Sunteți pe pagina 1din 12

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Criminali sexuali în serie

Masterand Andrei Zbîrnea


Master, Anul I
Probaţiune
Bucureşti, 2011

2
Sumar

Introducere.....................................................................................................................................................4
Definiţia criminalului în serie........................................................................................................................5
3. Aberaţiile sexuale în accepţiunea lui Sigmund Freud...............................................................................6
Crima în serie, caracteristici. Cei care ucid din voluptate.............................................................................8
Studiu de caz – Daniel Camargo Barbosa (1930-1994)...............................................................................10
Concluzii......................................................................................................................................................11
Bibliografie..................................................................................................................................................12

3
Introducere

Nicio crimă nu poate şi nu trebuie să fie justificată. Dar, în acelaşi timp, orice crimă poate fi şi
trebuie să fie explicată, pentru a clarifica, din punct de vedere juridic, derularea reală a evenimentelor. Un
alt lucru necesar a fi amintit este informarea asupra pericolului din noi şi din semenii noştri. De
asemenea, nu trebuie să uităm nici de felul în care, ceva confuz, adesea cu rădăcini în instinct, dar şi cu
determinări în social, poate izbucni, într-un acting-out având consecinţe ireparabile. Nu în ultimul rând,
cunoaşterea tuturor aspectelor privind crima, este utilă pentru a-l ajuta pe cel sau pe cea care a comis-o să
se înţeleagă pe sine, să-şi înţeleagă fapta, şi, uneori, printr-un lung şi dureros efort, să se poată reîntoarce
fizic şi sufleteşte pe tărâmul umanităţii.
Criminologia modernă promovează studiul personalităţii delincventului, studiu ce implică
corelarea cu circumstanţele ce favorizează comiterea infracţiunii (Karpets), deci un studiu al persoanei
plasată într-o anumită situaţie de grup (Pinatel). De aceea, în psihologia judidică contemporană, este
foarte importantă abordarea personalităţii delincventului în procesul depersonalizării sale sociale, a
alienării Eului său, cu deducerea concomitentă a mijloacelor ce vor permite recuperarea sa. Astfel, orice
cercetare a comportamentului anormal se orientează într-un sens etiologic, precizând rolul factorilor
sociali în comportamentul aberant, structura personalităţii individului, capacităţii sale intelectual-afective,
volitive şi modul cum ele se contribuie la realizarea conduitei deviante. Măsurile de resocializare, pot
deveni eficiente numai prin cunoaşterea structurii personalităţii individului, prin sesizarea gradului de
maturizare a structurilor afectiv-sociale, sau a structurii primitive de personalitate (Kozarska).
O personalitate psihopată se va manifesta diferit, prin comportamente normale sau aberante în
funcţie de condiţiile concrete ale desfăşurării sale, intrând în discuţie o serie de factori, cum ar fi: starea
de sănătate somatică a individului, familia, raportarea la muncă, la colectivitatea socială în general.
Caracterul social al conduitei psihopatice se exprimă în stări delincvente care afectează cu precădere
anumite tipuri de relaţii sociale.Comportamentul psihopatic apare ca deficitar prin câteva note
caracteristice:

1. acceptarea conştientă a unui stil de viaţă aberant;


2. iritabilitate, impulsivitate, raptus afectiv;
3. incapacitate de stăpânire a reacţiilor instinctiv-emoţionale,
4. intoleranţă la frustrare;
5. invadarea socială, refuzul socialului; 1

1
Butoi Badea, T., Criminologie. Comportamente criminale, Editura Solaris Print, Bucureşti, 2009, p. 15, 32-36
4
Definiţia criminalului în serie

