Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta Luca

13,12
Pregătirea marelui praznic al Nașterii Domnului îndeamnă la
reflecția asupra vocației fundamentale a omului, primită la creație, pe care
Mântuitorul nostru Iisus Hristos vine să o restaureze. Este vorba despre
statutul lui ființial de „anthropos”, adică „cel care privește în sus” spre Cel
ce i-a dat viață și despre natura lui de „împărat al celor de pe pământ” (Sf.
Grigore Teologul), care întrupează și perpetuează în jur ordinea „foarte
bună” (Facere 1, 31) imprimată lumii de Creator. Această responsabilitate
nu poate fi împlinită doar parțial, ci presupune un parcurs dinamic și
continuu către desăvârșire.
Minunea vindecării femeii gârbove într-o zi de sabat, printr-o
aparentă încălcare a normelor rituale care solicitau un repaus total, redă în
maniera cea mai limpede consecințele dramatice ultime ale devierii de la
această înclinație zidită în noi. Ne descoperă însă și cum putem manifesta
vocația noastră de „dumnezei” și „fii ai celui Preaînalt” (Ps 81, 6) și cum o
perpetuăm ca teofori, prin urmarea „legii lui Hristos” (Ga 6, 2).
Vocația omului este de „a privi în sus” 
Tămăduirea femeii gârbove este instantanee. Femeia era bolnavă de
multă vreme, de optsprezece ani şi, deși adusă de spate, nu abandonase
îndatorirea religioasă de a fi sâmbăta la sinagogă. În timp ce propovăduia,
Iisus i-a observat statura chinuită, a chemat-o și a dezlegat-o de neputință
(Luca 13, 12). Dimensiunea duhovnicească a acestei minuni depășește cu
mult aspectul aparent de terapie miraculoasă. Imaginea femeii încovoiate
care asculta propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos în ziua de sabat este
tulburătoare și contrastează cu tabloul desăvârșit din prima zi de odihnă,
când Dumnezeu a constatat că toate lucrurile erau „bune foarte”.
Omul, „dumnezeu al pământului” (Sf. Grigorie de Nyssa), care
altădată privea peste toate viețuitoarele pământului aduse de Creator în
fața lui, pentru a le rândui fiecăreia rațiunea existenței, stătea acum tăcut,
cu capul în jos, asemenea lor, fără să aibă măcar puterea să ceară ceva.
Nu era o plecăciune a smereniei, ci a suferinței profunde, a unei
rațiuni palide și lipsite de inspirație, prin depărtarea de izvorul ei, Rațiunea
supremă.
ZIUA DE SAMBATA!!!= cele mai multe minuni

Cum putea, oare, Mântuitorul Iisus Hristos să accepte această si-

tuație, mai ales într-o zi de odihnă, ziua în care altă dată Dumnezeu își
contempla opera lui cosmică, care avea în centrul ei omul plin de
potențialități? Creatura este luată din nou în mâini de Creator și
restaurată. Este sugestiv că Sfântul Evanghelist Luca nu menționează ca
prim efect încetarea imediată a durerilor, ci că femeia „îndată s-a îndreptat
şi slăvea pe Dumnezeu” (Luca 13, 13), asemenea întregii creaturi la
începuturi.
Observăm un mod diferit de raportare la Lege din partea femeii
vindecate și a mai marelui sinagogii. Dacă tenacitatea femeii de a veni la
sinagogă era întruparea respectului față de Lege, în cazul învățatului iudeu
interpretarea selectivă și speculativă a normelor rituale îl situează într-o
poziție exterioară față de spiritul acesteia, în consecință și față de duhul
sabatului. Hristos nu a venit să strice, ci să împlinească Legea (Matei 5, 17)
cu propria lui lege (Galateni 6, 2),
Minunea vindecării femeii gârbove ne descoperă astfel cum să
actualizăm primirea Domnului în suflete, pe de o parte conștientizând
statutul nostru de făpturi minunate care îl laudă pe Dumnezeu (Psalmi 138,
14), iar pe de altă parte pe cel de creștini care, conștienți de pecetea regală,
profetică și sacerdotală primită la botez, caută să modeleze umanitatea și
întreaga creație după chipul lui Hristos.

– EU Știu unde este apă adâncă… Asemenea și

noi!

miliardarul nigerian Femi Otedola, într-un interviu telefonic:

„Domnule ce vă amintiți că v-a făcut cel mai fericit bărbat din toate
timpurile?”
„Parcă ar fi venit la un loc de picnic unde au împărțit un jackpot.
„Am simțit o ADEVĂRATĂ bucurie în interiorul meu. Când am decis să
plec, unul dintre copii m-a prins de picioare. Am încercat să-mi eliberez
ușor picioarele, dar băiatul s-a uitat la fața mea și mi-a ținut picioarele
strâns.
„M-am aplecat și l-am întrebat pe băiat: Mai ai nevoie de ceva?
„Răspunsul pe care mi l-a dat acest copil nu numai că m-a făcut fericit,
dar mi-a schimbat complet atitudinea față de viață. Acest băiat a spus:
„Vreau să-mi amintesc chipul tău, astfel încât atunci când te voi găsi
în rai, să te pot recunoaște și să-ți mulțumesc încă o dată”.
„Acela a fost cel mai fericit moment din viața mea”