I.

Definiţia şi clasificarea nulităţii căsătoriei

Datorită importanţei actului căsătoriei şi a gravităţii deosebite a consecinţelor pe care le implică
desfiinţarea ei, dreptul familiei conţine dispoziţii derogatorii de la dreptul comun al actelor juridice.
Acestedispoziţii derogatorii se referă şi la cauzele de nulitate şi efectele acesteia.În dreptul civil
întâlnim definiţia nulităţii ca fiind acea sancţiune civilă îndreptată împotriva efectelor convenţiei
încheiate cu nerespectarea condiţiilor de validitate cerute de lege.
În opinia altui doctrinar Nulitatea căsătoriei este o sancțiune care se aplică în urma nerespectării, de
către cei ce se căsătoresc, a unora dintre cerințele prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei.
Reglementarea legală a căsătoriei:
Declararea nulităţii căsătoriei este reglementată de Codul Familiei în capitolul VIII, dar aceste
dispoziţii se întregesc, în măsura în care este necesar, cu dispoziţiile dreptului comun în materie de
nulitate a actelor juridice.
Convenţia sancţionată cu nulitate este lipsită de efecte juridice. Ea există în mod material, însă
nuproduce efecte juridice. Regula generală despre nulitatea convenţiei este formulată în felul următor:
este nulă convenţia care nu corespunde prevederilor legii.Într-o altă accepţiune, nulitatea este definită
ca fiind sancţiunea civilă ce intervine în cazul încheierii unor acte juridice cu nerespectarea condiţiilor
de fond şi de formă impuse de lege.” Conform aceleiaşi accepţiuni,nulitatea actului juridic civil
desemnează consecinţele nerespectării condiţiilor esenţiale (de valabilitate) ale actului juridic, la
încheierea acestuia. Actul juridic sancţionat cu nulitate este lipsit de efectele juridice învederea cărora
a fost încheiat.Nulitatea căsătoriei, deci, în temeiul definiţiei oferite de dreptul civil, intervine ca
sancţiune care se aplică actului juridic al căsătoriei, când acesta s-a încheiat cu nerespectarea
condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.
Clasificarea nulităţii căsătoriei poate fi făcută în funcţie deurmătoarele criterii:
a) în funcţie de clasificarea utilizată în dreptul civil;
b) înfuncţie de consacrarea legislativă.
În funcţie de clasificarea utilizată în dreptul civil, nulitatea căsătoriei poate fi absolută – care
sancţionează încheierea actului juridic de căsătorie cu nerespectarea dispoziţiilor legale, încălcări care
aduc atingere intereselor generale ale societăţii, şi relativă – care sancţionează căsătoria încheiată prin
vicierea consimţământului unuia dintre viitorii soţi.În funcţie de consacrarea legislativă, nulităţile se
clasifică în nulităţi exprese – nulităţi expres prevăzute de Codul familiei sau de alte acte legislative şi
nulităţi virtuale – nulităţi care rezultă, în mod implicit, din dispoziţiile Codului familiei.În ceea ce
priveşte distincţia dintre aceste feluri de nulităţi există unele deosebiri faţă de dreptul comun. Astfel,în
unele cazuri, în interesul menţinerii căsătoriei, aceasta poate fi confirmată, chiar dacă este vorba de
nulitatea absolută. Tot astfel, în cazul căsătoriei putative, efectul retroactiv al nulităţii căsătoriei este
înlăturat în privinţa soţului de bună credinţă.

II. Declararea nulităţii căsătoriei

Declararea nulităţii căsătoriei, după cum reiese din capitolul 8 al Codului familei, se face de către
instanţa de judecată. Dreptul de a cere declararea nulităţii căsătoriei, în conformitate cu art. 42, C.F. îl
au următoarele persoane:
a) soţul minor, părinţii lui (tutorii), autoritatea tutelară sau procurorul, dacă căsătoria a fost încheiată
de o persoană care nu a atins vârsta matrimonială şi această vârstă nu a fost redusă în modul
stabilit.După atingerea de către soţul minor a vârstei de 18 ani, dreptul de a cere declararea nulităţii
căsătoriei îiaparţine numai lui;
b) soţul ale cărui drepturi au fost încălcate prin încheierea căsătoriei, precum şi procurorul încazurile
viciului de consimţământ;
c) soţul care nu a ştiut despre existenţa impedimentelor la căsătorie, tutorele soţului declarat incapabil,
soţul din căsătoria precedentă nedesfacută, alte persoane ale căror drepturi şi interese au fost lezate
înurma căsătoriei încheiate cu încălcarea prevederilor art. 15, precum şi autoritatea tutelară sau
procurorul, încazurile menţionate mai sus;
d) soţul de bună-credinţă şi procurorul, în cazul în care a fost încheiată o căsătorie fictivă.Examinarea
cererii privind declararea nulităţii căsătoriei încheiate cu un minor care nu a atins vârstamatrimonială
sau cu o persoană declarată incapabilă are loc cu participarea obligatorie a reprezentantului autorităţii
tutelare.

Instanţa judecătorească va declara nulă căsătoria dacă aceasta:

a) a fost încheiată cu încălcarea prevederilor art.l l, 13, 14 sau 15;
b) a fost încheiată când soţii sau unul dintre ei nu a avut intenţia de a crea o familie (căsătorie
fictivă).Pentru încheierea căsătoriei, după cum este prevăzut în art. art. 11, 13 şi 14 ale C.F., este
necesar consimţământul reciproc, neviciat, exprimat personal şi necondiţionat, al bărbatului şi femeii
care se căsătoresc,precum şi atingerea de către ei a vârstei matrimoniale. De asemenea, persoanele
care doresc să se căsătoreascăsunt obligate să se informeze reciproc despre starea sănătăţii lor,
încălcarea uneia din aceste condiţii legale deîncheiere a căsătoriei implică declararea nulităţii
căsătoriei. Căsătoriile se pot încheia numai dacă nu există impedimente la încheierea ei.
Impedimentele la căsătorie sunt evidenţiate expres în art. 15, C.F. Existenţa impedimentelor la
căsătorie duce la declararea nulităţii ei.O simplă enumerare a cazurilor în care încheierea actului de
căsătorie este sancţionată cu nulitatea absolută poate fi următoarea:
Căsătoria a fost încheiată:
a) cu încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la vârsta matrimonială;
b) fără consimţământul reciproc al viitorilor soţi;
c) de o persoană care era deja căsătorită;
d) între persoane care sunt rude în linie dreaptă până la al IV-lea grad inclusiv;
e) între adoptator şi adoptat; între adoptat şi rudă a adoptatorului pe linie dreaptă, până la al doilea
grad inclusiv;
f) între curator şi persoana minoră aflată sub curatela acestuia, în perioada curatele!;g) între persoane
dintre care cel puţin una a fost lipsită de capacitatea de exerciţiu;h) între persoane condamnate la
privaţiune de libertate în perioada când ambele îşi ispăşesc pedeapsa;i) între persoane de acelaşi sex.

Nulitatea relativă intervine în cazul viciilor de consimţământ: eroarea, dar numai asupra identităţii
fizice aceluilalt soţ, dolul şi violenţa.Căsătoria declarată nulă se consideră ca atare din momentul
încheierii ei.Instanţa judecătorească este obligată să transmită, în termen de 3 zile de la data când
hotărârea privinddeclararea nulităţii căsătoriei a rămas definitivă, o copie a acesteia oficiului de stare
civilă din raza teritorială ainstanţei judecătoreşti.În baza hotărârii judecătoreşti privind declararea
nulităţii actului de încheiere a căsătoriei, oficiul stare civilăface menţiunea cu privire la modificările
intervenite în starea civilă a soţilor în actul şi certificatul de căsătorie.
Particularităţi

Dată fiind importanţa căsătoriei şi consecinţele grave pe care le generează desfiinţarea acesteia,
legiuitorul a creat un regim juridic aparte, deosebit (într-o oarecare măsură) de cel al nulităţii (absolute
sau relative) din dreptul comun.
Astfel, în primul rând, ofiţerul de stare civilă are obligaţia de a refuza încheierea căsătoriei în cazul în
care cerinţele legale nu sunt îndeplinite, iar orice persoană poate face opoziţie.
În al doilea rând, chiar dacă la încheierea căsătoriei nu au fost respectate anumite cerinţe, legiuitorul
caută să evite, pe cât posibil, desfiinţarea căsătoriei, prin dispoziţii specifice privitoare la:
1.restrângerea cazurilor de nulitate;
2.reducerea termenelor de prescripţie a acţiunii în anulare;
3.posibilitatea acoperirii unor cazuri de nulitate absolută;
4.atenuarea efectelor desfiinţării căsătoriei prin reglementarea căsătoriei putative şi înlăturarea
efectelor nulităţii în privinţa copiilor rezultaţi dintr-o căsătorie desfiinţată.

Nulitatea căsătoriei este diferită de instituţia desfacerii căsătoriei.

Ambele instituţii juridice pun capăt căsătoriei, însă între ele există deosebiri esenţiale. Astfel, cauzele
care determină nulitatea căsătoriei constau în nerespectarea unor cerinţe impuse de lege, anterior sau
concomitent încheierii ei, efectele nulităţii fiind retroactive (ex tunc), pe când cauzele care duc la
divorţ sunt posterioare încheierii căsătoriei, care a fost valabil încheiată, şi produc efecte numai pentru
viitor (ex nunc).
Codul familiei consacră nulităţii căsătoriei un întreg capitol (cap.II din Titlul I), format din art.19-24,
capitol care cuprinde dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, ce se completează cu
prevederile dreptului civil în materie de nulităţi, în măsura în care acestea din urmă nu sunt
incompatibile cu cele ale dreptului familiei.

Clasificare
Dintre criteriile de clasificare a nulităţii în general, în materia dreptului familiei prezintă relevanţă
deosebită: modul de exprimare şi caracterul nulităţii.
Utilizând primul criteriu, cel al modului de exprimare, nulităţile se clasifică în:
-nulităţi exprese;
-nulităţi virtuale.
Nulităţile exprese sunt prevăzute ca atare de lege .
Nulităţile virtuale există în două cazuri, şi anume:
a) căsătoria fictivă;
b) lipsa de diferenţiere sexuală a soţilor.
Sub aspectul caracterului nulităţii această sancţiune vizează:
- nulitatea absolută;
- nulitatea relativă.
.Nulitatea absolută.

Nulitatea absolută intervine în următoarele cazuri:

a) Căsătoria a fost încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la vârsta matrimonială (art.
19, art. 4 din C. familiei).
Deşi această nulitate este absolută, ea poate fi înlăturată prin confirmarea căsătoriei în următoarele
situaţii:

 dacă soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie a împlinit-o între timp, adică până la
constatarea nulităţii.

 dacă soţia a dat naştere unui copil, până la constatarea nulităţii.

