1.6.

TIPOLOGIA OBLIGAŢIUNILOR

Ca urmare a variatiei cursului obligatiunilor la bursa si a ratei dobânzii pe piata

financiara, rentabilitatea pentru investitori, respectiv costul pentru societatile emitente sunt
aleatorii. Incertitudinea si riscurile pentru veniturile viitoare au determinat aparitia unei mari
varietati a obligatiunilor, cu caracteristici diferite, tinzând spre reducerea, cât mai mult
posibil, a riscurilor.

Pentru început putem împarti obligatiunile în doua grupe mari: obligatiuni ordinare, cu
dobânda constanta sau cu dobânda variabila, si obligatiuni convertibile. Obligatiunile ordinare
clasice, garantate cu ipoteci sau alte valori patrimoniale, rambursabile la scadente prestabilite,
purtatoare de dobânzi platibile de 2 ori pe an, s-au dovedit nesatisfacatoare pentru varietatea
optiunilor investitorilor.

Au fost create obligatiuni care poseda si alte caracteristici în stare a le face sa

patrunda în cele mai diverse segmente ale pietei capitalurilor: obligatiuni negarantate,
obligatiuni înmatriculate, obligatiuni înseriate, obligatiuni cu fond de amortizare, obligatiuni
cu venit variabil, obligatiuni participative, obligatiuni asimilabile, obligatiuni cu cupon zero,
obligatiuni perpetue, obligatiuni speciale cu cupon de reinvestire.

În ultima instanta, diversitatea tipurilor de obligatiuni a fost generata de necesitatea

acoperirii celor 2 riscuri pe care le încorporeaza: riscul pretului de piata (curs bursier) si riscul
ratei dobânzii. Concurenta obliga întreprinderile emitente sa propuna formule cât mai
atractive, care sa asigure plasarea acestora.

Obligatiunile pot fi grupate dupa mai multe criterii:

• dupa modul de identificare a detinatorului obligatiunii;

• dupa natura veniturilor pe care le genereaza;

• dupa forma sub care sunt emise;

• dupa natura dreptului pe care îl confera;

• dupa gradul de garantare;

• dupa natura emitentului;

• dupa drepturile ce le sunt atasate.

1) Dupa modul de identificare a detinatorului, se disting trei tipuri de obligatiuni:

la purtator, nominative si înmatriculate.

a) Obligatiunile la purtator sunt titluri materializate, confectionate dupa norme

stricte, având cupoane detasabile. Drepturile conferite de acestea revin posesorului lor.

b) Obligatiunile nominative au înscrise numele posesorului lor în cazul în care sunt

emise în forma materializata; în caz contrar, numele posesorului este înscris în cont.
 c) Obligatiunile înmatriculate, spre deosebire de cele la purtator, sunt înregistrate în
evidenta fiduciarului pe numele detinatorului. Circulatia acestor titluri presupune
reînregistrarea lor pe numele noului detinator.

2) Dupa natura veniturilor care le genereaza, distingem: obligatiuni cu dobânda si

obligatiuni cu cupon zero si cu cupon unic.

a) Obligatiuni cu dobânda, care sunt emise la valoarea nominala. Aceasta valoare se

ramburseaza, de regula, la scadenta. Acest tip de obligatiuni asigura posesorului lor venituri
sub forma de dobânda.

b) Obligatiuni cu cupon zero (cu discount) si cu cupon unic. Obligatiunile cu cupon

zero prezinta particularitatea de a nu oferi nici un fel de remuneratie periodica (cupon).
Venitul unor asemenea obligatiuni se acorda o singura data, la scadenta, ca diferenta între
pretul de rambursare si pretul de emisiune, ceea ce corespunde capitalizarii dobânzii pe
întreaga perioada de viata a împrumutului obligatar. Principiul este asemanator si pentru
obligatiunile cu cupon unic: dobânzile sunt varsate de emitent numai la scadenta finala a
împrumutului.

Ambele tipuri de obligatiuni sunt avantajoase pentru emitent întrucât îi usureaza

sarcinile de trezorerie pe parcursul împrumutului. Pentru subscriitori avantajele sunt în primul
rând de ordin fiscal, pentru ca ramâne impozabila numai plus-valoarea în capital realizata,
impozitarea veniturilor din dobânzi nemaiavând loc; în al doilea rând, subscriitorii beneficiaza
în cazul scaderii ratei dobânzii pe piata financiara pentru ca valoarea de rambursare este
calculata in momentul emisiunii, în plus, subscriitorii nu mai trebuie sa se preocupe anual de
reinvestirea cupoanelor.

