DESCRIEREA ALUMINIULUI

Aluminiul este un element frecvent întâlnit în natură, al treilea cel mai abundent în
scoarţa pământului după oxigen şi siliciu.
Trece rapid de la faza solida la faza lichida, avand solubilitate ridicată în mediul acid.
În natură aluminiul se găseşte doar în stare combinată, cel mai frecvent cu oxigenul,
siliciul şi fluorul.
În România, zonele cu concentraţii crescute în aluminiu sunt: curbura Carpaţilor (zona
Albota), Făget şi Marghita.
Concentraţiile aluminiului în sol sunt diferite; in apa marină şi oceanică au fost găsite
concentraţii între 1-5 μg/l. Aluminiul, în mod natural, se găseşte în apele de suprafaţă, dar şi
în cele de adâncime.
Concentraţia aluminiului în apele de suprafaţă este afectată direct sau indirect de
activitatea umană prin emisiile industriale şi orăşeneşti, prin efluenţi proveniţi de la fabricile
de prelucrare primară sau secundară a aluminiului, fabricile de ciment, industria de pielărie,
uzinele de apă, industria textilă, drenajele din mine, depunerile din atmosferă.
Concentraţia aluminiului dizolvat în apă variază cu pH-ul şi cu cantitatea şi tipul de
materie organică dizolvată, cum ar fi acidul fulvic, humic, tanic.
Concentraţiile aluminiului dizolvat în apă la pH în jur de neutru variază de obicei între
0,001-0,05 mg/l şi între 0,5-1 mg/l în apele mai acide sau bogate în materie organică. În apele
afectate de drenajele acide concentraţia aluminiului a fost de peste 90 mg/l.
La pH neutru apele de adâncime conţin, în general, nivele mai mici de 0,1 mg/l;
precipitaţiile acide, totuşi, pot creşte concentraţia acesteia de până la 10 ori.
Pentru reducerea turbidităţii apelor se folosesc săruri de aluminiu, datorită efectului
coagulant exercitat de acestea asupra particulelor coloidale şi în suspensie, precum şi a unor
substanţe dizolvate, cum ar fi sărurile de fier.
Tratarea apei cu săruri de aluminiu duce şi la scăderea numărului de agenţi patogeni,
precum şi a particulelor ce îi protejează pe aceştia de substanţele dezinfectante.
Ca o consecinţă a tratării cu sulfat de aluminiu, concentraţia aluminiului în apa tratată
este adesea mai crescută decât cea din apa brută.
Dacă se adaugă sulfat de aluminiu în exces, pH-ul apei tratate scade foarte mult şi
aluminiul este pus în libertate în cantitate mare, devenind biodisponibil.
Bazat pe un studiu al WHO, consumul a 1,5-2 litri de apă pe zi, cu un conţinut mediu de 0,2
mg/l contribuie la o expunere orală cu aluminiu între 0,2-0,4 mg/zi, cantitate mai mică de 5%
din aportul total.
Fitoplanctonul conţine aproximativ 40 - 400 ppm aluminiu (masă uscată), ceea ce
conduce la o bioconcentrare de 104 - 105, comparativ cu apa de mare. Aluminiul se găseşte în
ţesuturile tuturor plantelor şi animalelor. De exemplu: larvele de ţânţari 7-33 ppm.
În pofida abundenţei aluminiului în scoarţa terestră, plantele îl asimilează doar în
condiţii de pH acid, când acesta devine biodisponibil. Anumite plante, mai ales cele acido-
tolerante, acumulează cantităţi mai mari de aluminiu. Cantităţi mai mari se pot găsi si în unele
plante subtropicale din familiile Teaceae, Euphorbiaceae şi Caryophyllaceae, care sunt

1
considerate acumulatoare de aluminiu. Plantele din familia Lycopodiaceae pot conţine până la
70% oxid de aluminiu în cenuşa lor.
Frunzele bătrâne de ceai pot acumula până la 30.000 ppm aluminiu, iar unele specii de
ferigă concentraţii de 3.000-4.000 ppm/S.U. Ferigile sunt considerate plante santinelă pentru
contaminarea mediului cu aluminiu.
La speciile de plante cultivate mai uzuale (grâu, ovăz, orz, orez, tutun, porumb,
bumbac etc.) s-a reuşit selectarea unor varietăţi acidotolerante. În zonele cu risc de poluare
industrială, plantele pot deveni surse de aluminiu, ca urmare a contaminării cu pulberi din aer,
apă, sol.
Se stie însa ca in doze mici aluminiul favorizeaza cresterea la ovaz si porumb. La grâu,
secara si orz acest efect nu a fost constatat. Fawzy (1951) a comunicat ca la pH acid absorbtia
altor elemente, în special a K, este frânata de Al. Un continut mediu de Al în plante este
considerat nivelul de 200 ppm.