 dacă, până la constatarea nulităţii, soţia a rămas însărcinată.
Nulitatea căsătoriei este acoperită şi în cazul în care bărbatul nu are vârsta cerută de lege pentru
încheierea căsătoriei, iar soţia a dat naştere unui copil sau a rămas însărcinată. Aceastarezultă din
faptul că textul legii nu distinge între situaţia când femeia sau bărbatul au vârsta matrimonială.
b) Căsătoria a fost încheiată de o persoană care este deja căsătorită (art. 19, art. 5 din C.
fam.).
Acest caz de nulitate, care nu poate fi înlăturată prin confirmare, lipseşte de efecte căsătoriacare
încalcă principiul monogamiei. Aceasta chiar şi în situaţia desfacerii ulterioare a primei căsătorii. În
cazul recăsătoriei soţului celui declarat mort pe cale judecătorească, trebuie făcută următoarea
precizare: dacă celălalt soţ se recăsătorise până la data anulării hotărârii declarative a morţii, prima
căsătorie se consideră desfăcută pe data oficierii celei de-a doua.
c) Căsătoria este încheiată între persoane care sunt rude în gradul prohibit de lege (art. 19,
art. 6 din C. familiei).
Căsătoria este prohibită, indiferent că este vorba de rudenia din căsătorie sau din afara căsătoriei, între
persoanele care sunt rude în linie directă (de orice grad) sau colaterală, până la gradul patru inclusiv.
d) Căsătoria este încheiată între adoptator sau rudele lui, pe de o parte şi adoptat sau rudele acestuia,
pe de altă parte (art. 19 C. familiei şi art. 1 din O.U.G. nr. 25/1997).Articolul 1 din O.U.G. nr. 25/1997
a modificat implicit art. 7 lit. a din C. fam. Astfel, s-a ajuns în prezent la situaţia în care este nulă
căsătoria între adoptat şi rudele acestuia, pe de o parte, şi adoptator şi rudele lui, pe de altă parte.
e) Căsătoria este încheiată de alienatul sau debilul mintal (art. 19 şi art. 9 din C. familiei).Pentru a
opera nulitatea absolută, nu interesează dacă alienatul sau debilul mintal era pus sub interdicţie sau
dacă încheie căsătoria în momente de luciditate pasageră sau în momente în care sunt lipsiţi de o astfel
de luciditate. O condiţie esenţială este aceea ca alienaţia sau debilitatea să existe la data încheierii
căsătoriei şi să poată fi dovedită prin orice mijloc de probă.
Este nulă şi căsătoria încheiată de cel lipsit vremelnic de facultăţile sale mintale cât timp nu are
discernământul faptelor sale.
Spre deosebire de alienaţii sau debilii mintali, care sunt împiedicaţi să se căsătorească indiferent de
situaţie, persoanele lipsite vremelnic de discernământul faptelor sale sunt oprite să se căsătorească
numai atâta timp cât nu au capacitatea să consimtă în mod conştient.
f) Căsătoria este încheiată fără respectarea dispoziţiilor art. 16 din C. familiei (art. 19 C.
Nulitatea intervine când lipseşte consimţământul viitorilor soţi sau acesta nu a fost exprimat în
condiţiile prevăzute de legea nr. 119/1996.
g) Incompetenţa delegatului de stare civilă.
Nulitatea care intervine în cazul încălcării acestei condiţii de formă, este lipsită de efecte prin incidenţa
principiului acordării forţei juridice aparenţei de drept. Astfel, căsătoria oficiată de o persoană care nu
era ofiţer de stare civilă dar care a îndeplinit, în mod public, această atribuţie, rămâne valabilă.
h) Căsătoria fictivă.
Căsătoria este fictivă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
- căsătoria s-a încheiat fără scopul de a întemeia o familie. În acest caz, căsătoria fictivă se înfăţişează
ca o formă a simulaţiei (părţile nu doresc în realitate să încheie un raport juridic, exprimându-şi
consimţământul numai de formă). Pornind de la această idee, se poate analiza căsătoria fictivă ca lipsă
de consimţământ la căsătorie.
- căsătoria a fost încheiată cu scopul de a obţine unele efecte secundare ale acesteia (de exemplu,
folosinţa locuinţei). Din acest punct de vedere, căsătoria fictivă are ca temei fraudarea legii. Astfel,
părţile se căsătoresc legal, dar cu intenţia de a obţine rezultate de care, altfel, nu ar fi beneficiat. Aceste
rezultate nu sunt legale atâta timp cât nu s-au urmărit şi stabilit raporturi specifice de familie.
Căsătoria fictivă este un mijloc pentru realizarea unui scop ilicit.
Nu există căsătorie fictivă dacă împrejurarea care constituia cauză de nulitate a dispărut ulterior.
Dacă din căsătoria fictivă au rezultat copii, căsătoria nu mai este declarată nulă. Prezumţia de
paternitate operează în favoarea copiilor. Bineînţeles că prezumţia de paternitate este relativă şi deci,
poate fi combătută prin proba contrară.
i) Căsătoria între persoane de acelaşi sex (art. 1, 4, 5, 25, 47-52, 53-60 din C. familiei).
Căsătoria între persoane de acelaşi sex este un caz de nulitate virtuală.

Acţiunea în declararea nulităţii absolute.

Calitatea procesuală este condiţionată de existenţa interesului. În temeiul art. 45 din C. proc. civ.,
procurorul poate introduce şi el acţiune în anulare. O particularitate a nulităţii căsătoriei constă în
posibilitatea confirmării actului nul şi
înlăturării, astfel, a nulităţii. Acţiunea în declararea căsătoriei este imprescriptibilă.

