai mare parte a sa.
Capitolul șase discută importanța dezvoltării abilităților de
inteligență emoțională, învățarea modalităților eficiente de comunicare
sau învățarea abilităților asertive adecvate.
8
CAPITOLUL 1. INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ –

ISTORIC ȘI STUDII
1.1. Conceptualizare și istoric
Conceptul de inteligență socială se referă la caracteristici

personale ale individului ce îl determină să se comporte și să
acționeze într-un anumit fel în mediul social (Cantor și colab.,
1994). Aspectele adaptative ale individului îl ajută să înțeleagă
lumea și să acționeze în consecință într-un anumit context.
Wechsler D. (1940) a acordat o atenție redusă conceptului de
inteligență socială, dar a recunoscut că subtestul Picture
Arrangement al testului WAIS ar putea servi drept o măsură a
inteligenței sociale, deoarece ea evaluează capacitatea individului
de a înțelege situațiile sociale (Cantor și colaboratorii, 1991). De
asemenea, Cantor consemnează că dificultățile de a discrimina
între inteligența socială și IQ, au condus la scăderea interesului
pentru Testul de inteligență socială (GWSIT – George
Washinton: Social Intelligence Test) creat de Moss, Hunt,
Omwake, Woodward, Ronning și Jex în 1925, și revizuit în 1955.
Subtestele din care era formată varianta inițială a GWSIT erau:
9
Judecata în situații sociale;
Memorie pentru nume și chipuri;
Observarea comportamentului uman;
Recunoașterea trăirilor mentale din spatele cuvintelor;
Recunoașterea stărilor mentale din expresiile faciale;
Informații sociale;
Simțul umorului.
Descrierea comportamentului oamenilor pornind de la

procese cognitive a fost studiat de Rotter (1975), care vorbește
despre evaluarea mediului de către individ prin prisma
oportunităților de satisfacere.
Două paradigme importante sunt cuprinse în teoriile

contemporane despre emoţii și importanţa lor. Paradigma
evoluționistă, care consideră emoţiile ca fiind universal umane,
determinate de nevoile de adaptare, și paradigma emoțiilor
construite sociocultural. Construirea emoţiilor caracteristice din
punct de vedere cultural, pe baza prezenței dispoziţionale
biologice, dezvoltă aspecte emoţional-afective ca sursă de
coeziune a individului. O anumită maturitate psihică a individului
este dată de aptitudinile și competențele sale de relaționare intra
10
și interpersonale, concretizate în coeficientul de inteligență

emoțională (EQ). Conceptul de inteligență emoțională are
legătură cu performanța persoanei și cu adaptarea sa la schimbare.
Cantor și colab. (1987) în studiul asupra inteligenței

emoționale ca prototip, o descrie ca fiind abilitatea de a identifica
stări mentale ale altora și de interpretare a comportamentelor în
funcție de asemănări. De asemenea, capacitatea de flexibilitate în
raport cu schimbările, analiza succesiunii comportamentelor
sociale, capacitatea de a avea așteptări realiste în legătură cu
viitorul personal, fac parte din inteligența emoțională.
În antichitate, filozofii vorbeau despre înţelegerea de sine,

sintagma „Cunoaşte-te pe tine însuţi“ fiind gravată în pronaosul
templului din Delphi lângă sintagma „Nimic prea mult“.
Publilius Syrus (î.Hr.) declara: ,,stăpânește-ți emoțiile și nu le
lăsa să domnească peste tine”.
Phineas Gage este un caz de referinţă în neurologie, dar

important și pentru psihologie. În septembrie 1848, Gage fora în
stâncă pentru a introduce explozibili în vederea creării spaţiului
pentru o cale ferată. Un accident a făcut ca tânărul de 25 de ani
să își piardă o parte a cortexului prefrontal și astfel
personalitatea lui a suferit o modificare radicală. Explicațiile
11
legate de efectul rănii asupra personalității tânărului conduc la

concluzia că anumite funcții sunt aflate în anumite regiuni ale
creierului. Gage odată cu pierderea unei părți din creier și-a
pierdut și echilibrul personalității, structura sa morală a fost
modificată și controlul slab al impulsurilor a fost legat de
afectarea cortexului prefrontal. Accidentul lui Gage reprezintă o
contribuţie la înţelegerea personalităţii și funcționării umane.
Psihologul american Thorndike evidențiază importanța

unor caracteristici non-cognitive și în 1920 folosește termenul
de inteligență socială. El descrie inteligența socială ca abilitatea
de a înțelege și gestiona: ideile (inteligența abstractă), obiecte
concrete (inteligență mecanică) și capacitatea individului de a
relaționa cu alți oameni – inteligență socială (Sternberg, 2011).
Vernon (1940) definește inteligența socială ca fiind

,,capacitatea individului de a se înțelege cu ceilalți, tehnica
socială sau ușurința în societate, cunoașterea problemelor
sociale, precum și o înțelegere a dispozițiilor temporare sau a
trăsăturilor de personalitate ale altora” (Sternberg, 2011).
Leeper, în 1948, avansează ideea „gândului emoțional” și

în 1955 Ellis pune bazele învățării examinării emoțiilor în mod
logic (Ellis, 2003).
12
Termenul „inteligență emoțională” nu este nou, el apare

întâi într-o lucrare din 1964 a lui Beldoch și în lucrarea lui
Leuner (1966).
Guilford (1978) definește inteligența socială ca fiind

abilitatea de recunoaștere a comportamentului altor persoane, de
acceptare, relaționare și adaptare în funcție de situație.
În 1983, Gardner introduce teoria inteligențelor multiple

care include: inteligența vizual-spațială (abilități de echilibru,
interpretare a imaginii, percepție a mediului, construcție);
inteligența verbal-lingvistică (abilitatea de a vorbi, a scrie,
a asculta, a folosi diferite concepte și jocuri de cuvinte);
inteligența logico-matematică (abilitatea de a folosi concepte
abstracte, de a folosi rațiunea, a face calcule matematice,
a rezolva probleme logice); inteligența chinestezică (abilitatea de
control a mișcării corpului și manipularea obiectelor, sport, dans);
inteligența muzicală (abilitatea de a crea și interpreta muzică);
inteligența interpersonală (abilitatea de a relaționa cu ceilalti, de
a fi empatic, de a lucra în echipă) și inteligența intrapersonală
(abilități de cunoștere de sine, de conștientizare a propriei valori).
Payne (1983/1986) în cadrul tezei sale de doctorat

,,A Study of Emotion: Developing Emotional Intelligence” la
Universitatea The Union Institute din Ohio-USA, definește acest
13
concept ca fiind o relaţionare creativă cu stări, cum ar fi cele de

teamă, durere şi dorinţă.
Bar-On identifică în cartea lui Darwin ,,Expresia emoțiilor

la om și animal” elemente ce constituie inteligența emoțională.
El creează un model al inteligenței emoționale începând cu anul
1985 când folosește termenul de ,,EQ” (Emotional Quotient) în
teza sa de doctorat1. De-a lungul timpului publică numeroase
studii în domeniul inteligenței emoționale (Bar-On, 2006).
Goleman – scriitor, psiholog și jurnalist de știință – a scris

peste 10 cărți despre psihologie și educație. Este autorul cărții
Inteligența emoțională (1995), care a făcut popular conceptul,
cartea fiind tradusă în 40 de limbi. În concepția sa, inteligența
emoțională cuprinde: conștientizarea de sine (abilități de
cunoaștere a propriei persoane, a emoțiilor proprii și a celorlalți);
autoreglarea emoțională (modularea gândirii și acțiunii);
motivația (ca abilitate intrinsecă, urmărirea unui scop care să
aducă satisfacție individului); empatia (capacitatea de înțelegere a
celuilalt); abilitățile sociale (abilitatea de a crea și menține relații
bune interumane).
1
The “Emotional Quotient” (“EQ”) was described on page 419 of a copy
of Reuven Bar-On’s doctoral dissertation submitted to Rhodes University in
July 1985.
14
1.2. Studii asupra inteligenței emoționale
Termenul de inteligență emoțională este cunoscut publicului

larg odată cu publicarea cărții lui Daniel Goleman: Inteligența
emoțională. Această carte este urmată de alte publicații la fel de
populare, pe teme asemănătoare. Distincția între inteligența
emoțională ca trăsătură și inteligența emoțională ca abilitate a fost
introdusă în anul 2000 de către Petrides și Furnham.
Studii în ceea ce privește ,,EQ” (Emotional Quotient) sunt
publicate și de către Beasley în anul 1987 și care sprijină
identificarea emoțională și promovează sensibilitatea umană.
Sternberg, în 1988, a realizat sondaje asupra înțelegerii
comune a conceptului de inteligență și ajunge la concluzia că a
fi inteligent înseamnă să ai abilități de a-i înţelege pe ceilați și de
a avea relaţii satisfăcătoare cu ei.
În 1989, Greenspan a lucrat la prezentarea unui model de
descriere a inteligenței emoționale și în același an Salovey și
Mayer publicau studii în același sens. Profesorii Salovey și
Mayer creează împreună cu Caruso un test de măsurarea
inteligenței emoționale.
Există multe cercetări care arată legătura succesului cu
factori care nu țin de inteligența individului. Așa cum arăta
Dweck (1996), individul care înțelege performanța intelectuală
15
ca fiind o funcție a învățării și este orientat către a acumula

cunoștințe nu privește performanța ca fiind o dovadă a valorii
sale. Dweck explică de ce copiii trebuie lăudați pentru eforturile
lor și nu pentru inteligență, impactul mesajului vizând motivația
reușitei. Dacă efortul este garantul performanțelor, responsabi-
litatea cade în sarcina individului (Levy, 1998). Ryan și Pintrich
(1997) au descoperit în cercetările lor faptul că elevii care sunt
capabili să ceară ajutor sunt aceia care nu percep această acțiune
ca dovadă a unei slăbiciuni și nu se așteaptă la critici.
Steele (1997) arată că elevii sunt mai silitori dacă se simt
integrați într-o școală și au mai mulți prieteni. Steele și colab.
arată, de-a lungul a mai multor studii, impactul negativ pe care
îl au stereotipurile (ex. abilități matematice slabe) asupra
individului. Eccles (1984) arată că fetele renunță la studiul
matematicilor avansate din cauza percepției sociale asupra celor
care studiază acest domeniu. Ea este de părere că evaluarea
socială supra celor care studiază matematica este egală cu
răceala afectivă.
Ogbu (1990) realizează cercetări și face corelații între
performanța scăzută și grupurile stigmatizate, cât și asupra
stigmatizării legate de percepția femeilor care aleg meserii
tehnice. Bar-On (2006) realizează un studiu în ceea ce privește
16
sexul și rasa, și ajunge la concluzia că mulți tineri au modele în

acest sens pe care le urmează în construirea carierelor lor.
Stewart și Healy (1989) au arătat că individul este
influențat în formarea valorilor și a obiectivelor vieții, de factori
istorici și culturali, în special în perioada adolescenței și a
maturității timpurii.
Cercetările lui Miller (1999) scot în evidență că unele
culturi valorizează independența și individualitatea, pe când
altele sunt orientate către interdependență și colectivitate.
Culturile orientate către colectivitate tind să creeze alte modele
despre responsabilitate și culpabilitate, despre dezirabil și
indezirabil și despre bine și rău în general.
Societatea occidentală așteaptă de la individ asumarea unor
roluri în ceea ce privește profesia și imaginea de sine ce se leagă
de atingerea acestor obiective (Mesquita, 2007). Studiile lui
Borkowscki, Punzo și Howespian (1994) au arătat importanța
imaginii individului despre ceea ce crede că ar putea deveni, ce
ar dori să devină sau de ce se teme că ar putea deveni, asupra
motivației sale legate de obiective de viață. Existența unui
obiectiv clar ajută la canalizarea energiei vitale și contribuie la
creșterea stimei de sine. Individul nu este răpus de eșec, ci își
potențează eforturile pentru atingerea scopurilor, ceea ce îi
mărește încrederea în sine.
17
Aceste studii demonstrează influența factorilor sociali,

culturali și istorici asupra autorealizării individului (Druskat,
2006).
Inteligența emoțională a fost legată de anumite zone din
creier (girusul cingular și amigdala). Studiile privind cele mai
frecvente tulburări cerebrale, și anume accidentul vascular
cerebral, demența, tulburări ale lobului frontal temporal – FTLD
(cea mai frecventă cauză de demență sub vârsta de 60 de ani),
prezintă simptome și sindroame frontale și comportamentale,
inclusiv tulburări de emoție, încălcarea normelor sociale și
morale. Accidentul vascular cerebral, BA și FTLD sunt
considerate un continuum al tulburărilor neurocognitive în sens
clinic fenotipic, patologic și genotipic (Van der Zee, 2008), cu
sindroame de suprapunere comune și greu de diferențiat.
Persoana cu tulburare neurocognitivă suferă, de asemenea,

și de afectarea inteligenței emoționale asociată cu apatia,
dezinhibarea și funcționarea aberantă. Neuroplasticitatea
reprezintă capacitatea creierului de a se schimba continuu de-a
lungul vieții prin experiențele repetate. Legăturile neuronale sunt
întărite, iar cele mai puțin utilizate, slăbite (Hummell, 2005).
Hipocampul joacă un rol crucial în formarea de noi amintiri
declarative, și a fost teoretizat ca motiv pentru care sugarii nu
18
pot avea amintiri declarative – fiind în curs de neurogeneză și

circuitele generatoare de memorie fiind imature. Maturizarea
târzie a circuitelor prefrontale pentru modularea emoțiilor
permite dezvoltarea inteligenței emoționale și la vârsta adultă
(Cherniss, 2000). Distrugerile neuronale provocate de tulburările
neurocognitive afectează abilitățile de inteligență emoțională ale
individului, producând tulburările emoționale pe care le regăsim
de multe ori în tabloul simptomatic al demențelor.
1.3. Direcții de definire, caracteristici ale inteligenței

emoționale
Direcţiile definitorii ale studiilor inteligenţei emoţionale

sunt reprezentate de Mayer şi Salovey, Bar-On și Goleman.
Salovey și Mayer definesc inteligența emoțională și socială ca
fațete ale aceluiași construct.
Definiții ale inteligenței emoționale se raportează la abilități de

recunoaștere a emoțiilor și de descriere:
• abilitatea de recunoaștere, înţelegere și exprimare a

emoţiilor și sentimentelor;
• abilitatea de înţelegere a sentimentelor altora și relaţionarea

eficientă cu aceștia;
19
• abilitatea de gestionare și control a propriilor emoţii;
• abilitatea de adaptare la schimbare;
• abilitatea de a rezolva adecvat problemele de natură

personală și interpersonală.
Profesorii Mayer și Salovey (1997) au definit conceptul de

inteligenţă emoţională ca fiind abilitatea de monitorizare a
propriilor sentimente și emoţii, și capacitatea de a le diferenţia
de ale altora, folosind informațiile pentru ghidarea propriilor
acţiuni. Bar-On înțelege prin inteligenţă emoţională: abilităţile
intrapersonale, abilităţile interpersonale, adaptabilitatea, controlul
stresului și dispoziţia pozitivă.
Coeficientul de inteligență emoțională se referă la

domeniul intrapersonal, adaptabilitate și controlul emoțiilor.
Astfel, domeniile inteligenței emoționale sunt:
• domeniul intrapersonal
recunoașterea propriilor emoții și impactul propriului

comportament asupra celorlalți;
adaptabilitatea, testarea realității și flexibilitatea de

adaptare a sentimentelor și soluționarea problemelor;
20
asertivitatea;
capacitatea de autocontrol și independență, controlul

factorilor stresori și toleranță față de aceștia;
capacitate de obținere a unei stări de optimism și fericire;
respectul pentru propria persoană, stima de sine și

capacitate de identificare a potențialului propriu.
• domeniul interpersonal
capacitatea de a interacționa cu alte persoane;
empatia;
responsabilitatea socială;
capacitate de construire a relațiilor interpersonale.
Mihaela Roco în 2001 vorbește despre managementul abilităților

emoționale cu următoarele caracteristici:
abilitatea da a folosi emoţiile în mod productiv;

capacitatea de a întâmpina şi rezolva conflictele şi de a le
folosi ca sursă de feedback;
sentimentele membrilor unei organizaţii privite ca
variabile în obţinerea succesului;
21
tehnici prin programe educaţionale privind cunoaşterea

