Enigma Otiliei – caracterizare personaj

George Călinescu este o personalitate din prima jumătate a secolului XX-lea, fiind în
același timp critic și istoric literar, dar și scriitor. Din perspectiva istoricului literar, Călinescu a
considerat că în literatură s-a făcut trecerea mult prea rapid de la romanul tradițional la cel
subiectiv modern. Astfel, Călinescu afirmă că este necesară scrierea unui roman intermediar
de tip balzacian.
”Enigma Otiliei” este un roman publicat în anul 1938 și reprezintă încercarea lui
George Călinescu de a oferi literaturii române un roman de tip balzacian.
Creația literară ”Enigma Otiliei” este un roman realist obiectiv de factură balzaciană,
care înglobează elemente de modernitate.
Tema romanului este la origine balzaciană, deoarece abordează tema paternității
Otiliei, dar și tema moștenirii lui Constantin Giurgiuveanu.
Titlul inițial, ”Părinții Otiliei”, ilustra ideea balzaciană a paternității, pentru că fiecare
dintre personaje determină cumva soarta orfanei Otilia, ca niște ”părinți”. Autorul schimbă
titlul din motive editoriale și deplasează accentul de la un aspect realist, la tehnica modernă
a reflectării poliedrice, prin care este realizat personajul feminin. Personalitatea Otiliei este
”enigmatică”, fiind interpretată în mod diferit de fiecare dintre personajele romanului.
Romanul are o perspectivă narativă narativă modernă, întrucât avem de-a face cu un
narator omniscient, care relatează la persoana a III-a, însă există și un al doilea narator,
Felix, martor al evenimentelor, care realizează legătura dintre naratorul romanului și cititor. 
Din galeria pesonajelor acestui roman se distinge Felix Sima, unul din personajele
principale, care îndeplinește și rolul de observator al mediului viciat. El reprezintă tipul
intelectualului lucid, în formare, prin intermediul căruia cititorul se familiarizează cu celelalte
personaje.
Prezentat încă din primul capitol al romanului, Felix Sima este un orfan încredințat de
către Iosif Sima, tatăl său, un ilustru medic, lui Costache Giurgiuveanu, „unchiul” său. Moș
Costache devine astfel, tutorele personajului care, după moartea tatălui, ajunge în București,
pentru a studia medicina, aspirând la o carieră strălucită.
Trăsăturile lui Felix sunt evidențiate atât prin metoda caracterizării directe, cât și
prin cea a caracterizării indirecte. Caracterizarea directă este realizată de către naratorul
omniscient, acesta punând în lumină, prin tehnica detaliului, portretul fizic al personajului:
„fața îi era juvenilă și prelungă, aproape feminină”, „cu șuvițe mari de păr ce-i cădeau de sub
șapcă”, „un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean […] strânsă bine

1
pe talie ca un veșmânt militar, iar gulerul tare și foarte înalt și șapca umflată îi dădeau un aer
bărbătesc și elegant.”. Aceste trăsături fizice denotă perseverența, delicatețea și
superioritatea spirituală.
 Trăsăturile morale ale personajului sunt expuse tot de narator, în mod direct: Felix
era ambițios, cu o voință de fier, întrucât „voia să ajungă doctor mare”. Acesta avea „o fire
libertină” și era „un om disciplinat”. De asemenea, părerea celorlalte personaje, expusă în
mod direct ne ajută să îl cunoaștem mai bine pe Felix, acesta având în ochii celorlalți un
statut superior, fiind un „intelectual”. Pascalopol îl consideră „un om cu desăvârșire”, Otilia îl
vede mai mult ca pe un copil sau frate, iar Aglae îl consideră un candidat în plus la
moștenirea averii bătrânului. Cu toate acestea, Aglae observă și calități deosebite în
studentul de la medicină, el alegându-și un domeniu „care cere mulți ani”. Chiar și Felix e
conștient de acest aspect, însă nu se dă în lături de la muncă, având un țel înalt, după cum
putem deduce din autocaracterizare: „să-mi fac o educație de om. Voi fi ambițios, nu
orgolios”. 
În raport cu celelalte personaje ale romanului, tânărul își dovedește superioritatea, fiid
considerat un om ambițios și inteligent, chiar și de memebrii clanului Tulea, care însă îl
jignesc și-l detestă, considerându-l un posibil pretendent la moștenirea lui Costache.
Prin caracterizare indirectă, pornind de la gesturi, comportament, relațiile cu celelalte
personaje, sunt reliefate și alte trăsături de personalitate.
Reacția lui Moș Costache atunci când tânărul se prezintă la ușa casei sale îl
bulversează profund, dar ulterior ajunge să o înțeleagă, acceptând comportamentul bizar al
bătrânului și privindu-l cu simpatie. Clanul Tulea îl dezgustă profund, străduindu-se din
răsputeri să păstreze distanța față de răutatea membrilor săi. Caracterul tânărului este
influiențat de meschinăria acestora, căci acțiunile celor din jur pentru care contează doar
puterea banului reprezintă doar un prilej de analiză detașată.
Otilia Mărculescu exercită asupra tânărului o atracție irezistibilă încă de la prima
întâlnire, din salonul îmbibat cu fum de țigară al lui moș Costache. Senzația spontană de
simpatie reciprocă evoluează în timp, transformându-se într-un sentiment profund de iubire.
Deși Felix este un adolescne lucid și hotărât, un fin observator al psihologiei umane,
nu poate descifra taina personalității celei pe care o iubește, căci aceasta alternează stările
de profundă afecțiune cu cele de indiferență. Comportamentul inexplicabil al Otiliei rămâne
pentru Felix un mister, lăsându-i sufletul tulburat, titlul romanului fiind o justificare pentru
caracterul enigmatic al personajului feminin.

