• De la capitalismul liberal capitalismul monopolist In anil 50-70 capitaliamul concurentei libere a atins

apogeul, Etalon al civilizatiel universale in accastà perioadá era Anglia. Datorità superioritàtit sale economice,
ea cra numità "atelierul lumil". Principtile concurențet libere au dominat atat timp cat rolul frunte il aveau
ramurile industriel ugoare, in special textilă, Predominau intreprinderile şi investițile mici si medit. Cu timpul.
concurența liberà a scos in prim plan o serie de invingátori, care in noile condiți istorice şi-au impus
autoritatea economica. Spre sfårşitul sec. al XIX-lea, rolul dominant in economic revine industriel grele şi
constructoare de maşini. Acestea, spre deosebire de alte ramuri, necesità crearea unor intreprinderi mari st
investitil enorme pentru o perioadà mal indelungată. Astfel apare necesitatea de concentrare a producțiel şi a
capitalurilor. Apar mari uniuni economice cu utilaj modern, care produc mårfuri ieftine şi de calitate. Vechile
intreprinderi mici nu rezistă concurențel şi falimentează sau sunt absorbite de cele puternice. Treptat, în
unele ramuri ale economiei, anumite unlunl işl asuma rolul de dominare exclusivà. Din aceste considerente
ele au fost numite monopoluri, iar această etapă a evolutiei capitalismului- "capitalism monopolist"
2)Constituirea monopolurilor. La inceputul sec. al XX- lea procesele de concentrare ating cele mai mari cote.
In Germania doar două companii, Siemens-Halke şi AEG, controlau 2/3 din productia industriel
electrotehnice. In SUA trustul de oțel al lui Morgan stàpânea peste 60% din volumul extracțiilor minereului de
fier sial producerii oțelului, iar Standard Oil a lui Rockfeller circa 90% diin industria petrolieră. O astfel de
concentrare avea un dublu aspect. Pe de o parte. ea permitea realizarea unor mari şi ambițioase proiecte,
fixarea anumitor prețuri şi obținerea de profituri pentru alte investiții şi mai grandioase. Pe de altă parte,
dominarea pe piață fără concurență ducea la obținerea unor supraprofituri şi la lipsa stimulentelor pentru
perfecționarea producției. Deoarece nivelul cel mai înalt de concentrare a producției era în SUA, tot aici,
pentru prima datā apare legislația antimonopol, care urma să reglementeze raporturile uniunilor
monopolíste cu statul şi consumatorul. In perioada capitalismului liberal statul era doar un "paznic", care nu
intervenea în viața economică. Acum lucrurile s-au schimbat, accentuându-se tendința statului de a interveni
în raporturile economice de pe piață. Cea mai răspândită formă de proprietate în marea industrie devine cea
pe acțiuni. Proprietarul deține un anumit procent din capitalul întreprinderii şi, conform acestei cote, ia parte
la conducere şi la împărțirea profitului. Spre deosebire de perioada precedentă, această formă presupune şi
"despărțirea" proprietarului. de procesul de producție. Conducerea nemijlocítă a întreprinderilor, în cele maí
multe cazuri, este incredințată unui grup de manageri competenți in domeniu. Doar deciziile strategice de
ordin major se iau de adunările acționarilor. Bursele dobândesc rolul de regulator în economia țărilor. Ele
reacționează la schimbarea conjuncturii pieții, apreciază prin corelația dintre cerere şi ofertă valoarea
acțiunilor, gestionează un mecanism de transferare a capitalurilor în domeniile şi ramurile cele mai
profitabile. Procesele de concentrare au atins şi sfera financiară. Dimensiunile investițiilor de capitaluri iau
proporții atât de mari, încât întreprinderile nu sunt în stare să le acopere. Ca regulă, ele apelează la credite
bancare, dar pentru o colaborare mai strânsă bancherii intră în consiliile de administrare întreprinderilor. În
cazul dominării pe piață, este logică obținerea unor mari profituri. Acestea fie se reinvestesc în economia
țării, fie se exportă. La începutul sec. al XX-lea, în economia statelor occidentale si SIUA se formează un
surplus de capitaluri. Ele sunt exportate masiv în alte state. Exportul de capital are loc în mod diferit, fie sub
forma investițiilor directe în producție, fie prin creditarea agenților economici sau a guvernelor. Capitalismul
monopolist a mai fost numit imperialism. Termenul apare la sfârşitul sec. al XIX-lea şi desemnează noua
expansiune a marilor puteri, mai puternică şi mai eficientă, şi lupta între ele pentru reîmpărțirea lumii.
Cointeresate în acapararea de noi colonii erau atât guvernele metropolelor, cât şi marile uniuni monopoliste.
Astfel, ele îşi asigurau noi surse de materii prime ieftine, largi piețe de desfacere a mărfurilor, terenuri
prielnice pentru exportul de capitaluri şi, ca urmare, profituri mari. La sfârşitul sec. al XIX-lea, cea mai mare
parte a globului era împărțită între marile puteri. Acestea îşi exercitau dominația sub forma colonialismului,
semicolonialismului sau a dependenței economico- financiare. În Africa, peste 90% din teritoriu erau
posesiuni coloniale. În Asia, puterile europene şi-au delimitat zonele de influență. Canada, ca şi Australia şi
Noua Zeelandă, erau dominioane ale Angliei, iar țările Americii Latine depindeau economic de capitalul străin.
Concurența continuă, dezvoltarea inegală şi ascensiunea noilor puteri coloniale: Germania, Italia, Japonia,
pun la ordinea zilei problema reîmpărțirii coloniilor. Procesul polarizează Europa în două blocuri militaro-
politice, generează numeroase crize internaționale, care, în cele din urmă, se vor transforma într-o primă
conflagrație mondială.