3) Din punctul de vedere al formei sub care sunt emise, exista obligatiuni
materializate si nematerializate.

a) Obligatiunile materializate sunt emise pe suport hârtie.

b) Obligatiunile nematerializate sunt emise pe suport magnetic, prin înscriere în

cont. Nu au suport fizic; ele exista doar în documentele contabile ale emitentului, posesorul
primind doar confirmarea scrisa ce atesta posesia documentului, respectiv a contractului de
împrumut.

4) Dupa natura dreptului pe care îl confera, obligatiunile pot fi grupate în trei

categorii: obligatiuni ordinare, obligatiuni de rambursare si obligatiuni cu loturi.

a) Obligatiuni ordinare dau dreptul la restituirea împrumutului si a dobânzii.

b) Obligatiuni de rambursare (cu prima de emisiune), care atesta dreptul

detinatorului lor de a încasa la scadenta o suma egala cu valoarea nominala (care este mai
mare decât pretul de cumparare); diferenta reprezinta prima.

c) Obligatiuni cu loturi, a caror rambursare se face la o valoare mai mare decât cea
nominala, la scadenta sau înainte de aceasta.

5) Dupa gradul de protectie a investitorilor contra riscului neplatii, obligatiunile

pot fi garantate sau negarantate.
 a) Obligatiunile negarantate se caracterizeaza prin faptul ca societatea comerciala
emitenta nu le garanteaza cu nici un fel de bun sau ipoteca, investitorii se bazeaza pe
solvabilitatea generala si bonitatea societatii si nicidecum pe posibilitatea recuperarii
capitalului pe seama lichidarii bunurilor gajate de catre emitent. Astfel de obligatiuni pot
emite numai marile societati pe actiuni si organismele administratiei publice, care nu ridica
nici o problema cu privire la solvabilitate. Rata dobânzii este însa mai mare la astfel de
obligatiuni, decât la cele garantate.

b) Obligatiunile garantate cu anumite active se caracterizeaza prin faptul ca

investitorii se pot baza pe dreptul asupra acestor bunuri în cazul neplatii dobânzii si/sau
împrumutului.

Acestea, la rândul lor, pot fi grupate, functie de activul folosit drept garantie, în:

• obligatiuni imobiliare, garantate cu un imobil aflat în posesia emitentului.

Diferenta dintre obligatiunile mobiliare închise si cele deschise consta în faptul
ca acestea din urma permit emitentului sa garanteze mai multe obligatiuni cu
acelasi activ;

• obligatiuni garantate cu capital fix, utilizate mai ales în situatia modernizarii.

85-90 % din suma necesara modernizarii cu material rulant este asigurata prin
emiterea acestui tip de obligatiuni, garantia fiind reprezentata tocmai de
mijloacele achizitionate.

6) Din punctul de vedere al naturii emitentului, exista obligatiuni emise de catre

agentii economici si obligatiuni emise de catre stat si unitatile administrativ-teritoriale.

a) Obligatiuni emise de catre agenti economici. Obligatiunile sunt emise fie

individual, de catre societati comerciale puternice, fie grupat, de catre asociatii de mai multi
agenti economici care garanteaza solidar împrumutul sau prin intermediul unor institutii de
plasament colectiv care repartizeaza fondurile sub forma de credite întreprinderilor care au
apelat la emisiunea de obligatiuni.

b) Obligatiuni emise de catre stat si unitati administrative ale

statului. Obligatiunile de stat sunt emise de Trezorerie, au o scadenta între 10 si 30 de ani si
sunt purtatoare de dobânda. Aceste obligatiuni sunt emise cu scopul obtinerii de finantare
pentru obiective majore de interes public.

Obligatiunile municipale (denumite în acest fel indiferent de nivelul organizarii

administrativ – teritoriale la care se apeleaza la acest instrument) nu au garantia expresa a
statului, ci se bazeaza pe prestigiul acestuia.

7) Din punctul de vedere al drepturilor atasate, se disting mai multe tipuri de

obligatiuni.

a) Obligatiuni simple sau clasice, se caracterizeaza prin numar, durata, rata

dobânzii, valoare nominala, pretul de emisiune si conditiile de amortizare. Dobânda se
plateste anual pe baza unui cupon care se detaseaza de la obligatiune. Pretul de emisiune fiind
inferior valorii nominale, diferenta sporeste dobânda reala deoarece aceasta se calculeaza
asupra valorii nominale si nu asupra pretului de emisiune. Rambursarea obligatiunilor are loc
la termene stabilite în momentul lansarii împrumutului potrivit unui tabel de amortizare.
 b) Obligatiuni rascumparabile. Emisiunile de obligatiuni ale societatilor comerciale
pot avea si o clauza de rascumparare la care societatea emitenta poate recurge oricând. Pretul
de rascumparare este fixat deasupra valorii nominale a obligatiunii, diferenta constituindu-se
într-o prima acordata detinatorilor de obligatiuni. Cu cât este mai aproape termenul de
scadenta, cu atât mai mica este prima.