2
 SURSELE ALUMINIULUI

Aluminiul este un constituent major al particulelor atmosferice provenite din praful de

pe sol, descompunerea rocilor (formand asa numitul praf natural), activitatea nucleară şi
activităţile umane, cum ar fi agricultura şi mineritul. Aluminiul mai poate sa ajunga în aer prin
emisiile de la fabricile de fier şi oţel, fabricile de prelucrare primară şi secundară a
aluminiului, fabricile de ciment (silicat de aluminiu, oxid de aluminiu), de la esapamentul
autovehiculelor si a incinerarii deseurilor.
Nivelele aluminiului din atmosferă variază în funcţie de condiţiile meteo (iarnă, vară),
de nivelul activităţilor industriale din zonă şi de traficul din zonă sau de poziţia geografică a
locului respectiv. Concentratia de aluminiu in aer se incadreaza în intervalul 5-50 ng/m3 [30]
O alta sursa de aluminiu sunt alimentele, unde pentru a imbunatati gustul si pentru
prelucrarea produselor alimentare se adauga aditivi. In Polonia folosirea aluminiului este
interzisa.
Ambalaje si recipientele folosite în industria alimentară contribuie, de asemenea, într-o
oarecare măsură, la poluarea cu aluminiu, cum este utilizat pe scară largă pentru cutii de
conserve, ustensile de bucatarie, aparate, tuburi, folii, pentru multe produse alimentare, acesta
migreaza in alimente. Deşi grăsimile, proteinele şi zaharurile prezente în alimente inhiba
eliberarea aluminiului, aceasta este o problemă care ar trebui să fie luate în considerare.
Concentraţia aluminiului în alimente variază în mod larg, depinzând de produs, tipul
procesării şi originea geografică.
Aportul zilnic de aluminiu prin hrană prezintă variaţii mari, dependente de regimul alimentar.
După O.M.S aportul de aluminiu admis pentru adulţi este de 7 mg/kg masă
corporală/săptămână, adică 65 mg/zi şi pentru copii 2 mg/kg.
La sfârşitul anilor 1970, o altă parte a ecosistemului terestru, arborii de pădure, a fost
ameninţati de ploi acide (Ulrich, 1980). Astăzi, în multe din zonele împădurite din centrul
Europei, copacii sunt pe moarte. Concentraţia aluminiului în soluţia solului creşte, din cauza
acidificarii solului. S-a dovedit ca aluminiul are efect negativ asupra rădăcinilor de plante
erbacee şi asupra copacilor, fiind unul din factorii implicaţi în declinul pădurilor.
Ploile acide dizolvă sarurile minerale si le transporta la sursele de apa. Acest lucru
poate cauza cresterea concentraţiilor de aluminiu în râuri şi lacuri si modificarea pH-lui
ducand in final la otravirea plantelor, la tulburari de comportament la animale si chiar
disparitia faunei in apa.
Aluminiu poate afecta negativ viaţa terestra şi acvatica în diferite moduri.
Concentraţiile regulate de aluminiu în apele subterane sunt aproape 0,4 ppm, deoarece el este
prezent în soluri ca hidroxid fiind insolubil în apă. La valorile ale pH-ului mai mici de 4.5,
solubilitate creşte rapid, determinând concentraţii ridicate de aluminiu. Acest lucru poate să
apară, de asemenea, la valori foarte ridicate ale pH-ului
Aluminiu natural apare în ape în concentraţii foarte mici. Concentraţiile mai mari deriva din
deşeurile miniere si din praful care se gaseste in atmosfera. Acesta ajunge intr-un

3
 final in biocenozele acvatice. Estimarile au aratat ca praful care se gaseste in atmosfera
si contine particule de aluminiu este transportat pe distante lungi si se depun in mari si oceane.
Aceasta este considerata principala sursa de poluare cu aluminiu a apelor.
Concentraţii mari de aluminiu din Oceanului Atlantic sunt, reflectate si în apele de
adâncime din cauza dizolvarii particulelor de aluminiu care se depun. Cel mai mare nivel ce
concentrare s-a observat in Marea Mediterana.