şi înlăturarea dificultăţilor emoţionale şi relaţionale ale
experţilor;
crearea unui mediu în care angajaţii să fie motivaţi, să se
simtă în siguranţă, importanţi.
Autorii teoriilor despre inteligența emoțională sunt de

acord în privința faptului că gradul de conștientizare a emoțiilor
reprezintă totalitatea evaluărilor, interpretărilor și a impresiilor
legate de propria persoană. Astfel de estimări sunt modele de
experiență, constructe personale, convingeri și valori ce
determină acțiunile persoanei și sentimentele sale. Abilitățile
specifice și competențele de conștientizare a emoțiilor, cu
manifestare la nivel personal și la nivel social, susțin individul în
muncă și în relaționare determinând astfel cooperarea,
comunicativitatea, eficiența profesională. Autorii inteligenței
emoționale și aptitudinilor manageriale sugerează că oamenii își
pot îmbunătăți aptitudinile de inteligență emoțională de-a lungul
întregii vieți (Goleman).
Inteligența emoțională a fost definită și redefinită în

numeroase articole științifice, care în general o descriu ca fiind
caracterizată de abilități considerate răspunzătoare de succes în
22
viață. Cinci factori descriu inteligența emoțională: recunoașterea

emoțiilor proprii, managementul emoțiilor, folosirea emoțiilor în
scop benefic, capacitatea de a avea relații interpersonale pozitive
și empatia. Capacitatea de a comunica cu ceilalți, de a-i înțelege
corect, de a folosi informațiile în mod eficient, dar și a avea
capacitate de autocontrol, derivat nu din reprimare, ci derivat din
înțelegerea corectă a propriilor emoții. Stăpânirea de sine ca
factor de inteligență emoțională nu se referă la suprimarea
trăirilor, ci se referă la conștientizarea trăirii și exprimarea ei
într-un mod adecvat. A fi capabil de autocontrol presupune a fi
sigur de sine și un nivel adecvat al încrederii în forțele proprii,
presupune de asemenea posibilitatea de a lua distanță în situații
de presiune – distanță care să permită o analiză corectă a
factorilor implicați și o perspectivă pozitivă.
Goleman reliefează patru componente ale inteligenţei

emoționale:
• Autocunoașterea
Cunoașterea propriilor emoții reprezintă o racordare la
semnalele interioare și o înțelegere a impactului pe care
îl are trăirea. A deține un anumit nivel de intuiție care să
permită vederea imaginii de ansamblu, a putea vorbi
deschis despre sentimentele proprii.
23
Autocunoaşterea realistă reprezintă cunoașterea valorilor

și a limitelor personale. A recunoaște corect punctele
forte și punctele slabe înseamnă a identifica aspectele
care pot fi perfecţionate, a putea folosi constructiv
feedback-ul primit și a apela la ajutor din partea altora.
Încrederea în propria persoană înseamnă asumarea
proiectelor provocatoare, siguranţă de acțiune și tratarea
eșecului, nu ca pe o barieră ci ca pe o experiență din care
se pot desprinde învățăminte.
• Autocontrolul
Controlul propriilor emoții reprezintă găsirea căilor de
management al emoțiilor și folosirea acestora în beneficiul
Eului. Când vorbim despre controlul emoțional, înțelegem
exprimarea emoției și a sentimentelor într-o manieră
adecvată, atât pentru propria persoană, cât și pentru
ceilalți, controlul având în primul rând rol de protecție
personală și a celorlalți. Controlul emoțiilor personale
susține integritatea și transparența Eului, reprezintă
deschiderea față de ceilalți, în ceea ce privește valorile,
sentimentele, convingerile şi acțiunile. De asemenea,
reprezintă atitudinea individului de a-și recunoaște
greşelile şi de a pune în discuţie comportamentele greșite
24
ale altora. Integrarea părților pozitive și negative ale

personalității, și acceptarea lor, conduce la toleranță față
de sine și claritate în convingeri și acțiuni.
Puterea de adaptare la schimbare reprezintă acceptarea
ambiguității și a incertitudinii, abordarea cu flexibilitate
a provocărilor și a evenimentelor noi.
Inițiativa și asertivitatea sunt caracteristici ale individului
cu aspirații înalte care încearcă permanent să fie mai bun,
îi plac provocările şi este capabil să prevadă riscurile
astfel încât obiectivele propuse să fie realizabile.
Perseverența și optimismul reprezintă abilitatea de a
privi greutățile ca oportunități de dezvoltare și nu ca
amenințări.
• Conștiința de apartenență la grup

Empatia reprezintă capacitatea de a asculta cu atenție, a
privi din perspectiva celuilalt și de a înțelege corect
mesajele transmise.
Orientarea către sarcină și forța creatoare a individului
reprezintă capacitatea de a mobiliza membrii grupului,
motivarea lor și viziunea convingătoare. Abilitatea de a
se pune la dispoziția celorlalți atunci când este nevoie și
o dorința de misiune comună.
25
• Administrarea relațiilor interpersonale

Abilități de formare și modelare a altora, a găsi
abordarea potrivită pentru a obține rezultatele dorite.
Inițiator de schimbare, cultivarea abilităților altora prin
înțelegerea obiectivelor proprii.
Persuasiune și influență pozitivă, capacitate de convingere
și facilitarea schimbării pentru depășirea barierelor ce stau
în fața progresului.
Capacitate de administrare a conflictelor, de înțelegere a
punctului de vedere a fiecărei părți și direcționarea către
un scop unitar.
Colaborarea și lucrul în echipă reprezintă crearea unei
atmosfere de cooperare, devotament, entuziasm și
întrajutorare.
Individul cu abilități înalte, în ceea ce privește inteligența

emoțională, este calm și stăpân pe sine având un nivel de
anxietate care nu îi periclitează activitatea. Avantajele unei astfel
de funcționări influențează sănătatea, relațiile interpersonale,
succesul profesional etc.
Componentele de bază ale inteligenței emoționale:

conștiința de sine, gestionarea emoțiilor, empatia și abilitățile
26
sociale, se regăsesc în proporții oarecum diferite la femei și

bărbați. Este știut faptul că femeile au abilități mai înalte în ceea
ce privește anumite forme de empatie, iar bărbații au abilități
mai înalte în ceea ce privește gestionarea emoțiilor puternice.
Hogan (1969) vorbește despre empatia în plan cognitiv

care reprezintă capacitatea de a recunoaște stări mentale ale altei
persoane, transpunerea imaginativ-ideativă în sistemul său de
referință. În 1972, Mehrabian și Epstein vorbesc despre empatia
emoțională care reprezintă o preluare a stărilor afective ale altei
persoane prin activarea unei experiențe de substituire în starea sa
emoțională.
Goleman descrie inteligența emoțională ca un amestec de

empatie, stăpânire de sine, tact, motivare și diplomație. Un
individ cu un nivel înalt al inteligenței emoționale își
controlează reacțiile emoționale în interacțiunea cu alte persoane
și conștientizează factorii declanșatori. Goleman este de părere
că partea rațională a minții noastre operează predominant în
starea de trezie, individul fiind capabil de comprehensiune,
operând cu gânduri, cântărind și reflectând, iar partea
emoțională a minții noastre fiind un sistem impulsiv, puternic și
ilogic câteodată (Goleman, 2001).
27
O persoană cu un nivel înalt al inteligenței emoționale

observă cum o afectează emoțiile și sentimentele, atât pe ea, cât
şi pe cei din jurul lor și își poate pune în valoare aptitudinile
intelectuale și creativitatea. Persoana care are un nivel scăzut al
inteligenței emoționale nu va reuși să își gestioneze emoțiile și
va avea dificultăţi în construirea relaţiilor interpersonale.
Fig. 1. Modelul inteligenței emoționale Daniel Goleman
Diferitele modele de inteligență emoțională vorbesc despre

abilități ale individului și despre trăsături. Modelul lui Goleman
combină abilitățile de inteligență emoțională cu trăsăturile care
vor conduce individul către succes. Petrides a publicat o serie de
articole dezvoltând un model al trăsăturilor comportamentale și
abilităților emoționale auto-percepute, măsurate prin raportare la
ceea ce crede individul și nu la realitate. Modelul de abilități,
28
care a fost dezvoltat de Salovey și Mayer (2004), se concentrează

asupra capacității individului de a procesa informații emoționale
și de a le folosi în mediul social (Bar-On, 2011).
Studiile au arătat că persoanele cu EI înaltă au o sănătate

mintală mai bună, performanță profesională și abilități de
conducere ridicate, deși nu au fost demonstrate relații cauzale
între ele. Astfel de constatări ar putea fi atribuite desigur mai
mult inteligenței generale și caracterului persoanei, decât
inteligenței emoționale ca o construcție în sine. Goleman (2017)
indică, de asemenea, faptul că abilitățile de EI înalte sunt mai
importante procentual decât expertiza tehnică sau IQ pentru o
performanță superioară a liderilor. Indicatorii EI și metodele de
dezvoltare a acesteia au devenit mai răspândite în ultimul
deceniu. În plus, studiile au început să furnizeze dovezi care să
contribuie la descrierea mecanismelor neuronale ale inteligenței
emoționale (Kisak, 2016).
Diferențele de eficiență în ceea ce privește perceperea și
amintirea unui eveniment depind de felul în care individul
percepe contextul social și de modelul funcționării determinat de
experiențele trecute.
Primele definiri ale competențelor sociale au luat în calcul
comportamentele sociale pentru ca ulterior să se acorde
29
importanță sporită componentelor cognitive, emoționale și

afective. În prezent, se acordă o importanță egală tuturor
componentelor și se pune accent pe dezvoltarea capacităților
de autoreglare care interesează atât aspectele cognitive,
comportamentale, cât și afective.
30
CAPITOLUL 2. EMOȚII ȘI CONTROL
2.1. Emoțiile
Conform dicționarului, etimologic emoția înseamnă

,,agitație”, din francezul émouvoir. Emoțiile sunt percepții ale
experiențelor caracterizate prin activitate mentală intensă și
un grad înalt de plăcere sau nemulțumire (Cabanac, 2002).
Cuvântul emoție provine și din latinescul emotionis, care se
traduce prin impuls de reacție. Emoția este o modalitate de
percepție a relațiilor între realitate și imaginație, exprimată fizic
ca expresii faciale, ritm cardiac, funcții fiziologice, reacții de
conduită.
Emoția este modulată de dispoziție, personalitate și

motivație (Cabanac, 2002). Procesele mentale sunt esențiale
în interpretarea evenimentelor de pericol (supraviețuirea),
motivarea comportamentelor adaptative, sentimente, experiențe
subiective, schimbări psihofiziologice (Cabanac).
Lucrarea lui Darwin ,,Expresia emoţiilor la om şi animal”,

publicată în 1872, este recunoscută ca fiind punctul de plecare al
31
studiilor moderne asupra emoţiilor. Cercetările privind emoțiile

contribuie la dezvoltarea înțelegerii domeniului, iar tehnicile
avansate în domeniul imagisticii studiază procesele afective și
zonele de activare în creier (Cacioppo, 1999).
Graham (2014) diferențiază emoțiile ca funcționale sau
disfuncționale. Conform teoriei cercetătorilor Schachter și
Singer, schimbările fizice și procesarea mentală conștientă sunt
necesare pentru experimentarea emoției. Ei consideră că lobii
frontali (legați de plăcere, bucurie) și amigdala (legată de frică,
furie) din creier, sunt structurile cele mai importante care
influențează emoția, pe baza informațiilor din corp și din mediu
(Schachter, 2011).
Emoțiile afectează relațiile cu ceilalți atunci când nu există
un acordaj emoțional. Dacă un apropiat destăinuie o experiență
tristă și celălalt reacționează nepotrivit, atunci va fi catalogat ca
insensibil. Atunci când toți se amuză la o glumă și unul se
încruntă, poate fi perceput ca ofensator (Gross, 2003). Dacă
reacția individului la un eveniment minor este exagerată, va fi
pusă la îndoială maturitatea sa. Modul în care individul
administrează emoțiile exterioare și interioare influențează felul
în care este privit de ceilalți, dar depinde și de normele culturale.
Emoțiile afectează și felul cum se simt oamenii în interiorul lor,
dar învățarea controlului emoțional poate fi înțeleasă uneori
32
într-un mod eronat. Uneori controlul poate asocia trăirea emoției

negative sau pozitive cu interdicția, poate fi o lecție învățată
timpuriu în legătură cu pedeapsa. Totuși, emoțiile sunt semnale
de alarmă care ne protejează viața (frica) și un individ care
inhibă o astfel de emoție se poate expune pericolelor. Dar nu toate
emoțiile se supun controlului, în anumite situații neocortexul este
scurtcircuitat și semnalul emoțional este transmis direct din
amigdală și transformat în reacție de apărare.
Psihologul Ekman a dedicat mare parte din viață studiului
emoțiilor în diferite culturi și a ajuns la concluzia că există șase
emoții de bază general valabile oamenilor (fericire, tristețe,
surpriză, furie, frică și dezgust). Diferențele apar în exprimarea
acestora conform diferitelor culturi.
Teoria lui James și a fiziologului Lange, vorbea despre
emoție ca fiind complet guvernată de corp, în sensul că reacția nu
este înregistrată ca răspuns emoțional, ci ca emoție în sine
(tremurat ca răspuns la frică, întâlnirea cu un urs, frică și fugă).
Mulți oameni au găsit că teoria James-Lange este greu de acceptat.
Teoria fiziologului Cannon și a studentului său Bard,
presupune că emoțiile noastre sunt modulate de o parte din
creier numită thalamus (Friedman, 2010). Reacțiile de frică fiind
și visceral, dar trăite și ca experiență subiectivă în creier.
Ulterior s-a dovedit că thalamusul nu are implicație majoră în
33
modularea emoției și că amigdala este responsabilă de emoțiile

de bază. Aaron Beck arăta că gândurile produc emoții, tristețea
este cauzată de pierdere, furia este cauzată de convingerea că
există un obstacol în calea obținerii unui lucru și anxietatea se
bazează pe convingerea că se va întâmpla ceva rău. Ellis
vorbește despre abordarea rațional-emoțională și despre emoțiile
care ne domină datorită convingerii că ,,trebuie” (trebuie să fiu
iubit) și modelul său se numește ,,ABC”.
Distincţia între două categorii de funcţii adaptative ale
emoţiilor este făcută de Gross, 2003:
Funcţii la nivel de reglare intraindividuală

Ajustează stilul cognitiv în funcţie de cerinţele situa-
ţionale;
Facilitează luarea deciziilor;
Pregăteşte individul pentru răspunsuri motorii rapide;
Promovează învăţarea.
Funcţii de reglare la nivel interindividual (social)

Furnizează informaţii despre intenţiile comportamentale;
Oferă indicii despre caracterul bun sau rău al stimulilor;
Permite respectarea scenariilor comportamentale sociale
complexe (Gross).
34
Tensiunea reprezintă o stare normală a sistemelor vii, fiind

coordonată a psihicului uman și produs al interacțiunii sau
conflictului între forțele centrale ce acționează în relație.
Menținerea unui echilibru de tensiune internă, între energia
disponibilă și consum, este cheia echilibrului mental și stabi-
lității emoționale: o intensitate prea scăzută sau prea ridicată
poate să ducă la dezorganizarea individului. Comportamentele
dezorganizate pot fi rezultatul amestecului de emoții, cum ar fi
frica și furia experimentate în același timp.
Izard (1978) definește emoția ca fiind un sistem complex
caracterizat prin interacțiunea între componentele neurohormonale,
comportamentul expresiv și experimental. Modelele se creează
prin repetarea experiențelor asociate cu emoțiile. O emoție
pozitivă (bucurie), activează altele în același tip (satisfacție,
optimism) și pot acționa asupra motivației și constitui un motor
în atingerea scopului. O emoție negativă, cum ar fi furia,
activează și dezgustul, disprețul și demobilizează persoana în
atingerea scopului (Izard, 1991).
Oamenii sunt ghidați de indicatori ai stărilor emoționale ale
celuilalt și comportamentul propriu se reglează în funcție de
celălalt, în contextul comunicării și în interacțiunile sociale.
Emoțiile sunt însoțite de manifestări și reacții externe,
observabile și măsurabile, iar componentele expresiv-emoționale
35
sunt influențate de capacitatea de auto-control și autoreglare

emoțională a subiectului. Individul poate afișa emoții autentice
sau în contradicție cu sentimentele sale reale. Conștientizarea
emoțiilor este diferită de la un individ la altul, în funcție
de nivelul integrării emoționale și de contactul cu propria
experiență emoțională de definire a cauzelor specifice (Brehm,
1999).
Caracteristicile emoțiilor – Intensitatea emoției este forța
de experimentare a unei stări și uneori poate fi inadecvată,
existând manifestări comportamentale ce denotă un auto-control
emoțional perturbat. Panksepp (2011) spune că tonul hedonic îl
face pe individ curios, căutând plăcerea și evitând durerea.
Durata este gradul de emoție la stimuli specifici: emoția putând
dura de la câteva secunde la câteva ore. Direcția se referă la
orientarea emoției în legătură cu un stimul, intern sau extern.
Emoţia poate fi declanșată de un stimul intern sau extern, de a
cărui influență individual poate fi conștientă mai mult sau mai
puțin. Expresivitatea emoțională poate să apară prin modificări
ale feței, ale corpului, de ritm cardiac, respirație, tonus muscular
(paloare, roșeață, modificări de voce, transpirație).
Emoțiile sunt esențiale în funționarea umană reprezentând
forma de răspuns individuală la mediul înconjurător (Tooby și
Coosmides, 2008). Emoțiile pot deveni factori cu efecte
36
nefavorabile atunci când sunt extrem de intense sau se activează

în momente sau situații nepotrivite.
Solomon (1976) era de părere că emoțiile sunt pasiuni care
apar și dispar fiind mai mult sau mai puțin controlabile. Gross
(1998) vorbește despre controlul emoțiilor folosind strategii
specifice de influențare.
Ca trăsătură a personalității, flexibilitatea reflectă modul în
care o problemă poate fi gândită și schimbată într-un mod creativ
de către individ. Reacția în fața schimbării este superioară cu atât
mai mult cu cât flexibilitatea este mai mare. Persoanele mai puțin
flexibile pot avea dificultăți în fața schimbării, fiind supuse
stresului și reacțiilor anxioase. Flexibilitatea implică capacitatea
de gândire pozitivă și administrarea eficientă al stresului.
Ca mecanism de apărare, rigiditatea poate fi o rezistență la
schimbarea percepută ca potențial periculoasă. Roco (2001)
descrie complexele personale echivalente ale sentimentelor de
inferioritate, piedici în calea exprimării personalității individului.
Individul cu un nivel ridicat al inteligenței emoționale trăiește
experiența prezentă, conștientizează cauza emoției și răspunde
adecvat (Roco, 2001).
37
2.2. Reglarea emoțională

După Kopp și Neufeld (2003) reglarea emoțională cuprinde
următoarele aspecte: conținutul care trebuie reglat; funcția de
reglare și activitățile implicate; procesul de reglare sau modul de
producere.
La persoanele cu tulburări neurocognitive evaluarea
secundară – abilitățile de coping – se pierd pe măsura
progresului bolii. Individul evaluează emoția în termeni primari
și etichetează evenimentul ca pozitiv sau negativ. Când este
vorba despre persoanele cu tulburări neurocognitive, folosirea
metodelor de reglare emoţională externă este absolut necesară.
Acest lucru se realizează prin participarea la ateliere, susținere
psihologică și prin instruirea și informarea aparținătorilor
pacientului cu boală Alzheimer pentru a reduce anxietatea,
tulburările comportamentale etc. Persoanele cu demenţă sunt
apte de a percepe stimuli emoționali și acest lucru are implicații
importante. Persoanele cu tulburări neurocognitive trebuie
stimulate emoțional pentru activarea motivației necesare în
desfășurarea de noi activități. Participarea la activități dau
sentimentul de competență modificând dispoziția pacientului
și implicit contribuind la ridicarea nivelului calității vieții
bolnavilor și al familiilor sau persoanelor care îi au în îngrijire.
38
Thompson (1994) definește reglarea emoțională „proces

intrinsic sau extrinsic responsabil de monitorizarea, evaluarea și
modificarea reacțiilor emoționale, în mod deosebit intensitatea și
durata lor, prin care un individ caută să-și îndeplinească
scopul”. Individul poate controla aspectele procesului emoțional
prin focalizarea atenției, iar interpretările cognitive vor influența
experiența emoțională și consecințele fiziologice ce vor apărea.
Eisenberg (2005) definește autoreglarea emoțională ca fiind
dirijarea modului de trăire a emoţiilor prin folosirea proceselor
cognitive. Reglarea emoţională previne sau iniţiază răspunsul
emoțional adecvat situaţiei, menit să modifice situaţia
evenimentului sau semnificaţia sa. În acest fel este modulată
expresia de manifestare a emoțiilor.
Strategiile de reglare emoțională cognitive reprezintă un
instrument valoros și se referă la forma conștientă de manipulare
a informațiilor emoționale activate, având ca scop modificarea
intensității sau tipul de experiență emoțională (Eisenberg, 2005).
Pe de altă parte strategiile de reglare emoțională comportamentală
automatice sunt impuse de mediu. Numeroase studii au
determinat existența relațiilor între utilizarea strategiilor cognitive
de reglare emoțională și prezența simptomelor de depresie și
anxietate (Garnefski și colab., 2004). Fericirea este un indicator
39
important al stării de bine a individului cu privire la propria

situație de viață.
Starea de bine subiectivă este un construct ce include cel
puțin trei componente:
satisfacția față de propria viață;
nivelul scăzut de afectivitate negativă;
evaluarea propriilor emoții pozitive.
Unul dintre instrumentele de măsurare a strategiilor

cognitive de reglare emoțională este chestionarul CERQ
(Chestionar de evaluare a copingului cognitiv-emoțional), autori
Garnefschi, Kraaij și Spinhoven. Chestionarul măsoară frecvența
utilizării anumitor strategii, prin intermediul a 9 subscale de
evaluare:
Autoculpabilizare;
Acceptare;
Ruminare;
Refocalizare pozitivă;
Refocalizare pe planificare;
Reevaluare pozitivă;
Punerea în perspectivă;
Catastrofare.
40
Ruminațiile au un efect negativ asupra focalizării atenției

individului, individul tinzând a se concentra asupra aspectelor
negative ale evenimentelor. Ruminațiile sunt activate de emoții
negative și sunt asociate cu stresul, pe când reflectarea asupra
emoțiilor sunt asociate cu bunăstarea psihică (Rusting și Nolen-
Hoeksema, 1998). Reinterpretarea cognitivă relaționează pozitiv
cu optimismul, stima de sine și negativ cu anxietatea (Carver,
Scheier și Weintraub, 1989). Reinterpretarea cognitivă acționează
în diminuarea emoțiilor negative prin activarea regiunilor
cerebrale prefrontale, scăzând activitatea amigdalei. Joorman,
Siemer și Gotlib (2007) arată că amintirea unor evenimente
pozitive poate fi folosită ca formă eficientă de reglare emoțională.
Strategiile de reglare emoţională centrate pe antecedente cuprind:
selecţia situaţiei, modificarea situaţiei, deturnarea atenţiei,
modificarea cognitivă.
Managementul furiei se referă la un sistem de exerciții și

tehnici psihoterapeutice care sunt menite a reduce factorii
responsabili de declanșare a furiei excesive sau incontrolabile și
a modula efectele unei stări emoționale negative. Metodele de
management al furiei se centrează pe exprimarea liberă a
emoției și controlului emoțional sănătos. Aceste metode includ:
identificarea cauzelor furiei, învățarea asertivității, centrarea pe
41
scop, ascultarea celeilalte persoane. Optimismul și pesimismul

provin din modul în care oamenii interpretează evenimentele.
Justificările optimiste ale experiențelor negative sunt atribuite
unor factori externi, iar experiențele pozitive sunt atribuite
intern. Persoanele cu gândire de tip catastrofic au tendința de a
atribui experiențele negative unor factori externi, și de a le
considera permanente.
Echipa de cercetare de la Neuroscience Research Australia

(NeuRA, Annual Report, 2016) a demonstrat că pacienții
cu demență frontotemporală (FTD) pierd conținutul și emoția
amintirilor lor. Regiunea creierului, numită cortexul orbito-
frontal, joacă un rol cheie în legatura între emoție și amintire.
Acest lucru este important pentru diagnosticul diferențial al
tipurilor de demență (Piguet, 2009) și aduce noutăți în legătură
cu reglarea emoțiilor în sensul că este implicat cortexul
orbitofrontal și nu amigdala, așa cum se credea.
Demonstrarea existenței capacității și aptitudinilor de

atingere a scopului în situațiile sociale, se leagă de capacitatea
de reglare a emoțiilor în schimburile interpersonale. Scopurile și
obiectivele individului competent din punct de vedere emoțional
(matur) sunt integrate cu înțelepciune, valori etice și obligații
morale. Rezultatele pozitive ale individului pot fi determinate în
42
mare măsură de nivelul de adaptare la sarcina pe care o are de

realizat (Schönpflug, 1985), și la cerințele și presiunile mediului
în general. Gestionarea emoțiilor prin prisma inteligenței
emoționale, reprezintă trăirea emoțiilor și exprimarea lor într-un
mod adecvat.
2.3. Inteligența emoțională – capacitate de control al

stresului
Studiile dovedesc legătura între nivelul înalt al inteligenței

emoționale și o capacitate crescută de control al stresului (Foster,
2018). Controlul emoțiilor negative reprezintă cheia stării de bine
(Goleman, 1995) și există astăzi o preocupare continuă pentru
dezvoltarea mecanismelor de coping (to cope = a face față,
Lazarus și Folkman – 1984) ale individului. Reglarea eficientă a
dispoziției este foarte importantă în toate aspectele vieții și
adaptabilitatea individului îi permite evoluția într-o lume în
continuă schimbare. Mayer, Salovey și colab. (2000) atrag atenția
asupra faptului că la rezolvarea cu succes a dificultăților
contribuie abilitatea individului de înțelegere a sentimentelor.
Modelul Cognitiv Tranzacţional creat de Lazarus și

Folkman (1984) consideră indivizii şi mediul lor ca fiind
angajați într-o relaţie dinamică, reciprocă bidirecţională. Stimulii
43
proveniți din mediul înconjurător invocă răspunsuri de natură

cognitivă, afectivă şi comportamentală care vor influenţa mediul
la rândul lor. Lazarus şi Folkman descriu două tipuri de
mecanisme de coping: copingul centrat pe problemă, care
implică strategii de abordare a evenimentului și copingul centrat
pe emoţii, care implică strategiile de reglare a emoţiilor asociate
evenimentului stresant. Odată ce individul este confruntat cu un
factor de stres se vor modifica și gândurile, emoţiile şi acţiunile
sale, urmate fiind de evaluarea situaţiei și alegerea acţiunilor de
coping. Un factor stresant reprezintă un eveniment care solicită
individul dincolo de capacitatea sa de adaptare (Monat, 1985).
Factorii de stres pot fi: evenimente importante ale vieţii
(moartea unei persoane importante), aspecte cronice (neglijenţa
permanentă, boala cronică sau sărăcia) şi factorii de stres zilnic
(certuri etc.). Cerinţele care irită şi frustrează zilnic cer un
consum de energie pentru adaptarea individului, în condițiile în
care se produc pe termen lung și solicitarea poate depăși
capacitatea individului de a face față stresului produs.
Evaluarea conştientă emoțională are un rol determinant

asupra declanşării şi a modulării răspunsului emoțional.
Evaluarea primară cuprinde etichetarea evenimentului ca fiind
pozitiv sau negativ şi evaluarea secundară cuprinde modalitatea
44
de coping şi răspunsurile individului în situaţia existentă.

Gross clasifică strategiile de reglare în explicite/implicite
(conștient/inconștient), intrinseci/extrinseci (autoreglarea/cu
ajutor extern), vizând intensitatea emoţiei, scopul fiind scăderea,
menţinerea sau creşterea.
Bar-On (2011) operaționalizează aptitudinea de gestionare

a emoțiilor astfel:
- procese care susțin gestionarea emoțiilor (etichetarea

senzațiilor somatice, selectarea descriptorilor verbali
pentru emoții, accesarea amintirilor experiențelor emoțio-
nale personale);
- comportamentele care implementează gestionarea

emoțiilor, precum expresia verbală a furiei sau evitarea
unei amenințări percepute;
- rezultatele gestionării emoțiilor, precum gradul de vătă-

mare personală rezultat din întâlnirea cu amenințarea,
sentimente de satisfacție/insatisfacție ale individului și
problemele de sănătate care pot apărea pe termen lung.
Matthews și Zeidner (în Bar-On, 2011) este de părere că

,,termenul de inteligență emoțională ca și cel de stres poate fi o
45
etichetă utilă pentru un vast domeniu de studiu, dar fără să

identifice un construct psihologic cu sens”, deoarece adaptarea
poate depinde de situație și de criteriu. Ei îi citează pe Zeidner și
Salklofske (1996), considerând copingul ca un proces care
interacționează cu factori de personalitate și cu aptitudini de
gestionare a stresului. De asemenea, îl citează pe Lazarus (1993)
care consideră copingul adaptativ ca având impact de reducere a
stresului și asigurarea unui sentiment de autovalorizare și
completitudine cu trecutul și viitorul individului.
Gestionarea stresului contribuie la scăderea suferinței

emoționale, a perturbărilor fiziologice și, în general, la protejarea
împotriva efectelor negative asupra sănătății ce pot apărea pe
termen lung.
Unele strategii de gestionare a stresului pot fi mai utile la un

moment dat sau într-o anumită perioadă a vieții și pot fi
impedimente într-o altă perioadă. De exemplu, o atitudine de
obediență a unui copil în fața părintelui abuziv poate fi o strategie
de coping adaptativ, deoarece îl apără de abuzurile adultului, dar
aceeași atitudine obedientă care a constituit un mecanism de
apărare în copilărie se transformă în viața de adult în impediment.
Oameni diferiți se pot confrunta cu tipuri diferite de stres folosind
metode asemănătoare de coping, dar în scopuri diferite.
46
Cohen și Lazarus (1979) trasează cinci sarcini pe care se

centrează copingul:
reducerea condițiilor de mediu dăunătoare;

creșterea capacității de adaptare la situații negative;
menținerea echilibrului emoțional și reducerea
stresului;
menținerea unei imagini de sine pozitivă;
obținerea unei relații pozitive cu mediul.
Eforturile de coping sunt adaptative atunci când se obține

controlul emoțional resimțit ca fiind disfuncțional, când
individul își poate reveni după o perioadă considerată stresantă
și își poate relua activitățile obișnuite sau starea sa de bine este
predominantă în viața sa. Tipul de coping menit să reducă
emoția negativă imediată, cum ar fi acceptarea și reevaluarea
unui eveniment, poate fi de multe ori asociat cu consecințe
negative. De asemenea, strategia de coping prin rezolvarea de
probleme ruminativă este adesea disfuncțională, în timp ce tipul
de coping menit să producă schimbări durabile în individ este
asociat cu consecințe pozitive (Wells și Matthews, 1994).
Evenimentele stresante pot epuiza individul sau depăși

resursele sale de adaptare în anumite condiții. Pe de altă parte,
47
un tip de personalitate înclinată către suprasensibilitate sau

interpretare eronată a evenimentelor pot fi surse de inadaptare la
factorii stresanți. Modul cum un individ face față stresului
depinde de modul cum s-a structurat ca personalitate și ca mod
de gândire, de abilitățile pe care le deține. Procesele inteligenței
emoționale singure, nu pot fi făcute răspunzătoare de nivelul de
adaptabilitate a individului în fața stresului (Zeidner și Mattheus,
2008). Așa cum majoritatea aspectelor personalității pot fi
asociate cu puncte slabe și cu puncte forte, adaptabilitatea poate
fi construită în funcție de trăsăturile personalității individului
(introvertul lucrând mai bine în mediu solitar și extravertul în
mediu informatic și uman mai bogat) și de evenimentele de viață
care au obligat individul să-și dezvolte anumite abilități
transferabile.
Nu întotdeauna abilitățile de coping considerate adaptative

pentru o persoană se potrivesc altei personae, și de cele mai
multe ori soluțiile de dezvoltare a copingului trebuie să ia în
calcul nevoile specifice ale individului și este de dorit nu o
dezvoltare a copingului în general, ci o dezvoltare a aptitudinilor
specifice individuale. O centrare pe dezvoltarea unor abilități pe
care un individ a văzut că funcționează pentru unii, se poate
dovedi un efort inutil pentru el, de aceea trebuie să existe un
48
acord între dorințele de dezvoltare și realitatea individual, pentru

ca rezultatele să crească nivelul de încredere în sine.
Zeidner și Mattheus (2008) consideră că persoanele cu

