Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Textul eminescian este o poezie deoarece este alcătuit din versuri organizate în strofe (cinci
strofe).
Poezia este un text literar în care cuvintele se îmbină într-un mod armonios prin folosirea unor
reguli ritmice, metrice şi muzicale.
Versificaţia (prozodia) se ocupă cu regulile de construcţie a poeziei (vers, strofă, măsură, rimă,
ritm).
Versul este un rând dintr-o poezie. Versul poate începe cu literă mare sau cu literă mică.
Strofa este o grupare de versuri, în număr variabil. Strofele se despart printr-un rând alb, numit
blanc. Strofele se numesc:
Măsura este lungimea versului şi reprezintă numărul silabelor. Poate fi scurtă (5 – 8 silabe),
medie (9 – 11 silabe) sau lungă (12 – 18 silabe). Măsura poate fi constantă în toată poezia (versurile au
acelaşi număr de silabe) sau variabilă (versurile pot fi mai lungi sau mai scurte).
Rima constă în potrivirea sunetelor de la sfârşitul versurilor, începând cu ultima vocală
accentuată.
Tipurile de rimă:
împerecheată – aabb
încrucişată – abab
îmbrăţişată – abba
monorima – aaaa
semirima – apare atunci cânde se combină încrucişat versuri cu rimă cu versuri fără rimă
(ca în poezia „Lacul”)
Rimă imperfectă este atunci când se potrivesc vocalele accentuate la sfârşit de vers, dar
consoanele pot fi diferite (creştet-veşted).
Ritmul constă în înşiruirea regulată şi armonioasă a silabelor accentuate şi neaccentuate dintr-un
vers.
Exemplu: „La-cul co-dri-lor al-bas-tru” – patru picioare metrice alcătuite din două silabe, prima
accentuată şi a doua neaccentuată – ritm trohaic
Versul poate fi:
Tema
Manual:
1/pag. 85 – tipul de rimă şi 2/pag. 85 – măsura versurilor
a)Rimă îmbrăţişată: b)Rimă împerecheată:
„Peste vârfuri trece lună, – 8 silabe „Ţi-aduci aminte cum pe-atunci – 8 silabe
Codru-şi bate frunza lin, – 7 silabe Când ne primblam prin văi şi lunci, – 8 silabe
Dintre ramuri de arin – 7 silabe Te ridicam de subsuori – 8 silabe
Melancolic codrul sună.” – 8 silabe De-atâtea ori, de-atâtea ori?” – 8 silabe
Caietul elevului:
12/pag. 70
Poezia „Rochia” de Magda Isanos are şase strofe.
Strofele au fiecare patru versuri, numindu-se catrene.
13/pag. 70
Măsura versurilor din strofa a patra este:
versul 1 – 11 silabe
versul 2 – 12 silabe
versul 3 – 11 silabe
versul 4 – 10 silabe
14/pag. 70
Rima este încrucişată.
Emoţiile sunt stări afective de scurtă durată, cu intensitate variabilă, apărute fără ca cel care le
trăieşte să fie conştient de ele; sunt însoţite, de regulă, de reacţii fiziologice: transpiraţie, căldură, bătăi
accelerate ale inimii, tremur, uscăciunea gurii etc.
Sentimentele sunt stări afective de lungă durată, superioare şi complexe; presupun conştientizarea
trăirilor; se raportează la valori şi semnificaţii sociale.
Textul liric exprimă stări sufleteşti, emoţii, sentimente, trăiri interioare, dar şi idei, fiind
caracterizat de subiectivitate; autorul creează un univers ficţional (imaginar), reprezentând propria
percepţie asupra lumii.
Tema
Manual
4/pag. 86 (Explorare) Poezia „Lacul” de Mihai Eminescu:
Emoţii trăite de îndrăgostit:
nelinişte – „Parc-ascult şi parc-aştept”
încredere şi acceptare – „Şi să-mi cadă lin pe piept”
extaz – „Să plutim cuprinşi de farmec”
tristeţe – „În zadar suspin şi sufăr” etc.
