Figura alăturată prezintă evoluția temperaturilor în ultimii 2000 de ani.

Temperaturile figurate în
grafic reprezintă mediile pe câte un interval de 10 ani. Întrucât nu există măsurători de
temperatură directe în această perioadă, temperaturile au fost reconstituite pe baza măsurării
grosimii inelelor de creștere ale arborilor și a grosimii ghețarilor. Datarea inelelor arborilor se
poate face pe baza determinării concentrației de carbon 14.
Variațiile climatice în evul mediu n-au fost așa de mari ca în perioadele glaciațiunilor. Totuși, în
ultima mie de ani se observă o perioadă caldă regională în secolele al X-lea și al XI-lea, perioadă
numită maximul medieval.
În continuare însă, în perioada (1550 - 1850) a urmat o răcire, mica eră glaciară, în care iernile au
fost foarte reci, în special cea dintre anii 1708 - 1709[10].

Evoluția în perioada actuală[modificare | modificare sursă]

Evoluția temperaturii medii globale

Conform temperaturilor reconstituite de climatologi, ultimul deceniu din secolul al XX-lea și

începutul secolului al XXI-lea constituie cea mai caldă perioadă din ultimii 2000 de ani (vezi
tabelul de mai sus). Epoca actuală este mai caldă cu câteva zecimi de grad față de maximul
medieval. Evoluția temperaturilor, conform Global Historical Climate Network (română GHCN -
Rețeaua pentru urmărirea climatului global), în ultimii ani este următoarea:[11]
Creșterea temperaturii medii anuale față de media perioadei 1951 - 1980, conform
GHCN
Anul 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Creșterea de
0,35 0,12 0,14 0,24 0,38 0,30 0,40 0,57 0,33 0,33
temperatură  °C
Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Creșterea de
0,48 0, 56 0,55 0,49 0,62 0,54 0,57      
temperatură  °C

România nu face excepție, la conferința „Măsuri de adaptare și reducere a impactului

schimbărilor climatice” raportându-se creșteri ale temperaturii cu 0,5 °C în ultimul secol.[12]
2007 a fost anul temperaturilor record. Iarna dintre 2006 - 2007 a fost cea mai caldă din ultimii
100 de ani, de când există observații meteorologice în România. [13] Totodată, în prima lună a
anului 2007, a fost depășită temperatura maximă absolută a lunii ianuarie la 24 de stații
meteorologice.[13] Tendința de încălzire s-a menținut și pe timpul verii. În luna iulie s-a înregistrat
un număr record de 148 de cazuri cu temperaturi maxime zilnice egale sau mai mari de 40 °C.
Comparativ, în luna iulie a anului 2004, maxima de 40 °C a fost atinsă sau depășită doar de două
ori.[13] La Calafat, în luna iulie s-a atins temperatura de 44 °C.[14] Temperatura maximă absolută a
verii s-a înregistrat în toate cele trei luni: la 53 stații în iunie, 94 stații în iulie și la 17 stații în
august.[13] Totodată, a fost atins numărul maxim lunar de zile consecutive caniculare, în care s-au
înregistrat temperaturi de peste 35 °C și de nopți consecutive tropicale, cu temperaturi mai mari
de 20 °C.[13]
În general, anul 2007 este considerat un an al fenomenelor meteorologice extreme. [15][16]
Și în anul 2008 în România au apărut încă de la începutul verii atenționările de caniculă.[17][18]

Cauze ale încălzirii[modificare | modificare sursă]

Ponderea diferiților factori în forcingul radiativ în 2005 relativ la situația din anul 1750.[19]

Clima se schimbă datorită forcingului[20] extern, în funcție de influența deplasării pe orbită în jurul

Soarelui,[21][22][23] erupțiilor vulcanice[24] și efectului de seră. Ponderea diverselor cauze ale încălzirii
este în studiu, dar consensul oamenilor de știință [25][26] este că principala cauză este creșterea
concentrației gazelor cu efect de seră datorită activităților umane din epoca industrializării. În
special în ultimii 50 de ani, când se dispun de date detaliate, acest lucru este evident.
Efectele forcingului nu sunt instantanee. Inerția termică a solului și oceanelor duce la
presupunerea că starea curentă a climei nu este în echilibru cu forcingurile. Studiile pe modelele
climatice indică că, chiar dacă concentrațiile gaselor cu efect de seră s-ar menține la cele ale
anului 2000, clima tot s-ar mai încălzi cu 0,5 °C.[27]

