Povestea puiului de dinozaur

În Pădurea Păpuşilor locuia Dinozel un pui de dinozaur din

pluş.
Spre deosebire de alţi pui de dinozauri , micuţul acesta era
foarte dezordonat. Atăt dedezordonat, încăt niciodată nu ştia
unde îi sunt lucrurile, fiindcă, nu le aşeza la locul lor. De
acelaşi tratament aveau parte şi bietele jucării , pentru că de
căte ori micul dinozaur se juca cu vreuna, îndată se plictisea,
şi o uita fără să îi pese că se murdăreşte, sau călca peste ea
fără milă. Degeaba îi spunea mămica lui să strangă, el nici nu
o lua în seamă.
Într-una din zile cănd s-a întors de la grădiniţă,fiindcă şi
dinozaurii merg la grădiniţă , a început să înşire jucării peste
tot, cum îi era obiceiul, şi era o imagine tristă să vezi grămezi
de jucării aruncate una peste alta prin toată camera. Seara a
venit iute iar micuţul le-a lăsat de izbelişte după ce le chinuise
ca un copil rău: ursului Tic îi smulsese un braţ, iar căşeluşul
de pâslă pe care îl primise în dar de la bunicul Dino zăcea cu
ochii în lacrimi fără coadă.
Nici vorbă să le străngă, era prea obosit pentru asta, nici
măcar nu s-a mai spălat pe dinţi, înainte de culcare , sper că
voi nu faceţi la fel ca el ,şi astfel a adormit fără să se
găndească la felul cum le lăsase aruncate pe covor. S-a trezit
în miez de noapte speriat de nişte zgomote ciudate. Prima dată
a crezut că visează, dar după ce s-a şters la ochi, a încremenit.
Pe covoraş în mijlocul camerei jucăriile făcuseră un cerc
mare, şi păreau foarte supărate.
-Aşa , nu se mai poate, spuse ursul Tic, care se vede treaba ,
era un fel de căpitan, şi agită unicul braţ rămas după lupta cu
micul ştrengar.
Da, dădu din cap şi căţelul de pâslă, fără coadă , puiul ăsta de
dinozaur ne-a făcut să suferim foarte tare, vreau să iasă în faţă,
unul dintre voi, căruia Dinozel nu i-a făcut nimic, vreau să
văd, o jucărie pe care a luat-o de jos, a îngrijit-o, sau a tratat-o
cu un pic de respect. Nu, nu e nimeni, spuse trist, căci nu
semai auzea nici un zgomot de nicăieri.
O maşină, frumoasă căndva, dar acum şchioapă fiindcă nu
mai avea decăt o roată, tuşi scurt:
-Trebuie, să i se dea o lecţie, trebuie pedepsit, cumva, să
priceapă, că nu are dreptul să îşi bată joc de noi…
-Celelalte jucării, rupte ca vai de ele şi bolnave, fură de acord,
un soldăţel ruginit căruia micul răufăcător îi făcuse o baie
grozavă, ieşi în faţă, agitănd sabia nervos.
-Era să mă înece, apoi, cănd a văzut că am ruginit, nici nu s-a
mai uitat la mine,,în ce hal am ajuns..şi aşa era, starea lui
jalnică, căci vopseaua frumos colorată căndva, abea se mai
vedea.
-Şi pe noi ne-a chinuit, se plănseră doi roboţi cu un singur
picioruş.
-Dar noi ?, se auziră alte voci foarte supărate. Deodată, toate
jucăriile începură să se agite ameninţător, iar ursul Tic ridică
lăbuţa cerănd linişte.
-Eu propun un singur lucru, cel mai bine ar fi să plecăm de
aici, ştiu eu un pui de dinozaur la căteva case mai încolo, are
mare grijă de jucării, nu le strică niciodată, şi ştie să se poarte.
Sunteţi de acord? Daca, sunteţi, hai să pornim chiar acum pe
fereastră, căci geamul este deschis!
Căt ai zice,,peşte,, jucăriile erau aliniate în spatele ursului gata
să îşi ia zborul pe fereastră, cănd spre disperarea micuţului de
sub pat îşi făcu apariţia, un papucel plin de praf, ce chiţăi,
asemeni unui şoricel:
-Vin şi eu, aşteptaţi-mă şi pe mine, iar de sub şifonier, răsari,
perechea lui la fel de prăfuită.
-Hei, nu mă uitaţi aici, spuse şi se alatură grupului ce se
îndreptă, în şir indian spre geam.
Micul dinozaur, nu mai statu pe gănduri şi sări din pat căt
colo:
-Unde plecaţi ?, strigă încercănd, să le oprească, dar ele , nici
nu îl priviră.
-Nu, vă las, spuse cu lacrimi în ochi…voi sunteţi ale mele,
trebuie să staţi aici cu mine…
Ursul îi vorbi cu glas ascuţit:
-Tu , chiar crezi, că o să stam aici, să ne distrugi, rănd pe
rănd,, află, că jucăriile au suflet, nu suntem făcute doar din
plastic sau cărpe…
Da, ne-am săturat să ne chinui!, prin urmare plecăm, se
aprinseră celelalte jucării.
-Nu mai vrem să fii prietenul nostru, pentru că tu nu ştii să te
joci! , jucăriile vorbeau acum în cor, fără să se oprească din
mers.
-O, să am grijă, vă promit! şi băiatul simţi lacrimi, dar nu
plecaţi!
-Promiţi..făcu ursul în bataie de joc parcă, dar ce, altădată, nu
ai promis… degeaba, nu ne convingi!
-La o parte din calea noastră, spuseră jucăriile, dăndu-şi
seama de intenţia lui de a închide fereastra, iar micul răutăcios
se văzu, înconjurat din toate părţile şi descurajat se lăsă jos,
doborăt de asaltul jucăriilor.
Astfel îl găsi mama lui dimnineaţă, după ce strigase la el de
nenumărate ori să se trezească, pe covor, înconjurat de jucării.
-Ce s-a întamplat ? mama îl privi mirată, ai căzut din pat? Şi
uimită peste măsură privi spre jucăriile care îl înconjurau.
-Mamă, spuse iute micul dinozaur, trebuie să fac neaparat,
curat aici! A, şi, să îi cos braţul ursului, dar coada căţelului,
unde am pus-o oare, şi grabit, culese papucii şi îi şterse de
praf.
-Azi, am o grămadă de treabă, spuse voios, şi deschise larg
geamul, pentru că ştia că de acum înainte, jucăriile lui dragi,
nu vor mai pleca niciodată!