1 Dreptul economicşi social european Prof.univ.dr.

Doina Balahur 2 Tematica generală a cursului I)

Modelul Social European

1) Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Munca.

2) Metoda Deschisă de Coordonare

3) Strategia Lisabona revizuită Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă

4) Egalitatea intre femei si barbati pe piata fortei de muncă

5) Protecţia împotriva excluziunii sociale

II) Cele patru libertăţi în Uniunea Europeană.

1) Libera circulaţie a mărfurilor

2) Libera circulaţie a capitalului

3) Libera circulaţie a persoanelor

4) Libera circulaţie serviciilor

5) Libera concurenţă III) Societatea comercială europeană Webografie Modalităţi de evaluare I) Modelul
Social European 1) Strategia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă (EES)şi Medoda Deschisă de
Coordonare (MDC) 3 A) Criza politicilor sociale europene -dificutăţişi obstacole în calea reformelor în
domeniul politicilor sociale: EES a apărut ca răspuns la criza politicii sociale extistente în CE la mijlocul
deceniului 9 al sec.trecut. Tradiţiile welfariste erau puse sub semnul îndoielii pe fondul unuişomaj fără
precedent (în cele mai multeţări Europene a atins nivelul anilor 30. În acest context s-a conturat nevoia
urgentă a unor măsuri radicale în domeniul politicilor de ocupare a forţei de muncă

Provocărileşi obstacolele cu care s-au confruntat reformatorii: a) Amploarea obiectivelor care trebuiau
îndeplinite :şomaj ridicat (medie de 10%); Măsurile tradiţionale (pensionarea anticipată) s-au dovedit a fi
ineficiente; Reformatorii au înţeles că era necesar să se tracă dincolo de strategiile creeri unor locuri de
muncă pe termen scurt;

b) Modelul Social European a fost construit în diferite etape. Sistemul relaţiilor industriale tradiţionale a
fost organizat pentru a proteja forţa de muncă preponderent masculină angajată, de regulă, pe baza
unui contract de muncă pe durată nedeterminată la aceeaşi firmă; pe o piaţă fluctuantă însă trebuiau
create condiţii favorabile trecerii cu uşurinţă de la o firmă la alta fără a se pierde beneficiile sociale,
încheierii unor contracte de muncă pe durată determinată,etc (flexibilizarea muncii);
c) Sub presiunea mişcărilor femniste, a politicilor de non-discriminare, femeile au intrat în număr din ce
în ce mai mare pe piaţa forţei de muncă; d) Piaţa solicita o forţă de muncă cu noi calificări, legate de IT;
e) În această perioadă Europa trebuia să facă faţă şocurilor potenţiale induse de crearea pieţii uniceşi de
globalizare. Toate aceste schimbări au survenit într-un moment de creştere economică lentă în care
majoritatea Statelor membre au adopt măsuri drastice de reducere a cheltuielilor bugetare pentru a
îndeplini criteriile impuse de trecerea la Uniunea Economică şi Monetară. În aceste condiţii uni au
propus elaborarea unor măsurişi strategii la nivel european în timp ce alţii respingeau categoric
Europenizarea domeniului social;

4 f) În confruntarea cu probleme de o asemenea anvergură s-a conturat ideea unei soluţii comune
adoptate la nivel european în încercarea de a salva Modelul Social European. Unii au propus chiar
realizarea unui sistem puternic centralizat care ar reproduce principalele elemente ale modelelor sociale
naţionale la nivel european Acest sistem ar pune la dispoziţia Uniunii mecanisme de reglementare,şişi de
adoptare a deciziilor comparabile cu acelea ale statelor membre.1

g) Cei care au au crezut că acţiunea la nivel european ar putea fi soluţia s-au confruntat cu o serie de
probleme. Prima aducea în prim plan rezistenţa statelor de a ceda Uniunii competenţele în materia
politicilor sociale (Statul bunăstării a reprezentat o sursă majoră de legitimare a guvernelor naţionale;
relaţiile guvernelor cu sindicatele, reprezentarea muncitorilor la nivelul management-ului companiilor
fac parte integrantă din cultura politică a celor mai multe naţiuni europene; În aceste circumstanţe nu
este greu de înţeles rezistenţa opusă faţă de tentativele de "europenizare" în domeniul social)

h) Un alt tip de obstacole au fost reprezentate de dificultatea de a elabora un cadru comun al politicilor
sociale, datorită marii diverităţi de practicişi instituţii existente în fiecare Stat membru. În timp ce se pot
constata o serie de trăsături comune ale Modelului Social European, prezente în toate cele 15 state
membre, modelul este implementat în modalităţi foarte diferite, printr-o mare varietate de structuri
instituţionaleşi reglementări juridice. În consecinţă, posibilităţile unei reglementări uniforme la nivel
european sunt limitate/şi costisitoare.

B) Modelul Social European : Strategiile Europene în Domeniul Ocupării Forţei de Muncă a.) Soluţia
minimalistă de la Essen Strategia Europeană de ocupare a forţei de muncă EES s-a conturat spre sfârşitul
anilor 90. Rezultatul, denumit de regulă ca "procesul Luxembourg" 1 Această versiune puternică a fost
unul dintre idealurile larg împărtăite în anii 70. Ea nu s-a materializat niciodată. În ciuda eforturilor
realizate de Comisia Delors de a pune Modelul Social

European in centrul politicilor europene, rezultatele au fot modeste; Există anumite progrese în

unele domenii ale politicii sociale europene, dar, pe total, rolul Uniunii în domeniul social este

limitat. Tratatul de la Maastricht extinde autoritatea în anumite domenii ale relaţiilor

industriale dar în condiţiile în care politicile sociale cad în prmul rând in sarcina statelor

membre.
5 s-a concretizat într-o nouă strategieşi mecanisme de guvernare care folosesc metodele de drept slab
(soft law methods) pentru a lega între ele nivelul europeanşi cel naţional / local de managemet al
problemelor sociale. Acest nou demers de guvernare este numit "metoda deschisă de

coordonare" (open method of coordination) La mijlocul deceniului zece (pe fondul pregătirii Uniunii
Economiceşi Monetare) Consiliul European s-a întrunit la Essen în 1994. La momentul respectiv exista o
puternică presiune din partea cetăţenilorşi a statelor membre de a se adopta măsuri la nivel european
care să permită rezolvarea crizei ocupării forţei de muncă, dar exista, în acelaşi timp,şi o puternică
presiune de a nu mai delega noi competenţe Uniunii (reacţie anti-Bruxelles).

Soluţia minimalistă de la Essen a constat într-un număr de recomandări făcute statelor membre : de a
găsi soluţii pentru reducereaşomajul tinerilor, pentru reducereaşomajul de lungă durată, de a reduce
cheltuielile nesalariale legate de forţa de muncă, etc. Statele membre au fost consiliate să integreze
aceste recomandări în programe multi-anuale care vor fi monitorizate de Comisia Europeană şi de
Consiliile de Miniştri corespunzătoare. S-a stabilit de asemenea obligaţia Comisieişi a Consiliul de
Miniştri de a raporta anual Consiliului European. Soluţia cunoscută sub numele de "Procesul Essen" n-a
delegat competenţe semnificative UE, dar a contribuit la creşterea preocupării pentru criza ocupării
forţei de muncă la nivel european.

b.) Modelul Social European în Tratatul de la Amsterdam  După summit-ul de la Essen presiunea asupra
liderilor europeni de a adopta măsuri în domeniul folosirii forţei de muncă a crescut; în acelaşi timp
schimbările politice au adus la putere lideri mai favorabili acţiunii la nivel european. În această perioadă
criza forţei de muncă s-a accentuat, numărul celor care au intrat înşomaj a crescut. A cresut numărul
vocilor critice care care considerau că există o legătură între integrarea economică europeanăşişomaj.
Tot în această perioadă guvernele statelor membre se confruntau cu presiunea Germaniei de a semna
Pactul de Stabilitateşi Creştere. În 1995 trei noi membri s-au alăturat Uniunii (Suedia, Finlanda,Austria)
iar guverne de centru-stânga, mai favorabile deschiderii europene au venit la putere în mai multe state
(Italia, Marea Britanieşi Franţa).

În 1997, Conferinţa Interguvernamentală de la Amsterdam s-a confruntat cu presiunea guvernelor de a

se adopta "obiectivul ocuparii integrale a forţei de muncă" (full employment objective). Au existat voci
care au cerut elaborarea unor criterii de ocupare a forţei de muncă (employment criterion) comparabile
cu criteriile de convergenţă monitorizate în cadrul procesului de realizare a

6 Uniunii Economiceşi Monetare. Această propunere a fost respinsă. Alte demersuri -cum ar fi
reglementarea directă la nivel european, aşa cum era în mod tradiţional înţeleasă- au fost de asemenea
respinse. Protocolul Social din Tratatul de la Maastricht, a conferit competenţe limitate în domeniul
reglementărilor de nivel european. Experienţa a demonstrat însă limitele serioase ale demersului de tip
reglementativ. Dar chiarşi aşa, numărul redus de directive a fost adoptat cu mari dificultăţi. Devenea din
ce în ce mai clar că directivele nu mai reprezintă o soluţie, că însăşi Metoda Comunitară tradiţională
trabuia reformată.

În faţa acestui impas politic, la Amsterdam, statele membre au adoptato formulă de compromis. Acest
compromis s-a îmtemeiat pe o inovaţie în materie de guvernare. Ea a devenit parte integrantă a
procesului de adoptare a monedei unice europene -şi a reprezentat o evoluţie a procesului început la
Essen. Soluţia a constat din reglementarea unui mecanism de supraveghere multilaterală a politicilor de
ocupare a forţei de muncă dezvoltat în cadrul procesului de creare a Uniunii Economiceşi Monetare.
Aceast proces de supraveghere a fost iniţial instituit în scopul monitorizării politicilor economice ale
Statelor membreşi de îndeplinire a criteriilor de convergenţă economică necesare realizării Uniunii
monetare. Statelor li s-a cerut să remită planurile naţionale de convergenţă. Ele erau supuse revizuiriişi
amndamentelor critice de către Comisie. Acest sistem s-a dovedit eficient obligând Statele membre să
adopte politicile necesare îndeplinirii criteriilor de convergenţă în scopul trecerii la moneda unică
europeană.

Prin adoptarea unui sistem asemănător în domeniul politicilor de ocupare a forţei de muncă s-a găsit o
metodă de echilibraru între cerinţele adoptării unor măsuri la nivel Europeanşi rezistenţa faţă de
extinderea competenţelor Uniunii în domeniul social. Rezultatul a fost Capitolul asupra Ocupării forţei
de Muncă

din Tratatul de la Amsterdam, care a reglementat Sistemul European de

7 Ocupare a forţei de Muncă (European Employment System). Statele au aplicat aceste dispoziţii chiar
înainte de ratificarea Tratatului de la Amsterdam. La Summit-ul de la Amsterdam, Franţa a insistat
pentru organizarea unei întâlniri speciale pe tema crizei ocupării forţei de muncă cel mai târziu în
toamna anului 1997.

Tratatul încheiat la Amsterdam în iunie 1997 a reprezentat un moment crucial pentru dezvoltarea
Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă (EES. Pentru prima oară, politica economică şi cea în
domeniul ocupării forţei de muncă au fost corelate la nivel European ca aspecte ale aceleiaşi strategi
pentru crearea locurilor de muncă.

Importanţa istorică a Tratatului de la Amsterdam rezidă în recunoaşterea explicită a statutului de

egalitate a problemei ocupării forţei de muncă cu alte aspecte ale politicii economice.Această
importanţă este reflectată, în sens formal, prin includerea unui titlu special (VIII în Tratatul asupra
Uniunii Europene)

Tratatul precizează că răspunderea pentru elaborareaşi implementarea politicilor în doemniul ocupării

forţei de muncă revine Statelor Membre dar subliniază că : "Statele Membre… vor trata problema
ocupării forţei de muncă ca o preocupare comunăşi îşi vor coordona acţiunile în acest domeniu." (art.2)

Tratatul de Amsterdam face un important pas înainte prin reglementarea acţiunii la nivel Comunitarşi
prin asumarea nivelului ridicat de ocupare a forţei de muncă drept obiectiv explicit (art.3)
Tratatul de la Amsterdam prevede, de asemenea (în titlul VIII): • Statele membreşi Comunitatea vor
colabora în scopul elaborării unei strategii comune de ocupare a forţei de muncă; • Comunitatea va
încurajaşi sprijini cooperarea între Statele Membre;

8 • Consiliul European va adopta norme directoare (guidelines) pe care Statele trebuie să le

implmenteze în politicile de ocupare a forţei de muncă; • Statele membre vor raporta anual în ce
priveşte măsurile adoptate; Consiliul European de la Luxembourg (20-21 noiembrie 1997) a decis pe
bază de consens demararea procesului stabilit de Tratatul de la Amsterdam. Acesta a fost începutul
"Procesului Luxembourg"şi s-a materializat în elaborarea unui prim set de reguli directoare.

Dezbaterile din Consiliului European de la Luxembourg s-au bazat pe patru documente: a) Regulile
directoare asupra Politicilor de Ocupare a forţei de Muncă. Ele introduc obiectivele ocupării forţei de
muncăşi definesc patru priorităţi strategice (axe - pillars).

b) Raportul Comisiei Europene asupra Ocupării Forţei de Muncă în Europa - pe anul 1997 - care evalua
situaţia ocupării forţei de muncă în Europa; c) Raportul Comun - al Comisieişi Consiliului- asupra Ocupării
Forţei de Muncă - care analizeazăşi compară cele mai bune practici de ocupare a forţei de muncă din
Statele Membre.

d)Un Raport asupra progresului înregistrat de politicile Comunitare de spijinire a eforturilor realizate de
Statele Membre (cum ar fi măsurile întreprinse de stimulare a întreprinderilor micişi mijlociişi sprijinul
acordat de banca Europeană de Investiţii).