anxietate generalizată este posibil să aibă un nivel al inteligenței
emoționale destul de scăzut. Aceste persoane își pot restabili
tulburările emoționale prin terapie și își pot dezvolta abilitățile
de inteligență emoțională care vor facilita o mai bună adaptare.
Anxietatea, în general, poate fi bagatelizată din cauza

existenței acelei părți sănătoase. O doză de anxietate benefică
presupune anumite modificări care ne ajută să fim alerți,
concentrați pe problemele de rezolvat sau ne ajută să reacționăm
bine în situații de pericol prin modificări la nivel organic, psihic
și comportamental. Depresia, în schimb, nu este niciodată
trecută cu vederea, deoarece nu conține acea parte benefică, utilă
și protectoare ca în cazul anxietății. Anxietatea care se
încadrează în normalitate nu este resimțită ca negativă,
manifestările la nivel corporal sunt descrise prin metafore
asociate cu plăcerea și frumusețea (fluturi în stomac).
Anxietatea, care depășește anumite praguri, se transformă din
prieten în dușman împingând individul la diferite niveluri de
evitare, neliniște, frică, disperare și griji exagerate. Modificările
organice în atacul de panică ating niveluri asemănătoare cu
49
reacția în fața unui pericol real (accelerare a ritmului cardiac,

dificultăți de respirație sau hiperventilație, uscarea gurii, tremor,
amețeală, greață). Simptomele tulburărilor anxioase mergând
până la tulburări de concentrare, derealizare, tulburări disociative,
ruperea de trăirea emoțională, sentimente de stranietate, izolare,
detașare etc. Neurotransmițătorii eliberați în exces pot acționa
asupra celulelor organismului declanșând diferite boli, acest
lucru este o motivație suficientă pentru încurajarea dezvoltării
abilităților de exprimare și control al emoțiilor.
Un demers terapeutic vizează dezvoltarea abilităților de

conștientizare a emoțiilor și un control emoțional adecvat.
Presupunând că individul are mecanisme puternice de inhibare a
furiei deoarece nu posedă abilități de gestionare a ei, demersul
terapeutic va viza crearea mecanismelor de gestionare
concomitent cu dezvoltarea abilităților de conștientizare a
emoțiilor, înțelegere și exprimare adecvată. Manifestările de
descărcare emoțională imediată (înjurat la volan, spargerea
obiectelor) nu ajută la crearea unor mecanisme de control, ci
predispun individul la repetarea aceluiași model, pe lângă efectele
negative asupra dispoziției, relațiilor și sănătății. Reținerea
exprimării emoționale este la fel de ineficientă ca și descărcarea
emoțională imediată diferită de exprimarea emoțională.
50
Exprimarea emoțională poate fi privită ca slăbiciune într-un

climat competițional, dar inteligența emoțională presupune
capacitate de exprimare cât și de acțiune adecvată a emoțiilor.
Abilitățile de diferențiere a emoțiilor și exprimare adecvată
contribuie la o comunicare mai bună și o utilizare în sprijinul
creării unor relații pozitive. Recunoșterea propriilor emoții
presupune o monitorizare a reacțiilor intime și acceptarea
existenței lor, presupune amintirea situațiilor, evenimentelor trăite
și reinterpretarea reacțiilor emoționale cât și acceptarea lor.
Supravegherea emoțiilor proprii presupune, de asemenea,
exlorarea gândurilor și a manifestărilor fizice cu scopul de
conștientizare în ,,timp real” și interpretare, folosire corectă. Unul
din sensurile repetării expunerii la amintirile dureroase este
contextul în care are loc repetiția, în cadrul sigur al unei terapii,
sentimentul de control poate modifica înțelegerea lor. Dezvoltarea
capacităților empatice sunt importante pentru înțelegerea corectă
a acțiunilor celuilalt și o relaționare mai bună. Presupunând că ar
trebui să trasați niște limite sau să vă exprimați dezacordul în
relația cu familia, prietenii, colegii, o atitudine empatică
contribuie la o receptivitate mai bună. Emoțiile pot fi considerate
dăunătoare sau benefice în funcție de educație de exemplu
(părintele care interzice exprimarea emoțiilor ,,să nu mai plângi
51
niciodată”) sau datorită hipersensibilității. Căutarea senzațiilor

(sporturi extreme, sărbătoarea de Halloween) arată că omul își
dorește trăirea emoțiilor de frică cu scopul de a fi pregătit în
eventualitatea unei întâmplări care i-ar pune viașa în primejdie.
Emoțiile ne apropie de oameni, mai nou prin intermediul rețelelor
de socializare se modifică oarecum diferențele de exprimare care
ne făceau diferiți de la o cultură la alta, copii și tineri învățând noi
moduri de reacție la situații asemănătoare. Emoțiile ne pot da
ocazia să analizăm cauza eșecurilor noastre și să ne cunoștem mai
bine. În condițiile societății moderne (individualiste) traversarea
unei perioade dificile fără a primi sprijinul grupului care exista în
trecut, poate conduce totuși de la anxietate la depresie.
Anxietatea în limite normale reprezintă semne ale

emoțiilor, frica este un semnal de alarmă față de existența
pericolului sau a vulnerabilității, și suprimarea ei totală poate
expune individul în diferite moduri. Este de dorit o modulare a
anxietății așa încât viața să se desfășoare într-o notă de
normalitate și o autonomie.
52
CAPITOLUL 3. MĂSURAREA
INTELIGENȚEI EMOȚIONALE
Testul pentru stabilirea nivelului de inteligenţă emoţională

adaptat de Roco (2001) după Bar-On şi Goleman constă în
10 întrebări ce prezintă unele situații (scenarii) în care se poate
afla o persoană. Completarea testului are în vedere, pe de o
parte, asigurarea transpunerii individului în situația respectivă,
iar pe altă parte, alegerea uneia dintre variantele de răspuns din
cele patru posibile, care reprezintă unele modalități concrete de
reacție în situațiile indicate de întrebări.
Testul de inteligență emoțională Mayer-Salovey-Caruso

Emotional Intelligence Test (MSCEIT) evaluează inteligența
emoțională din perspectiva modelului cu patru ramuri
(perceperea emoțiilor, facilitarea gândirii, înțelegerea emoțiilor,
gestionarea emoțiilor). Testul este construit în tradiţia testării
inteligenţei, ca un test de aptitudini, cu răspunsuri corecte sau
greșite, măsurând cât de bine îndeplinesc oamenii sarcini şi
rezolvă probleme emoţionale. Itemii testului sunt elaboraţi pe
baza unor scenarii din viaţă de zi cu zi, evaluând capacitatea
53
persoanei de a identifica emoţiile celorlalţi, de a utiliza emoţiile

pentru a facilita gândirea, de a înţelege semnificaţiile emoţionale
şi a şti cum să gestioneze emoţiile. Evaluarea se face în funcţie
de un criteriu de corectitudine și respondenţilor li se cere să
identifice emoţiile exprimate de o faţă sau de o imagine, să
genereze o stare şi să rezolve probleme în respectiva stare, de
asemenea, să definească cauzele emoţiilor. Testul cuprinde 141
de itemi şi poate fi aplicat începând cu vârsta de 17 ani.
Testul de inteligență emoțională Emotional Quotient

Inventory – Bar-On EQ-i este un test dezvoltat empiric,
multifactorial și eclectic din punct de vedere teoretic. EQ-i
este rezultatul concepției lui Bar-On concretizat în modelul
social-emoțional format din două părți. O parte formată din
conceptualizarea inteligenței emoționale, în timp ce partea a
doua reprezintă aspectul psihometric al modelului, respectiv
măsurarea inteligenței emoționale în conformitate cu teoria sa.
Se aplică persoanelor cu vârsta peste 16 ani. Timp de admi-
nistrare: 30 minute, de tip autoevaluare. Constă în 133 de itemi
care evaluează conform modelului cinci metafactori:
intrapersonal se referă la conștiința de sine;

interpersonal se referă la deprinderile și interacțiunile
sociale;
54
managementul stresului se referă la controlul emoțional;

adaptabilitatea se referă la gestionarea schimbării;
starea generală se referă la automotivare.
Inventarul emoţiilor pozitive şi negative PANAS-X

(Positive and Negative Affect Schedule – Expanded Version) a
fost realizat de Watson şi colab. (1988) în baza unor lucrări
anterioare ale autorilor şi reprezintă unul din cele mai folosite
instrumente de evaluare a afectivităţii. Subiectului i se cere să
evalueze pe o scală Likert măsura în care a perceput emoţia
aferentă stării sale generale. Testul măsoară 10 afecte pozitive și
10 afecte negative, conține 60 de itemi, fiind ușor de folosit.
Scala de maturitate emoțională Friedman măsoară nivelul

inteligenței emoționale cu ajutorul a 25 de itemi – evaluează
nivelul de maturitate în termeni de echilibru sau dezechilibru
emoţional. Maturizarea emoţională se referă la o percepţie
realistă cu privire la sine, la ceilalţi, la lume și obiectivare a
Eului. Dezechilibrul emoțional fiind generat de fragilitatea
Eului, de instabilitatea emotivă şi însoţit de reacţii psihoafective
de tip infantil.
Self-report Emotional Intelligence Test – SREIT (Schutte

et al., 1998) poate fi folosit gratuit https://www.researchgate.net/
publication/247166550 Development and Validation of a Measure
55
of Emotional Intelligence). Este un test multidimensional cu

33 de itemi și care măsoară 4 factori: optimismul și reglarea
dispoziției; perceperea emoțiilor proprii; abilități sociale
(perceperea emoțiilor celorlalți) și utilizarea emoțiilor.
Un alt chestionar utilizat pe scară largă este Trait Emotional

Intelligence Questionnaire – TEIQue (Petrides and Furnham,
2001) el măsoară 4 factori și 15 fațete ale ineligenței emoționale
ca trăsătură de comportament tipic. Forma lungă conține 153
itemi, iar forma scurtă 30 itemi și 4 subscale, această ultimă
formă poate fi folosită fără costuri în cercetare. Andrei și colab.
(2016) prezintă dovezi ale fiabilității și validității testului
pe factorii: emoționalitate (perceperea emoțiilor), autocontrol
(reglarea emoțiilor), sociabilitate (perceperea emoțiilor celorlalți),
bunăstarea (utilizarea strategică a emoțiilor). Testul poate fi
utilizat în scop comercial contra cost (http://psychometriclab.com/).
Între chestionarele de măsurare a empatiei, ca parte a

inteligenței emoționale, sunt:
Chestionarul de Empatie Toronto (TEQ) creat de Spreng,

McKinnon, Mar, Levine este un instrument valid şi fiabil care
prezintă empatia ca un proces emoţional. Răspunsurile la cei
16 itemi sunt date folosind o scară Likert în 5 trepte, ce
56
corespund unor niveluri de frecvenţă diferite (niciodată, rareori,

uneori, de multe ori, întotdeauna). Scala conține formulări
negative pe itemii: 2, 4, 7, 10, 11, 12, 14, 15 și este un
instrument scurt, clar şi omogen având puternice proprietăți
psihometrice, inclusiv o structură robustă, cu un singur factor și
coerenţă internă înaltă (Spreng și colab., 2009).
Chestionarul de maturizare emoțională empatică

Mehrabian (QMEE) elaborat de Mehrabian şi Epstein, adaptat
şi utilizat de S. Marcus şi R. Gherghinescu. Cu ajutorul
chestionarului este definită capacitatea empatică şi raportarea la
experienţa comportamentului emoţional. Chestionarul cuprinde
33 de afirmaţii cu care subiectul poate fi sau nu de acord, fiind
pus în situaţia de a relata gradul în care se vede asemănător cu
ceilalţi, scorurile obţinute redând nivelul empatiei emoţionale ca
potenţialitate de care dispune individul. Cu cât scorul obţinut
este mai mare, cu atât capacitatea empatică este mai ridicată.
Răspunsurile sunt înregistrate pe o scală de la + 4 (acord foarte
puternic) la - 4 (dezacord foarte puternic), după ce subiectul
notează fiecare afirmaţie cu unul dintre scorurile scalei, semnele
vor fi schimbate la scorurile care privesc afirmaţiile la care
iniţial figurează semnul minus, urmând a se calcula suma celor
33 de afirmaţii. Scorul total de empatie emoţională reliefează o
57
funcționare ce permite relaţionarea empatiei cu agresivitatea sau

raportarea empatică și comportament de ajutorare a celorlalți
(Chlopan și colab., 1985).
În măsurarea inteligenței emoționale practicienii trebuie să

decidă dacă doresc să măsoare o trăsătură, o abilitate sau o
componentă mixtă de inteligență emoțională. Acest lucru este
important pentru trasarea măsurilor de dezvoltare a inteligenței
emoționale a persoanelor cu care lucrează. Capacitățile de
inteligență emoțională presupun o bună înțelegere și percepție a
emoțiilor (Mayer et al., 2008).
Testele care măsoară trăsături ale inteligenței emoționale se

referă la tendințele comportamentale sau autoeficiența
emoțională. Unele cercetări arată că un nivel înalt de inteligență
emoțională este bun predictor pentru copingul eficient, în fața
stresului (Austin, 2010), de exemplu în situații care prezintă
stres continuu, cum ar fi școala și locul de muncă. Cercetările
demonstrează că atât abilitățile, cât și trăsăturile sunt importante
în relația cu stresul exercitând efecte de protecție în ceea ce
privește adaptarea, astfel abilitățile inteligenței emoționale ajută
la selectarea strategiilor de coping, în timp ce trăsăturile pot
prezice implementarea strategiilor (Davis și Humphrey, 2014).
58
Goleman privește inteligența emoțională ca pe abilități ce

pot fi instruite și atunci măsurarea poate lua în calcul un set mai
larg de competențe legate de emoții (Goleman, 1995). Testarea
inteligenței emoționale este utilă în recrutarea personalului dacă
cerințele postului necesită lucru în echipă sau interacțiune
umană. Desigur că în unele situații indivizii pot răspunde la
întrebări în mod dezirabil, dar testul poate completa o baterie
bine constituită, poate să facă parte din procesul de evaluare,
informațiile nu trebuie considerate ca fiind complete. În ceea ce
privește dezvoltarea personală lucrurile sunt diferite deoarece
indivizii sunt interesați de o raportare cât mai fidelă a abilităților
pentru a descoperi ce trebuie dezvoltat.
În selectarea unui chestionar de măsurare a inteligenței

emoționale trebuie să se țină seama de valabilitatea dovedită în
cadrul studiilor existente. De asemenea, construcția chestionarelor
trebuie să se bazeze pe o teorie puternică a inteligenței emoționale
și să fie ușor de administrat și completat. Chestionarele de
măsurare a inteligenței emoționale trebuie să fie utilizate de către
practicieni care înțeleg bine principiile evaluării psihologice și
normele de testare psihologică.
59
CAPITOLUL 4. ALEXITIMIA
Dacă ne imaginăm un continuum care are la un pol

inteligența emoțională, la polul celălalt va avea alexitimia.
Persoana cu alexitimie este imatură, slab imaginativă,
dependentă, are interes redus pentru vise și fantasme, gândire
concretă și este orientată către acțiune, mai degrabă, decât spre
exprimarea emoțiilor (Bar-On, 2011).
Nemiah și Sifneos (1970) studiază personalitatea pacienților

cu tulburări psihosomatice (ulcer, astm, artrită) și concluzionează
că aceștia înregistrau dificultăți în descrierea trăirilor. În 1972
Sifneos tratează conceptul de alexitimie în articolul Psychotherapy
and Emotional Psychosomatics din cartea sa cu titlul ,,Short-
Term Psychotherapy and Emotional Crisis”. Taylor și colab.
(1997) definesc alexitimia ca fiind în principal dificultatea de
reglare emoțională prin procese de ordin mental. Ei asociază
alexitimia cu dificultăți de recunoaștere, diferențiere și descriere
a sentimentelor proprii și ale altor persoane, și cu incapacitatea
de a asocia senzații corporale cu sentimente, de asemenea, un
stil cognitiv orientat către stimuli externi și imaginație redusă.
60
Rezultatele cercetărilor asupra analizei viselor pacienților

alexitimici, (Parker și colab., 2000) au evidențiat caracterul
explicit al visului, lipsit de simbolistică implicând procese
imaginative restrânse.
Persoana alexitimică își suprimă emoțiile, probabil din

cauza unui model învățat în familie bazat pe invalidarea trăirilor
afective și ignorarea importanței propriilor sentimente. Individul
alexitimic este incapabil de trăirea sentimentelor și emoțiilor
având o capacitate redusă de conștientizare a trăirilor și de
exprimare a acestora. Gândirea lui are conținut pragmatic și se
îndreaptă către exterior și mai puțin către senzații interioare.
Alexitimicii au o viață fantasmatică și simbolistică redusă,
relatările lor fiind mai mult factuale fiindu-le greu să își exprime
sentimentele. Dificultățile de a descrie sentimente și trăiri se
reflectă în vocabularul emoțional limitat care conduc la confuzii
între stările de oboseală cu stările de tristețe, de exemplu. Aceste
persoane pot percepe trăirile emoționale (palpitații, transpirațiile)
ca manifestări ale unor boli și nu ca fiind emoții contextuale.
O confuzie între durerea emoțională și cea fizică se transformă
într-o continuă căutare a unei boli somatice care nu există.
Aceste persoane par orientate mai mult către lucruri decât către
oameni (Taylor, 1997) și descrierile lor în ceea ce privește
61
emoțiile se opresc la câteva adjective (Sifneos, 1972). Dovezile

