TEMA 1.

Caracteristica generală a procesul de formare a paradigmei economice a

teoriei economice
Evoluția conceptelor cu privire la metodologia științei economice(șt.ec.)
Mercanteliștii-meoda observației.Fiziocrații-metoda fluxului circular venit-
cheltuieli.Adam Smith,David Ricardo-metoda abstracției șt.,analizei avantajelor comparate,
analiza avantajelot absolute,inducției,deducție, teoria mîinii invizibile.Școala marginalistă-Karl
Marx- metoda matematicii, metoda dialecticei în lucrarea ,,Capital,, avînd așa postulate:-negarea
nagației;- trecerea cantotății în calitate. El a făcut o previziune cum se va dezvolta concuranța
imperfectă. Școala istorică germană List (anii40-50 sec.XX) – calcularea efectelor analizei,
factorii non economici, tradiția, religia, obiceiuri. Anii 70 sec.XIX a schimbat paradigma gîndirii
economice, are loc ciocnirea a principalelor curente și îngroparea ideilor școlii clasice.În sec.XX
anii 30 Keyns propine o nouă metodă care se baza pe modelele cererei, ofertei, teoria
acceleratorului și multiplicatorului. Deosebire între metoda științelor economice și metodele
fizice nu există, pînă în anii 70 sec.XX legile lui Newton se încadrau în descrierea fenomenelor
statice pe piață. Obiectul final al oricărei teorii economice este obținerea unor pronosticuri
veridice, clare a fenomenului care nu s-au manifestat. Postulat unica posibilitate de a controla o
teorie este de a compara pronosticul ei cu realitatea. În anii 70 ai sec.XX se dezvoltă criza
economoco-fonanciară care se aseamănă cu marea depresie, și apar fenomene de inflație. În
filozofia științei economice au schimbări de trecere de la pozitivizm la post-pozitivizm, se pune
pe primul plan toria hausului. Necesitatea de utiliza pe larg modelarea microeconomică,
macroeconomică, fără a experimenta, fiindcă ca să fie pus în practică un experiment trebuie să
fie bine gîndit pe plan economic. Profesorul Angelo Rugină- metoda tabelă de orientare pentru
știința economică, în care el încearcă să îmbine 2școli cu metodele lor școala clasică și cea
modernă. Conform conceptului lui Rugină dacă noi cercetăm simultan dezechilibru și echilibru,
atunci aceste 2 școli nu sunt privite ca școli contradictorii, dar ca școli complementare.
Profesorul Nicolae Constantinescu- metoda integală.
Direcțiile principale de evoluție a cursurilor de microeconomie.
În anii 48 a fost editat manualul Economics a lui Paul Samuelson care este un model de
manual pentru predarea cursului introductiv al teoriei economice. Manualul a trecut prin 13
reeditări pe parcursul căreia permanent se perfecționa procesul de instruire în domeniul dat.
Locul central în manual ocupă teoria macroeconomică bazată pe teoria sintezei neoclasice.
Problematica centrală erau procesele ce aveau loc în economia mixtă. Analiza microeconomică
în acest manual s-a plasat pe al 2-lea locși era subordonată ideei cercetării mecanismului
repartizării venitului național al țării.
Principalele probleme ale analizei microeconomice:-teoria consumatorului; -teoria
firmei; -teoria piețelor.
Criteriile repartizării optimale a resurselor –toate aceste teorii au fost simplificate.-
teoria curbelor de indiferență –scoasă în anexă. –teoria eficienței după pareto scoasă în
evidență.
După 4ediții a manualului Samuelson însuși a insistat ca analiza microeconomică să fie
întrodusă pe larg în cursul general al teoriei economice fiind un indicator al bunăstării
macroeconomice. În a 5ediție al Economicsului Samuelson a modernizat teoria economică a lui
Marshal în următoarea direcție:1. au fost descrise eșecurile pieței, 2. reflectarea condiției în
care este necesară reglementarea proceselor economice de către stat, 3. evidențierea
problemelor sărăciei, discriminării și catastrofei ecologice.
Specificul cursului de instruire în analiza microeconomică în anii 50-90:1. întroducerea
masivă în curs de microec. a metodelor matematice de analiză. Baza teoretică pentru
utilizarea metodelor matematice era lucrarea lui R.Alan,, Analiza matematică pentru
economie,,1990. Iar în baza teoretică de analiză a fenomenului economic erau: lucrarea lui
Marshal ,,Principiile teoriei economice,, 1938, și D.Xix,, Valoarea și capitalul,, 1939.În general
cursul de microec. a evaluat pe contul întroducerii în el a realizărilor științifice din cadrul celor 4
direcții de dezvoltare a teorie economice.
 2. În anii 70-80 în legătură cu mărirea interesului către microec. și renașterea
tradițiilor neoclasice, cursul special de microec. a început să se apropie de problemele practice
economice sau devine un curs aplicativ. Prin această trăsătură se deosebesc cursurile elaborate de
Tindai 1991, Dolan 1990, în aceste manuale pe larg se utilizează instrumentele analizei microec.
în cercetările de marketing, management, teoria organizării ramurale a pieței, analiza financiară.
3. în ultimul deceniu în curs de microec. activ se introduc elementele microec. în
cercetarea analizei macroec.
Principiul de bază al microec. este alegerea rațională efectuată de către fiecare obiect
economic în procesul studierei unor procese sociale:- urbanizarea, -ocrotirea sănătăței,
învățămîntul, -ecologia,-criza relațiilor familiale naționale.
O influență masivă a dezvoltării analizei microec. în această direcție o au reprezentanții
neoinstuționalismlui (Robert Hols, Șulț).
Specificul tratării obiectului și metodei de studiu a microec.
Obiectul de studiu al microec. începînd di anii 50 a evaluat în cîteva direcții.Def.de bază
a obiectului de studiu dată de către A.Marshal în,,principiile teoriei economice,, prevede: teorie
economică este preocupată de cercetarea activității vitale a societății umane; ea studiază acea
sferă de activități individuale și sociale care se află în strînsă legătură cu procesul de creare și
utilizare a bunurilor materiale. În anii 50-60 ai sec.XX obiectul de studiu al microec. este definit
din punct de vedere al studierei comportamentului individului care este condus de o anumită
funcție, își realizează activitatea în condiții de raritate a resurselor economice și are drept scop de
a alege varianta optimală de utilizare a resurselor economice( așa definiție a fost introdusă în
cursul lui Robirson). Anii 70 ai sec.XX economistul Becker a promovat ideea că știința ec-că
este o știință universală în domeniul cercetării activitatea umană a individului.
Cursurile actuale de teorie ec-că mențin principiul de continuitate în conținutul de bază a
lor. În manualul lui David Haiman obiectul de studiu al microec. se formulează în felul următor:
- Microec. contemporană este știința despre luarea deciziilor; - Microec. în mod detaliat studiază
relațiile ec-ce sau – analiza numeroaselor decizii cotidiene ale managerilor, consumatorilor,
investorilor, muncitorilor este cheia mecanismul funcționării ec-ce. Evoluția metodei de analiză
a microec. În anii 40-50 problema de bază în procesul predărei în cursul microec. era
introducerea metodelor de analiză. Care a fost rezultatul: - a apărut posibilitatea de a prezenta
principalele noțiuni, fenomene, concepte teoretice luînd în cosiderație o logică strictă internă; -
de a verifica diferite teorii și concepte teoretice la bază un anumit algoritm matematic; - a
devenit posibil de a argumenta diferite noțiuni teoretice utilizînd datele statistice. Momentul
negativ de utilizare a metodelor matematice în analiza microec. constă în ruperea modelelor
abstracte de problemele practicii ec-ce. Pentru a înlătura acest moment negativ modelele
matematice a fost completat cu material practic(date statistice). Începînd din anii 70 o trăsătură
specifică a cursurilor microec. la capitolul metode de analiză era utilizarea modelelor matmatice
în practica ec-că reală. În rezultat în această perioadă cursurile de microec. elaborate și editate se
grupează în 2grupe:I grupă cursuri aplicative (cu utilizarea unui aparat matenatic simplificat),
II grupă cursuri avansate ( cu utilizaea unui aparat complicat de analiză matematică). În anii
80 în metoda de analiză a microec. și didactica predării cursului pe larg a intervenit procesul de
computerizare a ec-miei.
Strucura cursului de microec.
Începutul anilor XX
Anii 60-80 ai sec.XX
A.Marshal
1.Obiectul și metoda de
1.Obiectul și metoda de cercetare
cercetare
2. Piața și structura ei 2. Piața și structura ei
3. Teoria prețului, legea 3. A fost lărgită teoria comportamentului
cererei și teoria consumatorului consumatorului
4. Legea ofertei, legile 4. S-a elaborat un anumit standart în
achilibrului producătorului și a expunerea teoriilor firmei (determinarea perioadelor

firmei
5. Teoria piețelor și
condițiilor, determinării condițiilor
echilibrului pieței.
6. Repartiția
resurselor( Piața factorilor de schimbă accentele; se întroduce teoria incertitudinei
producție K,L,Q).
7. Formarea veniturilor
factoriale(salariul, renta)
8. Echilibrul general al
pieței.
9. Teoria bunăstării
în realizarea procesului de producție, efectele de
extindere la scară a maștaului de producție,
obținerea economiilor factoriale).
5. Analiza formelor concurenței imperfecte.
6. În analiza piețelor resurselor ec-ce se
și asimetria informației și teoria,,capitalului uman,,.
7. Formarea veniturilor factoriale(salariul,
renta)
8. Se analizează caracterul limitat a
mecanismului de autoreglare a piețe, posibilitatea
apariției eșecurilor pieței(externalități).
9. Se analizează procesul de producere a
bunurilor sociale, asigurarea echității sociale( prin
elaborarea sistemului de garanții sociale).

În anii 70 specificul cursului de microec. constă în:- fenomenul de risc și incertitudine,

așteptării era analizat în fiecare temă; - libertatea alegerei a unui individ ca principalul atribut al
pieței. De aici rezultă caracterul psihologic și individual a proceselor analizate în microec.
Concluzii generale: cu privire la evoluția școlilor microec. în perioada anilor 40-90: - s-a
format o nouă viziune asupra obiectului de studiu al microec. legitățile alegerii efectuate de către
un agent ec-c, în acest scop analiza aplicativă a comportamentului ec al agenților au înlocuit
treptat metoda matematică de analiză, au început să fie analizate probleme sociale(echitatea
socială), teoria bunăstării sociale, se studiază pe larg locul și rolul statului în reglementarea
diferitor piețe; - cercetările teoretice în cursurile de microec. se centrează pe ideile de bază ale
curentului neoclasic, însă tot mai frecvent se utilizează unele concepte ale Keynesismului,
instituționalism, a școlii suedeze ( pe mecanismul de autoreglare a statului nu se poate de bazat
pentru rezolvarea problemelor actuale). – teoria valorii și-a pierdut actualitatea și treptat s-au
înlocuit cu teoria comportamentului consumatorului care se tratează în 2 variante
(cardinală,ordinală) cu utilizarea teoriei preferințelor consumatorului. – teoriile firmei.
