CAPITOLELE V ȘI VIII

V - STATUL ROMÂN MODERN DE LA PROIECT POLITIC LA REALIZAREA

ROMÂNIEI MARI

VIII - ROMÂNIA ÎN „CONCERTUL EUROPEAN” DE LA CRIZA ORIENTALĂ LA

MARILE ALIANȚE ALE SECOLULUI XX

➤STRUCTURĂ ESEU
Introducere eseu capitolul V

Statul român modern, înainte de a deveni o realitate instituțională la 24 ianuarie 1859, a

fost imaginat ca proiect politic. Primele proiecte politice au fost elaborate în secolul al
XVIII-lea de către boieri. Ele aveau ca scop obținerea sprijinului Marilor Puteri în
problemele de modernizare a statului, pe fondul Crizei Orientale și, implicit, a impunerii
regimului fanariot în Țările Române.

Introducere eseu capitolul VIII

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, afirmarea națiunii române și formarea statului

național au ținut cont de raporturile dintre Marile Puteri și de urmările problemei
orientale asupra sud estului Europei.

I. PROIECTE POLITICE REFERITOARE LA STATUL ROMÂN MODERN

Secolul XVIII
➥Reformismul boieresc

➥Proiecte cu caracter national (Supplex Libellus și Supplex Libellus Valachorum

Secolul XIX
➥Constituția cărvunarilor

➥Regulamentele organice (1831-1832)

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 1

 II. FAPTE ISTORICE CARE AU CONTRIBUIT LA FORMAREA
(CONSTITUIREA) STATULUI ROMÂN MODERN

● PLAN EXTERN - Războiul Crimeei (1853-1856)

● PLAN INTERN - Adunările ad-hoc și dubla alegere a lui Alexandru Ioan
Cuza

III. FAPTE ISTORICE CARE AU CONTRIBUIT LA CONSOLIDAREA

STATULUI ROMÂN MODERN

PLAN INTERN
➥ Reformele lui Cuza

➥ Domnia lui Cuza

➥ Instaurarea monarhiei străine
➥ Constituția din 1866

➥ Domnia lui Carol I

PLAN EXTERN
1875 - Criza orientală(Cucerirea independenței)
1883 -Alianța României cu Tripla Alianță

IV. FAPTE ISTORICE CARE AU CONTRIBUIT LA FORMAREA ROMÂNEI

MARI

27 martie 1918 -Unirea Basarabiei cu România

15 noiembrie 1918 -Unirea Bucovinei cu România
1 decembrie 1918 -Unirea Transilvaniei cu România

V. FAPTE ISTORICE REFERITOARE LA IMPLICAREA STATULUI ROMÂN

MODERN ÎN RELAȚIILE INTERNAȚIONALE

A II-a jumătate a secolului XIX

1876-1877- Tratativele romano-ruse

1877-1878 -Participarea României la războiul ruso-turc
1883 -Alianța României cu Puterile Centrale

Începutul secolului XX

1912-1913 - Al II-lea Război Balcanic

1916 - Convențiile politico-militare cu Antanta
1916-1918 - Participarea României cu trupele militare la Primul Război Mondial
1919-1920 - Conferința de pace după Primul Război Mondial

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 2

 ➤MATERIE

I. PROIECTE POLITICE REFERITOARE LA STATUL ROMÂN MODERN

➥REFORMISMUL BOIERESC

-alcătuit din memorii și proiecte de reforme;

-elaborate de reprezentanții boierimii mari și mijlocii;
-se dorea un nou statut juridic pentru Principatele Române prin înlăturarea domniilor
fanariote, obținerea independenței sau a autonomiei;
-Într-o primă etapă, în condițiile impunerii regimului fanariot în Țările Române,
boierii au elaborat o serie de proiecte politice sub forma memoriilor pe care le-au înaintat
Marilor Puteri în cadrul unor tratative de pace.
Exemple:
1. Memoriul de la Focșani (1772)

➥înaintat de boierii moldoveni și munteni

➥dorea unirea Moldovei cu Țara Românească sub garanția Puterilor

creștine (Rusia, Prusia și Austria) și înlăturarea domniilor fanariote și respectarea

autonomiei. Obiectivul principal până la revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821) a
rămas recâștigarea puterii de către marea boierime.
2. Memoriul de la Șistov (1791)
➥înaintat de boierii din Țara Românească