Consiliul European de la Luxembourg a aprobat 19 reguli directoare (guidelines), structurate în jurul a

patru axe : a)Politicile de ocupare a forţei de muncă (Employability); b)Politicile de încurajare a iniţiativei
privateşi de creare a locurilor de muncă (Entrepreneurship and Job Creation); vizează încurajarea
iniţiativei

9 particulare în afacerişi dezvoltarea unui sistem de taxeşi impozite care favorizează crearea unor noi
locuri de muncă; c) Politicile de adaptabilitate (Adaptability -policies) vizează creşterea flexibilităţii pieţii
forţei de muncăşi a oraganizării muncii ; d)Politici de promovare a egalităţiişanselor (Equal Opportunities
-policies) femeilorşi bărbaţilor pe piaţa forţei de muncă. Fiecare axă cuprinde între 3-7 reguli directoare.
Implementarea Strategiei Europene de ocupare a Forţei de Muncă implică mai multe etape : (Vezi
tabelul de mai jos PROCESUL Luxembourg: STRATEGIA EUROPEANĂ DE OCUPARE A FORŢEI DE MUNCĂ
(EES) A) Dezvoltarea unei teorii - În scopul dezvoltării unei strategii de creştere a gradului de ocupare a
forţei de

muncă Comisia are nevoie de o teorie care

explică factoriicare

împiedică creşterea

gradului de ocupare a
forţei de muncă

D) Consultarea cu partenerii socialişi societatea civilă- Pe măsură ce EES se implementează Comisia are
obligaţia de

a consulta Parlamentul European ,

Comitetul Economicşi Social, Comitetul

Regiunilorşi Comitetul pentru Ocuparea

Forţei de Muncă, înainte de a face

publică versiunea finală a regulilor

directoare (guidelines), precumşi

reprezentanţii societăţii civile

G) Monitorizareşi supraveghere-În fiecare an Comisia monitorizează

implementarea Regulilor de către

Statele Membre. Ea foloseşte în acest

scop :Planurile Naţionale de Acţiune,

Rapoartele de implementare, precumşi

propriile sale cercetări realizate în

scopul evaluării concordanţei cu

Regulile Directoare. Pe baza acestor

evaluări, Comisia poate propune

Consiliului anumite Recomandări care

trebuie făcute statelor membre (ele

sunt aprobate pe baza votului

majorităţii calificate)
B) Identificarea

Statului cu

Rezultateleşi

Practica cea mai bună (best practice) - În căutarea unei soluţii

Comisia a încercat să

identifice Statul cu

cele mai bune rezultate

în scopul integrării

practicii pozitive în

strate

g ie. C) Propunerea

Regulilor Directoare

(Guidelines) -

Regulile Directoare

indică acţiunile care

trebuie realizate de

Statele Membre în

scopul modificării

politicilor naţionale de

ocupare a forţei de

muncă.
E) Aprobarea Regulilor Directoare- Primele Reguli Directoare au fost prezentate spre aprobare
Consiliului European la summitul special asupra

ocupării forţei de muncă de la

Luxenbourg în 1997. În anii care au

urmat, Regulile Directoareşi Raportul

Comun asupra Ocupării forţei de muncă

au fost analizate de Consiliul European

din luna decembrie. Regulile sunt apoi

adoptate prin votul majorităţii calificate

al Consiliului asupra problemelor

Socialeşi de Muncă (care urmează după

Consiliul European din Decembrie)

F) Implementarea Regulilor la Nivel Naţional- După ce Regulile sunt aprobate, fiecare Stat membru

realizează un Plan Naţional de Acţiune

(NAPs) care implementează Regulile

în politicile naţionale de ocupare a

forţei de muncă

H) Raportul Comun asupra Ocupării Forţei de Muncă -La sfârşitul ciclului anual Comisiaşi

Consiliul realizează un Raport Comun

asupra Ocupării Forţei de Muncă în

Uniuneşi asupra implementării

Regulilor Directoare de către Statele

Membre.
I) Noul Ciclu- În timp ce Raportul Comun este în curs de redactare, se

realizează Regulile Directoare pentru

anul următor -iar ciclul annual

reîncepe. într-un asemenea moment

Comisia îşi revizuieşte teoria cu privire

la factorii care împiedică creşterea

gradului de ocupare a forţei de muncă

în UE, identifică noile practici bune

(good practice) dezvoltate la nivelul

statelor membre,şi îşi modifică

propria sa perspectivăstrategică (A-B)

10 Avantajele strategiei Luxembourg de ocupare a forţei de muncă: Deoarece Regulile directoare sunt
revizuite anual progresul înregistrat de Statele Membre poate fi monitorizat cu uşurinţă. În rolul său de
administrator primar al Strategiei Europene de Ocupare a Forţeide Muncă (EES), Comisia Europeană a
extins treptat obiectivele regulilor şi a convins Consiliul săimpună noi standarde în materie. De exemplu,
Consiliul a respins iniţial ideea de a fixa un obiectiv cantitativ referitor la rata şomajului. Comisia a
continuat presiunile şi în 2000 Consiliul a acceptat să fixeze ca obiectiv ocuparea a 70% din populaţia
activă până în 2010. O altă trăsătură caracteristică a "Procesului Luxembourg" este angajarea mai multor
nivele de guvernare. Elaborarea Planurilor Naţionale de Acţiune trebuie să se realizeze prin consultarea
cu regiunileşi partenerii sociali. Procesul de revizuire anuală implică discuţii între Statele Membreşi
oficialii Comisiei, între aceştiaşi partenerii sociali din diferite state membre.

Obiectivul general al EES a vizat salvarea Modelul Social European prin reformarea sa. În documentele
pregătitoare pentru summit-ul extraordinar de la Luxembourg se preciza că"rezolvarea
problemeişomajului presupune

modernizarea profundă a economieişi a sistemului social european fără a renunţa la principiul de bază al
solidarităţii care va rămâne marca distinctivă a Europei." Pentru realizarea acestui obiectiv Regulile
directoare vor urmări:

a) Realizarea unei rate ridicate de ocupare a forţei de muncă (Higher Employment Participation).
Datorită îmbătrînirii populaţieişi a presiunilor asupra sistemului de pensii, Europa trebuie să aibe un
procent mai mare de ocupare a forţei de muncă activă. În acest scop, pensionarea anticipată va fi
descurajată. Trebuie să crească numărul femeilor angajate. Sistemul - part time - trebuie încurajat.

11 b) Dezvoltarea unor sisteme active de asistenţă aşomajului (More Active Unemployment System).
Sistemul pasiv de asistenţă aşomajului conduce la deteriorarea deprinderilor, nu încurajează căutarea
activă a unui loc de muncă,şi nu furnizează servicii de reconversie profesională celor care caută un loc de
muncă.

c)Perfecţionarea deprinderilor (More Skills). Schimbările tehnologice presupun dobîndirea unor noi
cunoştinţeşi deprinderi profesionaleşi chiar schimbarea lor de mai multe ori pe parcursul vieţii.
d)Creşterea intensivă a ocupării forţei de muncă(More Employment Intensive Growth. ) Europa a rămas
în urmă cu sectorul serviciilor care favorizează o creştere intensivă a ocupării forţei de muncă. Această
constatare este valabilă în special în "economia socială" care include serviciile furnizate de grupurile
non-profitşi de companiile private. Europa trebuie să încurajeze economia socialăşi să reducă impozitele
directe asupra serviciilor intensive.

e) Diminuarea obstacolelor în calea angajării celor cu deprinderi reduse de muncă(Fewer Obstacles to

Low skill Work). Europa trebuie să se orienteze către locuri de muncă care implică o pregătire
superioară, dar muncitorii cu deprinderişi calificare reduse nu pot fi lăsaţi înafară. Menţinerea unui
sistem ridicat de impoziteşi taxe decurajează angajarea forţei de muncă cu calificare redusă. Sistemul de
impoziteşi taxe trebuie să fie adaptat astfel încât să asigure plata muncii.

f) Flexibilitate cu Securitate (Flexibility with Security). Schimbările tehnologiceşi schimbările în natura

pieţelor impun mai multă flexibilitate in modul de organizare a munciişi în modul în care muncitorii îşi
organizează viaţa. Modelul tradiţional al forţei de muncă masculine, angajată cu normă întreagă, cu
contract de muncă pe durată nedeterminată, în aceeaşi organizaţie, toată viaţa, trebuie înlocuit cu alte
modele. Modelele noi trebuie să asigure companiilor mai multă flexibilitate în ce priveşte timpul de
muncă (normă întreagă, jumătate de

12 normă, etc), structuraşi varietatea personalului (femei, bărbaţi), să sprijine muncitorii care vor să-şi
schimbe cariera profesională şi compania la care lucrează. Această nouă flexibilitate trebuie încurajată
prin introducerea unor mecanisme care garantează muncitorilor securitatea socială.

g) Întreprinderile mici/mijlociişi iniţiativa privată (Smaller Companies and Entrepreneurship). Cele mai
dinamice domenii ale economiei sunt întreprinderile micişi mijlocii. Pentru a promova inovaţia Europa
are nevoie de spirit întreprinzător particular. Modelul Social European trebuie să fie reconstruit prin
încurajarea unor astfel de firme care sunt mai micişi mai dinamice decât companiile tradiţionale pentru
care Modelul a fost iniţial creat. În acest scop este necesară reforma sistemului de impoziteşi taxe
pentru a favoriza auto-ocuparea (self- employment)şi înfiinţarea unor firme private de dimensiuni mici.
h) Egalitatea între sexe pe piaţa forţei de muncă (Gender Equality). Femeile sunt discriminateşi
dezavantajate pe piaţa forţei de muncă - plată discriminatorie, nivele mai ridicate aleşomajului,
dificultăţi în echilibrarea oportunităţilor de muncă cu obligaţiile familiale, etc.

Startegia Europeană de Ocupare a Forţei de Muncă (EES) s-a articulat în jurul a cinci obiective majore. Ea
a contribuit la naşterea unei noi metode de guvernareşi administrare în Uniunea Europeană. Principalele
inovaţii ale

acestei metode se diseminează în următoarele direcţii:

a.) Promovarea învăţării continue;

b.) Încurajează colaborareaşi participarea mai multor nivele de guvernare;

c.) Integrează politici distincte;

d.) Încurajează participarea;

e.) Promovează convergenţa pe fondul menţinerii diveristăţii.

C) Strategia Europeană e Ocupare a Forţei de Muncă şi Metoda Deschisă de Coordonare

13 Noua etapă în care a intrat Europa după intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht a impus, aşa
cum am subliniat mai sus, reconsiderarea strategiei de realizare a „unei Uniunii din ce în ce mai strânse”
(an ever closer Union).

In noua etapă metoda comunitară tradiţională de integrare prin intermadiul legislaţieişi al controlului
exercitat de Curtea Europeană de Justiţie nu mai răspunde adecvat problemelorşi obiectivelor Uniunii.

Consiliul European de la Lisabona, din 23-24 martie 2000, a analizat provocările cu care se confruntă
Uniunea în contextul proceselor globalizăriişi a evidenţiat dificultăţile economiceşi sociale cu care se
confruntă Europa în ce priveşte absorbţiaşomajul de lungă durată, creşterea ratei de ocupare a forţei de
muncă, dezvoltarea mai rapidă a sectorului serviciilor, etc. În cadrul sumitt-ului de la Lisabona, Consiliul
European a propus un nou obiectiv

strategic pentru următoarea decadă : „ Uniunea trebuie să devină cea mai dinamică şi competitivă
economie din lume, capabilă de creştere economică durabilă cu locuri de muncă mai multeşi mai bine
plătiteşi o mai mare coeziune socială”

Strategia Lisabona (revizuită) vizează2 : - Pregătirea tranziţiei la o societateşi economie a cunoaşterii prin
reforme structurale necesare promovării competitivităţiişi inovaţiei;

- Realizarea unei creşteri economice anuale de 3%. - Modernizarea modelului social Europeanşi
combaterea excluderii sociale; reforma sistemului de protecţie socială pentru a face faţă problemelor
legate de îmbătrânirea populaţiei.
- Liberalizarea pieţelor transporturilorşi energiei, etc. Consiliul European a subliniat, de asemenea, că
implementarea acestei strategii se va realiza prin îmbunătăţirea proceselor existenteşi introducerea unei
„ metode deschise de coordonare” (Open Method of Coordination) la toate nivelurile.

Metoda Deschisă de Coordonare implică : 2h ttp ://www.esc.eu .in t/lisb on_ strateg y/( A New Start for
Lisbon Strategy)

14 1) Elaborarea unui set de reguli directoare, de către Comisia Europeană, care stabilesc obiective pe
termen scurt, mediuşi lung; 2)Stabilirea, acolo unde este posibil, a indicatorilor cantitativişi calitativi
precumşi a unor standarde de evaluare în scopul identificării practicii bune; 3)Transferul regulilor
directoare la nivelul politicilor naţionaleşi regionale, în diferite sectoareşi domenii de activitate; 4)
Monitorizarea, evaluareaşi revizuirea periodice în scopul stimulării procesuluide învăţare; Noua Metodă
Deschisă de Coordonare se caracterizează prin câteva particularităţi : 1)Flexibilitate. Noua Metodă
comunitară nu defineşte obiective unice (şi mai ales nu stabileşte un „model unic”), valabile pentru toţi,
ci elaborează reguli directoare pe care fiecare stat membru le transpune în planuri de acţiune , în
concordanţă cu situaţia sa particulară. De altfel, Consiliul European subliniază constant că aplicarea
acestei metode trebuie să se facă în acord cu principiul subsidiarităţii. 2) Caracter descentralizat. Spre
deosebire de Metoda Comunitară tradiţională, care presupunea un demers de sus în jos, Metoda
Deschisă de Coordonare implică cooperareaşi participarea instituţiilor Uniunii, statele membre,
nivelurile regionalşi local, partenerii soacialişi societatea civilă.

