Sunteți pe pagina 1din 6

Fusta pantalon e foarte simplu de facut din

tiparul de fusta clasica


* Daca aveti un tipar de fusta clasica, care vi se potriveste, puteti sa-l
transformati foarte simplu intr-un tipar de fusta pantalon, mai larga sau mai
putin larga, dupa gusturi si posibilitati.
Am sa va arat cum se face dupa metoda lui Müller & Sohn (Müller &
Fiul/Son), adica dupa metoda de facut tipare folosita de Burda. Dupa ce
explic principiul de modificare al tiparului voi arata cum se face o fusta
pantalon dreapta, una evazata si modelel de mai jos.
Tiparul se poate folosi foarte bine si pentru un pantalon de pijama mai larg.

Dimensiunile de care aveti nevoie sunt cele folosite la facutul fustei clasice
(nu toate se folosesc, unele sunt doar pentru verificare; pe cele de care aveti
nevoie le ingros)
*Inaltimea soldului (Inaltimea Talie-Sold 2, cum l-am numit in Cum se face
tiparul de fusta clasica) Tot cautand imagini, am gasit imaginea asta pe situl
de la Burda Style (lectia despre masurat, in germana), care da informatii
despre mai multe masuri, decat cele explicate in revista Burda.

* Talia
* Soldul (plus surplus) - daca aveti un tipar pe care nu l-ati facut singure,
masurati pe el de la talie cat este inaltimea soldului si marcati un punct pe
linia laterala de cusatura. De acolo duceti o perpendiculara pe linia verticala
de la mijlocul fetei si al spatelui. Masurati pe aceste linii grosimea soldului pe
tiparul de fata si pe cel de spate, le adunati si le dublati.
* Lungimea fustei
* Distanta de la talie pana la suprafata pe care stai, pe care am s-o
numesc Distanta D pana se milostiveste cineva si imi spune cum se
numeste in romaneste (in engleza este Pant Rise Measurement, iar in
germana Leibhöhe).
Trebuie sa va spun ca in general, in nici o carte din cele pe care le-am vazut,
mai ales in  cartea lui Müller & Sohn nu am vazut sa se masoare la spate, asa
cum arata Burda, ci de-a lungul soldului, ca in poza de mai jos de pe
Threads, paralel cu linia desenata de ei. Dar din talie pana le suprafata pe
care stai.

Sau incercati si metoda asta, in care folosesti o linie si fixezi centimetrul pe


ea, cum face domnul in video, dar aveti grija sa notati unde vine muchia
liniei pe centimetrul infasurat pe ea. Distanta asta se scade din masura pe
care o obtii pe centimetru masurand pana in talie.

Masura standard pentru diferite marimi (care sunt puse in paranteza) este:
24,9 (32), 25,3 (34), 25,7 (36), 26,1 (38), 26,5 (40), 26,9 (42), 27,3 (44),
27,7 (46), 28,3 (48), 28,9 (50), 29,5 (52), 30,1 (54), 30,7 (56), 31,3 (58),
si 31,9 (60).
Tot din Müller & Sohn copiate.

Dar mai bine sa masurati, pentru ca nu suntem facute dupa standarduri.


Eventual controlati cu cele 3 metode daca obtineti cam aceeasi masura (luati
masura medie, as zice eu).
In cazul tiparului folosit de mine:

Talie = 69 cm (67 + 2)
Sold 2 = 108 (102 + 6)
Inaltimea T-S2 = 22
Distanta D = 26,5 (luata din tabel, fiindca nu-mi fac pantaloni).

1. TIPAR FUSTA PANTALON DREAPTA

La tiparul de fusta clasica dreapta trebuiesc adaugate partile care vin intre
picioare. Raportul dintre tiparul de fusta clasica dreapta si tiparul de fusta
pantalon dreapta se vede in poza de mai jos. Partile hasurate cu galben
trebuiesc adaugate la tipar.
Dupa ce mai adaug niste linii si niste formule veti intelege cat de simplu se
face.
Intai - principiul.
Se deseneaza linia 3-10 pentru adancimea croielii pantalonului. Linia este
paralela cu linia soldului.
* Din punctul 1 (respectiv 7) se masoara pe mijlocul fetei (spatelui) Distanta
D (pant raise measurement / Leibhöhe) PLUS 0-2 cm
 1-2 = 7-8 = Distanta D + [0-2 cm]
 Regula este si aici, cu cat ai masura de haine mai mare, cu atat trebuie sa te
departezi mai mult de surplusul 0. Deci punet PLUS 2 cm fara ezitari, iar
daca aveti silueta de maechin, hai, intre 1 si 2.

* Din punctul 2 (respectiv 8) te ridici in sus pe linia 2-1 (8-7) si marchezi


punctul 4 si 9 cu ajutorul urmatoarei formule:
FATA = 1/8 grosimea soldului (hip circumference) MINUS 2 cm
SPATELE = 1/8 grosimea soldului (hip circumference) PLUS [2-3 cm]

* Pe linia 2-8 prelungita masurati aceleasi dimensiuni ca mai sus si marcati


punctele 3 si 10.

3-2 si 2-4 sunt laturile (egale) ale unui triunghi echilateral cu varful in 2.
9-8 si 8-10 sunt si ele laturile unui triunghi echilateral cu varful in 8.

* Uniti punctele 3 cu 4 si 9 cu 10 ca sa obtineti doua linii ajutatoare.

* Müller & Sohn zice (sau zic =daca sunt 2) ca trebuie sa duceti o
perpendiculara din 2 pe 3-4 si din 8 pe 9-10 ca sa aflati punctele 5 si 11.
Daca imi aduc aminte bine de la scoala mea din Ploiesti - e mult de atunci - e
suficient sa masurati mijlocul liniei ajutatoare.
* Uniti punctul 5 cu punctul 2 si punctul 8 cu punctul 11. Acum trebuie
determinat punctul de mijloc al curburii.

La FATA este la jumatatea distantei dintre 5 si 2.


La SPATE este cu 0.5 cm mai spre interior de la jumatatea distantei 8-11.
Partea dinspre exterior este mai mare.
8-12 = 1/2 din 8-11 PLUS 0,5 cm
12-11 = 1/2 din 8-11 MINUS 0,5 cm.

* Uniti punctele 4-6-3 si 9-12-10 cu o linie curba, ca in poza de mai sus.

* Apoi prelungiti linia tivului si duceti prin punctele 3 si 10 o linie paralela cu


mijlocul fetei / spatelui pana intersecteaza linia tivului.

Acum taiati cele doua tipare ca sa obtineti fusta pantalon, dreapta. Care va
arata cam ca mai jos si dupa mine poate fi folosita foarte bine si pentru un
pantalon de pijama, cu conditia sa nu coaseti pensele, ci sa le lasati asa si sa
puneti elastic in talie.

PS. Pentru pantaloni de pijama trebuie facut tiparul de fusta cu un surplus


de cel putin 10-12 cm, daca nu mai mult. Masurati mai bine  diferenta
dintre1/2 grosimea soldului si largimea unei pijamale comfortabile (jumatate)
= acela este surplusul de lejeritate pe care doriti sa-l obtineti.

(va urma: Fusta pantalon evazata si apoi modelele de mai sus)


Publicat de SewingZoe la 12:46 
Trimiteți prin e-mailPostați pe blog!Distribuiți pe TwitterDistribuiți pe FacebookTrimiteți către
Pinterest

S-ar putea să vă placă și