În literatura de specilitate teoriile sociologice sunt grupate în diverse moduri,

după diferite criterii, toate clasificările pornind de la descrierea teoriilor clasice,

continuând cu teoria anomiei, teorii culturaliste, ale controlului social, ale etichetării
şi multe altele.

A. Precursorii teoriilor sociologice:

I. Şcoala cartografică a cărei reprezentanţi sunt consideraţi: A. M. Guerry în Franţa,
A. J. Quételet în Belgia şi Henry Mayheu în Anglia.
În centrul preocupărilor şcolii cartografice s- a situat analiza statistică a
criminalităţii urmărind surprinderea anumitor " regularităţii" în dinamica ei.
A. M. Guerry (1802- 1866) a cercetat a cercetat legătura între anotimpuri si
criminalitate prin metoda geografică şi a considerat ca există anumite corelaţii între
harta criminalităţii şi unele variabile de ordin economic, social sau cultural.
A. Quéelet ( 1796- 1874), matematician şi statistician belgian susţine că
fenomenul criminal este un fenomen social, că este inerent oricărei societăţii şi că are
un caracter constant şi permanent. El se produce în mod regulat, an de an, asemănător
natalităţii sau mortalităţii. Aşa cum naşterile sau decesele se pot prevedea ca număr,
tot astfel se pot prevedea(ca număr) şi crimele.
Este pentru prima dată cînd, pe baza cifrelor statistice se încearcă formularea
unei legi ştinţifice în criminologie, respectiv legea constanţei criminalităţii, precum şi
legea termică a criminalităţii( relevată şi de Guerry).
Quételet a fost unul printre primii specialişti în ştiinţele sociale care a utilizat
metode statistice şi matematice pentru a analiza influenţa factorilor sociali şi
individuali în etiologia crimei, după cum urmează:
- vârsta care influenţează comiterea unei crimei ca şi tipul
crimei săvârşite. În acest sens, criminalitatea s- ar afla în relaţie direct proporţională
cu " forţa fizică şi pasiunile indivizilor", iar în ceea ce priveşte tipul crimei, în tinereţe
se săvârşesc în special fapte cu violenţă, contra persoanei şi la bătrâneţe, infracţiuni
contra proprietăţii;
- sexul influenţează disponibilitatea de a comite infracţiuni,
bărbaţii comiţând mai frecvent infracţiuni, precum şi tipul de delicte, femeile
preferând infracţiuni contra proprietăţii;
 - anotimpul. Vara se comit mai multe infracţiuni contra
persoanei, iar iarna contra proprietăţii;
- climatul sudic stimulează săvârşirea infracţiunilor contra
persoanei, iar cel nordic contra proprietăţii;
- eterogenitatea socială determinată de imigrare, poate
conduce la violenţă, discriminare, inegalitate socială;
- profesia influenşează tipul de delict comis în sensul că
persoanele instruite se implică în fapte infracţionale care presupun un anumit
rafinament şi pregătire intelectuală;
- sărăcia. Omul nu săvârşeşte infracţiuni datorită stării de
sărăcie, ci ca o consecinţă a trecerii rapide de la o stare de ralativ confort la una de
mizerie.
- alcoolismul determină săvârşirea infracţiunilor cu violenţă.

II. Şcoala sociologică. În cadrul şcolii sociologice sunt reunite diferite orientări de la
sfârşitul secolului al XIX- lea şi începutul secolului XX care şi- au concentrat atenţia
asupra rolului factorilor sociali în geneza crimei.
a. Şcoala mediului social sau şcoala lioneză reprezentată de A. Lacassagne, L.
Manouvrier şi G. Tarde a promovat ideea căreia mediul social are rol determinant în
geneza criminalităţii.
Teoria lui A. Lacassagne este rezumată în două fraze celebre formulate stfel:
" Societăţiile nu au decât criminalii pe care îi merită" şi " Mediul social este mediul de
cultură al criminalităţii, iar microbul este infractorul, un element care nu prezintă
importanţă decât în ziua în care găseşte mediul care îl face să se dezvolte". Aceste
fraze au devenit laitmotivul teoriilor sociologice şi conţin de fapr ideea conform
căreia fiecare societate se caracterizează prin acele tipuri de infracţiuni şi de infractori
care corespund condiţiilor economice, culturale, morale şi sociale proprii.
Tarde vede în social un fenomen de ralaţii psihosociale între indivizi,
guvernat de legea imitaţiei. Potrivit concepţiei sale, în societate există anumite
activităţi sau acţiuni sociale care se propagă prin imitaţie pe care unii indivizi le
preiau de la alţii. Aceste acţiuni sau relaţii sociale sunt preexistente indivizilor şi
aceştia le învaţă unii de la alţii. În ceea ce priveşte criminalitatea, legea imitaţiei îşi
produce efectele sale în sensul că un anumit individ devine hoţ, fiindcă are exemple
de furturi în societate, altul falsifică, deoarece în societate are exemple în acest sens.
 Pornind de la această concepţie, Tarde a studiat relaţia dintre criminalitate şi
profesia exercitată, ajungând la concluzia că există un criminal profesionist, concept
care îl substituie celui de criminal înnăscut. Acest tip de criminal face din infracţiune
o meserie, o sursă de existenţă, caracterizându- se prin limbaj, semne de recunoaştere
şi reguli de asociere.
b. O altă grupare de orientare sociologică reprezentată de von Lizt în
Germania, A. Prins în Belgia şi Van Hammel în Olanda s- a centrat spre analiza
statistico- matematică a criminalităţii, urmărind corelaţiile dintre aceasta şi alte
fenomene sociale cum ar fi stratificare socială, concurenţă, structura populaţiei,
repartizarea veniturilor.
c. Teoriile inspirate din tezele marxiste, ideile lui Marx şi Engels cu privire
la rolul factorilor economici în dezvoltarea societăţii, la caracterul social determinant
al criminalităţii, la probleme generate de capitalism( exploatare, şomaj, corupţie).

III. Sociologia criminală italiană

E. Ferri este cel mai de seamă reprezentant al sociolofiei criminale italiene
cu lucrarea " Sociologia criminală" în care cercetează, în primul rând criminalitatea ca
un ansamblu de crime, deci ca pe un fenomen de "masă", criminalul sub aspectele lui
antropologice, sihologice dar mai ales sub aspectele sociale, de asemenea analizează
originea şi natura criminalităţii, sustinând că este vorba de un fenomen cu natură
complexă, individuală, fizică şi socilă.
Analizând mişcarea generală a criminalităţii în Italia, dar şi în alte ţări
europene, cum ar fi: Franţa, Germania, Austria, Spania, Ferri constată că:
- creşterea criminalităţii, cu unele deosebiri de o ţară la alta, apare ca o
paralelă, în sensul că atunci când într- o ţară creşterea este accentuată, ea apare
accentuată şi în altă ţară, când este constantă într- o ţară este constantă şi în altă ţară.
- această creştere se corelează cu accentuarea altor fenomene din ţara
respectică( mişcarea populaţiei, stare economică, evenimente istorice)
- Ferri a stabilit anumite legi în criminologie, şi anume legea saturaţiei
criminalităţii(în sensul că orice creştere ajunge la un punct de saturaţie, atât cât
societaea respectivă poate permite, mai departe nu creşte fiindcă societatea nu
suportă) şi legea suprasaturaţiei(conform căreia orice fenomen social cum ar fi
războiul , foametea, revoluţia produce o creştere bruscă a criminalităţii. Odată cu
epuizarea fenomenuluiîn cauză, criminalitatea revine la limitele sale "normale").
 B. Teorii sociologice moderne- Teoria anomiei
Concepţia despre anomie a lui Émile Durkheim
Una dintre primele şi cele mai închegate teorii sociologice care îţi propun să
explice fenomelen de criză şi comportamentele deviante manifestate în societatea
modernă, este teoria anomiei.
Sensul originar al termenului provine din gândirea greacă (a= fără, nomos=
norme) având o semnificaţie negativă, desemnând o stare de dezordine, de nedreptate,
de abuz.
Analizând evoluţia societăţii de la formele ei tradiţionale la cele moderne, în
lucrarea sa "Diviziunea muncii sociale", E. Durkheim consemnează că pentru
funcţionarea ei noemală societatea trebuie să îndeplinească trei condiţii de bază:
1. între elemenetele, "organele" care constituie ansamblul social, este
necesar să existe un ansamblu social, este necesar să existe un sistem de relaţii
solidare;
2. conştientozarea acestei solidarităţii de către elementele ăn cauză;
3. o formă de reglementare a funcşionării ansamblului social care
"predetermină" modul în care elementele întregului trebuie să conveargă între ele.
Procesul de integrare socială reprezintă extinderea legăturilor sociale asupra
membrilor unei populaţii, iar anomia sau dezintegrarea reprezintă tocmai procesul
opus, respectiv comprimarea, reducerea numărului şi intensităţii legăturilor sociale
între membrii unei populaţii.
În viziunea lui Durkheim societatea este exterioară indivizilor, ea are o
"putere morală" de necontestat asupra acestora. " Fiind plasată în afara şi deasupra
contingenţelor individuale şi locale, ea nu priveşte lucrurile decât sub aspectele lor
concretizate în idei comunicabile... Societatea vede mai departe şi mai bine ca
indivizii".
Raportul între libertatea individului şi starea de anomie este considerată în
viziunea sociologului francez: "... nimic nu este mai fals decât acest antagonism...
între autoritatea regulii şi libertatea individului. Libertatea este ea însăşi produsul unei
reglementări. Eu nu pot fi liber decât în măsura în care altul este împiedicat să profite
de superioritatea sa fizică, economică sau de alt ordin de care dispune şi singurul
obstacol în calea acestui abuz de putere este regula socială".
Dacă "pasiunile umane " pot fi stăvilite de către raţiune (Platon) printr- un
"contract social"(Th. Hobbes sau J. Rousseau) sau prin intervenţia guvernului(A.
Comte), în concepţia lui Durkheim acestea "nu se opresc decât în faţa unei puteri
morale pe care o respectă. Dacă o autoritate de acest gen lipseşte, atunci domneşte
legea celui mai tare".
Deci forţa care asigură regula morală în virtutea căreia funcţionează viaţa
socială, se realizează legăturile între indivizi, nu este reglementată, impusă din afara
societăţii, ci îşi are sorgintea în esenţa societăţii, a legăturilor dintre oameni,
concretizându-se în ceea ce sociologul francez denumeşte "conştiinţa comună" sau
"colectivă"