3)Stabileşte proceduri formale. MDC defineşte reguli directoare, indicatori calitativişi cantitativi, strategii
de monitorizareşi evaluare periodiceşi de identificare a practicii bune, stimulând, pe acestă cale,
acumulareaşi transferul de cunoaştere in domeniile în care se aplică. Actorii sociali implicaţi în
implementarea MDC trabuie să identifice punctele tarişi slabe ale planului lor de acţiune prin
compararea rezultatelor obţinute cu ale altoror agenţi. Cercetarea, cunoaştereaşi compararea
rezultatelor între ele sunt considerate cele mai inovative elemente ale strategiei Lisabona. Structurile
guvernamentale sunt de cele mai multe ori dependente de

15 tradiţiileşi practicile lor administrative, de rutină, ceea ce face ca învăţarea din experienţa altora să fie
doar o situaţie de excepţie, realizată eventual în momente de criză. Metoda Deschisă de Coordonare
stimulează învăţarea în toate momentele aplicăriişi evalurii ei.

4) Absenţa constrângerilor formale. Implementarea proceddurilor Metodei Deschise de Coordonare lasă

la latitudinea statelor strategiileşi măsurile adoptate pentru îndeplinirea indicatorilor cantitativişi
calitativi (dacă este cazul). Prin confruntareaşi transferul de practică bună ea pune statele in competiţie
– succesulşi nu controlul (aşa cum se întâmplă în cadrul Metodei Comunitare tradiţionale) fiind
principalele surse ale îmbunătăţirii performanţelor.

5)Metoda Deschisă de Coordonare îmbină mijloacele de „drept slab” cu instrumente de non-juridice

generând o nouă direcţie de guvernareşi administrare la nivel European. După R.Dehousse ea
caracterizează etapa post-legislativă de guvernareşi administrare a UE.
Metoda Deschise de Coordonare n-a fost însă „invenţia” strategiei Lisabona. Virtuţileşi eficacitatea sa au
fost testate în cadrul Strategiei Europene de Ocupare a Forţei de Muncă (EES) dezvoltată în cadrul aşa
numitului „proces Luxembourg” (Consiliul European de la Luxembourg, noiembrie 1997).

După Lisabona, domeniile de aplicare a Metodei Deschise de Coordonare s-au extins incluzând
cercetarea, societatea informatizată, politicile sociale, educaţia, protecţia socială, politicile de mediu,
lupta împotriva excluderii sociale, etc.

Adusă în prim plan de Consiliul European de la Lisabona, Metoda Deschisă de Coordonare a devenit un
element central în dezbaterile actuale asupra guvernării Europene. Succesul de care se bucură această
nouă metodă are o motivaţie foarte pragmatică.

MDC a permis accesul Uniunii Europene în domenii în care Tratatele nu au prevăzut politici comune,
deoareceţin de comptenţele rezervate Statelor membre (politicile sociale, serviciile publice, sistemul de
taxeşi impozite, etc.) Deşi orice majoritate politică ştie că şansa sa de a rămâne la guvernare

16 depinde de controlul pe care–l are asupra acestor domenii, MDC a fost nu numai acceptată darşi
cerută de către statele membre (în majoritatea domeniilor enumerate mai sus). De exemplu, domeniul
protecţiei sociale - dezvoltarea sa pe termen lung- a devenit o problemă majoră în majoritatea statelor
Europene. Ameninţările determinate de intensificarea competiţiei fiscale într-o piaţă Europeană
integrată şi de economia globală au impus treptat necesitatea reformelorşi introducerea unor
mecanisme care asigură o minimă coordonare întreţările Europene.

Între motivele care justifică acceptarea unei convergenţe minime, recursul la schemele flexibile de
coordonare apare ca un compromis între o serie de probleme comune tuturor Statelor membre (şomaj,
îmbătrânirea populaţiei, etc)şi dorinţa guvernelor de a menţine un anumit grad de control asupra unor
domeniişi mecanisme pe care le consideră esenţiale pentru viitorul lor politic. Un alt tip de motiveţine
de valoarea simbolică a strategiei Lisabona. După ce au investit capital politic în unificarea monetară,
guvernele de stânga, social- democrate (aflate la putere în majoritateaţărilor Europene la sfârşitul anilor
90) au dorit să-şi reafirme preocuparea pentru problemele sociale. În acest context, a fost profitabilă
politic dezvoltarea unei metode care împrumută vocabularulşi instrumentele Uniunii economiceşi
monetare (obiective comune, criterii de convergenţă, evaluare periodică, etc) dar nuşi cadrul inflexibil
reglementat de Tratatul de la Maastricht de monitorizare a îndeplinirii criteriilor de convergenţă.
Această preocupare pentru echilibru, foarte influentă în perioada negocierii Tratatului de la Amsterdam,
a rezultat în adoptarea unui nou capitol (VIII) asupra ocupării forţei de muncă.

Metoda deschisă de coordonare face parte din seria unor noi instrumente care întrerup tradiţia
demersului legislativ caracteristic etapei de realizare a Pieţei unice. În cadrul noii etape obiectivul este
“more Europe - but a different Europe”.

***
 17 II) CELE PATRU LIBERTĂŢI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ. LIBERA CIRCULAŢIE A MĂRFURILOR.
SOCIETATEA COMERCIALĂ EUROPEANĂ Libera circulaţie a mărfurilor în UE. Libera circulaţie a mărfurilor
(urmată de aceea a serviciilor), s-a realizat treptat în cadrul unei procesualităţi ierarhice analizată
sugestiv, în litaratura de specialitate (pornind de la jurisprudenţa Curţii Europeane de Justiţie) ca
succesiune a cinci etape sau generaţii de măsuri:

a.) Prima generaţie (Etapa de fundamentare) durează de la mijlocul anilor 60 până la începutul anilor 70
( reper fiind cazul Dassonville de la începutul anilor 70)

b.) A doua generaţie (mijlocul anilor 70 începutul anilor 80) c.) A treia generaţie (mijlocul anilor 80 până
la sfârşitul deceniului 9; Cartea Albă, Noul demers asupra armoniozării, Actul unic european) d.) A patra
generaţiela începutul anilor 90 (cazul Keck)

e.) A cincea generaţie - perioada actualăşi viitorul apropiat

I.) Prima generaţie

Realizarea integrării economice printr-un proces de apropiereşi armonizare a pieţelor naţionale pe baze
competitive a depins în mare măsură delibera circulaţie a mărfurilor. Liberalizarea comerţului în cadrul
Comunităţii a însemnat, în timp, eliminarea oricăror obstacoleşi bariere în comerţul dintre statele
membre. Tratatul asupra Comunităţii Economice Europene menţiona următoarele bariere în calea
comerţului intra-comunitar:

1.) Taxele vamale aplicate mărfurilor importateşi exportate (Art.3(a), Art.9şi 12) 2.) Obligaţii fiscale care
au un efect echivalent cu acela al taxelor vamale (Art.3(a), Art.9,şi 12) 3.) Impozite interne discriminatorii
la importuri ( Art.95) 4.) Restricţii cantitative (cote) la importurişi exporturi (Art.3(a), Art.30,şi art.34 ) 5.)
Măsuri care au un efect echivalent cu restricţiile cantitative; art.3(a), art.30, .art.34şi art.100 6.)
Monopol de stat cu caracter comercial (ex.Art.37)

18 7.) Subvenţiişi sprijin financiar din partea statului acordat unor industrii sau întreprinderi naţionale
(Art.92-94) La 24 noiembrie 1966 Comisia deschidea procedurile legale împotriva Italiei care au condus
la Decizia Curţii Europene de Justiţie în cazul Statistical Levy (cazul 24/68, Comisia vs.Italia)

În dezbatere era o taxă echivalentă ca valoare, percepută atât pentru mărfurile exportate câtşi pentru
cele importate. Scopul acestei taxe era de a finanţa strângerea de date statistice referitioare la comerţul
exterior al Italiei. Aplicându-se în egală măsură (şi valoare) atât mărfurilor importate câtşi celor
exportate, taxa respectivă, a pretins guvernul italian, nu era nici discriminatoare nici protecţionistă.
Această taxă, a pretins de asemenea guvernul italian, poate fi privită ca o modalitate de finanţare a unui
serviciu pentru care atât importatorii câtşi exportatorii ar trebui să plătească. Serviciul pe care îl finanţau
este benefic pentru toţi participanţii la piaţa comună. Informaţia reprezintă putereşi în cadrul pieţii.
Informaţia obţinută prin intermediul statisticii comerciale favorizează transparenţaşi pe această bază
crează cale liberă contstrucţiei pieţei transnaţionale.
De ce a adus Comisia acest caz în faţa Curţii Europene de Justiţie? În motivaţia oficială Comisia a
considerat că taxa impusă de guvernul italian incalcă interdicţiile menţionate de art 3(a), 9, 12, 13şi 16
din Tratat, asupra taxelor vamaleşi a impozitelor care au un efect echivalent.

Uni jurişti apreciază că, în fapt, Comisia a considertat că este un caz bun pentru a provoca Curtea
Europeană de Justiţie să se pronunţe, pentru prima oară, cu privire la definiţia "obligatiilor fiscale care
au acelaşi efect cu taxele

vamale". O astfel de definiţie era nu numai importantă darşi necesară deoarece perioada de tranziţie
(aşa cum era ea prevăzută de art.8 din Tratatul asupra Comunităţii Economice Europene) se apropia de
sfârşit. Deşi, oficial taxele vamale fuseseră eliminate un important număr de schimbări mai trebuiau
realizate în scopul liberalizării efective a comerţului între statele membre.

Alte puncte de vedere apreciază că ambiţia Comisiei a mers chiar mai departe - respectiv de a deschide
dezbaterea asupra necesităţii evoluţiei dreptului care reglementează libera circulaţie a mărfurilor în
cadrul ordinii juridice comunitare. Pornind de la acest caz, practic, pe parcursul a cinci generaţii
fundamentarea doctrinală a pieţei comune s-a schimbat de la accentul pe eliminarea barierelor în calea
liberei circulaţii a mărfurilor (şi serviciilor) spre un demers al cărui nucleu central este reprezentat de
interzicerea oricărei

discriminării, a protecţionismuluişi a oricărui alt obstacol nejustificat în calea unui comerţ liber. În
expunearea nr.9 Curtea de Justiţie a respins argumentele guvernului italian apreciind că orice obligaţie
pecuniară, indiferent cât de micăşi indiferent care-i este destinaţiaşi modul de aplicare, impusă
unilateral asupra mărfurilor importate sau exportate doar pe motiv că trec frontiera,şi care nu este o
taxă

19 vamală în sensul strict al termenului, constituie o încălcare cu efecte echivalente celor descrise în
art.9, 12, 13şi 16 din Tratat, chiar dacă nu este impusă în beneficiul statului, nu este discriminatorie sau
protectivă în efecteşi chiar dacă produsele cărora li se aplică nu intră în competiţie cu nici un produs
intern.

Cîţiva ani mai târziu, în cazul Dassonville,(8/74 Procuror du roi v Dassonville) Curtea a pronunţat una
dintre cele mai importante decizii adoptate vreodată, de data aceasta definind nu obligaţia (fiscală) care
are efect echivalent cu acela al taxelor vamale ci măsurile care au efecte echivalente cu acelea ale
restricţiilor cantitative prohibite de art.30şi 34 din Tratat.

Toate deciziile, în materie comercială, adoptate de statele membre care pot împiedica direct sau
indirect, actual sau potenţial, comerţul intra-comunitar vor fi considerate măsuri care au un efect
echivalent cu restricţiile cantitative.

Cele două definiţii ale obligaţiilorşi măsurilor care au efect echivalent cu acela al taxelor vamaleşi al
restricţiilor cantitative au reprezentat un regim juridic distinct care a contribuit la eliminarea
obstacolelor nejustificate în calea comerţului între statele membre. Aceste măsuri au reprezentat
nucleulpieţei
comune. Logica eliminării obstacolelor a devenit fundamentul unei jurisprudenţe care a creat norme
similare pentru libera circulaţie a altor factori de producţie (în primul rând a serviciilor). Cele două
cazuri, Statistical Levyşi Dasonville, reprezintă, în opinia celor mai mulţi autori, un adevărat canon al
constituţiei economice a Europei : înlăturarea obstacolelor este piatra de temelie a unei

adevărate pieţe comune uniceşi nu non-discriminareaşi anti-protecţionismul aşa cum se întâmplă în alte
acorduri regionale comerciale (RTA)- în special în cadrul GATT. Una dintre consecinţele directe ale
acestui canon al constituţiei economice europene a fost obligaţia statelor membre de a justifica în faţa
Curţii Europene de Justiţie -pe baza legislaţiei comunitare-orice măsură internă care contravine formulei
Dassonville. Dacă măsura nu poate fi explicată ea este inaplicabilă sau trebuie modificată corespunzător.
În absenţa unei astfel de proceduri piaţa comună nu s-ar fi constituit -deoarece ea nu ar fi putut existaşi
funcţiona în condiţiile în care fiecare stat membruşi-ar fi menţinut regimul juridic propriu, diferit - în
condiţiile unei legislaţii fragmentate.

Între efectele pe care le-a avut perioada de fundamentare, (prima generaţie) se numără : a.) Extinderea
numărului de cazurişi situaţii în care Statele Membre au fost obligate să justifice opţiunile sociale în
reglementarea pieţeişi a sferei publice. În consecinţă, presiunea asupra clauzei derogatorii (prevăzută de
ex.art.36/nou art.30 ) a devenit enormă. În aceste condiţii Curtea a impus o interpretare restrictivă a
acestei clauze,

20 considerând că orice obstacol în calea unui comerţ liber contravine obiectivelor Tratatuluişi trebuie
să fie justificat (dacă nu înlăturat). b.) Din punct de vedere instituţional, canonul Dassonville a plasat
Curtea într-o poziţie delicată, de arbitru, care trebuia să concilieze imperativele liberalizării comerţului
cu acelea ale politicilor sociale ale statelor membre.

