Liceul Economic ,,Alexandru Ioan Cuza ”

Referat

Franța napoleoniană

Realizat de: Stolnicean Adelin

 Cuprins

Introducere....................................................................................................3
Cap.I Personalitatea lui Napoleon Bonaparte...........................................4
Cap. II Imperiul Francez.............................................................................6

Bibliografia..............................................................................................8
 Introducere

Între anii 1795-1799, Franța a fost condusă de un directorat, reprezentant al burgheziei. Aceasta a fost perioada
de afirmare a tânărului Napoleon Bonaparte, general la doar 25 de ani, om politic înzestrat cu calități militare și
organizatorice deosebite, clarvăzător, adorat de mase.
El a condus o armata in Campania din Italia (1796-1797) împotriva Austriei pe care a înfrânt-o, Franța obținând
controlul asupra unor teritorii italiene. Rivala burgheziei franceze era cea britanica, iar în 1798-1799 a avut loc
Campania din Egipt .
Cu o singura corabie Napoleon s-a întors în Franța și profitând de criza Directoratului, a efectuat “lovitura de stat
din 9 noiembrie 1799” sau “18 brumar”. Era adoptată o noua formă de conducere; Consulatul format din 3 consuli,
Napoleon fiind prim-consul. Acesta a durat până în 1804(5ani), perioadă în care au avut loc progrese însemnate:
economia s-a întărit.
S-a încheiat un concordat cu Papa, îmbunătățindu-se relațiile; s-a adoptat codul civil, codul penal, codul comercial
și codul lui Napoleon, care înlătura relațiile vechi feudale, promovându-le pe cele noi capitaliste. S-a început
acordarea “Legiunii de onoare”-1802. La nivel European, Franța se confrunta cu rivalitatea unor monarhii absolutiști
ca Austria, Rusia, Prusia; lor alăturându-li-se Anglia și Imperiul Otoman. Una dintre victoriile cele mai strălucite din
campanile purtate de Napoleon a fost cea de la Austerlitz. Creșterea puterii economice și militare, inclusive a poziției
personale s-au reflectat în proclamarea Franței ca imperiu și Napoleon I ca împărat. (1804-1815)
Pentru izolarea economică a Angliei, s-a aplicat “Blocada Continentala”, care prevedea interdicția desfășurării
comerțului între țările europene și Anglia, cu scopul de a ruina burghezia engleza. Rusia a încălcat blocada, stârnind
furia lui Napoleon, acesta declanșând Campania militară din Rusia(1812-1813).
O mare parte a Europei era sub controlul sau, dar distanțele foarte mari și iarna grea au slăbit armata franceză
care a ajuns la Moscova. În ultima bătălie purtată la Waterloo(1815) o coaliție anglo-prusaca l-a înfrânt, Napoleon
fiind capturat de englezi și deportat pentru tot restul vieții pe insula Sf. Elena. 3
Cap.I Personalitatea lui Napoleon Bonaparte

Napoleon I , francez în întregime Napoléon Bonaparte , original italian Napoleone Buonaparte ,

