CURS 07.

04

Pentru a reduce divergenţele în evaluare, diminuând efectul distorsiunilor,

este de dorit ca evaluatorul sa evite următoarele capcane :

 Obiectivitatea exagerată - evaluatorul trebuie să aibă în vedere faptul că

demersul său nu poate fi asemănat cu măsurarea concretă , prin
intermediul unui instrument, după anumite dimensiuni obiective , a unui
obiect. Emiterea unei judecăţi asupra obiectului evaluării prin referinţă la
norme sau criterii, nu poate fi realmente obiectivă, ea este, mai degrabă, o
evaluare interpretativă, apreciativă. ( apreciem, interpretăm evaluarea
unui rezultat)
 Autoritarismului – evaluatorul abuzează de puterea sa şi substituie
funcţiile evaluării cu anumite funcţii nespecifice, generate de contextul
dat.
 Tehnicistă - unii evaluatori consideră că dificultăţile în evaluare pot fi
rezolvate dacă se pun în practică soluţii pur tehnice, că pentru a deveni un
bun evaluator este necesar să dobândeşti anumite competenţe
instrumentale, iar în învăţământul românesc, multe persoane şi instanţe
decizionale riscă să cadă în această capcană.
 Capcana interpretării livreşti – se referă la evaluatorii care consideră că
ştiu totul despre subiectul respectiv şi că răspunsul dat de către subiecţi
trebuie să acopere în întregime subiectul respectiv, fiind ceea ce
specialiştii numesc un răspuns ad literam.

METODE DE EVALUARE

Vizează modalităţile prin care este evaluat elevul. Acestea însoţesc şi

facilitează procesul de învăţământ. Practic, medtoda de evaluare reprezintă
calea pe care o urmează profesorul împreună cu elevii săi, ăn cadrul
demersului evaluativ.

În funcţie de criteriul istoric, diferentiem între metode tradiţionale de

evaluare şi metode moderne de evaluare.

Din categoria metodelor tradiţionale de evaluare, fac parte

- Evaluarea orală
- Evaluarea scrisă
 - Evaluarea prin probe practice
- Testul docimologic

Din categoria metodelor moderne, fac parte:

- Observarea siostematică a comportamentului elevului

- Investigaţia

- Proiectul

- Portofoliul

- Autoevaluarea

- Studiul de caz

Alte metode moderne, care îndeplinesc funcţii multiple, unele dintre

acestea axându-se cu precădere pe funcţiile evaluative : Metoda RAI, Turul
Galeriei, etc.

METODELE CLASICE DE EVALUARE

EVALUAREA ORALĂ- se realizează printr-o conversaţie pe baza căruia

cadrul didactic stabileşte cantitatea informaţiei şi calitatea procesului de
învăţare în care a fost implicat elevul.

În evaluările orale cea mai importanta metoda folosită este

CONVERSAŢIA EURISTICĂ, deoarece asigură învăţarea prin
descoperire.

Metoda CONVERSAŢIEI presupune un sistem bine determinat de

interacţiuni verbale profesor-elev, care stimulează producţia intelectuală
divergentă.

Conversaţia poate să intervină în toate etapele lecţiei, atât în

reactualizarea cunoştinţelor cât şi în recapitulare şi sistematizare sau în
verificare şi apreciere. Din perspectivă modernă, metoda conversaţiei
euristice permite adaptarea autonomă a elevului, la nivelul unui program
de activitate, care se modifică în funcţie de rezultatele obţinute.
 La baza conversaţiei euristice, stau întrebările . În evaluarea
pedagogică, acestea se regăsesc în mai multe ipostaze

- ca elemente componente, ca structuri ale unor instrumente de evaluare ,

precum interviul, chestionarul, testele,

- de sine stătătoare, în evaluarea curentă,când practic se produce

ascultarea elevilor

EVALUAREA PRIN PROBE SCRISE- funcţia principală a evaluării prin

probe scrise în context didactic cotidian este aceea de a oferi cadrului
didactic, informaţii privind calitatea activităţii realizate şi efectele acesteia,
exprimate la nivelul de pregătire al elevilor. Ea semnalează situaţiile în
care unii elevi nu au dobândit capacităţile, subcapacităţile, abilităţile,
preconizate la un nivel corespunzător şi, în consecinţă, fac necesară
aplicarea unor măsuri recuperatorii.

Evaluarea scrisă apelează la suporturi, concretizate în fişe de evaluare,

lucrări de control, teze. Elevii prezintă propriile achiziţii în absenţa unui
contact direct cu cadrul didactic.

Principalele modalităţi de realizare a evaluărilor prin probe scrise sunt :

- probele scrise de control curent- cele care cuprind 1 -2 întrebări din lecţia
de zi şi care durează 10-15 min. Aceste lucrări au rol de feed-back ,atât pt
elevi cât şi pt cadrul didactic. Cerinţele pot viza atât reproducerea celor
învăţate, cât şi exerciţii de muncă independentă.

- examinările scurte, de tip obiectiv, cu durata de 5 minute - se dau câteva

întrebări punctuale, la care elevii răspund în scris succesiv. Corectarea se
poate realiza chiar de către elevi, prin raportare la un model, oferit fie de
cadrul didactic, fie de către colegi sau corectarea se poate face prin
schimbarea lucrărilor cu colegii( corectură reciprocă).