În ultimii treizeci de ani, criminalul în serie a fost definit în mai multe moduri de către
insitutuţiile de aplicare a legii, de clinicieni şi de oamenii de ştiinţă. Cu toate că aceste definiţii, ating
teme comune, ele diferă prin anumite cerinţe, cum ar fi numărul de crime comise, tipurile de motivaţie şi
aspectele temporale ale crimei. Definiţiile anterioare studiilor din ultimii ani specificau un număr precis
de crime, variind de la două la zece pentru a identifica şi numi un criminal în serie. Delimitarea
cantitativă distinge între un criminal în serie şi alte cate categorii de criminali (criminal simplu, dublu
criminal, triplu criminal etc.). De asemenea, majoritatea definiţiilor specifică existenţa unei perioade de
timp între crime. Această pauză este necesară pentru a distinge între un criminal în masă şi un criminal în
serie. Criminalul în serie necesită separare temporală între crime, fiind descris de următoarele însuşiri:
ocazii distincte în care crimele sunt comise şi o perioadă de răcire a emoţiilor, pentru a putea delimita
fiecare crim[ ]n parte.
Criminalul în masă a fost descris ca autorul a cel puţin patru crime petrecute la acelaşi
incident, fără a exista un timp distinctiv între crime. Aceste fenomene implică o singură locaţie, unde
criminalul ucide un număr de victime într-un incident aflat în plină desfăşurare.
În Statele Unite a existat cel puţin o tentativă de a da o definiţie criminalilor în serie prin
legiferare. În anul 1998, o lege federală a trecut de Congresul Statelor Unite cu titlul: Protecţia copilului
de prădătorul sexual, act normativ pe 1998 (Titlul 18, Codul Statelor Unite, Capitolul 51, Secţiunea
1111). Acest act normativ include şi o definiţie a criminalului în serie. Termenul de criminal în serie
desemnează trei sau mai multe crime, dintre care cel puţin una să fi fost comisă pe teritoriul Statelor
Unite, având caracteristici comune cum ar fi: sugerarea unei posibilităţi ca acele crime să fi fost comise
de acelaşi actor sau aceiaşi actori.
Această definiţie are o aplicabilitate limitată în practică. Scopul acestei definiţii fusese acela
de a găsi criterii care să ajute FBI-ul la asistarea organismelor de aplicare a legii în cazuri de crime în
serie. Definiţia nu s-a dorit a avea caracter de generalitate. Consensul între participanţii la simpozionul
despre criminalii în serie, la care şi face referire documentul intitulat Criminalul în serie, perspective
multi-disciplinare pentru investigatori (2005) s-a canalizat în jurul ideii de a crea o definiţie simplă, dar
cuprinzătoare pentru a fi utilizată în primul rând de de organismele care aplică legea. Un subiect delicat a
fost stabilirea numărului de omucideri de la care se consideră că avem de-a face cu un criminal în serie.
Motivaţia a fost un alt factor cheie discutat în mai multe variante ale definiţiei.

5
Grupurile de lucru din cadrul simpozionului au căzut de acord asupra unui număr de factori
care vor urma să fie incluşi în definiţie:

• unul sau mai mulţi făptuitori;


• două sau mai multe victime ucise;
• incidentele trebuie să se petreacă în episoade diferite;
• perioada dintre crimă face diferenţa dintre un criminal în serie şi un criminal în
masă.

S-a ajuns astfel la următoarea definiţie: Crima în serie reprezintă acea omucidere comisă
asupra a două sau mai multe victime de acelaşi răufăcător/ aceiaşi răufăcători în circumstanţe
diferite.2