➥dorea autonomie sub garanția Rusiei și Austriei, desființarea obligațiilor

către Imp. Otoman (cu excepția tributului), desființarea raialelor, revenirea la domnii
pământene

➥REFORMISMUL DOMNESC

-domnii fanarioți erau atrași de elementele de modernitate din Occident, motiv pentru
care au permis pătrunderea culturii franceze în spațiul românesc; duc o politică reformatoare.
-Constantin Mavrocordat: domn fanariot, succesiv în Moldova și Țara Românească.
A realizat reforme sociale (desființează dependența țăranilor, care devin clăcași),
administrative (introducerea remunerării funcțiilor în stat), juridice (înlăturarea implicării

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 3

Bisericii în judecată și înființarea instanțelor judecătorești județene) și fiscale (modificarea
sistemului de impozitare)
-Alexandru Ipsilanti: reorganizează Academia Domnească de la Sf. Sava, organizează
sistemul poștelor, inființează un orfelinat și o școală de preoți.

➥PROIECTELE CU CARACTER NAȚIONAL

1744 - SUPPLEX LIBELLUS, întocmit de episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu

1791 - UPPLEX LIBELLUS VALACHORUM alcătuite de reprezentanții Școlii Ardelene.
Aceste 2 documente au cerut drepturi egale pentru românii din Transilvania cu națiunile
privilegiate (maghiari, sași, secui) și reprezentarea românilor în instituțiile țării proporțional
cu numărul lor.

➥REVOLUȚIA DE LA 1821 CONDUSĂ DE TUDOR VLADIMIRESCU

Context:
1. în 1815, se înființa la Odessa, în Ucraina de azi, o organizație revoluționară a grecilor,
numită Eteria, condusă de Alexandru Ipsilanti, fiul fostului Domn al Țării Românești. Ea
urmărea eliberarea grecilor de sub dominația otomană în condițiile unei răscoale
generate de populația din Balcani
2. Tudor Vladimirescu făcea parte din rândul pandurilor (soldați din Oltenia care au
luptat voluntar alături de ruși sau austrieci contra turcilor)

➥ianuarie 1821, după moartea ultimului domn fanariot Tudor a încheiat o convenție

secretă cu „Eteria” și pornește cu armata de panduri spre București. Pe drum, elaborează

documente programatice considerate proiecte politice. Primul de acest fel a fost
„Proclamația de la Padeș” prin care se cerea desființarea birurilor și a „privilegiilor de orice
fel”

➥februarie 1821 “Cererile norodului românesc”, un adevărat program de

reorganizare a țării. se prevedea obținerea pe merit a funcțiilor în stat, desființarea privilegiilor,

înființarea unei armate naționale, înlăturarea fanarioților, dezvoltarea comerțului.

Relațiile dintre Vladimirescu și Eteria se deteriorează odată ce Ipsilanti dorește

înlăturarea lui Tudor. Astfel, eteriștii staționează nejustificat în țară, făcând abuzuri. În martie
1821, pandurii ajung la București, domnul Țării Românești fuge, iar Tudor preia conducerea
V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 4
statului fără a-și lua titlul de domn. Două luni mai târziu, în mai 1821, turcii pătrund în țară,
Vladimirescu și pandurii pornesc spre Oltenia (unde aveau cetăți întărite și provizii). În
apropiere de Târgoviște, Tudor e capturat de eteriști. Va fi torturat și ucis.

➥Consecința revoluției: revenirea la domniile pământene începând cu 1822.

➥CONSTITUȚIA CĂRVUNARILOR (1822)

-a fost redactată de mica boierime din Moldova în frunte cu Ionică Tăutu și înaintată
domnitorului Moldovei, Ioniță Sandu Sturdza. Prevedea limitarea puterii domnului (“domnia
marginită și moștenitoare”) prin crearea Sfatului Obștesc, drepturi și libertăți pentru
cetățeni (libertatea presei, a comerțului, egalitatea în fața legii, respectarea față de proprietate).

➥REGULAMENTELE ORGANICE

-reprezintă primele legi cu valoare de constituție ale românilor;

-au adus elemente de modernitate și progres;
-au fost alcătuite de două comisii formate din boieri munteni și moldoveni;
-au fost aprobate de Rusia, deoarece din 1829 era putere protectoare, și confirmate de
Imperiul Otoman;
-au fost introduse în 1831 în Țara Românească și în 1832 în Moldova, erau aproape
identice fapt care sugera dorința de unire;
-se prevedea pentru prima dată separarea puterilor în stat: domnul, ales pe viață, deținea
puterea executivă împreună cu Sfatul Domnesc; puterea legislativă aparținea Adunării
Obștești; puterea judecătorească era deținută de instanțele de judecată;
- Prin Regulamentele Organice erau înființate unele instituții: arhivele, notariatele,
corpul de avocați, Procuratura și erau reorganizate: învățământul, sistemul de pensii, asigurări
sociale și penitenciarele.