sub numele de Corsican sau Micul Caporal , francez sub numele de Le Corse sau Le Petit Caporal ,
(născut la 15 august 1769, Ajaccio, Corsica — mort la 5 mai 1821, St. Insula Helena )
El a fost al patrulea și al doilea copil supraviețuitor al lui Carlo Buonaparte , avocat, și soția sa,
Letizia Ramolino. Familia tatălui său, de veche nobilime toscană, emigrase în Corsica în secolul al
XVI-lea.
Carlo Buonaparte se căsătorise cu frumoasa și voinică Letizia când avea doar 14 ani; au avut în cele
din urmă opt copii de crescut în vremuri foarte grele. Ocupația franceză a țării lor natale a fost
rezistată de un număr de corsicani conduși de Pasquale Paoli . Carlo Buonaparte s-a alăturat
partidului lui Paoli, dar, când Paoli a trebuit să fugă, Buonaparte s-a împăcat cu
francezii. Câștigând protecția guvernatorului Corsei, a fost numit asesor pentru districtul judiciar
din Ajaccio în 1771. În 1778 a obținut admiterea celor doi fii mai mari ai săi, Iosif și Napoleon, la
Collège d'Autun.
Corsic prin naștere, ereditate și asociații din copilărie, Napoleon a continuat pentru ceva timp
după sosirea sa în Franța continentală să se considere străin; totuși, de la vârsta de nouă ani, a
fost educat în Franța, așa cum au fost alți francezi. În timp ce tendința de a vedea în Napoleon o
reîncarnare a unui condotier italian din secolul al XIV-lea accentuează prea mult un aspect al
caracterului său, el, de fapt, nu a împărtășit nici tradițiile, nici prejudecățile noii sale țări: a
rămâne un corsican în temperament, a fost în primul rând, atât prin educație, cât și prin lectură,
un om al secolului al XVIII-lea.
Napoleon a fost educat la trei școli: pentru scurt timp la Autun , timp de cinci ani la colegiul
militar din Brienne și în cele din urmă timp de un an la academia militară din Paris. În timpul anului
lui Napoleon la Paris, tatăl său a murit de cancer la stomac în februarie 1785, lăsându-și familia în
circumstanțe dificile. Napoleon, deși nu era fiul cel mare, și-a asumat funcția de șef al familiei
înainte de a împlini 16 ani. În septembrie a absolvit academia militară, ocupând locul 42 la o clasă
de 58.
4
 A fost numit sublocotenent de artilerie în regimentul La Fère, un fel de școală de pregătire pentru
tinerii ofițeri de artilerie. Garnizat la Valence , Napoleon și-a continuat educația, citind mult, în special
lucrări despre strategie și tactică. A scris și Lettres sur la Corse („Scrisori despre Corsica”), în care își
dezvăluie sentimentul față de insula natală. S-a întors în Corsica în septembrie 1786 și nu s-a alăturat
regimentului său decât în iunie 1788. În acel moment, agitația care urma să culmineze cu Revoluția
Franceză începuse deja. Un cititor al lui Voltaire și al lui Rousseau, Napoleon credea că o schimbare
politică era imperativă , dar, ca ofițer de carieră, pare să nu fi văzut nevoia de reforme sociale radicale.
Caracterul lui Napoleon a fost complex. Cu prietenii putea să fie fermecător și amuzant-,,nimeni nu putea
să fie mai fascinat decît el,cînd avea poftă’’ , dar nu avea întodeauna chef, iar furiile sale și supărarea sa
rece îi îngrozeau pe cei din jur. El recunoștea că starea sa sufletească putea să se schimbe și brusc:
,,Sunt format din doi oameni diferiți’’,spusese cîndva despre el însuși . Foarte intelligent și plin de
vanitate ,el a fost,în cea mai mare parte a vieții sale de adult, un împătimit al activități, lucrînd uneori 18
sau chiar mai multe ore pe zi.
Pentru că ducea o viață tensionată ,uneori devenea neliniștit și temător – în special în mulțime atunci cînd
era chemat să vorbească în public(lucru pe care-l făcea foarte prost). În astfel de moment părea să
sufere de colapsuri nervoase apropiate de epilepsie. Începînd cu 1807,persoanele oficiale, prietenii și
servitorii au observat o schimbare în felul de afi al lui Napoleon, care a devenit și mai marcantă după
întoarcerea de la Moscova din 1812. Campania din Rusia părea să-i fi afectat atît sănătatea mintală cât și
pe cea fizică .Memoria sa, pînă atunci excelentă, începea să-l lase, devenea mai autoritar și mai intolerant
din punctul de vedere ale altora și mai disprețuitor față de întreaga rasă umană- ,,Puterea vine prin
teamă’’ spunea el în acea vreme. Începea să ia în greutate, devenind încet și nepăsător, îmbătrînind
prematur și apropiindu-se de figura cheală și pîntecoasă atît de îndrăgită de caricaturi din vremea sa.

5
 Cap. II Imperiul Francez

La 2 decembrie 1804, sprijinit de burghezie, Bonaparte s-a încoronat împărat al francezilor. Încoronarea s-a făcut cu un fast și un lux puțin obișnuit. S-a
numit Napoleon I. Astfel, Franța s-a transformat din Republică în Imperiu.