Circuitul biogeochimic al aluminiului

4
 TOXICITATEA ALUMINIULUI IN PLANTE

Numeroase studii efectuate de mai mulţi ani au arătat că aluminiul poate fi atât
benefic cat şi nociv pentru plante, cauzând chiar moartea.
Efectul benefic al aluminiului asupra plantelor constă în stimularea absorbţiei de fier
de rădăcină, creşterea absorbţiei de fosfor, prevenirea efectelor toxice de cupru şi mangan şi
de protecţie a plantelor împotriva ciupercilor fitopatogene.
Mai mult, aluminiu măreşte rezistenţa plantelor la condiţii nefavorabile de mediu, cum ar fi
seceta, temperaturi ridicate şi scăzute, salinitatea solului . Pe de altă parte, efectul negativ
asupra plantelor se manifestă prin scăderea culturii care este cauzată de modificări în
morfologia sistemului radicular, inhibarea creşterii sale elongative, reducerea numarului de
radacini, şi moartea conului de creştere. Mai mult decât atât, fitotoxicitatea aluminiului se
remarca prin perturbări în absorbţia de substanţe minerale (schimbări în plasmă structura şi
funcţia membranei), inhiba diviziunile celulare, alungirea şi tulburările de crestere in
procesele importante de stabilire normală a sistemului radicular, influenţă asupra relaţiilor
aluminiu simbioză între plante şi bacterii Rhizobium şi Bradyrhizobium este, de asemenea,
foarte dăunătoare.

Baza apexului este o ţintă pentru toxicitatea aluminiului deoarece acumulează mai
mult aluminiu şi produce pagube mai mari fizic decât ţesuturile mature din rădăcină.
Studiile au a indicat faptul că bacteriile sunt mai sensibile la aluminiu. Variabilitatea
largă de toleranta a plantelor la acţiunea aluminiului rezultă din faptul că există două
mecanisme de rezistenţă:

a) extracelulare - blocarea intrarii aluminiului în celulă,

b) intracelulare - constând din schimbări în metabolismul celulelelor care au fost poluate de
aluminiu, care să conducă la imobilizarea aluminiului şi detoxifiere.

Simptomul cel mai uşor de recunoscut a toxicitatii este inhibarea creşterii rădăcinei.
În nutrienţii simplii poate să inhibe cresterea rădăcinii în termen de 60 min. Cu toate acestea,
inhibarea de creştere economică în sine oferă puţine informaţii despre cauzele de stres care va

5
precede sau să coincidă cu modificările în creştere. Pentru a înţelege mecanismele toxicitatii
aluminiului este esenţial identificarea site-urile primare implicate, atât anatomice şi
metabolice, fiind conştient că aluminiul are efecte diverse şi să acţioneza în mod diferit la
fiecare specie.
La un pH de 3,0 unele plante dispar; este evident ca exista o perturbare a echilibrului
ecologic in ecosistem.

Sensibilitatea plantelor la aluminiu

Specii foarte sensibile Specii mediu sensibile Mai putin senzitive

Sfecla Mazare Lupin
Salata verde Floarea-Soarelui Nap
Mustar Cratof Alune
Castravete Ovaz Secara
Rosii Datura
Lucerna Porumb
Bumbac Coacaz
Sorg Hrisca
Orz
Grau

6
 TOXICITATEA ALUMINIULUI LA ANIMALELE TERESTRE

In comparatie cu alte metale, toxicitatea aluminiului a fost considerata inofensiva.

Absorbit in cantitati mici, el este complet eliminat prin urina in conditii normale de
functionare dar cu toate astea in urma cercetarilor medicale, s-a demonstrat ca in anumite
conditii, aluminiul provoaca tulburari grave mai ales in echilibrul mineral si a sistemului
nervos. În ultimu deceniu, un număr tot mai mare de animale au prezentat dereglari in urma
intoxicarii cu aluminiu.
La păsări şi mamifere, aluminiu asimilat prin hrana, afecteaza ouale, diminuarea
absorbtiei de calciu si provoaca tulburari in organism legate de comunicare, functii secretorii
si cresteri celulare.
Impactul asupra mediului cu aluminiu şi asupra vieţii sălbatice terestre, sunt puţin
cunoscute.
In urma experimentelor s-a observat ca ouale la unele pasari salbatice au prezentat
defecte de coaja, dimensiuni reduse si o mortalitate crescuta. Deoarece aceste constatări au
fost limitate la păsările care cuibăresc pe malul unui lac suspectate să fie otrăvire s-a propus
analize, ca Cd, Cr, Cu, Pb şi Hg pentru a descoperi factorii intoxicarii.
S-a dovedit ca Prepeliţă japoneză (Coturnix coturnixjaponicia) a fi în mod special
sensibila la efectele reproductive ale aluminiului cu toate acestea, nu a existat exec de
reproducere.
Cu toate acestea studiile viitoare vor arata daca a crescut concentratia aluminiului
asociat cu acidifierea. Diferentele intre specii, apariţia şi toxicitatea diferiţilor compuşi ,
posibilele efecte sinergice cu alţi contaminanţi, şi interacţiuni potenţia, toate vor fi întrebări-
cheie în studiile viitoare.

