Dragi crestini,

Ne aflăm la jumătatea postului, iar azi Biserica a rânduit să fie cinstit unul
dintre marii ei sfinți, anume Sf. Ierarh Nicolae arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Unul
dintre multii ierahi ai Bisericii noastre care se bucură de cununa sfințeniei.

Puțini creștini cunosc amănunte din viața și slujirea Sfântului Nicolae, însă
cu toții știm că el este „moșul” care aduce daruri copiilor, în noaptea de 5 spre 6
decembrie, așezându-le discret în ghetuțe sau bocanci; că el este sfântul blând și
bun care privește cu dragoste către toții din icoana sa, icoană prezentă nu numai în
biserici, ci și în casele creștinilor râvnitori. Această imagine ne este prezentată de
poetul Octavian Goga, care în versurile sale spune: „Blând zâmbește din icoana/
Cuviosul Niculaie...”.

De aceea, după ce vom face o mică schiţă biografică, vom arăta câteva dintre
motivele pentru care Sfântul Nicolae a rămas în tradiţia creştină ca moşul blând şi
bun, aducător de daruri.

Se naşte în 270 în Patara Lichiei, în sud-vestul Turciei de azi, ca singurul

copil al evlavioşilor săi părinți. În creşterea sa creştină a beneficiat, alături de
educaţia părinţilor, şi de îndrumările unui unchi distins, Nicolae, episcop al locului,
care, la momentul potrivit, îl va hirotoni preot. Vrednicia sa l-a făcut cunoscut
tuturor. În scurtă vreme va fi rânduit episcop în Mira Lichiei, calitate în care va
participa şi la sinodul I Ecumenic (Niceea, 325), înfruntându-l bărbăteşte pe
ereticul Arie.

Aici aș dorii să fac o mică paranteză în care să punctez câteva lucruri despre
acest mare și important eveniment din istoria Bisericii noastre, eveniment la care
Sf. Nicolae a avut un important cuvânt de spus.
 Acest Arie, era un episcop al timpului care ispitit de filozofiile și gândirile
vremii a căzut în mare erezie. El susținea și predica că Hristos, nu este Dumnezeu
Adevarat ci că este o simplă creatură a lui Dumnezeu Tatăl, ca îngerii și ca noi
oamenii, însă cu prerogative sau calități mult mai înalte. Această mare erezie care a
dus în ispită foarte multe suflete și care nega dumnezeirea lui Iisus Hristos –
Domnul nostru, a fost combătută de cei 318 Sfinti Părinti ( printre care se numără
și Sf. Nicolae ) convocați de Sf. Impărat Constantin cel Mare în primul Sinod
Ecumenic al creștinătății. Trebuie menționat și cu acest lucru închei paranteza, că
odată cu combaterea ereziei lui Arie, au fost formulată și prima jumătate a
Simbolului de Credință, adică a Crezului, pe care îl rostim la fiecare Sfântă
Liturghie.

Înainte de Sinodul I Ecumenic, în timpul persecutorilor împărați Dioclețian

și Maximian, Sfântul Nicolae a luat atitudine fermă şi împotriva cultelor păgâne,
fapt pentru care a fost închis, fiind eliberat doar o dată cu venirea la tron a lui
Constantin cel Mare. După o viaţă plină de vrednicii, a trecut în veşnicie la 6
decembrie 343, Sfintele sale Moaşte petrecând o vreme la Mira (până în sec.
VIII), apoi la Bari - Italia, duse aici din cauza năvălirii saracinilor (turci), iar din
anul 1967, prin înţelegere frăţească între Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul
Atenagora, o parte din ele au fost readuse în Orient, la Constantinopol. Mâna
dreaptă se găseşte acum la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, spre marea
bucurie a slujitorilor şi a credincioşilor care frecventează acest sfânt lăcaş.

Iată acum, drept-măritori creştini, câteva dintre faptele care, la numele bun
de ierarh, i-au adăugat renumele de “Moş’ Nicolae aducător de daruri”:
 1. sinaxarele consemnează că încă de mic copil s-a învrednicit de darul
facerii de minuni, de aceea el este recunoscut şi ca “patron al copiilor”;

2. pe vremea când era la Mira, cu autoritatea sa de episcop, a poruncit să se

dărâme templul zeiței păgâne Artemida, iar aurul rezultat de la “demolări” l-a
transformat în ajutoare pentru copiii orfani;

3. în vremea unei secete cumplite, cumpără cu mari eforturi grâu tocmai din
Italia, împărţindu-l apoi la săracii înfometaţi;

4. salvează onoarea unui tată văduv, dimpreună cu a celor trei fete ale sale.
Tatăl nevoiaş, care din cauza cumplitei sărăcii era pe punctul de a-şi “vinde” fiicele
unor inşi bogaţi, amatori de plăceri, spre a-şi asigura traiul zilnic. Aflând de
intenţia lui disperată, episcopul Nicolae aruncă noaptea în casa lor, de trei ori la
rând, câte o pungă de galbeni. N-a ţinut, iată, banii pentru sine, ci a împlinit
pilduitor cuvintele Mântuitorului: “Nu vă adunaţi comori pe pământ unde molia şi
rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură" (Matei 6, 19); "Vindeţi averile
voastre şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară
neîmpuţinată în ceruri, unde fur nu se apropie, nici molie nu o strică" (Luca 12,
33). Astfel, tatăl şi fiicele salvaţi fiind, şi aflând cine este binefăcătorul, se aruncă
plângând la picioarele lui, mulţumindu-i şi numindu-l “înger al cerului”!

Iubiţi ascultători,

Cunoscându-i, aşadar, fie şi în linii mari, viaţa şi faptele minunate, să

aducem slavă Lui Dumnezeu pentru că l-a chemat pe ierarhul Nicolae între
sfinţii Săi, iar pe copiii şi nepoţii noştri să-i îndemnăm întotdeauna ca, după
ce primesc daruri de la “Moşu”, să vină la biserică să-i mulţumească, zicând
o dată cu noi cei mari: “Sfinte Nicolae, îţi mulţumim că nu ne-ai uitat nici în
acest an! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin.