Calendar

Mihai
EMINESCU
Toate evenimentele ce
țin de I.Creangă și
Veronica Micle care s-
au produs cu EMinescu
în anii 1872-1889
 Anul 1874

O PRIETENIE EXTRAORDINARĂ RĂMASĂ ÎN

ISTORIA LITERATURII. S-AU ÎNTÂLNIT ÎN
TOAMNA LUI 1874 PE ULIȚELE IAŞULUI, ŞI DE
ATUNCI ÎNCOLO NIMENI NU MAI VĂZU PE
EMINESCU FĂRĂ CREANGĂ ŞI PE CREANGĂ FĂRĂ
EMINESCU. SE SFĂTUIAU ÎMPREUNĂ, ÎŞI CITEAU
UNUL ALTUIA POVEŞTILE ORI POEZIILE.
DISCUTAU DESPRE CĂRȚILE CITITE ŞI DESPRE
CÂTE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN LUME.
 Anul 1875

POVESTEA „CAPRA CU TREI IEZI” A FOST CITITĂ LA JUMNIMEA DE

EMINESCU, LECTORUL OFICIAL. EL A CITIT-O RAR, CU VOCEA LUI
CANTABILĂ. ÎN CADRUL DISCUŢIILOR PURTATE, JUNIMIŞTII NU S-
AU PRONUNŢAT DACĂ POVESTEA ESTE BUNĂ SAU REA. ACEASTA
I-A SPUS-O NUMAI BĂDIŢA MIHAI, DAR NU LA JUNIMEA, CI ACASĂ
ÎN BOJDEAUCĂ. EMINESCU ERA CONVINS, CĂ FIECARE DINTRE
POVEŞTILE LUI CREANGĂ ÎŞI ARE TÂLCUL EI. „SOACRA CU TREI
NURORI” A APĂRUT ÎN C.L., ÎN OCTOMBRIE 1875 IAR „CAPRA CU
TREI IEZI” CU DOUĂ LUNI MAI TÂRZIU.
 Anul 1875

ÎN VARA ANULUI 1875, ION CREANGĂ A FOST DUS DE

EMINESCU LA JUNIMEA. ACOLO S-AU CUNOSCUT EI MAI
BINE, LA ŞEDINŢELE DE LUCRU ŞI REPEDE S-AU LEGAT
SUFLETEŞTE UNUL DE ALTUL. CREANGĂ I-A CITIT POEZIILE
DE RĂSUNET PUBLICATE DE EMINESCU ÎN „CONVORBIRI
LITERARE”, CUNOSCÂNDU-L ASTFEL PE POET. LA RÂNDUL
SĂU, EMINESCU A SESIZAT ÎN ÎNVĂŢĂTORUL CREANGĂ,
UN TALENT VÂNOS.
 Anul 1876

ANUL 1876 A FOST UNUL CHINUITOR PENTRU EMINESCU

IAR SINGURA MÂNGÂIERE PENTRU EL A FOST MAREA ȘI
PROFUNDA SA PRIETENIE CU ION CREANGĂ. ERAU,
DESIGUR, DOUĂ FIRI DEOSEBITE, DOUĂ STRUCTURI CU
TRĂSĂTURI PARTICULARE DIFERENȚIATE DISTINCT, ÎNSĂ
SE ÎNTREGEAU ȘI SE CONDIȚIONAU RECIPROC,
CONFIRMÂND PARCĂ LEGEA CĂ POLII OPUȘI SE ATRAG.
AVEAU, TOTUȘI, ȘI UNELE ASEMĂNĂRI, ESENȚIALE, CARE
CONSTITUIAU TEMELIA COMUNIUNII LOR DE GÂNDIRE ȘI
SIMȚIRE, CONTOPINDU-I ÎNTR-O DESĂVÂRȘITĂ UNICITATE
SUFLETEASCĂ ȘI SPIRITUALĂ.
 Anul 1886
ÎN TOAMNA ANULUI 1886, EMINESCU ŞI-A PIERDUT
IARĂŞI MINTEA ŞI PRIETENII LUI BUNI L-AU DUS
LA OSPICIUL DE LA MĂNĂSTIREA NEAMŢ. ÎN
ACEEIAŞI TOAMNĂ, CREANGĂ FIIND ÎN CONCEDIU DE
BOALĂ PE TIMP DE ŞASE LUNI, ÎMPREUNĂ CU
PRIETENI DIN GENERAŢIA TÂNĂRĂ, A ALERGAT
ÎNTR-UN SUFLET, SĂ-ŞI VADĂ FRATELE DE
SUFERINŢĂ. POETUL L-A PRIMIT STINGHER PE
PROZATOR, VORBIND MAI MULT DIN PRIVIRE.
 Anul 1872
S-AU ÎNTÂLNIT ÎN ANUL 1872 LA
VIENA
EL, UN TÂNĂR CU FAȚĂ ASCUȚITĂ ȘI
OCHI PĂTRUNZĂTORI, EA UN „ÎNGER
BLOND” CU OCHI ALBAȘTRI, O
FEMEIE DE O FRUMUSEȚE
DEOSEBITĂ. EL I-A CUPRINS MÂNA
FINĂ ȘI I-A SĂRUTAT-O CU BUZELE
LUI CĂRNOASE. CÂND PRIVIRILE
LOR S-AU ÎNTÂLNIT, A SCĂPĂRAT O
LUMINĂ CE LE-A ÎNROBIT
SUFLETELE PE VECI.

