Copilaria mea

Ce pot spune oare despre copilaria mea…?A fost si inca mai este una dintre cele mai pretuite
comori pe care nimeni nu ti-o poate lua din sufletul tau in care infloreste din ce in ce mai
mult.Copilaria mea este cel mai important lucru pe care l-am primit in aceasta viata.Ma gandesc
cum sa mi-o traiesc din plin ,sa o impart cu pritenii si cu toata natura care imi poate oferi
adevarate jocuri felurite.
Nu voi sta in fata ecranului luminos al calculatorului sa ma joc,ma voi duce afara si voi
dsescoperi minunile ce ma poarta spre lumea viselor reale.Aici pot redescoperi ce este copilaria
fara sa ma gandescla sfarsitul ei.In cele din urma sfarsitul ei va veni:sufletul se va
maturiza,zambetul de pe fata noastra va pieri.Dar de ce sa vorbesc de ce va fi?Eu ma gandesc la
prezent,la fericirea ce este in sufletul meu,la prietenii mei care ma asteapta afara sa ne
jucam.Astept sa vina dimineata sa ies la joc,sa uit de scoala,de invatat,de griji,de tot ce ne poarta
cu gandul la lumea de maine.Clipa aceasta nu o voi mai intalni niciodata in aceasta viata,in alta
zi.Cand oare am creat atatea jocuri de care ne bucuram acum.Chiar daca am foarte putini ani de
viata am invatat sa ma bucur dinadis de frumusetea lucrurilor care ma inconjuara.
Acum copiii nu se mai bucura de copilarie.Locuiesc in orase aglomerate si poluate.Poate daca se
nasteau si ei intr-un sat cu flori si parfumuri,copaci si verdele nesfarsit,veselie si gingasie,si-ar fi
gasit si ei fericirea sufleteasca.M-am nascut intr-un sat magic,iar in fiecare zi descopeream ceva
nou.Am cei mai minunati prieteni din lume.Povestile au o vraja necunoscuta in linistea
infernala.Exista insa o poveste pe cat de fumos va povestesc pe atat de magica este ea.Povestea
satului este una fericita
si gingasa.
Era de mult,pe meleagurile de odinioara,o floare atat de viu colorata si frumoasa,dar aceasta
floare era trista pentru ca nu avea prieteni,dar intr-o zi,cand razele soarelui cadeau pe fata
galbena a flori facand-o sa se simta macar o clipa fericita,crescu langa ea un bujor rosu ca
focul,catifelat si gingas.La inceput si el a fost trist ca nu avea o prietena,dar o zana asa de buna la
dus in padurea celor o mie de minuni.acum are o prietena cu care poate sa se joace.Asa este si cu
un copil:are nevoie de prieteni pentru a gasi veselia, de spijin pentru a o cauta si de indrumare
pentru a se gandi la aceasta idee stralucita.

Compunere realizata de  Constantinescu Denisa din Calarasi, clasa a V-a.

Copilaria pentru mine este taramul bucuriei,fericirei in care toti copii planetei se joaca, se
imprietenesc,se bucura si descopera ceva nou.niciodata sa nu uiti copilaria pentru ca copilaria
este cel mai frumos dar dat de Dumnezeu pentru noi.toti am fost copii, toti ne-am bucurat si toti
am trecut prin aceste sentimente.copilaria este ca o floare,cand este mica este gingasa,firava,plina
de viata,si plin colorata.dar dupa ce mai creste floarea se mai usuca isi pierde stralucirea.asa si
noi oamenii,cand suntem mici suntem energici,sprinteni si zglobi dar cand ne maturizam nu mai
putem fi asa de zglobi iar cand imbatranim ne uscam ca si acea floare,deja incepe sa ne doara
spinarea,capul,picioarele si mai multe.deci eu va spun nu va irositi anii copiilariei caci
COPILARIA o data in viata este.

Din cele mai vechi timpuri si pana astazi, cartea a fost un izvor de bucurie si alinare al sufletului
omenesc.
O fetita, pe nume Sara, traia impreuna cu tatal ei intr-un palat luminos, spatios si plin de dragoste
si armonie, dar totusi modest. Tatal ei era un poet care iubea animalutele, natura inconjuratoare,
chiar si aventura.
A venit timplu ca Sara sa faca primi pasi inspre invatatura, dar mai ales inspre lumea magica a
cartii. Ea era o fetita desteapta, chiar daca avea doar 6 ani, jucausa si iubea povestile spuse de
tatal sau.
Sara a fost uimita de prima vedere a scolii, era inalta pana la cer si intunecoasa ca si in povestile
cu oamenii rai. A batut la usa, iar usa s-a deschis cu un scartait groaznic, iar in fata usii o doamna
inalta, care se presupunea a fi educatoarea si cea care avea grija de fetele din acel invatamant.
Avea o rochie de culoare inchisa, lunga pana in pamant si niste ochi patrunzatori. Stand de vorba
cu tatal Sarei si afland ca apartin dintr-o familie bogata, s-a schimbat la fata,zambind fetitei cu
mult interes.
Sara s-a apropiat foarte repede de scoala si de colege. In fiecare pauza Sara spunea povesti
colegelor ei, unele mai intersesate, iar altele starnind mai putin interes. Doua fete care nu puteau
sa o inghita pe Sara, defapt lor nu le placea cartea,spuneau despre Sara ca are o imaginatie
proasta si ca este mincinoasa. Sara nu le dadea atentie acestora. Toate fetele o considerau
norocoasa pentru ca era bogata, dar Sara se credea norocoasa pentru ca a descoperit secretul
cartii.
Intr-o zi doamna invatatoare vorbea cu sora ei, despre Sara,despre bogatia ei si ca o giugiuleste
atat pentru ca tatal fetite o plateste foarte bine. Sora ei nu a lasat sa se intample asta si i-a
confirmat totul tatalui Sarei.  Acesta cand a auzit a mers la scoala si a preluat el conducerea.
Doamna invatatoare, a devenit servitoare, iar sora ei i-a luat locul, fiind o invatatoare foarte
iubitoare. Sara a ramas acea fata. Si celalte doua colege, carora nu le placea de Sara, au invatat sa
pretuiasca cartea ca pe un prieten. Intr-un sfarsit, toate colegele erau prietene, ascultau cu mare
drag povestile Sarei si invatau foarte bine.
Datorita cartii, oamenii au reusit sa priveasca aspectul pozitiv al vietii, dar mai ales afland
misterul acesteia. O carte valoreaza mult mai mult decat banii, pentru ca banii ti poate fura
oricine dar inteligenta si intelepciunea nu ti-o poate lua nimeni niciodata.

O alta compunere frumoasa trimisa de Bianca.