➥PROIECTUL POLITIC PAȘOPTIST

Context: Revoluția de la 1848

-revoluția europeană de la 1848 „nu a fost cauza revoluției române, ci ocazia ei”-
Nicolae Bălcescu
1. În Moldova pe 27 martie 1848, burghezia se întâlnește în fața Hotelului Sankt
Petersburg din Iași, criticând domnia lui Mihail Sturdza. Este întocmit documentul programatic
„Petițiunea-proclamațiune”. Avea caracter moderat și susținea „sfânta păzire a
Regulamentelor Organice”, desființarea cenzurii, functii acordate dupa merite, reforma
V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 5
scolilor, desfiintarea pedepselor corporale și reformă agrară sub forma ambiguă „grabnica
îmbunătățire a situației țăranilor”.
-Sturdza respinge programul și ordonă arestarea și trimiterea la Istanbul a autorilor. pe
drum, aceștia reușesc să evadeze și se refugiază la Brașov. este întocmit un program
revoluționar radical, “Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”.

2. În Țara Românească, la 9 iunie 1848, I. H. Rădulescu citește în fața Adunării

Populare „Proclamația de la Islaz”. Se cerea autonomie administrativă și legislativă, domn
ales din 5 în 5 ani, reformarea învățământului, emiterea unei noi constitutii, egalitate în fața
legii. Problema agrară (tratată în Art. 13) se vedea soluționată prin „eliberarea și
împroprietărirea țăranilor, prin despăgubire”.
-11 iunie 1848: domnitorul abdică și conducerea este preluată de un Guvern
revoluționar, „Proclamația de la Islaz” joacă rol de constituție. Revoluția e înăbușită de turci
în lupta de la Dealul Spirii (13 semptembrie 1848), unde din românilor a luptat o unitate de
pompieri condusă de Pavel Zăgănescu (țara nu avea încă o armată națională).

3. Transilvania
-Simion Bărnuțiu și Avram Iancu mobilizează în Transilvania Marea Adunare
Națională din 3-5 mai 1848; românii au strigat atunci “Noi vrem să ne unim cu țara!”.
Programul revoluționar, „Petiția națională”, avea caracter moderat și cerea egalitate în
drepturi pentru români cu celelalte națiuni din Transilvania, independenta natiunii romane,
libertatea tiparului si a exprimarii oficiale in limba romana, scoli romanesti, recunoasterea
religiilor romanesti, asigurarea libertatii personale, libertatea industriei si a comertului si
desfiintarea iobagiei fara nicio despagubire.

DE REȚINUT!
-Proiectul a fost gândit de intelectualii pașoptiști în majoritate reprezentanți ai
boierimii mijlocii, care au condus și revoluția de la 1848 și i-au stabilit obiectivele. Printre
aceste amintim: unirea tuturor românilor într-un singur stat autonom sau independent,
reforma agrară (sub diferite forme), reorganizarea instituțiilor și acordarea de drepturi și
libertăți politice.
-În ceea ce privește unirea, două dintre documentele revoluției de la 1848 au formulat-
o în mod expres: “Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”, document alcătuit la
Brașov de intelectualii moldoveni, Vasile Alecsandri și Costache Negri, și “Dorințele Partidei
Naționale din Moldova”, formulat la Cernăuți de Mihail Kogălniceanu. Marile adunări de la

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 6

Iași, Blaj și Islaz nu au prevăzut ideea unirii deoarece s-au temut de intervenția militară a
Marilor Puteri .

➥Caracteristici ale proiectelor politice din prima jumătate a secolului XIX:

-au dorit unirea

-se cerea egalitate în drepturi
-era prevăzută reforma agrară (în diferite forme)

➥Asemănare între proiectele politice referitoare la statul român modern în prima jumătate a

secolului XIX a fost organizarea acestora pe principii democratice. Acest obiectiv se regăsește
în proiectele politice ca ”Constituția Cărvunarilor(1822) și “Regulamentele organice”(1831 in
Țara Românească și în 1832 în Moldova) .