Tradițional și relariv constant se tratează în microec, teoria firmelor. Aspectul nou al nalizei date
se referă la comportamentul firmei pe diferite piețe ale concurenței imperfecte. – În cursurile de
microec. radical a fost transformată teoria concurenței imperfecte( procesele care pot să apară pe
această piață), pe 1-ul plan se plasează problema determinării eficienței sociale a repartiției
resurselor și a veniturilor, bunăstării sociale și a mecanismului de reglementare de către stat a
acestui proces; - În teoria repartiției veniturilor putem menționa următoarele schimbări provocate
de modificările pe anumite tipuri de piață ale resurselor ec-ce: a) pe piața muncii s-a manifestat o
tendință de micșorare a elastcității cererii și ofertei de muncă în dependență de salariu. b) pe
piața capitalului se dezvoltă teoria dobînzii în noi condiții de activitate ec-că (așteptările
intertemporale legate de economisiri și investiții, incertitudinea,riscul). c) de sine stătător se
evidențiază piața informației ca obiect de analiză și se cercetează influența asimetriei informației
asupra echilibrului general al pieței. – teoria echilibrului general s-a îmbogățit cu noi domenii de
cercetare și anume: a) procesul de producere a bunurilor sociale, b) analiza externalităților
(efectelor alăturate) și influența.
Probleme economice globale ale lumii contemporane
Problemele globale priveşte interesele tuturor statelor, cind nu se găseşte o soluţie,
întreaga omenire este ameninţată. Un mare număr de oameni de ştiinţă şi politici consideră că
problemele globale cu care se confruntă omenirea ar fi următoarele: necesitatea preîntâmpinării
războiului racheto-nuclear şi electronic, asigurarea păcii; crearea condiţiilor pentru lichidarea
rămânerii în urmă a ţărilor în curs de dezvoltare şi înlăturarea sărăciei, a foametei şi a mizeriei;
asigurarea dezvoltării echilibrate între explozia demografică şi dinamica producţiei bunurilor
materiale şi a serviciilor; folosirea raţională şi completă a resurselor naturale; asigurarea
populaţiei Pământului cu resurse de energie, alimente şi apă, care au devenit deficitare; depăşirea
stărilor de criză economică în economia mondială; folosirea complexă şi raţională a resurselor
oceanului planetar şi cucerirea spaţiului cosmic; necesitatea protejării efective a mediului
înconjurător; De la jumătatea acestui secol, populaţia s-a dublat, iar economia mondială a crescut
aproape de patru ori, cererea de resurse naturale a evoluat cu o viteză fenomenală. Criza
petrolului - creşterea la un moment dat de peste 20 de ori a preţului petrolului - a accentuat mult
dificultăţile asigurării bazei energetice. Multiplele restricţii impuse de criză au schimbat
semnificaţia şi locul energiei în economie şi în viaţa socială. Pentru toate statele, energia a
devenit o problemă prioritară, strategică, în cadrul căreia problemele de tehnici de prospectare,
extracţie, transformare, sisteme de transport şi de consum au îmbrăcat aspecte noi. Schimbarea
climei nu este un proces uniform, zonele polare se vor încălzi mai repede decât cele ecuatoriale,
iar zonele continentale mai repede decât cele oceanice. În ultimii ani a avut loc o încălzire
pronunţată a Antarcticii, fapt dovedit şi prin desprinderea unui gheţar antarctic de dimensiunea
unei insule apreciabile; o altă tendinţă este încălzirea Siberiei; Europa nordică a parcurs un şir de
ierni calde şi de furtuni puternice de iarnă; în Alpi gheţarii se retrag; în nordul Indiei, în ultimele
veri s-au înregistrat canicule foarte periculoase pentru viaţa oamenilor; prin satelit s-a detectat în
ultimii ani că are loc o creştere a nivelului mării; datele la care are loc schimbarea anotimpurilor
pot servi drept barometru al schimbării climei. Deficitul de hrană apare frecvent în rândul
persoanelor celor mai vulnerabile: sugari, copii şi femei însărcinate. Ea este legată de problema
sporirii populaţiei, care creşte mult mai repede decât producţia agricolă, mai ales în ţările în curs
de dezvoltare. Foametea şi sărăcia trebuie eradicate, dacă omenirea doreşte să aibă un viitor, prin
instituirea unui sistem mondial de Securitate alimentară sub egida ONU., care să asigure tuturor
fiinţelor umane posibilitatea de a obţine alimente necesare subzistenţei. înlăturarea foametei a
devenit un imperativ al epocii noastre nu numai din raţiuni morale, ci şi economice şi politice.