3. Aberaţiile sexuale în accepţiunea lui Sigmund Freud

În biologie, pentru a explica nevoile sexuale ale omului şi animalului se foloseşte ipoteza
instinctului sexual în corelaţie cu instinctul nutriţiei. În termen ştiinţific, acestă nevoie a fost denumită
libido. Opinia populară a convenit că instinctul sexual lipseşte în copilărie, el constituindu-se la momentul
pubertăţii şi în strânsă relaţie cu procesele care duc la maturizare. De asemenea, instinctul sexual s-ar
manifesta sub forma unei atracţii fizice irezistibile exercitată de un sex asupra celuilalt sex, scopul fiind
împreunarea sexuală sau, cel puţin, un ansamblu de acte care tind spre acest scop.
Freud consideră că această descriere redă imperfect realitatea, pornind de la deviaţiile în ceea
ce priveşte obiectul sexual şi scopul sexual.
Pentru a putea vorbi despre deviaţii şi mai apoi aberaţii sexuale, trebuie să abordăm problema
invertiţilor sexuali, după cum îi numeşte Freud în lucrarea sa, adică acei indivizi pentru care obiectul
sexual este de acelaşi sex.
Freud distinge trei tipuri de invertiţi. Prima categoria constă în invertiţii compleţi, adică aceia
a căror sexualitate nu are drept obiect decât indivizi aparţinând aceluiaşi sex ca şi ei, în timp ce indivizii
de celălalt sex îi lasă indiferenţi sau chiar le provoacă aversiune. Freud susţine că bărbaţii din această
clasă vor fi incapabili de act sexual normal sau cel mult, nu vor găsi plăcere în acest tip de act sexual.

2
http://www.fbi.gov/stats-services/publications/serial-murder/serial-murder-july-2008-pdf accesat în 20.05.2011

6
A doua categorie o reprezintă invertiţii ambigeni, adică acele persoane a căror sexualitate
poate avea drept obiect, indiferent, unul sau celălalt dintre sexe.. Nu avem, în acest caz un caracter de
exclusivitate.
Ultima categorie, invertiţii ocazionali, sunt rezultatul unor interferenţe ale mediului datorată
lipsei unui obiect sexual normal.
Freud consideră ca scop sexual normal contactul părţilor genitale în coit, relaxarea sexuală şi,
pentru un timp, satisfacerea instinctului.
Psihanaliza este una dintre metodele prin care putem ajunge la cunoaşterea instinctului sexual
deviant la neuropaţi. Metoda era folosită încă din 1893 de Freud şi Breuer, numită la vremea respectivă
tratament catharhic. După cum susţine Freud, psihanaliza poate face să dispară simpotomele isteriei dacă
este echivalentul, sau transpunerea unei serii de evenimente psihice, de dorinţe şi de tendinţe, care, printr-
un anumit proces, de refulare nu au putut să îşi atingă finalitatea, în acte ce se vor integra în viaţa
conştientă. Aceste complexe pishice, reţinute în inconştient, tind să găsească o expresie ce ar corespunde
valorii lor afective, un fel de descărcare. Cu ajutorul acestor tehnici precise, ce ne permit reamintirea
simptomelor şi complexelor afective, se poate ajunge la înţelegerea naturii şi originii acestor stări
mentale, care până atunci rămăseseră obscure.
Freud vorbeşte în continuare de instinctul sexual al neuropatului, care cuprinde o serie
importantă de deviaţii, după cum urmează:

1. La toţi neuropaţii se constată inconştient veleităţi de inversiune, tendinţe de a


fixa libido-ul la o persoană de sexul lor. Tot ce se poate spune despre tendinţa inconştientă
spre inversiune este aceea că oferă adesea soluţia multor cazuri de isterie, în particular la
bărbaţi.
2. În inconştientul tuturor psihoneuropaţilor se află o tendinţă spre transgresiuni
anatomice, ce se traduce în simptome morbide. Printre aceste transgresiuni anatomice, cu o
intensitate particulară se află şi aceea ce dă mucoaselor anală şi bucală rolul de zonă genitală.
3. Între cauzele simptomelor psihoneuropatice, un rol decisiv îl prezintă tendinţele
parţiale care formează de obicei cupluri antagoniste şi pe care le cunoaştem deja, ca putând
constitui scopuri noi, precum: dorinţa de a vedea şi de a expune la voaierişti şi la
exhibiţionişti, instinctul de cruzime în formele sale activă şi pasivă. Nu se poate înţelege
partea de suferinţă a simptomelor morbide dacă nu se ţine cont de instinctul de cruzime care,
aproape totdeauna, determină o parte a atitudinii sociale a bolnavului. Tocmai acest coeficient
de cruzime în libido este cel care transformă ura în dragoste, emoţiile tandre în mişcări ostile,