II.) A doua generaţie O a doua generaţie în procesul construcţiei pieţei europene interne (comune) se
conturează la sfârşitul anilor 70/ începutul anilor 80. Ea trebuie percepută ca răspuns la problemele
majore rămase nerezolvate din perioada constitutivă: 1.) Una dintre ele se referă la conflictul potenţial
dintre interpretarea restrictivă a art.363şi politicile sociale ale statelor membre "care nu puteau rămâne
la stadiul anilor 60". În speţă, s-a pus problema introducerii unor măsuri legislative în scopul protecţiei
consumatorilor, al conrolului evaziunii fiscale, etc - măsuri care nu erau prevăzute expres de.art.36

2.) O altă problemă se referă la fragmentarea pieţii ca rezultat al măsurilorşi standardelor diferite
adoptate de statele Membre - fiecare în acord cu cerinţele art.30şi 36- dar care au avut ca efect cumulat
fragmentarea pieţii. Aceste măsuri erau supuse regulilor de armonizare prevăzute de art.100 (care
reglementa adoptarea măsurilor prin consens; în practică acest lucru nu s-a întâmplat, art.100 rămânând
neoperaţional.

3.) O a treia problemă a celei de a doua generaţii de măsuri se se referă la taxe. Tratatul nu a prevăzut
posibilitatea derogării de la prevederile art.95 pe temeiul unor politici sociale ((1)Nici un stat membru nu
va impune direct sau indirect mărfurilor altui Stat membru nici o taxă internă care nu se aplică
produselor proprii. (2) Nici un Stat membru nu va impune mărfurilor altui Stat membru nici o taxă
internă de natură să genereze o protecţie indirectă a altor mărfuri.) Problema care s-a ridicat în practică
- a fost aceea dacă orice taxă suplimentară aplicată mărfurilor importate, chiar în scopuri
neprotecţioniste, încalcă prevederile art.95-şi deci nu aparţine competenţei statelor.

Prin soluţia oferită în cazul Cassis de Dijon (120/78) Curtea Europeană de Justiţie a promovat o nouă
direcţie în procesul creerii pieţei comuneşi al 3 În acord cu .art.36, "prevederile art.30/28şi 34/29 nu vor
exclude restricţii sau interdicţii la importulşi exportul de mărfuri, sau la tranzitul de mărfuri justificate pe
temeiul moralei publice, politicii sau securităţii publice; al protecţiei sănătăţiişi a vieţii oamenilor, a
animalelor şi a plantelor; protecţia patrimoniului naţional cu valoare artistică, istorică sau arheologică;
protecţia proprietăţii industrialeşi comerciale. Asemenea restricţii sau interdicţii nu vor constitui un
mijloc de discriminare arbitrară sau de tratament preferenţial camuflat în comerţul dintre statele
membre.

21 armonizării legislaţiei în materia liberei circulaţii a mărfurilor. Cazul Cassis a oferit răspuns la primele
două probleme Cassis a impus două noi doctrine în ce priveşte realizarea pieţei comuneşi anume,
„doctrina cerinţelor obligatorii"şi „doctrina recunoaşterii mutuale" sau a "paralelismului funcţional"

Doctrina "cerinţelor obligatorii" a fost un răspuns bine venit la prima problemă. El a permis Statelor
membre să pledeze pentru politicile non- economice care nu au fost prevăzute de art.36 (protecţia
consumatorilor, politicile culturale, etc. puteau face obiectul unor susţineri pe temeiul cărora se putea
solicita o interpretare mai flexibilă a art.36).

Cea de a doua doctrină introdusă deCassis a "recunoaşterii mutuale" / "paralelismul funcţional" a fost o
încercare de răspuns la a doua problemă. În principiu, nevoia de armonizare devine mai puţin presantă
dacă mărfurile conforme cu standardele tehnice cerute într-un Stat membru pot fi comercializate liber
într-un alt stat membru.

Cazul 120/78 Cassis de Dijon Legislaţia germană în vigoare prevedea că lichiorurile din fructe (cum eraşi
cazul celui de Dijon) puteau fi comercializate doar dacă aveau un conţinut minim de alcool de 25%.
Produsele germane îndeplineau această cerinţă, dar pentru firma Rewe importulşi comercializarea
lichiorului franţuzesc Cassis de Dijon era ilegal deoarece acesta avea o concentraţie mai redusă de alcool
(între 15%-20%).

Rewe a introdus o acţiune împotriva monopolului German asupra alcoolului. Instanţa naţională a cerut
Curţii de Justiţie să se pronunţe în legăturăcu conformitatea legii germane cu prevederile art.30
(Restricţiile cantitative la

importuri precumşi orice alte măsuri cu efect echivalent sunt interzise între statele membre). Curtea s-a
pronunţat întâi asupra naturii restrictive a legii germaneşi a examinat dacă există temei legitim pentru o
astfel de prevedere: "Stabilirea de către legea germană a unui conţinut minim de alcool are ca rezultat
imposibilitatea comercializării pe teritoriul RFG-ului a unor băuturi spirtoase produse de firme
prestigioase din alte State Membre. Această prevedere constituie o restrângere a liberei circulaţii a
mărfurilor între statele membre.

Această prevedere are un efect echivalent cu acela al restricţiilor cantitative la importurişi încalcă
prevederile art.30 din Tratat. În absenţa unor reguli comune cu privire la producereaşi comercializarea
alcoolului, revine statelor membre competenţa de a elabora astfel de norme 22 referitoare la
producereaşi comercializarea băuturilor spirtoase pe teritoriul lor. Obstacolele în calea liberei circulaţii
în interiorul Comunităţii, care rezultă din diferenţele dintre legislaţiile naţionale referitoare la
comercializarea produselor în discuţie, trebuie acceptate atâta vreme cât aceste prevederi sunt
recunoscute ca necesare în scopul satisfacerii cerinţelor obligatorii referitoare în special la eficienţa
controlului fiscal, protecţia sănătăţii publice, echitatea tranzacţiilor comercialeşi protecţia
consumatorului."

Introducând conceptul de de "cerinţe obligatorii", în legătură cu obstacolele în calea liberei circulaţii ce

rezultă din diferenţele dintre legislaţiile comerciale naţionale, Curtea a resins pretenţiile autorităţilor
germane conform cărora o concentraţie minimă de alcool era necesară pentru protecţia sănătăţii
publiceşi pentru protecţia consumatorilor împotriva unor practici comerciale ne- echitabile
( argumentând că lichiorul de Dijon, cu o cantitate de alcool mai mică, câştigă un avantaj competitiv
neechitabil -taxa pe alcool fiind cea mai ridicată). Curtea a răspuns acestei susţineri argumentând că:

"Este clar din cele expuse că cerinţele referitoare la conţinutul minim de alcool al băuturilor spirtoase nu
servesc unui scop de interes general care prevalează asupra cerinţelor referitoare la libera circulaţie a
mărfurilor, care constituie una dintre regulile fundamentale ale comunităţii."

Efectul unei asemenea prevederi a fost explicat de Curte în următorii termeni : "În practică, principalul
efect al unor astfel de cerinţe este comercializarea unor băuturi spirtoase care au un conţinut ridicat de
alcool excluzând pe această cale, de pe piaţa naţională, produsele altor State membre care nu
corespund acestor standarde."

Aceste măsuri constituie o încălcare a prevederilor art.30 din Tratat. Nu există nici o raţiune care să
justifice de ce băuturile alcoolice produseşi comercializate legal într-un Stat membru nu pot fi
introduseşi în alt Stat membru; vânzarea unor astfel de produse nu poate face obiectul unei interdicţii
legale a comercializării băuturilor spirtoase cu un conţinut de alcool mai redus decât standardele
naţionale."

În finalul primului paragraf Curtea a introdus principiulrecunoaşterii mutuale care are efectul
uneiprezumţii. Ea se aplică, în scopul asigurării liberei circulaţii, numai dacă prevederile contrare ale
legislaţiei naţionale nu pot fi justificate pe baza cerinţelor obligatorii. Relaţia dintre recunoaşterea
mutuală, cerinţele obligatorii - care au ca efect exceparea legislaţiei naţionale de la prevederile art.30-şi
politicile Comisiei de armonizare a legislaţiilor naţionale au fost explicate în doctrină în următorii
termeni: 23 "În procesul elaborării deciziei sale, Curtea de Justiţie a opinat că orice marfă legal
produsăşi vândută într-un Stat membru trebuie în principiu admisăşi pe pieţele celorlate State membre.
Normeleşi standardele naţionale pot crea obstacole doar atunci când este necesar să satisfacăcerinţele
obligatorii, cum ar fi sănătatea publică, protecţia consumatorilor, etc. Mai mult,şi acesta este aspectul
esenţial, orice regulă trebuie să fie garantul unor interese a căror protecţie este justificată. În Cassis
Guvernul germanşi-a justificat poziţia referitoare la regula unei concentraţii minime de alcool pe temeiul
protecţiei consumatorilor. Dar Curtea a subliniat că acest obiectiv ar fi putut fi realizat prin impunerea
cerinţei etichetării care să precizeze conţinutul de alcool. "

În concluzie, ori de câte ori există diferenţe între legislaţiile naţionale se va aplica principiul recunoaşterii
mutuale (dacă o marfă este produsă şi comercializată în mod legal pe teritoriul unui stat poate fi
comercializatăşi pe teritoriul altui stat). Ori de câte ori există "cerinţe obligatorii" care trebuie protejate
normele care le garantează (aşa cum este cazul art.36) trebuie să fie armonizate.

În cazul Cassis de Dijon Curtea de Justiţie a furnizat noi temeiuri pentru derogare de la prevederile art.30
conform căruia obstacolele în calea liberei circulaţii sunt generate de diferenţele existente între
legislaţiile comerciale ale Statelor membre. Pe de altă parte, în situaţiile care implică "cerineţe
obligatorii", prevederile legislaţiilor naţionale sunt examinate pe baza dispoziţiilor art.30 pentru a se
verifica dacă excepţiile respective nu-l încalcă.

De la cazul Cassis de Dijon Curtea de Justiţie a augumentat lista "cerinţelor obligatorii", incluzând :
eficacitatea controlului fiscal (în scopul preveniriişi identificării evaziunii fiscale); echiatea tranzacţiilor
comercialeşi protecţia consumatorilor.

De asemenea, în cazul 240/83 Bruleurs d’ Huiles Usagee, a fost, de asemenea adăugată şi protecţia
mediului; în cazul 302/86 Curtea a acceptat că îmbunătăţirea condiţiilor de muncă poate fi o "cerinţă
obligatorie"; în cazul 61/84 Cinetheque, a acceptat pe temeiuri culturale -protecţia industriei
cinematografice, etc.

În ce priveşte cea de a treia problemă, Cazuri cum ar fi de exemplu Comisia vs.Italia (Regenerated Oil) au
condus, în fapt, la derogări de la prevederile referitoare la taxele aplicabile mărfurilor importate. Ele au
permis Statelor membre să aplice taxe diferite în scopul implementării unor politici sociale, de mediu,
etc(cu condiţia ca acestea să nu aibe caracter protecţionist).

Evaluarea celei de a doua generaţii 1.) Doctrina cerinţelor obligatorii a fost considerată una de succes
care a contribuit la echilibrul dintre politicile (obiectivele) sociale ale Statelor membreşi obiectivele
economiceşi comerciale ale Comunităţii, în condiţiile continării procesului de armonizare.

24 Principiul (testul) proporţionalităţii a fost cel mai adesea folosit de Curte pentru a determina dacă
măsura adoptată de un Stat membru reprezintă într-adevăr o "cerinţă obligatorie".

De asemenea, în această perioadă,şi ca efect al "cerinţelor obligatorii" subsidiaritatea a dobândit o mai

mare observabilitate. 2.) În ce priveşte doctrina "recunoaşterii mutuale" (a "paralelismului funcţional")
ea a fost considerată "un eşec de proporţii". Există mai multe motive. Cel mai important vizează
încălcarea unuia dintre principiile fundamentale ale comerţului internaţional (prezentşi în legislaţia
GATT- WTO) - mărfurile care nu satisfac standardele tehnice aleţării importatoare nu pot fi
comercializate. Din punct de vedere comercial este un non-sens.
În aceste situaţii asigurarea liberei circulaţi a mărfurilor nu s-a mai putut realiza prin deciziişi hotărâri ale
Curţii Europene de Justiţie, ci doar prim măsuri de armonizare.

III.) A treia generaţie (începe la mijlocul anilor 80 până la sfârşitul deceniului nouă) individualizată prin
ceea ce s-a numit "Noul demers asupra armonizării", (NAH), Cartea Albă a Comisiei Europeneşi de Actul
Unic European. Această generaţie (nou sistem ) se caracterizează prin două trăsături: a.) Printr-o
abordare minimalistă a armonizării, conform căreia Comunitatea va căuta să să armonizeze strict în
limitele îndeplinirii obiectivelor pieţei comune/interneşi ale menţinerii liberei concurenţe.

b.) Prin elaborarea unor standarde generale ale Comunităţii, lăsând la dispoziţia organismelor
specializate din Statele membre să reglementeze standarde specifice care însă trebuie să respecte
cerinţele generale reglementate la nivel comunitar.

"Noul demers asupra armonizării" Prin rezoluţia Consililui din 7 mai 1985 se puneau bazele unui "nou
demers asupra armonizării tehniceşi a standardelor" care a vizat îmbunătăţirea competitivităţii industriei
comunitare.

În anexă, Consiliul a reglementat principiile fundamentale pe baza cărora se va realiza noul demers: 1.)
Armonizarea legislativă este limitată la adoptarea, prin intermediul Directivelor, a cerinţelor esenţiale de
siguranţă (sau a altor cerinţe de interes general), pe care produsele comercializate pe piaţă trebuie să le
îndeplinească,şi care , pe această bază, vor avea dreptul de liberă circulaţie în Comunitate.

25 2.) Obligaţia de a elabora specificaţiile tehnice- necesare pentru ca marfa să poată circula liber- este
încredinţată organizaţiilor competente în domeniul standardizării.