2
 Rivalitatea inițială cu bătrânul Pascalopol se metamorfozează într-o profundă simpatie
pentru bărbatul ajuns la vârsta senectuții, care are nevoie de afecțiunea Otiliei, pe care o
iubește ca un părinte. În raport cu aecsta, tânărul dovedește noblețea caracterului său.
Enigma fetei pe care o iubește și pe care o idolatrizează, rămâne însă de nedezlegat
pentru tânărul în formare, care însă prin perseverență ajunge să-și îndeplinească visul de a-
și asigura o carieră strălucită. Este totuși capabil să înțeleagă că într-o societate mediocră
sentimentul de iubire nu îl poate împlini, căsătoria fiind doar o modalitate de supraviețuire.
Prin căsătoria cu fiica unei personalități cunoscute din acea vreme, Felix își face intrarea
„într-un cerc de persoane influente”.
Întemeierea efemeră a cuplului Felix-Otilia se fundamentează pe asemănarea
profundă dintre situațiile famiale ale celor doi. Ambii sunt orfani și au nevoie de afecțiune,
Felix afirmând că otilia reprezintă pentru el idealul de feminitate, prin care a reușit să
suplinească nevoia de dragoste maternă: ”Înțelegi că am găsit în tine tot ce mi-a lipsit în
copilărie”. 
O scena de o importanță deosebită este cea în care se prezintă atracția pe care o
simte Felix față de Otilia, felul în care îi încolțește în suflet sentimentul de iubire, dar și cel de
gelozie, văzând cum Otilia ”generalizează tratamentul”. Îi mărturisește acesteia că o iubește,
însă răspunsul primit nu este cel așteptat, Otilia făcând aluzie la bogăția lui Pascalopol:
„iubirea e un cuvânt mare, dar apoi vezi că singură n-ajunge”. Transformările lui Felix sunt
evidente în urma pronunțării sentimentului de iubire: o iubește „pe Otilia, fără să poată
determina conținutul acestui sentiment” și devine sentimental, romantic, imaginându-și cum
„Otilia tremurând, îl strângea cu brațele ei subțiri de gât”. 
O altă secvență ce subliniază percepția diferită a celor doi îndrăgostiți asupra iubirii
este cea în care, după moartea lui Costache Giurgiuveanu, Otilia vine în camera lui Felix
pentru a-i dovedi că îl iubește. Discuția tinerilor evidențiază raportarea diferită la iubire, care
duce implicit la concepții diferite despre viață: Otilia percepe iubirea în felul aventuros al
artistului, cu dăruire și libertate absolute, în timp ce Felix are despre dragoste păreri
romantice și vede în femeie un sprijin în carieră. Dându-și seama că aceasta ar putea
reprezenta o piedică în împlinirea idealurilor tânărului bărbat, Otilia îl părăsește pe Felix și
alege siguranța căsătoriei cu Pascalopol.
Romanul poate fi considerat un bildungsroman, prin drumul inițiatic parcurs de Felix:
studentul de la început devine profesor universitar și om de știință recunoscut, având o
carieră respectată. Sentimentul de dragoste reprezentă un element important în maturizarea
sa.

3
 În romanul ”Enigma Otiliei”, George Călinescu creează caractere, Felix fiind un
personaj „martor și actor”, care impresionează nu doar prin rafinament și candoare, ci și prin
autenticitate, credibilitate și luciditate.