c) Obligatiuni cu fond de amortizare. În vederea suportarii efortului financiar

ocazionat de scadentele împrumutului, societatea emitenta de obligatiuni creeaza treptat un
fond de amortizare, varsând periodic fiduciarului sume ce vor fi înscrise pe numele societatii.
Creând acest fond de amortizare obligatarii capata certitudinea ca la scadenta obligatiunile lor
vor fi rambursate. Sumele varsate în acest fond nu mai pot fi utilizate sau retrase de societate.
Fiduciarul gestioneaza fondul creat, plasându-l pe termen scurt sau alte termene în vederea
valorificarii lichiditatilor. Totalul sumelor obtinute din varsamintele societatii si din
remuneratiile obtinute din plasamente servesc pentru rambursarea împrumutului obligatar la
scadenta. Daca sumele acumulate nu acopera rambursarea obligatiunilor scadente, societatea
trebuie sa completeze diferenta.

d) Obligatiuni cu fond de rascumparare. Acest tip de obligatiuni este asemanator

obligatiunilor cu fond de amortizare; diferenta consta în faptul ca prin fondul de rascumparare
se amortizeaza o parte mai mica din volumul emisiunii decât prin fondul de amortizare,
deoarece clauza de fond de rascumparare are mai putine dispozitii obligatorii.

e) Obligatiuni convertibile în actiuni. Dreptul special conferit detinatorilor consta în

posibilitatea de a le putea schimba contra actiunilor societatilor emitente. Sunt obligatiuni
clasice, care comporta doua tipuri de rate ale dobânzii:

• rata variabila, pe perioada de timp începuta din momentul emiterii obligatiunilor

si pâna la data când posesorul îsi poate manifesta dreptul la convertire (rata este
mai mica decât rata pietei);

• rata egala cu dobânda pietei, pentru obligatiunile care nu sunt convertite în

perioada de optiune.

Obligatiunile convertibile au o serie de avantaje:

o din punctul de vedere al emitentului: aceste obligatiuni impun o cheltuiala de

emisiune mai mica (pretul este inferior celui de pe piata);

o din punctul de vedere al actionarilor: aceste obligatiuni constituie o sursa de

finantare. Daca titlurile sunt convertite, dilutia capitalului este progresiva si de
mai mica amploare decât în cazul maririi de capital;

o din punctul de vedere al investitorilor: obligatiunile asigura calitatea de actionari

potentiali.

f) Obligatiuni rambursabile în actiuni ( ORA). Asa dupa cum ne indica numele lor,
aceste titluri sunt, în mod obligatoriu, rambursate în actiuni. Din acest moment, ele reprezinta
pentru obligatori un risc mai ridicat decât obligatiunile convertibile. De aceea rata lor de
dobânda este mai avantajoasa. ORA sunt considerate ca fiind cvasi-fonduri proprii.
 g) Obligatiuni cu venit variabil se mai numesc si obligatiuni indexate. Aceste
obligatiuni permit subscriitorilor de a se apara contra efectelor cresterii preturilor prin
mentinerea puterii de cumparare a obligatiunilor, întrucât se prevede ca valoarea lor si uneori
dobânda si prima de rambursare vor varia în functie de un indice monetar sau nemonetar si în
limitele unui plafon. Emitentul îsi asuma obligatia de a actualiza valoarea obligatiunilor si
uneori dobânzile acestora, utilizând un indice stabilit de comun acord cu investitorul.
Corespunzator, emitentul îsi asuma riscul unei cresteri de preturi, compensatia fiind suportata
de catre întreprindere, adica de actionari.

h) Obligatiunile participative reprezinta o varianta a obligatiunilor indexate, o

îmbinare între actiuni si obligatiuni clasice. Astfel de titluri comporta o dobânda fixa, care se
majoreaza cu o dobânda suplimentara în functie de rezultatele financiare ale întreprinderii si o
prima de rambursare minima. Pentru emitent avantajul acestui tip de obligatiuni consta în
faptul ca remuneratia acordata nu creste decât în masura în care rezultatele financiare îi
permit.

i) Obligatiuni cu rata variabila a dobânzii. Acest tip de obligatiune reduce riscul de

rata pentru detinatorii si pentru emitentii de titluri de împrumut pe termen lung deoarece
dobânda la acest tip de obligatiuni se modifica concomitent cu fluctuatia ratei generale a
dobânzii. Astfel, marimea cuponului se ajusteaza odata cu modificarile de pe piata monetara.
Când rata dobânzii creste, dobânda (cuponul) platita se modifica (creste) corespunzator; când
scade rata dobânzii, scade si dobânda.

j) Obligatiuni cu bon de subscriere. Acestea sunt obligatiuni cu dobânda fixa

(obligatiuni clasice), însotite de un bon de subscriere. Bonul de subscriere este un instrument
financiar ce da dreptul detinatorului sau sa cumpere actiuni la un pret si un moment
predeterminate si într-o anumita proportie. Dobânda acestor obligatiuni este inferioara celei
de pe piata financiara, tocmai pentru ca asigura si dreptul suplimentar de subscriere.