II. FAPTE ISTORICE CARE AU CONTRIBUIT LA FORMAREA

(CONSTITUIREA) STATULUI ROMÂN MODERN

➥PLAN EXTERN

Războiul Crimeei
S-a desfășurat între 1853-1856 între Rusia (învinsă) și Imperiul Otoman (susținut de
Anglia, Franța și Sardinia). În 1856 s-au deschis lucrările Congresului de pace de la Paris.
Reprezentantul Franței, contele Walewski a propus crearea unui stat tampon prin unirea
Moldovei cu Țara Românească pentru a preveni conflictele dintre Marile Puteri.
Congresul s-a încheiat cu Tratatul de pace de la Paris (30 martie 1856) care hotăra
încetarea protectoratului rusesc asupra Principatelor Române (introdus în 1829 prin Tratatul
de la Adrianopol); erau menționată suzeranitatea otomană și introducerea garanției colective
a celor 7 Mari Puteri. Reveneau Moldovei 3 județe din Sudul Basarabiei (Cahul, Ismail și
Bolgrad). Cum Austria și Imp. Otoman s-au opus unirii, s-a hotărât consultarea românilor prin
intermediul Adunărilor ad-hoc.

➥PLAN INTERN

Adunările ad-hoc (1857)

În 1857 au fost convocate adunările ad-hoc la Iași și la București. Ele aveau rol
consultativ. Pe 7-19 octombrie 1857 au fost adoptate rezoluții favorabile unirii la București

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 7

și la Iași și anume, unirea Moldovei cu Țara Românească într-un singur stat cu numele de
România și aducerea unui prinț străin dintr-o familie domnitoare a Europei.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza

În urma Conferinței de la Paris din 1858 s-a adoptat Convenția de la Paris prin care
Marile Puteri se pronunțau pentru o unire formală (fiecare țară avea Adunăre Legiuitoare,
Guvern și domn diferit. Comune erau Armata, Înalta Curte de Justiție și Casație și Comisia
Centrală cu sediul la Focșani). Convenția înlocuia Regulamentele Organice și avea rol de
constituție. În perioada următoare, românii au pus Europa în fața faptului împlinit alegându-
l pe Al. I. Cuza pe 5 ianuarie 1859, la Iași și pe 24 ianuarie 1859, la București.
Se forma statul român modern, iar Al.I.Cuza a avut de îndeplinit pe mai departe 3 mari
obiective: recunoașterea internațională a dublei alegeri, recunoașterea internațională a unirii
depline și realizarea unui plan de reforme cu scopul modernizării României.

III. FAPTE ISTORICE CARE AU CONTRIBUIT LA CONSOLIDAREA

STATULUI ROMÂN MODERN

➥Domnia lui Al.I.Cuza

-După unirea Moldovei cu Țara Românească la 24 ianuarie 1859, Al.I.Cuza a unificat

principalele instituții: serviciul de vamă, de telegraf, cursul monetar, stema(zimbrul și vulturul),
București a devenit capitala. Prima grijă a lui cuza era să obțină unirea deplină a Principatelor.
- La 22 ianuarie 1862 s-a întrunit primul guvern unic condus de conservatorul
Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie 1862 s-a întrunit prima adunare unică. (Parlamentul
Principatelor).

➥Politică de reforme din timpul domniei lui Al. I. Cuza

Politică de reforme a fost realizată în colaborare cu guvernul liberal condus de Mihail

Kogălniceanu. Astfel, prima reformă a fost legea secularizării averilor mănăstirești (1863)
adoptată în unanimitate. Prin aceasta, pământurile mănăstirilor (25% din teritoriul țării) treceau
în proprietatea statului.
În primăvara lui 1864, Mihail Kogălniceanu propune o lege a reformei agrare.
Adunarea era însă formată majoritar din boieri conservatori, așa încât legea a fost respinsă, iar
lui Kogălniceanu i se acordă vot de neîncredere. Ca urmare, Cuza dă lovitura de stat de la 2
mai 1864 prin care dizolva Adunarea Obștească și propunea un nou act cu valoare

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 8

constituțională, „Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris”. Creșteau prerogativele
domnului, astfel încât Cuza să poată aplica politica reformatoare.
* Legea agrară va acorda țăranilor, în funcție de numărul de vite, pământ pe care
nu îl puteau înstrăina timp de 30 de ani și pe care erau nevoiți să îl plătească în 15 ani
(împroprietărirea țăranilor cu despăgubire, mai pe scurt). De asemenea, pământul
acordat țăranilor nu trebuia să depășească 2/3 din moșia proprietarului, cu excepția
pădurilor.
** Legea instrucțiunii organiza învățământul la toate nivelurile, învățământul
primar de 4 ani devenea obligatoriu și gratuit . Au fost înființate primele universități la
Iași (1860) și la București (1864).

