ÎŢI este frică de moarte? Te întrebi ce se va întâmpla după ce mori? Este oare
posibil să ai un spirit care a venit de altundeva şi care se va întoarce acolo după ce
trupul tău moare sau reprezintă doar o dorinţă ascunsă din cauză că îţi este frică?
Constituie un adevărat paradox faptul că oamenii, singurii dintre toate
creaturile de pe Pământ, trebuie să-şi reprime frica de moarte, pentru a putea trăi
normal. Şi totuşi, instinctul nostru biologic nu ne lasă să uităm niciodată acest
pericol extrem în care se află fiinţa noastră. Pe măsură ce înaintăm în vârstă,
spectrul morţii creşte în conştiinţa noastră. Chiar şi persoanele credincioase se tem
că moartea este sfârşitul existenţei lor ca persoane. Cea mai mare groază a noastră
faţă de moarte ne face să ne gândim la neantul morţii, care va pune capăt tuturor
legăturilor cu familia şi prietenii. Moartea face ca toate ţelurile noastre Pământeşti
să pară zadarnice.
Dacă încetarea funcţiilor vitale ar fi sfârşitul tuturor lucrurilor care ţin de
persoana noastră, atunci viaţa s-ar dovedi, într-adevăr, lipsită de sens. Totuşi, o
anume putere din interiorul nostru ne face capabili, pe noi, oamenii, să ne
închipuim o lume de apoi şi să simţim o legătură cu o putere superioară şi chiar cu
un suflet nemuritor. Dacă chiar avem un suflet, atunci unde se duce acesta după
moarte? Există, într-adevăr, un fel de paradis plin de spirite inteligente în afara
universului nostru fizic? Şi cum arată? Ce facem când ajungem acolo? Există vreo
fiinţă supremă care răspunde de acest paradis? Aceste întrebări sunt la fel de vechi
ca omenirea însăşi şi vor rămâne încă un mister pentru cei mai mulţi dintre noi.
Răspunsurile adevărate la taina vieţii de apoi rămân, pentru majoritatea
oamenilor, încuiate în spatele unei uşi spirituale. Acest lucru se întâmplă datorită
unei amnezii construite în interior despre identitatea sufletului nostru care, la nivel
conştient, ajută la contopirea sufletului cu creierul uman. În ultimii câţiva ani
marele public a auzit despre oameni care au murit pentru un timp şi apoi s-au
întors să povestească cum au văzut un tunel lung, lumini strălucitoare şi chiar cum
au avut scurte întâlniri cu spirite prietenoase. Dar nici una dintre aceste relatări
scrise în multe cărţi despre reîncarnare nu a oferit vreodată mai mult decât o privire
sumară asupra a tot ceea ce trebuie ştiut despre viaţa de după moarte.
Acesta carte este un jurnal intim despre lumea spiritelor. Lucrarea oferă o serie
de precedente care dezvăluie în detalii explicite ce se întâmplă cu noi după ce viaţa
7
noastră pe Pământ s-a sfârşit. Veţi fi purtaţi dincolo de tunelul spiritual şi veţi intra
în însăşi lumea spiritelor, pentru a afla ce li se dezvăluie sufletelor înainte de a se
întoarce, în final, pe Pământ, într-o altă viaţă.
Prin natura mea, sunt o persoană sceptică, cu toate că, din conţinutul acestei
cărţi, nu par aşa. În calitate de consilier şi psihoterapeut m-am specializat în
modificările comportamentale, în tratarea tulburărilor psihice. O mare parte a
muncii mele implică restructurarea cognitivă pe termen scurt a clienţilor mei,
stimulându-i să-şi conecteze gândurile şi emoţiile care să favorizeze un
comportament normal. Împreună cu ei, scot la iveală înţelesul, funcţia şi
consecinţele convingerilor lor, pentru că plec de la premisa că nici o tulburare
mintală nu este imaginară.
La începutul practicii mele mă opuneam rugăminţilor oamenilor de a analiza
vieţile anterioare, datorită orientării mele spre terapia tradiţională. În timp ce
foloseam hipnoza şi tehnicile regresiei temporale pentru a determina originea
amintirilor neplăcute şi a traumelor din copilărie, am simţit că orice încercare de a
ajunge la o viaţă anterioară ar fi fost neortodoxă şi neclinică. Interesul meu pentru
reîncarnare şi metafizică era numai curiozitate intelectuală, până când am lucrat cu
un tânăr pentru controlul asupra durerii.