7
ce se regăsesc în simptomatologia unui mare număr de nevroze şi formează, aproape în
întregime, simptomatologia paranoiei. 3

Crima în serie, caracteristici. Cei care ucid din voluptate

Brian Lane şi Wilfred Gregg au identificat şase caracteristici principale pentru criminalul în
serie. Prima dintre ele este repetitivitatea, crimele petrecându-se cu o frecvenţă mai mare sau mai mică,
adeseori crescând ca număr, după o perioadă de timp ce poate însemna chiar ani de zile. Ciclul poate fi
închis când asasinul este prins, moare, sau la rândul său este ucis. Pentru cei mai mulţi criminali în serie,
actul crimei, dublat adeseori de abuz sexual şi mutilare, constituie un motiv în sine. De exemplu, credinţa
lui Ted Bundy era că actul de a ucide generează o asemenea senzaţie de plăcere pură şi că te înalţă din
punct de vedere psihic atât de sus, încât ucigaşul este silit să ucidă din nou. În plus, la fel ca în cazul
stimulării prin alcool şi droguri, doza e din ce în ce mai mare.
A doua caracteristică o reprezintă relaţia de unu la unu în cazul crimelor în serie, la fel ca în
cazul omuciderilor normale. Forma cea mai comună de omucidere este incidentul singular, prin care o
persoană e omorâtă de o alta. Conveţional, ciminologia clasifică acest gen de omoruri în două categorii:

1. crimă pasională, comisă într-un moment de furie intensă sau frustrare;


2. crimă cu sânge rece, care se dinstinge printr-o premeditare atentă, motivată adesea de
speranţa unui câştig personal.

Cel mai răspândit scenariu pentru crima în serie, ca şi pentru omorul accidental, este cel pe
cont propriu cu o singură victimă. În mare măsură, motivele unui asemenea scenariu sunt evidente. În
mod clar, e mai sigur să lucrezi singur, în sensul că numai ucigaşul ştie despre crimă, şi trebuie să ucizi o
singură victimă, pentru că acest fapt reduce posibilitatea ca autorul crimei să primească o ripostă dură sau
ca victima să scape. Mai mult, caracterul individualist al criminalului în serie face improbabilă situaţia în
care el să fie capabil să împărtăşească nevoile şi plăcerile altcuiva.
A treia caracteristică se referă la lipsa unei conexiuni între ucigaş/ucigaşi şi victimă,
persoanele implicate având foarte rar relaţii directe sau de rudenie. Acest atribut al criminalilor în serie e,
într-un sens, un fenomen recent: există victime care au fost alese tocmai pentru că aparţin familiei
asasinului, aşa cum se întâmplă în cazul crimelor premeditate care urmăresc un câştig financiar.
Majoritatea acestor evenimente s-a petrecut într-o vreme în care nici criminologia, nici medicina, nici arta
investigaţiei nu erau atât de dezvoltate, încât să detecteze de la început ceea ce acum ar fi considerate
omucideri evidente. Pe măsură ce tehnica de cercetare criminalistică şi comunicaţiile între poliţii, ca şi

