Masajul de relaxareCap.

V - Masajul spatelui

I. MASAJUL - NOȚIUNI INTRODUCTIVE

Definiţie
Originea cuvântului masaj este incertă. Se presupune că derivă fie din cuvântul grecesc massein = a
frământa, fie din cuvântul mass = a apăsa.
Indiferent de originea sa, cuvântul masaj s-a impus, ca şi tehnica respectivă.
Masajul a fost întotdeauna asociat şi cu anumite procedee complementare, ajutătoare. De aceea această
ramură medicală a căpătat denumirea de "Masaj şi tehnici complementare".
Fundamentarea sa ştiinţifică din ce în ce mai profundă, răspândirea sa tot mai largă şi cuantificarea sa
metodologică şi tehnică justifică câştigarea denumirii de "Masoterapie", care se impune tot mai mult.
Sufixul de „terapie" arată locul său alături de celelalte terapii ale recuperării medicale (electroterapie,
hidroterapie, fototerapie, magnetoterapie, kinetoterapie, laseroterapie, balneoclimatoterapie).
Una din cele mai corecte şi sintetice definiţii ale masajului a fost formulată de reputatul şi regretatul
Profesor dr. docent Adrian N. lonescu, ca fiind:
„o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului, prin acţiuni manuale sau mecanice, în scop
fiziologic sau curativo-profilactic"
Masajul manual este cea mai veche, răspândită şi eficace formă de abordare a părţilor moi ale corpului
omenesc.
Acelaşi reputat autor afirmă că mâna (maseurului), prin multiplele sale proprietăţi „devine prin
practică îndelungată, cel mai valoros şi mai eficient aparat de masaj".
Îndelungata practică medicală a dovedit de-a lungul timpului că orice dispozitiv, mecanism, instrument sau
aparat acţionat mecanic sau electric, oricât de ingenios a fost şi este conceput, nu poate înlocui masajul manual şi
nu poate obţine efectele sale medicale şi sportive.

Istoric
Masajul s-a practicat din vechime, din timpuri nedefinite, la toate popoarele, putem spune, la nivel
planetar.
Din timpuri imemoriale, masajul se practica fără a i se fi cunoscut efectele fiziologice şi medicale
precise, fără o metodologie precizată, dar cu efecte benefice recunoscute şi apreciate.
Timp de mii de ani aplicarea mâinilor pe locuri dureroase, în scopul îndepărtării efectelor nocive ale
unor suferinţe necunoscute, producea efecte subiective favorabile.
Acest procedeu folosit empiric pe scară largă era mult răspândit în China, India, Egipt şi la alte popoare
din trecutul îndepărtat care ajunseseră la un înalt grad de civilizaţie şi cultură.
Numeroase documente din istoria Egiptului Antic şi despre medicina tradiţională chineză atestă că
masajul era folosit în scopuri medicale de peste trei mii de ani.
În India Antică, masajul consta din neteziri, presiuni şi frământări ale părţilor moi începând cu faţa şi
terminând cu membrele.
Pentru prima dată în istorie, grecii antici au folosit masajul ca mijloc de pregătire fizică a diferitelor
categorii de atleţi (Prof. dr. Adrian Ionescu). Herolidos din Lentini şi Hipocrat au descris efectele şi indicaţiile
masajului, precum şi prescripţiile medicale ale acestuia.
Romanii au răspândit şi dezvoltat progresiv masajul, însuşindu-l de la sclavii popoarelor subjugate (în
special de la greci). Galenus, medic roman de origine greacă, a descris principalele manevre de masaj:
fricţiunile, netezirile, presiunile şi stoarcerile, gradate după intensitatea aplicaţiei şi durata şedinţelor. Din
aceste dovezi scrise, putem şti cât de veche este practica masajului manual cu scop medical.
După lunga şi nefasta decădere a civilizaţiei care a cuprins şi a caracterizat Evul Mediu european, a urmat
meritul influenţei arabe ce a pătruns în sud-vestul continentului nostru, în reactualizarea rolului şi efectului
benefic al masajului (cel mai de seamă reprezentant, Avicenna – anii 980-1037).
După secolele de „întuneric" ale civilizaţiei Evului Mediu, în secolul al XVI-lea reapar menţiunile
despre efectele benefice ale masajului, datorate lui Hyeronimus Mercurialis din Veneţia.
Din secolul XVIII, în ţările avansate ale Europei - Suedia, Franţa, Anglia, Germania, se reactualizează
rolul şi efectele masajului, începând a se pune şi bazele sale ştiinţifice. La început treptat şi apoi rapid, diverşi
reprezentanţi ai acestor naţiuni şi şcoli fundamentează şi răspândesc tehnicile masajului manual (medical şi
sportiv).
Cel mai cunoscut şi practicat tip de masaj tradiţional european este masajul suedez, dezvoltat de
studentul Per Henrik Ling în Suedia în anul 1830.
Primele cercetări experimentale care urmăreau stabilirea ştiinţifică a efectelor şi a indicaţiilor masajului
pentru organismul sănătos şi bolnav au fost efectuate şi publicate în secolul al XIX-lea.
1
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
Și în ţara noastră, la începuturi, masajul a fost aplicat în mod empiric, observându-se efectele
benefice asupra organismelor bolnave. Cu timpul, au început să se pună bazele ştiinţifice (se apreciază că
dezvoltarea masajului medical datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea).
Primii care l-au aplicat cu determinare medicală ţintită au fost ortopezii, chirurgii, traumatologii şi
reumatologii. Între cele două războaie mondiale a început să fie folosit ca tratament ajutător în reeducarea şi
recuperarea răniţilor şi invalizilor de război.
Prima lucrare românească despre masaj datează din 1885, aparţinând lui R. P. Manga (lucrarea, destul
de complexă, se referă la date istorice, descriere de tehnici, observaţii asupra efectelor masajului aplicat în
tratamentul reumatismului, al anchilozelor fibroase, al nevralgiilor şi al „artritelor").
Ca masaj recuperator este considerat în premieră de N. Hălmagiu (1889), cu lucrarea sa intitulată
„Masajul şi mobilizarea ca tratament în unele fracturi".
După anul 1930, în Transilvania, masajul este răspândit ca practică medicală, mai ales în sanatorii şi
staţiuni balneoclimaterice sub impulsul prof. dr. Marius Sturza.
După 1940 îl „implementează" şi la Bucureşti, pe baze ştiinţifice.
După 1950, în cadrul noului Institut de Balneologie reînfiinţat de regretatul Prof. dr. Traian Dinculescu,
masajul medical îşi câştigă un important şi binemeritat rol în terapia medicală, datorită eminentului cercetător
şi practician, dr. Tudor Agârbiceanu. Acest medic de mare reputaţie în domeniul balneo-fizioterapiei, a creat o
adevărată şcoală de maseuri medicali, ale cărei efecte şi rezultate sunt recunoscute şi în zilele noastre.
În prezent în România exista două mari şcoli de masaj: una urmează linia scolii germane – Şcoala
Medicala Balneologică (masaj gradual), şi cea de-a doua urmând linia şcolii suedeze – Şcoala Sportivă (se
sare peste frământări; fondator prof. dr. Adrian Ionescu, continuatori dr. Radovici, dr. d-na Cordun).
Alături de masajul medical se dezvolta și masajul de întreţinere si relaxare.
Spațiul de lucru
Sala de masaj trebuie sa îndeplinească anumite condiții:
• cabinetul trebuie să aibă suficient spaţiu pentru masaj;
• să fie dotat cu ferestre pentru o bună aerisire;
• să aibă grup sanitar anex;
• să aibă dulăpior cu cearşafuri curate, prosoape curate, cearşafuri de hârtie etc.;
• să fie asigurată o igiena strictă;
• să fie dotată cu uleiuri de masaj, pudră de talc, creme etc.

Canapeaua/masa de masaj:
• poate avea diverse forme şi dimensiuni;
• înălţimea poate varia în funcţie de statura terapeutului între 60-65-70 cm, lungimea - 2 m; lăţimea - 70
cm;
• taburet/scăunel - 45-50 cm;
• să fie îmbrăcată cu cearşaf curat pentru fiecare pacient; Foarte important! Cearşaful se va schimba după
fiecare pacient/client.

Ţinuta maseurului:
• trebuie să fie impecabilă;
• igiena personală se va ține cu strictețe;
• sunt de evitat mirosurile neplăcute, de transpiraţie sau parfumurile puternice;
• unghiile trebuie să fie tăiate scurt;
• fără inele, lanţuri, brăţări etc.;
• este indicat ca înainte de lucru să nu se consume mâncăruri grele, cu mirosuri puternice (usturoi, ceapă
etc.);
• costumaţia să fie obligatoriu curată, din materiale naturale (de preferinţă bumbac), în funcţie de cerinţele
salonului şi de tipul clienţilor; să fie în culori calde, plăcute, nu stridente ori deprimante.

Materialele de lucru și ambientul:

• în masaj se întrebuințează numai ulei natural (ulei de măsline presat la rece – virgin; ulei de sâmburi de
strugure; ulei de nuci; ulei de migdale - foarte bun, dar foarte scump). Acesta este uleiul de bază, în care se
adaugă 1,2% ulei esenţial (de pin, brad, mentă, portocale, lămâie, rozmarin, lavandă, cătină etc.), proporția fiind
de 4-6 picături ulei esențial la 100 ml ulei de bază;
• pudra de talc nu este eficientă în masaj.
2
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
• masajul poate fi combinat şi cu aromoterapie. Se poate folosi un vaporizator (apă + esenţe) sau mai
degrabă 2-3 picături puse într-un bol cu apă, la cald sau la rece.
• muzica are un rol foarte important. Este indicat să fie în surdină, plăcută și relaxantă.

