Tema 11.

Analiza lichidității
11.1 Conținutul economic și importanța analizei lichidității.
11.2 Clasarea activelor și surselor de formare a acestora pentru analiza lichidității.
11.3 Analiza expresă a lichidității
11.4 Analiza factorială a lichidității.
11.5 Normativele de reducere privind lichiditatea întreprinderii

11.1 Conţinutul economic şi importanţa analizei lichidităţii

Analiza lichidităţii Bilanţului ocupă un loc central în aprecierea situaţiei financiare a firmei.
Importanţa deosebită a lichidităţii decurge din natura economică a acestui indice. În cadrul
echilibrului financiar capacitatea de plată, lichiditatea, solvabilitatea caracterizează una din cele mai
importante condiţii de existenţă a entității pe piaţă - posibilitatea de a-şi onora obligaţiile de plată la
termenele scadente.
Din punct de vedere naţional (punct de vedere al conţinutului economic) problematica
lichidităţii, solvabilităţii şi capacităţii de plată este suficient de complexă, fiind tratată în mod diferit
în lucrări ştiinţifice de specialitate şi metodici (sisteme) practice. Noţiunile menţionate sunt foarte
apropiate şi, de aceea, deseori se confundă în cadrul analizei Rapoartelor financiare. Totodată, între
ele există unele deosebiri, prezentate în figura 11.1.

Figura 11.1. Conexiunea noţiunilor „capacitatea de plată", „lichiditatea" şi „solvabilitatea"

1
 Din această figură rezultă că lichiditatea activelor vizează proprietatea elementelor din
componenţa patrimoniului întreprinderii de a se transforma în bani şi serveşte în calitate de criteriu
de grupare a posturilor în activul Bilanţului. Capacitatea de plată, tratată sub aspect general, reflectă
abilitatea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor sale, adică de a-şi onora plăţile la termenele
scadente. La aprecierea capacităţii de plată intervine comparaţia între elemente de activ şi de pasiv,
respectiv mijloace de plată şi datorii.

Fiind examinată pe o perioadă scurtă ori mai îndelungată de timp, capacitatea de plată
semnifică corespunzător lichiditatea Bilanţului sau solvabilitatea pe termen lung.

La definirea lichidităţii Bilanţului pot fi evidenţiate două aspecte: static şi dinamic. Aşadar,
lichiditatea Bilanţului poate fi definită ca o formă specifică a echilibrului financiar, care exprimă:

• sub aspect static - o stare de proporţionalitate între mijloacele de plată disponibile la un

moment dat şi obligaţiile de plată exigibile la aceeaşi dată;

• sub aspect dinamic - o stare de concordanţă între fluxurile monetare pozitive, adică
încasări, şi cele negative - plăţi.

11.2 Clasarea activelor şi surselor de formare a acestora pentru analiza lichidităţii

Pentru obţinerea rezultatelor veridice în procesul analizei lichidităţii totalitatea activelor
întreprinderii se grupează în funcţie de capacitatea acestora de a se transforma în mijloace băneşti.
În teoria şi practica economică se aplică abordări numeroase în privinţa clasării activelor disponibile
după acest criteriu. Vom examina una din posibile variante de clasare conform căreia se evidenţiază
următoarele grupe de active:
A1 - cuprinde active perfect lichide, precum sunt mijloacele băneşti (numerarul).
Uneori în această grupă se includ şi investiţiile pe termen scurt care nu întotdeauna este
acceptabil în condiţiile pieţei insuficient dezvoltate de valori mobiliare; A2 - conţine active uşor
realizabile:, investiţii şi creanţe curente; A3 - integrează active lent realizabile, precum sunt
stocurile, alte active circulante. În această grupă deseori se includ şi investiţiile pe termen lung; A4 -
include active greu realizabile, la care se referă activele imobiliate.
Concomitent cu gruparea activelor disponibile, analiza lichidităţii implică clasarea surselor
de finanţare reflectate în pasivul Bilanţului. În dependenţă de necesitatea achitării la termenele
scadente, se deosebesc următoarele grupe de pasive:

2
 P1 - conţine datorii urgente, adică cele scadente cu termenul de plată până la 30 max.
60 zile; P2 - cuprinde datorii curente cu termenul de plată care depășesc 60 de zile, dar nu mai
mult de 12 luni (datorii financiare curente); P3 - integrează datorii pe termen lung ( de cele
mai deseori sunt creditle bancare pe termen lung sau împrumuturi pe termen lung); P4 -
include capital propriu.
Clasarea activelor şi pasivelor întreprinderii în funcţie de aceste criterii, examinarea
corelaţiilor existente dintre grupele evidenţiate permite aprecierea lichidităţii Bilanţului.
Bilanţul contabil se consideră absolut lichid, dacă se respectă următoarele relaţii:
А1≥P1 А2≥P2 А3≥P2 А4≤P4
În urma menţinerii acestor inegalităţi se iveşte încă o relaţie: A4 <= P4. Inegalitatea
indicată are, pe de o parte, un caracter rezultant, iar pe de altă parte, un conţinut economic foarte
profund. Îndeplinirea acestei condiţii semnifică faptul că la întreprindere există fondul de
rulment net pozitiv.