Instalarea prințului străin

A fost dorită de boierii români din 1802, cerută în memoriile înaintate Marilor Puteri.
Ideea a fost reluată la Congresul de la Paris din 1856, după războiul Crimeei și de adunările
ad-hoc.

➥Avantaje: -stabilitate internă

-sprijin diplomatic internațional.

După abdicarea lui Al.I.Cuza, conducerea României i-a fost oferită lui Filip de
Flandra, fratele regelui Belgiei, Leopold al II-lea, care însă a refuzat propunerea delegaților
români. Apoi, la sugestia împăratului Franței, Napoleon al III-lea, și cu sprijinul primului-
ministru al Prusiei, Otto Von Bismarck, oamenii politici români s-au orientat către Carol de
Hohenzollern -Sigmaringen.
După o călătorie cu peripeții, într-un tren, la clasa a II-a, Carol a ajuns în Principate și
a depus jurământul față de țară pe 10 mai 1866. A condus România aproape o jumătate de
veac, în perioada 1866-1914.

➥Constitutia din 1866

(*pentru mai multe detalii, vezi Capitolul III. Constituțiile României)

Avea ca model constituția belgiană din 1831 care, la rândul ei, urma modelul francez.
Prevedea principii fundamentale: suveranitatea națională, guvernarea reprezentativă și
separarea puterilor în stat. Acorda lui Carol atribuții extinse, executive, legislative și
judecătorești. Prin urmare, constituția introducea principiul britanic ”regele domnește, dar
nu guvernează”. Constituția avea și unele limite. Votul era cenzitar, pe baza averii, iar
V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 9
femeile erau excluse. De asemenea, acordarea cetățeniei române era condiționată de
apartenența la religia ortodoxă.

➥Domnia lui Carol I și formarea partidelor politice

În cei 48 de ani de domnie, 1866-1914, Carol I a contribuit la formarea primelor

partide politice. Partidul Național Liberal (format în 1875 prin „Coaliția de la Mazar
Pașa”) și Partidul Conservator (format în 1880) au fost pricipalele formațiuni politice din
Principate. Din cauza succesiunii rapide a guvernelor, care a dus la instabilitate politică, în
1895 este introdusă Rotativa Guvernamentală. În timpul lui Carol, România a devenit stat
independent și a participat la al II-lea Război Balcanic în urma căruia s-a unit cu Sudul
Dobrogei (CADRILATERUL).
Alte proiecte de modernizare:
➥1867, se adoptă moneda națională, leul

➥1868, se pun bazele unei rețele moderne de drumuri

➥1880, au fost înființate Banca Națională a României și Academia Română

➥1883, se înființează Casa Școalelor

➥Criza Orientală (Cucerirea Independenței de stat ) 1875

Începe în 1875 prin răscoalele antiotomane în Bosnia și Herțegovina când se

redeschide problema orientală (declinul Imp. Otoman). În 1876 problema se agravează:
Serbia si Muntenegru au declarat război Imperiului Otoman, iar bulgarii au început lupta de
eliberare.
Situația internă a României în această perioada: în 1876 se formase, sub
conducerea lui Mihail Kogălniceanu, guvernul liberal. Acesta a încercat să obțină
independența României pe cale diplomatică și a făcut 2 demersuri importante în acest sens: în
iulie 1876 Nota Diplomatică inițiată de guvern către Imperiul Otoman și Puterile Garantate
prin care revendica „recunoașterea individualității statului român și a numelui de România”,
iar în decembrie 1876 efortul lui Dimitrie Brătianu prin care se preciza că România solicita
„neutralitatea veșnică a teritoriului”. Aceste încercări au eșuat, iar noua constituție otomană
din decembrie 1876 numea România „provincie privilegiată a Imperiului”. Ca urmare:

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 10

 ➥ 4 aprilie 1877: se încheie Convenția ruso-română de la București conform căreia,

armatele rusești puteau trece prin teritoriul Principatelor în drumul lor către Balcani.