3
Freud S., Trei eseuri despre teoria sexualităţii, Editura Centrum, Craiova, 1991, pag. 11-46
8
înţelegerea gândirii criminale, au avansat, astfel de tipare clare victimă/motiv au devenit tot mai dificil de
mascat.
A patra caracteristică a crimei în serie se referă la absenţa, de obicei, a unui tipar sau
tratament administrat victimei. Astfel, pentru crimele individuale din cadrul unei serii dezvăluite rareori
există un motiv raţional sau clar definit.
Avem de a face în principal, cu ceea ce se numeşte explicaţie psihologică a unei crime în
serie, adică motivele care îşi au rădăcina într-o capacitate restrânsă de a distinge binele de rău, într-o
incapacitate de a lua o decizie, într-o exacerbare a poftelor şi aşa mai departe. În ciuda acestui fapt,
individul este considerat responsabil pentru comportamentul său. Se poate remarca ideea că asasinul în
serie nu poate fi absolvit, pur şi simplu de faptele sale, ca un psihopat a cărui violenţă să fie pusă pe
seama devierii lui mintale. În mod frecvent, criminalul are o personalitate foarte bine organizată şi
raţională şi, adeseori, îşi planifică crimele cu mult timp înainte.
Exact această aparentă lipsă de legătură între asasinul în serie, sau asasinul necunoscut, şi
victima sa este cea care face ca acest gen de omucidere să fie atât de greu de cercetat. Uneori, abia după
ce este prins un astfel de criminal, se descoperă legătura dintre o serie de crime comise pe o largă arie
geografică.
A cincea caracteristică, prezentată de Brian Lane şi Wilfred Gregg, se referă la creşterea
vertiginoasă a mobilităţii în spaţiu, de la inventarea automobilului încoace care dă criminalului în serie
posibilitatea de a se muta rapid dintr-un loc într-altul, adesea înainte chiar de a fi descoperită crima. Aşa
cum absenţa mobilului face ca un poliţist să întocmească cu greu lista de suspecţi, tot astfel şi natura unei
crime cu autor necunoscut face ca schimbul de informaţii între forţele de poliţie să fie dificil. Acest
fenomen se petrece cu precădere în Statele Unite unde, pe lângă marea întindere teritorială, există şi o
atitudine păgubitoare a multor poliţii statale care îşi păzesc, geloase, propriile teritorii. Până nu apare nu
tipar special al crimei, e puţin probabil ca asasinatele să fie comparate între ele, chiar dacă e vorba de
state învecinate. Până atunci însă, criminalul are suficient timp la dispoziţie ca să mai poată comite şi alte
crime şi să se afle deja într-un stat îndepărtat.
Ultima caracteristică a crimei în serie se referă la existenţa aşa-numitei violenţe gratuite sau
excesul de crimă la care victima e supusă. Motivul acestei brutalităţi are din nou legătură cu problema
complexă a mobilului. Pentru o mare parte dintre criminalii în serie, actul crimei în sine constituie
întreaga motivaţie a omorului; ea nu e un mijloc de a obţine un alt sfârşit, ca în cazul jafului, unde esenţa
unui succes al operaţiei este dată de fugă.
Putem afirma că există o strânsă legătură între fanteziile sado-sexuale şi fenomenul crimei în
serie. Adesea, acestea sunt asociate cu dorinţa de a domina. Toate aceste motive presupun folosirea cu
plăcere a violenţei, mergând până la excese.
În cadrul unigaşilor în serie sexuali se distinge o subdiviziune, despre care autorii cărţii
Enciclopedia Unigaşilor în Serie spun că sunt motivaţi în primul rând de recompensa sexuală. Criminalii