3.) În acelaşi timp autorităţile naţionale sunt obligate să recunoască că produsele realizate în
conformitate cu standardele armonizate se prezumă că se conformează "cerinţelor esenţiale" stabilite
de Directivă.

Pentru ca acest sistem să poată funcţiona este necesar : 1.) Pe de-o parte ca standardele să ofere o
garanţie a calităţii în ce priveşte "cerinţele esenţiale" stabilite prin Directive. 2.) Pe de altă parte ca
autorităţile publice să-şi asume întreaga responsabilitate pentru protecţia siguranţei (sau a altor cerinţe)
pe teritoriul lor. Generaţiile 4şi 5 -au continuat noua direcţie conturată de cea de a treia generaţie (noul
demers asupra armonizării). Ele s-au dezvoltat în contextul îndeplinirii unor obiective importante ale
pieţei unice, ceea ce a permis o mai mare toleranţă faţă de diversitatea naţională şi locală, precumşi o
abordare unitară a armonizării în domeniul fiscal, economic, administrativşi social.

III) SOCIETATEA(COMERCIALĂ) EUROPEANĂ (SE) 1.) Istoria ideii de societate europeană.

2.) Avantajele constituirii SE

3.) Ce societăţi vor avea dreptul de a constitui o SE?

4.) Mijloacele constituirii unei societăţi europene:

a.) fuziunea transfrontalieră

b.) societatea europeană de tip holding

c.) societatea europeană de tip filială

d.) transformarea unei societăţi anonime naţionale în societate europeană

5.) Dispoziţii comune tuturor tipurilor de Societăţi europene

1.) Istoria ideii de societate europeană Ideea creerii societăţii comerciale europene s-a conturat treptat
în procesul constituirii pieţei unice economiceşi monetare. După aproape 30 de ani de dezbateri,
Consiliul European de la Nisa din decembrie 2000 a realizat acordul asupra a două probleme (dreptul
societăţii europeneşi implcaţiile asupra angajaţilor) care blocau adoptarea Statutului societăţii europene
(SE). Consiliul4 a finalizatşi adoptat două texte (un regulamentşi o directivă) în unanimitateşi a
caracterizat acordul realizat drept unul istoric.

4 Council Regulation (EC) No 2157/2001 of 8 October 2001 on the Statute for a European company (SE),
Official Journal L 294 , 10/11/2001 P. 0001 - 0021; Council Directive 2001/86/EC of 8 October 2001
supplementing the Statute for a European company with regard

26 Cele două texte au făcut obiectul consultării Parlamentului european - în iulie 2001. După
consultarea Parlamentului european statele membre vor avea la dispoziţie 3 ani pentru a adopta
măsurile necesare implementării legislaţiei referitoare la societatea europeană.

 Ideea creerii unei societăţi comerciale europene a fost lansată in 1959 la al 57 congres al notarilor
francezi. Ea a fost prezentă, în acelaşi an, într-un discurs inaugural susţinut de prof. Pieter Sanders la
Institutul superior deştiinţe economice din Rotterdam.

În 1966 P.Sanders -împreună cu alţi cinci experţi dinţările membre- a elaborat un proiect de Statut al
societăţii anonime europene. Proiectul preciza că este vorba de a oferi comercianţilor care operează în
cadrul pieţei comune o formă de organizare care le permite să realizeze tranzacţii pe spaţiul comunitar
doar pe baza cerinţelor economice - fără a fi blocaţi de diferenţele existente între legislaţiile statelor
membre.

Pentru deceniulşapte, această propunere era profund novatoare în raport cu dreptul statelor membre.
Ea viza creearea unui adevărat drept al grupurilor de societăţi, instituirea unui comitet european al
societăţilor comerciale, precumşi posibilitatea salariaţilor de a fi reprezentaţi în Consiliul de
supraveghere.

În 1970, Comisia europeană a pregătit un proiect de reglementare a societăţii europene propus

Consililui de miniştri spre adoptare la 30 iunie. La 30 aprilie 1975, Comisia a transmis Consiliului o
versiune amandată a statutului SE - care integra sugestiile Parlamentului europeanşi ale Comitetului
Economicşi Social. În versiunea respectivă, Comisia propunea ca "totalitatea normelor juridice care
reglementează constituirea, structura, funcţionareaşi lichidarea Societăţii europene să fie total
independente de dreptul naţional al statelor membre". Înmatricularea Societăţii europene ar fi urmat să
se realizeze la "Registrul european de comerţ" , constituit pe lângă Curtea Europenă de Justiţie.

Lucrările Consiliului -pe probleme statutului societăţii europene- au fost întrerupte în 1982 datorită
numărului mare de divergenţe care existau între reprezentanţii statelor membre. Soluţiile propuse de
Comisie au fost considerate prea "originaleşi novatoare", la acel moment, pentru a fi acceptate. Statele
membre nu erau pregătite nici pentru acceptarea unor măsuri de gestiune transnaţională a grupurilor
de societăţi comerciale nici pentru introducerea reprezentanţilor salariaţilor în structurile de conducere
ale acestora.

În 1987, Jaques Delors, preşedintele Comisiei Europene, la recomandarea Consiliului European - de a

realiza progrese rapide în scopul creerii societăţii europene- a reluat dezbaterile referitoare la statutul
SE.

to the involvement of employees Official Journal L 294 , 10/11/2001 P. 0022 – 0032. Ambele au intrat in
vigoare la 8 octombrie 2004 (VEZI EXTRAS IN ANEXA)

27 Reluarea discuţiilor asupra SE a fost puternic sprijinită de marile întreprinderi industriale care
desfăşurau activităţi transnaţionale. Ele au promovat o perspectivă proprie asupra SE văzută ca :

- o singură societate care operează unitar în diferite state europene; - un singur bilanţ; - un singur cadru
juridic care reglementează drepturileşi obligaţiile salariaţilor;

- exercitarea management-ului întreprinderii la nivelul Uniunii;

- dezvoltarea unei culturi organizaţionale paneuropene;

- simplificarea structurii grupurilorşi facilitarea restructurării lor în scopul unei mai bune adaptări la piaţa
europeană unică, etc. În iunie 1995, Grupul industrial condus de Carlo Ciampi5 aprecia că piaţa internă
nu este realizată atâta vreme cât societăţile comerciale nu pot opera la nivelul Uniunii într-o manieră
mult mai flexibilă şi mai eficace. Un important pas înainte în această direcţie s-ar realiza prin adoptarea
statutului Societăţii europene. Statutul SE ar pune la dispoziţia societăţilor, reglementate de diferite
legislaţii ale statelor membre:

- un mijloc de restructurare a organizăriişi competitivităţii lor corespunzător cu realităţile comerciale ale

pieţei unice; - ar permite societăţilor care au interese comerciale în mai multe state membre să se
deplaseze liber pe spaţiul comunitar fără să trebuiască să se supună unor proceduri greoaieşi
costisitoare (recunoaşterea, înfiinţarea unor societăţi noi pe teritoriul altor state, etc);

- statutul SE ar permite atragerea capitalului privat necesar realizări marilor reţele transeuropene -cum
ar fi cele din sectorul transporturilor- care sunt esenţiale pentru integrarea deplină a economiilor
europene.
Adoptarea statutului SE a fost, de asemenea, considerată o prioritate expres formulată de Uniunea
Confederaţiilor Industrialeşi a Salariaţilor din Europa. În 1996, vicontele Etienne Davignon, vice-
preşedinte al Comisiei europene, a fost rugat să conducă un grup de experţi, care a realizat ceea ce s-a
numit "Raportul Davignon". După acest raport, intereseleşi motivaţia constituirii SE apăreau cuşi mai
multă claritate -în comparaţie cu proiecteleşi punctele de vedere anterioare:

- realizarea pieţii interne; - iminenţa creerii Uniunii economiceşi monetare; - accentuarea procesului de
internaţionalizareşi de concentrare a întreprinderilorşi corelat creşterea concurenţei în domeniul
resurselor materialeşi de capital;

- decalajul -în curs de accentuare- între realităţile economiceşi realitatea juridică a societăţilor de
dimensiuni europene; 5 "Competitiveness advisory group", Rapport Ciampi (June, 1995)

28 Concluziile Raportului Davignon au contribuit la deblocarea dosarului societăţii europene: - în ce

priveşte participarea salariaţilor raportul prevedea obligativitatea reprezentării lor în proporţie de 1/5 la
nivelul Consiliului de administraţie (minimum doi membrii), după principiul "aceleaşi drepturi- aceleaşi
obligaţii"; toţi membrii acestei acestui organ trebuie să fie implicaţi "în aceeaşi manieră în
responsabilităţile adoptării deciziilor".

Pe baza acestui raport Consiliul European a invitat Consiliul de Ministrii să perfecteze înainte de sfârşitul
anului 2000 "documentele necesare elaborării statutului Societăţii europene. Regulamentulşi al directiva
au fost adoptate de Consiliul de Ministrii la 8 octombrie 2001.

2.) Avantajele constituirii SE Întreprinderile europene s-au plâns că în ciuda realizării pieţei uniceşi a
faptului că industria acţionează din ce în ce mai mult pe o bază paneuropeană, sunt constrânse să-şi
exercite activităţile prin intermediul filialelor naţionale supuse regimurilor juridice diferite ale celor 15
state membre.

Societatea europeană ar permite societăţilor multinaţionale câtşi societăţilor asociate în proiecte

intracomunitare (cum sunt reţelele transeuropene) posibilitatea să opereze la nivelul Uniunii pornind de
la o persoană juridică unică (în locul a 15 consilii de administraţie), de a gestiona unitar activităţile la
nivelul Uniunii Europeneşi de a funcţiona pe baza unor structuri mai flexibile decât actualele relaţii cu
filialele.

Absenţa legislaţiei asupra fuziunii transfrontaliere (care nu este întotdeauna posibilă, în ciuda adoptării
unei directive fiscale în materie) impune societăţilor realizarea unor documente juridice complexeşi
costisitoare. Constituirea unei SE prin fuziunea societăţilor din diferite state membre va fi o soluţie
pragmatică la această problemă şi va conduce la economii importante de resurse, la accelerarea
procesului decizionalşi la creşterea competitivităţii întreprinderii în cauză.

Societatea europeană, structurată juridic la nivel comunitar, va permite grupurilor de societăţi care au
dezvoltat, în diferite state membre, diferite tipuri de activităţi, în diferite sectoare, de a se reorganiza,
prin crearea unor SE pe zone geografice ( o SE pe sectoare de activitate, o SE pe linii de produse, etc.) Pe
această cale se va realiza o gestionare mai eficaceşi mai puţin costisitoare a resurselor.
3.) Ce societăţi vor avea dreptul de a constitui o SE ? Această întrebare este deseori pusă de societăţile
americaneşi japoneze - interesate in constituirea unor SE pentru a dezvolta activităţile din Comunitate,
plecând de la filialele pe care le au. Pe baza SE, filiala unei societăţi americane

29 sau japoneze înregistrată conform dreptului unui stat naţional ar putea constitui o SE prin fuziune,
prin constituirea unui holding (SE), etc. Problema este, de asemenea, de interes pentru societăţile
organizate înŢările de jos. Aceste societăţile sunt guvernate de legea acestor state prin simplul fapt al
inmatriculării lor pe teritoriul lor, dar pot avea sediul central în afara Comunităţii.

Programul general de eliminare a restricţiilor libertăţii de stabilire, adoptat de Consiliu în 1962

(15.01.1962), prevedea, la acest capitol, că societăţile care sunt înmatriculate în Comunitate fără însă a
aveaşi administraţia centrală aici, beneficiază de această libertate cu condiţia ca "activitatea lor să
reprezinte o legătură efectivăşi continuă cu economia unui stat membru".

Această formulă a fost reţinutăşi de textul Regulamentului asupra SE Astfel, aşa cum Curtea de justiţie a
precizat în deciziaCentros (C27/97 din 9 martie 1999) o societate înmatriculată în Regatul Unit, dar care-
şi desfăşoară întraga activitate în Danemarka, prin intermediul unei sucursale, este o societate britanică
exceptată de la dreptul aplicabil societăţilor daneze (în speţă obligaţia de a avea un capital social minim).

Regulamentul nu autorizează totuşi o astfel de întreprindere să se transforme în SE. De fapt, contrar

propunerii Comisiei, Consiliul a estimat că o simplă sucursală înfiinţată într-un alt stat membru nu
îndeplineşte cerinţele probei caracterului transnaţional al operaţiunilor desfăşurate (cerinţă pe care o
îndeplineşte doar o filială înfiinţată într-un alt stat membru -şi care , în consecinţă, se poate transforma
în SE).

Regulamentul asupra SE autorizează, în schimb, o societate înregistrată, de exemplu, în Anglia, care are
administraţia centrală în Comunitate (într-unul dintre 15 State membre), să se transforme într-o SE dacă
are de cel puţin doi ani o filială într-un alt Stat membru (decât Anglia).

La fel, textul Regulamentului autorizează o societate britanică a cărei "activitate se caracterizează printr-
o legătură efectivăşi continuă cu economia unui stat membru" să constituie o SE cu o societate dintr-un
alt stat membru (diferit ):

- prin fuziune (dacă este vorba de o societate anonimă); - prin crearea unui holding (dacă este o
societate cu răspundere limitată). 4.) Mijloacele constituirii unei societăţi europene

A.) fuziunea transfrontalieră

B.) societatea europeană de tip holding

C.) societatea europeană de tip filială

D.) transformarea unei societăţi anonime naţionale în societate europeană

Constituirea unei SE prin intermediul investiţiilor subscrise direct la capitalul său social nu este
autorizată. Motivele sunt de două tipuri:

30 a.) istorice: existenţa unui statut anterior;

b.) juridice: preexistenţa un element transfrontalier;

Pe de altă parte, modalităţile constituirii unei SE sunt variate:

În versiunea actuală adoptată de Regulamentul Consiliului (2157/2001)Societatea Europeană este: - un

instrument de drept uniform menit să asigure unitatea economică şi juridică a întreprinderii în
Comunitate care va permite creareaşi gestionarea societăţilor de dimensiuni europene -independent de
deosebirileşi de aplicarea teritorială a dreptului naţional al societăţilor comerciale;

- un instrument bazat pe progresul realizat în armonizarea dreptului societăţilor comerciale.