Organismele specializate ale O.NU. consideră că foamea fizică şi subnutriţia sistematică ar putea
fi eradicate până la sfârşitul primelor 2-3 decenii ale secolului viitor. Apa dulce reprezintă numai
2,5% din cantitatea de apă totală de pe Pământ şi este inegal distribuită; doar 1% din suprafaţa
planetei este ocupată de ape dulci. Amazonul, de-a lungul a 6500 km, conţine 20% din apa dulce
a lumii. Peste 1,7 miliarde de oameni nu au alimentare adecvată cu apă potabilă; peste 3 miliarde
de oameni nu au instalaţii sanitare corespunzătoare; patru din cinci boli frecvente în ţările sărace
sunt produse de apa murdară. Poluarea resurselor de apă dulce a crescut continuu. Tăierea
pădurilor, mineritul, păşunatul, agricultura şi urbanizarea modifică natura, sistemul acvatic, ele
devin mai puţin propice vieţii.
Gestiunea, informatia si organizarea in economia dezvoltarii durabile
Dezvoltarea economica presupune un ansamblu de transformari cantitative, structurale si
calitative, atвt in economie cat si in cercetarea stiintifica si tehnologiile de fabricatie, in
mecanismele si structurile organizatorice de functionare, modul de gвndire si comportamentul
oamenilor. In acest context, apare conceptul de dezvoltare economica durabila, ce reprezinta
aceea forma de dezvoltare economica in cadrul careia se urmareste ca satisfacerea cerintelor
prezente, de consum, sa nu compromita sau sa prejudicieze pe cele ale generatiilor viitoare.
Preocuparile tot mai accentuate privind dezvoltare economica durabila sau viabila, la
nivelul fiecarei tari si la scara mondiala, sunt legate de un complex de probleme cu care se
confrunta, in prezent omenirea, si anume: saracia in mijlocul belsugului; degradare mediului
оnconjurator, extinderea necontrolata a urbanizarii; nesiguranta ocuparii unui loc de munca;
оnstrainarea tineretului; оnlaturarea valorilor traditionale; inflatia, somajul, crize monetare,
economice si geografice etc.
Elementul central al conceptului de dezvoltare durabila este prezentat de interactiunea
dintre populatie, progres economic si potentialul de resurse naturale, evidentiindu-se ca probleme
esentiale: optimizarea raportului nevoi –resurse, gestionarea lor, informarea si organizarea
societatii economice in scopul dezvoltarii unei Economii eficiente si durabile.
 GESTIUNEA
Esenţa dezvoltării durabile a societăţii umane este dată de modul de gestionare, actuală şi
viitoare, a resurselor sale naturale, energetice, materiale şi informaţionale, in raport cu
obiectivele creşterii economice şi asigurarea unei calităţii din ce in ce mai bune a vieţii şi a
mediului.
Obiectivul prezentat este avut in vedere in totalitate la stabilirea deciziilor majore
economice in sectoarele public şi privat, in cadrul unui management strategic şi integrat al
dezvoltării durabile, pe toate nivelurile de dezvoltare (local, regional, naţional şi global). In ceea
ce priveşte resursele naturale şi energetice, activităţile se desfăşoară pe două direcţii principale:
- utilizarea raţională a resurselor naturale prin tehnologii de prelucrare economică
(reducerea şi reciclarea deşeurilor), respective
- reducerea consumului şi folosirea unor surse neconvenţionale de energie.
In prezent, accentul se pune pe utilizarea raţională a resurselor naturale şi energetice,
devenit astfel un imperativ al prezentului. Alături de acestea, resursele materiale şi
informaţionale completează ansamblul resurselor dezvoltării durabile.
Managementul strategic al dezvoltării durabile presupune, pe langă stabilirea unor
obiective pe termen lung (15–20 ani), compatibilizate cu cele pe termenele scurt şi mediu, şi
aplicarea unui set de principii şi criterii validate eficient pe plan internaţional, la care ne vom
referi in continuare.