Efectul de seră[modificare | modificare sursă]

Explicația fenomenului[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Efect de seră.
Bilanțul energetic stabilizat al atmosferei terestre. [28]

Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiației terestre în infraroșu este

reținută de atmosfera terestră. Efectul se datorează gazelor cu efect de seră care reflectă înapoi
această radiație.
În figura alăturată sunt prezentate fluxurile termice în atmosferă, în regim stabilizat. Din radiația
solară incidentă, de 342 W/m2 cota de 107 W/m2 este reflectată de atmosferă și sol. Restul este
reținut în atmosferă sau ajunge pe sol. Din totalul de 559 W/m2 (67 + 24 + 78 + 390) din
atmosferă, 235 W/m2 sunt radiați în afara atmosferei, iar restul de 324 W/m2 se reîntorc pe
Pământ datorită efectului de seră. În acest fel se închide bilanțul energetic (342 = 107 + 235).
Efectul actual al existenței gazelor cu efect de seră este că temperatura medie a Pământului este
cu cca. 33 °C mai mare decât ar fi în lipsa lor, adică este de cca. +15 °C în loc să fie de -18 °C. În
acest sens, efectul de seră este benefic, el asigurând încălzirea suficientă a Pământului pentru a
permite dezvoltarea plantelor așa cum le cunoaștem noi azi.
Dacă concentrația gazelor cu efect de seră crește, echilibrul prezentat este perturbat, cota de
235 W/m2 se micșorează iar cea de 324 W/m2 crește, diferența de flux termic se acumulează în
atmosferă, care astfel se încălzește. De aceea, termenul de „efect de seră” este folosit cel mai
adesea în vorbirea curentă pentru a evidenția contribuția unor anumite gaze, emise natural sau
artificial, la încălzirea atmosferei terestre prin modificarea permeabilității atmosferei la radiațiile
solare reflectate de suprafața terestră. Principalul element responsabil de producerea efectului de
seră sunt vaporii de apă, cu o pondere de 36 - 70 % urmați de dioxidul de carbon, cu o pondere
de 9 - 26 %, metanul, cu o pondere de 4 - 9 % și ozonul, cu o pondere de 3 - 7 %.[28][29] citat
de [30] Alte gaze care produc efect de seră, însă cu ponderi mici, sunt protoxidul de azot
hidrofluorocarburile, perfluorocarburile și fluorura de sulf. [31]
Vaporii de apă[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Circuitul apei în natură.

Prezentarea schematică a elementelor componente ale circuitului apei în natură.

Cantitatea de vapori de apă din atmosferă depinde exclusiv de termodinamica atmosferei.

[32]
 Cantitatea de vapori de apă pe care o poate conține aerul este în funcție de presiunea de
saturație, care, la rândul ei, depinde de temperatură. Presiunea de saturație a vaporilor de apă în
atmosferă se poate exprima prin formule teoretice simple, [33] sau, mai exact, prin formule
semiempirice (formule ale căror constante au fost determinate pe baza observațiilor
experimentale), cum sunt relațiile Wexler.[34] Presiunea de saturație a vaporilor de apă crește
repede cu temperatura, astfel că dacă la 10 °C 1 kg de aer uscat poate absorbi 7,73 g de apă, la
temperatura de 30 °C poate absorbi 27,52 g.[35]
Presiunea locală a vaporilor (practic concentrația lor locală) determină viteza evaporării.
Un vânt uscat îndepărtează vaporii de apă formați, permițând evaporarea unei noi cantități de
apă, ceea ce explică efectul de uscare al vântului. La rândul său, vântul este generat de
diferențele de presiune atmosferică, diferențe care apar datorită diferențelor de densitate ale
aerului, densitate care depinde de temperatură. Se observă că temperatura și variațiile ei sunt
responsabile de cantitatea de vapori de apă în atmosferă. Efectul de seră al vaporilor de apă este
însă natural și nu există nicio posibilitate tehnică de a influența cantitatea de vapori de apă din
atmosferă în afară de încercarea de a reduce temperatura. De remarcat că evaporarea este
reversibilă, prin scăderea temperaturii vaporii de apă se condensează, efect
observat toamna și iarna, când scăderea anuală a temperaturilor determină creșterea
precipitațiilor.
Din cele prezentate, deși vaporii de apă sunt principalul gaz cu efect de seră, nu cu privire la el
trebuie luate măsuri în cazul încălzirii globale.