Tema 7:Tipuri de piață în funcție de concurență.

Unități de conținut:
1.Concurența - esența, funcțiile, clasificarea.
2.Întreprinderea în condițiile pieței cu concurență perfectă
3.Întreprinderea în condițiile pieței de monopol și monopolistice.
4.Activitatea firmei pe piața oligopolistă.
Competențe:
- Definirea concurenței și a formelor ei;
- Identificarea particularităților concurenței perfecte;
- Cunoașterea concepteptelor concurenței imperfecte;
- Determinarea prețului și volumului de producție al firmei în condițiile de
monopol;
- Estimarea activității firmei în condițiile concurenței monopolistice;
- Analiza comportamentului strategic al firmei oligopoliste.

7.1.Concurența - esența, funcțiile, clasificarea.

În procesul desfăşurării activităţii economice între agenţii economici se
stabilesc un număr infinit de relaţii. Caracterul acestor relaţii este uneori
prietenesc, cooperant, de ajutor reciproc şi bună înţelegere, dar mai frecvent
predomină relaţiile de rivalitate, de întrecere între toţi participanţii la activitatea
economică.
Concurenţa este o rivalitate, o luptă, o confruntare permanentă dintre agenţii
economici pentru atragerea de partea lor a clienţilor şi obţinerea, pe această
cale, a unui profit cât mai mare posibil.
Întrucât concurenţa este însoţită de mari riscuri, marea majoritate a
agenţilor economici nu o prea agreează, încercând în fel şi chip să o evite.
Fiind un fenomen complex, concurenţa exercită asupra dezvoltării
economice atât o influenţă pozitivă, cât şi una negativă, efectele pozitive totuşi
depăşindu-le cu mult pe cele negative. Cele mai importante efecte pozitive sunt:
1) Concurenţa oferă tuturor agenţilor economici şanse egale în
desfăşurarea activităţii ecnomice şi obţinerea celui mai mare profit posibil.
2) Concurenţa stimulează promovarea şi introducerea în producţie a
ultimelor realizări ale ştiinţei şi tehnicii, perfecţionarea în permanenţă a tehnicii
şi tehnologiilor folosite, a formelor de organizare a activităţii economice. Aflaţi
în competiţie permanentă, agenţii economici sunt stimulaţi să inoveze, devin
creativi, îşi dezvoltă spiritul de economisire.
3) Favorizează reducerea costului de producţie şi a preţurilor de
vânzare.
4) Stimulează inventarea noilor produse şi ridicarea în permanenţă a
calităţii acestora.
 5) Prin diferenţierea agenţilor economici, concurenţa îi avantajează pe
cei mai instruiţi şi abili dintre ei, pe cei care produc mai bine şi mai ieftin.
Concurenţa poate genera şi unele efecte negative, nedorite, care trebuie
cunoscute pentru a fi contracarate, prevenite şi minimalizate. Principalele efecte
negative ale concurenţei sunt:
a) Concurenţa generează conflicte şi ciocniri de interese, care se
manifestă deseori prin înlăturarea fizică a concurenţilor, prin şantaje, omoruri
etc.
b) Provoacă risipirea resurselor prin distrugerea bunurilor materiale
ale concurenţilor. Adeseori firmele concurente sunt aruncate în aer, incendiate,
distruse, discreditate etc..
c) În unele cazuri, reducerea costurilor se face prin folosirea unor
produse dăunătoare sănătăţii, prin poluarea mediului ambiant, fapt ce-i
defavorizează pe consumatori.

