Patrologia și literatura patristică

Introducere în Patrologie
Exigențele învățământului religios actual:
a) dimensiunea academică, științific teologică, cunoașterea în general.
b) dimensiunea duhovnicească
Evagrie Ponticul împarte viața spirituală în două părți distincte:
1. Viața activă și viața contemplativă (gnostică).
-Prima treaptă a vieții active e credința, care naște teama de Dumnezeu, iar aceasta naște
păzirea poruncilor: înfrânarea, cumințenia, răbdarea și nădejdea.( nepătimire - apathia)
1. Prima treaptă a vieții contemplative este gnoza naturală (phisike).
2. Următoarea treaptă este „teologia”, gnoza mai înaltă;
3. Cea dea treia, este contemplarea Preasfintei treimi, numită și treapta „rugăciunii curate”
Cum Îl putem cunoaște pe Dumnezeu?
1) din cărți, din studiul naturii sau prin revelație;
2) printr-o relație vie și personala cu Dumnezeu.
- Întrucât Dumnezeu este Treime de persoane, El trebuie cunoscut;
- Întrucât Dumnezeu este Duh, El trebuie contemplat în rugăciune;
- Întrucât Dumnezeu este iubire, El trebuie experiat în relație vie și personală.
- TEOLOG ESTE CEL CE SE ROAGĂ; sau CEL CE SE ROAGĂ E TEOLOG
Sfinții părinți ne-au arătat că desăvârșirea este o lucrare lăuntrică de unire a omului cu
Dumnezeu în Iisus Hristos prin Duhul Sfânt, iar teologia a fost definită de ei ca știința
călăuzirii sufletelor dinpre lume spre adâncul de taină al inimii, ca indicator spre viața veșnică.
Sfinții părinți au fost călăuze către viața duhovnicească și ne-au arătat că teologia
hrănește și desăvârșește starea lăuntrică, sălășluirea împărăției lui Dumnezeu în noi, fiindcă
toate darurile duhovnicești sunt date spre desăvârșirea creștinilor. Sfântul Macarie Egipteanul
subliniază și el realitatea înveșmântării omului în lumină cu ajutorul harului divin:
Întrebarea care ar trebui să frământe pe teologi ar fi: Cum să-i trezeşti lumii de astăzi,
marcate de secularism și ateism, dragostea de Dumnezeu?
- Și atunci ca și acum lumea se afla într-o criză a valorilor;
- și atunci ca și astăzi credința era pusă la încercare;
- și atunci ca și astăzi cei puțini și bogați aveau acces la educație și resurse, iar cei mulți
și săraci erau marginalizați.

Cunoaştem câtă nevoie avem de modele şi cât de mult ne marchează ele viaţa. Viaţa e un
şuvoi, un tumult, și în mijlocul atâtor dezorientări şi pericole avem nevoie acută de
îndrumători şi modele, cum au fost și rămân sfinți părinți.
Teologia academică actuală ar putea să se inspire din teologia Sfinților Părinți. Este evident
că teologia se identifică astăzi mai mult cu o activitate a minții, fiind privită ca o ramură a
științei. Ioan Zizioulas, Mitropolitul de Pergam, atrage atenția că astăzi cei care absolvă o
facultate sunt numiți teologi, pe când în vechime sfinții părinții au numit dintre ei doar pe
câțiva cu apelativul de teolog. Sub influența literaturii patristice (mistice) mulți creștini au
început să reacționeze împotriva unei teologii academice, pe care o percep ca ostilă vieții
duhovnicești. Sigur, există astăzi, după cum am amintit, o preocupare serioasă pentru
ameliorarea învățământului, în general, și în special al celui religios. Ar trebui să ne întrebăm
ce fel de cunoaștere a lui Dumnezeu promovăm? E clar că una e să crezi că Dumnezeu există
și alta sa-L cunoști, în mod personal pe Dumnezeu, prin experiență, meditație și rugăciune.
Una e să-L cunoști pe Dumnezeu din cărți și altceva să-L cunoști prin trăire sau prin relație
personală de comuniune și iubire, ceea ce presupune dimensiunea duhovnicească și mai ales
rugăciunea pe care le-au experiat Sfinții Părinți ai Bisericii.

Toate acestea ne-ar putea conduce spre o cultură a calității și excelenței academice în Biserica
noastră. Numai așa învățământul teologie ar putea să fie, deodată, științific / academic și
harismatic / duhovnicesc.