Sentimentele îndrăgostitului:
dragoste – „Şi să-mi cadă lin pe piept; / Să sărim în luntrea mică”; „Şi să scap din mână
cârma, / Şi lopeţile să-mi scape; / Să plutim cuprinşi de farmec...”
pesimism – „Dar nu vine... Singuratic / În zadar suspin şi sufăr...”
Caietul elevului
2/pag. 68 – sugestii de răspuns:
Poezia „Rochia” de Magda Isanos mi-a produs o stare de tristeţe / melancolie / nostalgie etc.
Textul citit mi-a amintit de o rochie veche / trecerea timpului / un film cu acţiunea proiectată în
secolul al XIX-lea etc.
Din poezie mi-a plăcut descrierea rochiei delicate din mătase / emoţia bătrânei la revederea
rochiei de la primul bal / sugestia din ultima strofă că nimic nu dispare definitiv etc.
Nu am înţeles din poezie unele cuvinte („crinolină”, „atlasu”, „gârbovă”) / semnificaţia
sintagmei „balul cel dintâi” etc.
tristeţe – „Ce s-a făcut frumoasa dansatoare /care-a plutit în rochia de bal?”
nostalgie – „Revede balul cel dintâi bătrâna”
admiraţie – rochia: „Subţire-i şi uşoară ca un fum”; „foşneşte crinolina de mătase”;
„volanele”; „atlasu” ; imaginea bâtrânei în tinereţe: „Picioarele uşoare şi micuţe, / şi
ochii, şi surâsul strălucit”
bucurie – „şi-i tremură pe-atlasu rece mâna / de-nduioşare multă-nfiorată.” etc.
Caracteristicile textului liric
În textul liric conţinutul este enunţat de o voce ficţională, reprezentând un sine imaginar. Această
voce nu trebuie confundată cu a autorului ca persoană reală; ea reprezintă o ipostază umană: îndrăgostitul,
copilul, savantul, geniul, contemplatorul naturii, revoltatul etc.
Subiectivitatea este o altă caracteristică a textului liric; ea este vizibilă prin mărcile subiectivităţii:
verbe, pronume şi forme pronominale la persoana I, singular şi plural, precum şi la persoana a II-a,
singular şi plural; când textul este scris la persoana a III-a, subiectivitatea este prezentă prin alte mărci
precum exclamaţii sau interogaţii retorice (la care nu se aşteaptă răspuns), interjecţii (cuvinte care
exprimă emoţii, senzaţii: ah!, vai!, of!, aoleu!, o!, oh!, ei! etc.), repetiţii, puncte de suspensie.
În „Lacul” subiectivitatea este exprimată prin:
pronume personale la persoana I singular: „eu”, „-mi”
verbe la persoana I singular: „trec”, „ascult”, „aştept”, „să scap”, „suspin”, „sufăr”
verbe la persoana I plural: „să sărim”, „să plutim”
punctele de suspensie: „Dar nu vine...”
Tema
Caietul elevului
8/pag. 69
Vocea ficţională care enunţă discursul poetic din poezia „Rochia” de Magda Isanos reprezintă
ipostaza umană a nepotului ( a nepoatei), sugerată prin referirea acestuia la bătrâna evocată prin cuvântul
„bunica”.
9/pag. 69
Mijloacele lexico-gramaticale prin care se exprimă vocea ficţională (mărcile subiectivităţii) în
poezia „Rochia” sunt:
Limbajul figurat (poetic / artistic) – presupune existenţa figurilor de stil şi a imaginilor artistice
În „Lacul” cadrul natural cuprinde mai multe elemente: lacul (elementul central), nuferii, codrul,
malurile, trestiile, luna. Peisajul este reprezentat cu ajutorul mai multor figuri de stil, între care epitetul
este reprezentativ.