Pacientul se plângea de o durere cronică în partea dreaptă, pe care o avea de
mult timp. Unul dintre instrumentele hipnoterapiei în controlarea suferinţei este
antrenarea subiectului în a-şi mări durerea, pentru ca subiectul să poată învăţa şi
cum s-o micşoreze, dobândind astfel control asupra sa. Într-una din şedinţele
noastre despre intensificarea durerii, acest bărbat şi-a imaginat că este înjunghiat
pentru a-şi crea din nou starea de chin. Căutând originile acestei imagini, până la
urmă l-am descoperit şi existenţa anterioară ca soldat ucis cu o baionetă în timpul
celui de-al doilea război mondial în Franţa, şi cu această ocazie am putut elimina şi
durerea în întregime. Încurajat de clienţii mei, am început să fac experimente,
trimiţându-i pe unii dintre ei în trecutul şi mai îndepărtat, înainte de ultima lor
naştere pe Pământ. La început am fost îngrijorat că integrarea de către subiect a
nevoilor curente, a credinţelor şi stărilor de teamă ar putea da naştere la fantezii,
imagini denaturate ale amintirilor. Cu toate acestea, nu a durat mult până când mi-
am dat seama că amintirile noastre cele mai adânc sedimentate oferă o serie de
experienţe trecute prea reale şi legate între ele, pentru a fi ignorate. Am ajuns să
înţeleg cât de importantă este, din punct de vedere terapeutic, legătura dintre trup şi
întâmplările vieţilor noastre anterioare, dar şi cine suntem noi astăzi.
8
Apoi am dat peste un lucru de proporţii imense. Am descoperit că era posibil
să privesc lumea spiritelor prin ochii minţii unui subiect sub hipnoză care ar putea
să-mi relateze despre viaţa dintre vieţile de pe Pământ.
Cazul care mi-a deschis uşa către lumea spiritelor a fost o femeie la vârsta a
doua şi care era un subiect deosebit de receptiv la hipnoză. Ea îmi povestea despre
stările ei de singurătate şi de izolare din acel stadiu delicat în care subiectul tocmai
a terminat să-şi amintească de cea mai recentă viaţă anterioară. Această persoană
neobişnuită a alunecat aproape singură în cea mai avansată stare de conştiinţă
modificată. Fără să-mi dau seama, iniţiasem o comandă exagerat de scurtă pentru
această acţiune. I-am sugerat să meargă la originea pierderii prietenilor. în acelaşi
moment, am folosit, din greşeală, unul din cuvintele declanşatoare pentru amintirea
spirituală. Am mai întrebat-o şi dacă avusese un anumit grup de prieteni de care îi
era dor.
Brusc, clienta mea a început să plângă. Când am pus-o să-mi spună ce nu era
în regulă, ea a izbucnit: „Mi-e dor de unii prieteni din grupul meu şi de aceea sunt
atât de singură pe Pământ". Mi-era neclar şi am întrebat-o mai departe despre locul
în care se afla acel grup de prieteni. „Aici, în casa mea permanentă, mi-a răspuns
ea simplu, şi chiar acum mă uit la ei toţi"!
După ce am terminat cu această clientă şi am reascultat înregistrările şedinţelor
cu ea, mi-am dat seama că găsirea lumii spirituale implica o prelungire a regresiei
vieţii anterioare. Există multe cărţi despre vieţile anterioare, dar n-am găsit nici
una care să amintească despre viaţa noastră ca suflete sau cum să luăm corect
legătura cu amintirile spirituale ale oamenilor. M-am decis să fac eu însumi o
cercetare şi, datorită practicii, am dobândit o abilitate mai mare de a intra în lumea
spirituală prin intermediul subiecţilor mei. De asemenea, am mai învăţat că găsirea
locului lor în lumea spirituală avea o însemnătate mult mai mare pentru oameni
decât inventarierea vieţilor lor anterioare pe Pământ.
Cum este posibil să ajungi la suflet prin hipnoză? Vizualizaţi mintea ca având
trei cercuri concentrice, fiecare mai mic decât ultimul şi unul într-altul, separate
doar de straturi de conştiinţă unite între ele. Primul strat, cel exterior, este
reprezentat de mintea conştientă care este sursa noastră critică, analitică. Al doilea
strat este subconştientul, unde mergem iniţial în hipnoză pentru a căuta în zona de
înmagazinare toate amintirile din viaţa aceasta sau din cele anterioare. Al treilea,
miezul cel mai ascuns, este ceea ce noi numim astăzi mintea supraconştientă.