științifice sunt neconcludente în ceea ce privește cauzele
alexitimiei, tocmai de aceea psihanalista Joyce McDougall a
propus înlocuirea termenului cu cel de dezafectare, mai potrivit
pentru alexitimia de cauză psihică. Persoanele alexitimice tind
să evite relațiile strânse emoțional sau se poziționează ca fiind
dependenți, dominanți transformând relația într-o luptă unde
există slabă diferențiere între sentimentele proprii și ale celuilalt
(Taylor, 1997).
Persoanele alexitimice pot avea grade diferite de afectare a

capacităților de contact cu emoțiile, astfel unele persoane pot fi
afectate mai mult și altele mai puțin. La polul afectării grave a
contactului cu emoțiile se poate găsi persoana căreia îi este greu
să identifice emoțiile de pe fața celorlați, poate avea un nivel
empatic scăzut și nu știe să ceară ajutor. Această persoană nu își
amintește niciodată ce visează, suferă de tulburări somatice și
pot dezvolta tulburări psihiatrice și medicale datorită
incapacității de reglare emoțională (Taylor și colab., 1997).
Alexitimia în grad înalt este întâlnită în tulburările de
personalitate psihiatrică, cum ar fi tulburarea de personalitate
antisocială cu care împarte unele caracteristici și este distinctă
față de alexitimia care se regăsește la persoana depresivă, de
62
exemplu. Factorul distinctiv al unei persoane cu alexitimie în

grad mediu (deci o persoană care poate beneficia de dezvoltarea
abilităților) este incapacitatea de a elabora dincolo de câteva
adjective limitate, cum ar fi „fericit” sau „nefericit” atunci când
descriu sentimentele respective (Sifneos, 1967). Problema de
bază este că persoanele cu alexitimie au emoții slab diferențiate
și capacitate slabă de distingere și descriere. Acest lucru
contribuie la sentimentul de detașare emoțională de ei înșiși și
dificultăți de conectare cu ceilalți, făcând alexitimia să fie
asociată negativ cu satisfacția vieții.
Chestionare de măsurare a alexitimiei sunt: Toronto

Alexithymia Scale-TAS-20 (Bagby, 1994); Bermond-Vorst
Alexithymia Questionnaire – BVAQ (Vorst și Bermond, 2001);
Online Alexithymia Questionnaire – OAQ-G2 (Paula-Perez,
2010) sau Scala Alexithymia Observator – OEA (Haviland și
colab., 2000). Günther și colab. (2016) arată că alexitimia este
asociată cu depresia majoră, ei au derulat un studiu în cadrul
căruia a aplicat scala de măsurare a alexitimiei – Toronto
Alexithymia Scale (TAS-20) și au luat parte la un program de
tratament multimodal cuprinzând terapie individuală și de grup
orientată psihodinamic-interacțional. Ei concluzionează că
programele de intervenție ar putea modifica caracteristicile
63
alexitimice și îmbunătăți cursul simptomelor depresive la acești

pacienți. Acest lucru nu înseamnă că toate persoanele cu
alexitimie pot suferi de depresie, dar alexitimia sub diferite forme
poate fi regăsită în mai multe afecțiuni psihice. Bar-On (2011)
arată că alexitimia a fost declarată ca vulnerabilitate pentru
dezvoltarea tulburărilor de somatizare datorită capacității limitate
de procesare emoțională (interpretare greșită a sentimentelor și
emoțiilor, și comunicare defectuoasă a suferinței emoționale).
Alexitimia se poate datora unor traume din copilărie, unor

modele parentale sau altor cauze de afectare a creierului.
Alexitimia poate fi întâlnită atât la persoanele normale, cât și la
persoanele cu tulburări de personalitate. Diferența este de
egosintonicitate, dacă persoana normală nu este mulțumită cu
modul ei de funcționare și caută ajutor psihologic sau treninguri
de dezvoltare a abilităților, persoana cu tulburare de personalitate
nu este deranjată de acest neajuns. Există, de asemenea, o anumită
suprapunere a alexitimiei peste autism sau sindrom asperger,
ADHD, tulburare de stres posttraumatic (SSPT) sau psihoză.
Studiile privind prevalența alexitimiei pentru alte tulburări includ
anorexia nervoasă și bulimia (Cochran, 1993), tulburări de panică
și fobii sociale (Cox și colab., 1995) și în consumul de substanțe
(Taylor și colab., 1990). Alexitimia este, de asemenea, asociată cu
64
leziuni cerebrale dobândite sau traumatice (Williams și Wood

(2010), dar și cu anumite tulburări fizice, cum ar fi hipertensiunea
arterială (Jula și colab., 1999), boli inflamatorii intestinale
(Verissimo și colab., 1998). Alexitimia a fost legată de tulburări
precum migrena, dureri de spate, sindrom de colon iritabil, astm,
greață, alergii și fibromialgie (Taylor și Taylor, 1997).
Incapacitatea de modulare emoțională poate explica

predispoziția persoanelor alexitimice la descărcări ale tensiunilor
emoționale neplăcute prin acte impulsive sau comportamente
compulsive, cum ar fi mâncatul, abuzul de substanțe (Taylor și
Taylor, 1997). Eșecul de reglare cognitivă a emoțiilor poate
duce la boli somatice sau anhedonie.
Studiile au arătat dovezi ale existenței unui deficit de

transfer interemisferic în rândul persoanelor cu alexitimie, cu
alte cuvinte informațiile emoționale din emisfera dreaptă a
creierului nu sunt transferate în mod corespunzător în regiunile
lingvistice din emisfera stângă – acest lucru a fost asociat cu
suferințe de abuz sever în copilărie (Hoppe și Bogen, 1977).
Joyce McDougall a introdus termenul de „dezafectare” pentru a
reprezenta alexitimia ca fiind de origine psihogenă. Ea explică
faptul că individul dezafectat a suferit o experiență emoțională
copleșitoare care a amenințat sentimentul de integritate și
65
identitate, creând apărări psihologice care au expulzat

reprezentările emoționale periculoase din conștiință. McDougall
vorbește despre partea alexitimică a unei personalități adulte
care este o structură psihică infantilă, nedezvoltată. Prima limbă
învățată de copil este cea nonverbală, de citire a expresiilor
faciale. Dacă starea emoțională a părinților este precară sau
părintele este neglijent, indiferent, abandonic cu copilul, sau
dacă va practica o invalidare a emoțiilor copilului, acesta nu va
primi un feedback corespunzător și nu se va dezvolta așa cum ar
trebui. Dacă adultul este incapabil să recunoască și să distingă
expresiile emoționale la copil, acest lucru poate influența
capacitatea copilului de a înțelege expresiile emoționale.
Alexitimicii pot avea o funcționare socială rece, îndepărtată

și nonasertivă, relații interpersonale haotice și insatisfacție în
relațiile de cuplu (Yelsma și Marrow, 2003).
Persoanele cu alexitimie în grad moderat pot răspunde slab

la psihoterapie sau pot renunța datorită sentimentului că ritmul
schimbărilor este prea lent. Datorită aptitudinilor slab dezvoltate
de contact cu emoțiile, o terapie de construcție a acestor aptitudini
poate dura ani. Pentru unele persoane poate fi frustrant și poate
crea o confuzie crearea unor așteptări neconforme, realitatea
demersului terapeutic sau interesul minim față de conștientizarea
66
emoțiilor. Psihoterapia cu pacienții alexitimici trebuie să sufere

modificări așa încât în prim plan să fie dezvoltarea capacităților
de procesare emoțională, de la experiența perceptivă la
reprezentarea emoțiilor și sentimentelor. Dezvoltarea abilităților
de inteligență emoțională are o importanță însemnată fără
îndoială, și persoanele care au capacitatea de a folosi psihoterapia
își vor îmbunătăți, printre altele, capacitățile de comunicare și vor
avea mai puțin tendința de somatizare a emoțiilor. Psihoterapeutul
trebuie să lucreze la modificarea tipului de relații sărace existent
la persoana alexitimică, să ajute pacientul să-și depășească
teama de intimitate și limitarea sa în ceea ce privește capacitatea
de împărtășire a emoțiilor care constituie impedimente în viața
acestuia. Așa cum au observat mai mulți cercetători, acest
proces poate fi unul foarte lung și plictisitor pentru pacient
(Krystal, 1988), de aceea poate fi utilă folosirea diferitelor
tehnici psihoterapeutice.
Terapia de grup poate fi opțiunea utilă înaintea începerii

unei terapii individuale sau ca alternativă pentru pacienții
alexitimici. În cadrul unui grup pot fi învățate empatia,
încrederea, suportul emoțional sau primirea feedbackului, însă
cercetările atrag atenția asupra creării grupurilor. Dacă o
persoană alexitimică este introdusă într-un grup din care nu fac
67
parte și alte persoane alexitimice, potențialul de învățare este

mare cu condiția să nu se compare cu ceilalți participanți. Dacă
într-un grup sunt introduse mai multe persoane alexitimice, este
posibil ca ceilalți membri fără alexitimie să părăsească grupul
datorită lipsei dinamicii și a plictiselii.
În 2002, Kennedy și Franklin au folosit o intervenție bazată

pe competențe ca metodă eficientă pentru tratarea alexitimiei.
Planul de tratament a implicat evaluarea, terapii psihodinamice,
terapii cognitiv-comportamentale și bazate pe competențe, și
terapii experiențiale, obținând ca rezultate o ambivalență mai
mică în ceea ce privește exprimarea sentimentelor, o mai bună
atenție la stările emoționale proprii (Kennedy și Franklin, 2002).
Un tratament relațional de obținere a unei mai bune înțelegeri și o
utilizare mai bună a abilităților de mentalizare (înțelegere a stării
mentale a altuia) a descoperit că simptomele pacienților s-au
îmbunătățit semnificativ, crescând toleranța și capacitatea de a
gândi flexibil la exprimarea unui afect intens (Löf și colab.,
2018).
68
CAPITOLUL 5. COMPETENȚELE
5.1. Competențele emoționale
Există deja un acord destul de larg privind modul în care

funcționează inteligența emoțională în viața de zi cu zi (Schutte
și colab., 2013). Goleman notează că în ciuda faptului că
inteligența emoțională are anumite legături cu modul în care
creierul nostru funcționează, o mare parte este învățată. Acest
lucru înseamnă că este posibil să ne dezvoltăm abilitățile de
inteligență emoțională oricând. Aplicarea acestor cunoștințe în
viață necesită exercițiu pentru a schimba comportamentele de
depășire a stresului momentului, sau de îmbunătățire a relațiilor
și a rămâne permanent conștient emoțional.
5.2. Conștientizare de sine – Capacitatea de identificare

și decodificare a emoțiilor
Capacitatea de a identifica cu exactitate emoțiile (ale tale și

ale altora) prin detectarea și decodarea semnalelor emoționale.
Inteligența emoțională, abilitățile sociale și abilitățile de
69
comunicare sunt indisolubil legate și joacă un rol imens în

fericirea noastră și în relațiile de familie. Capacitatea de a
percepe și gestiona emoțiile ne ajută să facem față conflictelor și
ne permite să anticipăm modul în care simt ceilalți, și să ne
putem adapta răspunsurile pentru a rezolva problemele în mod
benefic reciproc. Observarea și înțelegerea emoțiilor proprii și
ale celorlalți joacă un rol important în definirea individului și a
relațiilor cu cei din jurul său.
Pentru dezvoltarea abilităților de inteligență emoțională se

pot lua în calcul: ascultarea altora, facilitarea gândirii –
adaptarea strategiei de comunicare folosind procese mentale de
nivel superior și gestionarea cu succes a emoțiilor altora –
înțelegerea perspectivei celuilalt.
Dezvoltarea conștientizării de sine poate fi un exercițiu

ușor care presupune alocarea de timp pentru a analiza reacțiile
proprii la evenimentele zilnice. Câteva minute liniștite la
sfârșitul zilei folosite pentru a reflecta la cum te-ai simțit.
Psihologul dr. Patricia Thompson subliniază că este important să
mergi mai departe și să ții cont de punctele forte, de valori și
oportunități pentru a te dezvolta în continuare.
Conștientizarea emoțională, capacitatea de recunoaștere a

propriilor emoții și a efectelor lor dau încredere în sine
70
persoanei care va fi mai conștientă de valoarea și calitățile sale.

O înțelegere clară a punctelor forte, a limitărilor, a emoțiilor, a
credințelor și a motivațiilor te pot face mai bine pregătit pentru
viață în general, mai eficient în dezvoltarea profesională
cunoscând mai bine domeniile ce necesită dezvoltare și mai bun
în gestionarea conflictelor. Goleman sugerează că oamenii care
posedă un înalt nivel al conștiinței de sine au un bun simț al
umorului, sunt încrezători în ei înșiși și în abilitățile lor și sunt
conștienți de modul în care ceilalți oameni îi percep.
5.3. Autocontrolul
De multe ori conflictele cu ceilalți pot trimite la cadrul

intern de referință al individului. Reformularea conflictului
funcționează dacă se căută o modalitate de a face față conflictelor
interpersonale. Gestionarea emoțiilor permite respingerea,
ignorarea sau reglarea emoțiilor neproductive. Abilitățile noastre
de informații emoționale sunt considerate a fi contribuitori uriași
la succesul nostru general în viață, datorită influenței lor asupra
capacității noastre de a ne autogestiona și motiva.
Sănătatea fizică poate avea de suferit dacă există o slabă

gestionare emoțională, deoarece aceasta se leagă de gestionarea
precară a stresului. Stresul necontrolat crește tensiunea arterială,
71
afectează sistemul imunitar, crește riscul de atacuri de cord și

accidente vasculare cerebrale, contribuie la infertilitate și grăbește
procesul de îmbătrânire. Primul pas pentru îmbunătățirea
inteligenței emoționale este de a învăța gestionarea stresului.
Emoțiile și stresul pot afecta, de asemenea, sănătatea

mentală, făcând individul vulnerabil la anxietate și depresie.
Înțelegând emoțiile și controlându-le, crește capacitatea de
exprimare și înțelegerea celorlalți și contribuie la o mai bună
comunicare și crearea de relații mai puternice, atât la locul de
muncă, cât și în viața personală. O conectare mai bună cu alți
oameni permite o mai bună recunoaștere a prietenilor sau
dușmanilor, o mai bună evaluare a interesului altora pentru
dumneavoastră și o echilibrare a sistemului nervos prin
comunicarea socială și datorită sentimentului de a fi iubit și
prețuit de ceilalți.
Când există un nivel înalt de stres, se poate pierde controlul

asupra emoțiilor și capacitatea de acțiune în mod adecvat. În
stările de stres excesiv abilitatea de gândire clară și de evaluare cu
exactitate a emoțiilor proprii și ale celorlalți poate fi compromisă.
Capacitatea de gestionare a stresului și de a fi prezent emoțional,
poate ajuta persoana să primească informații supărătoare fără a-i
fi afectată gândirea și stăpânirea de sine. Persoana cu un nivel
72
înalt de inteligență emoțională poate să facă alegeri care să îi

permită să-și controleze sentimentele și comportamentele
impulsive și să-și gestioneze emoțiile în mod sănătos, să ia
inițiativa și să se adapteze la circumstanțele în schimbare.
Deseori, controlul este destul de redus asupra momentului

trăirii emoțiilor. Putem folosi, însă, o serie de tehnici pentru
atenuarea emoțiilor negative, cum ar fi furia, anxietatea sau
depresia. Autoreglarea poate cuprinde plimbări lungi, meditația,
educarea flexibilității și deschiderea la idei noi, gestionarea
impulsurilor perturbatoare și asumarea responsabilității pentru
propria performanță.
Autoreglarea se referă la modul în care îți gestionezi

emoțiile, comportamentele și impulsurile. Cu cât o persoană este
mai conștientă de sine, cu atât devine mai ușor acest lucru, și
poate să își acorde timp de gândire înainte de a răspunde unei
provocări sau poate lua puțină distanță pentru a-și permite să
reflecteze asupra sentimentelor și gândurilor. Autoreglarea nu
înseamnă să ne blocăm emoțiile și să ne ascundem adevăratele
sentimente – înseamnă să poți alege momentul și locul potrivit
pentru a le exprima în mod corespunzător. Persoanele care
posedă o bună autoreglare tind să fie flexibile și să se adapteze
bine la schimbări. Goleman este de părere că persoanele cu
73
abilități de autoreglare sunt conștiincioase și își asumă

responsabilitatea pentru propriile acțiuni.
5.4. Identificarea declanșatorilor emoționali și motivația
Aceasta presupune încercarea de izolare, anticipare și

control a aspectelor interacțiunilor care reprezintă provocări. Un
exemplu este tendința majorității oamenilor de a se simți atacați
de tonul vocii celuilalt, dar este posibil ca acela să fie modul
personal de comunicare și intenția lui să fie de fapt de a ajuta.
Motivația identificării declanșatorilor este de a fi capabili să ne
controlăm răspunsul emoțional.
Teoria atașamentului indică faptul că experiențele

emoționale actuale pot fi o reflectare a experiențelor trecute.
Abilitățile de gestionare a sentimentelor de bază, cum ar fi furia,
tristețea, frica și bucuria pot depinde adesea de calitatea
experiențelor emoționale din viața timpurie. Dacă părintele
înțelege și apreciază emoțiile sale și ale copilului, este posibil ca
emoțiile adultului să devină atuuri valoroase în viață. Dar, dacă
experiențele emoționale din copilărie au fost confuze,
amenințătoare sau dureroase, este posibil ca individul să încerce
să se distanțeze de emoțiile sale. Un individ care trece printr-un
proces psihoterapeutic de dezvoltare personală poate învăța să-și
74
recunoască și să gestioneze emoții care nu aparțin prezentului.