Regulamentul Consiliului în materia SA prevede un număr de dispoziţii comune tuturor tipurilor de
Societăţi europene: - Fiecare SE va avea înscris pe siglă "SA"- la fel în toate limbile- ( provine din
latinescus Societas Europaea) indiferent care este statul de înmatriculare; - Capitalul social minim va fi
de 120.000 de euro; - Fiecare SE va fi inmatriculată la fel în Statul membru în care se alflă sediul
administraţiei sale centrale (sediul real), precumşi în celelate State membre de unde provin societăţile
care participă la crearea SE. Momentul naşterii SE va fi acela al înscrierii sale în registrul societăţilor din
statul în care are sediul administrativ câtşi în Statele în care societăţile particiapnte

şi-au dobândit personalitatea juridică. - Orice SE va puteaşă-şi transfera sediul social într-un alt Stat
membru fără a se dizolvaşi fără a trebui să constituie o nouă persoană juridică - chiarşi în Statele în care
un astfel de transfer nu este juridic posibil.

- Statutul va permite crearea unei SE pe linii de producţie, pe sectoare de activitate sau pe sectoare
geografice. - Statutul SE va fi singurul mijloc de regrupare sau de cooperare între societăţile care aparţin
unor state membre diferite. - Activitatea SE va fi completată cu un Statut - care trebuie să respecte
directivaşi a regulamentul Consiliului din 7-9 decembrie 2000. Dincolo de aceste dispoziţii, cei care
redactează statutul (reprezentanţii părţilor) dispun de o libertate identică celei de care beneficiază cei
care elaborează statutul unei societăţi pe acţiuni cu sediul în acelaşi stat.

31 Webografie http://europa.eu.int/growthandjobs/index_en.htm

http://europa.eu.int/comm/employment

http://europa.eu.int/smartapi/cgi/

http://www.europa.eu.int/constitution/en/lstoc3_en.htm (Partea a IIIa )

Evaluare Proiect ( susţinut) din tematica generală a cursului ANEXA 1 Noile reguli directoare integrate
referitoare la creşterea

economicăşi ocuparea forţei de muncă (elaborate pe baza strategiei

Lisabona revizuite)

The new Integrated economic and employment guidelines On March 22 and 23, 2005 the Heads of State
and Government of the EU endorsed the revision of the Lisbon

Strategy as proposed by the Commission.[1] The Spring European Council approved the simplified
governance

arrangement with one set of Integrated Guidelines dealing with macro-economic, micro-economic and

employment issues. Taking stock of the unsatisfactory results half way to the 2010 target, the
Commission

proposed a fundamental revision of the original strategy. To overcome the rather limited
implementation of

reform in Member States so far, the Commission has proposed focusing partnership with Member
States on

growth and jobs and introduced a Lisbon Action Plan[2] that outlines actions to be taken at EU and at
national

level under three policy areas:

Making Europe a more attractive place to invest and work • Extend and deepen the internal market •
Ensure open and competitive markets inside and outside Europe • Improve European and national
regulation • Expand and improve European infrastructure Knowledge and innovation for growth •
Increase and improve investment in Research and Development • Facilitate innovation, the uptake of
ICT and the sustainable use of resources • Contribute to a strong European industrial base Creating
more and better jobs • Attract more people into employment and modernise social protection systems •
Improve the adaptability of workers and enterprises and the flexibility of labour markets • Invest more
in human capital through better education and skills. The Commission proposal for the integrated
guidelines package is mainly based on the priority action areas as identified in its Lisbon mid-term
review. While the macroeconomic guidelines (covering for instance budgetary policy, reduction of public
debts and EMU issues) have no counterpart in the Lisbon Action Programme, the micro-economic
guidelines build on Lisbon action areas (1) to (7), and the employment guidelines build on Lisbon action
areas (8) to (10).

Integrated guidelines for growth and jobs (2005-2008) Macroeconomic guidelines • Secure economic
stability • Safeguard economic sustainability

32 • Promote an efficient allocation of resources • Promote greater coherence between

macroeconomic and structural policies • Ensure that wage developments contribute to macroeconomic
stability and growth • Contribute to a dynamic and well-functioning EMU Microeconomic guidelines •
Extend and deepen the internal market • Ensure open and competitive markets • Create a more
attractive business environment • Promote a more entrepreneurial culture and create a supportive
environment for SMEs • Expand and improve European infrastructure and complete agreed priority
cross-border projects • Increase and improve investment in R&D • Facilitate innovation • Encourage the
sustainable use of resources • Contribute to a strong industrial base Employment guidelines •
Implement employment policies aiming towards full employment, improving quality and productivity at
work, and strengthening social and territorial cohesion • Promote a lifecycle approach to work • Ensure
inclusive labour markets for job-seekers and disadvantaged people • Improve matching of labour
market needs • Promote flexibility combined with employment security and reduce labour market
segmentation • Ensure employment-friendly wage and other labour costs developments • Expand and
improve investment in human capital • Adapt education and training systems in response to new
workplace requirements.

The full text of the integrated guidelines is available at:

http://europa.eu.int/growthandjobs/index_en.htm

A new governance cycle In order to make Lisbon work, the delivery mechanisms of the Lisbon strategy
need to be improved. The

Broad Economic Policy Guidelines and Employment Guidelines have been merged in a single integrated

guideline package allowing for a clear strategic vision of European challenges in the fields of macro- and

microeconomics as well as employment. This integrated approach is intended to leverage the guidelines,

which are the cornerstones of EU economic policy, and make them a driving force of the Lisbon strategy.

Modernizing economic and employment coordination in the EU will help deliver on the new Lisbon
objectives

to create growth and jobs. The proposed integrated guidelines will constitute the beginning of a new

governance cycle. On the basis of the guidelines, Member States will draw up 3-year national reform
programmes. Member States will report each autumn on the implementation of the reform
programmes in a

single national Lisbon report. The Commission will analyse and summarise these reports in an EU Annual

Progress Report in January each year. On the basis of the progress report, the Commission can propose

amendments to the integrated guidelines, if necessary.

New annual governance cycle (calendar for the 2005-2006 exercise in brackets) National Lisbon
Programmes (autumn 2005) Commission Progress Report (Jan. 2006) Integrated Guidelines

33 (Commission proposal 12 April 2005) Revision of guidelines, if necessary (Commission proposal Jan.
2006) [Graphic in PDF & Word format] As limited time will have lapsed between the presentation of the
national Lisbon programmes in the autumn

and the first Progress Report in January 2006, the Commission will in the 2006 Progress Report mainly

comment on reforms underway across the Union. The first more substantial EU reporting on the actual

implementation of the Member States national reform programmes will take place in the 2007 Annual

Progress Report following Member States presentation of their first national Lisbon report in the
autumn of

2006.

What are the integrated guidelines? A new simplified and integrated guideline package (IGP) has been
established that brings together two sets of

existing guidelines: the Broad Economic Policy Guidelines (BEPGs, Treaty art. 128) and the Employment

Guidelines (EGs; Treaty art. 99). The new integrated guidelines are the central policy-making instrument
for

the development and implementation of the Lisbon strategy. Following the Commission’s adoption of
the

guidelines today, they will later need to be endorsed by the European Council in June and formally
adopted by

the Council after that. The new integrated guidelines will apply over a three-year period, i.e. 2005-2008.
In
2006 and 2007, updates of the guidelines could be issued if needed. The next set of new guidelines will
be

adopted at the beginning of the new three-year cycle in the summer of 2008.

What is the role of the guidelines? The new integrated guidelines constitute the beginning of a new
governance cycle and form the basis for

Member States’ national Lisbon/Reform programmes. These will cover a period of three years and will
spell

out the action to be taken at the national level in order to achieve the Lisbon objectives of growth and
jobs.

While the guidelines will provide the basic structure for the presentation of national Lisbon programmes
in the

autumn, they leave sufficient scope for Member States to set national priorities according to their
specific

situations. The Commission is preparing a “guidance document” on the presentation and the content of
the

national Lisbon programmes. The involvement of relevant stakeholders at regional and national level,

including parliaments, can help to raise awareness of the need for structural reforms, improve the
quality of

implementation and increase the sense of ownership of the Lisbon strategy. In order to enhance their
internal

coordination, Member States can choose to appoint a national Lisbon coordinator or “Mr/Ms Lisbon”.

Why do we need a new start for Lisbon? • Insufficient progress has been made to reach the Lisbon
objectives. • Although EU productivity levels were growing faster than those in the US for five decades,
since

1996 the EU has been lagging the US every single year. Labour productivity in the US is now growing

twice as fast as in Europe. As a result our relative levels of wealth have also started slipping.
• Europe is not investing enough: investment has – on average – been growing by only 1.7% per year
compared with 5.4% per year in the USA. • We are not spending enough on Research & Development:
the USA is spending about € 100 billion more on R&D than Europe. The EU has only 25% of the number
of patents per head of population found in the USA. • Finally, while in the USA 32% of population has
university or similar degree, this percentage stands at only 19% in Europe. In addition, the USA is also
investing about twice the amount per student as most European countries.

• These trends, if not addressed, will drag down the potential growth rate to slightly over 1% - or a third
of the Lisbon objective. • 2004, the average growth of the Euro area was a meagre 2.2%, while the US
economy grew by 4.3%, Japan by 4.4%, India by 6.4% and China by 9%. • We need to revamp the Lisbon
Strategy because the delivery process which has become too complicated and is poorly understood. It
generates much paper, but little action. Responsibilities between the national and the European level
have become blurred. Limited ownership of member states is the result. [1] Communication to the
Spring European Council: “Working together for Growth and Jobs: A new Start for

34 the Lisbon Strategy”, Brussels, 2 February 2005, COM (2005) 24. [2] Companion document to the
Communication to the Spring European Council: “Lisbon Action Plan incorporating EU Lisbon
programme and recommendations for actions to member states for inclusion in their national Lisbon
programmes”, Brussels, 2 February 2005, SEC (2005) 192. ANEXA 2 Strategia Europeana de ocupare a
forţei de muncăşi standardele Lisabona6 The EES: a Key Component of the Lisbon Strategy At the Lisbon
European Council (March 2000), the European Union set itself a new strategic goal for the next
decade:to become the most competitive and dynamic knowledge-based economy in the world, capable
of sustainable economic growth with more and better jobs and greater social cohesion. The strategy was
designed to enable the Union to regain the conditions for full employment and to strengthen cohesion
by 2010. The Council also considered that the overall aim of these measures should be to raise the

overall EU employment rate to 70% and to increase the number of women in employment from an
average to more than

60% by 2010.

The Stockholm European Council (March 2001) added two intermediate and one additional target: the
employment rate should be raised to 67% overall by 2005, 57% for women by 2005 and 50% for older
workers by 2010. TheBarcelona Council (March 2002) confirmed that full employment was the
overarching goal of the EU and called for a reinforced Employment Strategy to underpin the Lisbon
strategy in an enlarged EU. Building on its experience until 2004, and in complement to the Mid-Term
Review of the Lisbon strategy, the Communication from the Commission on the Social Agenda–
(COM(2005) 33 final) of February 2005, launched the new Social Agenda for the period 2006-2010. In
order to achieve one of its two priority areas, full employment, the revamped

cycle of the EES under the Lisbon mid-term review envisages a new measure to foster contact with
concerned players at all
levels to improve EES governance.

The Co-ordination of Employment Policies at EU Level The EES is designed as the main tool to give
direction to and ensure co-ordination of the employment policy priorities to which Member States
should subscribe at EU level. On the basis of the new provisions of the Amsterdam Treaty, the
Luxembourg European Council of November 1997 initiated the European Employment Strategy (EES),
also known as 'the Luxembourg process'. Heads of State and Government agreed on a framework for
action based on the commitment from Member States to

establish a set of common objectives and targets for employment policy. This co-ordination of national
employment policies

at EU level was to be built around several components:

- Employment Guidelines: following a proposal from the Commission, the European Council shall agree
every year on a series of guidelines setting out common priorities for Member States' employment
policies. - National Action Plans: every Member State shall draw up an annual National Action Plan which
describes how these Guidelines are put into practice nationally. - Joint Employment Report: The
Commission and the Council shall jointly examine each National Action Plan and present a Joint
Employment Report. The Commission shall present a new proposal to revise the Employment Guidelines
accordingly for the following year. - R e c om me n dat i o n s: The Council may decide, by qualified
majority, to issue country-specific Recommendations upon a proposal by the Commission. In this way,
the Luxembourg process delivers a rolling programme of yearly planning, monitoring, examination and
re- adjustment. 6Europa.eu.in t/e mp loyment

35 The Added Value of an 'Open Method of Co-ordination' The EES initiated a new working method at
EU level, which was to become known as the 'open method of co-ordination'.

It is based on five key principles: subsidiarity, convergence, management by objectives, country

surveillance and an

integrated approach.

-Subsidiarity: The method establishes an equilibrium between European Union level co-ordination in the
definition of

common objectives and outcomes, and Member States' responsibilities in deciding the detailed content
of action. The
definition of the means and conditions under which programmes and policies are implemented is left to
a large extent to

individual Member States, who are responsible for their employment policy under the EU Treaty.

-Convergence: The strategy strives to achieve commonly agreed employment outcomes through
concerted action, where

each Member State contributes towards raising the European average performance. This principle has
been made more

concrete by the Lisbon European Council and following Councils where full employment was confirmed
as an overarching

goal of the Union and tangible targets were set for the Union as a whole.