TOXICITATEA ALUMINIULUI ASUPRA FLOREI SI FAUNEI ACVATICE

Concentraţiile ridicate ale aluminiului în apele poluate in urma activitatii industriale,

acidifierea si ploile acide, nu au demonstrat daca plantele acvatice ar fi afectate la niveluri
ridicate ale aluminiului in apele dulci. Efectele sunt diferite la fiecare specie.

7
 TOXICITATEA ALUMINIULUI ASUPRA NEVERTEBRATELOR

Aluminiul afecteaza comunitatea zoo-planctonului în apele de suprafaţă. Multe dintre

animale au fost găsite moarte, cauza fiind probabil reducerea tensiunii superficiale. La pH
foarte scăzut, concentraţie mare a aluminiului poate avea un efect de ameliorare, de exemplu
muscă efemeră (Heptogenia sulphurea) şi mici crustacei planctonici (Daphnia magna)
Nu toate speciile de nevertebrate testate au aratat mare sensibilitate la aluminiu, cu
toate acestea, s-a demonstrat reducerea de hemolimfă Na + a racilor care au fost expusi la
apele acide cu o concentratie mare de aluminiu. Un efect al aluminiului asupra speciilor de
muste efemere fiind mai sensibile este o respiraţie sporită.
Ca şi la peşti, aluminiul acţionează asupra organelor respiratorii. Aluminiu se poate
acumula în organismele nevertebratelor care trăiesc în apele acide. Unele păsări cum ar fi
muscari Pied, care se hraneste cu insecte sau în apropierea lacurilor acide, au fost depistate ca
au concentratia mare de aluminiu in maduva osoasa si in oua ca urmare a hranirii cu
nevertebratele.

TOXICITATEA ALUMINIULUI ASUPRA PESTILOR

Acidifierea apelor de suprafaţă este o problemă majoră în Canada de est si

Scandinavia. O consecinţă importantă a acidifierii este mobilizarea aluminiului din mediul
edafic in mediul acvatic. Valorile crescute ale concentraţiilor de metale (de exemplu, A1, Zn,
Mn) sunt adesea asociate cu un nivel scăzut a pH-ului în lacuri.
O corelaţie inversă între concentraţia A1 şi nivelul pH-ului a fost identificat pentru
suprafaţa apelor în regiunea Adirondack a statului New York, sudul Norvegiei, coasta de vest
din Suedia, şi Scoţia. Concentraţiile si fluxurile de aluminiu de 0 la 0,6 mg 1-1 au fost
măsurate în lacurile din Adirondack cu un nivel al pH-ului cuprins intre 7,2-4,2. Aceste
niveluri ridicate a aluminiului în apele acide pot fi toxice pentru mediul acvatic.
Mortalitatea pestilor pare să rezulte prin necroza severa a epiteliului iar mortalitatea
peştilor apare la concentraţii de 0,2 mg 1. Alte efecte sunt deficiente respiratorii si infundarea
mucoasei la branhii.
Valorile crescute de Al (0,3 - 0.5 mg 1 ) au fost, de asemenea, extrem de toxice pentru
larve la un nivel scazut de pH (4,2-4,6).
Aluminiu este în principal toxic pentru peşti, la valori de pH 5.0-5.5. O concentraţie de
aluminiu de 1,5 mg / L sa dovedit a fi fatala pentru păstrăv.