• Managementul integrat - abordarea proceselor de producţie, procesare, transport, in
manieră unitară şi holistică, ţinand seama de ciclul de viaţă al produselor, pentru cea mai bună
utilizare a resurselor.
• Echitatea întere generaţii - generaţia prezentă are dreptul de a folosi şi beneficia de
resursele pămantului, cu obligaţia de a susţine baza de resurse şi mediul global şi in beneficiul
generaţiilor viitoare.
• Precauţia reprezintă instrumentul decizional prin care se intreprind acţiuni de răspuns
(contracarare) la ameninţările legate de pagubele serioase şi ireversibile cauzate sănătăţii umane
şi/sau mediului.
• Abordarea ciclului de viaţă al bunurilor, serviciilor şi tehnologiilor.
• Prevenţia presupune investiţii şi costuri de modernizare pentru prevenirea unor
prejudicii sănătăţii umane şi a capitalului natural de fenomenele şi procesele economice.
• Substituţia presupune inlocuirea unor produse şi servicii ineficiente, cu altele mai
eficiente şi cu impact ecologic mai redus.
• Principiul „poluatorul plăteşte” folosirea mecanismelor de piaţă pentru ca poluatorii
să suporte in totalitate costurile sociale şi de mediu ale activităţii lor şi ca aceste costuri să fie
reflectate in preţurile şi tarifele bunurilor şi serviciilor.
• Participarea publică presupune accesul nerestricţionat la informaţia privind mediul şi
resursele sale, cu anumite excepţii justificate .
• Principiul bunei guvernări prevede ca autorităţile şi instituţiile statului să-şi
desfăşoare activitatea transparent, eficient şi onest.
• Parteneriatele privat-public şi public-privat.
• Cooperarea intre state include reponsabilităţi comune, dar diferenţiate, in funcţie de
nivelul de dezvoltare a ţărilor;
INFORMATIA
La etapa contemporană umanitatea simte nevoia de a căuta noi căi, noi metode de
continuare a evoluţiei durabile. Căile ce vor duce la salvare se cristalizează în lărgirea procesului
de informatizare a societăţii. Informatizarea ajută la organizarea raţională şi intelectuală,
necesară formării structurilor şi mecanismelor intelectului social, a cărui esenţă este determinată
de conexiunile ce există în societate.
Cu ajutorul informatizării, centrată pe tehnologia computerelor îmbinată cu tehnologia
telecomunicaţiilor, va avea un impact benefic asupra societăţii umane.
 O formă de reflectare atit la nivel tehnic, cat si la nivel de natură si societate este
informaţia care are o importanţă substanţială si e prezentă în toate domeniile cunoaşterii
ştiinţifice.
Informaţia este o reprezentare simbolică asupra realităţii, avand caracter de noutate şi
utilitate pentru subiecţii receptori.
In calitate de obiect al economiei, are unele particularităţi:
• presupune costuri inalte de producere, comparativ cu costurile reduse de reproducere şi
stocare a informaţiei deja obţinute;
• transferul informaţiei de pe un suport tehnic pe altul este facil;
• accesul unui subiect la informaţia deţinută de alt subiect nu-l deposedează pe primul de
informaţie;
• informaţia are caracter perisabil, de natura uzurii morale, datorită fluxului continuu de
noi cunoştinţe umane. .
Informaţia este diferită de “date”, asa cum „Informaţia constituie date transpuse într-un
cadru general de informaţii dobândite anterior, si “datele devin informaţii când dobândesc o
semnificaţie”.
In zilele noastre instrumentul care ne ajuta sa pastram, selectam, transmitem informatia il
reprezinta Tehnologiile informationale.
Tehnologia este în general descrisă drept cunoaştere utilă industrial, sau procesul
achiziţionării acestui tip de cunoaştere concretizat sub forma invenţiei, inovaţiei. Ca urmare a
introducerii pe scară largă a inovaţiilor informaţionale s-a ajuns la reducerea semnificativă
a costurilor de transport şi comunicare, a eliminării barierelor artificiale din calea
circulaţiei bunurilor, serviciilor, capitalurilor, cunoştinţelor şi oamenilor intre state.
ORGANIZAREA in cadrul dezvoltarii durabile a Economiei
Vizeaza
1) constituirea la nivel mondial a unui ansamblu de instituţii care guvernează respectarea,
sprijinirea şi favorizarea dezvoltării umane durabile, trecand prin toate nivelurile de organizare a
activităţii economice (firmă, ramură, economie naţională, sistem mondial)
După esenţa lor, instituţiile reprezintă "regulile jocului" in societate. Ele reglementează
normele şi structurile relaţiilor sociale, funcţiile şi prerogativele structurilor de stat, diapazonul
drepturilor şi obligaţiunilor individului, mecanismul interacţiunii producţiei şi consumului,
direcţiile de dezvoltare şi tipul de coordonare a proceselor sociale.
După rolul său, institutul proprietăţii se prezintă ca fundament al activităţii
economice! Anume proprietatea (mai intai asupra resurselor) se prezintă ca bază a puterii
economice şi aliniază intregul sistem de relaţii social-economice. Ea determină formele de
organizare a activităţii, "impune" modul de interacţiune dintre lucrători şi condiţiile de producţie,
reglementează caracterul de repartiţie a bunurilor economice şi veniturilor in societate,
influenţand nivelul de satisfacere a cerinţelor economice şi sociale ale oamenilor. Formele de
proprietate predominante in societate determină particularităţile mecanismului de gestionare a
activităţii economice, specificul relaţiilor dintre autorităţile economice şi politice, precum şi
vectorul dezvoltării sociale.
2) organizarea sociala.
Comunitatea umană tinde spre lumea nouă – dinamică şi necunoscută, unde se distrug
toate stereotipurile vechi ale activităţii umane şi sunt necesare principii şi criterii de organizare
socială principial noi.
Administraţia publică ca şi componentă a sistemului de organizare socială presupune
existenţa unor principii pe baza cărora să-şi poată întemeia structura. Adoptarea acestor principii
ajută factorii decizionali din orice stat al lumii la realizarea cadrului instituţional necesar
funcţionării optime a aparatului administrativ, precum şi la distribuirea competenţelor şi
responsabilităţilor instituţiilor care formează aparatul administrativ.
3)organizarea procesului de productie
 Problema fundamentală a organizării oricărei economii poartă un caracter universal.
Alegerea alternativă a sferei şi modului eficient de utilizare a resurselor este actuală in toate
timpurile, pentru toate popoarele, la diferite nivele ale organizării economice – gospodărie
casnică, firmă, economie naţională şi mondială.
Tendinţele dezvoltării economice mondiale şi obiectivele dezvoltării durabile.
Economia mondială la etapa actuală înseamnă unitatea economiilor naţionale, care
acţionează reciproc în diverse forme ale economiei de piaţă la nivel macro- şi microeconomic,
având drept bază reguli aprobate reciproc şi standarde concurenţiale, asigurându-şi totodată
interesele şi priorităţile naţionale.
In prezent in randul analistilor vietii economice internationale contemporane, s-a conturat
o larga convergenta de opinii in aprecierea faptului ca lumea s-a schimbat profund, ca se afla
intr-o tranzitie politica si economica majora si ca deceniul anilor '90 a fost unul -sub numeroase
aspecte- cu totul diferit de cel precedent si deosebit de dificil in privinta "administrarii" noianului
de probleme complexe ivite pe scena relatiilor economice internationale.
Intr-un sens larg, globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul
deosebit de dinamic al cresterii interdependintelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii
si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si variate sfere ale vietii economice,
politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin mai curand
globale decat nationale, cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala.
Abordata din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept
intarirea si largirea legaturilor dintre economiile nationale pe piata globala a bunurilor, serviciilor
si mai ales a capitalurilor.