Bonurile de subscriere pot avea o circulatie libera, separata de obligatiunea împreuna

cu care au fost emise, ele fiind cotate separat la bursa. Durata de viata a unui bon este, în
general, de 3-4 ani.

Avantajul oferit de acest tip de obligatiune poate fi privit din doua puncte de vedere:

o din punctul de vedere al detinatorului, avantajul consta în posibilitatea de a

subscrie în viitor la emisiunile de actiuni în conditii mai bune (în cazul reducerii
ratei dobânzii pe piata financiara);

o din punctul de vedere al emitentului, avantajul reprezinta posibilitatea de a

beneficia de un împrumut cu dobânda mai mica, în viitor.

k) Obligatiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit – OSCAR. Aceste obligatiuni

asigura posesorului lor posibilitatea de a opta pentru a primi fie un cupon în numerar, fie
obligatiuni identice cu cele initiale. Posibilitatea reinvestirii este privita ca o favoare sau o
rasplata pentru vechii obligatari, care vad în societatea respectiva un foarte bun plasament.

l) Obligatiunile asimilabile sunt emise de stat sau organisme guvernamentale si se

caracterizeaza prin faptul ca în termenul legal al împrumutului se pot emite alte obligatiuni, cu
aceleasi caracteristici ca si cele precedente. Noile obligatiuni sunt asimilate cu primele, numai
ca termenul de scadenta este prelungit.
 m) Obligatiuni cu scadenta prorogabila/încasabile anticipat

Obligatiunile cu scadenta prorogabila sunt titluri emise pe termen scurt (5 ani, de

regula) care pot fi schimbate cu un volum echivalent de titluri pe termen lung (10 ani) la
acelasi nivel al dobânzii sau usor mai mare.

Obligatiunile încasabile anticipat sunt opusul primelor si constau în schimbarea

scadentei titlurilor din „pe termen lung” în „pe termen scurt”.

Ambele tipuri de obligatiuni confera emitentului posibilitatea de a vinde astfel de

titluri cu o dobânda mai mica decât la emisiunile clasice.

În cazul emisiunilor de obligatiuni cu scadenta prorogabila sau încasabile anticipat,

detinatorul lor trebuie sa-si manifeste intentia de a folosi privilegiile acordate într-o anumita
perioada de timp, numita perioada de optiune. Aceasta este, de obicei, de sase luni pâna la un
an înainte de scadenta cea mai apropiata. Daca detinatorul nu-si exercita privilegiul,
obligatiunile ajung automat la scadenta fie la data cea mai apropiata (în cazul obligatiunilor cu
scadenta prorogabila), fie la termenul cel mai îndepartat (în cazul obligatiunilor încasabile
anticipat).

Gruparea tuturor acestor obligatiuni dupa diferite criterii este necesara si importanta,
deoarece stabilirea valorii unor astfel de titluri se face diferit fata de obligatiunile clasice.

Astfel, valoarea obligatiunilor indexate depinde de valoarea indicelui luat în

considerare si de previziunile investitorului cu privire la evolutia acestuia.

În cazul obligatiunilor cu rata variabila a dobânzii, valoarea se stabileste pe baza

urmatoarelor etape:

• se anticipeaza valoarea cupoanelor viitoare pe baza valorii ultimului cupon;

• se actualizeaza fluxurile viitoare pe baza unei rate pe termen lung egala cu rata
dobânzii fara risc si o rata de risc generata de incertitudinea fluxurilor viitoare.

Aceasta rata de actualizare poate fi analizata din mai multe puncte de vedere:

• poate fi o rata a dobânzii pe termen scurt (pe piata monetara) sau pe termen lung;

• poate fi predeterminata (fixata la începutul perioadei cuponului) sau

postdeterminata (fixata în momentul platii cuponului, cu referinta la o valoare
determinata la sfârsitul perioadei cuponului);

• poate fi instantanee sau o medie a unei perioade de referinta.

În situatia unor împrumuturi internationale se emit asa numitele euro-obligatiuni. La

asemenea titluri apeleaza societatile comerciale multinationale, Euro-obligatiunile nu sunt
legate de o anumita piata, particularitate ce le confera un circuit international.