- Management by objectives: The success of the strategy relies on the use of quantified measurements,
targets and

benchmarks, to allow for a proper monitoring and evaluation of progress. These objectives are based on
shared values

among the Member States and cover issues which are felt to be of common concern. Progress towards
these objectives are

defined either in terms of quantitative or qualitative indicators. Through the use of targets and
indicators, the results of

policies are made transparent and therefore open to public scrutiny.

- Country surveillance: The annual reporting leads to the evaluation and comparison of progress made
and to the identification of possible best practice among Member States. This creates peer pressure to
improve the quality and effectiveness of policy. Exchange of experiences and peer pressure are meant to
steer policy debate and enhance the effectiveness of policies.

- Integrated approach: The Employment Guidelines are by no means restricted to active labour market
policies but extend

to social, educational, tax, enterprise and regional policies. Structural reforms cannot be obtained
through isolated and
dispersed actions or measures, but require consistent and concerted action over a wide range of policies
and measures.

These measures need to be tailor made to address diverse needs and conditions. This means that the
'Luxembourg process'

is not 'owned' by the Ministries of Labour and Employment, but calls for comprehensive employment
policies committing

Governments as a whole, as well as a wide range of stakeholders

Anexa 3 COMMISSION OF THE EUROPEAN COMMUNITIES

Brussels, 12.4.2005

COM(2005) 141 final

2005/0057 (CNS)

INTEGRATED GUIDELINES FOR GROWTH AND JOBS (2005-2008) including a COMMISSION

RECOMMENDATION

on the broad guidelines for the economic policies of the Member States and the

Community

(under Article 99 of the EC Treaty)

and a Proposal for a COUNCIL DECISION

on guidelines for the employment policies of the Member States

(under Article 128 of the EC Treaty)

(presented by the Commission) The Employment Guidelines (2005-2008) Proposal for a COUNCIL
DECISION on guidelines for the employment policies of the Member States (under Article 128 of the EC
Treaty)

36 2005/0057 (CNS) Proposal for a COUNCIL DECISION on guidelines for the employment policies of the
Member States THE COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION,
Having regard to the Treaty establishing the European Community, and in particular Article

128(2) thereof,

Having regard to the proposal from the Commission9,

Having regard to the Opinion of the European Parliament10,

Having regard to the Opinion of the European Economic and Social Committee11,

Having regard to the Opinion of the Committee of the Regions12,

Having regard to the Opinion of the Employment Committee,

Whereas:

(1) Article 2 of the Treaty on the European Union sets the Union the objective of

promoting economic and social progress and a high level of employment. Article 125

of the Treaty establishing the European Community states that Member States and the

Community shall work towards developing a coordinated strategy for employment

and particularly for promoting a skilled, trained and adaptable workforce and labour

markets responsive to economic change.

(2) The Lisbon European Council in 2000 launched a strategy aimed at sustainable

economic growth with more and better jobs and greater social cohesion, with long

term employment targets, but five years later the results are mixed;

(3) The presentation of an integrated package of Employment Guidelines and Broad

Economic Policy Guidelines contributes to refocusing the Lisbon Strategy on growth

and employment. The European Employment Strategy has the leading role in the

implementation of the employment objectives of the Lisbon strategy.

(4) In line with the conclusions of the Spring European Council of 22 and 23 March

2005, the objectives of full employment, job quality, labour productivity and social

cohesion must be reflected in clear priorities: to attract and retain more people in

employment and modernise social protection systems; to improve adaptability of

workers and enterprises and the flexibility of labour markets; and to improve

investment in human capital through better education and skills.

(5) The Employment Guidelines should be fully reviewed only every three years, while

in the intermediate years until 2008 their updating should remain strictly limited.

(6) The employment recommendations adopted by the Council on 14 October 200413

remain valid as background reference.

HAS DECIDED AS FOLLOWS:

Article 1 The guidelines for Member States' employment policies as set out in the Annex are hereby
adopted. Article 2 All aspects of the guidelines shall be taken into account in the employment policies of
the Member States and be reported upon in the Lisbon National Programmes submitted annually.
Article 3 This decision is addressed to the Member States. Done at Brussels, For the Council The
President 13 OJ L 326 of 19.10.2004 ANNEXA4 1 ATTRACT AND RETAIN MORE PEOPLE IN EMPLOYMENT
AND MODERNISE SOCIAL PROTECTION SYSTEMS Achieving full employment, and reducing
unemployment and inactivity, by increasing the demand for and supply of labour,

is vital. This goes hand-in-hand with improving the attractiveness of jobs, quality at work and labour
productivity growth,

and reducing the share of working poor. Synergies between quality at work, productivity and
employment should be fully

exploited. Determined action is needed to strengthen social inclusion, prevent exclusion from the labour
market and

support integration in employment of people at a disadvantage, and to reduce regional disparities in

terms of employment,

unemployment and labour productivity, especially in regions lagging behind. Equal opportunities,
combating discrimination

and gender mainstreaming are essential for progress.

Guideline. Implement employment policies aiming at achieving full employment, improving quality and
productivity at work, and strengthening social and territorial cohesion. Policies should contribute to
achieving an average employment rate for the European Union (EU) of 70% overall, of at least 60% for
women and of 50% for older
37 workers (55 to 64), and to reduce unemployment and inactivity. Member States should set national
employment rate targets

for 2008 and 2010 (Integrated guideline No 16).

Raising employment levels is the most effective means of generating economic growth and promoting
socially inclusive

economies whilst ensuring a safety net for those unable to work.

Promoting a new lifecycle approach to work and modernising social protection systems to ensure their
adequacy, financial

sustainability and responsiveness to changing needs in society are all the more necessary because of the
expected decline in

the working-age population. Special attention should be paid to tackling the persistent employment
gaps between women

and men, and the low employment rates of older workers and young people, as part of new
intergenerational approach.

Action is also required to tackle youth unemployment which is on average double the overall
unemployment rate. The right

conditions must be put in place to facilitate progress in employment, whether it is first time entry, a
move back to

employment after a break or the wish to prolong working lives. The quality of jobs, including pay and
benefits, working

conditions, job security, access to lifelong learning and career prospects, are crucial, as are support and
incentives stemming

from social protection systems. The implementation of the European Youth Pact should be a
contribution to a lifecycle

approach to work.

Guideline. Promote a lifecycle approach to work through: a renewed endeavour to build employment
pathways for young people and reduce the youth unemployment; resolute action to eliminate gender
gaps in employment, unemployment

and pay; better reconciliation of work and private life, including the provision of accessible and
affordable childcare facilities
and care for other pendants; modern pension and healthcare systems, ensuring their adequacy,
financial sustainability and

responsiveness to changing needs, so as to support participation in employment and longer working

lives, including

appropriate incentives to work and discourage early retirement; support for working conditions
conducive to active

ageing (Integrated guideline No 17). See also integrated guideline “To safeguard economic
sustainability” (No 2).

Facilitating access to employment for job seekers, preventing unemployment and ensuring that those
who become

unemployed remain closely attached to the labour market and increase their employability are essential
to increase

participation and combat social exclusion. This requires breaking down barriers to the labour market by
assisting with

effective job searching, facilitating access to training and other active labour market measures and
ensuring that work pays,

as well as removing unemployment, poverty and inactivity traps. Special attention should be paid to
promoting the inclusion

of disadvantaged people in the labour market, including through the expansion of social services and the
social economy.

The unemployment gaps for people at a disadvantage, as well as between non-EU and EU nationals,
remain too high and

should be substantially reduced in line with any national targets. Combating discrimination, promoting
access to

employment for disabled people and

integrating migrants and minorities are particularly essential.

Guideline. Ensure inclusive labour markets for job-seekers and disadvantaged people through: active
and preventive labour market measures including early identification of needs, job search assistance,
guidance and training as part of
personalised action plans, provision of social services necessary to support the labour market inclusion
of disadvantaged

people and contribute to social and territorial cohesion and to the eradication of poverty; and
continuous review of tax and

benefit systems, including the management and conditionality of benefits and reduction of high
marginal effective tax rates,

with a view to making work pay and to

ensuring adequate levels of social protection (Integrated guideline No 18).

To allow more people to find better employment, it is also necessary to strengthen the labour market
infrastructure at

national and EU level, including through the EURES network, so as to better anticipate and resolve
possible mismatches. In

this context, mobility of workers within the EU is key and should be fully ensured. Full consideration
must also be given to

the additional labour supply resulting from immigration of third country nationals.

Guideline. Improve matching of labour market needs through: the modernisation and strengthening of
labour market institutions, notably employment services; greater transparency of employment and
training opportunities at national and

European level to facilitate mobility across Europe; better anticipation of skill needs, labour market
shortages and

bottlenecks; appropriate management of economic migration (Integrated guideline No 19).

2 IMPROVE ADAPTABILITY OF WORKERS AND ENTERPRISES AND THE FLEXIBILITY OF LABOUR MARKETS
Europe needs to improve its capacity to anticipate, trigger and absorb economic and social change. This
requires

employment-friendly labour costs, modern forms of work organization and well-functioning labour
markets allowing more

flexibility combined with employment security to meet the needs of companies and workers. This should
also contribute to

preventing the emergence of segmented labour markets and reducing undeclared work.
In today's increasingly global economy with market opening and the continual introduction of new
technologies, both

enterprises and workers are confronted with the need, and indeed the opportunity, to adapt. While this
process of structural

changes is overall beneficial to growth and employment, it also brings about transformations which are
disruptive to some

workers and enterprises. Enterprises must become more flexible to respond to sudden changes in
demand for their goods

and services, adapt to new technologies and be in a position to innovate constantly in order to remain
competitive. They

must also respond to the increasing demand for job quality which is related to workers' personal
preferences and family

changes, and they will have to cope with an ageing workforce and fewer young recruits. For workers,

working life is becoming more complex as working patterns become more diverse and

irregular and an increasing number of transitions need to be managed successfully throughout the
lifecycle. With rapidly

changing economies and attendant restructuring, they must cope with new ways of working, including
enhanced exploitation

of Information and Communication Technologies (ICT) and changes in their working status, and be
prepared for lifelong

learning. Geographical mobility is also needed to access job opportunities more widely and in the EU at
large.

38 Guideline. Promote flexibility combined with employment security and reduce labour market
segmentation through: the adaptation of employment legislation, reviewing where necessary the level
of flexibility provided by permanent

and non-permanent contracts; better anticipation and positive management of change, including
economic restructuring,

notably changes linked to trade opening, so as to minimise their social costs and facilitate adaptation;
support for transitions
in occupational status, including training, self-employment, business creation and geographic mobility;
the promotion and

dissemination of innovative and adaptable forms of work organisation, including better health and
safety and diversity of

contractual and working time arrangements, with a view to improving quality and

productivity at work; adaptation to new technologies in the workplace, determined action to transform
undeclared work into

regular employment (Integrated guideline No 20). See also integrated guideline “To promote greater
coherence between macroeconomic and

structural policies” (No 4). To maximise job creation, preserve competitiveness and contribute to the
general economic framework, overall wage

developments should be in line with productivity growth over the

economic cycle and should reflect the labour market situation. Efforts to reduce non-wage labour costs
and to review the

tax wedge may also be needed to facilitate job creation,especially for low-wage employment.

Guideline. Ensure employment-friendly wage and other labour cost developments by encouraging the
right framework for wage-bargaining systems, while fully respecting the roleof the social partners, to
reflect differences in

productivity and labour market trends at sectoral and regional level; and monitoring and, where
appropriate, reviewing the

structure and level of non-wage labour costs and their impact on employment, especially for the
lowpaid and those entering

for the first time the labour market (Integrated guideline No 21). See also integrated guideline “To
ensure that wage developments

contribute to macroeconomic stability and growth” (No 5). 3 INCREASE INVESTMENT IN HUMAN
CAPITAL THROUGH BETTER EDUCATION AND SKILLS Europe needs to invest more in human capital. Too
many people fail to enter or remain in the labour market because of a
lack of skills, or due to skills mismatches. To enhance access to employment for all ages, raise
productivity levels and quality

at work, the EU needs higher and more effective investment in human capital and lifelong learning for
the benefit of

individuals, enterprises, the economy and society. Member States are committed to arning strategies by
2006.

Knowledge-based and service-based economies require different skills from traditional

industries; skills which also constantly need updating in the face of technological change and innovation.
Workers, if they

are to remain and progress in work, need to accumulate and renew skills regularly. The productivity of
enterprises is

dependent on building and maintaining a workforce that can adapt to change. Governments need to
ensure that educational

attainment levels are improved and that young people are equipped with the necessary key
competences, in line with the

European Youth Pact. All stakeholders should be mobilised to develop and foster a true culture of
lifelong learning from

the earliest age. To achieve a substantial increase in public and private investment in human resources
per capita, it is

important to ensure fair and transparent sharing of costs and responsibilities between all actors.
Member States should make

better use of the Structural Funds and the European Investment Bank for investment in education and
training.

Guideline. Expand and improve investment in human capital through: the establishment of efficient
lifelong learning strategies, according to European commitments, including appropriate incentives and
cost-sharing mechanisms for

enterprises, public authorities and individuals, in particular to significantly reduce the number of pupils
leaving school early;

increased access to initial vocational, secondary and higher education, including apprenticeships and
entrepreneurship
training ; and enhanced participation in continuous and workplace training throughout the life-cycle,
especially for the low-

skilled and older workers (Integrated guideline No 22). See also integrated guideline “To increase and
improve investment in R&D”

(No 12). Setting ambitious objectives and increasing the level of investment by all actors is not enough.
To ensure that supply meets

demand in practice, lifelong learning systems must be affordable, accessible and responsive to changing
needs. Adaptation

and capacity-building of education and training systems is necessary to improve their labour market
relevance, their

responsiveness to the needs of the knowledge-based economy and society and their efficiency. ICT can
be used to improve

access to learning and better tailor it to the needs of employers and employees. Greater mobility for
both work and learning

purposes is also needed to access job opportunities more widely in the EU at large. The remaining
obstacles to mobility

within the European labour market should be lifted, in particular those relating to the recognition and
transparency of

qualifications and competences. It will be important to make use of the agreed European instruments
and references to

support reforms of national education and training systems.

Guideline. Adapt education and training systems in response to new competence requirements through:
better identification of occupational needs and key competences, and anticipation of future skill
requirements; broadening the

supply of education and training tools; developing frameworks to support the transparency of
qualifications, their effective

recognition and the validation of non-formal and informal learning; ensuring the attractiveness,
openness and high quality

standards of education and training systems (Integrated guideline No 23).

*** In taking action, Member States should pay special attention to ensuring good governance of
employment policies. They

should establish a broad partnership for change by involving parliamentary bodies and stakeholders,
including those at

regional and local levels. European and national social partners should play a central role. Member
States should define

commitments and targets in line with the EU Guidelines and Recommendations. Good governance also
requires

transparency in the allocation of administrative and financial resources. In agreement with the
commission, Member States

39 should target the resources of the Structural Funds, in particular the European Social Fund, on the
implementation of the

European Employment Strategy and report on the action taken. Particular attention should be

paid to strengthening institutional and administrative capacity in the Member States.

In implementing the policies guidelines set out above, Member States should note that the national
recommendations,

progress indicators and targets set in the 2003 Employment Guidelines and 2004 Recommendations
remain valid as

background references.

ANEXA 5 Council Regulation (EC) No 2157/2001 of 8 October 2001 on the Statute for a European
company (SE) (EXTRAS) THE COUNCIL OF THE EUROPEAN UNION, Having regard to the Treaty
establishing the European Community, and in particular Article 308 thereof,

Having regard to the proposal from the Commission(1),

Having regard to the opinion of the European Parliament(2),

Having regard to the opinion of the Economic and Social Committee(3),

Whereas:

(1) The completion of the internal market and the improvement it brings about in the economic and
social situation

throughout the Community mean not only that barriers to trade must be removed, but also that the
structures of production

must be adapted to the Community dimension. For that purpose it is essential that companies the
business of which is not

limited to satisfying purely local needs should be able to plan and carry out the reorganisation of their
business on a

Community scale.

(2) Such reorganisation presupposes that existing companies from different Member States are given
the option of

combining their potential by means of mergers. Such operations can be carried out only with due regard
to the rules of

competition laid down in the Treaty.

(3) Restructuring and cooperation operations involving companies from different Member States give
rise to legal and

psychological difficulties and tax problems. The approximation of Member States' company law by
means of Directives

based on Article 44 of the Treaty can overcome some of those difficulties. Such approximation does not,
however, release

companies governed by different legal systems from the obligation to choose a form of company
governed by a particular

national law.

(4) The legal framework within which business must be carried on in the Community is still based largely
on national laws
and therefore no longer corresponds to the economic framework within which it must develop if the
objectives set out in

Article 18 of the Treaty are to be achieved. That situation forms a considerable obstacle to the creation
of groups of

companies from different Member States.

(5) Member States are obliged to ensure that the provisions applicable to European companies under
this Regulation do not

result either in discrimination arising out of unjustified different treatment of European companies
compared with public

limited-liability companies or in disproportionate restrictions on the formation of a European company

or on the transfer of

its registered office.

(6) It is essential to ensure as far as possible that the economic unit and the legal unit of business in the
Community

coincide. For that purpose, provision should be made for the creation, side by side with companies
governed by a particular

national law, of companies formed and carrying on business under the law created by a Community
Regulation directly

applicable in all Member States.

(7) The provisions of such a Regulation will permit the creation and management of companies with a
European dimension, free from the obstacles arising from the disparity and the limited territorial
application of national company law.

40 (8) The Statute for a European public limited-liability company (hereafter referred to as "SE") is
among the measures to be adopted by the Council before 1992 listed in the Commission's White Paper
on completing the internal market, approved by the European Council that met in Milan in June 1985.
The European Council that met in Brussels in 1987 expressed the wish to see such a Statute created
swiftly.
(9) Since the Commission's submission in 1970 of a proposal for a Regulation on the Statute for a
European public limited- liability company, amended in 1975, work on the approximation of national
company law has made substantial progress, so that on those points where the functioning of an SE
does not need uniform Community rules reference may be made to the law governing public limited-
liability companies in the Member State where it has its registered office.

(10) Without prejudice to any economic needs that may arise in the future, if the essential objective of
legal rules governing

SEs is to be attained, it must be possible at least to create such a company as a means both of enabling
companies from

different Member States to merge or to create a holding company and of enabling companies and other
legal persons

carrying on economic activities and governed by the laws of different Member States to form joint
subsidiaries.

(11) In the same context it should be possible for a public limited-liability company with a registered
office and head office

within the Community to transform itself into an SE without going into liquidation, provided it has a
subsidiary in a

Member State other than that of its registered office.

(12) National provisions applying to public limited-liability companies that offer their securities to the
public and to

securities transactions should also apply where an SE is formed by means of an offer of securities to the
public and to SEs

wishing to utilise such financial instruments.

(13) The SE itself must take the form of a company with share capital, that being the form most suited,
in terms of both financing and management, to the needs of a company carrying on business on a
European scale. In order to ensure that such companies are of reasonable size, a minimum amount of
capital should be set so that they have sufficient assets without making it difficult for small and medium-
sized undertakings to form SEs.
(14) An SE must be efficiently managed and properly supervised. It must be borne in mind that there are
at present in the Community two different systems for the administration of public limited-liability
companies. Although an SE should be allowed to choose between the two systems, the respective
responsibilities of those responsible for management and those responsible for supervision should be
clearly defined.

(15) Under the rules and general principles of private international law, where one undertaking controls
another governed by

a different legal system, its ensuing rights and obligations as regards the protection of minority
shareholders and third parties

are governed by the law governing the controlled undertaking, without prejudice to the obligations
imposed on the

controlling undertaking by its own law, for example the requirement to prepare consolidated accounts.

(16) Without prejudice to the consequences of any subsequent coordination of the laws of the Member
States, specific rules for SEs are not at present required in this field. The rules and general principles of
private international law should therefore be applied both where an SE exercises control and where it is
the controlled company.

(17) The rule thus applicable where an SE is controlled by another undertaking should be specified, and
for this purpose reference should be made to the law governing public limited-liability companies in the
Member State in which the SE has its registered office.

(18) Each Member State must be required to apply the sanctions applicable to public limited-liability
companies governed by its law in respect of infringements of this Regulation.

41 (19) The rules on the involvement of employees in the European company are laid down in Directive
2001/86/EC(4), and those provisions thus form an indissociable complement to this Regulation and must
be applied concomitantly. (20) This Regulation does not cover other areas of law such as taxation,
competition, intellectual property or insolvency. The provisions of the Member States' law and of
Community law are therefore applicable in the above areas and in other areas not covered by this
Regulation.

(21) Directive 2001/86/EC is designed to ensure that employees have a right of involvement in issues
and decisions

affecting the life of their SE. Other social and labour legislation questions, in particular the right of
employees to

information and consultation as regulated in the Member States, are governed by the national
provisions applicable, under
the same conditions, to public limited-liability companies.

(22) The entry into force of this Regulation must be deferred so that each Member State may
incorporate into its national

law the provisions of Directive 2001/86/EC and set up in advance the necessary machinery for the
formation and operation

of SEs with registered offices within its territory, so that the Regulation and the Directive may be applied
concomitantly.

(23) A company the head office of which is not in the Community should be allowed to participate in the
formation of an

SE provided that company is formed under the law of a Member State, has its registered office in that
Member State and

has a real and continuous link with a Member State's economy according to the principles established in
the 1962 General

Programme for the abolition of restrictions on freedom of establishment. Such a link exists in particular
if a company has an

establishment in that Member State and conducts operations there from.

(24) The SE should be enabled to transfer its registered office to another Member State. Adequate
protection of the

interests of minority shareholders who oppose the transfer, of creditors and of holders of other rights
should be

proportionate. Such transfer should not affect the rights originating before the transfer.

(25) This Regulation is without prejudice to any provision which may be inserted in the 1968 Brussels
Convention or in any text adopted by Member States or by the Council to replace such Convention,
relating to the rules of jurisdiction applicable in the case of transfer of the registered offices of a public
limited-liability company from one Member State to another.

(26) Activities by financial institutions are regulated by specific directives and the national law
implementing those directives and additional national rules regulating those activities apply in full to an
SE. (27) In view of the specific Community character of an SE, the "real seat" arrangement adopted by
this Regulation in respect of SEs is without prejudice to Member States' laws and does not pre-empt any
choices to be made for other Community texts on company law.

(28) The Treaty does not provide, for the adoption of this Regulation, powers of action other than those
of Article 308 thereof. (29) Since the objectives of the intended action, as outlined above, cannot be
adequately attained by the Member States in as

much as a European public limited-liability company is being established at European level and can
therefore, because of

the scale and impact of such company, be better attained at Community level, the Community may take
measures in

accordance with the principle of subsidiarity enshrined in Article 5 of the Treaty. In accordance with the
principle of

proportionality as set out in the said Article, this Regulation does not go beyond what is necessary to
attain these objectives,

ANEXA 6

42 Ensure open and competitive markets inside and outside Problem • The global economy is still too
closed by tariff and non-tariff barriers to the goods and services that Europe has to sell. • There are
distortions of competition arising from restrictive business practices and from subsidies. Solution EU
Level • Use sectoral anti-trust inquiries particularly in liberalised markets such as energy, telecoms,
transport and financial services. Businesses and consumers should be feeling the full benefits of
competition. • Reform state aid rules to ensure that money is spent where it will contribute to
improving Europe's competitiveness (innovation, R&D and SMEs) rather than delaying necessary
structural change. • Further develop special trading benefits for "vulnerable" developing countries that
ratify and effectively implement 27 international treaties on the environment, human rights and labour
standards by 2008 (the so-called GSP+). • Develop a fair and open set of trade rules that improve market
access for European goods and services in third

countries through rewriting of international trade rules in the Doha Development Round. Europe has
made an

ambitious offer on ending agricultural export subsidies – now it is looking to others to broaden areas of
agreement.

The EU can also pursue fair and open rules through its bilateral trade agreements.
• Tackle abuses of fair competition in the international trading system. In particular it must call for
better respect and enforcement of intellectual property rights, an end to distortive subsidies and
dumping. • Sound macro economic policies and economic reform inside, but also outside the Union. •
Regulatory Reform. • Financial market integration – strengthening corporate governance. • Reinforce
synergies between trade and sustainable development. Better consideration of trade and environment

linkages and sustainable development considerations in bilateral/regional trade agreements is also a

priority at EU

level.

ANEXA 7 (Constituţia Europei Partea aIIIa, Cap.III, Secţiunea aIIa)

SECTION 2 SOCIAL POLICY

Article III-209

The Union and the Member States, having in mind fundamental social rights such as those set out in the
European Social

Charter signed at Turin on 18 October 1961 and in the 1989 Community Charter of the Fundamental
Social Rights of

Workers, shall have as their objectives the promotion of employment, improved living and working
conditions, so as to

make possible their harmonisation while the improvement is being maintained, proper social protection,
dialogue between

management and labour, the development of human resources with a view to lasting high employment
and the combating

of exclusion.

To this end the Union and the Member States shall act taking account of the diverse forms of national
practices, in particular in the field of contractual relations, and the need to maintain the competitiveness
of the Union economy. They believe that such a development will ensue not only from the functioning
of the internal market, which will favour the harmonisation of social systems, but also from the
procedures provided for in the Constitution and from the approximation of provisions laid down by law,
regulation or administrative action of the Member States.
Article III-210 1. With a view to achieving the objectives of Article III-209, the Union shall support and
complement the activities of the Member States in the following fields:

(a) improvement in particular of the working environment to protect workers' health and safety;

(b) working conditions;

43 (c) social security and social protection of workers;

(d) protection of workers where their employment contract is terminated;

(e) the information and consultation of workers;

(f) representation and collective defence of the interests of workers and employers, including co-
determination, subject to

paragraph 6;

(g) conditions of employment for third-country nationals legally residing in Union territory;

(h) the integration of persons excluded from the labour market, without prejudice to Article III-283;

(i) equality between women and men with regard to labour market opportunities and treatment at
work;

(j) the combating of social exclusion;

(k) the modernisation of social protection systems without prejudice to point (c).

2. For the purposes of paragraph 1:

(a) European laws or framework laws may establish measures designed to encourage cooperation
between Member States

through initiatives aimed at improving knowledge, developing exchanges of information and best
practices, promoting

innovative approaches and evaluating experiences, excluding any harmonisation of the laws and
regulations of the Member

States;
(b) in the fields referred to in paragraph 1(a) to (i), European framework laws may establish minimum
requirements for

gradual implementation, having regard to the conditions and technical rules obtaining in each of the
Member States. Such

European framework laws shall avoid imposing administrative, financial and legal constraints in a way
which would hold

back the creation and development of small and medium-sized undertakings.

In all cases, such European laws or framework laws shall be adopted after consultation of the Committee
of the Regions and the Economic and Social Committee. 3. By way of derogation from paragraph 2, in
the fields referred to in paragraph 1(c), (d), (f) and (g), European laws or

framework laws shall be adopted by the Council acting unanimously after consulting the European
Parliament, the

Committee of the Regions and the Economic and Social Committee.

The Council may, on a proposal from the Commission, adopt a European decision making the ordinary
legislative procedure applicable to paragraph 1(d), (f) and (g). It shall act unanimously after consulting
the European Parliament. 4. A Member State may entrust management and labour, at their joint
request, with the implementation of European framework laws adopted pursuant to paragraphs 2 and 3
or, where appropriate, with the implementation of European regulations or decisions adopted in
accordance with Article III-212.

In this case, it shall ensure that, no later than the date on which a European framework law must be
transposed, or a

European regulation or decision implemented, management and labour have introduced the necessary
measures by

agreement, the Member State concerned being required to take any necessary measure enabling it at
any time to be in a

position to guarantee the results imposed by that framework law, regulation or decision.