Factorii economico-comerciali şi de fapt obiectivele de dezvoltare care au influentat
adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale include libera circulatie a marfurilor,
liberalizarea serviciilor, liberalizarea pietelor de capital, liberalitatea investitorilor straini de a
infiinta firme si alti factori cu caracter legislativ si administrativ favorabili globalizarii.
Liberalizarea comertului cu servicii, in special in domeniul telecomunicatiilor,
asigurarilor si bancar, a constituit tendinta dominanta a anilor
’70 in SUA, fiind continuata in anii ’80 in Marea Britanie si ulterior in Uniunea
Europeana si Japonia.Tendinta continua si in prezent, incluzand si tarile Europei Centrale si de
Est, printre care si Romania.
Liberalizarea pietelor de capital ca uramre a eliminarii treptate a obstacolelor
impuse circulatiei devizelor si a capitalului reprezinta un pas favorabil in vederea formarii unor
piete financiare globale. Aceasta mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului in
special in cazul companiilor transnationale si se inregistreaza, totodata, o reducere a costurilor in
conditii normale.
Liberalizarea investitiilor straine directe reprezinta un alt factor ce a favorizat
globalizarea.
Incepand cu anii ’70, interesul comun al umanitatii de prezervare a mediului
inconjurator s-a concretizat prin aparitia unor concepte, cu vocatie globala: bunurile comune ale
umanitatii, dezvoltarea durabila si securitatea ecologica, care au constituit noi factori ce au
dinamizat procesul de globalizare a economiei mondiale.
Bunurile comune ale umanitatii sunt spatii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din
diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate si nici nu cad sub incidenta suveranitatii statelor.
Cu exceptia oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost polizate, deoarece este
relativ faptul ca oamenii poseda capacitatile tehnice de a le exploata si deteriora.
Dezvoltarea durabila este definita drept dezvoltarea care raspunde nevoilor prezente, fara
a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile. Dezvoltarea durabila e
conceputa in vederea reconcilierii dintre economie si mediul inconjurator, ca o noua cale de
dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pe
intreaga planeta si pentru un viitor apropiat.
 Securitatea ecologica este una dintre dimensiunile fundamentale ale securitatii globale.
Un alt factor determinant pozitiv cat si respectiv al globalizarii il reprezinta cultura.
In abordarea procesului de globalizare se porneste de la o serie de procese obiective
reale.
Devansarea necesitatilor de productie si consum ale unui stat fata de posibilitatile
productiei nationale de a le satisface sub aspect tehnologic si de eficienta pe criterii economice
optimale. Ca urmare, am asistat, in ultimele decenii ale secolului XX, la dezvoltarea procesului
de adancire a diviziunii internationale a muncii, de specializare organologica care a generat
comertul cu subasamble.
In ultima perioada se remarca faptul ca sporirea comertului exterior si mondial devanseza
cresterea productiei mondiale.
Datorita tendintelor enuntate mai sus are loc o crestere a coeficientului de dependenta a
economiilor nationale fata de economia mondiala.
Are loc o crestere importanta a pietei externe, fapt ce obliga statele se adopte masuri de
liberalizare a comertului exterior, ajungandu-se pana la desfiintarea taxelor vamale.
Liberalizarea miscarii internationale a marfurilor, capitalurilor, serviciilor, persoanelor,
fortei de munca si a tehnologiilor conduce la disparitia granitelor comerciale , nu insa si a
granitelor nationale (deocamdata).
Se remaraca ca proces obiectiv adoptarea de reglementari comune de catre state –
acorduri , tratate, conventii privind eliminarea dublei impuneri, regimul favorabil al investitiilor
externe, acordarea clauzei natiunii cele mai favorizate.
Infiintarea unor institutii si organisme internationale comune cu atributii la scara
mondiala, regionala sau subregionala – publice si private.
Masurile adoptate de stat privind inegrarea economica internationala se realizeaza sub
forma integrarii statale, transtatale sau superstatale.
In concluzie, globalizarea este o realitate probabil ireversibila si orice tara care-si
pregateste temeinic viitorul se vede nevoita sa interfereze cu ea.