De exemplu, emoții reprimate sau refulate în copilărie (sau într-o
altă perioadă a vieții) care pot încearca să iasă la suprafață, să se
exprime cu anumite ocazii, le poate analiza, da sens și așeza la
locul lor în povestea vieții sale.
A putea fi capabili de conectare la emoții în timp real și a

avea o conexiune moment de moment cu experiența emoțională
în schimbare, este cheia pentru a înțelege modul în care emoțiile
influențează gândurile și acțiunile. A fi în contact cu emoțiile
înseamnă experimentarea sentimentelor care curg, întâlnind o
emoție după alta, pe măsură ce experiențele se schimbă și sunt
însoțite de senzații fizice. Emoții și sentimente cum ar fi mânia,
tristețea, frica sau bucuria pot fi evidente în expresiile faciale
subtile sau pot fi suficient de intense pentru a atrage atenția.
Subtile sau intense, emoțiile și sentimentele ne influențează în
luarea deciziilor, dar atunci când nu sunt cunoscute sau sunt
blocate, deciziile pot fi negative și cu repercusiuni. Pentru a
funcționa cât mai bine emoțional trebuie să fim conectați la
emoții, să le acceptăm și să ne simțim confortabil cu ele.
Mindfulness este o practică de concentrare intenționată asupra
momentului prezent, această practică are rădăcini în budism care
la fel ca și majoritatea religiilor include anumite tipuri de
75
rugăciune sau tehnici de meditație. Mindfulness înseamnă o

preocupare a gândirii pentru a aprecia momentul, senzațiile
fizice și emoționale, și aducere a unei perspective mai bune
asupra vieții. Un astfel de antrenament poate fi de ajutor, poate
calma și face individul mai conștient de sine în acest proces.
Încercați poate să notați ceea ce simțiți și ce a provocat o

anumită reacție. Este posibil să identificați niște tipare care să vă
ducă la anumite experiențe care au creat tipare. Dacă știți ce le
declanșează, data viitoare când apare o situație similară, veți fi
mai bine poziționat pentru a face față într-un mod mai sănătos și
pozitiv. Dacă vă recunoașteți emoțiile și vă acordați timp pentru a
le prelucra, puteți crea un mod în care răspundeți și să evitați ceea
ce ar putea pune în pericol lucruri pentru care ați muncit din greu.
Pentru a fi motivat trebuie să-ți trasezi obiective clare și să

ai o atitudine pozitivă. Deși este posibil să aveți o predispoziție
către o atitudine negativă, cu efort și practică puteți învăța să
treceți peste aceasta și să gândiți mai pozitiv. Dacă surprindeți
gândurile negative pe măsură ce apar, le puteți controla
reorientându-vă către activități care să vă ajute să vă atingeți
obiectivele. Efortul constant de a îmbunătăți sau de a îndeplini
obiectivele, inițiativa, depășirea obstacolelor și optimismul sunt
ingrediente principale ale motivației.
76
5.5. Promovarea emoțiilor pozitive și empatia
Promovarea emoțiilor pozitive prin implicarea intenționată

în activități care sunt mulțumitoare intrinsec, cum ar fi amabi-
litatea, rememorarea amintirilor fericite din trecut și exprimarea
recunoștinței în ineracțiunea cu ceilalți. Hotărârea conștientă de
implicare în activități care evocă sentimente și emoții pozitive pot
ajuta la menținerea unei dispoziții pozitive și depășirea celor
negative. Umorul, râsul și jocul sunt antidoturi naturale împotriva
stresului, munca poate părea mai ușoară într-o atmosferă plăcută.
Râsul echilibrează sistemul nervos, calmează, mărește capacitatea
de concentrare și contribuie la o mai mare empatie.
Capacitatea de a recunoaște cum se simt oamenii este

importantă pentru succesul vieții și carierei. O persoană
empatică va putea anticipa, recunoaște și satisface nevoile
clienților săi și va putea sesiza ceea ce folosesc alții pentru a
progresa și a-și consolida abilitățile. Fiind empatic poți
valorifica diversitatea individuală și înțelege sentimentele din
spatele nevoilor și dorințelor celorlalți. Acest lucru poate fi de
folos în depășirea momentelor de confuzie, negociere sau de
conflict. Pe de altă parte, un individ care se simte apreciat, cu
atât va avea un moral mai ridicat și își va folosi mai mult
potențialul personal și de muncă.
77
Motivația intrinsecă joacă un rol cheie în inteligența

emoțională. Oamenii care sunt inteligenți emoțional sunt motivați
de lucruri dincolo de recompense externe precum faima, banii și
recunoașterea sau laudele. Ei au forța de a-și îndeplini propriile
nevoi și scopuri interioare și caută recompense interne, caută ca
experiența să fie în ton cu activitatea și au o orientare către
acțiune, către stabilirea de obiective, realizare și dezvoltare. De
asemenea, tind să fie persoane dedicate și cu inițiativă.
5.6. Managementul relațiilor
Lucrările lui Goleman (1996) subliniază rolul critic al

inteligenței emoționale în carieră subliniind că persoanele cu
abilități înalte se evidențiază prin caracteristici de disciplină,
conducere și empatie, având succes. Cercetări diferite sugerează
că 75% dintre cariere sunt afectate negativ de niveluri scăzute ale
competenței emoționale, cum ar fi incapacitatea de a reacționa în
mod adaptat la schimbări, conducerea echipelor în perioade
dificile și tratarea eficientă a problemelor interpersonale.
O persoană cu un înalt nivel al inteligenței emoționale va

naviga mai ușor în complexitatea socială a locului de muncă, va
putea să îi fie mai ușor să conducă sau să îi motiveze pe ceilalți
și se pare că multe companii dau importanță abilităților de
78
inteligență emoțională atunci când este vorba despre un loc de

muncă important.
Conștientizarea și recunoașterea semnelor nonverbale pe

care alții le folosesc constant pentru a comunica vă pot permite
să știți cum se simt ceilalți și cum se schimbă starea lor
emoțională de la un moment la altul. Astfel, se poate urmări
dinamica puterii și experiențele emoționale comune unui grup
acordând atenția cuvenită momentelor prezente. Capacitatea de a
face mai multe lucruri poate însemna ratarea schimbărilor
emoționale subtile care au loc în propria persoană sau în ceilalți.
Urmărirea fluxurilor de răspunsuri emoționale la alte persoane
este un proces de acordaj și prelucrare care implică atenție și la
schimbările emoționale proprii.
Atenția acordată stării emoționale a celorlalți poate

contribui la obținerea unei perspective asupra propriei stări
emoționale, în sensul de importanță acordată unor valori sau
credințe – de exemplu. A colabora bine cu ceilalți este un proces
care începe cu conștientizarea emoțională și abilitatea de
recunoaștere a emoțiilor celorlalți. Permanent trimitem și
primim mesaje nonverbale despre ceea ce credem și simțim.
Mușchii de pe față ajută la transmiterea emoțiilor fără a fi
nevoie de cuvinte, partea emoțională a creierului este activă și
79
atunci când ignorăm rațional aceste mesaje. Conflictele și

dezacordurile sunt inevitabile în relațiile umane, individul poate
învăța să folosească conflictul ca pe o oportunitate de cunoaștere
a celuilalt. Oamenii au nevoi, opinii și așteptări diferite, iar
conflictele pot fi constructive dacă nu sunt percepute ca
amenințătoare sau ca pedepse. Conflictele se pot transforma în
exprimări ale libertății, pot fi folosite creativ și asigura o
consolidare a relațiilor în loc să le rupă.
Aptitudinile sociale includ ascultarea activă, abilitățile de

comunicare verbală, abilitățile de comunicare nonverbală,
leadership și persuasiune.
5.7. Empatia ca parte a inteligenței emoționale
Se pare că originea cuvântului empatie datează din anii 1880,

când psihologul german Lipps a folosit termenul „einfuhlung”
(literal, „in-feeling”) pentru a descrie aprecierea emoțională a
sentimentelor altuia (Zin, 1993). Termenul de ,,empatie” este
folosit de Titchener ca traducere a cuvantului german Einfühlung,
care înseamnă ,,în sentimentul” (Wispé, 1987). În general,
empatia se referă la percepția sentimentelor altei persoane,
precum şi capacitatea de a se transpune în situația sa (Sagi și
Hoffman, 1976; Ungerer, 1990; Zahn-Waxler și colab., 1983).
80
Dicţionarul precizează că etimologic conceptul de

,,empatie” provine de la grecescul ,,empatheia – pasiune,
afecţiune”, precum şi de la ,,pathos – emoţie, pasiune”. Putem
deduce că empatia ar reprezenta o comunicare afectivă cu altul,
o identificare cu starea emoțională a altei persoane.
În România studii ale empatiei au fost derulate de Marcus,

Roco, Gherghinescu, Caluschi, Săucan. Marcus (1997) privește
empatia ca un construct pluridimensional (produs psihic, proces
și trăsătură de personalitate). El definește empatia ca
,,transpunere psihologică a eului, în psihologia celuilalt” ,,poate
atinge valenţe aptitudinale, prin intermediul căreia omul poate
cunoaşte, înţelege şi prezice conduitele altora”. Marcus
consideră empatia ca fiind identificare și retrăire a stărilor,
gândurilor și acțiunilor celuilalt, pentru a facilita înțelegerea
modului în care acesta înțelege lumea. Fundamentarea teoretică
a conceptului de empatie cuprinde explicaţii şi descrieri ale
funcţionării mecanismului psihologic al empatiei, și are legătură
cu importanţa sa pentru dezvoltarea individului şi buna sa
funcționare socioprofesională. Manifestarea conduitei și a
procesului empatic a fost studiat prin selectarea experimentală a
unor elemente, și rezultatele remarcabile confirmă importanța
empatiei pentru individ.
81
Marcus subliniază că personalitatea terapeutului integrează

aptitudinile empatice care determină o relație cu profunde
valențe umane și de responsabilitate. În acest sens îl citează pe
Carl Rogers care face diferența între identificarea emoțională și
cea empatică, subliniind că terapeutul percepe emoțiile celuilalt
prin imersiune empatică și nu trăind el însuși emoția pacientului.
Cercetările mai recente care au ca obiect de studiu empatia,

subliniază distincția dintre componentele cognitive şi
emoționale ale constructului (Preston și de Waal, 2002).
Empatia este cel mai des considerată ca reacție emoţională
(compasiune) de răspuns la altă stare emoțională (tristețe),
reacție care nu este dependentă de o înțelegere cognitivă
(Rankin, Kramer și Miller, 2005). Prin contrast, empatia
cognitivă presupune ca individul să își imagineze starea
emoțională a celuilalt, acest lucru adesea fiind descris ca
suprapunere cu construcția teoriei minții (înțelegerea gândurilor
şi sentimentelor altora) și utilizate alternativ de unii autori
(Lawrence, Shaw, Baker, Baron-Cohen, David, 2004).
Keen (2007) definește empatia diferențiind-o de identificare

Empatia înseamnă să recunoaștem sentimentele altora, cauzele
acestor sentimente, pentru a putea participa la experiența
emoțională a unui individ, fără a deveni parte a acesteia.
82
Lawrence și colab., construiesc în 2004 o scală (Empothy

Quotient-EQ) validă și fiabilă care are în componență subteste ce
pot avea aplicații clinice.
Numeroși autori văd empatia fiind distinctă de contagiunea
emoțională (Wispé, 1987), întrucât aceasta este menționată ca
pericol personal deoarece implică asumarea percepției celuilalt.
Fairbairn (2002) descrie diferențele dintre simpatie (reacție

emoțională, imediată și necontrolată) și empatie (abilitate
învățată sau ca atitudine de viață). Empatia poate fi exprimată în
termeni de bucurie, întristare, emoție, durere și confuzie. Este
adesea descrisă ca fiind „capacitatea de a vedea lumea prin ochii
celorlalți”, ceea ce implică pur și simplu dezvoltarea capacității
de a ne imagina ce gândește și simte celălalt într-o situație dată.
Ioannidou și Konstantikaki (2008) subliniază condițiile de

bază ale comunicării între profesioniștii din domeniul sănătății și
pacient:
Înțelegere emoțională: profesioniștii din domeniul sănătății

să înțeleagă problema din punctul de vedere al pacientului;
Respect: recunoașterea și acceptarea deplină a pacientului

ca persoană;
83
Autenticitate: onestitate, expresie reală a opiniilor fără

ipocrizie;
Căldură și recunoaștere pozitivă necondiționată;
Expunere de sine: profesioniștii din domeniul sănătății
pot folosi ca exemplu experiențe personale;
Rezoluție: capacitatea profesionistului din domeniul
sănătății de a identifica și denumi sentimentele pacientului.
Pot fi utilizate abilități mentale, cum ar fi monitorizarea
atentă folosind întrebări suplimentare pentru colectarea
informațiilor, încurajări mici (încuviințarea cu capul,
cuvinte simple, semne de avertizare, pacientul privit și
încurajat să vorbească), direcționarea pacientului către
soluții posibile și sprijinirea eforturilor sale de schimbare.
Ca element al inteligenţei emoţionale, empatia are la bază

cunoaşterea celor din jur, ca act de transpunere, identificare cu
trăirile celuilalt în procesul de comunicare între indivizi. Astfel,
empatia reprezintă o capacitate, însuşire aptitudinală, cu
posibilitatea ca individul să devină mai mult sau mai puţin
empatic în relaţiile cu semenii lui prin solicitarea ei ca
antrenament şi experienţă, ajungându-se, în acest fel, la
comportamentul empatic (Hoffman, 1982). Hoffman descrie
patru stadii ale empatiei: empatia globală (presupune imitarea
84
emoțiilor celuilalt, la vârsta de un an); empatia egocentrică