Principalele războaie
La încoronare, Napoleon a spus: „Imperiul înseamnă pace”. Dar, în fapt, domnia lui a însemnat un lung șir de războaie. Cauza lor se afla în rivalitatea de neîmpăcat
dintre burghezia franceză și cea engleză pentru dominația lumii, în încercările statelor feudale de a împiedica răspândirea revoluției franceze, în ambițiile lui
Napoleon și ale generalilor săi de a cuceri bogății și glorie. Napoleon a încercat să debarce în Anglia. Dar guvernul englez a încheiat repede o alianță cu Monarhia
habsburgică și Rusia. Napoleon s-a întors fulgerător, cu toate forțele, spre centrul Europei: a intrat în Viena și a înfrânt trupele austro-ruse, în vestita bătălie de
la Austerlitz (2 decembrie 1805). În istorie s-a numit și „Bătălia celor trei împărați”: al Franței, al Austriei și al Rusiei.
Dar în același timp, flota engleză, comandată de amiralul Nelson, a zdrobit flota Franceză în lupta navală de la Trafalgar. Prin pacea încheiată, Napoleon a ocupat o
parte din teritoriile germane. Franța domina Europa, dar Anglia rămânea stăpâna mărilor.
În anul următor (1806), Napoleon a continuat războiul împotriva Prusiei, pe care a învins-o la Iena, și a intrat în Berlin. Aici a dat „blocada continentală”, prin care
interzicea tuturor țărilor să facă comerț cu Anglia.
Continuând războiul împotriva armatei ruse, a înfrânt-o în două mari bătălii. Țarul Alexandru I s-a întâlnit cu Napoleon la Tilsit (1807). Aici au încheiat o pace și o
alianță, împărțind Europa între dânșii. Între altele, țarul a făgăduit că Rusia nu va mai cumpăra nici un fel de mărfuri din Anglia.

„Imperiul francez”
Înfrângând într-o nouă și grea bătălie, la Wagram (1809) pe împăratul habsburgic,
Napoleon a ajuns în culmea puterii și gloriei. A desființat sute de stătulețe mici germane. A
ocupat Spania și Portugalia, formând „Marele imperiu francez”. Se intitula: Împărat al
francezilor, protector al Confederației Rinului, rege al Italiei, mediator al Confederației
elvețiene. Ducatul Varșovia asculta de dânsul, iar în Spania și în Olanda a pus regi pe doi din
frații săi. Imperiul lui se baza pe Marea armată, comandată de ofițeri de valoare: Ioachim
Murat, Michel Ney, Andre Massena. Dar începând din 1811, Imperiul lui Napoleon a început
să dea semne de slăbiciune. Blocada continentală, în loc să slăbească Anglia să încheie pace,
a provocat o criză economică în întreaga Europă și chiar în Franța. Apoi, poporul spaniol s-a
răsculat și a pornit un sângeros război de partizani. În marea lor dorință de a-l înfrânge pe
Napoleon, englezii i-au ajutat pe spanioli cu arme și trupe. Așa, în Spania, Napoleon a
pierdut foarte mulți soldați.

Bătălia de la Austerlitz unde Napoleon a căștigat o strălucită victorie 6

Campania din Rusia; prăbușirea Imperiului francez
Când țarul Alexandru nu a mai respectat blocada continentală, Napoleon a pregătit o mare campanie împotriva Rusiei, în care afară de francezi intrau și italieni,
polonezi, germani, austrieci. A câștigat mai multe bătălii, a intrat în Moscova, dar n-a putut zdrobi armata țarului. A fost silit să se retragă din Rusia, pe vreme de
iarnă. Pe drum, în grele lupte cu partizanii și cu armata rusă, comandată de generalul Kutuzov, împăratul a pierdut toți soldații și s-a întors singur în țară.
Campania din Rusia a însemnat începutul dezastrului pentru Napoleon I și pentru Imperiul francez.
Rusia, Anglia, Prusia, Imperiul habsburgic s-au coalizat și au îndemnat popoarele să lupte pentru eliberarea de sub stăpânirea franceză. Napoleon și-a refăcut
armata, dar a fost înfrânt în marea bătălie de la Leipzig (1813), numită și „bătălia națiunilor”.
Retras în Franța, Napoleon a continuat lupta, cu multă îndârjire, împotriva adversarilor care invadau țara. Dar, văzând că adversarii erau mult mai puternici, mulți
oameni politici și o parte din mareșali l-au părăsit. Rămas singur, Napoleon a abdicat, în aprilie 1814, și s-a retras în insula Elba. Biruitorii lui au adus pe tronul
Franței pe Ludovic al XVIII-lea și au ținut țara sub ocupație.