Nulitatea relativă.
Nulitatea relativă intervine în cazul viciilor de consimţământ: eroarea (dar numai cu privire la
identitatea fizică a celuilalt soţ), dolul (de exemplu, necomunicarea incapacităţii soţiei de procreere) şi
violenţa (inclusiv constrângerea morală).
Acţiunea în declararea nulităţii relative poate fi introdusă numai de soţul al cărui consimţământ a fost
viciat. Moştenitorii acestuia nu pot continua acţiunea în nulitate relativă, întrucât aceasta este o acţiune
personală. Dacă ar fi existat o asemenea posibilitate, ea ar fi fost prevăzută expres de către legiuitor.
Nulitatea relativă a căsătoriei poate fi confirmată. Acţiunea în declararea nulităţii relative a căsătoriei
poate fi introdusă în termen de 6 luni de la încetarea violenţei sau de la descoperirea erorii sau a
dolului. Acţiunea în declararea nulităţii relative şi absolute este de competenţa instanţelor de drept
comun. Astfel, competenţa aparţine judecătoriei de la ultimul domiciliu comun al soţilor, dacă cel
puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia acesteia la data introducerii acţiunii. În caz
contrar, judecătoria competentă este aceea în care îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are
domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliu reclamantul.
Efectele nulităţii căsătoriei.
Căsătoria poate fi declarată nulă numai prin hotărâre judecătorească. Nulitatea căsătoriei nu poate fi
invocată pe cale de excepţie, ci numai pe cale de acţiune. Nulitatea căsătoriei produce efecte
retroactiv.
Aşa cum căsătoria se consideră ca şi cum nu s-ar fi încheiat, din punct de vedere juridic, soţii tot sunt
consideraţi că nu au fost căsătoriţi niciodată între ei. Drept rezultat, soţii nu au avut obligaţii rezultând
din situaţia de căsătoriţi, ei se pot căsători, fiecare cu altcineva, sau chiar între ei, dacă între timp a
dispărut cauzade nulitate.Bunurile procurate în comun de către persoanele a căror căsătorie a fost
declarată nulă, aparţin acestora cu drept de proprietate în diviziune, iar contractul matrimonial se
consideră nul.În cazul în care căsătoria este declarată nulă:
a) instanţa judecătorească, la cererea soţului de bună-credinţă, este în drept să-1 oblige pe celălalt soţ
la plata pensiei de întreţinere, să aplice, la împărţirea bunurilor dobândite în comun până la declararea
nulităţii căsătoriei, regulile stabilite precum şi să recunoască valabil, total sau parţial, contractul
matrimonial;
b) soţul de bună-credinţă este în drept să ceară, în modul stabilit de legislaţia civilă, repararea
prejudiciului moral şi material cauzat.39
Soţul de bună-credinţă, după declararea nulităţii căsătoriei, este în drept să păstreze numele de familie
ales la încheierea acesteia.Declararea nulităţii căsătoriei nu afectează drepturile copiilor născuţi din
această căsătorie. De aceea,constatând nulitatea căsătoriei, instanţa de judecată trebuie să dispună
căruia dintre soţi urmează să-i fie încredinţaţi copiii, ascultând în această privinţă pe părinţi,
autoritatea tutelară şi pe copii, dacă aceştia au împlinit 10 ani; totodată instanţa va stabili şi contribuţia
părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, aplicându-se, prin
asemănare, dispoziţiile privitoare la divorţ.