II. EFECTELE MASAJULUI

Clasificare
Efectele masajului sunt multiple şi pot fi clasificate după mai multe criterii:
1. Efecte:
a. directe - asupra ţesuturilor (masajul somatic);
b. indirecte - profunde asupra organelor interne (masaj profund), pe membrul opus, la distanţă;
c. reflexogene.

2. Efecte:
a. stimulante, excitante;
b. calmante, relaxante, liniştitoare.

3. Efecte:
a. parţiale (locale): - calmarea durerii
- hiperemie locală
- creşterea circulaţiei locale
- îndepărtarea stazelor
- accelerarea proceselor de resorbţie;

Dicționar: = stare de intensificare a circulaţiei periferice (la nivelul vaselor mici şi capilarelor)
HIPEREMÍE urmată de creşterea temperaturii locale şi înroşirea tegumentului
CONGÉS = stare patologică constând în creșterea excesivă a acumulării de sânge într-un organ
TIE sau într-un țesut.
STÁZĂ = rezultat al acumulării şi stagnării lichidelor (sânge, limfă) în spaţiul interstiţial;
conduce la formarea edemelor
RESÓRB = proces de dispariție lentă, prin absorbție treptată, a unui lichid, țesut sau organ, de
ȚIE (med.) obicei în exces (lichid) sau străin organismului.
= proces de atrofiere a unui țesut sau a unui organ, de obicei datorită fagocitozei
= proces prin care un lichid sau un gaz trece dintr-o cavitate a organismului, dintr-un
vas sau din țesutul interstițial în circulație
= (fiz.) adsorbție a gazelor sau a vaporilor proveniți din corpul absorbantului.

b. subiective: declarate de către bolnav.

Efectele particulare ale masajului

1. Asupra pielii:
 asuplizarea, creşterea pragului sensibilităţii cutanate, influenţarea substanţei fundamentale şi a
fibrelor elastice;
 facilitarea secreţiei glandelor sudoripare cu creşterea secreţiei lor, favorizarea penetraţiei
substanţelor grase;
 vasodilataţia activă cu creşterea vitezei de circulaţie, ceea ce determină menţinerea echilibrului
dintre circulaţia profundă şi superficială, creşterea schimburilor nutritive;
 creşterea pragului de recepţie al terminaţiilor nervoase cu analgezie;
 descuamarea pielii şi creşterea celulelor tinere;
 prin mecanismul reflex, ce influenţează circulaţia şi metabolismul, contribuie la termoreglare;
 creşterea schimburilor respiratorii la nivelul pielii, ceea ce contribuie la menţinerea igienei
acesteia;
 influenţarea organelor profunde prin intermediul zonelor reflexe.

3
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
2. Asupra ţesutului conjunctiv (ţesutul celular subcutanat):
 reface elasticitatea şi supleţea, ceea ce determină favorizarea mişcărilor corpului, dezvoltarea
tonusului şi rezistenţei elementelor cu rol de fixare şi de protecţie a organelor interne;
 favorizează schimburile nutritive prin creşterea aportului de sânge, cu evacuarea mai eficientă a
reziduurilor;
 contribuie la resorbţia şi scăderea depozitelor de grăsime în cazul prezenţei obezităţii;

3. Asupra elementelor aparatului locomotor:

a. asupra muşchilor:
 creşte performanţa musculară prin creşterea conductibilităţii, a excitabilităţii şi a
contractibilităţii, prin creşterea elasticităţii muşchilor;
 accelerează refacerea muşchiului obosit prin creşterea schimburilor vasculare cu aport de substanţe
nutritive proaspete şi îndepărtarea reziduurilor;
 creşte rezistenţa musculară la efort prin hiperemie;
 creşte viteza de refacere după traumatisme, atrofii;
 cresc sau scad tonusul şi excitabilitatea, în funcţie de tehnică;

b. asupra tendoanelor, fasciilor, aponevrozelor:

 creşte supleţea şi consistenţa;
 activează circulaţia locală;
 combate stazele sangvine şi limfatice;
 stimulează proprioceptorii.

Dicționar: = formațiune nervoasă senzitivă (receptori din mușchi, tendoane si

PROPRIOCEPTÓR s.m. (Anat.) ligamente – sensibili la variațiile de tensiune), având proprietatea de a
transmite stimuli din diferite organe în legătură cu mișcarea, echilibrul etc.

4. Asupra circulaţiei sângelui şi limfei

 la nivelul circulaţiei venoase - creşte viteza de circulaţie şi uşor presiunea venoasă şi susţine
valvulele venoase;
 circulaţia limfatică este intensificată de aproximativ 25 de ori;
 la nivelul circulaţiei capilare există efecte pasive (indirecte) şi active (directe) cu stimularea
vasomotricităţii (deschiderea capilarelor închise), prin mecanisme mecanice, neurale şi prin
eliberarea de mediatori chimici;
 circulaţia arteriolară suferă un proces de adaptare secundar modificărilor de la punctele
anterioare, existând şi un efect direct mecanic, ambele determinând creşterea fluxului sangvin;
 munca inimii este astfel uşurată existând un efect de "digitalizare" (cardiotonizare);
 valorile tensionale pot fi controlate în funcţie de necesităţi (scad la masajul relaxant şi cresc la cel
excitant);
 se constată şi modificarea compoziţiei sanguine – creşte numărul de hematii şi leucocite şi
cantitatea de hemoglobină;
 astfel se realizează mobilizarea masei sanguine, activarea volumelor sanguine periferice
stagnante, accelerarea circulaţiei sanguine şi vasodilataţia capilară, drenajul şi resorbţia cu
ameliorarea secundară a troficităţii celulare.

5. Asupra sistemului nervos:

 la nivel local se produce un reflex de axon cu vasodilataţie secundară;
 apar reflexe segmentare (prin interesarea segmentului medular şi a arcurilor reflexe) la care se
asociază efectul reflex nesegmentar realizat prin acţiunea asupra zonelor reflexe de la nivelul pielii,
ţesutului celular subcutanat şi muşchilor şi astfel sunt influenţate şi viscerele;
 prin mecanism suprasegmentar de transmisie la nivel subcortical şi cortical apar efecte sedativ-
relaxante şi chiar hipnotice.

6. Asupra ţesutului şi organelor profunde:

 prin masajul peretelui abdominal apar efecte directe mecanice cu reglarea secreţiei / excreţiei şi
motilităţii viscerelor;
 prin masaj reflex de toate tipurile apar în mod indirect aceleaşi efecte.
4
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
 se stimulează în sens reglator circulaţia, procesele endocrine, secreţiile endocrine, hemato-
poeza, procesele coagulării;
 se intensifică schimburile nutritive cu creşterea temperaturii corpului;
 se produce relaxarea, scăderea sensibilităţii, reducerea tonusului neuromuscular sau dimpotrivă
creşterea acestora cu stimularea organismului, în funcţie de tehnica folosită.

Contraindicaţiile masajului

Utilizarea masajului fără a se ţine seama de contraindicaţii poate avea un efect dăunător, chiar dacă a fost
corect executat.
În activitatea practică este foarte utilă cunoaşterea contraindicaţiilor în funcţie de tipul afecţiunilor.
Cele mai frecvente contraindicaţii sunt date de bolile de piele. Este foarte important de reţinut că masajul
trebuie aplicat doar pe o piele perfect sănătoasă.

1. Nu se va executa masaj celor care prezintă pe piele boli de natură parazitară sau inflamatorie
(eczeme, erupţii, plăgi, arsuri sau alte manifestări patologice care prin masaj s-ar putea extinde, agrava sau
contamina).
2. Nu se va face masaj pe regiuni ale pielii care acoperă un proces inflamator profund (furuncule,
abcese, flegmoane sau alte colectări purulente).
Apoi trebuie să menţionăm o serie de afecţiuni generale sau regionale precum:
 afecţiuni acute febrile;
 afecţiuni infecţioase osoase şi osteoarticulare;
 tuberculoză cu diferite localizări: pulmonară, osteoarticulară, cutanată etc.;
 tromboflebite şi flebotromboze în primele stadii de afecţiune;
 afecţiuni cardiocirculatorii acute: angina pectorală severă, infarct miocardic, tulburări majore de
ritm cardiac (fibrilatii), insuficienţă cardiacă decompensată şi manifestă, anevrisme confirmate,
embolii cu diferite localizări, hipertensiunea arterială în decompensare etc.;
 obstrucții arteriale cu manifestări periferice sau centrale (coronariană, cerebrală, renală,
intestinală etc.);
 suferinţe pulmonare acute severe;
 afecţiuni acute ale tubului digestiv: gastrice, intestinale, hepatice şi pancreatice etc.;
 boli de sânge, mai ales cele cu manifestări sau cu tendinţe de manifestări hemoragipare;
 stări febrile (infecţioase sau de altă natură);
 stări de oboseală şi debilitate severă;
 bolile psihice.

Masajul somatic este contraindicat în mod special:

1. în cazul tumorilor canceroase (formă generalizată);
2. în unele boli psihice cu caracter excitant şi confuzional;
3. în starea de ebrietate.