➥ 12 aprilie 1877: Rusia declară război turcilor, care, ca răspuns, bombardează orașele

românești de la Dunăre. Pe cale de consecință, românii bombardează Vidinul.

➥ 9 mai 1877: Mihail Kogălniceanu, în calitate de ministru de externe, proclamă

independența de stat în Parlamentul Principatelor Române. Cum acest act nu a fost recunoscut
pe plan extern, românii intră în război.
➥ Armatele rusești întâmpină rezistența rușilor la Plevna, motiv pentru care ducele
Nicolae, conducătorul rușilor, îi solicită lui Carol I intrarea României în război.

➥ 30 august 1877: Asediul Plevnei.

➥ Noiembrie 1877: armatele turcești, conduse de Osman-Pașa, se predau în fața

armatelor române, conduse de generalul Mihail Cerchez.

➥ martie 1878. Se încheie Tratatul de la San Stefano prin care se recunoștea

independența Principatelor Române cu condiția ca acestea să cedeze Rusiei sudul Basarabiei și

să primească la schimb Dobrogea.

➥ în vara lui 1878, se încheie Tratatul de la Berlin, care îl anula pe cel precedent

(San Stefano) în urma nemulțumirii apărute în rândul Marilor Puteri. Ca urmare, se rectificau
prevederile de la San Stefano. Principatele Române erau și de această dată obligate să cedeze
sudul Basarabiei, primind în schimb Dobrogea, Delta Dunării și Insula Șerpilor.

Independența Principatelor este recunoscută pe plan internațional abia în

1881 când, la 10 mai, România devenea regat, iar Carol I, rege.

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 11

 IV Fapte istorice care au contribuit la România Mare (Marea Unire)

Unirea Basarabiei cu România

Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu România în 1918. Vasile Stroescu a
înființat Partidul Național Moldovenesc, în primăvara anului 1917 și a condus lupta pentru
unire în care a urmărit obținerea autonomiei Basarabiei. În toamna anului 1917 Ion Inculeț a
înființat Sfatul Țării. În condițiile retragerii armatei ruse și ca urmare a pătrunderii armatei
române pentru restabilirea autonomiei în Basarabia, guvernul sovietic a decis pe 13 ianuarie
1918, întreruperea raporturilor diplomatice cu România și confiscarea Tezaurului (trimis la
Moscova după ce Bucureștiul a fost ocupat de Puterile Centrale în 1916).

Unirea Bucovinei cu România

Bucovina se afla din 1775 sub dominație habsburgică. În 1918 s-a confruntat cu
pretenții de anexare din partea Curții de la Viena și a Ucrainei. În toamna anului 1918 deputații
români din Parlamentul de la Viena s-au organizat în Consiliul Național Român. Acest consiliu
a condus lupta bucovinenilor pentru unirea cu România. Pe 14/24 octombrie 1918, la Cernăuți,
s-a întrunit Adunarea Națională Constituantă care a anunțat dorința Bucovinei de a se uni
cu celelalte teritorii românești. Pe 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a
hotărât “Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare cu regatul
României.”

Unirea Transilvaniei cu România

Pe 29 septembrie, Partidul Național Român a redactat “Declarația de la Oradea”

privind autodeterminarea românilor din Transilvania și cererea independenței . Documentul a
fost privit cu ostilitate de către deputații maghiari. După tratativele eșuate de la Arad dintre o
delegație a guvernului maghiar și reprezentanți ai Consiliului Național Român Central, Iuliu
Maniu a cerut “despărțirea totală”. Unirea a fost hotărâtă de Marea Adunare Națională de la
Alba Iulia la 1 decembrie 1918 unde au participat peste 100.000 de români. Au fost
înființate 2 instituții: Consiliul Dirigent și Marele Sfat Național. Pe 24 decembrie 1918
regele Ferdinand a aprobat Decretul de Unire al Transilvaniei cu România.

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 12

 V Fapte istorice referitoare la implicarea statului român modern în relațiile
internaționale

A doua jumătate a secolului XIX

Tratativele romano-ruse(1876-1877)

Acestea au început la Livadia, în Peninsula Crimeea, unde s-au deplasat primul-

ministru al României, I.C. Brătianu și ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu. Au propus
reprezentanților Rusiei încheierea unui tratat antiotoman, dar care nu a fost acceptat de partea
rusă. Tratativele au continuat și s-au finalizat la București cu semnarea Conventiei ruso-
române din 4 aprilie 1877. Aceasta prevedea că armata rusă trecea prin teritoriul
României către sudul Dunării, cu condiția să respecte integritatea teritorială a României.
Traseul armatei ruse ocolea Bucureștiul, iar cheltuielile privind trecerea erau suportate de
guvernul rus.