 4/16 februarie 1876

VERONICA ÎI DĂRUIEȘTE LUI EMINESCU O ORĂ DE INTIMITATE,

ÎNTR-O PERIOADĂ ÎN CARE ȘTEFAN MICLE FUSESE NEVOIT SĂ
PLECE DIN IAȘI.
ACEST MOMENT DE COTITURĂ ÎN EVOLUȚIA RELAȚIEI DINTRE
CEI DOI ESTE NOTATĂ DE EMINESCU.
„ZIUA DE 4/16 FEVR. 1876 A FOST CEA MAI FERICITĂ A VIEȚII
MELE. EU AM ȚINUT PE VERONICA ÎN BRAȚE, STRÂNGÂND-O
LA PIEPT, AM SĂRUTAT-O. EA-MI DĂRUI FLORI ALBASTRE PE
CARE LE VOI ȚINE TOATĂ VIAȚA MEA”, SCRIA EMINESCU.

 Anul 1879

ÎN 1879, TOATE ACESTEA AVEAU SĂ SE TERMINE, ODATĂ

CU MOARTEA LUI ŞTEFAN MICLE. DEȘI ACEASTĂ VESTE
AR FI TREBUIT SĂ UȘUREZE VIAȚA CELOR DOI,
DISTANȚA ȘI BANII DEVIN NOILE PIEDICI ÎN CALEA
IUBIRII LOR. PASIUNEA LUI EMINESCU SE MAI
POTOLEȘTE ȘI POETUL HOTĂRĂȘTE SĂ SE MUTE LA
BUCUREȘTI, DEVENIND REDACTORUL ZIARULUI
„TIMPUL”. LEGĂTURA DINTRE CEI DOI ESTE RELUATĂ
PRINTR-O SCRISOARE DE CONDOLEANŢE DIN PARTEA
LUI EMINESCU.
 Anul 1880

PÂNĂ ÎN DECEMBRIE 1881 CUPLUL EMINESCU - MICLE

TRECE PRIN MOMENTE DIFICILE. FIICA VERONICAI
MARTURISEȘTE, LA UN MOMENT DAT, CĂ, ÎN
PRIMAVARA ANULUI 1880, MAMA SA ARE UN COPIL
CU EMINESCU, NĂSCUT MORT. SCRISORILE DINTRE
CEI DOI ARATĂ STAREA DE TENSIUNE. EA ÎI
VORBEȘTE DESPRE „CURTEZANI“, ÎI SPUNE CA A
DESCOPERIT GUSTUL COCHETARIRI, ÎNCERCÂND SA-L
AȚÂȚE, MAI ALES CA ȘTIA CĂ-I POATE STÂRNI
IMEDIAT GELOZIA.
 Anul 1880

FLACĂRA DINTRE CEI DOI POEȚI RENAȘTE ÎN TOAMNA LUI 1879,

CÂND VERONICA ȘI EMINESCU PETREC ÎMPREUNĂ APROAPE DOUĂ

LUNI ÎN BUCUREȘTI. EMINESCU ÎȘI EXPRIMĂ INTENȚIA SĂ SE

CĂSĂTOREASCĂ, IAR ACEST TIMP PETRECUT ÎMPREUNĂ ESTE

CUNOSCUT DREPT „LUNA DE MIERE” A RELAȚIEI CELOR DOI. CU

TOATE ACESTEA, OPOZIȚIA DIN CERCURILE LITERARE ȘI

PROBLEMELE FINANCIARE ÎI ÎMPIEDICĂ SĂ-ȘI DUCĂ PLANUL LA

BUN SFÂRȘIT, IAR RELAȚIILE LOR SE RĂCESC. PÂNĂ ÎN APRILIE

1880, PERECHEA VA ÎNCERCA SĂ ÎNTEMEIEZE UN CĂMIN, ÎNSĂ

FĂRĂ IZBÂNDĂ.
 Anul 1883
În 1883, Mihai Eminescu se îmbolnăvește definitiv. Vreme
îndelungată poetul urmează tratamente în Viena, apoi în
Italia. Iarna lui 1883-1884, relativa însănătoșire a lui Eminescu
îi readuce pe cei doi iubiți în Copoul din Iași. Pe 28 iunie 1883 –
la doar două luni după ce poezia „Luceafărul” fusese publicată
pentru întâia oară – Mihai Eminescu avea să fie internat în
sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”.
Conform părerii dr. Ion Nica, exprimată în cartea „Eminescu",
structura somato-psihica”, poetul suferea de psihoză
maniaco-depresivă (opinie adoptată și de criticul Nicolae
Manolescu). Mulți consideră că sub un fals diagnostic, cel de
sifilis, Eminescu a fost otrăvit cu mercur, dorindu-se
înlăturarea sa din viaţa publică. Batjocorit și supus unui chin
îndelungat, poetul fusese bătut în cap cu frânghia udă și i se
făcuseră băi reci în plină iarnă.
 Anul 1889
ÎN 1889, LA AUZIREA VEȘTII CĂ EMINESCU S-A STINS
DIN VIAȚĂ, ION CREANGĂ A PIERDUT UN PRIETEN PE
CARE NIMENI NU-L POATE ÎNLOCUI ” ACEASTĂ VESTE
TREBUI SĂ ZGUDUIE SUFLETUL BOLNAVULUI. FU VĂZUT
PLÂNGÂND CA UN COPIL ȘI ADORMIND CU CARTEA DE
POEZII A LUI EMINESCU.
PE 4 AUGUST 1889, LA FIX CINCIZECI DE ZILE DE LA
MOARTEA POETULUI, VERONICA ÎȘI IA VIAȚA, BÂND
CONȚINUTUL UNEI STICLUȚE CU ARSENIC. O AGONIE DE
PESTE DOUĂZECI DE ORE PUNE CAPĂT UNEI VIEȚI DE
39 DE ANI, DAR NU ȘI A UNEI IUBIRI CE AVEA SĂ-I
INSPIRE ÎNCĂ PE MULȚI ALȚII.