Epitetul este o figură de stil care constă în determinarea unui substantiv sau a unui verb prin
cuvinte care sugerează însuşiri deosebite ale obiectului sau ale acţiunii; poate fi exprimat prin: adjectiv
(„luntrea mică), adverb („să-mi cadă lin”, „lin foşnească”), substantiv cu prepoziţie („codrii de aramă”).
Când exprimă o culoare, epitetul se numeşte cromatic („lacul albastru”, „nuferi galbeni”, „cercuri albe).
Personificarea este figura de stil prin care se atribuie însuşiri omeneşti unor fiinţe necuvântătoare,
unor obiecte, unor fenomene etc. Se obţine prin combinarea unui substantiv cu un verb („lacul...
tresărind”, „lacul cutremură o barcă”), prin combinarea unui substantiv cu un adjectiv („blândei lune”),
prin punerea substantivului la cazul vocativ („Daţi-mi un trup, voi, munţilor!”).
Repetiţia este o figură de stil care constă în reluarea unui cuvânt / a unui grup de cuvinte / a unei
imagini în scopul accentuării ideii transmise („Parc-ascult şi parc-aştept”). Când se repetă sunete, figura
de stil se numeşte aliteraţie: poate fi consonantică („Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă”-
repetarea sunetului „l” sugerează auditiv clipocitul apei) sau vocalică („Unduioasa apă sune!” – repetarea
sunetului „u” sugerează auditiv sunetul vântului în trestiile lacului).
Inversiunea este o figură de stil care constă în schimbarea topicii (ordinii cuvintelor) normale cu
scopul de a scoate în evidenţă un cuvânt sau o propoziţie („Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl
încarcă” – Nuferii galbeni încarcă lacul albastru al codrilor.; „lin foşnească” – să foşnească lin; „blândei
lune” – lunii blânde; „Unduioasa apă sune!” – Să sune apa unduioasă!; „Singuratic / În zadar suspin şi
sufăr” – Suspin şi sufăr singuratic în zadar.)
Tema
Manual
5/pag. 88
„Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!”
Felul epitetelor din strofa de mai sus şi semnificaţiile lor:
„blândei lune” – epitet adjectival, inversat (stă înaintea substantivului) şi personificator; are rolul
de a umaniza corpul ceresc, de a-l transforma într-un ocrotitor al celor doi îndrăgostiţi
„lin foşnească” – epitet adverbial, inversat (stă înaintea verbului); sugerează sunetul melodios al
trestiilor care se mişcă în adierea vântului
„unduioasa apă” – epitet adjectival, inversat (stă înaintea substantivului); surprinde mişcarea
armonioasă a apei
16/pag.70
Epitetele din prima strofă („Din lada mirosind a molii şi-a parfum / a scos o rochie din tinereţea ei
bunica. / Subţire-i şi uşoară ca un fum, / de parcă-ar fi ţesută din nimica.”) şi semnificaţiile lor:
„(rochie) subţire şi uşoară” – epitetul dublu, adjectival, sugerează delicateţea, fineţea rochiei şi,
implicit, a celei care a îmbrăcat-o cândva
18/pag. 71
A. Epitetul „trist (foşneşte)” sugerează: b) regretul bunicii că a îmbătrânit.
B. „Siluetele graţioase” din odaie ar putea reprezenta: c) amintirile bunicii de la primul bal
C. Mişcarea sugerată de verbul „dansează” pare: a) lentă.
19/pag. 71
Aşa cum reiese din strofa a treia („Revede balul cel dintâi bătrâna, / îşi recunoaşte rochia de fată /
şi-i tremură pe-atlasu rece mâna, / de-nduioşare multă-nfiorată.”), reacţiile bunicii la revederea rochiei de
bal sunt de emoţie profundă, aşa cum sugerează şi tremurul mâinii pe materialul hainei. Epitetul „atlasu
rece” poate transmite ideea de îndepărtare de vremea tinereţii, iar epitetul dublu „-nduioşare multă-
nfiorată” sugerează intensitatea trăirii (nostalgia, părerea de rău din cauza pierderii tinereţii).