Împrejurările care înlătură nulitatea căsătoriei

Instanţa judecătorească poate recunoaşte valabilă căsătoria dacă, în momentul examinării cauzei
denulitate, împrejurările care împiedicau încheierea acesteia au dispărut. Aceste împrejurări pot fi
diferite înfiecare situaţie în parte.Astfel, deşi căsătoria încheiată cu încălcarea dispoziţiilor legale cu
privire la vârsta matrimonială este o nulitate absolută, se întâlnesc, totuşi, împrejurări care înlătură
nulitatea căsătoriei. Aceste situaţii sunt:
a) Dacă soţul care nu avea vârsta legală pentru căsătorie a împlinit-o între timp, adică până la
constatarea nulităţii;
 b) Dacă soţia a dat naştere, până la constatarea nulităţii, unui copil, în această situaţie trebuie apărat
interesul copilului născut. Acesta urmează să fie crescut şi educat în cadrul familiei. De fapt, naşterea
copilului demonstrează că părinţii au atins vârsta pubertăţii;
c) Dacă în aceeaşi perioadă de timp soţia a rămas însărcinată. Şi în această situaţie înlăturarea
nulităţii se justifică prin considerentele menţionate mai sus.În ultimile două situaţii nu se face
diferenţierea, dacă soţul sau soţia nu a împlinit vârsta matrimonială.Nulitatea absolută ce apare la
încheierea căsătoriei de către o persoană care este deja căsătorită are ca scopapărarea principiului
monogamici.
O situaţie deosebită este aceea la care se referă art. 40, C.F. pentru cazul,când soţul declarat mort sau
dispărut pe cale judecătotească se reîntoarce iar celălalt soţ este deja căsătorit. S-ar putea concepe că
prima căsătorie este cea valabilă, deoarece a fost desfăcută printr-o hotărâre judecătorească,ulterior
anulată, cu efect retroactiv, astfel că cea de-a doua căsătorie este lovită de nulitate pentru
bigamie.Această soluţie ar fi nedreaptă pentru soţii din cea de-a doua căsătorie, care au fost de bună
credinţă laîncheierea ei, neştiind că cel declarat mort este în viaţă şi au avut în sprijinul lor hotărârea
judecătorească declarativă de moarte. Situaţia copiilor din cea de-a doua căsătorie ar fi, de asemenea,
nedreaptă. Se poate concepe şi soluţia după care ce-a de-a doua căsătorie este valabilă, deoarece prima
căsătorie a încetat în fapt pentru o lungă perioadă, iar efectul retroactiv al anulării hotărârii declarative
de moarte nu poate să nu ţină seama de anumite realităţi, adică încheierea noii căsătorii şi, eventual
copiii rezultaţi din aceasta.
Aşa cum legea nu distinge, hotărârea instanţei de judecată depinde de circumstanţele concrete pentru
fiecare caz în parte.Căsătoria, încheiată în vederea realizării unor efecte secundare căsătoriei sau
pentru fraudarea legii fără a deosebi dacă acest scop a fost urmărit de ambii sau de un singur soţ, este
considerată fictivă şi este sancţionată prin nulitate absolută. Nulitatea căsătoriei se va declara numai
dacă căsătoria într-adevăr este fictivă.
Dacă,însă, în cazul conveţuirii soţilor dispar acele cauze care duceau la nulitate, din motive că între
soţi se stabilescraporturi personale şi patrimoniale specifice căsătoriei, nulitatea căsătoriei poate fi
înlăturată.În cazul viciilor de consimţământ: eroarea asupra identităţii fizice a celuilalt soţ, dolul şi
violenţa,căsătoria este sancţionată de nulitate relativă. Este anulată căsătoria încheiată în prezenţa
erorii privind starea sănătăţii, eroare provocată de către unul dintre soţi prin mijloace viclene.
Malformaţia care nu constituie onediferenţiere de sex dar are caracterul unei maladii, ce nu a fost
cunoscută de celălalt soţ, constituie o cauză denulitate relativă. S-a decis, că ascunderea bolii de către
soţie, care nu poate avea copii, este dol prin reticenţă.
De asemenea, ascunderea stării de graviditate este un motiv legal de anulare a căsătoriei. Cu toate
acestea,faptul necunoaşterii de către reclamant, la data încheierii căsătoriei cu pârâta, că aceasta este
însărcinată, nuconstituie un motiv de anulare a căsătoriei, neputând fi vorba de vicierea
consimţământului prin eroare cuprivire la identitatea fizică a celuilalt soţ, din moment ce s-a vrut ca
pârâta să fie cea cu care să se încheie căsătoria.Instanţa judecătorească este în drept să respingă cererea
de declarare a nulităţii căsătoriei în cazurile când aceasta a fost încheiată de către un minor care nu a
atins vârsta matrimonială, dacă aceasta o cer interesele minorului sau dacă nu există acordul lui pentru
încetarea căsătoriei.Căsătoria nu poate fi declarată nulă după desfacerea ei, cu excepţia cazurilor când
a fost încheiată între rude a căror căsătorie este interzisă sau de către o persoană care, la momentul
înregistrării căsătoriei, se află într-o altăcăsătorie.