8
 EFECTELE TOXICE SI ECOTOXICE ASUPRA PLANTELOR

Aluminiul in rădăcina, se gaseste în stratul mucilagiu din vârful rădăcinii, pe pereţii

celulelor epidermei şi pe cortex. Aluminiul este preluat în citoplasma de a acizii nucleici şi
fosfaţi.
Aluminiul este transferat in mica masura si la lastari.
Principalele simptome observate la radacini sunt: reducerea creşterii in lungime,
rădăcină şi îngroşarea ei. Rădăcinile laterale sunt scurte, groase si fragile. Simptomele sunt de
asemenea văzute si la muguri prin reducerea cresterii, îngălbenirea, ofilirea, şi, uneori,
pierdere de poziţie dominantă apical. Concentraţiile de Ca şi Mg sunt de asemenea, mult
reduse în rădăcini şi lăstari.
Aluminiul este toxic si pentru ciuperci, astfel el poate afecta in mod negativ simbioza
între ciuperci şi rădăcini, asa-numita micoriza care are un rol important in absorbtia apei si a
substantelor nutritive in plante si procesele fiziologice
Plante care cresc pe sol acid si-au dezvoltat mecanisme pentru tolerarea mare a
concentratiei aluminiului în sol
Cele mai multe rădăcini ale copacilor sunt situate în orizonturile superioare ale solului,
adică O, A, şi superioară, B, orizontului. Concentraţia aluminiului creste cu o profunzimea
solului.
În orizonturile B din pădurile podzolice în Scandinavia, solurile acide au concentraţii
de maxim 5.4 mg / L. Pe de altă parte, în unele soluri forestiere din sudul Suedia a existat o
scădere pe termen lung a pH-ului şi o creştere a concentratiei aluminiului. Aceeaşi tendinţă a
a fost văzuta si în Germania de Vest.
Dintre speciile de arbori de pădure din Scandinavia, pinul (Pinus sylvestris) pare a fi
mai tolerant la aluminiu decât mesteacăn (Betula pendula), care este din nou mai tolerant
decât molidul din Norvegia (Picea abies).
Frunzele acumuleaza cel mai mult aluminiu, nivelul fiind si în functie de reactia
solului; pe solurile puternic acide se ridica continutul de aluminiu al plantelor si îndeosebi
acela din radacina.
În caz de toxicitate, radacinile sunt primele afectate. Simptomele toxicitatii de
aluminiu se coreleaza cu un continut scazut de fosfor, încât suplimentarea cu P îndeparteaza
aceasta toxicitate. Se considera limita spre toxicitate valoarea de 50 ppm în substanta uscata.
Acest efect se recunoaste prin uscarea vârfurilor frunzelor batrâne, care poate
cuprinde întreaga planta. La cartof, partea aeriana ramâne mica, poate sa moara, iar recolta de
tuberculi este foarte redusa.

9
 EFECTELE TOXICE SI ECOTOXICE ASUPRA PESTILOR

Aluminiul se acumuleaza in branhii dar si in tot corpul. Produce iritatii ale pielii,
cresterea celulelor mucoase, scaderea nivelului de oxigen din sangele arterial in schimb
activitatea metabolic nu e afectata.
Expunerea cronică la condiţiile subletale acide care provoacă tulburări ale
simţului olfactiv înainte de un episod toxic, s-ar putea reduce astfel şansa pentru o populaţie
de peşte sa supravietuiasca in mediul lor.
Daca pestii sunt expusi la un pH de 5,0 si 235 pg Al 1-1 acestia mor in cel mult 80 de
ore.

10
 BIBLIOGRAFIE

 Aluminum toxicity to fish in acidic waters ,Earth and Environmental Science ,Water,
Air, & Soil Pollution, Volume 18, Numbers 1-3, 289-309, Joan P. Baker and Carl L.
Schofield
 Effects of acid, aluminium and lime additions on fish and invertebrates in a
chronically acidic welsh stream , Water, Air, & Soil Pollution, Volume 45, Numbers
3-4, 345-359, , C. P. McCahon, A. F. Brown, M. J. Poulton and D. Pascoe
 The effect of aluminium in soft water at low pH and different temperatures on
mortality, ventilation frequency and water balance in smoltifying Atlantic salmon,
Salmo salar ,Environmental Biology of Fishes, Volume 36, Number 2, 193-203,
Antonio B.S Poléo and Ivar P. Muniz
 http://facultate.regielive.ro/proiecte/industria_alimentara/metale_grele_in_carne-
70873.html
 http://www.elsevier.com/locate/permissionusematerial
 Analytica Chimica, Volume 588, Richard P. Balwin, Lutgarde Buydens

11