O posibilă lămurire terminologică:

Patrologie și literatură patristică / teologie patristică / teologie neo-patristică / teologie post-
patristică / teologie contextuală.
Teologia „neo-patristică” şi „post-patristică” 

1. Începând cu veacul trecut au apărut primele semne ale unei așa numite sinteze neo-
patristice / Părinți precum George Florovski / Dumitru Stăniloae / Congresul de teologie
de la Atena (1936)- trimiteau înapoi la sfinții părinți pentru evitarea scolasticismului
inflitrat în școlile de teologie ortodoxă odată cu epoca modernă (mulți teologii au
studiat în Apus în secolele XVIII-XX).
2. Există și teologi care consideră că teologia patristică a avut o valoare semnificativă
pentru epoca ei, iar mai târziu, teologia scolastică apuseană i-a devenit superioară, în
vreme ce teologia expusă de teologii contemporani o întrece şi pe cea patristică şi pe
cea scolastică.

- Demersul neopatristic este nevoia de re -descoperire a Părinţilor Bisericii şi a învăţăturii

lor.
- Filonul neopatristicii este duh şi nu informaţie.

- Neopatristică nu înseamnă nicidecum ştergerea de praf a scrierilor Părinţilor şi

utilizarea acestora ca bibliografie „la modă”, ci trăirea efectivă, în gest de continuitate, a
elanului şi priceperii lor insuflate de Duhul prin care au găsit cale de mântuire lor şi
semenilor lor.
- Nu miră deci că în măsura în care teologia occidentală a produs teologie raţionalistă pe
care a numit-o și teologie scolastică, neopatristica constituie tocmai răspunsul
- Neopatristica presupune gestul înnoirii minţii – metanoia şi dobândirea înţelegerii şi
inteligenţei înduhovnicite. Teologia academică contemporană poartă însă încă rănile
pierderii filonului patristic:
Definiții ale Patrologiei:

Patrologia este - o știință teologică, care cuprinde într-o unitate pe toți scriitorii vechi
bisericești ca martori ai învățăturii bisericești, tratați după regulile istoriografiei.
- știința care studiază viața, opera și învățătura Sfinților Părinți și scriitorilor
bisericești.
Denumirea disciplinei
Patristică / Teologia patristica –
-termen prin care dogmatiștii sec. XVII desemnau învățătura sfinților părinți pt. a o diferenția
de theologia biblica / scholastica, symbolica, speculativa etc.
Rolul și importanța Patrologiei pentru viața Bisericii:
1. Contribuie la formarea duhovniceacă a preotului; tratatele despre preoție ale Sf. I.G. de
Aur, Sf. Grigorie de Nazianz; sf.
2. Misiunea Bisericii – propovăduirea Evangheliei, încreștinarea neamurilor
3. Gândirea patristică manifestată în teognosie, cosmologie, antropologie, hristologie,
mariologie, soteriologie, eclezilogie, eshatologie, filantropie, poezie religioasă.
Numele de Patrologie a fost folosit pentru prima oară de către teologul luteran Johannes
Gerhardt (+1637), a cărui Patrologie a apărut în anul 1653.
Părinții teologhisesc cu luminarea Sf. Duh (Stylianos Papadoupulos).
De ce studiem Sfinții Părinți?
Pentru a ne introduce în climatul lor spiritual; pe urmele Duhului Sfânt / a experierilor lor
duhovnicești.
Părinte și învățător al Bisericii este; a) purtătorul Tradiției și al etosului Bisericii; b) are
luminarea Duhului Sfânt pentru exprimarea teologică mai amplă; c) are o contribuție
hotărâtoare în depășirea crizei teologice care zdruncină/macină o epocă a Bisericii (Stylianos
Papadopulos).
Caracteristicii/ Atribute ale părinților sfințenia, ortodoxia, recunoașterea de către Biserică,
vechimea, apărarea credinței (Ioan G. Coman).
Limitele în timp / cronologie / periodizare
Împărțirea clasică: Trei perioade:
1. Perioada I (a începuturilor) de la sfârșitul secolului I (anul 92d.Hr.) până la începutul
sec. IV (anul 300; anul 313 Edictul de la Mediolanum; anul 325 – Sinodul I Ecumenic).
Această perioadă se dezvoltă sun semnul anumitor impulsuri: a) Atmosfera post-
apostolică; se formează etosul creștin, căldura evanghelică, unitatea și dragostea
creștină predominau (Clement Romanul, Sf. Ignatie Teoforul, Sf. Policarp); b)
Gnosticismul-doctrină dualist - emanaționistă; Școlile catehetice din Antiohia și
Alexandria; persecuțiile -martiri Sf. Ignatie, Policarp, Justin, Irineu; apariția
apologiilor; Genuri literare: filologia sacră; exegeza și comentariile biblice, genul
apologetic, genul polemic, genul cronologic și istoric, genul omiletic, doctrinar-
sistematic, morala, genul dogmatic cu teme precum: (triadologia (Sf. Treime),
cosmologie, teognosie, hristologie, mariologie, soteriologie, eclesiologie, Sfintele
Taine, eshatologie), genul ascetic, martirologie, , corespondență (genul epistolar); genul
poetic.
 2. Perioada II (a înfloririi – numită și epoca de aur sau clasică a literaturii patristice)
300/313-451/461 (Sinodul IV de la Calcedon / data morții papei Leon cel Mare. Se
dezvoltă genuri literare noi: autobiografia, ecomionul, necrologul, conlațunile
(convorbiri cu părinții – începutul patericului, spiritualitate creștină – genul filocalic),
opere liturgice, canonice, enchiridioane, manuale, florilegii. Literatura partistic din
perioada a II-a e un răspus la provocările ereticilor privind adevărul de credință (4
sinoade ecumenice numai în această perioadă 325, 382,431, 451).
3. Perioada a III-a 461-749 (data trecerii la Domnul a Sf. Ioan Damaschin. În Apus cu
Grigorie cel Mare (+604); Isidor de Sevilla (636). Continuă controversa hristologică
(sin. 553 și 681). Luptele iconoclaste (încheiate cu Sin. VII ecumenic787). Perioada
sistematizarii credintei; Sf. Maxim Mărturisitorul, SF Ioan Damaschin; perioada
teologiei mistice (Dionisie Areopagitul. Se continuü controversa hristologică a
monofizismului prin apariția monotelismului (Sofronie al Ierusalimului, Maxim
Mărturisitorul și Ioan Damaschinul;
4. Cât va fi Biserica în istorie va avea și Părinți. Patrologia nu are limite în istorie cum nu
are limite Tradiția Bisericii
IZVOARE:
Eusebiu de Cezareea (340), Istoria Bisericească.
Fericitul Ieronim, De viris illustribus - (392/393), cuprinde 135 de capitole.
Ghenadie de Marsilia De viris illustribus (480) continuă pe Ieronim.
Isidor de Sevilla, De viris illustribus (+636).
Ildefons de Toledo, De viris illustribus (+667)
Patriarhul Fotie (+891) Myriobiblion conține 280 de opere creștine și păgâne.
Lexiconul lui Suidas sec. X, cuprinde însemnări referitoare la Sfinții Părinții.
Sigebert de Gemloux (+1112) De viris illustribus / continuă pe Ieronim și Ghenadie; la fel
Anonymus Mellicensis / de scriptoribus ecclsiasticis (1135).
Umaniștii sec. XV-XVI au redeșteptat interesul pentru literatura greacă creștină.
Reformatorii susțineau că Biserica Apuseană se abătuse de la substanța creștinismul primar.
Împotriva acestei criticii Biserica Apuseană cercetează asiduu moștenirea literară a Sfinților
Părinți.
În 1678 congregația maurinilor a trecut la editarea textelor autorilor patristici latini și greci.
Așa s-a ajuns la constituirea Patrologiei ca știință de sine stătătoare.

COLECȚII DE TEXTE PATRISTICE

1. Margerin de Bigne, Bibliotheca Sanctorum Patrum, Paris 1575;
2. Fr. Combefis, Graeco-latinae patrum bibliothecae novum auctorium, Paris 1648;
3. J. B. Cotelier, Sanctorum patrum qui temporibus apostolicis floruerunt, Paris 1679;
4. A. Gallandi, Bibliotheca veterum patrum antiquorumque scriptorum ecclesiaticorum,
Veneția 1765-1788;
5. Nicodim Aghoritul, Philokalia ton ieron neptikon, Veneția 1782.
6. J.P. Migne, Patrologiae cursus completus;
7. Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum (Academia de Științe din Viena
8. Auctores antiquisimi, 1877-1798
 9. Die Griechischen Christlichen Schriftsteller der ersten drei Jahrhunderte.
10.Sources Chrétiennes, H. Lubac și J. Daniélou
Literatură sirieană
J. S. Assemani, Bibliotheca orientalis, 1719-1728;
J. B. Chabot..., Corpus Christianorum Orientalium
R. Graffin, Patrologia Syriaca, Paris 1894-1926