Clasarea activelor în funcţie de gradul lichidităţii şi pasivelor după scadenţă

Tabelul 11.1

А1≥P1 А2≥P2 А1<P1 А2≥P2 А1<P1 А2<P2 А1<P1 А2<P2

А3≥P2 А4≤P4 А3≥P2 А4≤P4 А3≥P2 А4≤P4 А3<P2 А4≤P4
Lichiditate sporită Lichiditate normală Lichiditate anormală Lichiditate de criză
Zona în afara riscului Zona rsicului admisibil Zona riscului critic Zona riscului
catastrofal
Această zonă se Întreprinderea Întreprinderea nu-și Întreprinderea în zona
caracterizază printr-o întâmpină dificultăți în poate onora dată, nu își poate onora
lichiditate sporită unde achitarea obligațiunilor obligațiunile cu un obligațiunile la
întreprinderea își poate de plată până la 30 zile. termen de scadență de scadență. De regulă,
onora obligațiunile de până la 6 luni. Astfel întreprinderea este
plată la timp. valoarea lipsită de lichidități și
împrumuturilor și ca urmare își restrînge
datoriilor se majorează potențialul de activitate
continuu tot mai mult. economică.

11.3 Analiza expresă a lichidităţii

Clasarea activelor în funcţie de capacitatea acestora de a se transforma în mijloacele
băneşti şi gruparea surselor de finanţare în dependenţă de necesitatea achitării la termenele
scadente permite calcularea coeficienţilor de lichiditate.
Din definiţia lichidităţii Bilanţului poate fi dedusă formula de bază a acestui indice:

În funcţie de componenţa numărătorului şi numitorului formulei de bază, pot fi

constituite numeroase variante de indicatori ai lichidităţii. În continuare vom examina trei din

3
cele mai frecvent folosite sisteme (metodici). Este de menţionat faptul că fiecare din aceste
sisteme are o anumită sferă de aplicare, avantaje şi dezavantaje.
Primul sistem (metodă) de apreciere a lichidităţii Bilanţului este multilateral examinat în
literatura de specialitate şi se foloseşte pe larg în cadrul analizei exprese a situaţiei financiare a
întreprinderii.
Particularitatea metodei constă în faptul că calcularea coeficienţilor se efectuează sub
aspect static şi exclusiv în baza datelor Situațiilor financiare. Conform acestui sistem se
calculează şi se interpretează 3 coeficienţi de lichiditate.
Calculul coeficienţilor de lichiditate în cadrul analizei exprese
Tabel. 11.2

Denumirea coeficientului Metoda de Intervalul

calcul optim
L curent =

Lichiditatea curentă,
generală, de gradul III ,
coeficientul de acoperire, 2 – 2,5
coeficientul total (general) 1 – 2,5
de achitare >2
L intermediară
= =
Lichiditatea intermediară,
restrânsă, de gradul II, 0,7 – 0,8
„testul acid” >1
L absolută =

Lichiditatea absolută,
urgentă, rapidă, imediată, 0,2 – 0,25
de gradul I 0,05 – 0,1
Notă: În condiţiile pieţei suficient dezvoltate de valori mobiliare pot fi luate în calcul şi hârtii de
valoare uşor realizabile (negociabile).
În cadrul acestui sistem, coeficientul cel mai general şi frecvent utilizai este lichiditatea
curentă, care presupune comparaţia activelor circulante cu datoriile curente. Semnificaţia
(sensul economic) coeficientului lichidităţii curente poate fi formulată în felul următor: acest
indice arată dacă întreprinderea dispune de active circulante suficiente pentru achitarea
datoriilor curente în suma deplină.
Unul dintre neajunsurile lichidităţii curente constă în faptul că aceasta nu ţine cont de
componenţa (structura) activelor circulante. Într-adevăr, ele pot să aibă o dimensiune suficientă,
dar o structură inadecvată. Este evident că mijloacele băneşti sau creanţele sunt mai uşor
disponibile pentru stingerea datoriilor decât. În acest context, analiza lichidităţii curente se
completează prin calcularea şi interpretarea lichidităţii intermediare şi lichidităţii absolute.
4
 Lichiditatea intermediară reprezintă un caz particular al lichidităţii curente, condiţionat
de faptul excluderii din componenţa activelor lichide a stocurilor, precum şi a altor active
circulante.
Sensul economic al lichidităţii intermediare: acest coeficient reflectă cota datoriilor
curente care întreprinderea este capabilă să achite prin mobilizarea mijloacelor băneşti,
investiţiilor pe termen scurt şi creanţelor curente.
Cel mai strict şi dur criteriu de apreciere a lichidităţii îl reprezintă coeficientul lichidităţii
absolute. În cadrul calculării acestuia, se compară cele mai lichide active circulante cu datorii
curente. După conţinutul său economic, acest coeficient caracterizează cota datoriilor curente
care întreprinderea este capabilă să achite imediat utilizând numai mijloacele băneşti disponibile
la moment. Ca un factor pozitiv se apreciază creşterea lichidităţii, dar până la nivelul maximal
recomandat. Cu alte cuvinte, creşterea excesivă a coeficienţilor nu este binevenită. Depăşirea
nivelului maximal recomandat reflectă o structură iraţională a activelor întreprinderii, când o
parte de mijloace sunt "îngheţate" în stocuri anormale şi nejustificate, care nu aduc venit.
Analiza evoluției coeficienților de lichiditate
Tabel. 11.3
Indicatorii Anul precedent Anul curent Abaterea (+/-) Intervalul optim
Lichiditatea
curentă
Lichiditatea
intermediară
Lichiditatea
absolută
Concluzie:

