Sunteți pe pagina 1din 6

Relația cu Furia - Grup terapeutic și dezvoltare personală (online)

„Furiosul crede întotdeauna că este în stare de mai mult decât poate” Publilius Syrus

Din 19 aprilie 2022 încep un grup terapeutic și dezvoltare personală, autocunoaștere și


explorare interioară online ce va avea loc în fiecare zi de MARȚI, TIMP DE 10 SĂPTĂMÂNI, între
orele 18.30-21.30 (3 ore).

Scopul acestui grup terapeutic și dezvoltare personală (online) se focalizează mai ales pe cum
ne raportăm și gestionăm propriile noastre emoții negative și cu precădere furia, iar de aici
fiecare va putea explora ce poate și ce nu poate face în încercarea de a-i ajuta pe ceilalți să
gestioneze această emoție. Prin urmare, membrii acestui grup vor avea ocazia să găsească noi
metode și strategii de abordare a furiei în lucrul propria persoană, dar și cu propriii copii,
parteneri, clienți, colegi etc.

În sesiunile de lucru vor fi folosite tehnici experiențele din psihodramă și din metoda ESPERE.

Ce îți oferă grupul de dezvoltare personală?


- Mediu securizant care favorizează exprimarea libera, fără judecată;
- Relaționare și cunoașterea tiparelor de comportament pe care le folosești în relație cu
tine și în relație cu ceilalți (putem fi înțelegători și toleranți cu ceilalți, dar extrem de
critici cu noi înșine, adică furia noastră este orientată către noi înșine);
- Învățare interpersonală – prin interacțiune cu ceilalți membri;
- Susținere, apartenența, acceptare, suport, soluții la care nu te-ai gândit până acum,
inspirație și mult curaj.

Principii ale grupului:


- Confidențialitate;
- Autocunoaștere și lucru în profunzime;
- Număr redus de participanți (maxim 12);
- 10 întâlniri de câte 3 ore, marțea de la 18.30 la 21.30;
- Online, pe platforma Zoom;
- 20% din timp: explicarea conceptelor teoretice, 80% din timp: exerciții practice, experiențele și
discutarea lor, cu cei care își doresc să împărtășească.

Înscriere: Mesaj pe email contact@tatianamorari.ro, Facebook sau whatsapp la numărul de


telefon 0764.815.898.
Înscrierea la grup presupune o discuție (30 min) prealabilă cu fiecare participant pentru a
clarifica așteptările și detaliile logistice.
Cost: 100 lei/întâlnire.
Cost total al programului: 1.000.
Poate fi achitat înainte de fiecare întâlnire sau în 3 tranșe sau integral înainte de începerea
grupului, caz în care beneficiezi de o reducere de 10%. Detaliile de plată se oferă la înscriere și
factura se emite după efectuarea transferului.
Dacă nu poți participa la vreuna dintre sesiuni, aceasta va fi înregistrată (cu acordul tuturor) și
vei avea acces la ea.
Facilitator: Tatiana Morari, trainer, psiholog clinician, psihoterapeut cu formare în Psihodramă
clasică și în metoda ESPERE.

De câte ori nu am auzit că furia este normală și naturală. Dar în momentul în care ne aflăm în
mijlocul furtunii de furie această idee mai mult ne enervează, corpul este asemenea unui nor
negru care tună și fulgeră, iar mintea noastră este blocată și nu mai generează nicio idee. Viața
ne este construită astfel încât copiii, partenerii de viață, colegii, clienții, toți cei din jurul nostru
se așteaptă ca noi să fim calmi, echilibrați și fără niciun exces comportamental. Iar
evenimentele recente pun pe fiecare dintre noi o presiune atât de mare încât uneori avem
impresia că la cel mai mic stimul starea noastră interioară se încinge asemenea unei mașini de
curse care în 3 secunde capătă o viteză de 100 km/oră. Și, de parcă acestea nu ar fi de ajuns,
starea noastră fragilă de „zen” ne este deseori provocată de așteptarea celorlalți ca noi să le
înțelegem și conținem furia și poate chiar să îi „învățăm” cum să o gestioneze. Iar, „cireașa de
pe tort” este că relația noastră cu furia este un criteriu important în auto-evaluare și, prin
urmare, dacă avem o relație bună cu ea ne merge bine, iar dacă ne simțim acaparați de ea ne
simțim extrem de frustrați și iritați.

Mulți dintre noi a o percepție greșită potrivit căreia furia este o emoție inerent rea. Acesta este
motivul pentru care furia este o problemă atât de mare pentru atât de mulți dintre noi. Atunci
când e negată și reprimată prea mult timp (exact la fel ca stresul), de obicei sfârșește prin a duce
la conflicte emoționale și produce, de asemenea, probleme majore de relație. Furia - fie că duce
la erupții și la conflict deschis, fie că se acumulează în interior și este exprimată în moduri mai
puțin directe - devine toxică pentru viața noastră.

Părinți, profesori, educatori, medici, manageri, politicieni, antrenori sportivi și producători de


filme vor cu ardoare metode mai bune de gestionare a furiei. Însă nu doar frica de a cădea
victimă furiei necontrolate a altora stârnește interes. Ci, din ce în ce mai multe persoane spun că
le este greu să își controleze frustrările tot mai mari.

Freud însuși considera furia reprimată ca fiind o cauză majoră a depresiei. Până și Buddha, acum
mai mult de 2000 de ani în urmă a spus despre furie, ceea ce sună și acum la fel de adevărat ca
atunci: „Să ții furia în tine e ca și cum ai ține un cărbune încins cu intenția de a-l arunca în
altcineva; tu ești cel care se arde!”. Și Mark Twain vorbea despre pericolele menținerii furiei
purulente: „Furia este un acid care poate face mai mult rău vasului în care e depozitată decât
oricărui alt lucru pe care e turnată”. Studiile medicale au susținut aceste analogii, concluzionând
că anumite boli fizice și chiar decesul prematur au o legătură cu formele extreme de furie. Este
important să ținem cont, totuși, că furia nu este neapărat rea dacă este canalizată adecvat și
stimulează acțiuni constructive. În acest caz, furia nu ne prejudiciază sănătatea.

Mesajul furiei este că „starea noastră de bine sau o persoană/un lucru la care ținem este în
pericol”.
Pentru a descrie diferitele grade de furie se folosesc diverse denumiri, de la „frustrare” și
„iritabilitate” până la „mânie”. Depresia poate fi cauzată de furia orientată către propria
persoană. Apatia este deseori rezultatul furiei cronice reprimate.

Obiceiuri nesănătoase corelate cu furia:

 crize de furie sau nervozitate la momentul nepotrivit, în locul nepotrivit și orientate către
persoane sau lucruri nepotrivite;
 obiceiul de a ne înăbuși tensiunile și a rămâne tăcuți, nemișcați, „înghețati”, deprimați sau
chiar bolnavi;
 obiceiul de a ne plânge și a atrage noi abuzuri.

De ce a devenit furia o problemă pentru atâția oameni?

În afară de cauzele ei sociale și economice frecvent discutate (cum ar fi numărul mic de resurse
raportat la populație), cred că există o serie de alte tendințe ce alimentează preocuparea generală
față de această emoție:

1. în lumea întreagă mulți oameni se așteaptă să fie tratați cu respect și corectitudine;


2. libertatea de a ne exprima sentimentele și de a ne afirma când aceste așteptări nu sunt
îndeplinite este percepută în tot mai mare măsură ca un drept al tuturor, atât în viața
personală, cât și în cea publică;
3. foarte puține persoane au avut ocazia să învețe metode constructive de gestionare a furiei
de la părinți, prin intermediul educației formale și nonformale sau prin practică.

„Vai cât nedreaptă este viața cu mine!” versus „Am dreptul să simt ceea ce simt!”

Senzația de eliberare emoțională poate fi utilă în ceea ce privește emoții precum tristețea și
regretul atunci când ne oferim spațiul și permisiunea de a plânge și de a ne văita. Dar când, în
mod inevitabil, furia începe să iasă la suprafață, ne putem simți total neajutorați, simțind că viața
ne poate conduce către un ocean de emoții nefamiliare (și periculoase), fără instrucțiuni și fără
colac de salvare!

După ani întregi, de luptă cu propria furie în care putem simți dispreț de sine și vinovăție
paralizantă, la un moment dat, ne putem da seama care este esența problemei: încă nu am
dobândit și nu am utilizat aptitudinile necesare pentru a ține furia sub control. De la vârsta
crizelor de isterie din copilărie, ne formăm obiceiul să ne ținem aceasta emoție sub lacăt. Nimeni
nu a avut timp sau suficientă înțelepciune să ne învețe cum să ne controlăm izbucnirile de furie:
de cele mai multe ori, părinții noștri au fost ocupați și preocupați de propriile frustrări, pe care le-
am văzut (și la am simțit!) exprimate între o manieră necontrolată și violentă. Pe vremea
părinților noștri nu existau atâta că cărți de parenting și despre asertivitate.

Factori din copilărie

Iată câteva exemple de factori din copilărie care e posibil să ne fie programat în minte reacții de
furie inutile sau nepotrivite:
 părinții noștri își negau sau își înăbușeau furia?
 am fost răniți, fizic sau emoțional, de un părinte sau o altă persoană importantă pentru noi
care își pierdea adesea controlul?
 am fost învinuiți că i-am făcut pe alții să se înfurie și să-și piardă controlul?
 primele noastre încercări de a ne exprima furia au fost dezaprobate sau pedepsite pe
nedrept? (de exemplu, părinții au încercat să ne calmeze crizele de furie întru un mod
extrem de autoritar)
 am fost încurajați să simțim și să ne exprimăm furia într-un mod „greșit”? (de exemplu,
„Nu accepta așa ceva, dă-i una ca să se învețe minte!” sau „Nu are dreptul să îți facă așa
ceva, dar nu lăsa să se vadă că ești supărat, găsește un mod de a te răzbuna atunci când nu
se așteaptă!”)
 i-am rănit pe alții cu furia noastră, dar ulterior am refuzat să fim ajutați pentru a o
exprima într-o manieră mai puțin agresivă?
 mintea noastră a fost alimentată cu o supradoză de imagini de furie violentă și distructivă
prin intermediul mijloace lor media? (de exemplu: materiale video, reviste, melodii cu
conținut violent etc. Astăzi, la orice oră dacă am deschide televizorul putem cu ușurință
să găsim mesaje, imagini, expresii ale furiei.)
 ni sau dat mereu exemple de „martiri sfinți” care nu își pierdeau niciodată cumpătul sau
nu simțeau nici măcar o umbră de furie? (de exemplu, convingeri religioase precum că
am putea ajunge direct în rai dacă ne păstrăm o atitudine de acceptare, pasivă față de
abuzuri?)

Ce experiențe din copilărie e posibil să fi avut o influență semnificativă asupra capacității tale
de a-ți controla reacțiile de furie?

Obiceiuri formate în viața de adult pe care e posibil să le practicăm în mod conștient sau
inconștient. Ce ne sună cunoscut din această listă?

 tendința de a ne feri de sau a ignora, experiențe care ne-ar putea declanșa furia;
 asocierea cu oameni care au ceva de câștigat din reacțiile noastre programate (de
exemplu, un șef căruia îi „place” să ne provoace furia sau un partener care ne iubește
dacă „stăm cuminți și înghițim”);
 avem un loc de muncă unde suntem plătiți pentru obiceiul nostru (de exemplu, sarcini de
lucru care presupun calmarea clienților furioși sau înăbușirea violentă a protestelor de
masă) și nu ne oferim timpul necesar pentru a ne detașa de rolul nostru profesional în
viața personală.

Cum vă manifestați furia în prezent?

Sugestii pentru a ne controla mai bine furia

 să ne ocupăm repede și ferm de situațiile potențial periculoase, pentru a nu permite furiei


să se acumuleze și pentru a exersat controlul aceste emoții în condiții de siguranță;
 e important să avem mereu o idee clară cu privire la situațiile în care merită să intrăm
pentru o confruntare și cele în care nu, conform propriilor standarde și propriilor nevoi;
 să ne cunoaștem în profunzime tiparele pre programate și să ne facem un plan pentru
neutralizarea lor (de exemplu, un discurs mental pozitiv și un feedback onest);
 să ne cultivăm stimă față de propria persoană pentru a fi mai puțin vulnerabili la
probleme legate de un orgoliu rănit (care constituie, probabil, cauza cea mai frecventă a
reacțiilor de furie necontrolate);
 să adoptăm un stil de viață echilibrat și să creăm relații armonioase, pentru a nu fi nevoiți
să îndurăm tensiuni mai mari decât putem duce;
 să facem sport sau să facem exerciții fizice care să ne permită să eliberăm tensiunile
acumulate;
 să ne dirijăm furia îndreptățită către o activitate constructivă, mai ales dacă emoția a fost
stimulată de probleme în privința cărora ne simțim neputincioși, în prezent sau în general
(de exemplu, în situația zilelor noastre ne putem implica sub diverse forme în campanii
de ajutorare a refugiaților);
 să verificăm în mod regulat starea principalelor noastre relații, să rezolvăm conflictele și
să renegociem așteptările și principiile de bază, cât mai curând posibil;
 de fiecare dată când revine un vechi obicei, să ne facem timp să reflectăm și să cerem
păreri cu privire la ce nu a mers bine; de asemenea, să exersăm (fie și doar mental) cum
ne putem comporta altfel data viitoare.

Ca orice relație, relația cu propria furie este un proces

Managementul furiei se referă la un proces. Ne poate ajuta să identificăm factorii de stres, pașii
care ne ajută să rămânem calmi în gestionarea furiei. Apoi, putem ajunge să gestionăm situațiile
tensionate într-un mod constructiv, pozitiv.

Scopul managementului furiei este de a interveni asupra frecvenței și intensității resimțirii


stării de furie, dar și a simptomelor resimțite în corp. În general, este imposibil să nu mai
simțim deloc furie. Dar putem învăța să ne controlăm reacțiile (să fim activi, pro-activi și
relaționali) și să răspundem într-un mod adecvat din punct de vedere social. Sprijinul unui
profesionist poate fi de ajutor în acest proces.

Explorarea rădăcinilor furiei

Multe evenimente diferite pot face pe cineva supărat. Acestea pot include:

 evenimente interne, cum ar fi eșecuri, nedreptăți sau frustrări;


 evenimente externe, cum ar fi pierderea proprietății sau a privilegiilor, tachinarea sau
umilirea.

Furia poate duce la comportamente de exteriorizare. Acestea pot include certuri și crize de furie.
Furia poate provoca, de asemenea, reacții interne. Internalizarea poate include îmbufnarea sau
simptome acute ale depresiei. Unii dintre noi pot exprima furia prin agresivitate - funcție
biologică a furiei, - răspuns evolutiv care ne ajută să ne pregătim pentru a lupta împotriva
amenințărilor.
Manifestările inadecvate de furie ne poate duce cu gândul la faptul că persoana în cauză are
probleme de autoreglare mintală sau emoțională. De aceea, o strategie în managementul furiei
este învățarea unor abilități pentru a ne încetini reacția la stimulul care ne provoacă furie.
Încetinirea reacției conduce la crearea unui spațiu interior care să permită identificarea motivelor
sentimentelor pe care le avem. Un alt aspect important este că rădăcinile furiei pot fi în traume
emoționale, în dependența părinților sau a noastră, în dolii neîncheiate sau alte suferințe și
probleme. O tendință des întâlnită este să găsim o soluție temporară și ușoară pentru a gestiona
furia noastră. Calea cea mai scurtă și cunoscută, din păcate, însă nu este de multe ori cea care ne
conduce la adevărata cauză a furiei și simțim cu furia noastră crește și tot crește. Dacă acesta este
cazul tău, lucrul cu un terapeut ar putea fi util.

Cum funcționează un grup pentru dezvoltarea unei relații sănătoase cu furia?

Un grup pentru dezvoltarea unei relații sănătoase cu furia ne oferă un set clar de strategii,
tehnici, instrumente (1) pentru a ne poziționa corect și sănătos în relație cu noi înșine, dar și cu
ceilalți, (2) pentru a ne recupera numeroase resurse personale și spațiu interior necesar
creșterii noastre. Grupul, de asemenea, oferă participanților (3) un cadru securizant și plin de
căldură și acceptare pentru eliberarea emoțiilor. În același timp, accentul se pune pe (4)
obținerea unor răspunsuri, soluții constructive, sănătoase - modalități sănătoase pentru a ne
exprime furia și frustrarea. Participanții vor fi încurajați (5) să examineze ce le declanșează furia
și (6) să devină conștienți de emoțiile lor la fiecare nivel de intensitate. Fiecare membru al
grupului va avea ocazia (7) să-și construiască o hartă a limitelor personale și un ghid de
relaționare cu propria furie, urmărind cum (8) relațiile cu persoanele dragi și cu cele din rețeaua
noastră socială din care facem parte se îmbunătățesc.

În cadrul terapeutic și de dezvoltare din cadrul unui grup, (9) obținem o perspectivă clară
asupra modului în care corpul nostru lor răspunde la evenimentele din trecut sau proiecțiile din
viitor. De asemenea, activitatea grupului terapeutic se orientează spre (10) identificarea
mecanismelor de apărare care au ca efect declanșarea reacției de furie.

Furia intensă și frecventă poate duce la deteriora starea noastră psihică și fizică. Iar intervenția
terapeutică în managementul furiei ajută la reducerea și controlul furiei. Acest lucru ne permite
(11) să reducem drastic nivelul stresului din viața noastră și, de asemenea, (12) să putem
reduce riscul problemelor grave de sănătate, a somatizărilor. O atenție deosebită va fi acordată
tendințelor dezadaptative, autocritice, care pune presiune foarte mare pe noi.

S-ar putea să vă placă și