Antroponime

Bucur – adjectiv, înseamnă frumos.

Baltă – înseamnă nămol

Prut, Siret, Tisa, Someș, Criș, Argeș, Jiu, Dunăre (râuri)

Dunăre – e un format, un derivat format cu sufixul re.

Iconime:

Județe: Napoca, Turda (un compus: tur (un râu) și da (un fragment din „dava” – cetate), Oituz,
Cerna, Abrud/Albac, Hârșova, Germisara.

Germisara – „ape termale”

Pto și to – prefixe

Sufixe: particula „a”, „ește”, „esc”, „andru”, „ușă” (brândușă), „ac” (maldrac), „ză” (brânză),
„ăni” (ciondăni), „ârlă” (șopârlă) și „man” (otoman).

Raportul dintre elementul latin și cel de substrat am putea vedea unele legături. Doi autori
arată că elementele lexicale din latină au un caracter foarte general, în timp ce elementele de
substrat au o sferă de întindere îngustă, fie că așa era de la început, fie că așa s-a dezvoltat pe
parcurs.

Elemente latinești: sat, casă, păstor, lapte, caș, acru, vierme, negru (ater), alb (canidus), râpă,
râu, apă, viperă, șarpe.

Elementele de substrat: cătun, bordei/argea, baci, urdă, zară, searbă, strepede, murg, lai, barz
(alb), mal, pârâu, baltă, năpârcă,

Din fondul latin nu s-au moștenit niciunul dintre termeni în limbile romanice. În schimb, au
moștenit din substrat unii termeni. Termeni care nu s-au moștenit din alte limbi: galenitus (nu
s-a moștenit) – ciocârlie; alouette (fr) – alladola (it) – alva (sp), ora (lat) – mal, vega (sp), quai
(fr).

Lege fonetică – o tendință de transformare a unor contexte lingvistice identice. Limitări:

spațiale, temporale, distribuționale.

Limitare spațială – limba latină și limbile neoromanice – pe bază de articulație. Toată lumea a
vorbit latină, dar nimeni la fel. Dacilor le era mai ușor să pronunțe anumite cuvinte și le
transformau sistematic cu lejeritatea proprie. Ce însemna pentru un dac lejeritate, pentru un
iber lejeritatea ar fi fost diferită.

În latină exista hiatul „au”: „taurus” = taur, aurum = aur. În spaniolă: toro, oro. „au” devine
„o”. Orice t urmat de i se transformă în ț, dar nu se mai întâmplă acum.
Dacă o era urmat de n, se închidea la u. Dar dacă în alt cuvânt, el era urmat de o vocală în
următoarea silabă, el se tranforma în ua.

Într-o anumită perioadă s-au tranformat sunetele în mod diferit. Am început cu perioada
dacică, iar acum urmează de elementul de strat.

Latina populară până în secolul 5, epoca de formare până în secolul VII/VIII,

protoromâna/străromână până în secolul X/XI, româna preliterară până în secolul XVI,
româna literară veche până în 1780 și româna literară modernă până în prezent.