Piesa de teatru - Cu fericirea... nu-i de glumit!

Personaje:
Cele nouă fericiri - nouă copii, îmbrăcaţi în haine de culori deschise
Evanghelistul Matei
Omul modern
Plictiseala
Stresul
Enervarea
Prezentatorul

Prezentatorul: S-a întâmplat ceva neauzit,/Trecutul în prezent a înfrunzit,/Omul modern, stresat şi

obosit,/Cere un sfat, să fie fericit!
Omul modern (cu ochii la ceasul de mână, cu o geantă - diplomat în mână):
Am pierdut deja zece întâlniri!/Pe cine să mai sun? Să le amân...
(El formează un număr oarecare pe un telefon mobil; mimează că vorbeşte).
Cele nouă fericiri (în cor): Ne-a rostit Domnul Hristos,/Ca să îi fim de folos/Omului, în orice timp
Nu îmbătrânim vreun pic!
Evanghelistul Matei:Să se prezinte acum fiecare,/Ca fericirea să ne înfioare,/O fericire paşnică,
cerească,/Nu una trecătoare, pământească!

Fericirea 1: Să mă prezint: sunt prima-n lanţ de nouă:„Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia
cerurilor".
Săraci cu duhul sunt aceia care/Smeriţi trăiesc, fără de îngâmfare;/
Săraci ei par, nu se slăvesc pe sine/Şi nu-ncetează în gând să se-nchine./
Lumea nu-i ştie, par neînsemnaţi,/În cer, de Domnul, ei sunt lăudaţi!
Împărăţia ei o moştenesc,/În fericire, ei, se împlinesc!

Fericirea 2: Eu sunt a doua treaptă, următoarea:„Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia".
/Nu cei ce plâng pentru orice motiv,/Ci cei ce au al pocăinţei chip;/
Care-şi cunosc păcatul, cu regret,Prin plânsul lor spălând al lor suflet;/
Chiar pentru alţii plâng, care greşesc,/Şi nu-şi dau seama, nu se pocăiesc;/
Împărăţia ei o moştenesc,/În fericire ei se împlinesc!

Fericirea 3: Sunt treapta trei, ce urcă înspre cer:„Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul."
Cei blânzi sunt rari, ca florile de colţ,/Pe stânca lumii cresc, nemânioşi,/
Domoli la enervare, iuţi la rugă,/De la ei întristarea o să fugă;/
Sunt buni aceştia, nerăzbunători,/Pentru ei, toţi sunt ca fraţi şi surori,/
Împărăţia ei o moştenesc,/În fericire ei se împlinesc!

Prezentatorul: Îngăduiţi o pauză la trepte,/Un personaj modern să se prezinte;

E plictisit de tot ce s-a-ntâmplat,/Spre fericire el nu a urcat!

Plictiseala: Of! Ce plictis! Ce somn mi s-a făcut,/Ce să fac oare, să scap de urât?
Să mă întind, ca să cuprind mai mulţi,/Pe cei la sensibilitate muţi.
Of! Ce plictis! Tentacula-mi întind/Şi-o lume-ntreagă moleşesc, cuprind;
Învârt în hăul grelei lâncezeli,/Să cadă pradă negrei plictiseli!

Evanghelistul Matei: (către omul modern)

Eşti plictisit cumva, fârtate? Haide, spune/Ce stare sufletească e în lume?
Mi s-a părut că aveţi la-ndemână/Ştiinţă multă, c-aţi mers şi pe lună!
Cum de vă plictisiţi, eu mă întreb,/Privind la ce aveţi, nu înţeleg...

Omul modern: Mă doare capul doar când mă gândesc,/Aproape zilnic eu mă plictisesc.

Nu-mi vine cheful ca să fac nimic,/Căci eu am prea multe pe cap, vă zic.
Cu o ureche vă ascult aici,/Dar cu cealaltă... n-am deloc lipici.
Fericirea 4: Să depăşim a lumii plictiseală,/Spre cer, mai sus, să avem îndrăzneală!
„Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura."
Flămânzilor de bine şi dreptate,/În Rai avea-veţi multă libertate;
Aţi însetat dreptatea căutând?/Nu vă-ntristaţi, o veţi avea curând!
Aţi vrut să fiţi cinstiţi, să împliniţi/Porunca Domnului?
Fiţi fericiţi!/Împărăţia, voi o moşteniţi!

Fericirea 5: Milă voiesc, nu jertfă pe pământ,/Aşa a spus Hristos, Domnul cel Sfânt.
„Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui."
Miluire sufletească/Cere porunca domnească.
Ajutor în toate cele,/Păcatele să se spele.
Şi celui flămând să-i dai,/Şi cu cel bolnav să stai,/
Şi cu ruga miluieşti,/Când la altul te gândeşti;
Şi cu sfatul, cu iertarea,/Tu îţi arăţi îndurarea.
Să n-ai inima-mpietrită,/Să nu ai faţa cernită!
Şi-atunci ai să moşteneşti/Sălaşuri împărăteşti!

Fericirea 6: Urcând un pic, cu inima curată,/O nouă fericire vi se-arată!

„Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu."
Având păcatul şters prin spovedit,/Având suflet curat, prin har albit,
Sinceri în toate, plini de adevăr,/Vedeţi pe Domnul, aşa, ca prin văl!
El locuieşte-n suflet, oglindit/În puritatea ce v-a primenit;
Voi Îl cunoaşteţi, chiar de pe pământ,/Sunteţi prieteni Domnului Preasfânt!
Împărăţia voi o moşteniţi,/În fericire, voi vă împliniţi!

Stresul: Ce linişte se face-n astă sală,/Dar unde-i muzica mea infernală?

Unde e ceasul, ticăind prea iute,/Unde e graba, cu grijile multe?
Unde-i durerea capului ce-apasă,/Ce strânge-n cleşte oamenii, în masă?
Unde-i uitarea de cele ce-s sfinte,/Şi amănuntul, grijile mărunte?
Unde e umbra gândului plecat/Spre ceea ce este neimportant?

Prezentatorul (ca un ecou şoptit):

Neimportant, neimportant, neimportant...
Omul modern: Cum unde e? Când gândul mă apasă,/
Când graba iar m-a prins în a ei plasă?
Cum unde e? Aici, sunt tot cuprins,/
Mă simt când plictisit, când plin de griji...
Prezentatorul (iar): Stresat, chiar prea stresat.../Mai sunt, dar, fericiri de prezentat...

Fericirea 7: Pacea din suflet se revarsă-n lume/Atunci când omul credincios şi bun e.
„Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema."
Cu glasul dulce, ei desfac războaie,/Şi curge pacea-n lume, blândă ploaie;
Ei liniştiţi sunt, împăcaţi cu sine,/Nu-i întărâtă, nu-i doboară nimeni.
Aleşi de Domnul să Îi fie fii,/Trăiesc în pace, oameni - bucurii.
Împărăţia ei o moştenesc,/În fericire, ei se împlinesc!

Fericirea 8: Iată că sunt fericiţi/Cei care sunt prigoniţi!/Ascultaţi şi vă uimiţi!

„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că acelora este împărăţia cerurilor."
Când un om e urmărit/Şi bătut, şi chinuit,
Nu pentru că a greşit,/Ci dacă drept a trăit,
Atunci Domnul e cu El,/Văzând al inimii zel;
Însuşi Domnul a păţit,/Fiind aspru prigonit...
Voi aveţi de moştenit/Şi-n ceruri de locuit!
Fericirea 9: Dar şi cei batjocoriţi,/Pe nedrept, sunt fericiţi!
„Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră,
minţind pentru Domnul. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, căci plata voastră multă este în ceruri!"

Uneori, cuvântul doare/Decât bătaia, mai tare;

Uneori, ocara frânge/Sufletul, şi-acesta plânge;
Nu mai plânge, suflet bun,/Soarele-ţi străluce-n drum;
Nu plânge, suflet curat,/Căci Hristos te-a înzestrat
Cu sălaş în Raiul său,/La un loc cu Dumnezeu!
Când pentru credinţă eşti/Ocărât, cununi primeşti!
Ai răbdare şi credinţă,/Domnul îţi dă biruinţă!

Evanghelistul Matei: Acestea au fost cu toate/Fericirile, prezentate

Ca o scară - nouă trepte/Pentru suflete-nţelepte.
Cine are urechi de auzit,/Să audă negreşit!
Poate nu-s trepte uşoare,/Ci vă pun la încercare,
Însă cine le păşeşte,/Fericirea o găseşte
Şi pe veci se veseleşte!

Enervarea: Eu n-aş fi vrut să le aud aici;/Căci am alte principii, foarte mici -

Nu fericiri, ci enervări - instant,/Întoarcerea cu gândul la neant!
Fără răbdare sau îngăduinţă,/Fără iertare, pace umilinţă!
(Privind la Fericiri)
Însă, în faţa lor, eu recunosc,/Că drumul meu mereu sfârşeşte prost.
Omul modern mă primeşte în gând,/Astfel eu fac ravagii pe pământ!
Dar nu pot să îl afectez pe sfânt!

Prezentatorul: Da, nu poţi să îl afectezi pe sfânt!

Acestea-s cele nouă fericiri,
Iară acestea trei (arată spre Plictiseală, Stres, Enervare) sunt ispitiri.
Omul se lasă prea uşor învins,/Se crede singur, părăsit şi trist.

Omul modern (priveşte spre cele trei, apoi spre cele nouă):
Găsesc acum că nu e demodat/S-asculţi de acest evanghelic sfat:
Să cauţi fericirea în Hristos,/Plângând pentru păcat, sincer, milos,
Smerit... Aşa aş vrea, poate, şi eu,/S-ajung un fiu plăcut lui Dumnezeu.

(Se uită la ceas.)

Dar ce să fac? N-am timp nici să respir,/Când să învăţ de Taine, de Potir?
Când să aplic şi oare cum să fac,/Îndatoririle cum să le-mpac?
Cum, când, ce să fac?

Prezentatorul: Să îi ceri ajutor Celui de Sus,/Şi-ai să-l primeşti, să faci ce ţi-ai propus;
Dar fără stres, în linişte, cu calm,/Fără de nervi, fără plictis în van.
Ai să ai spor, dar de El să nu uiţi,/La Adevăr nicicând să nu renunţi!

Fericirile (în cor):

Nu renunţa la binele străvechi,/Deschide ale inimii urechi!
Nu e-nvechit nimic din ce a spus/Cu voce blândă, pentru toţi, Iisus!