Participarea României la războiul ruso-turc (1877-1878)

Războiul a început pe 12 aprilie 1877. La începutul acestuia, România a propus Rusiei

colaborarea militară. Propunerea a fost refuzată de conducătorii Rusiei, deoarece aceștia nu
doreau să se simtă responsabili față de un stat de la care aveau pretenții teritoriale (doreau 3
județe din Sudul Basarabiei: Cahul, Ismail și Bolgrad). După 2 atacuri ale armatei ruse respinse
la Plevna de otomani și după ce armata rusă a fost oprită în pasul bulgar, Sipka, marele duce
Nicolae, fratele țarului Alexandru al II-lea și conducătorul armatei ruse de pe frontul din
Balcani, i-a trimis o telegramă principelui Carol I al României prin care i-a cerut sprijinul
armatei române. Pe 9 mai 1877, ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu a proclamat
independența României, pe care armata română a confirmat-o prin victoriile de la
Grivita I, Rahova, Plevna, Vidin și Smârdan. După război, Marile Puteri au recunoscut
independența României și unirea Dobrogei, Deltei Dunării și Insulei Șerpilor cu aceasta.

După războiul ruso-turc (Războiul de Independență), tratativele de pace s-au desfășurat

la San Stefano și la Berlin. României i-a fost recunoscută independența, dar condiționat.
România trebuia să modifice art 7 din Constituția din 1866 privind acordarea cetățeniei
evreilor și turcilor și să accepte schimbul pe care Rusia l-a făcut la San Stefano (primea
Dobrogea, dar trebuia să cedeze Rusiei cele 3 județe din Sudul Basarabiei). România a
devenit un stat suveran, Carol a primit titlul de alteța regală și România a devenit regat.

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 13

 Alianța României cu Puterile Centrale (1883)

Determinată de:
➥originea germană a lui Carol

➥amenințarea din partea Rusiei

➥ izolarea diplomatică în care se afla România

Alianța a avut caracter secret(era cunoscută doar de conducătorii statelor care au
semnat-o și de prim-miniștri ) și defensiv (statele semnatare se angajau să se ajute dacă una
dintre ele ar fi fost atacată). Prin acest tratat, România a depășit situația de izolare diplomatică
și a primit garanția de securitate din partea Germaniei. Tratatul nu a fost adus niciodată pentru
dezbatere în Parlament de teama respingerii lui. În perspectiva istorică, acest tratat venea în
contradicție cu interesele naționale, de aceea în 1914 când a izbucnit Primul Război Mondial,
România a rămas neutră și a intrat în război abia doi ani mai târziu alături de Antanta în vederea
reîntregirii naționale.

Începutul secolului XX

Al II-lea Razboi Balcanic

România a fost neutră in Primul Război Balcanic. Expansiunea și întărirea Bulgariei

au fost considerate amenințări pentru România, de aceea, guvernul condus de Titu Maiorescu,
cu acordul regelui Ferdinand, a hotărât participarea la al II-lea Război Balcanic împotriva
Bulgariei, de partea Greciei, Serbiei, Muntenegrului și Imperiului Otoman. Tratativele de
pace au avut loc la București, fapt care simboliza creșterea prestigiului internațional al
României. României i-a revenit Sudul Dobrogei (CADRILATERUL).

Participarea României cu trupele militare la Primul Război Mondial

I R.M a început în 1914, iar România a rămas neutră timp de 2 ani (1914-1916). În
1916 a intrat în război alături de Antanta (Anglia, Franța și Rusia). În 1916, Ionel
Brătianu a încheiat cu Antanta 2 convenții: una politică și cealaltă, militară. Convenția
politică prevedea că Antanta recunoștea dorința românilor de unire și că România urma să
participe ca membră cu drepturi egale la viitoarea Conferință de Pace. Planul de operațiuni
„Ipoteza Z” prevedea ca din cele 4 armate române, 3 să fie dispuse pe frontul de N împotriva