„Cele 100 de zile”; caracterul și urmările războaielor napoleoniene

Poporul francez se temea de rege care era fratele celui ghilotinat și de răzbunarea aristocraților. Aflând despre frământările din Franța, Napoleon a venit iar în
țară. Poporul și armata l-au primit cu entuziasm de nedescris. Ludovic al XVIII-lea a fugit. Dar împotriva lui Napoleon s-au coalizat toate marile puteri ale Europei.
În bătălia de la Waterloo a fost înfrânt (18 iunie 1815) și a abdicat a doua oară, după ce domnise o sută de zile. S-a predat englezilor care l-au transportat în
Insula Sf. Elena, unde l-au ținut închis până la moarte (1821).
Războaiele napoleoniene au fost războaie de cucerire, pentru gloria împăratului și a Franței. Ele au pricinuit pierderea unui mare număr de oameni și distrugerea
multor bunuri. Dar, în același timp, în teritoriile stăpânite, Napoleon a aplicat o serie de reforme rezultate din revoluția franceză, a desființat puzderia de
stătulețe germane, a eliberat țărănimea și a făcut să progreseze economia capitalistă și să prospere burgheziile naționale.

Congresul de la Viena, formarea Sfintei Alianțe

Ca să rezolve problemele deschise de revoluția franceză și de Imperiul napoleonian, monarhii aliați, biruitori împotriva lui Napoleon, au ținut Congresul de la
viena (1814-1815). Cel mai activ în acest congres a fost Metternich, cancelarul Austriei, „Cei patru mari”, adică țarul Rusiei, împăratul Austriei, regele Angliei și
regele Prusiei, au redus Franța la granițele din 1792, au recunoscut Rusiei – Finlanda și cea mai mare parte din Polonia, cu titlul de Regatul Varșoviei; au dat
Lombardia Austriei. Împăratul Austriei a devenit președintele Confederației germane; partea de apus a Poloniei a obținut-o Prusia; din Polonia au lăsat liber numai
un mic teritoriu în jurul Cracoviei; Anglia păstra toate coloniile cucerite în această vreme și i se confirma stăpânirea mărilor. Belgia era unită cu Olanda și formau
Regatul Țărilor de Jos. În Spania și în Italia de sud, ca și în Franța, a fost restaurată, la conducere, aristocrația și dinastia Bourbon.
Congresul de la Viena a căutat să stabilească situația de dinaintea revoluției. A fost introdus iarăși absolutismul, călcându-se în picioare aspirațiile de suveranitate
și unitate națională, precum și dorința de libertate a popoarelor. Regimul social-politic impus în Europa de biruitorii lui Napoleon s-a numit restaurație.
Pentru aplicarea hotărârilor luate la Viena s-a creat Sfânta Alianță, în care intrau: țarul Rusiei, împăratul Austriei, regele Prusiei și apoi al Franței. Monarhii și-au
arogat dreptul de a interveni oriunde apărea o mișcare socială, națională ori liberală împotriva absolutismului. Această alianță a monarhilor împotriva popoarelor a
dominat Europa până în anul 1848.

7
 Bibliografie

1. Stiles Andrina - ,,Napoleon Fran a i Europa’’.Editura All,1993.

2. Rosenzweig. D - ,,Napoleon’, ,Editura Enciclopedică Română,Bucure ti,1970.
3. Manual Istorie VII – Editura didactică și pedagogică București 1985 – Imperiul francez (1804-1815)

https://epedia.ro/2021/04/12/imperiul-francez-1804-1815/
https://ro.scribd.com/search?query=imperiul%20francez