R1 Încadrare în tipologie

Prin crearea unui roman psihologic, Camil Petrescu sincronizează literatura autohtonă cu cea
europeană.
O primă trăsătură a acestui tip de roman este utilizarea analizei psihologice pentru a prezenta
trăirile, emoțiile, sentimentele și gândurile personajelor, inclusiv pe cele ale naratorului-
personaj prin introspecție. Un exemplu în acest sens este cel al episodului excursiei la Odobeşti,
în timpul căreia, în permanență, Ștefan Gheorghidiu, personajul principal al operei, a analizat cu
luciditate comportamentul celorlalți, în special pe cel al soției sale, analizându-se în acelaşi şi pe
sine, făcând presupuneri cu privire la ceea ce ar fi putut gândi și simți cei prezenți la acel
eveniment.
O a doua trăsătură a romanului psihologic este primatul conflictului interior. Acesta se produce
în conştiința personajului-narator şi e declanşat de conflictele exterioare, întrucât eroul trăiește
sub tirania conștiinței absolute, a obsesiei autoanalizei care devine devoratoare. El cunoaşte
stări și sentimente contradictorii în ceea ce o priveşte pe soția sa sau mediul în care trăieşte din
cauza diferentei dintre aspirațiile personale și realitatea lumii înconjurătoare.
Conflictul exterior, de ordin moral, pune în evidență relația personajului cu societatea, cu
familia (care luptă pentru moştenire), cu Ela (trăind împăcări și despărțiri repetate) sau între
imaginea reală și crudă a războiului și idealizările din literatură., accentuând același orgoliu al
respingerii și plasând personajul principal în categoria inadaptaților social.

R1 Încadrare în tipologie
Ultima noapte de dragoste, Întâia noapte de război este un roman al experienței atât la nivel
formal, prin structură (jurnal) şi tehnici narative (alternanță temporal), cât şi la nivelul
conținutului. Autorul recurge la personajul-narator şi la perspectiva subiectivă, înlocuind
naratorul omniscient și perspectiva obiectivă. Abandonează cronologia liniară în favoarea
memoriei care ordonează relatarea faptelor. Inserează în a doua parte a romanului paginile din
jurnalul de front ținut de autorul concret şi atribuit eroului fictiv.
Primul roman camilpetrescian urmăreşte cele două experiențe ale eroului, iubirea și războiul,
filtrate prin aceeași conştiință, care cunoaşte şi se cunoaște prin acest proces de analiză. Dacă
prima parte reprezintă rememorarea iubirii eşuate dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela, partea a
doua, construită sub forma jurnalului de campanie al eroului, urmăreşte experienţa de pe
frontul Primului Război Mondial. Prima parte este în intregime fictională, în timp ce partea a
doua valorifică, pe lângă jurnalul de campanie al autorului, articole și documente din epocă,
ceea ce conferă autenticitate textului.
R2 Textul este structurat în două părți precizate încă din titlu, care indică temele romanului şi,
în acelaşi timp, cele două experiente fundamentale de cunoaștere trăite, de protagonist:
dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă rememorarea iubirii eşuate dintre Ştefan şi
Ela, partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie al eroului, urmăreşte
experiența de pe frontul Primului Război Mondial. Prima parte este în intregime ficțională, în
timp ce partea a doua valorifică, pe lângă jurnalul de campanie al autorului, articole și
documente din epocă, ceea ce conferă autenticitate textului.
Un episod narativ semnificativ pentru ilustrarea temei iubirii este cel din capitolul I în care mai
mulți ofiteri discută polemic despre un articol de ziar care descrie crima pasională a unui bărbat
înşelat. Ştefan Gheorghidiu ii ascultă pe camarazi, considerând că aceştia folosesc noțiuni
primare, grosolane, cu intelesuri nediferențiate, în timp ce el construiește o întreagă teorie
despre acest sentiment: O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie (…) iubeşti întâi
din milă, din îndatorire, din duioșie, iubeşti pentru că știi că asta o face fericita […] Cei ce se
iubesc, au drept de viată și de moarte unul asupra celuilalt. Ştefan consideră această discuție
banală a fi reprezentativă pentru căsnicia sa cu Ela.