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 14

Austro-Ungariei, iar a 4 - a să fie dispusă pe frontul de S, împotriva Bulgariei. Pe frontul de N
sunt eliberate localitățile Brașov, Miercurea Ciuc, Sf.Gheorghe și Gheorgheni, românii
ajungând aproape de Sibiu. Ofensiva pe frontul de N a fost oprită datorită înfrângerii armatei
române pe frontul de S, la Turtucaia. În 1916 alte victorii românești au fost obținute de
generalul Eremia Grigorescu pentru apărarea trecătorilor Carpaților Orientali cu deviza
“pe aici nu se trece”. În cele din urmă, armatele Puterilor Centrale pătrund în capitală.
Familia regală, guvernul se retrag la Iași care a devenit temporar capital României. În
1917, armatele I și II Române au obținut victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

Convențiile politico-militare cu Antanta

Prin intermediul primului ministru, Ionel Brătianu, România a semnat cu Antanta 2

convenții: politică și militară, aprobate ulterior de Consiliul de Coroană de la Cotroceni, condus
de regele Ferdinand. Convenția politică preciza că Antanta recunoștea dorințele românilor de
a se uni cu teritoriile stăpânite de Austro-Ungaria, participarea la următoarea Conferință de
Pace ca membră cu drepturi depline și obligația de a declara război Austro-Ungariei. Convenția
militară se referea la ajutorul pe care Antanta îl oferea României în muniție și pe front. Armata
rusă urma să participe la apărarea Dobrogei, iar forțele aliate de la Salonic, conduse de
generalul Sarrail urmau să contraatace pentru a evita un eventual atac din partea Bulgariei.

Conferința de Pace după Primul Război Mondial (1919-1920)

Aceasta s-a desfășurat între 1919-1920 . Delegația României a fost condusă de Ionel
Brătianu, cu acest prilej au fost încheiate tratate de pace care au recunoscut unirea
Bucovinei, Transilvaniei și Basarabiei cu România. Prin tratatul de la Paris din 1920, 4
din cele 5 mari puteri (Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia, fără SUA) au recunoscut
unirea Basarabiei cu România, dar Ionel Brătianu urmărea recunoașterea internațională
a României Mari. Prin tratatul de pace semnat cu Austria era recunoscută unirea Bucovinei
cu România, iar prin cel semnat cu Ungaria, marile puteri recunoșteau unirea Transilvaniei cu
România. Tratatul semnat cu Bulgaria confirma granița de după ce l de-al II-lea Război
Balcanic.

Relațiile Româno-Sovietice:

Acestea au fost întrerupte în 1918. În perioada interbelică au avut loc mai multe
încercări de reluare a relațiilor romano-sovietice, la Copenhaga și Varșovia în 1920-
1921, la Viena în 1924 și la Riga în 1932. Aceste încercări au eșuat din aceleași 2 motive:
V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 15
 sovieticii nu au recunoscut unirea Basarabiei cu România și problema tezaurului. În 1934,
printr-un schimb de scrisori la Geneva între Nicolae Titulescu, ministrul de externe al
României și ministrul de externe al URSS au luat reluate, dar fără să se recunoască
inviolabilitatea frontierelor.

O consecință a politicii promovate de România în relațiile internaționale de la începutul

secolului XX a fost recunoașterea de către marile puteri a granițelor din 1918, respectiv a unirii
Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România.

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 16

 Acțiuni de politică internă ale statului român modern(după 24 ian 1859):
● Politica de reforme ale lui Al.I.Cuza
● Aducerea prințului străin, Carol
● Constituția din 1866
Acțiuni de politică externă în a doua jumătate a secolului XIX:
● Tratativele romano-ruse
● Războiul ruso-turc
● Alianța cu Puterile Centrale
Acțiuni de politică externă la începutul secolului XX:
● Alianța cu Antanta
Acțiuni la care participă România la începutul secolului XX:
● Al doilea Război Balcanic
● I Razboi Mondial
● Conferința de pace de la Paris (1919-1920)
Acțiuni la care participă România în prima jumătate a secolului XX prin care s-a
implicat în relațiile internaționale:
● Relațiile romano-sovietice
● Relațiile româno-germane
Mari alianțe:
Tripla Alianță(Puterile Centrale):
● Germania
● Austro-Ungaria
● Italia
1883 - adera România la Tripla Alianță (a II-a jumătate a secolului XIX)
Antanta(Tripla Înțelegere):
● Anglia
● Franta
● Rusia
1916 - România a intrat în Primul Război Mondial

V. Statul român modern │ VII. România în concertul european│ 17