11.4. Analiza factorială a lichidităţii

Necorespunderea coeficienţilor de lichiditate parametrilor recomandaţi, existenţa

tendinţelor negative în evoluţia acestor coeficienţi impune depistarea cauzelor ce au condiţionat
modificarea lichidităţii. În acest scop se efectuează analiza de tip factorial. Vom examina
metodica corespunzătoare în baza coeficientului lichidităţii curente.
Modificarea lichidităţii curente poate fi provocată de creşterea (scăderea) activelor
circulante şi/sau datoriilor curente. În acest sens lichiditatea curentă, ca indicatorul rezultativ,
depinde de doi factori generalizatori de gradul I: active circulante și datorii curente.
Factorii de gradul I, la rândul lor, se află sub influenţa factorilor detaliaţi (de gradul II),
după componența activelor circulante și a datoriilor curente.
În procesul analizei, în primul rând, se determină influenţa factorilor de gradul I asupra
lichidităţii. În acest scop se aplică metoda de substituţii în lanţ:
Influenţa modificării activelor circulante:
5
  Influența AC asupra lichidității întreprinderii
Δ KLC AC = -

 Influența factorilor de gradul I asupra DC

Δ KLC DC = -

Odată cu majorarea activelor circulante de la o perioadă la alta are loc concomitent și creșterea
lichidității curente și invers.
Modificarea datoriilor curente de la o perioadă la alta inluențiază invers proporțional
coeficientul de lichiditate curentă, astfel încît odată cu majorarea obligațiunilor pe termen scurt
se diminuiază lichiditatea curentă.

Calculul influenței factorilor de gradul I asupra modificării lichidității curente.

Tabel. 11.4
Nr. Factorii corelați Lichiditatea curentă Influența
de AC DC factorului,
sub. coeficient

Concluzie:

Influența factorilor de gradul II are loc prin intermediul indicatorilor care alcătuiesc activele
curente și datoriile curente și se determină conform relației de mai jos.
 Influența factorilor din categoria activelor circulante

Δ KLCi AC = Δ KLC AC *

Δ KLCi AC - reprezintă valoarea coeficientului de lichiditate sub influența factorului „i” din
categoria AC
Δ KLC AC – reprezintă valoarea coeficientului de lichiditate curentă a AC în raport cu
perioada precedentă
– reprezintă modificarea părții componente de tip „i” din categoria AC
– reprezintă modificarea totală a AC în raport cu perioada precedentă
 Influența factorului datorii curente

Δ KLCj DC = Δ KLC DC *

Δ KLCj DC – reprezintă variația coeficientului de lichiditate curentă sub influența factorului

„j” din categoria DC
Δ KLC DC – reprezintă valoarea coeficientului de lichiditate curentă a DC în raport cu
perioada precedentă
6
 – modificare părții componente de tip „j” din categoria DC
– modificarea totală a datoriilor curente în raport cu perioada precedentă
Influența factorială a lichidității întreprinderii determină în mare parte care sunt factorii
cu o influență mai sporită asupra coeficienților de lichiditate, iar în funcție de rezultatele obținute
întreprinderea poate să-și orienteze activitatea spre factorii cu o influență mai sporită asupra
lichidității curente.

11.5 Normativele de reducere privind lichiditatea întreprinderii

În procesul de diagnosticare managerială a firmei, normativele aplicate componentelor
activelor curente permite estimarea unor coeficienți de lichiditate mai veridici în funcție de
calitatea componentelor AC. Esența metodei privind aplicarea normativelor constă în
recunoașterea imposibilității de transformare a unor elemente primordiale din categoria AC în
MB. Conform acestei metode putem deduce următoarele rate de calculare a lichidității:
 R LAbsolute = ≥0,2

 R LIntermediare = ≥1,3

 R LCurente = ≥2
Din punct de vedere a creditorului, este important ca coeficienții de lichiditate a solicitantului de credit să
fie egali ori să depășească nivelul corespunzător de suficiență. În această privință limita de sus nu se
examinează. Totodată, este de menționat faptul că la aplicarea acestui sistem de analiză a lichidității se
înaintează cerințe mai dure față de coeficienți și se constată aprecierile mai stricte în comparație cu prima
metodă practicată în cadrul analizei exprese.
Analiza evoluției coeficienților de lichiditate în baza normativelor de reducere
Tabel. 11.5

Indicatorii Anul precedent Anul curent Abaterea (+/-) Intervalul optim

Lichiditatea
curentă
Lichiditatea
intermediară
Lichiditatea
absolută
Concluzie: