DOSAR NR.

23814/300/2014

ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREŞTI – SECŢIA CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR. 12342
ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA de 13.11.2014
INSTANŢA CONSTITUITĂ din:
PREŞEDINTE: NISTOR FLORELA
JUDECĂTOR: CREŢESCU ELENA
GREFIER: DAMIAN NICOLETA

Pe rol se află soluţionarea cauzei de faţă, având ca obiect cerere în anulare -

ordonanţă de plată, formulată de creditoarea S.C. ASTRA TOURS DOB S.R.L. în
contradictoriu cu debitorii S.C. CDI TRANSPORT INTERN & INTERNATIONAL S.R.L. şi
ZAHARIA ION.
Dezbaterile orale au avut loc în şedinţa publică din data de 06.11.2014 şi au fost
consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă,
când instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la data de
13.11.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanţe la data de 29.09.2014, sub nr.
23814/300/2014, creditoarea SC Astra Tours Dob SRL a formulat, în contradictoriu cu
debitoarea SC CDI Transport Intern & Internaţional SRL şi cu fideiusorul Zaharia Ion, cerere
în anulare împotriva sentinţei civile nr. 9370/15.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului
2 Bucureşti în dosarul nr. 16645/300/2014, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să
fie anulată sentinţa civilă contestată şi, pe cale de consecinţă, să fie obligată debitoarea, în
solidar cu fideiusorul Zaharia Ion, să-i plătească suma de 39.276,99 lei, din care 22.289,79 lei
reprezentând contravaloare prestări servicii facturate şi neachitate şi suma de 16.987,20 lei
reprezentând penalităţi de 0,5% din valoarea debitului neachitat, calculate până la data de
31.07.2014, conform art. 5.3 din contractul de prestări servicii nr. 434/29.04.2013, cu
cheltuieli de judecată.

1
 În motivarea cererii, creditoarea a arătat că la data de 01.08.2014 a solicitat
Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti emiterea unei ordonanţe de plată pentru suma de
45.729,39 lei, din care suma de 28.742,19 lei reprezentând contravaloare prestări servicii
facturate şi neachitate.
Creditoarea a precizat că, după introducerea acţiunii, debitoarea a achitat, la data de
10.09.2014, suma de 6.452,40 lei, lichidând factura nr. 2176/27.10.2014, astfel că debitul
neachitat este compus în prezent din suma de 22.289,79 lei reprezentând prestări servicii şi
suma de 16.987,20 lei reprezentând penalităţi de întârziere.
Totodată, creditoarea a mai arătat că instanţa a respins cererea formulată de ea
împotriva debitoarei S.C. CDI Transport Intern & Internaţional S.R.L. şi fideiusorului Zaharia
Ion, ca neîntemeiată, reţinând că nu poate fi utilizată procedura specială a ordonanţei de plată
pentru recuperarea creanţei întrucât beneficiarul avea obligaţia de a achita preţul serviciilor de
peron în numerar, la casieria S.C. Astra Tours Dob S.R.L până la data de 10 a lunii curente. În
considerentele instanţei se mai menţionează că prin cererea de chemare în judecată
creditoarea a solicitat obligarea debitorilor la plata contravalorii a 5 facturi, conform cererii de
chemare în judecată şi fişei de calcul a penalităţilor, dar au fost depuse la dosar doar trei
facturi în copie certificată pentru conformitate cu originalul, lipsind facturile nr.
2176/27.01.2014 şi nr. 2211/21.02.2014, precum şi faptul că pentru a fi în prezenţa unui
contract în sensul prevăzut de art. 1013 C.pr.civ, este suficientă emiterea unor facturi, urmată
de acceptarea acestora. Sub acest aspect, instanţa a reţinut că facturile existente la dosarul
cauzei, emise de creditoare, nu au fost însuşite de debitoare, neexistând semnătura acesteia,
motiv pentru care instanţa a apreciat că nu este dovedit caracterul cert, lichid şi exigibil al
creanţei. Creditoarea consideră, însă, că prin aceasta instanţa s-a contrazis cu cele reţinute
anterior, întrucât instanţa a constatat că procedura ordonanţei de plată poate fi utilizată în
măsura în care, deşi facturile nu sunt semnate şi ştampilate de debitoare pot fi coroborate cu
dispoziţiile contractuale, contractul fiind semnat şi însuşit de către ambele părţi.
Pentru a pronunţa sentinţa civilă contestată în cauză, instanţa a reţinut la punctele
22,23,24,25,26 din sentinţă că nu poate stabili caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei,
întrucât nu se poate stabili concordanţa dintre facturile emise şi contract, în condiţiile în care
în contract se menţionează 510 curse/luna, număr care nu corespunde cu numărul de curse
menţionat în fiecare dintre cele 5 facturi emise, numărul de curse facturate fiind variabil,
respectiv mai mic decât cel din contract. Mai mult decât atât, instanţa a apreciat că este
necesară administrarea unor probe în condiţiile dreptului comun, având în vedere faptul că
debitoarea a notificat creditoarei, în luna mai 2014, intenţia de a rezilia contractul de prestări
servicii, astfel că se impune o analiză a raporturilor contractuale dintre părţi în lumina
executării reciproce a drepturilor şi obligaţiilor.

2
 În considerentele sentinţei atacate, creditorul a arătat că se menţionează, la punctul
27, necesitatea lămuririi raporturilor dintre creditoare, debitor şi fideiusorul Zaharia Ion,
deoarece contractul depus de către creditoare la dosar nu este semnat de acesta din urmă.
Creditoarea apreciază că situaţia de fapt reţinută de instanţă nu corespunde realităţii,
unele motivări excedând cauzei deduse judecăţii, şi prin urmare sentinţa pronunţată este vădit
netemeinică şi nelegală.
Pentru a aprecia astfel, creditoarea a învederat instanţei că motivarea privind
inaplicabilitatea procedurii ordonanţei de plată determinată de faptul că în contract s-a
specificat că plata se face în numerar la casieria creditoarei, nu este justificată întrucât în
contract se prevede că plata se face în numerar, la casieria societăţii reclamante sau în cont,
aspect care este perfect legal, cu atât mai mult cu cât debitoarea a făcut plata facturilor în
contul societăţii. Mai mult decât atât, creditarea a arătat că, deşi în contract s-a prevăzut că
termenul de plată a facturilor este până la data de 10, pentru luna curentă, în stabilirea
cuantumului penalităţilor de întârziere, s-a luat ca termen de plată data de 10 a lunii
următoare celei în care s-a primit factura de către debitoare, respectând astfel prevederile
Legii nr. 72/2013 privind combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor contractuale de
plată, aşa cum a arătat şi în cererea introductivă de instanţă.
În ceea ce priveşte considerentul reţinut de prima instanţă constând în nedepunerea la
dosar a celor 5 facturi emise, creditoarea a arătat că aceasta nu poate fi decât o eroare, din
moment ce toate actele anexate cererii de chemare în judecată au fost capsate şi conţineau
toate cele cinci facturi în discuţie, atât pentru exemplarul destinat instanţei cât şi pentru cel
necesar pentru comunicare, cu atât mai mult cu cât la exemplarul rămas la creditoare sunt
ataşate în copie certificată toate cele cinci facturi, menţionate în cererea de chemare în
judecată, dar şi în fişa analitică a contului 411 pentru debitoarea din prezenta cauză.
În plus, creditoarea a susţinut că acest considerent nu este unul pe care s-ar putea
întemeia o soluţie de respingere, întrucât instanţa avea obligaţia, potrivit art. 200 C.pr.civ să
verifice de îndată după primire, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte condiţiile
prevăzute de art. 194-197 C.pr.civ şi constatând că lipsesc două facturi, trebuia să comunice
reclamantei, în scris lipsurile cererii cu menţiunea ca în termen de cel mult zece zile de la
primirea comunicării, să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării
cererii, cu atât mai mult cu cât în considerentele aceleiaşi sentinţe se menţionează că în
conformitate cu disp. art. 1016 alin.2 şi 3 C.pr.civ, cererii i-au fost ataşate copii de pe
înscrisurile pe care creditoarea îşi întemeiază acţiunea, însemnând prin aceasta că cele două
facturi în litigiu au ajuns la instanţă, dar probabil s-au rătăcit în arhiva acesteia.
În acest sens, creditoarea a anexat cererii în anulare copii certificate a facturilor nr.
2176/27.01.2014 şi 2211/21.02.2014, cu menţiunea că la data de 10.09.2014 debitoarea a

3
achitat factura nr. 2176, anexând totodată şi extrasul de cont al BCR din 17.09.2014 pentru
perioada 01.09.2014 - 17.09.2014 pentru dovedirea plăţii efectuate.
În ceea ce priveşte motivarea referitoare la lipsa caracterului cert al creanţei
determinat de faptul că debitoarea nu şi-a însuşit facturile în cauză, creditoarea a susţinut că
aceasta nu corespunde realităţii, întrucât deşi debitoarea nu a arătat în întâmpinare faptul că
nu îşi însuşeşte cele cinci facturi emise, aceasta a arătat că din cele cinci facturi menţionate în
cerere, lipsesc două şi că sub acest aspect este necesară administrarea de probe, în condiţiile
dreptului comun, căutând prin aceasta să întârzie cât mai mult obligarea sa la plată.
În aceste condiţii, creditoarea a arătat că instanţa nu trebuia să respingă în totalitate
cererea de emitere a ordonanţei de plată, în măsura în care constatata lipsa de la dosar a
acestora, deşi nu s-au respectat prevederile art.200 C.pr.civ, ci trebuia să o admită în parte,
obligând debitorii la plata contravalorii celor trei facturi ataşate cererii şi a penalităţilor de
întârziere aferente, invocând în acest scop prevederile art. 1021 alin.2 C.pr.civ.
Creditoarea a învederat instanţei că respectiva creanţă este certă, întrucât are o
existenţă neîndoielnică, este lichidă, având un cuantum determinat şi exigibilă întrucât s-au
împlinit termenele scadente.
În plus, creditoarea a arătat că nu există nicio prevedere legală, care să instituie
obligativitatea ca, la primirea facturii, creditorul să aplice ştampila pe factura pe care a
semnat-o, existând numai obligaţia pentru creditor ca, atunci când înmânează factura direct
reprezentantului creditorului, să facă această predare sub semnătură de primire. Creditoarea
a precizat că, în cauza de faţă, facturile au fost emise lunar şi au fost înmânate unuia dintre
şoferii debitoarei, care veneau cu mijlocul de transport persoane în autogară, la biroul de
informaţii, pentru a fi pontaţi ca prezenţi în autogara şi pentru a le fi semnate foile de parcurs,
ocazie cu care unuia dintre şoferii debitoarei i se înmâna şi factura, semnând corespunzător de
primire şi indicând în clar numele şi cartea de identitate şi prin urmare debitoarea nu poate
nega primirea vreunei facturi, mai ales că a plătit facturile timp de circa 7 luni şi nu a
contestat că nu le-a primit, însuşindu-le în modalitatea descrisă anterior.
Mai mult decât atât, creditoarea a arătat că soluţia de respingere nu se justifică în
condiţiile în care instanţa a motivat şi faptul că dacă facturile neştampilate chiar nesemnate se
coroborează cu dispoziţiile contractului pot fi utilizate în procedura ordonanţei de plată.
În ceea ce priveşte neconcordanţa dintre prestaţiile contractuale şi cele facturate,
creditoarea a învederat instanţei că acesta nu poate constitui un motiv de respingere a cererii,
determinat de lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil, întrucât în contractul de prestări servicii
s-a înscris numărul de curse în conformitate cu prevederile programului de transport întocmit
de Autoritatea Rutieră Română pentru debitoare, astfel că numărul de curse înscrise în
contract nu putea fi facturat în condiţiile în care nu au fost efectuate, facturile emise precizând

4
în concret numărul de curse efectuate de debitoare şi care au fost înregistrate în registrul
special de la biroul de informaţii.
Creditoarea a mai precizat că această neconcordanţă între facturile emise şi cele
prevăzute în contract se explică prin aceea că debitoarea nu a efectuat toate cursele
prevăzute în programul de transport şi în contractul încheiat între părţi, şi acest fapt nu o
îndreptăţeşte să factureze mai multe curse decât cele efectiv prestate. Prin urmare, arătând că
obligaţiile de plată ale debitoarei rezultă din facturile emise lunar şi primite pe bază de
semnătură de către debitoare şi nu din numărul de curse contractate, creditoarea a subliniat
că nu este necesară administrarea de probe pentru a stabili caracterul cert, lichid şi exigibil al
creanţei.
Administrarea suplimentară de probatorii, în opinia reclamantei, nu este necesară nici
sub aspectul analizei raporturilor contractuale dintre părţi, ca urmare a notificării de către
debitoare în luna mai 2014, a intenţiei de a rezilia contractul, întrucât astfel cum a arătat şi în
cererea de chemare în judecată, la data de 05.05.2014, debitoarea a notificat intenţia sa de a
rezilia contractul, pe motivul schimbării de către Autoritatea Rutieră Română a capătului de
traseu din Piteşti, creditoarea fiind de acord cu rezilierea contractului, dar a trebuit să emită
factura cu nr. 2380/23.05.204, pentru un număr de 16 curse efectuate deja, de tranzitare a
autogării de mijloacele de transport ale debitoarei, subliniind totodată că după notificarea
intenţiei de reziliere, nu s-au mai efectuat alte curse şi pe cale de consecinţă nu s-au mai emis
alte facturi.
Prin urmare, creditoarea a arătat că necesitatea administrării unor probatorii
suplimentare nu se justifică nici din perspectiva faptului că debitoarea nu a contestat
caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, singura apărare formulată fiind cea referitoare la
lipsa de la dosar a două dintre facturi.
În ceea ce priveşte lipsa semnăturii fideiusorului Zaharia Ion, pe contractul de prestări
servicii, intervenit între părţi, creditoarea a arătat că numitul Zaharia Ion are o dublă calitate,
atât de reprezentant al debitoarei, cât şi de fideiusor, astfel că nu era necesar să semneze
contractul de două ori.
Creditoarea a mai arătat că instanţa de judecată, în situaţia în care a apreciat ca fiind
necesară respingerea cererii de emitere a ordonanţei de plată, trebuia să pronunţe o încheiere
şi nu o sentinţă, astfel cum prevede art.1020 alin.1 şi 2 C.pr.civ.
Pe cale de consecinţă, creditoarea a solicitat admiterea cererii în anulare, anularea
sentinţei civile nr. 9370 din 15.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi admiterea în
parte a cererii de emitere a ordonanţei de plată, obligând în solidar debitorul şi fideiusorul la
plata sumei de 39.276,99 lei (rămasă după achitarea facturii nr. 2176/2014 ) reprezentând
22.289,79 lei contravaloare prestări servicii facturate şi neachitate şi 16.987,2 lei penalităţi de

5
întârziere, în cuantum de 0,5% din valoarea debitului neachitat în termen, pentru fiecare zi de
întârziere în efectuarea plăţii, calculate până la data de 31.07.2014, conform art. 5.3. din
contractul de prestări servicii nr.434/29.04.2013.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1023 C.pr.civ
Creditoarea a solicitat instanţei judecarea în lipsă conform art. 223 alin.3 C.pr.civ.
În probaţiune, creditoarea a depus copii de pe următoarele înscrisuri: facturile nr.
2176/27.01.2014 şi 2211/21.02.2014, balanţa analitică, extrasul de cont al BCR din
17.09.2014 pentru perioada 01.09.2014 - 17.09.2014.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei,
conform dispoziţiilor art. 6 alin. 2 din OUG nr. 80/2013.
În termen legal şi în apărare, debitoarea a depus întâmpinare, prin care a solicitat
respingerea cererii în anulare, precizând că suma solicitată de creditoare prin cererea
introductivă de instanţă, în cuantum de 28.742,19 lei, la care se adaugă penalităţi în cuantum
de 16.987,20 lei, depăşeşte suma de 16.209 lei care rezultă din însumarea celor 3 facturi ce i-
au fost comunicate.
Debitoarea a arătat că afirmaţia petentei privind rătăcirea celorlalte facturi la instanţă
nu se justifică, întrucât la data soluţionării ordonanţei situaţia se prezenta în maniera descrisă
în cuprinsul sentinţei pronunţate.
Totodată, debitoarea a arătat că împrejurarea că facturile emise de petentă nu au fost
semnate de reprezentanţii săi legali ridică serioase semne de întrebare cu privire la caracterul
cert, lichid şi exigibil al creanţei, considerând totodată că afirmaţia petentei în conformitate cu
care intimata nu s-a exprimat în legătură cu neînsuşirea facturilor este neîntemeiată, întrucât
în lipsa acestora nu se poate stabili dacă facturile reflectă realitatea efectuării curselor
facturate, numărul acestora, atât timp cât nu se face o analiză serioasă a registrului special de
la biroul de informaţii.
În plus, debitoarea a precizat că modalitatea de predare a facturilor conducătorilor
auto, care nu au nici un fel de calitate în ridicarea unor asemenea documente, neavând nici
posibilitatea şi nici calificarea necesară analizării corectitudinii acestora, este un element
discutabil în legătură cu stabilirea caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei.
Mai mult decât atât, debitoarea, în susţinerea cererii de respingere a cererii în anulare,
a arătat că în mod corect s-a reţinut de instanţa că existenţa unei notificări în legătură cu
rezilierea contractului, în luna mai 2013, impune o analiză mai detaliată a raporturilor juridice
dintre părţi, care nu poate fi realizată în cadrul ordonanţei de plată, considerând totodată că
neîndeplinirea cerinţelor privind caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei principale afectează
şi penalităţile de întârziere calculate asupra acestora.

6
 În ceea ce priveşte calitatea de fideiusor a lui Zaharia Ion, debitoarea a arătat că
aceasta este prevăzută în preambulul contractului, acesta nesemnând contractul în această
calitate, ci numai în calitate de administrator al societăţii debitoare.
Debitoarea a mai precizat că la data de 29.04.2013 s-a încheiat un act adiţional la
Contractul de prestări servicii nr. 434/29.04.2014, unde figurează în calitate de părţi doar
societăţile contractante, fără a figura şi fideiusorul şi fără a fi semnat de acesta, existând prin
urmare şi aspecte formale care pun sub semnul întrebării însăşi calitatea de fideiusor a
numitului Zaharia Ion, care nu şi-a însuşit prin semnătură nici contractul, nici actul adiţional la
acesta.
Prin urmare, debitoarea a învederat instanţei că atât timp cât cuantumul creanţei
principale este discutabil, cuantumul penalităţilor calculate la o astfel de bază este la fel de
discutabil, fiind necesară administrarea unor probatorii suplimentare în condiţiile dreptului
comun, ceea ce din perspectiva art. 1020 alin. 2 C.pr.civ, atrage respingerea cererii de emitere
a ordonanţei de plată, iar în condiţiile formulării unei cereri în anulare şi respingerea acesteia.
În drept au fost invocate dispozitiile art. 1020 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 06.11.2014, instanţa, în temeiul art. 258 raportat
la art. 255 C.pr.civ., a încuviinţat şi administrat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri,
constând în actele depuse la dosar, considerând că aceste probe sunt admisibile potrivit legii şi
duc la soluţionarea procesului.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa
reţine următoarele:
În fapt, prin sentinţa civilă nr. 9370/15.09.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2
Bucureşti în dosarul nr. 16645/300/2014, s-a respins ca neîntemeiată cererea de emitere a
ordonanţei de plată formulată de creditoarea S.C. Astra Tour Dob S.R.L., în contradictoriu cu
debitoarea S.C. CDI Transport Intern & Internaţional S.R.L. şi cu fideiusorul Zaharia Ion,
privind obligarea acestora la plata sumei de 45.729,39 lei, din care 28.742,19 lei cu titlu de
contravaloare servicii facturate şi neachitate şi 16.987,2 lei cu titlu de penalităţi de 0,5% din
valoarea debitului neachitat în termen pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăţii
calculate până la data de 31.07.2014, reţinându-se că nu s-a dovedit caracterul cert, lichid şi
exigibil al creanţei pe baza înscrisurilor de la dosar.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că suma solicitată nu are un
caracter cert, lichid şi exigibil, întrucât nu poate fi stabilită concordanţa dintre facturile emise şi
contractul intervenit între părţi, atât timp cât în art. 2.1. lit. c din contract se menţionează un
număr de 510 curse/lunar, preţul fiind de 3 euro+tva (tarif pentru o cursă pe zi), iar factura
nr. 2263 din 21.03.2014 reprezintă contravaloarea de tranzitare luna martie pentru 496 curse,
factura nr. 2319 din 22.04.2014 reprezintă contravaloarea de tranzitare luna aprilie pentru 458

7
de curse şi factura nr. 2380 din 23.05.2014 reprezintă contravaloarea de tranzitare luna mai –
16 zile pentru 256 de curse. Prin urmare, instanţa a apreciat că numărul de curse menţionat în
contract nu corespunde cu cel specificat în fiecare factură, aspect care afectează caracterul
cert lichid şi exigibil al creanţei şi având în vedere notificarea de reziliere din luna mai 2014
efectuată de debitoare este necesară administrarea de probatorii în condiţiile dreptului comun.
În plus, instanţa a mai reţinut că se impune clarificarea raporturilor contractuale dintre
creditor, debitor şi fideiusorul Zaharia Ion, având în vedere faptul că acesta din urmă nu a
semnat contractul intervenit între părţi, precum şi faptul că, deşi creditoarea a solicitat
emiterea ordonanţei de plată pentru plata contravalorii a 5 facturi, la dosar au fost depuse
doar 3 facturi.
Verificând hotărârea contestată si înscrisurile depuse la dosar, instanţa retine că
părţile au încheiat contractul de prestări servicii nr. 434 din 29.04.2013, având ca obiect
prestarea de către creditoarea SC Astra Tours Dob SRL, în favoarea debitoarei SC CDI
Transport Intern & Internaţional SRL, de servicii de autogara în vederea efectuării de curse,
conform graficului de circulaţie, pe ruta Bucureşti - Găeşti - Piteşti şi Bucureşti - Piteşti –
Horezu - Târgu Jiu, prevăzând la art.2.1. lit. c din contract un număr total de curse de
510/lună (f.10).
Contractul de prestări servicii menţionat anterior a fost încheiat de numitul Zaharia Ion,
atât în calitate de reprezentant al societăţii debitoare, cât şi în calitate de fideiusor al acesteia,
numele său apărând în ambele calităţi în preambulul contractului.
La data de 29.04.2013, creditoarea şi debitoarea au încheiat un act adiţional la
contractul de prestări servicii intervenit între părţi, stabilind că se modifică contractul iniţial
numai sub aspectul denumirii societăţii debitoare, celelalte dispoziţii ale acestuia rămânând
neschimbate (f. 8).
Susţinerea debitoarei conform căreia contractul de prestări servicii intervenit între părţi
nu este semnat de fideiusor, ci numai de reprezentantul legal al debitoarei, motivând în acest
sens că fideiusorul nu a semnat nici actul adiţional ulterior intervenit între părţi, nu poate fi
primită, întrucât numitul Zaharia Ion este menţionat în preambulul contractului în discuţie cu o
dublă calitate, atât de reprezentant al debitoarei, cât şi de fideiusor, acesta însuşindu-şi
contractul prin semnătură. În acest sens, instanţa reţine că menţionarea în preambulul
contractului a dublei calităţi a numitului Zaharia Ion, urmată de semnarea acestuia, conduce la
concluzia că respectivul contract a fost încheiat de acesta atât în calitate de fideiusor, cât şi de
reprezentant al debitoarei, neexistând nicio justificare pentru care să fie necesară semnătura
acestuia de două ori în cuprinsul aceluiaşi contract pentru a atesta ambele calităţi. Susţinerea
în conformitate cu care numitul Zaharia Ion nu poate fi considerat ca semnatar al contractului,
în calitate de fideiusor, întrucât nu a semnat actul adiţional ulterior încheiat, nu poate fi

8
primită, întrucât prin respectivul act adiţional părţile au prevăzut doar schimbarea denumirii
societăţii debitoare, menţionând că celelalte prevederi ale contractului rămân neschimbate,
acest act adiţional fiind semnat în numele societăţii debitoare tot de către numitul Zaharia Ion.
Prin contractul de prestări servicii, părţile au stabilit la art. 5.2 termenul de plată a
facturilor ca fiind data de 10 a lunii în curs, precum şi la art. 5.3 obligaţia de plată a
penalităţilor de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, în cazul neplăţii facturilor la termen (f.10
verso).
Totodată, la art. 4.1. a aceluiaşi contract părţile au prevăzut un tarif de 3 euro + TVA
pentru o cursă, iar la art. 5.1 din contract părţile au stabilit că debitoarea va achita preţul
serviciilor de peron în numerar la casieria creditoarei sau în cont (f.10 verso).
La data de 05.05.2014, debitoarea a notificat creditoarei intenţia sa de a rezilia
contractul intervenit între părţi, ca urmare a schimbării de către Autoritatea Rutieră Română a
capătului de traseu din Piteşti.
În executarea contractului intervenit între părţi, au fost emise factura nr. 2176 din
27.01.2014 reprezentând contravaloare tranzitare luna ianuarie 475 de curse * 3 euro, având
o valoare totală de 6.452,40 lei, factura nr. 2211 din 21.02.2014 reprezentând contravaloare
tranzitare luna februarie 28 de zile * 16 curse * 3 euro, având o valoare totală de 6.080,12 lei
(4.903,32 + TVA 24%), factura nr. 2263 din 21.03.2014 reprezentând contravaloare tranzitare
luna martie 31 de zile * 16 curse * 3 euro, având o valoare totală de 6.688,41 lei, factura nr.
2319 din 22.04.2014 reprezentând contravaloare tranzitare luna aprilie 458 curse * 3 euro,
având o valoare totală de 6129 lei, factura nr. 2380 din 23.05.2014 reprezentând
contravaloare tranzitare luna mai 16 zile * 16 curse * 3 euro, având o valoare totală de
3.392,26 lei.
Depunerea facturilor fiscale nr. 2176/27.01.2014 şi 2211/21.02.2014 cu ocazia
formulării cererii în anulare este admisibilă, în condiţiile în care aceste facturi au fost invocate
iniţial în cererea de emitere a ordonanţei de plată, fiind cuprinse în fişa de calcul depusă la
dosar, aceste facturi nefiind invocate pentru prima oară în cererea în anulare.
Facturile emise de creditoare în executarea contractului menţionat anterior sunt
semnate de primire de către debitoare, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
La data de 10.09.2014 debitoarea a achitat suma de 6.452,40 lei reprezentând
contravaloarea facturii 2176/27.01.2014, astfel cum rezultă din susţinerile necontestate ale
părţilor, coroborate cu balanţa analitică de la fila 12 din dosar şi extrasul de cont de la fila 16
din dosar.
Susţinerea debitoarei privind neînsuşirea debitelor consemnate în cuprinsul facturilor
emise, motivat de faptul că poartă semnăturile conducătorilor auto, este lipsită de relevanţă,
întrucât facturile au fost emise în baza contractului intervenit între părţi, însuşit de

9
reprezentantul legal al debitoarei, iar achitarea unei părţi din debit la data de 10.09.2014
echivalează cu o recunoaştere a creanţei datorate creditoarei.
În drept, potrivit art.1013 C.pr.civ., procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor
certe, lichide şi exigibile constând în obligaţii de plată a unor sume de bani, care rezultă dintr-
un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist şi o autoritate contractantă,
constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris,
însuşit de părţi prin semnătură sau în alt mod admis de lege.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui contract civil, constatat printr-un înscris,
instanţa reţine existenţa unui contract de prestări servicii încheiat în formă scrisă între
creditoare, debitoare şi fideiusor, acesta putând reprezenta temeiul pretenţiilor în procedura
ordonanţei de plată. Existenţa contractului nu a fost contestată de către debitoare şi nu există
alte probe din care să rezulte că acest contract nu a fost valabil încheiat.
Pe de altă parte, faţă de prevederile art. 1014 C.pr.civ., ce instituie obligativitatea
parcurgerii unei proceduri prealabile constând în comunicarea către debitor a unei somaţii de
plată, premergător înaintării cererii de emitere a ordonanţei de plată la instanţa de judecată,
intervalul de 15 zile acordat prin somaţie debitorului pentru efectuarea plăţii este unul
suficient pentru formularea şi comunicarea unei contestaţii către creditor, ca răspuns cu privire
la creanţa în discuţie, fapt care l-ar determina pe acesta din urmă să îşi decidă cu mai multă
uşurinţă conduita, şi în consecinţă să aleagă calea dreptului comun în vederea obţinerii unui
titlu executoriu. Pasivitatea debitoarei SC CDI Transport Intern & Internaţional SRL în
termenul prevăzut prin somaţie şi contestarea creanţei abia în faţa instanţei de judecată apare
ca o manevră pur şicanatorie din partea acesteia.
Referitor la obiectul contractului, aşa cum s-a menţionat anterior, trebuie să fie vorba
despre o obligaţie de plată a unei sume de bani. În baza contractului privind prestarea de
servicii de autogara, debitoarea s-a obligat la plata unor sume de bani aferente serviciilor
prestate de către creditoare, sume ce urmau a se stabili în concret în funcţie de numărul
curselor efectiv realizate, fiind prevăzut un număr estimativ de curse la art 2.1. lit. c din
contract.
Prin cererea în anulare, creditoarea a solicitat plata sumei de 22.289,79 lei
reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi facturate, prin aceasta condiţia existenţei
unei obligaţii de plată a unei sume de bani fiind îndeplinită.
Extinzând prin asemănare, definiţia noţiunii de creanţă certă aplicabilă în materia
executării silite, astfel cum este prevăzută de art. 662 alin.2 C.pr.civ., instanţa reţine faptul că
o creanţă poate fi considerată certă în măsura în care existenţa ei este neîndoielnică şi rezultă
din contract. Din actul juridic care reglementează raporturile dintre părţi, constând în
contractul de prestări servicii nr. 434 din 29.04.2013, rezultă că reclamanta - creditoare şi-a

10
asumat obligaţia de a presta servicii de autogara, şi în mod corelativ debitoarea s-a obligat la
achitarea contravalorii serviciilor prestate în temeiul aceluiaşi contract până la data de 10 a
lunii curente.
În baza acestui contract, creditoarea a emis 5 facturi fiscale, ce au fost însuşite prin
semnătură de debitoare, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, cu atât mai mult
cu cât la data de 10.09.2014, debitoarea a achitat o parte din debit, astfel cum rezultă din
extrasul de cont de la fila 14 din dosar, ceea ce echivalează cu o recunoaştere a creanţei.
Chiar dacă debitoarea a notificat, la data de 05.05.2014, intenţia sa de reziliere a
contractului, aceasta nu pune la îndoială caracterul cert al creanţei datorate pentru prestaţiile
executate în baza respectivului contract până la momentul desfiinţării sale, cu atât mai mult cu
cât conform art. 1554 alin. 3 C.civ. contractul reziliat încetează doar pentru viitor.
Având în vedere aceste considerente, instanţa reţine că este îndeplinită în cauză
condiţia caracterului cert al creanţei referitoare la contravaloarea serviciilor prestate şi
neachitate de către debitoare.
Analizând caracterul lichid al creanţei, prin raportare la prevederile art. 662 alin.3
C.pr.civ., rezultă că sunt îndeplinite cerinţele legii, întrucât obiectul creanţei principale poate fi
determinat în baza art. 4.1 din contract, coroborat cu facturile emise, ce constată numărul de
curse efectiv realizate în fiecare lună, acestea fiind însuşite de către debitoare.
Ţinând cont că părţile au stabilit scadenţa obligaţiei de plată a debitului în cuprinsul
contractului la art. 5.2, ca fiind până la data de 10 pentru luna curentă, sunt îndeplinite
cerinţele art. 662 alin.3 C.pr.civ. referitoare la exigibilitatea obligaţiei.
Având în vedere că este o obligaţie privind plata unei sume de bani, conform art. 1523
alin. 2 lit.d C.civ, debitoarea este de drept în întârziere.
Prin urmare, reţinând că sunt îndeplinite cerinţele legale prevăzute de art. 1013
C.pr.civ. privind ordonanţa de plată, precum şi faptul că la data de 10.09.2014, debitorul a
achitat o parte din debitul solicitat prin cererea de chemare în judecată, în cuantum de
6.452,40 lei, în temeiul art. 1023 alin. 7 raportat la art.1021 C.pr.civ., instanţa urmează să
admită cererea în anulare formulată de către creditoare, să anuleze în tot sentinţa civilă nr.
9370 din data de 15.09.2014 pronunţată de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul
nr. 16645/300/2014, să admită în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată şi să ordone
debitoarei şi fideiusorului să plătească creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea
prezentei ordonanţe, suma de 22.289,79 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise în
baza contractului nr. 434/29.04.2013 intervenit între părţi, având ca obiect prestarea de
servicii de autogară, respectiv contravaloarea facturilor nr. 2211/21.02.2014, nr.
2263/21.03.2014, nr. 2319/22.04.2014 şi nr. 2380/23.05.2014.

11
 Instanţa reţine faptul că fideiusorul Zaharia Ion va răspunde în condiţiile prevăzute de
art. 2280 C.civ., neputând fi dispusă obligarea acestuia la plata debitului în solidar cu
debitoarea SC CDI Transport Intern & Internaţional SRL, în condiţiile în care din contractul de
prestări servicii încheiat între părţi nu rezultă că fideiusorul s-ar fi obligat împreună cu
debitorul principal, cu titlu de fideiusor solidar sau de codebitor solidar, astfel cum prevede
art. 2300 C.civ.
În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata penalităţilor pentru întârziere,
instanţa are în vedere prevederile art. 1538 C.civ., care reglementează regimul juridic al
clauzei penale, în cazul neexecutării obligaţiei principale, şi în conformitate cu care debitorul
datorează daune interese către creditor, echivalente cu prejudiciul suferit de acesta prin
neexecutare, astfel cum a fost evaluat de părţi la momentul încheierii contractului.
Conform art.1535 C.civ., neachitarea facturilor fiscale la scadenţă conferă creditorului
dreptul la daune interese moratorii, de la scadenţă şi până în momentul plăţii, în cuantumul
convenit de părţi. Prin art. 5.3. din contract, părţile au stabilit că neachitarea facturilor, în
termenul stabilit în baza art. 5.2 a aceluiaşi contract, atrage majorări de întârziere în cuantum
de 0,5% pe fiecare zi, acestea putând să depăşească cuantumul debitului principal, astfel cum
rezultă din art. 5.4. a aceluiaşi contract.
Având în vedere că obligaţia constă în plata unei sume de bani, debitorul este de drept
în întârziere, potrivit art. 1523 alin. 2 lit. d C.civ. de la scadenţa obligaţiei de plată.
Prin urmare, reţinând că debitoarea nu şi-a respectat obligaţiile asumate prin contract,
de a achita la scadenţă contravaloarea serviciilor prestate de creditoare şi având în vedere
principiul forţei obligatorii a actului juridic, reglementat de art. 1270 C.civ., conform căruia
contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, instanţa constată că
sunt îndeplinite cerinţele art.1013 C.pr.civ. şi în privinţa creanţei creditoarei reprezentând
penalităţi de întârziere, aceasta fiind certă, lichidă şi exigibilă.
Creanţa referitoare la penalităţi este certă întrucât existenţa ei rezultă din art.5.3 din
contractul intervenit între părţi, este lichidă întrucât contractul cuprinde elemente care permit
stabilirea ei, având un cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, şi este exigibilă întrucât
părţile au prevăzut scadenţa obligaţiei în art. 5.2 din contract.
Pe cale de consecinţă, ţinând cont că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de
art.1013 C.pr.civ privind ordonanţa de plată, în temeiul art. 1023 alin. 7 raportat la art.1021
C.pr.civ., instanţa urmează să ordone debitoarei şi fideiusorului să plătească creditoarei
penalităţi de întârziere în cuantum de 16.987,2 lei, reprezentând 0,5% din valoarea debitului
neachitat în termen, pentru fiecare zi de întârziere, calculate până la data de 31.07.2014.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453 C.pr.civ. constatând îndeplinite condiţiile
prevăzute de art. 452 C.pr.civ, debitoarea şi fideiusorul urmează a fi obligaţi la plata

12
cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 lei suportate de creditoare cu prilejul soluţionării
cererii de emitere a ordonanţei de plată precum şi a cererii în anulare, reprezentând taxă
judiciară de timbru, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (f.15, 21 din dosarul nr.
23814/300/2014 şi f.23, 24 din dosarul nr. 16645/300/2014).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE

Admite cererea în anulare formulată de către creditoarea S.C. ASTRA TOURS DOB
S.R.L., CUI RO137165, J03/602/1992, cu sediul în Piteşti, str. Târgul din Vale, nr. 54, jud.
Argeş în contradictoriu cu debitorii S.C. CDI TRANSPORT INTERN & INTERNATIONAL
S.R.L., CUI RO8070826, J40/485/1996, cu sediul în Bucureşti, str. Electronicii nr. 48, sector 2
şi ZAHARIA ION, CNP 1540327400639, domiciliat în Bucureşti, B-dul. Pache Protopopescu
nr. 74, sector 2.
Anulează în tot sentinţa civilă nr. 9370 din data de 15.09.2014 pronunţată de către
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 16645/300/2014.
Admite în parte cererea de emitere a ordonanţei de plată.
Ordonă debitorilor să achite creditoarei, în termen de 30 zile de la comunicarea
ordonanţei, suma de 22.289,79 lei reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate,
precum şi suma de 16.987,20 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente debitului
principal, calculate până la data de 31.07.2014.
Obligă debitorii să achite creditoarei suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.11.2014.

PRESEDINTE JUDECĂTOR
NISTOR FLORELA CREŢESCU ELENA

GRREFIER
DAMIAN NICOLETA

Red. Jud. F.N./Th.red. N.D./ 5 ex./ 25.11.2014

13
14