(apare la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 luni, caracterizată
prin diferenţierea emoțiilor celuilalt, dar oferirea unor soluţii
egocentrice); empatia pentru emoțiile celuilalt (vine cu creșterea
în vârstă, copiii discriminează mai subtil între emoții și
actionează mai puțin egocentric); empatia pentru condiţiile vieţii
celuilalt (apare în copilăria târzie sau începutul adolescenţei,
răspunzînd la condiţia generalizată a celuilalt, și nu doar la
situația imediată în care sentimentele sunt exprimate).
85
CAPITOLUL 6. DEZVOLTAREA
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a introdus

managementul emoţiilor, printre competențele life skills
indispensabile pentru a trăi într-o societate globalizată şi
complexă. Inteligența emoțională poate fi dobândită și
îmbunătățită în orice moment al vieții (Goleman, 2001), orice
învățare începe atunci când suntem conștienți că există ceva în
noi care trebuie schimbat sau îmbunătățit și suntem gata să
facem aceste schimbări. Nivelul inteligenței emoționale poate fi
crescut în timp, atâta timp cât ai dorința de a o dezvolta și
investești în tine, este nevoie de practică, dar vei putea să culegi
roadele în scurt timp. Învățarea inteligenței emoționale începe cu
obținerea unei perspective asupra dimensiunilor pe care ar trebui
să le dezvoltăm. Unii pot avea abilități sociale solide, dar o
capacitate mai scăzută de autoreglare, alții pot fi motivați, dar
pot fi slabi în recunoașterea emoțiilor. Procesul de învățare și
dezvoltare a inteligenței emoționale începe cu o evaluare și
crearea unui plan de lucru asupra aspectelor care se cer dezvolte.
86
Gestionarea emoțiilor negative nu este ușoară, dar se poate

învața, de exemplu: dacă cineva vă supără, nu trageți imediat
concluzii, permiteți-vă să priviți situația în mai multe moduri.
Încercați să priviți lucrurile în mod obiectiv, astfel încât să
observați dacă se schimbă perspectiva. Întrebările pe care ni le
putem adresa nouă înșine ne sporesc percepția, creează modestie
care contribuie la construirea inteligenței emoționale. În cazuri
de conflict, izbucnirile emoționale și sentimentele de furie sunt
frecvente. Persoana inteligentă emoțională știe să stea calmă în
timpul situațiilor stresante. Nu lua decizii impulsive care pot
duce la probleme și mai mari și înțelege că o alegere conștientă
se axează pe negociere. Oamenii care își pot identifica și
exprima gândurile în mod eficient și acceptabil din punct de
vedere social, de obicei, au un nivel ridicat de inteligență
emoțională și autoeficiență (Mayer, 1997).
Automonitorizarea emoțiilor proprii și înțelegerea emoțiilor

celuilalt reprezintă ceea ce psihanaliza numește transfer și
contratransfer, iar alții numesc ,,contagiune emoțională”.
Psihanaliza este singura formă de de psihoterapie care descrie
funcționarea psihică și nu este doar descriptivă așa cum sunt toate
celelalte, de aceea explicațiile psihanalitice asupra transferului și
contratransferului fac lumină în ceea ce reprezintă funcționarea
87
persoanelor cu un nivel scăzut de inteligență emoțională iar

explicațiile ,,contagiunii emoționale” sunt incomplete. Un individ
care nu este coștient de emoțiile sale și cu un nivel de autocontrol
scăzut poate transfera asupra celuilalt emoții proprii pentru a fi
ajutat să se echilibreze. Persoanele inteligente emoțional pot
conștientiza starea de spirit a celor din jur și își pot păstra
atitudinea lor în consecință. Ei știu cum să navigheze pentru a
avea o zi bună și o perspectivă optimistă, se pot bucura de lucruri
simple, pot face o rugăciune, asculta muzică sau pot face o scurtă
meditație pentru a-și păstra buna dispoziție. Acest lucru nu este
însă la îndemâna individului cu un nivel scăzut al inteligenței
emoționale, el trebuie să lucreze îndelung într-o psihoterapie
pentru a-și dezvolta abilități care au rămas nedezvoltate sau care
au fost doar parțial dezvoltate.
Oamenii inteligenți emoțional știu să empatizeze, ei înțeleg

că aceasta este o trăsătură care arată putere emoțională și nu
slăbiciune. Empatia îi ajută să relaționeze cu ceilalți, deschide
ușa respectului și a înțelegerii reciproce, de asemenea, ei știu să
fie abordabili, zâmbitori și sunt mereu o prezență pozitivă. Sunt
capabili să folosească abilități sociale adecvate în funcție de
relația cu cei din jur și au abilități interpersonale deosebite știind
să comunice clar verbal sau nonverbal.
88
Atenția la vocabular este importantă pentru a deveni un

comunicator mai bun, persoanele inteligente emoțional tind să
folosească cuvinte mai specifice care pot ajuta la o mai bună
înțelegere. Centrarea atenției pe indicii verbale și nonverbale pot
oferi informații de neprețuit a sentimentelor colegilor sau
familiei. Declarațiile empatice nu scuză un comportament
inacceptabil, dar vă ajută să vă reamintiți că fiecare are propriile
probleme. Dacă putem alege calea potrivită de a spune celorlalți
cum ne simțim, și de ce ne simțim în acest fel, suntem deja mai
concentrați pe soluție și mai echilibrați emoțional.
Comunicarea asertivă, și în general un mod de funcționare

asertiv, merge mână în mână cu respectul de sine și mulțumirea,
fără a aborda o atitudine agresivă sau pasivă. Persoanele
inteligente emoțional știu să-și comunice opiniile și nevoile
într-un mod direct, respectându-i în continuare pe ceilalți și
nevoile lor. În conversații, oamenii inteligenți emoțional ascultă
și se asigură că înțeleg ce se spune înainte de a răspunde (ai
putea reformula, deoarece aș vrea să înțeleg bine ceea ce spui).
De asemenea, acordă atenție detaliilor nonverbale ale unei
conversații. Acest lucru previne neînțelegerile, permite ascul-
tătorului să răspundă corect și arată respect pentru persoana cu
care vorbește.
89
Cunoașterea propriilor stresori și protejarea atunci când nu

este absolut necesară confruntarea cu ei este dovadă de respect
pentru propria persoană și o bună cunoaștere a propriilor limite.
Oamenii inteligenți emoțional sunt motivați de sine și atitudinea
lor îi motivează pe ceilalți, ei sunt capabili să își stabilească
obiective și sunt rezistenți în fața provocărilor. O dovadă
importantă a creșterii inteligenței emoționale este să poți fi
capabil să primești o critică. În loc să fii ofensat sau să te aperi,
să te retragi câteva momente pentru a înțelege ce se întâmplă și
cum se poate rezolva problema.
Copiii pot fi învățați să ia „o pauză” să se retragă fizic când

au nevoie să-și exploreze și să-și identifice emoțiile. Acest lucru
le poate permite copiilor să plece, să învețe să se retragă înainte
de o izbucnire sau o situație în care simt că nu mai pot fi
amabili. Pentru adolescenți crearea de oportunități pentru
metacunoaștere este benefică nu numai pentru educația lor, dar
și pentru bunăstarea lor psihică. Scrisul într-un jurnal este foarte
util pentru adolescenți (și pentru adulți), deoarece își pot face
ordine în gânduri și pot exprima sentimente profund intime.
Participarea la un grup de dezvoltare personală cu un psiholog
poate fi o oportunitate pentru conectarea vieții adolescentului cu
cei de vârsta lui, dar cu îndrumarea unui adult care să îi ghideze
90
educațional fără a simți că este criticat. Oferirea oportunităților

de practicare a empatiei în compania animalelor sau a semenilor,
care au nevoie de sprijin, îi pot învăța pe copii și adolescenți
lucruri despre ei și despre ceilalți.
Învățarea modalităților eficiente de comunicare este o

modalitate excelentă de creștere a inteligenței emoționale. Când
o persoană are abilități asertive adecvate, poate comunica fără
teamă și își poate îndeplini nevoile într-un mod care nu aduce
atingere intereselor celorlalți.
Educarea copiilor în spiritul cooperării presupune să îi

învățăm să asculte și să înțeleagă mesajele, să împărtășească cu
ceilalți gânduri și emoții, să fie capabili de compromis pentru a
evita conflictul, să învețe să dăruiască și să ceară ajutor.
Îmbunătățirea abilităților de comunicare ajută la îmbunătățirea
nivelului inteligenței emoționale și gestionarea emoțiilor în viața
reală. Emoțiile sunt importante și este normal ca uneori să fie
negative, dar învățarea și dezvoltarea abilităților de trăire și
înțelegere a lor creează premisele depășirii evenimentelor de
viață nefavorabile. Emoțiile pot fi copleșitoare în situații de criză
și o cultivare a dezvoltării empatiei, managementul relațiilor,
abilităților sociale, comunicare și cooperare pe parcursul vieții
pot aduce numai beneficii.
91
92
BIBLIOGRAFIE
Andrei, F., Siegling, A. B., Aloe, A. M., Baldaro, B., Petrides,

K. V. (2016). The Incremental Validity of the Trait Emotional
Intelligence Questionnaire (TEIQue): A Systematic Review and Meta-
Analysis. Journal of Personality Assessment, 98(3), 261-276.
Austin, E. J. (2010). Measurement of ability emotional intelligence:
Results for two new tests. Brithish Journal of Psychology, 101, 563–578.
Bagby, R. M., Parker, J.D.A., Taylor, J.G. (1994). The twenty-
item Toronto Alexithymia scale—I. Item selection and cross-validation
of the factor structure. Journal of Psychosomatic Research, 38(1), 23-32.
Bar-On, R. (2006). The Bar-On model of emotional-social
intelligence. Psicothema, 18, 13-25.
Bar-On, R. (2011). Manual de inteligență emoțională. București:
Curtea Veche.
Beasley, K. (1987). The Emotional Quotient. Mensa, 25.
Beldoch, M. (1964). Sensitivity to expression of emotional
meaning in three modes of communication, in J. R. Davitz et al. The
Communication of Emotional Meaning. McGraw-Hill.
Brehm, J.W. (1999). The Intensity of Emotion. Personality and
Social Psychology Review, 3, 2-22.
93
Cabanac, M. (2002)."What is emotion?". Behavioural Processes,

60(2), 69-83.
Cacioppo, J. T, Gardner W. L. (1999). Emotion. Annual Review
of Psychology, 50, 191-214.
Cantor, N., Kihlstrom, J. F. (1987). Personality and Social
Intelligence. New York: Prentice-Hall.
Cantor, N., Fleeson, W., Cook-Flannagan, C. (1991). The flexible
pursuit of life tasks in daily events. Paper presented at the Society of
Personality and Social Psychology preconvention of the Meetings of the
American Psychological Society, Washington D.C.
Cantor, N., Harlow, R. E. (1994). Social intelligence and
personality: Flexible life task pursuit. In R. J.Sternberg, P. Ruzgis
(Edt.). Personality and intelligence: 137–168. New York: Cambridge
University Press.
Carver, S. C., Scheier, F. M., Weintraub, L.K. (1989). Assessing
Coping Strategies: A Theoretically Based Approach. Journal of
Personality and Social Psychology, 56(2), 267-283.
Cherniss, C., Adler, M. (2000). Promoting Emotional Intelligence
in Organizations. Alexandria, Virginia: American Society for Training
and Development.
Chlopan, B. E., McCain, M. L., Carbonell, J. L., & Hagen, R. L.
(1985). Empathy: Review of available measures. Journal of Personality
and Social Psychology, 48(3), 635–653.
Cochrane, C. E., Brewerton T. D., Wilson D. B., Hodges, E. L.
(1993). Alexithymia in the eating disorders. The International Journal
of Eating Disorders, 14 (2): 219–22.
94
Cohen, F. and Lazarus, R. (1979). Coping with the stresses of

illness, in Health Psychology: A Handbook, (eds George C. Stone,
Frances Cohen and Nancy E. Adler), Jossey-Bass, San Francisco,
Washington, London, pp. 217–54.
Cox, B. J., Swinson, R. P., Shulman, I. D., Bourdeau, D. (1995).
Alexithymia in panic disorder and social phobia. Comprehensive
Psychiatry, 36 (3): 195–8.
Davis, S. K., Humphrey, N. (2014). Ability versus trait emotional
intelligence. Journal of Individual Differences, 35, 54–52.
Day, J. D; Borkowski, J. G; Punzo, D; Howsepian, B. (1994).
Enhancing possible selves in Mexican American students. Motivation
and emotion, 18, 79-103.
Druskat, V., Sala, F., Mount, G. (2006). Linking emotional
intelligence and performance at work: Current research evidence.
Mahwah NJ: Lawrence Erlbaum.
Dweck, C.S. (1996). Social motivation: Goals and social-cognitive
processes. In Juvonen, J., Wentzel, K. (Edt.) Social Motivation.
New York: Cambridge University Press.
Eccles, (Parsons), J. S. (1984). ‘‘Sex differences in mathematics
participation’’, In Steinkamp, M.W. and Maehr, M. L. (Edt.), Advances
in Motivation and Achievement, vol. 2. JAI Press Greenwich, CT.
Eisenberg, N., Zhou, Q., Spinrad, T. L., Valiente, C., Fabes, R. A.,
Liew, J. (2005). Relations among positive parenting, children’s effortful
control, and externalizing problems: A three-wave longitudinal study.
Child Development, 76, 1055–1071.
95
Ekman, P. (2011). Emoții date pe față. Bucureşti: Trei.

Ellis, A. (2003). Similarities and differences between rational
emotive behavior therapy and cognitive therapy. Journal of Cognitive
Psychotherapy: An International Quarterly, 17(3), 225–240.
Ellis, A. (2015). Evoluţia unei revoluţii. Bazele psihoterapiei
raţional-emotive. București: Trei.
Fairbairn, G. J. (2002). Ethics, Empathy and Storytelling in
Professional Development. Learning in Health and Social Care, 1,
22–32.
Foster, K., Fethney, J., Kozlowski, D., Fois, R., Reza, F.,
McCloughen, A. (2018). Emotional intelligence and perceived stress
of Australian pre-registration healthcare students: A multi-disciplinary
cross-sectional study. Nurse Education Today, 66, 51–56.
Friedman, B. H. (2010). Feelings and the body: The Jamesian
perspective on autonomic specificity of emotion. Biological Psychology,
84(3), 383–393.
Garnefski, N., Teerds, J., Kraaij, V., Legerstee, J., Van den
Kommer, T. (2004). Cognitive emotion regulation strategies and
depressive symptoms: diferences between males and females. Personality
and Individual Differences, 36, 267–276.
Gardner, H. (1983). Frames of mind. New York: Basic Books.
Gherghinescu, R. (2001). Anotimpurile empatiei: Studii de
psihologie socială cognitivă. București: Atos.
Goleman, D. (1995). Inteligența emoțională. Bucureşti: Curtea
Veche.
96
Goleman, D. (2001). Inteligența emoțioală. Bucureşti: Curtea Veche.

Goleman, D. (2017). Ce înseamnă să fii un lider bun. Bucureşti:
Curtea Veche.
Graham, M.C. (2014). Facts of Life: ten issues of contentment.
SUA: OutskirtsPress.
Greenspan, S. (1989). The Development of the Ego: Implications
for Personality Theory,Psychopathology and the Psychotherapeutic
Process. Miami: International Universities Press.
Gross, J. J. (1998). The Emerging Field of Emotion Regulation:
An Integrative Review. Review of General Psychology, 2(3), 271–299.
Gross, J. J., John, O. P. (2003). Individual differences in two
emotion regulation processes: Implications for affect, relationships,
and well-being. Journal of Personality and Social Psychology, 85(2),
348-362.
Guilford, J.P., Sullivan, O. (1978). Manuel d′application des
tests d'intelligence sociale. Paris: Centre de Psychologie Appliqueé.
Günther, V., Rufer, M., Kersting, A., Suslow, T. (2016). Predicting
symptoms in major depression after inpatient treatment: The role of
alexithymia. European Psychiatry, 33(Suppl): s524.
Haviland, M. G., Warren, W. L., Riggs, M. L. (2000). An observer
scale to measure alexithymia". Psychosomatics, 41 (5): 385–92.
Hoffman, M. L. (1982). Affect and moral development. New
Directions for Child and Adolescent Development,16, 83-103.
Hogan, R. (1969). Development of an empathy scale. Journal of
Consulting and Clinical Psychology, 33, 307–316.
97
Hoppe, K. D., Bogen, J. E. (1977). Alexithymia in twelve

commissurotomized patients. Psychotherapy and Psychosomatics,
28 (1–4): 148–55.
Hummell, F.C., Cohen, L.G. (2005). Drivers of Brain Plasticity.
Curr Opin Neurol, 18, 667–674.
Ioannidou, F., Konstantikaki, V. (2008). Empathy and emotional
intelligence: What is it really about? International Journal of Caring
Sciences, 1(3), 118–123.
Izard, C. E. (1991). The psychology of emotions. New York:
Plenum.
Izard, C. E. (1978). Human emotion. New York: Springer
Science+Business Media.
James, W., Lange, C. G. (1922). The emotions. Baltimore:
Williams & Wilkins Co.
Joormann, J., Siemer, M., Gotlib, I. H. (2007). Mood regulation
in depression: Differential effects of distraction and recall of happy
memories on sad mood. Journal Abnorm Psychol, 116(3), 484-90.
Jula, A., Salminen, J. K., Saarijärvi, S. (1999). Alexithymia: a
facet of essential hypertension. Hypertension, 33(4): 1057–61.
Keen, S. (2007). Empathy and the Novel. New York: Oxford
University Press.
Kennedy, M., Franklin, J. (2002). Skills-based Treatment for
Alexithymia: An Exploratory Case Series. Behaviour Change, 19 (3):
158–171.
Kisak, P.F. (2016). The Values of Emotional Intelligence. PAD
Management Knowledge Centre.
98
Kopp, C. B., Neufeld, S. J. (2003). Emotional development during

infancy. In Davidson R. J., Scherer K. R., Goldsmith H. H. (Edt.),
Handbook of affective sciences. New York: Oxford University Press.
Krystal, H., Krystal, J. H. (1988). Integration and self-healing:
Affect, trauma, alexithymia. Analytic Press, Inc.
Lawrence, E. J., Shaw, P., Baker, D., Baron-Cohen, S., David,
A. S. (2004). Measuring empathy: reliability and validity of the Empathy
Quotient. Psychological Medicine, 34, 911–924.
Lazarus, R. S., Folkman S. (1984). Stress, Appraisal, and Coping.
New York: Springer Publishing Company.
Leeper, R. W. (1948). A motivational theory of emotions to
replace ”emotions as disorganizet response.” Psichological Review,
55, 5-21.
Leuner, B. (1966). Emotional intelligence and emancipation.
Praxis der Kinderpsychologie und Kindersychiatrie, 15, 193–203.
Levy, S. R., Stroessner, S. J., Dweck, C. S. (1998). Stereotype
formation and endorsement: The role of implicit theories. American
Psychological Association, 74(6), 1421-1436.
Löf, J., Clinton, D., Kaldo, V., Rydén, G. (2018). Symptom,
alexithymia and self-image outcomes of Mentalisation-based treatment
for borderline personality disorder: A naturalistic study. BMC Psychiatry,
18 (1): 185.
Mayer, J. D., Salovey, P. (1997). What is emotional intelligence?
In Salovey, P., Sluyter, D. (Ed.) Emotional Development and Emotional
Intelligence. New York: Basic Books.
99
Mayer, J. D., Salovey, P., & Caruso, D. (2000a). Models of

emotional intelligence. In R. J. Cambridge. University Press.
emotional intelligence. In R. J. Sternberg (Ed.), Handbook of human
intelligence (2nd ed., pp. 396-420). New York: Cambridge University
Press.
intelligence (2nd ed., pp. 396-420). New York: Cambridge University
Press.
emotional intelligence. In R. J. University Press.
University Press.
Mayer, J. D., Salovey, P., Caruso, D. R. (2004). Emotional
intelligence: Theory, findings, and implications. Psychological Inquiry,
15(3), 197–215
Mayer, J. D., Roberts, R. D., and Barsade, S. G. (2008). Human
abilities: Emotional intelligence. Annual Review of Psychology, 59,
507–536.
Marcus, S. (1997). Empatie și personalitate. București: Atos.
Marcus, S., Săucan S. D. (1994). Empatia și literatura. București:
Academiei Române.
McDougall J. (1982). Alexithymia: a Psychoanalytic Viewpoint.
Psychotherapy Psychosomatics, 38, 81–90.
100
McDougall, J. (1989). Theaters of the Body: A Psychoanalytic

Approach to Psychosomatic Illness. www Norton & Co.
Mehrabian, A., Epstein, N. (1972). A measure of emotional
empathy. Journal of Personality, 40(4), 525-543.
Mesquita, B., Janxin, L., (2007). The cultural psychology of
emotions. In Handbook of cultural psychology. New York: Guilford.
Miller, M. (1999). Emotional inelligence helps managers succed.
Credit Union Magazine, 65, 25-26.
Monat, A., Lazarus, R. S. (1985). Stress and coping. Anthology;
New York: Columbia University.
Moss, F. A., Hunt, T., Omwake, K. T., Jex, G. W., Ronning, M.M.,
Woodward, L. G. (1925).
George Washinton: Social Intelligence Test. Document digitalized
in partnership whit the American Psichological Association and is
available. http://www.apa.org/pubs/databases/index.aspx.
Nemiah, J. C., Sifneos, P. E. (1970). Affect and fantasy in
patients with psychosomatic disorders. In Hill, O. W. Modern trends
in psychosomatic medicine. London: Butterworths.
Ogbu, J. (1990). Cultural Models and Educational Strategies of
Non-Dominant People. The 1989 Catherine Molony Memorial Lecture,
City College of New York.
Panksepp, J. (2011). The basic emotional circuits of mammalian
brains: do animals have affective lives? Neuroscience & Biobehavioral
Reviews, 35, 1791–1804.
101
Parker, J. D., Bauermann, T. M., Smith, C. T. (2000). Alexithymia

and impoverished dream content: evidence from rapid eye movement
sleep awakenings. Psychosomatic Medicine, 62(4), 486- 91.
Payne, W. L. (1983/1986). A study of emotion: developing
emotional intelligence; self integration; relating to fear, pain and desire.
Dissertation Abstracts International, 47, 203-University microfilms).
Paula-Perez, I. (2010). Alexitimia y sindrome de Asperger. Revista
de Neurologia, 50 (Suppl 3): S85–90.
Petrides, K. V., Furnham, A. (2000). On the dimensional structure
of emotional inteligence. Personality and Individual Differences, 29,
313–32.
Petrides, K. V., Furnham, A. (2001). Trait emotional intelligence:
psychometric investigation with reference to established trait taxonomies.
European Journal for Person Centered Healthcare, 15, 425–448.
Piguet, O., Hornberger, M., Shelley, B.P., Kipps, C.M., Hodges,
J.R. (2009). Sensitivity of current criteria for the diagnosis of behavioral
variant frontotemporal dementia. Neurology, 72, 732-7.
Preston, S. D., De Waal, F. B. M. (2002). The communication of
emotions and the possibility of Empathy in animals. In: Altruistic
love: Science, philosophy, and religion in dialogue, Ed. Post S.,
Rankin, K. P., Kramer, J. H., Miller B. L. (2005). Patterns of cognitive
and emotional empathy in frontotemporal lobar degeneration. Cogn
Behav Neurol, 18(1), 28-36.
Roco, M. (2001). Creativitate și inteligență emoțională. București:
Polirom.
102
Rotter, J. B. (1975). Some Problems and Misconceptions to the

Construct of Internal versus External Control of Reinforcement.
Journal of Consulting and Clinical Psychology, 43, 56-67.
Ryan, A. M., Pintrich, P. R. (1997). “Should I ask for help?”
The role of motivation and attitudes in adolescents’ help seeking in
math class. Journal of Educational Psychology, 89, 329–341.
Rusting, C. L., Nolen-Hoeksema, S. (1998). Regulating Responses
to Anger: Effects of Rumination and Distraction on Angry Mood.
Journal of Personality and Social Psychology, 74, 790-803.
Sagi, A., Hoffman, M. L. (1976). Empathic distress in the newborn.
Developmental Psychology, 12(2), 175-176.
Salovey, P., Mayer, J. D. (1989). Emotional intelligence.
Imagination, Cognition, and Personality, 3, 185–211.
Salovey, P., Rothman, A. J., Detweiler, J. B., Steward, T. W.
(2000). Emotional states and physical health. American Psychologist,
55(1), 110-21.
Schacter, D. L. (2011). Psychology. (2nd.Ed.). New York:
Worth Publishers.
Schönpflug, W. (1985). Goal directed behavior as a source of
stress: Psychological origins and consequences of inefficiency. In
Michael Frese & John Sabini (eds.), Goal Directed Behavior: The
Concept of Action in Psychology. L. Erlbaum Associates.
Schutte, N. S., Malouff, J. M., Hall, L. E., Haggerty, D. J.,
Cooper, J. T., Golden, C. J., et al. (1998). Development and validation
103
of a measure of emotional intelligence. Personality and Individual

Differences 25, 167–177.
Schutte, S. N., Malouff, J. M., Thorsteinsson, B. E. (2013).
Increasing Emotional Intelligence through Training: Current Status
and Future Directions. The International Journal of Emotional
Education, 5, 56-72.
Sifneos, P. E. (1967). Clinical Observations on some patients
suffering from a variety of psychosomatic diseases. Acta Medicina
Psychosomatica,1–10.
Sifneos, P. (1972). Short-Term Psychotherapy and Emotional
Crisis. Harvard University Press.
Solomon, R. C. (1976). The passions: The myth and nature of
human emotion. Oxford, England: Anchor.
Spreng, R. N., McKinnon, M. C., Mar, R.A., Levine, B. (2009).
The Toronto Empathy Questionnaire Scale development and initial
validation of a factor-analytic solution to multiple empathy measures.
Journal of personality assessment, 91(1), 62-71.
Sternberg, R. J. (1988). The triarchic mind: a new theory of
human intelligence. New York: Penguin Books.
Sternberg, R. J., Kaufman, S. B. (2011). Handbook of intelligence.
Cambridge University Pres; 1 edition.
Steele, C. M. (1997). A threat in the air: How stereotypes shape
intellectual identities and performance. American Psychologist, 52,
613–629.
104
Stewart, A., Healy, J., Joseph, M. (1989). Linking individual

development and social changes. American Psychologist,144(1), 30-42.
Taylor, G. J., Parker, J. D., Bagby, R. M. (1990). A preliminary
investigation of alexithymia in men with psychoactive substance
dependence. The American Journal of Psychiatry, 147(9): 1228–30.
Taylor, G. J., Bagby, R. M., Parker, J. D. A. (1997). Disorders of
affect regulation: Alexithymia in medical and psychiatric illness.
Cambridge, Cambridge University Press.
Thompson, R. A. (1994). Emotion regulation: a theme in search
of definition. Monographs of the Society for Research in Child
Development, 59(2-3), 25-52.
Tooby, J., Cosmides L. (2008). The evolutionary psychology of
the emotions and their relationship to internal regulatory variables. In
Lewis M., Haviland-Jones J. M., Barrett L. F. (Edt.). Handbook of
emotions. New York: The Guilford Press.
Thorndike, E.L. (1920). Intelligence and its use. Harper’s
Magazine, 140, 227–235.
Ungerer, J. A. (1990). The early development of empathy: Self-
regulation and individual differences in the first year. Motivation and
Emotion, 14, 93–106.
Van der Zee, J., Sleegers, K., Van Broeckhoven, C. (2008). The
Alzheimer disease-frontotemporal lobar degeneration spectrum.
Neurology, 71, 1191–1197.
Verissimo, R., Mota-Cardoso, R., Taylor, G. (1998). Relationships
between alexithymia, emotional control, and quality of life in patients
105
with inflammatory bowel disease. Psychotherapy and Psychosomatic,

67 (2): 75–80.
Vernon, P. E. (1940). The measurement of abilities. London:
University of London Press.
Vorst, H. C., Bermond, B. (2001). Validity and reliability of the
Bermond-Vorst Alexithymia
Questionnaire. Personality and Individual Differences, 30 (3):
413–434.
Yelsma, P., Marrow, S. (2003). An Examination of Couples'
Difficulties With Emotional Expressiveness and Their Marital
Satisfaction. Journal of Family Communication, 3 (1): 41–62.
Watson, D., Clark, L. A., Tellegen, A. (1988). Development and
validation of brief measures of Positive and Negative Affect: The
PANAS Scales. Journal of Personality and Social Psychology, 54,
1063-1070.
Wechsler, D. (1940). Non-intellective factors in general
intelligence. Psychological Bulletin, 37.
Wells, A., Matthews, G. (1994). Attention and emotion: A clinical
perspective Hove (UK): Lawrence Erlbaum. (402 pp.).Clinical
Psychology psychoterapy, (2), 134-134.
Williams, C., Wood, R. L. (2010). Alexithymia and emotional
empathy following traumatic brain injury. Journal of Clinical Experimental
Neuropsychology, 32 (3): 259–67.
Wispé, L. (1987). History of the concept of empathy. În
Eisenberg N., Strayer J. (edt.). Empathy and its development. England:
Cambridge University Press.
106
Zahn-Waxler, C., Friedman, S. L., Cummings, E. M. (1983).

Children’s emotions and behaviors in response to infants’cries. Child
Development, 54, 1522–28.
Zeidner, M., Roberts, R. D., Matthews, G. (2008). The Science
of Emotional Intelligence: Current Consensus and Controversies,
European Psychologist 13(1): 64-78.
Zinn, W. (1993). The empathetic physician. Archives of Internal
Medicine, 153, 306– 312.
107
108

Inteligenta Emotionala

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Inteligenta Emotionala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Victoria Stan, Gabriel Stan Inteligența emoțională

VICTORIA STAN GABRIEL STAN

 Editura Fundaţiei România de Mâine, 2020

Editura Fundaţiei România de Mâine este membră

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului

Redactor: Daniela PETRESCU

VICTORIA STAN GABRIEL STAN

EDITURA FUNDAȚIEI ROMÂNIA DE MÂINE

Capitolul 1. Inteligența emoțională – Istoric și studii ………... 9

Capitolul 2. Emoții și control …………………………………... 31

Capitolul 3. Măsurarea inteligenței emoționale ………………. 53

Capitolul 4. Alexitimia …………………………………………. 60

Capitolul 5. Competențele inteligenței emoționale …………… 69

Capitolul 6. Dezvoltarea inteligenței emoționale ……………... 86

După publicarea cărții lui Daniel Goleman în 1995, interesul

general, la protejarea împotriva efectelor negative asupra sănătății ce

CAPITOLUL 1. INTELIGENȚA EMOȚIONALĂ –

1.1. Conceptualizare și istoric

Conceptul de inteligență socială se referă la caracteristici

Judecata în situații sociale;

Memorie pentru nume și chipuri;

Observarea comportamentului uman;

Recunoașterea trăirilor mentale din spatele cuvintelor;

Recunoașterea stărilor mentale din expresiile faciale;

Descrierea comportamentului oamenilor pornind de la

Două paradigme importante sunt cuprinse în teoriile

și interpersonale, concretizate în coeficientul de inteligență

Cantor și colab. (1987) în studiul asupra inteligenței

În antichitate, filozofii vorbeau despre înţelegerea de sine,

Phineas Gage este un caz de referinţă în neurologie, dar

legate de efectul rănii asupra personalității tânărului conduc la

Psihologul american Thorndike evidențiază importanța

Vernon (1940) definește inteligența socială ca fiind

Leeper, în 1948, avansează ideea „gândului emoțional” și

Termenul „inteligență emoțională” nu este nou, el apare

Guilford (1978) definește inteligența socială ca fiind

În 1983, Gardner introduce teoria inteligențelor multiple

Payne (1983/1986) în cadrul tezei sale de doctorat

concept ca fiind o relaţionare creativă cu stări, cum ar fi cele de

Bar-On identifică în cartea lui Darwin ,,Expresia emoțiilor

Goleman – scriitor, psiholog și jurnalist de știință – a scris

1.2. Studii asupra inteligenței emoționale

Termenul de inteligență emoțională este cunoscut publicului

ca fiind o funcție a învățării și este orientat către a acumula

sexul și rasa, și ajunge la concluzia că mulți tineri au modele în

Aceste studii demonstrează influența factorilor sociali,

Persoana cu tulburare neurocognitivă suferă, de asemenea,

pot avea amintiri declarative – fiind în curs de neurogeneză și

1.3. Direcții de definire, caracteristici ale inteligenței

Direcţiile definitorii ale studiilor inteligenţei emoţionale

Definiții ale inteligenței emoționale se raportează la abilități de

• abilitatea de recunoaștere, înţelegere și exprimare a

• abilitatea de înţelegere a sentimentelor altora și relaţionarea

• abilitatea de gestionare și control a propriilor emoţii;

• abilitatea de adaptare la schimbare;

• abilitatea de a rezolva adecvat problemele de natură

Profesorii Mayer și Salovey (1997) au definit conceptul de

Coeficientul de inteligență emoțională se referă la

recunoașterea propriilor emoții și impactul propriului

adaptabilitatea, testarea realității și flexibilitatea de

capacitatea de autocontrol și independență, controlul

capacitate de obținere a unei stări de optimism și fericire;