! Nu se face masaj mai devreme de 2-3 ore după servirea mesei sau după mese copioase.
Ca regulă generală, se recomandă ca în toate cazurile în care masajul produce efecte negative sau chiar şi
nesigure, să aplicăm principiul hipocratic „primum non nocere!" adică „în primul rând să nu faci rău!" şi să
se renunţe la masaj.

III. NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

A ORGANISMULUI UMAN

Nu ne putem mişca fără un set sănătos de oase legate între ele prin articulaţii şi puse în mişcare de către
muşchi. Fiecare reprezintă o entitate separată, dar oricare dintre ele este, practic, inutilă fără susţinerea celorlalte.

5
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
In ceea ce privește viul, atunci când o parte se mișcă – corpul ca un întreg răspunde prin intermediul țesutului
conjunctiv prezent în toate structurile.

ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE
A. CELULELE
Viața pe planetă s-a format în jurul celulei, care constituie baza organismelor unicelulare (formate dintr-o
singura celulă) și pluricelulare (formate din mai multe celule). În organismele pluricelulare, celula activează atât
individual cât și în interacțiune cu celelalte.
Prin urmare celula este unitatea de bază, structurală şi funcţională a oricărui animal.
Celulele au, pe lângă membrană, citoplasmă, nucleu şi unele componente numite organite citoplasmatice.
Celulele sunt modificate după funcţia pe care o îndeplinesc.
În structura corpurilor noastre există 4 clase de celule de bază:
1) Celule nervoase
2) Celule musculare
3) Celule epiteliale
4) Celule ale țesutului conjunctiv
Toate cele patru tipuri au aceleași proprietăți, dar la fiecare dintre ele una este mai bine reprezentată.
1. Celulele nervoase au foarte bine dezvoltată conductivitatea membranară, în comparație cu abilitatea
de a se contracta sau a se reproduce, calități care sunt mai puțin exprimate.
2. Celula musculară este hiperspecializată în contracție, care este mediată de actină, chiar dacă aceasta se
găsește în toate cele 4 tipuri de celule.
3. Celulele epiteliale se contractă, dar foarte puțin, în schimb au abilitatea de acoperire a suprafețelor,
de absorbție a nutrienților, și de a secreta produși chimici (hormoni, enzime, mediatori etc.)
4. Celulele conjunctive sunt puțin eficiente în contracție (cu excepția miofibroblastului), însă sunt bune
transmițătoare electrice și, de asemenea, sunt specializate în secreția unei game largi de produși în spațiul
intercelular care se combină să formeze oasele, cartilagiile, ligamentele, tendoanele, articulațiile și aponevrozele.
Cu alte cuvinte aceste celule creează substratul structural, puternic și pliabil pentru toate celelalte și care le
țin pe toate împreună. Acest material se constituie deopotrivă într-un exo și endoschelet care dă forma și permite
mișcările.
Celulele cu formă şi structură asemănătoare, care îndeplinesc aceeaşi funcţie formează un ţesut.
Tipuri de ţesuturi:
 Ţesutul epitelial este format din celule strâns unite între ele.
 Ţesutul conjunctiv este format dincelule distanţate şi fibre care se află într-o substanţă
fundamentală.
 Ţesutul muscular este format din celule numite miofibrile.
 Ţesutul nervos este format din celule nervoase numite neuroni.
Ţesuturile intră în alcătuirea unui organ.
Organele nu funcţionează izolat, ci în legătură cu alte organe, formând aparate şi sisteme.
Un aparat este format din organe, în alcătuirea cărora intră mai multe tipuri de ţesuturi, dar organele, deşi
sunt diferite, îndeplinesc aceeaşi funcţie în cadrul unul aparat.
Exemple de aparate:aparatul digestiv, respirator, circulator, excretor şi reproducător.
Un sistem este format din organe de acelaşi fel, în care predomină un anumit ţesut.
Exemple de sisteme: sistemul osos, muscular şi nervos.
Aparatele şi sistemele formează organismul, care funcţionează ca un întreg, ca un tot unitar, în strânsă
legatură cu mediul înconjurător.

A. OASELE
Scheletul este o armură care constituie suportul rigid al corpului şi este format din peste 200 de oase.
Rigiditatea osului se datorează:
 componentelor sale minerale (cca. 2/3)
 componentelor sale organice (cca. 1/3), care îi dau o oarecare elasticitate
Aceste două calităţi sunt indispensabile pentru soliditatea osului: dacă ar fi prea rigid, ar fi prea casant, iar
dacă ar fi prea flexibil, ar fi deformabil.
Există trei forme principale de oase:
1. oase lungi (ex. radiusul şi cubitusul, la care predomină lungimea);
2. oase scurte (ex. astragalul);
3. oase plate (ex. omoplatul).
6
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
Arhitectura unui os lung este de aşa natură încât să reziste unor forţe repetate:
- de presiune (susţin greutatea corpului)
- de flexiune (servesc ca braţe de levier la tracţiunile musculare)
- de torsiune şi tracţiune (de pildă, la căratul unor obiecte)
Un os lung este format din trei părţi:
 parte centrală - diafiza
 două extremităţi - epifizele.
Diafiza: - este un tub gol (mai rezistent decât un tub plin), compus din os compact.
 osul compact predomină la mijlocul diafizei, unde forţele de flexiune sunt cele mai mari, precum
şi înconcavităţile curburilor
 tubul gol este umplut cu măduvă
 măduva oaselor este de două feluri:
 roşie, cu rol în producerea globulelor roşii ale sângelui
 galbenă, care provine din măduva roşie în care s-a depus grăsime.
Epifiza: - prezintă o structură de os alveolată: osul spongios.
- fibrele sunt dispuse în trasee, de-a lungul liniilor de transmitere a forţei.
Osul este acoperit cu o membrană numită periost, iar la nivelul suprafeţelor articulare, este acoperit cu
cartilaj articular (are o compoziţie apropiată de cea a osului, însă mai hidratată şi mai elastică şi are rol de
protecţie).
Dacă analizăm arhitectura unui os lung, vedem că ea este de așa natură încât să reziste la aceste forțe.

Figura 1. Secțiune prin os

In secțiune, epifiza prezintă o structură de os alveolarăȘosul spongios. Fibrele sunt dispuse în travee, de-a
lungul liniilor de transmitere a forței, Diafiza este un gol, mai rezistent decât unul plin, format din os compact.
Tubul gol este umplut cu cu măduvă osoasă grasă galbenă, lacopil măduva este roșie.
Osul compact predomină la mijlocul diafizei, unde forțele de flexiune sunt cele mai mari, precum și în
concavitățile curburilor.
Osul este acoperit cu o membrană: periostul.

La nivelul suprafețelor articulare, osul este acoperit cu cartilaj articular, de culoare alb-sidefiu,
strălucitor.
Cartilajul are o copoziție apropiată de aceea a osului, însă mai hidratată, mai elastic. El are rolul de a
proteja osul pe care îl acoperă.
În timpul mișcărilor, cartilajul este supus la două tipuri de forțe: forțe de presiune (mai ales la articulațiile
membrului inferior) și forța de frecare în timpul mișcărilor

7
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
Cartilajul este creat special pentru astfel de forțe, având în vedere că este relative elastic și formează o
suprafață foarte netedă. În felul acesta, datorită cartilajului, suprafețele pot aluneca un ape cealaltă toată viața.
Însă cartilajul poate fi afectaat în condiții de șocuri mecanice, fie printr-o uzură excesivă. Leziunea cartilaginoasă
poartă denumirea de artroză și adesea este însoțită de durere locală: rigiditate articulară și muscular.

B. ARTICULAȚIILE
Oasele se unesc între ele prin zone numite articulaţii. Acestea sunt mai mult sau mai puţin mobile. Cele
mai importante articulaţii sunt la genunchi, şold (cea mai stabilă) şi umăr (cea mai mobilă).
Articulațiile sunt alcătuite din:
 cartilaj - la articulații, oasele sunt învelite în cartilaj (un țesutde legătură, foarte rezistent, alcătuit
din celule și fibre). Cartilajul ajută la reducerea frecării datorate mișcării oaselor;
 membrana sinovială - un țesut care înconjoară articulația închizând-o într-o capsulă. Membrana
sinovială secretă lichid sinovial (un fluid clar, lipicios) pentru lubrifierea articulației;
 ligamente - ligamente puternice (benzi dure, elastice de țesut de legătură) înconjoară articulația
pentru a o susține și a-i limita mișcările;
 tendoane - un alt tip de țesut de legătură care leagă fiecare parte a articulației de mușchii care îi
controlează mișcarea;
 burse - săculețe umplute cu fluid situate între oase, ligament sau alte structuri adiacente care ajută
la reducerea frecării datorită mișcării.
 fluid sinovial - un lichid clar, lipicios secretat de membrane sinoviala;

Figura 2. Articulația genunchiului

8
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
Dicționar:
SINOVÍE s.f. = Lichid seros, transparent, de culoare galbenă, secretat de membranele situate în cavitatea
articulațiilor cu scopul de a înlesni alunecarea oaselor unele peste altele (Compoziția chimică este
asemănătoare plasmei, și are în plus acid hialuronic produs de celulele sinoviale)

Tipuri de articulații
Există mai multe tipuri de articulații. Ele sunt clasificate în funcție de structura și posibilitățile lor de
mișcare.
Articulațiile care nu se mișcă sunt numite "fixe". Anumite articulații, cum ar fi vertebrele, se mișcă foarte
puțin.
Exemple de articulații:
 articulațiile sferice - permit mișcări înainte, înapoi, lateral și de rotație (ex. la umăr și sold)
 articulațiile de tip "balama" - permit numai mișcări de îndoire și îndreptare (ex. la degete, genunchi
și coate)
 articulațiile de tip "pivot" - permit mișcări limitate de rotație (ex. articulațiile gatului)
 articulațiile elipsiodale - permit toate tipurile de mișcări mai puțin cele de pivotare (ex. la încheietura
mâinii)