21/pag.71
„Şi cum îşi pleacă fruntea tot mai tare,
i-aşa de gârbovă bunica-n vechiul şal...”
Bunica se apleacă „tot mai tare” poate pentru a se conecta (vizual, olfactiv) cu tinereţea sa,
reprezentată prin rochia veche, şi pentru a-şi ascunde tulburarea sau chiar lacrimile faţă de nepot/nepoată.
Epitetul adverbial „tot mai tare” sugerează că tulburarea bătrânei creşte treptat în intensitate.
Poate, de asemeni, sugera şi că omul se pleacă resemnat în faţa timpului pe care, orice ar face, nu îl poate
stăpâni.
25/pag. 72
Elementele componente ale portretului bunicii în tinereţe sunt picioarele, ochii şi surâsul, iar
epitetele care indică proprietăţile lor: „uşoare şi micuţe” (picioarele) şi „strălucit” (surâsul).
31/pag. 73
Personificarea din ultima strofă este „Şi mi-au răspuns mătăsurile moarte... / nu, n-au murit,
dansează mai departe...”. Aceasta are rolul de a sugera că întâmplările trăiesc atâta vreme cât există
amintirile.
Comparaţia este o figură de stil prin care se exprimă un raport de asemănare între doi termeni, cu
scopul de a evidenţia unul dintre ei („Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic”); între termenii
comparaţiei există un cuvânt de legătură: ca, precum, cât, asemenea, aidoma, la fel ca, pare, seamănă etc.
Metafora
3/pag. 189
Reconstituie comparaţiile de la care au fost create metaforele de mai jos, conform modelului:
Smaraldele ochilor ei ne fascinau. –› Ochii ei verzi ca nişte smaralde ne fascinau.
Şarpele argintiu al râului străbate câmpia. –› Râul străbate câmpia ca un şarpe argintiu.
Oceanul verde al pădurii fremăta în lumina rece. –› Pădurea fremăta în lumina rece ca un ocean
verde.
Cântăreaţa avea o voce de privighetoare. –› Cântăreaţa avea o voce ca o privighetoare.
Un fulg alb şi dantelat plutea în zare. –› Un nor ca un fulg alb şi dantelat plutea în zare.
4/pag. 189
Asociază termenii asfinţitul, lumina, luna, ploaia cu expresiile metaforice de mai jos:
„plânsul auriu al unei stele” – lumina
„stăpân-a mării” – luna
„soarele în zare s-a înecat în sânge” – asfinţitul
„un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri” – ploaia
5/pag. 189
Indică ce alte figuri de stil sunt asociate metaforelor în exemplele de mai jos:
„Cu galben şi cu roşu îşi coase codrul ia.” – metaforei iei colorate i se asociază pesonificarea „îşi
coase codrul”
„Şi anină-n haina nopţii / Boabe mari de piatră scumpă.” – metaforele „haina nopţii” (cerul) şi
„boabe... de piatră” (stelele) se asociază cu epitetul „mari” şi „scumpă”
„Aerul, ca-n preajma unui rug, / Răspândea fluida lui rugină.” – metaforei „rugină” (asfinţitul) i
se asociază comparaţia „aerul, ca-n preajma unui rug” şi epitetul inversat „fluida”
Exerciţii
Identifică figurile de stil din versurile următoare extrase din poezia Pelerinaj sentimental de
Otilia Cazimir (manual/pag. 110):
„Grădina noastră... n-o mai recunosc.
Dar prin perdeaua de cireşi şi nuci,
Mă cheamă-n umbră casa părăsită.”
Temă
Identifică figurile de stil din versurile următoare extrase din poezia Pelerinaj sentimental de
Otilia Cazimir (manual/pag. 110):