-lucrările scrise de la sfărţit de unitate de învăţare- aceste probe acoperă

prin itemii formulaţi elementele esenţiale reprezentative ale unităţii
respcetive, ele verifică şi evaluează modul în care au fost îndeplinite
obiectivele specifice acelei unităţi de învăţare, îndeplinind astfel o funcţie
diagnostică.
- lucrări scrise semestriale ( teze) – cuprind o arie mai mare de conţinut,
decât cele realizate la sfârşit de unitatea de învăţare şi îndeplinesc funcţii
diagnostice şi prognostice.

Complementaritatea evaluărilor orale şi scrise

Evaluările orale şi cele scrise trebuie privite ca modalităţi evaluative

complementare, şi nu exclusive, deoarece, atât evaluările orale, cât şi cele
scrise nu acoperă nici separat,nici împreună întreaga realitate educaţională
supusă evaluării.

În consecinţă, ele trebuie completate cu probe practice sau cu

alte metode de evaluare.

Cele 2 modalităţi de evaluare au particularităţi distincte, astfel

se impune cerinţa ca fiecare dintre acestea să fie cunoscute şi respectate în
cazul aplicării lor la clasă de către cadrul didactic. Având în vedere
particularităţile limbajului oral, se impune ca acestea să nu fie transpuse în
scris, în formularea întrebărilor şi nici a răspunsurilor, deoarece produc un
efect de superficialitate, după cum influenţa particularităţilor scrisului
asupra vorbirii într-o situaţie evaluativă poate să producă efecte de
concizie inutile şi să genereze dificultăţi în înţelegere.

Elaborarea unei probe scrise are un caracter de proces, realizat

în etape, care presupun anumite demersuri specifice, concretizate în
următoarele etape

1. precizarea scopului probei, a funcţiilor pe care este destinată să le

îndeplinească în desfăşurarea procesului didactic

2. stabilirea conţinuturilor supuse verificării şi a obiectivelor

corespunzătoare acestora, cu menţiunea că vom avea în vedere
conţinuturile esenţiale, reprezentative

3. redactarea probei în concordanţă cu conţinuturile de verificat şi

cu obiectivele corespunzătoare lor. Cerinţele pe care trebuie sa le avem in
vedere se refera la numărul întrebărilor, a itemilor, care depinde de aria
conţinutului , astfel încât sa fie relevante pentru cunoaşterea acelui
conţinut.
 EVALUAREA PRIN PROBE PRACTICE - este o metodă care
reprezintă un liant între a şti şi a face. Practic acestea răspund unui
deziderat al pedagogiei moderne, acela de a şti să faci.

Aceasta vizează identificarea capacităţilor de aplicare în practică a

cunoştinţelor pe care le-au dobândit elevii, a gradului de încorporare a
unor priceperi si deprinderi, concretizate în anumite suporturi sau
activităţi materiale. Evaluarea prin probe practice este posibilă şi necesară
atât la disciplinele care, în mod tradiţional, s-au centrat pe o astfel de
evaluare ( ed. plastică, abilităţi practice, ed. fizică, ed. muzicală, ed.
tehnologică) dar şi la discipline predominant teoretice, care s-au axat pe o
evaluare pur teoretică. Spre deosebire de evaluarea orală şi cea scrisă, care
realizează o evaluare cantitativă şi calitativă a produsului învăţării elevilor,
evaluarea practică se exercită şi asupra procesului de învăţare care a
condus la acel produs final. Putem folosi astfel de probe la discipline
precum matematică, ştiinţe, chimie, biologie, fizică.

Evaluarea prin probe practice realizează verificarea modului în care

elevii efectuează diferite lucrări specifice unor discipline de învăţământ. Se
folosesc pentru verificarea conţinutului experimental şi practic al instruirii.

Pentru a realiza cu succes o activitate practică, de la începutul

secvenţei de învăţare elevii vor fi avizaţi asupra următoarelor aspecte :

- tematica lucrărilor practice

- etapele ce trebuie parcurse până la obţinerea produsului final

- modul în care acestea vor fi evaluate ( baremele de corectare şi de

apreciere, criteriile de realizare şi de reuşită)

- condiţiile care sunt oferite elevilor pentru realizarea activităţii

respective ( aparate, dispozitive, spaţii, instrumente)

Probele evaluative de tip practic pot fi gândite în următoarele

perspective :

 executarea de către elevi a unor produse pornind de la un

model
 realizarea de către elevi a unor acţiuni , pornind de la un
proiect de acţiune
  simularea unor acţiuni , în condiţii speciale ( pe calculator, în
sălile de simulare )

Activităţile experimentale sunt specifice în contextul disciplinelor cu

caracter practic explicativ. Este o variantă a evaluării practice, care se
focalizează numai pe produsul final, a unei secvenţe educaţionale parcurse
de elev. Analiza produselor activităţii este o altă modalitate de evaluare
prin intermediul probelor practice.

Prin produs al activităţii elevului, înţelegem tot ceea ce realizează el

în şcoală şi în afara ei, începând de la cele mai simple forme pe care le
îmbracă realizările acestuia ( teme pentru acasă) şi până la cele mai
complexe, ca rezultate ale activităţilor intelectuale ( compuneri, poezii,
eseuri, monografii) cat si ale activităţilor practice .Această formă de
evaluare nu ignoră procesul învăţării, produsul final sau parţial se
configurează treptat şi poate fi ameliorat din mers.