C. MUȘCHII
Muşchii scheletului sunt muşchi striaţi, existând peste 400 în corpul omenesc. Sunt făcuţi din ţesuturi care
se relaxează şi se contractă.
În secţiune, un muşchi apare ca fiind format din:
 fascicule din ce în ce mai mici de fibre musculare primare, secundare, terţiare
 fibrele sunt separate şi ţinute împreună prin membrane fibroase din ce în ce mai fine numite aponevroze.
O aponevroză groasă acoperă un muşchi sau un grup de muşchi şi permite alunecarea lor unii faţă de
alţii.
 pentru unii muşchi, aponevroza se prelungeşte sub forma unui cordon fibros prin care muşchiul se
fixează de os. Acesta este tendonul.
Fibra musculară este ea însăşi formată din celule foarte alungite: miofibrilele
În partea sa centrală, fiecare miofibrilă conţine elemental contractil propriu-zis, sarcostilul:
Acesta are un aspect striat, discuri întunecate alternând cu discuri clare. structura acestor discuri apare ca
fiind formată din filamente:
 discurile întunecate din filamente groase, bombate la mijloc, alcătuite din miozină, o varietate de
proteină;
 discurile luminoase din filamente subţiri, unite între ele în partea centrală, alcătuite din actină, o
altă varietate de proteină.
În stare de repaus, filamentele din actină şi cele din miozină sunt disociate;
În timpul contracţiei musculare, ele se unesc, se tractează reciproc, ceea ce produce o îngroşare în diametru
şi o reducere a lungimii, permiţându-i muşchiului să tragă oasele de care este fixat.

Prinderea mușchilor
Un muşchi este întotdeauna fixat de (cel puţin) două oase diferite (cu unele excepţii: muşchii pieloşi şi
sfincterieni)
Locurile de fixare ale muşchiului se numesc inserţii.
Muşchii se fixează pe os în mai multe feluri:
fie direct, prin fibre cărnoase (ȋn general când este vorba de o inserţie mare - ex. muşchiul subscapular)
fie prin intermediul unei lame tendinoase numită şi aponevroză (ex. muşchiul pătrat al lombelor)
fie prin intermediul tendonului (ex. muşchiul coracobrahial)
Un muşchi poate avea mai multe corpuri musculare, numite capete (ex. bicepsul - două capete, tricepsul -
trei capete, cvadricepsul- patru capete.)
În general inserţia proximală a muşchiului se numeşte origine, iar inserţia distală poartă numele de
terminaţie (ex. Muşchiul psoas îşi are originea pe vertebre, iar terminaţia pe femur). Un muşchi poate avea mai
multe origini şi mai multe terminaţii.

9
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
D. PIELEA
Pielea reprezintă elementul esenţial în masaj. Este un imens câmp receptor, datorită numeroaselor şi
variatelor terminaţii ale analizatorului cutanat, care informează centrii nervoşi superiori asupra proprietăţilor
obiectelor şi ale fenomenelor cu care organismul vine în contact (căldură, durere, presiune, etc.).
Pielea este fină pe pleoape şi foarte groasă pe talpa picioarelor.
Grosimea pielii variază de la 1,5 mm la 5 mm, în funcţie de regiunile pe care le acoperă.
Pielea este alcătuită din trei straturi principale:

Figura 3. Pielea

1. Epidermul
este stratul superficial al pielii care este în contact direct cu mediul extern
are o structură permeabilă şi rezistentă, strat suplu şi foarte elastic
suprafaţa epidermului nu este uniformă, prezentând şanţuri superficiale şi orificii pe unde ies
firele de păr şi transpiraţia
este format din mai multe straturi:
a)la suprafaţă este un strat cu aglomerare de cellule moarte de forma plată, care izolează pielea de
apa din exterior; acest înveliş este reînnoit regulat: celulele mai vechi cad – se descuamează şi sunt
înlocuite la rândul lor.
b) stratul intermediar este stratul granulos în care celulele se îmbogăţesc cu keratină înainte
de a-şi
continua ascensiunea spre stratul cornificat;
c)noile celule ale epidermului se nasc în stratul spinos şi în cel bazal.
d) are funcție de protecţie, exprimată prin producţia de keratină şi pigment melanic şi de
barieră semipermeabilă (împiedică pătrunderea unor substanţe sau organisme în corp şi în acelaşi timp
permite penetrarea unor substanţe terapeutice).

10
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
2. Dermul
situat sub epiderm, este mai gros.
acesta este constituit dintr-un ţesut conjunctiv dens şi elastic, în care se găsesc:
glande sebacee - lipsesc în palmă şi plantă
- secretă sebumul, la nivelul foliculilor piloşi; acest lichid gras urcă de-a lungul tijei firului de păr pentru a
impregna apoi suprafaţa pielii.
canale de excreţie a glandelor sudoripare
- mai numeroase în palmă şi plantă
- în număr de 3 milioane, sunt repartizate pe tot corpul.
foliculi piloşi
reţea vasculară
receptori nervoşi
datorită texturii dense a fibrelor de elastină şi a colagenului pe care le conţine, pielea are capacitatea de a
se ȋntinde şi de a rezista la tracţiune.
3. Hipodermul
 stratul profund al pielii.
 format din ţesut conjunctiv lax, bogat în celule adipoase;
 constituie un depozit de lipide al organismului;
 conţine şi receptori nervoşi.
Pielea are multiple funcții:
1. constituie o barieră care se opune acţiunii agenţilor externi de natură fizică (lovire, tăiere, zgâriere,
expunere la soare),
chimică (produse toxice) şi bacteriologică (pătrunderea bacteriilor);
2. recepţionează excitanţi termici, tactili, dureroşi;
3. participă la excreţia substanţelor din organism, prin activitatea glandelor sudoripare şi sebacee;
4. participă la termoreglare, atât prin evaporarea sudorii, cât şi prin menţinerea căldurii în organism datorită
prezenţei grăsimii;
5. participă la absorbţia unor medicamente;
6. are funcţia de producere a fanerelor (păr, unghii) – funcţie specifică pielii;

Dicționar:
FANÉRE | = anexele pielii care protejează organismul (părul, unghiile etc.)
7. funcţie de exterorecepţie, datorită existenţei unor formaţiuni nervoase (corpusculi) pentru sensibilitatea
tactilă, senzaţia de presiune, sensibilitatea la frig, la cald şi pentru durere.

E. FASCIA
Țesutul conjunctiv conține în structura lui celule, dar o mare parte este ocupată de spațiul extracelular în
care se găsesc diferite tipuri de fibre (colagen, elastină, reticulină) și proteoglicani (glicoproteine). Tot acest
complex de mucopolizaharide proteice si fibre poarta numele de matrice extracelulară.
Matricea extracelulară este prezentă în toate structurile corpului, de la piele până în oase și organe interne,
în vasele sanguine și limfatice, și în nervi, creier, măduva spinării, conectând toate celulele, realizând o unitate
structurală, funcțională și dinamică denumită fascie (sau rețea fascială).
Rețeaua fibroasă (fascială) este formată din structuri cu densități mai mari sau mai mici (fibre mai groase și
mai dense – la nivelul oaselor, cartilagiilor, tendoanelor, ligamentelor, sau mai rare și mai subțiri – la nivelul
mușchilor, organelor – ex. pancreas, splina). Toate aceste structuri (foițe plisate, cordaje, foițe întinse, pungi, cu
reprezentare mai densă sau mai rarefiată se întrețes și sunt conectate între ele ca un întreg, de la cap și până la
vârful degetelor de la picioare.
Centrul rețelei este centrul de gravitație al corpului, localizat în mijlocul abdomenului inferior în poziția
ortostatică, cunoscut din artele marțiale ca “hara”. Fără susținerea de colagen a rețelei fasciale organele nu și-ar
putea păstra forma, ne existând nici un cm din corp care să nu conțină colagen, excepție făcând doar zonele
permeabile pentru aer și alimente (adică lumenele arborelui respirator și al tubului digestiv)
Rețeaua fascială omniprezentă în tot corpul, este de obicei considerată ca un factor pasiv al
comportamentului biomecanic. Însă studiile arată că, prin capacitatea de contracție celulară activă a
miofibroblastelor conținute, poate crește rigiditatea țesuturilor fasciale și, prin urmare, contribuie la dinamica
musculo-scheletală.

11
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui

De exemplu, s-a raportat fenomenul de „contracție ligamentară” a fasciei (aponevrozei) lombare umane.

BIOMECANICĂ
Biomecanica studiază elementele de mișcare a unui corp viu, iar ca știință interdisciplinară, se bazează, în
principal, pe cunoștințele a trei domenii de studiu: anatomia umană (care furnizează informații despre forma și
structura organismului), fiziologia (care furnizează informații despre funcțiile organismului) și mecanica (ce
furnizează informații cu privire la mișcările organismului).
Mișcarea unui corp uman reprezintă acțiunea de deplasare a respectivului corp sau a diferitelor segmente
sau ansambluri de segmente ale corpului, datorată interacțiunii tuturor forțelor care acționează asupra lui.
Mișcarea corpului poate fi cuantificată prin valorile, modificate în timp, ale unor coordonate față de un
sistem geometric de referință.
În biomecanica un sistem de referință mobil își are originea, în mod obișnuit, în centrul de greutate al
corpului, deplasându-se odată cu mișcarea corpului. Un astfel de sistem de referință se mai numește sistem de
referință relativ (sau cardinal):

TIPURI DE MIŞCĂRI:
a) de flexie = mișcarea de apropiere a unuia dintre cele două segmente constitutive ale unei articulații față
de celalalt. (se mai numesc şi de anteducţie în cazul membrelor)
de extensie = mișcarea de îndepărtare a unuia dintre cele două segmente constitutive ale unei articulații față
de celalalt. (se mai numesc şi de retroducţie în cazul membrelor);
b) de lateralitate - înclinări spre stânga şi spre dreapta (în cazul membrelor se numesc mişcări de:
- abducţie (mâna sau piciorul se îndepărtează de corp)
- adducţie (mâna sau piciorul se apropie de corp);
c) de rotaţie:
rotație internă = mișcare circulară care răsucește o parte a corpului în interior (în cazul mâinii se
numesc mişcări de pronaţie (cu palma ȋn jos)
rotaţie externă = mișcare circulară care răsucește o parte a corpului în exterior (în cazul mâinii se
numesc mişcări de supinație (cu palma ȋn sus)
d) de circumducţie = mișcări combinate care includ toate tipurile de mai sus - popular poartă numele de
“cercuri ample” sau “rostogolire”

PLANURILE DE MIŞCARE:
Mişcările sunt descrise pornind de la o poziţie de referinţă, numită poziţie anatomică:
- corpul este în ortostatism, cu picioarele alăturate, paralele;
- mâinile sunt de-a lungul corpului, cu palmele spre înainte.
În studiul anatomic se au în vedere trei planuri în care se realizează mişcările:

12
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui

Figura 4. Planuri de mișcare

1. PLANUL FRONTAL – împarte corpul în - corp anterior şi - corp posterior

se fac mişcările vizibile din faţăa
a. o mişcare în plan frontal care:
 apropie o regiune a corpului de linia mediană a corpului se numeşte adducţie (ex. adducţia şoldului);
 îndepărtează de linia mediană o regiune a corpului se numeşte abducţie (ex. abducţia umărului);
b. pentru trunchi şi gât, o mişcare în plan frontal se numeşte înclinare laterală;
c. pentru degetele de la mâini şi picioare, linia mediană a corpului este înlocuită de axa palmei (al treilea
deget) sau al piciorului (al doilea deget) (ex. abducţia primului sau a celui de-al cincilea deget le depărtează pe
acestea de axa palmei şi nu de linia mediană a corpului).

2. PLANUL TRANSVERSAL – separă corpul în partea superioară şi partea inferioară mişcări vizibile de
sus în joso
a) o mişcare în plan transversal ce deplasează o parte a corpului:
 spre exterior se numeşte rotaţie externă (rotaţia externă a şoldului);
 spre interior se numeşte rotaţie internă (rotaţia internă a umărului).
b) pentru antebraţe si picioare aceste mişcări se numesc: pronaţie (înspre în sus) şi supinaţie (înspre în jos)

3. PLANUL SAGITAL MEDIAN – împarte corpul în două jumătăţi, dreapta şi stânga (şi orice plan paralel
cu acesta)
se fac mişcările vizibile din profilo
a) orice mişcare în plan sagital care:
 deplasează o regiune a corpului spre înainte din poziţia anatomică se numeşte flexie (ex. flexia
şoldului, a genunchiului);
 deplasează o regiune a corpului spre înapoi se numeşte extensie (ex. extensia gâtului).
b) pentru umăr, mișcările în plan sagital se numesc: antepulsie (spre înainte) și retropulsie (spre înapoi)

! Intersecţia planului frontal central cu cel sagital median = axul central

! În realitate, de cele mai multe ori, mişcările corpului se fac în planuri mixte.
Mișcările combinate se numesc mișcări de circumducţie și include toate tipurile de mișcări din toate
planurile descrise mai sus.

13
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
Popular poartă numele de “cercuri ample” sau “rostogolire”
MIŞCĂRILE MUȘCHILOR:
Mișcarea voluntară (mișcarea aleasa de subiect și adaptata unui scop precis) presupune coordonarea dintre
contracţia şi relaxarea muşchilor opuşi, şi combinarea acţiunii lor cu alţii, permițând astfel corpului o varietate
mare de acţiuni.
În compunerea mișcării mușchii trebuie să acționeze ca: agoniști, antagoniști și sinergici astfel:
 Muşchii agonişti – aceşti muşchi care, contractându-se, inițiază și produc mișcarea, fiind responsabili de
principalul efort depus în îndeplinirea sarcinii specifice;
 Muşchii antagonişti – aceşti muşchi se opun acţiunii agoniştilor în îndeplinirea sarcinii specifice; ei se
relaxează în timpul contracţiei agoniştilor. Muşchii agonişti şi muşchii antagonişti sunt localizaţi pe părţi opuse
ale articulaţiei sau scheletului;
 Muşchii sinergici – acești mușchi conlucrează, atenuând dezechilibrul mişcărilor provenite în urma
acţiunii muşchilor agoniști și ai celor antagonişti, reglând astfel nivelul mişcării respective.

Dicționar: (termeni anatomici folosiți uzual)

MEDIAN = situat pe linia mediană a corpului
INTERN SAU MEDIAL = referitor la sau situat aproape de linia mediană a corpului
EXTERN SAU LATERAL = referitor la partea opusă sau situat departe de linia mediană a corpului
ANTERIOR = referitor la sau care se află în faţă
POSTERIOR = referitor la sau care se află în spate
SUPERIOR (CRANIAL) = situat spre sau aproape de partea superioară a corpului
INFERIOR (CAUDAL) = situat spre sau aproape de partea inferioară a corpului
PROXIMAL = aproape de centrul corpului (sau a trunchiului)
DISTAL = departe de centrul corpului (sau a trunchiului)
SUPERFICIAL = aproape de suprafaţa exterioară a corpului
PROFUND = situat în profunzime spre interiorul corpului

IV. MANEVRE UTILIZATE ÎN MASAJ

Masajul cuprinde manevre principale și manevre secundare.
A. MANEVRELE PRINCIPALE ale masajului sunt:

1) Netezirea
2) Fricţiunea
3) Frǎmântarea
4) Vibraţia
5) Baterea

1. NETEZIREA
- reprezintă o manevră de început, cu ea se începe orice masaj
- are rolul - de a realiza o adaptare lentă, uşoară între terapeut/maseur şi client/pacient.
- de a stimula circulaţia, realizându-se de obicei în sensul circulaţiei sangvine
- netezirea se intercalează între toate celelalte manevre principale;
- tehnica: manevra poate fi efectuată:
• cu toată palma: ca o mângâiere sau apăsat;
• cu partea cubitală a mâinii: la articulaţii;
• cu toate degetele desfăcute: la coaste;
• cu vârful degetelor: ca o mângâiere;
• cu două degete;

2. FRICŢIUNEA
- manevra ce urmează după netezire;
- nu trebuie confundată cu frecţia: mişcările se fac prin alunecare pe structurile profunde

14
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
- nu mai interesează muşchii, ci prelucrează liniile dintre muşchi, liniile dintre articulaţii, periostul;
- este o manevră de profunzime, locală, executată pe arie mică;
- tehnica: - se realizează cruciuliţe mici, cercuri, semicercuri (la vertebre de exemplu);
- printre grupele de muşchi mergem făcând spirale stânga-dreapta, cerculeţe etc.
- se poate executa: • cu toată palma
• cu podul palmei
• cu vârfurile degetelor
• cu articulaţiile interfalangiene ale mâinii

3. FRǍMÂNTAREA
- este de trei tipuri şi trebuie să fie executate succesiv:
a. cu ambele mâini;
b. cu o mână;
c. contratimp sau în zig-zag

a. Frǎmântarea cu o mânǎ:
- se realizează prinzând muşchiul cu o mână între police şi index;
- prinderea muşchiului se realizează perpendicular pe fibră;
- putem mobiliza muşchiul de pe planul osos: mâna se va sprijini pe partea cubitală, se realizează o
compresie asupra muşchiului, îl relaxăm, apoi prin destinderea mâinii şi alunecare în lungul muşchiului şi din
nou compresie pe tot muşchiul, de la origine la inserţie;
- se intercalează netezirea şi se trece la frământarea cu două mâini.

b. Frǎmântarea cu douǎ mâini:

- este identicǎ cu cea cu o singurǎ mânǎ, doar cǎ muşchiul se va prinde cu ambele mâini, mâinile stând
ca în oglindă, sub forma de “gât de lebădă”;
- muşchiul va fi prelucrat pe acelaşi traseu, de la origine la inserţie;
- se intercalează netezirea şi se trece la frǎmântarea în contratimp.

c. Frǎmântarea contratimp sau în zig-zag

- cu mâinile poziţionate ȋn oglindă prindem muşchiul la început ȋntre degetele unei mâini şi policele
celeilalte mâini, apoi invers, astfel încât muşchiul să urmeze un traseu în val continuu, în zig-zag, la 45o;

! NU compresie şi destindere a muşchiului, ci val continuu.

4. VIBRAŢIA
- se poate realiza pe vârful degetelor, cu toată palma sau doar cu partea cubitală, vibrând palma noastră
şi transmiţând vibraţia noastră pacientului/clientului;
- acţionează şi asupra muşchilor şi a articulaţiilor

5. BATEREA
- este manevra cu efectul cel mai stimulator asupra fibrei musculare;
- este de șase tipuri, ele realizându-se în ordine succesivă:
a) cu căușul
b) sub formă de nuiele
c) cu pumnul
d) percuția
e) plescăitul
f) ciupiturile

a. Baterea cu căuşul:
- mâna rigidă, strânsă sub formă de căuş, se poziţionează pe regiunea de prelucrat;
- se apasă uşor, creându-se astfel un gol de aer care va acţiona ca un amortizor;
- se alternează de-a lungul muşchiului;

b. Baterea sub formă de nuiele:

- degetele relaxate sunt lăsate să cadă pe muşchi asemeni nuielelor;
15
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui

c. Baterea cu pumnul:
- mâna se ţine întredeschisă, relaxată, uşoară, cu partea cubitală pe zona de prelucrat;
- mişcarea se realizează din încheietură, alternant;

d. Percuţia:
- se realizează cu vârfurile degetelor, simultan sau alternant – „pianotare”;

e. Plescăitul:
- se realizează cu faţa palmară a degetelor sau cu toată palma;

f. Baterea sub formă de ciupituri:

- o forma specială de batere, care se realizează pe musculatura fesieră, pe abdomen şi pe obraz

! Trecerea de la un tip de batere la altul se va face cursiv, astfel încât pacientul/clientul să nu realizeze că
sunt tipuri diferite.

B. MANEVRELE SECUNDARE întâlnite în masaj sunt:

1) Cernutul
2) Presiunile
3) Scuturările
4) Tracțiunile în ax
5) Ciupirea
6) Pensarea
7) Tensiunile
8) Rulajul

1. CERNUTUL:
- se aplică de obicei pe membre, după procedee mai puternice de framântare, batere;
- tehnica: - se prinde masa musculară cu ambele mâini de jos în sus cu degetele flectate şi se mişcă în
sens lateral şi de jos în sus
- ritmul este vioi, iar mâinile se vor deplasa din aproape în aproape de-a lungul segmentului masat;
- efecte:
• acţiune miorelaxantă
• sedare locală
• refacerea troficităţii
• augmentează funcţia circulatorie

2. PRESIUNILE:
- se execută în cadrul masajului general sau ca procedură independentă;
- tehnica este mai pretenţioasă necesitând experienţă şi indicaţie selectivă din partea medicului
- se indică în general:
• pe punctele de migrenă sau musculatura tensionată a spatelui; • pe nervi – presiune continuă sau
vibratorie pe rădăcinile nervoase, traiectele nervilor (indicate în neuropatii sau radiculopatii;
• pe periost – presiuni continue sau intermitente şi neteziri sau vibraţii locale.
- tehnica: subiectul este plasat în decubit ventral; se aplică palmele cu degetele întinse de o parte şi de alta
a coloanei vertebrale şi se apasă succesiv pe acelaşi loc, deplasând ulterior palmele, repetând mişcarea pe toată
întinderea vizată, ţinâd cont de circulaţia de retur, în special limfatică;
- intensitatea:
- se adaptează regiunii tratate, tipului constituţional
- se poate creşte forţa de presiune adăugând greutatea corpului nostru, menţinând însă o intensitate cât mai
uniformă
- acţiunea:
- favorizează descuamarea;
- creşte temperatura locală acţionand direct asupra circulaţiei venoase şi limfatice;
- diminuează semnificativ durerile musculare şi cele de tip periostal.
16
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui

3. SCUTURĂRILE:
- manevră relaxantă ce se aplică la membrele superioare şi inferioare;
- se execută în general după terminarea tuturor manevrelor de masaj obişnuit.
- tehnica: constă dintr-o serie de mişcări oscilatorii mai ample, prin prinderea articulaţiei pumnului sau
gleznei şi cerând pacientului să lase musculatura relaxată, imprimând mişcărilor un ritm viu;

4. TRACŢIUNILE ÎN AX:
- se execută la sfârşitul masajului segmentelor sau al articulațiilor;
- reprezintă o mobilizare forţată a elementelor unei articulaţii până la limita jocului anatomic posibil,
fără a-l depăşi;
- exerciţiul este precedat de testarea direcţiilor de mişcare a segmentului;
- tehnica: - se execută cu ambele mâini, una plasată deasupra articulaţiei, iar cealaltă sub articulaţie;
- se vor efectua trageri în axul lung al membrului, prin mişcări uşoare, nedureroase; - la nivelul coloanei
cervicale se vor executa elongaţiile: din poziţia şezând, folosind priza pe ceafă, se trage capul în sus, de trei ori
- înainte şi după tracţiuni se face netezirea uşoară a articulaţiei respective
- efecte: manevra are ca scop realizarea unei întinderi în limitele fiziologice ale diferitelor componente ale
articulaţiilor, îmbunătăţindu-se astfel mobilitatea articulară;

5. CIUPIREA:
- tehnica: - constă în apucarea pielii şi a ţesuturilor subiacente şi chiar a unor muşchi superficiali, atât
cât este posibil, cu două degete, mare şi arătător, după care este lăsată liberă, într-un ritm foarte vioi;
- la nivelul abdomenului se pot practica ciupiri uşoare, nu trebuie să fie deloc dureroase!
- efecte: decontractarea şi relaxarea muşchilor superficiali;

6. PENSAREA: - tehnica: - utilizează o priză a părţilor moi într-o cută între degetul mare şi celelalte,
a cărei ridicare depinde de elasticitatea ţesuturilor
- zona apucată este întinsă spre extremităţi şi apoi lăsată liberă;
- efecte:
• stimularea musculaturii
• îmbunătăţirea circulaţiei sangvine
• dispersarea celulelor adipoase

7. TENSIUNILE:
 sunt mişcări pasive cu care se încheie o şedinţă de masaj
 se folosesc în tratamentul redorilor articulare (limitări ale mobilităţii fiziologice) apărute
după traumatisme ale aparatului locomotor, în scopul recuperării mobilităţii articulare normale; sunt
deosebit de benefice pentru persoanele imobilizate;
- tehnica: constă în mobilizarea segmentului distal pe

segmentul proximal al articulaţiei, căutând realizarea unei mişcări cu amplitudine cât mai mare în
articulaţia respectivă, fără a atinge sau depăşi pragul durerii, ceea ce ar conduce la întreruperea manevrelor;
- mişcările se fac din poziţia culcat sau şezând şi trebuie să fie blânde şi nedureroase, comunicând cu
pacientul;

8. RULAJUL:
- este o manevră ce se aplică în funcţie de zonă, vizând în special țesutul cutanat și subcutanat (se
realizează zonal, preponderent pe abdomen)
- manevra se folosește în cadrul masajului anticelulitic

17
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
V. MASAJUL SPATELUI

Spatele = regiunea cervicalo – dorsalo – lombaro – sacro - fesieră

Topografie:
• superior - zona cervicală (ceafă)
• inferior - regiunea fesieră (fund)

Anatomie:
Oase:
• coloana vertebrală: 33-34 vertebre prinse între ele prin ligamente¹; 15% din populaţia globului are o
vertebră în plus, adică 34. Coloana se împarte în:
- coloana cervicală: 7 vertebre cervicale, notate de la C1 la C7;
- coloana dorsală sau toracală (spatele propriu-zis) cuprinde 12 vertebre, notate D1-D12 sau T1-T12; de
fiecare vertebră dorsală se prinde câte o coastă (12 perechi de coaste)
- coloana lombară: 5 vertebre lombare, cele mai mari, notate L1-L5;
- osul sacru: 5 vertebre;
- coada sau coccisul: 4 sau 5 vertebre.
• omoplatul sau scapula;
• partea posterioara a coastelor;
• crestele iliace: ca nişte aripioare, la fund.

Figura 5 Coloana vertebrală

COLOANA VERTEBRALĂ

Coloana vertebrală formează o tijă osoasă mobilă ce face parte din scheletul trunchiului. Ea are mai multe
regiuni (Fig.5 a).
Coloana vertebrală prezintă o serie de curburi (Fig 5 b):
osul sacru – convex spre înapoi
curbura lombară – concavă spre înapoi
curbur toracală – convexă spre înapoi
curbura cervical – concavă spre înapoi

18
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
Aceste curburi variază de la un individ la altul. În plus, ele sunt mai mult sau mai puțin attenuate sau
accentuate de morfologia părților moi : grăsime, mușchi. De exemplu : o persoană cu mușchi fesieri foarte
dezvoltați poate indica o lordoză mai pronunțată decât o altă persoaană cu mușchi fesieri mai puțin dezvoltați, în
timp ce o radiografie ar putea indica în anumite cazuri o deformație identică (cum este cazul Fig 5 c)
Privind din față în spate, observăm că vertebrele sunt tot mai mari.
Vertebrele se numără de sus în jos, indicându-se inițiala tipului de vertebră și un număr care arată a câta
vertebră este.
Se numește lordoză curburaregiunilor cervical și lombară (concavă spre înapoi)
Se numește cifoză sau cocoață curbura regiunii dorsal sau toracale, convexă spre înapoi ( curbură care
practic poate fi inexistentă) (Fig 5 d)

Figura 6 Vertebre

În figura de mai sus este reprezentată o vertebrp ”tip”. Acest model variază în funcție de tipul vertebrei.
Ea este alcătuită din arcul posterior care cuprinde un pedicul, pe fiecare parte. Corpul vertebral este
aproximativ cilindric având 6 fețe. Mai are o lamă, care se unește cu spre înapoi cu partea ei simetrică. Ea se
prelungește cu o proeminență osoasă comună: apofiza spinal (procesul spinal). La fiecare îmbinare pedicul-lamă
apare o îngroșare aproape vertical: apofizele articulare.
La ambele extremități fiecare vertebră are o suprafață articulară cartilaginoasă. Din aceeași zonă pornește o
proeminență lateral: spina transversal.
Prin unirea găurilor vertebrale se formează un fel de tub osos: canalul rahidian, unde se află măduca
spinării. Dacă privim din profil,la fiecare etaj pediculele a două vertebre suprapuse delimitează între ele un
spațiu: gaura de conjugare ce trece fiecare nerv ce iese din măduvă, iar această gaură apare de fiecare parte ,
simetric, a arcului vertebral.

Figura 7. Unirea vertebrelor

Fiecare vertebră (Fig.7 a) se unește cu următoarea prin trei articulații. În față, ître corpurile vertebrale se
află discul intervertebral. În spate se află articulațiile interapofizare, căte două. Simetric, la fiecare palier.

19
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
Aceste sunt formate de suprafețele articulare situate de apofizele acrticulare. Aceste suprafețe articulare
sunt mici și au mai curând rolul de a ghida mișcările. Ele sunt acoperite cu cartilaj și unite cu o capsulă articulară
și cu multe ligament mici.

Figura 8 Oasele bazinului

Figura 9 Oasele cutiei toracice

20
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui

Muşchi:
Denumire: Muşchii paravertebrali
Origine: de fiecare parte a apofizelor spinale
Inserție: pe apofizele transverse și osul sacru
Acțiune: - extensia vertebrelor
- înclinare laterală
- rotirea vertebrală dinspre partea opusă contracţiei

Denumire: Muşchiul mic dinţat posterior superior ←

Origine: apofizele spinale ale vertebrelor C7-T3
Inserție: perechile de coaste 2, 3, 4, 5
Acțiune: ridică coastele (muşchi inspirator)

Denumire: Muşchiul mic dinţat posterior inferior

Origine: apofizele spinale ale vertebrelor T12-L3
Inserție: perechile de coaste 9, 10, 11, 12 (ultimele 4)
Acțiune: coboară coastele (muşchi expirator) ←

enumire: Muşchiul romboid

Origine: marginea internă a omoplatului
Inserție: apofizele spinale ale vertebrelor C7-T4
Acțiune: - antrenează omoplatul în mişcare de adducţie
şi de rotaţie internă
- tracţiune laterală a vertebrelor dorsale

Denumire: Mușchiul marele dorsal

Origine: - apofizele spinale ale vertebrelor T7-L5
- creasta sacrată
- creasta iliacă
- ultimele 4 coaste
Inserție: humerus (culisa bicipitală)
Acțiune: - extensia coloanei dorso-lombare (deoarece leagă
cele două centuri, scapulară şi pelviană, este un susţinător
al trunchiului)
- rotaţie internă braţ
- retropulsie braţ
- adducţie braţ
Denumire: Muşchiul trapez
Origine: - occipital
- apofizele spinale ale vertebrelor cervicale şi dorsale (până
la T10)
Inserție: omoplat sau scapulă (claviculă, acromion, spina
scapulei) (lateral)
Acțiune: - extensia coloanei cervicodorsale
- adducţia omoplatului (strângerea umerilor)
- ridicarea omoplatului, determinând rotaţia lui externă
- coborârea omoplatului, determinând rotaţia lui externă
- extensia capului şi a gâtului
- fasciculul mijlociu al muşchiului trapez (adductor)
acţionează în sinergie cu marele dinţat (abductor) pentru a
stabiliza omoplatul în orice acţiune de forţă a membrului superior

21
Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
Denumire: Muşchiul mare dinţat (muşchiul dinţat
anterior)
Origine: faţa profundă (anterioară) a omoplatului
Inserție: primele 10 coaste
Acțiune: - menţine marginea internă a omoplatului lipită de
cutia toracică
- trage omoplatul spre exterior (în abducţie)
- supune omoplatul unei mişcări de rotaţie externă

Denumire: Muşchiul pătrat lombar

Origine: - ultima coastă
Inserție: - pe cele 5 vertebre lombare
- pe creasta iliacă
Acțiune: - trage în jos a 12-a coastă (şi în acelaşi timp pe
celelalte)
- înclinarea laterală a vertebrelor pe partea contracţiei sale
- ridică jumătatea de bazin de pe partea contracţiei sale ⤇
muşchi expirator

Denumire: Muşchiul subscapular

Origine: faţa anterioară a omoplatului
Inserție: humerus (partea superioară, printr-un tendon)
Acțiune: rotator intern al braţului

Denumire: Muşchiul supraspinos

Origine: fosa supraspinoasă a omoplatului (faţa posterioară
a omoplatului)
Inserție: humerus (partea superioară)
Acțiune: abducţia braţului (acționează sinergic împreună cu
muşchiul deltoid)

Denumire: Muşchiul infraspinos (subspinos)

Origine: fosa subspinoasă/subspinală a omoplatului
Inserție: humerus (partea superioară)
Acțiune: - rotaţia externă a humerusului
- abducţia braţului (în mică măsură)

Denumire: Muşchiul rotund mic

Origine: fosa subspinoasă/subspinală a omoplatului
(marginea externă a omoplatului)
Inserție: humerus
Acțiune: rotaţia externă a humerusului

22
Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
Denumire: Muşchiul rotund mare
Origine: marginea externă a omoplatului (partea inferioară)
Inserție: humerus (culisa bicipitală)
Acțiune: - rotaţie internă braţ
- extensie braţ (retropulsie)
- adducţie braţ

Denumire: Muşchiul fesier mare

Origine: - faţa posterioară a osului sacru şi a coccisului
- fosa iliacă externă

Inserție: - femur
- fascia lată

Acțiune: - atrage femurul posterior în rotaţie externă şi în

adducţie
- extensia (retroversia) șoldului
- extensia (retroversia), rotaţia internă şi înclinarea laterală
a osului iliac
Denumire: Muşchiul fesier mijlociu (gluteul mijlociu)
Origine: fosa iliacă externă
Inserție: trohanterul mare
Acțiune: - abducţia, flexia şi extensia şoldului
- rotația externă / rotația internă a șoldului (în articulația coxo-
femurală

Denumire: Muşchiul fesier mic (gluteul mic)

Origine: fosa iliacă externă
Inserție: trohanterul mare
Acțiune: - flexia, abducţia şi rotaţia internă a femurului
- flexia (anteversia) bazinului
- inclinare laterală şi rotaţie externă a bazinului

23
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui

Figura 10. Muşchii regiunii posterioare a spatelui (vedere externă):

24
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui

Figura 11 Muşchii regiunii posterioare a spatelui: straturile superficiale

25
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui

Figura 12 Muşchii regiunii posterioare a

spatelui: straturile intermediară
Figura 13 Muşchii regiunii posterioare a
spatelui: straturile profunde

Biomecanică:

Coloana vertebrală poate fi văzută ca o succesiune de segmente fixe

(vertebrele) și segmente mobile (elementele care unesc vertebrele între
ele: discurile, articulațiile interepifizare). Mișcările vertebrelor se
amplifică prin adăugare. În felul acesta, ansamblul are o mobilitate a
curburilor ce seamănă întru câtva cu aceea a unui șarpe.
Totuși, această mobilitate este inegal distribuită, în funcție de forma
vertebrelor, care diferă de la o regiune la alta se amplifică,după cum vom
vedea când vom studia coloana vertebrală pe region.

Se poate observa ce se întâmplă cu cele două vertebre în timpul mișcărilor,

în cele trei planuri.
Se va presupune că A este vertebra fixă iar B este vertebra mobilă

26
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
În flexie, B se înclină în față, apofizele
anterioare superioare se deplasează în sus și
în față pe cele inferioare, nucleul se
deplasează puțin înapoi, discul se contract în
față, dilatîndu-se în spate, lamele și apofizele
spinale se distanțează.
Toate ligamentele situate în spatele
corpului vertebral sunt întinse.

In extensie este invers: B se înclină în

spate: apofizele se unesc, intrând chiar în
stare de compresie, discul se dilată în față și
se contract în spate, nucleul se deplasează
puțin în fată, apofizele spinale și lamele se
apropie. Toate ligamentele situate la spatele
corului vertebral sunt destines, ligamentul
vertebral comun anterior este întins

La înclinările laterale, B se înclină

peste A, și partea convexă se dilată, discul
se contractă în partea concavă, iar nucleul
se contract spre partea convexă.
In partea convexă se constată o
distanțare a apofizelor articulare cu
alunecare divergent, iar ligamentele sunt
întinse.
În partea concavă, lucrurile se petrec
invers.

La rotații fibrele discului sunt torsionate.

Deoarece direcțiile fibrelor se intersectează de la un
strat la altul, un strat dintr-o pereche este tensionat, iar
celălalt – detensionat.
Ca urmare a răsucirii, se realizează o tensionare a fib-
relor și o scădere a înălțimii, așadar o ușoară comprimare
a nucleului.
Toate ligamentele sunt întinse.