7.2.Întreprinderea în condițiile pieței cu concurență perfectă

În ţările cu economie de piaţă există două tipuri de concurenţă: perfectă şi

imperfectă.
Concurenţa perfectă reprezintă acel model de bază faţă de care se
obişnuieşte a se raporta comportamentul altor structuri de piaţă. Deşi în practică
se întâlneşte foarte rar, acest model concurenţial trebuie studiat deoarece descrie
o situaţie ideală care ne ajută să deducem specificul celorlalte structuri de piaţă.
Concurenţa perfectă se defineşte prin câteva trăsături fundamentale şi
anume:
        atomicitatea pieţei sau atomicitatea participanţilor la actul de vânzare-
cumpărare – presupune existenţa unui număr mare de vânzători şi cumpărători
pe piaţă, astfel încât nici unul din ei, în mod individual, nu dispune de puterea de
a exercita o oarecare influenţă asupra preţului;
        omogenitatea produsului - toate firmele produc un produs asemănător,
deci pentru consumatori este indiferent produsul cărui producator îl aleg;
        transparenţa pieţei (informare perfectă) - cumpărătorii şi vânzătorii sunt
în posesia tuturor informaţiilor relevante referitoare la piaţă, inclusiv cele
privind preţul şi calitatea produsului;
        acceptarea preţului - cumpărătorii şi vânzătorii nu sunt capabili să
influenţeze individual preţul la care produsul se poate vinde sau cumpără; acest
preţ se formează pe baza mecanismului pieţei libere şi reprezintă ceva dat din
afară pentru toţi protagoniştii pieţei;
        libera intrare pe piaţă – presupune că piaţa este liberă şi oricine poate să
intre şi să iasă de pe ea fără nici un fel de restricţii, fie aceştia cumpărători sau
producători;
Piaţa cu concurenţă perfectă e considerată numai în cazul, dacă toate
aceste cinci trăsături sunt prezente în mod simultan. Dacă cel puţin lipseşte una
din trăsăturile sus-numite, atunci avem situaţie de piaţă cu concurenţă
imperfectă sau impură. Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul se formează la
nivelul punctului de intersecţie dintre curbele cererii şi ale ofertei, situaţie în
care cantităţile cerute sunt egale cu cele oferite.
Piaţa cu concurenţă perfectă are o sumedenie de priorităţi faţă de alte
pieţe. De exemplu, ea asigură în permanenţă o reducere a preţurilor şi o sporire a
calităţii produselor. În mare măsură, anume din aceste considerente pieţele cu
concurenţă perfectă sunt pretutindeni în lume apărute de către stat. Însă, în
pofida acestui fapt, în realitate domină concurenţa imperfectă.
Maximizarea profitului şi oferta firmei pe piaţa cu concurenţă
perfectă.
Reeşind din faptul că preţul este dat de piaţă, singura decizie a producătorului,
aflat pe o astfel de piaţă este cât să producă. Producţia care asigură maximizarea
profitului se mai poate determina comparând venitul marginal (MR) cu costul
marginal (MC). Atât costul total, cât şi venitul total cresc pe măsură ce producţia
creşte.
Pentru maximizarea profitului, firma ar trebui să mărească producţia atâta
timp cât venitul marginal este mai mare decât costul marginal: MR > MC.
Firma îşi încetează activitatea atunci când costul marginal devine mai mare
decît venitul marginal: MC > MR.
Firma obţine cele mai bune rezultate când realizează un volum de bunuri
pentru care costul marginal este egal cu preţul pieţei şi cu venitul marginal: MC
= P = MR => profitul total este maxim.

7.3.Întreprinderea în condițiile pieței de monopol și monopolistice.

O firmă imperfect concurenţială este aceea care exercită un oarecare

control asupra preţului produselor sale. Condiţiile în care firma poate deţine
controlul asupra preţului:
- fiecare firmă deţine un segment de piaţă important
- fiecare firmă produce un bun care se diferenţiază de cele ale concurenţilor.
Formele concurenţei imperfecte sunt:
a) monopol – situaţie în care există un singur vânzător al unui bun economic;
b) oligopol – situaţie în care există un număr redus de vânzători al unui bun
economic;
c) concurenţă monopolistică – situaţie în care există mulţi vânzători de bunuri
total diferite;
d) monopson – situaţie în care există un singur cumpărător al unui bun
economic;
e) oligopson – situaţie în care există un număr restrâns de cumpărători ai unui
bun economic.
Monopoluleste un tip de concurenţă imperfectă, în care firma este unicul
ofertant al unui bun omogen, iar acesta este lipsit de substituţie apropiată.
 Pentru ca o întreprindere să ocupe o poziţie de monopol sunt necesare
condiţiile:
1. Existenţa unui vânzător la nivel de ramură ;
2. Întreprinderea trebuie să producă un bun neînlocuibil (nesubstituibil,
omogen);
3. Pe piaţa internă nu trebuie să activeze firme străine care propun acelaşi
bun;
4. Are loc blocarea intrării în ramura respectivă a altor firme;
5. Firma are posibilitate de a alege atât preţul, cât şi cantitatea de bunuri ce
urmează a fi produse şi vândute.
Spre deosebire de piaţa cu concurenţă perfectă, unde producătorii pot
influenţa doar volumul producţiei, în cazul pieţei de monopol întreprinderea-
monopolist are posbilitatea de a modifica atât volumul producţiei, cât şi preţul
de piaţă.
Posibilitatea întreprinderii-monopolist de a fixa preţul de piaţă îi permite
acesteia să stabilească, de obicei, un preţ mai ridicat decât în cazul unei pieţe cu
concurenţă perfectă. În urma fixării unui asemenea preţ, relativ stabil,
monopolul obţine un profit mai înalt, numit “profitul de monopol”. Anume acest
surplus de profit este motivul formării monopolului. Fixarea preţului de
monopol, mai ridicat decât în cazul concurenţei perfecte, este posibilă datorită
faptului că întreprinderea-monopolist stabileşte un volum al producţiei mai mic
decât cel care ar fi existat în condiţiile concurenţei perfecte. Urmărind scopul
obţinerii unui profit mai mare decât profitul obişnuit, monopolul stabileşte o
corelaţie optimă între preţ şi volumul de producţie oferit.
În funcţie de modalităţile de apariţie a monopolului există următoarele forme
de monopol:
1) Monopol pur – presupune existenţa unui singur vânzător al mărfii pe piaţă,
şi acest produs nu are nici un bun substituibil.
2) Monopol natural - se datorează exploatării unor resurse naturale
disponibile în cantităţi limitate, cum ar fi: petrolul, terenurile de pământ ce
permit producerea unor vinuri rare, apele minerale etc..
3) Monopol legal- se constituie prin acordarea unei întrerpinderi, de către
organele de stat, a unor drepturi exclusive de a produce şi a comercializa
un anumit bun sau a presta anumite servicii: producţia banilor şi a
timbrelor, fabricarea medicamentelor, serviciile telefonice, poştale şi de
transport etc..
4) Monopol tehnologic - apare în cazul existenţei proprietăţii asupra
patentului de invenţie şi a dreptului de autor ce permite unei firme să ofere
pe piaţa un produs nou, de o calitate deosebită. Firma este monopolistă atât
cât nu apare alta cu un produs similar.
5) Monopol „ de marcă” - este diferenţierea produselor moderne printr-o
marcă, care este unică, irepetabilă, datorită reclamei şi seriozităţii cu care
sunt serviţi clienţii.
Dacă pe piaţa unui bun sau serviciu omogen există un număr mare de
producători, puşi în faţa unui singur cumpărător, care fixează volumul
de producţie şi preţul de cumpărare, atunci apare situaţia de piaţă de monopson,
iar dacă un singur producător intră în relaţii de schimb cu un singur cumpărător,
atunci apare situaţia de piaţă de monopol bilateral.
Piaţa cu concurenţă monopolistică.
Piaţa cu concurenţă monopolistică - reflectă acea situaţie de pe piaţă, când
vânzătorii şi cumpărătorii pot influenţa raportul dintre cerere şi ofertă, nivelurile
de preţuri în intenţia de a obţine profituri mari şi stabile.
Concurenţa monopolistică reprezintă un segment important al concurenţei
imperfecte şi se defineşte prin existenţa concomitentă a diferenţierii
produselor şi a unui număr mare de vânzători.
Piaţa cu concurenţă monopolistică are următoarele trăsături:
- pe piaţa cu concurenţă monopolistică există mai mulţi producători,
produsele cărora sunt similare, dar neomogene, fapt ce-i permite furnizorului să
influenţeze preţul, preferinţele consumatorului şi cantitatea produsă.
- piaţa cu concurenţă monopolistică se caracterizează prin diferenţierea
produselor în dependenţă de calitatea mărfurilor şi forma de deservire (prin
utilitate, prin performanţele tehnico-economice, design etc.);
- intrarea noilor firme în piaţa cu concurenţă monopolistică este relativ
uşoară, deoarece în ramură activează mai multe firme, fapt ce face imposibilă
subordonarea lor reciprocă;
- efectuarea unui control limitat asupra preţurilor. Consumatorii preferă să
procure mărfuri şi servicii de la anumiţi vânzători, chiar dacă preţurile sunt
relativ mai majorate;
Firma monopolistă poate exercita o putere de monopol datorită dreptuluiconferit
de marca de fabricaţie.
Maximizarea profitului pe piaţa cu concurenţă monopolistică se obţine la
acel volum al producţiei la care costul marginal este egal cu venitul marginal.
Analiza concurenţei monopoliste evidenţiază că în condiţiile actuale se extinde
tot mai mult concurenţa prin produse, care asigură consumatorului cel mai înalt
grad de satisfacţie.
Posibilitatea întreprinderilor, pe o piaţă cu concurenţă monopolistică, de a
influenţa evoluţia preţurilor este condiţionată atît de numărul însemnat de
întreprinderi de pe piaţa respectivă, cât şi, mai ales, de faptul că fiecare
întreprindere, oferind bunuri ce diferă între ele prin design şi performanţele
tehnico-economice, îşi creează o clientelă fidelă, care va continua să procure
marca preferată, chiar dacă întreprinderea producătoare va opera o uşoară
majorare a preţului. Se ştie, de exemplu, că există clienţi fideli atît ai mărcii de
autoturisme “Ford”, cît şi “Mitsubishi” sau “Mercedes”. Această fidelitate este
alimentată nu numai de gusturile specifice ale clienţilor, ci şi de serviciile
deosebite pe care le propune firma respectivă, cum ar fi: înlesniri financiare la
procurare, termene de garanţie diferite, posibilitatea de a revinde automobilul
uzat întreprinderii producătoare, cu condiţia procurării de la aceeaşi firmă a unei
noi limuzine etc..
Piaţa cu concurenţă perfectă este doar un model teoretic, care nu corespunde
vieţii reale. Monopolul este astăzi o excepţie. Pieţele cu concurenţă oligopolică
sunt şi ele puţine. În acest fel, în viaţa reală predomină numeric pieţele cu
concurenţă monopolistică. Aceasta se referă la astfel de ramuri precum:
producerea automobilelor, încălţămintei, îmbrăcămintei,
detergenţilor,electronicii, textilelor, produselor cosmetice etc.. Evident, cu unele
particularităţi în funcţie de ţară.În RM, de ex., în industria berii există realmente
o piaţă de monopol, în România – de oligopol, pe cînd în SUA sau în Rusia
aceasta este o piaţă cu concurenţă monopolistică.