Patrologia Graeca (PG)

Jacques Paul Migne. Patrologiae Cursus Completus. Series Graeca. Editată între 1857-
1866 /161 volume=167: vol 16a, 16b, 16c + vol. 86a si 86b+ 1 vol Patrologiae Graeca index,
editat de Ferdinand Cavallera
Patrologia Latina (PL)
Jacques Paul Migne. Patrologiae Cursus Completus. Series Latina. Publicată între 1841-
1855 începe cu tertulia +230/Papa Inocențiu al III +1216 ; 217 vol + indices 218-221 
Colecția Patrologia Orientalis:
Patrologia Syriaca and Patrologia Orientalis
COLECŢIA PATROLOGIA ORIENTALIS.
Patrologia Orientalis (PO) ocupă un loc cu totul aparte. Până de curând literatura patristică
greacă și latină era pusă în prim planul cercetărilor, ceea ce a dus la diminuarea importanţei
„Răsăritului siriac”, unde au activat sfinţi şi asceţi de mare importanţă pentru viaţa
eclesiastică, deşi creştinismul îşi are originile într-un mediu vorbitor de limbă aramaică.
Editorii centrali ai colecţiei au fost René Graffin (până în 1941) şi François Nau (până în
1931).
Începând cu 1951, colecţia a fost încredinţată lui François Graffin, în timp ce astăzi
editorul colecţiei este P. Luisier.
Traduceri :
În engleză:
Colecția: Early Church Fathers -editată by Roger Pearse
În franceză:
Sources Chrétiennes -colecție bilingvă editată in Lyon in 1942 de iezuiții : Jean
Daniélou, Claude Mondésert, and Henri de Lubac. Actualmente apare la Paris la Edition du
Cerf

Literatura generala: Tratate, Compendii, Manuale, Dictionare

1. Pr. Prof. Dr. Ioan G. COMAN, Patrologie, vol. I-III, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1988.
2. Prof. Dr. Remus RUS, Dicţionar enciclopedic de literatură creştină din primul mileniu,
Ed. Lidia, Bucureşti, 2003.
3. Prof. Dr. Stylianos G. PAPADOPOULOS, Patrologie, vol. I, II,1 și II,2 Editura Bizantină,
trad. de Lect. Dr. Adrian Marinescu, Bucureşti, 2006-2009.
4. Claudio MORESCHINI, Istoria filosofiei patristice, trad. de Alexandra Cheşcu, Mihai-
Silviu Chirilă şi Doina Cernica, Ed. Polirom, 2009.
5. Claudio MORESCHINI, Enrico NORELLI, Istoria Literaturii creştine vechi greceşti şi
latine, vol. I, II,1 și II,2, Ed. Polirom, Iaşi, 2001-2004.
6. Arhid. Prof. Dr. Constantin VOICU, Patrologie, vol. I-III, Ed. Basilica, Bucureşti, 2009;
7. Berthold Altaner, Alfred Stuiber, Patrologie. Leben, Schriften und Lehre der
Kirchenväter, Editura Herder, Freiburg-Basel-Wien, 1966.
8. Johannes QUASTEN, Patrology, vol. I-IV, Ed. Spectrum, Utrecht, Bruxelles, 1950-1960.
9. Jaroslav PELIKAN, Tradiţia creştină, o istorie a dezvoltării doctrinei, I-V, trad. Silvia
Palade, Polirom, Iaşi, 2004...
10.Anthony Meredith, Capadocienii, traducere pr. Constantin Jinga, Editura Sophia,
București 2008.
11.Goergios Patronos, Îndumnezeirea Omului, traducere Pr. Sabin Preda, Editura
Bizantină, București, 2012.
12.Norman Russell, Învățătura despre îndumnezeirea omului în tradiția patristică greacă,
tr. Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2004.
13.Paul L. Gavrilyuk, Pătimirea Dumnezeului nepătimitor. Dialecticile gândirii patristice,
tr. de Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2013.