Mișcările coastelor

Mișcările unei coaste sunt comparabile cu cele ale toartei unei găleți. Ele
modificădiametrul cutiei toracice.
În spate, coasta pivotează în jurul unui ax ce trece prin central celor două
articulații:
- articulația dublă ce se află pe corpul vertebral;
- articulația aflată pe apofiza transversală
Însă cele două articulații nu sunt toate orientate la fel la toate nivelurile
cutiei toracice, iar acest lucru influențează mișcările coastei

27
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
- la dorsalele superioare, axa este
aproape frontală, mișcarea coastei
făcându-se mai degrabă din față
spre spate. Când coasta se înalță,
diametrul sagital al cutiei toracice
crește, (fig. stânga)
- la doorsalele inferioare, axa este
aproape sagitală, mișcarea coastei
făcându-se, mai degrabă în lateral.
Când coasta se înalță, crește
diametrul frontal al cutiei toracice
(fig. dreapta)
În față, coasta este legată de staern printr-un cartilaj costal (1 și
10), a cărui elasticitate permite o oarecare amplitudine.
Dispunerea acestui cartilaj diferă în funție de nivelul coastelor.
Elasticitatea coastei poate scădea odată cu înaintarea în vârstă,
diminuându-se astfel și mobilitatea cutiei toracice

În timpul inspirației costale se

realizează o ridicare a coastelor, deci o
creștere a diametrului sagital al cutiei
toracice sus și a diametrului frontal al
cutiei toracice în partea inferioară.
Cartilajul costal este supus unei mișcări
de torsiune

În timpul expirației costale lucrurile se petrec invers: se realizează o

coborâre a coastelor, deci o scădere a diametrelor sagital și frontal ale
cutiei toracice. Cartilajul dorsal se detorsionează..
Mișcările coastelor sunt legate de mișcările coloanei dorsal și invers.

Flexia dorsală antrenează o închidere a

coastelor spre înainte (fig. stânga), în timp ce
extensia creează o destindere a lor (fig.
dreapta)

În timpul înclinărilor În timpul rotațiilor, pe partea în

laterale, în partea convexă care se realizează rotația, coasta se
spațiile intercostale se mă- retrage, iar pe partea opusă,
resc iar cutia toracică se înaintează
dilată. În partea concavă
se întâmplă invers.

28
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui

Execuţia masajului spatelui:

Poziţia pacientului: decubit ventral (anterior, cu faţa în jos).

Poziţia terapeutului: în lateralul pacientului (mesei de masaj)
- de obicei pacientul trebuie să fie orientat spre mâna dreaptă (cu excepţia stângacilor)
- maseurul va fi poziţionat la început:
• cu şoldul drept cam în dreptul şoldului pacientului
• cu faţa spre capul acestuia
• cu piciorul stâng puţin înainte

Tehnica:
- se întinde mai întâi uleiul pe tot spatele
- se freacă palmele bine, să fie mai calde decât pacientul
- se începe apoi cu netezirile
- ! masajul se realizează numai în sensul circulației limfatice si întoarcerii sanguine venoase.

Netezirea
Avem două neteziri principale, care trebuie repetate între manevre:
1. netezirea paravertebrală: (cu toată palma - pe muşchii paravertebrali)
- punem degetele pe musculatura fesieră (pe fund);
- alunecăm pe muşchii paravertebrali până la vertebra C7;
- alunecăm în lateral şi îmbrăcăm bine umerii;
- ridicăm apoi uşor mâinile la nivelul muşchiului deltoid (muşchiul care îmbracă umerii);
- revenim la poziţia de plecare şi facem câteva neteziri pe acelaşi traseu, până când pacientul se
încălzeşte;
- putem face netezirile progresiv, mai întâi doar cu câteva degete şi apoi cu toata palma şi din
ce în ce mai rapid.

2. netezirea laterală: (pe părţile laterale ale spatelui)

- prindem spatele din lateral cu palmele, de la nivelul şoldurilor;
- alunecăm spre lateral, deplasându-ne totodată pe părţile laterale spre subţiori;
- urcăm pe muşchiul marele rotund;
- îmbrăcăm omoplaţii;
- ne întâlnim cu palmele la nivelul coloanei cervicale, le petrecem şi apoi ridicăm mâinile;
- repetăm mişcarea de câteva ori.

Neteziri secundare:
3. netezirea cu două degete printre şanţurile paravertebrale (șanțurile dintre coloana si muşchii
paravertebrali): de la osul sacru până sus la regiunea cervicală;

4. netezirea intercostală: (printre coaste)

- schimbăm poziţia: cu spatele la capul pacientului, în dreptul umărului acestuia;
- netezim întâi partea opusă nouă, cu o singura mână;
- intrăm cu degetele desfăcute dinspre coloană printre coaste până la linia axilei, cam de patru ori
pe acelaşi traseu, sub omoplat;
- apoi mutăm mâna mai jos şi netezim tot cam de patru ori;
- întoarcem mâna în sens invers şi netezim şi printre coastele de lângă noi.

5. netezirea romb: (în regiunea lombară)

- este o netezire terapeutică;
- nu se face în masajul de întreţinere şi relaxare;

29
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
- ne schimbăm poziţia: cu faţa la pacient, în dreptul coloanei lombare, cu picioarele depărtate şi
uşor flexate;
- execuţie: aşezăm palma dreaptă pe osul sacru, palma stânga deasupra ei, tragem spre noi cu
palma lipită pe creasta iliacă până ajungem cu degetele între creasta iliacă şi coaste;
- schimbăm sensul degetelor astfel încât să putem urca cu palma cu degetele înainte pe coaste până
la coloană, înaintăm apoi din nou pe coaste, schimbăm sensul şi ajungem la creasta iliacă - traseu de
romb;
- este o netezire mai de profunzime.

6. netezirea pieptene: de obicei doar la sportivi, cei cu constituţie atletică.

- se execută cu dosul palmei: palma ţinută strâns pumn;
- plecăm de la fund, urcăm, derulăm mâna să ajungem cu degetele înainte până la nivelul coloanei
toracale (în dreptul cocoaşei-cifoză toracală).

! Încheiem cu cele două neteziri principale şi trecem la fricţiuni.

Fricţiunea
- este precedată, şi ea, de aproape toate tipurile de netezire;
- când prelucrăm coloana intrăm cu degetele printre vertebre, dăm uşor la o parte tendoanele
muşchilor prin mişcări circulare şi facem mişcări de fricţiune direct pe vertebre (os)
- pe vertebre: cruciuliţe, cerculeţe; omoplat, printre coaste: înaintăm uşor cu mişcări de spirală-
cerculeţe continue;
- la masajul de întreţinere şi relaxare putem face o fricţiune cu toată palma pe muşchii
paravertebrali.

Frământarea
1. frământarea cu o mână
- prelucrăm muşchii pe trei linii, mai întâi pe partea dreaptă, apoi pe partea stângă, similar, tot pe trei
linii:
a. prima linie: cea a muşchilor paravertebrali:
• plecăm de pe fund, înaintăm pe spate, ajungem la C7;
• mergem pe deasupra omoplatului, prelucrăm fibrele din muşchiul trapez până la umăr, în
semicerc;
b. linia a II-a: mijlocie
• plecăm de pe mijlocul fundului;
• înaintăm pe spate pe muşchiul marele dorsal;
• ajungem pe omoplat şi prelucrăm în semicerc muşchii de pe omoplat până la umăr;
c. linia a III-a: linia laterală a spatelui sau linia axilei
• plecăm de la musculatura şoldului;
• urcăm pe partea laterală prelucrând micul şi marele dinţat până la cca. 3 cm de axilă;
• prelucrăm apoi în semicerc micul şi marele rotund;
- se prelucrează mai întâi jumătatea dreaptă, depărtată de noi, apoi jumătatea stângă, apropiată;
- când ajungem la linia a treia de lângă noi facem frământări cu mâna stângă.

2. frământarea cu două mâini şi cea contratimp se realizează pe aceleaşi linii, când schimbăm poziţia şi
stăm cu faţa la pacient;
- ȋntre frământări introducem cele două neteziri principale (câte 1-2-3 neteziri).

Vibraţia
- mai întâi se fac cele două neteziri principale;
- se execută vibraţii cu toată palma pe muşchii paravertebrali şi pe fund;
- la masajul terapeutic se pot face vibraţii şi printre coaste.
Baterea
- mai întâi se execută cele două neteziri principale;
- se realizează numai pe muşchi;
- pe toţi muşchii spatelui, pe lungimea lor, continuu, fără oprire între tipurile de batere;
- zona rinichilor: batem foarte uşor sau chiar o evităm;
30
 Masajul de relaxareCap. V - Masajul spatelui
- putem prelucra spatele şi fundul în acelaşi timp sau mai întâi unul şi apoi celălalt - cum ne vine
nouă bine.
- se realizează:
1. bateri cu căuşul
2. nuiele
3. baterea cu pumnul
4. ciupituri (în zona fesieră)

Mişcări
Se execută după terminarea masajului spatelui:
a. mișcări pasive – presiuni
- cu mâinile de o parte şi de alta a coloanei realizăm apăsări mai uşoare sau mai puternice
din aproape în aproape pe regiunea dorsală, eventual pe fese, nu şi pe regiunea lombară;
- putem face şi presiuni din lateral, deasupra coastelor;

b. mişcări active: exact ca prima mişcare

- invităm pacientul să inspire adânc pe nas, să umple plămânii cu aer, apoi, în timp ce expiră pe
gură, noi îl apăsăm cu mâinile poziţionate de o parte şi de alta a coloanei, ajutându-l să dea aerul afară,
chiar şi cantitatea reziduală;
- ȋn cazul persoanelor obeze, ca şi în cazul persoanelor atletice se pot face şi extensii.

31