Un alt episod narativ semnificativ pentru ilustrarea temei războiului este în capitolul Ne-a
acoperit pământul lui Durmnezeu. Experiența războiului îi prilejuiește descoperirea
sentimentului morții, a suferinței aproapelui său, a unei lumi apocaliptice. Frontul înseamnă
haos, măsuri absurde, învălmăşeală, dezordine.
Viața combatantilor tine de hazard, iar eroismul este înlocuit cu spaima de moarte, instinctul de
supraviețuire și automatismul: Nu mai e nimic omenesc in noi. Individul se pierde, se simte
anulat in iureşul colectiv.
R3 Două dintre clementele de compoziție, de structură şi de limbaj semnificative pentru
particularitățile textului sunt: incipitul și conflictul.
Incipitul, partea introductivă a oricărei opere literare, care are anumite consecințe în derularea
evenimentelor, îndeplinește anumite roluri, printre care: introducerea cititorului în lumea
fictională, prezentarea unor personaje și fixarea coordonatelor spațio-temporale. În acest
roman, incipitul coincide cu expozițiunea, fixând coordonatele spațio-temporale: În primăvara
anului 1916, ca sublocotenent proaspăt (…) luasem parte (...) la fortificarea văii Pruhovei, între
Buşteni și Predeal. Incipitul trasează acțiunea în timp şi spațiu, însă nu dezvăluie identitatea
eroului, care este și narator-personaj.
Conflictul central este de natură interioară. Acesta se produce în conştiința personajului-
narator şi e declanşat de conflictele exterioare, întrucât eroul trăiește sub tirania constiinței
absolute, a obsesiei autoanalizei care devine devoratoare. El cunoaşte stări șşi sentimente
contradictorii în ceea ce o priveşte pe soția sa sau mediul în care trăiește din cauza diferenței
dintre aspirațiile personale şi realitatea lumii înconjurătoare. Conflictul exterior, de ordin moral,
pune în evidență relația personajului cu societatea, cu familia (care luptă pentru moștenire), cu
Ela (trăind împăcări și despărțiri repetate) sau între imaginea reală și crudă a războiului și
idealizările din literatură, accentuând același orgoliu al respingerii şi plasând personajul
principal în catégoria inadaptaților social.
Dacă anii '20 pot fi considerați, în literatura română, „momentul Rebreanu", în evoluția
romanului românesc, anii '30 reprezintă ,„momentul Camil Petrescu" şi afirmarea celei de-a
doua direcții importante în evoluția speciei: romanul subiectiv. In contextul literar interbelic,
Camil Petrescu îşi găseşte propria formulă narativă, apropiată de spiritul inovator impus de
Marcel Proust.
Acțiunea începe cu prezentarea personajului principal, Ştefan Gheorghidiu, aflat pe front,
contribuind la amenajarea fortificațiilor de pe Valea Prahovei, pentru intrarea României în
război. Eroul este arătat într-o discuție de la popotă, când Gheorghidiu aduce în prezent
aspecte ale căsniciei sale: "Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la Universitate și
bănuiam ca mă înșeală". El relatează cât de fericiți au fost cei doi la începutul căsătoriei, ducând
o viață modestă. Moartea unui unchi de-a lui Gheorghidiu, le aduce o moștenire substanțială,
fapt care schimbă radical viața lor, deorece Ela interesată de viața mondenă a societății. În casa
verişoarei lui Gheorghidiu, cei doi îl cunosc pe domnul G., "un vag avocat, dansator, foarte
căutat de femei". Ştefan observă că Ela pare foarte fericită în preajma lui, ceea ce duce,
inevitabil la bănuiala că acesta îl înşală. Excursia de la Odobeşti pune sub semnul îndoielii
fidelitatea soției. Altă dåtă, sosind pe neasteptate într-o noapte în permisie, nu-şi găseşte sotia
acasă, accasta sosind dimineața. Ștefan o alungă, dorind să divorțeze. După un timp, cei doi se
împacă şi sublocotenentul Gheorghidiu se reîntoarce în armată. Pe front, Ştefan Gheorghidiu
este rănit. Sosit în Bucuresti, în convalescență, Ela îi pare o străină. Hotărăște să se despartă. Ïi
dăruiește casele de la Constanţa, bani, "absolut tot ce era în casă, de la obiecte de preț la cărți [.
…..] Adică tot trecutul".