7.4.Activitatea firmei pe piața oligopolistă.

Oligopolul este o situaţie ce există pe piaţa unei ramuri sau subramuri,

în care un număr redus de întreprinderi controlează producerea şi
comercializarea unui bun oarecare.
Potrivit legislaţiei franceze, o piaţă este considerată oligopolistă când pe
ea activează mai mult decât două şi mai puţin decît 20 de întreprinderi. Piaţa de
oligopol este o piaţă intermediară între cea de monopol şi cea cu concurenţă
perfectă. Oligopolul există, de obicei, în asemenea ramuri cum ar fi: siderurgia,
extragerea şi distribuirea petrolului, producerea de apă minerală, de avioane, de
calculatoare etc..
Piaţa cu concurenţă de oligopol are următoarele trăsături:
- piaţa cu concurenţă de oligopol cuprinde un număr limitat de producători
(3 – 7 firme), care deţin o parte importantă din piaţa de desfacere respectivă;
- se produce o gamă variată de produse omogene (petrol sau oţel) sau
diferenţiate (avioane, calculatoare);
- pătrunderea pe o piaţă de oligopol este, dacă nu imposibilă, cel puţin
dificilă.Oligopolul se protejează prin diferite bariere şi restricţii;
- în piaţa cu concurenţă de oligopol există controlul general al preţurilor,
interdependenţa şi incertitudinea. În condiţiile de oligopol fiecare producător
poate fixa volumul de produse şi volumul de vânzări, însă preţul de realizare şi
profitul fiecăruia depinde de deciziile celorlalţi producători;
- există unele limitări privind accesul la informaţii despre piaţă;
- este o formă mai mult caracteristică ţărilor dezvoltate.

Întreprinderea în situaţia de oligopol nu poate lua nici o decizie în această

privinţă fără a ţine cont de reacţia, de răspunsul concurenţilor. Ea este obligată
să-şi elaboreze propria strategie de maximizare a profitului, în funcţie de un
posibil comportament al concurenţilor. De exemplu, dacă o întreprindere, pentru
a-şi mări aria cererii şi a spori volumul producţiei, va reduce preţul, ea ar putea
să suporte pierderi. Fiindcă firmele concurente, ca răspuns la acţiunea ei, ar
putea şi ele să micşoreze preţurile, numai aşa reuşind să-şi menţină porţiunea de
piaţă pe care o controlează. În acest caz, toate întreprinderile oligopoliste se vor
confrunta cu scăderea profitului. De aceea întreprinderile-oligopol încearcă să
evite orice acţiune în privinţa modificării preţului.
Întreprinderile concurente trebuie să aleagă între două tendinţe majore:
1) Tendinţa de a lupta, a se confrunta cu rivalii, pentru a-i învinge, a-i
falimenta şi a domina piaţa;
2) Tendinţa de cooperare (oficială sau secretă), de înţelegere între concurenţi,
ce se poate solda în unele cazuri cu semnarea unui acord, de regulă secret, de
formare a unui monopol;
a) Cartelul – asociere a producătorilor, care stabilesc deschis, în comun
acord, preţurile şi cantităţile fabricate de fiecare firmă;
b) Trustul – rezultatul fuzionării mai multor firme sub o conducere comună.
În cazul unei cooperări tacite, întreprinderile de pe piaţa oligopolistă
recunosc o întreprindere lider, o întreprindere dominantă, care fixează prima
preţul, preluat apoi de celelalte întreprinderi concurente. Formarea monopolului
permite întreprinderilor semnatare să ridice preţul şi să obţină un timp oarecare
un profit de monopol. Astfel, piaţa cu concurenţă de oligopol se poate
transforma în orice moment într-o piaţă de monopol.
Întrucît schimbarea preţului este o acţiune riscantă, întreprinderile de pe
piaţa oligopolistă preferă să recurgă la alt instrument al luptei de concurenţă,
care este diferenţierea produselor şi lansarea unor produse noi, mai calitative,
mai ieftine, mai originale. Doar în acest caz reacţia firmelor concurente nu va
genera reducerea profitului firmei inovatoare. Aceasta se întâmplă din cauza că
pentru a reproduce, a copia şi a comercializa acelaşi produs, este nevoie de timp.
Apoi, furtul de inovaţii sau ocolirea patentelor poate provoca mari amenzi
pentru întreprinderea-hoţ. De aceea, în asemenea situaţie, firma concurentă
preferă să accelereze cercetările cu privire la inventarea unui alt produs, fie
similar, fie completamente nou.