9
sexuali din voluptate au o doză mare de sadism. Spre deosebire de percepţia comună, greşită, despre
criminalul care acţionează din voluptate şi potrivit căreia este vorba de un psihopat cu privirea sălbatică,
care profită de câte o ocazie, modalitatea de planificare şi executare a crimelor poate fi asociată unei
personalităţi foarte bine organizate. Descrierile întocmite de autorităţi despre fazele omorului din
voluptate diferă, dar următoarele precizări pot fi foarte utile.
Fantezia: prin intermediul ei se cultivă dorinţa de a ucide, ea fiind asociată adesea cu cărţile
şi filmele pornografice. În această fază, asasinul creează şi recepţionează permanent scenariul crimei în
minte, durata fiind variabilă. Uneori trec chiar ani de zile până cânds ucigaşul păşeşte, ca şi cum ar
acţiona un comutator, în a doua fază, în care fantasmele devin realitate.
Vânătoarea: e posibil ca, pe timpul căutărilor lui, asasinul să-şi formeze o imagine foarte
limpede asupra victimei care să se potrivească cu fanteziile anterioare. Criminalul poate avea de
asemenea, în vedere anumite locuri, cum ar fi străzile, pădurile, campusurile şcolare sau zonele
comerciale. Ca şi în cazul fanteziei, vânătoarea poate dura oricât şi se poate desfăşura pe o rază de sute de
mile.
Crima: pentru ucigaşul din voluptate, ea e un act intens şi personal, căci fapta în sine este
unica lui motivaţie. Prin urmare, el are o grijă considerabilă să-şi momească victima potenţială,
prezentându-i o situaţie de aparentă siguranţă. Rămas singur cu victima sa, criminalul din voluptate are
ocazia să-şi pună în practică fantezia. În mod previzibil, lui îi place să se folosească de arme personale ,
cum ar fi mâinile proprii sau cuţite, iar gradul de crimă în exces este extrem de ridicat: sunt caracteristice
tortura, mutilarea, necrofilia, dezmembrările, chiar şi băutul sângelui şi canibalismul. De exemplu,
criminalul în serie Douglas Clark păstra capul victimelor, pe care îl curăţa şi îl machia cu diverse
cosmetice, pentru a-l folosi în acte sexuale.
Faza post-crimă: pentru jumătate din criminalii în serie, faza post-crimă se reduce la o
senzaţie de pustiu şi deprimare, adeseori agravată de conştientizarea faptului că defectul iniţial al
psihicului n-a fost reparat prin crima comisă, ba mai mult, criminalul va fi obligat să curme tot mai multe
vieţi în căutarea unei uşurări temporare. Aceasta este faza în timpul căreia, dacă are intenţia să o facă,
ucigaşul va scrie scrisori de mărturisire poliţiei şi/sau ziarelor. În ultimii ani ca loc de mărturisire se
folosesc şi reţelele sociale (facebook, twitter, wordpress, blogger etc.). Dacă nu e prins pe această treaptă,
cercul se va închide şi întreaga secvenţă, cu inevitabilul său sfârşit4

tudiu de caz – Daniel Camargo Barbosa (1930-1994)

În 1977, Barbosa fusese condamnat în ţara sa de origine, Columbia, pentru un viol sălbatic,
urmat de o crimă, comisă asupra unei fetiţe de nouă ani. În 1986, el a evadat din închisoare şi a trecut

4
Wilfried G., Lane B., EnciclopediaUcigaşilor În Serie, Editura RAO International Publishing Company S.A., Berlin, 1996, p.
15-29
10
graniţa în Ecuador, unde a ucis şase copii, răspândiţi pe întreg teritoriul acestei ţări. Când a fost arestat,
Barbosa a mărturisit că a comis , în total şaptezeci şi una de crime.
Numai în portu Guayaquil, în decurs de paisprezece luni, au dispărut cincizeci şi cinci de
tinere. Cadavrele multora dintre ele nici nu au fost descoperite, dar acelea care au fost găsite au dat la
iveală un grad incredibil de brutalitate. Ele au fost bătute bestial şi ciopârţite cu un cuţit de tăiat stuf. În
trei dintre locurile crimelor a fost descoperit un element comun, care a servit drept pistă pentru cercetări.
Este vorba despre un ambalaj de bomboane, de unde poliţia a concluzionat că ucigaşul momea copilele cu
promisiunea că le oferă dulciuri.
În iunie 1988, la marginea unei păduri de mangrove, a fost descoperit cadavrul Gloriei
Andino, în vârstă de 12 ani. Aceasta ţinea strâns în mână un amabalaj de bomboane. Pe ambalajul
murdar, s-a descoperit amprenta criminalului Daniel Camargo Barbosa. La puţin timp după acest
eveniment, un ofiţer a arestat un om cu un comportanment dubios. Acesta nu era altul decât Daniel
Barbosa, iar în buzunarul său se găsise o fotografie a uneia dintre fetele dispărute.
La interogatoriu, Barbosa şi-a recunoscut crimele şi i-a dus pe investigatori până la locul în
care se aflau şase dintre cele mai recente victime ale sale. Confesiunile lui au confirmat ipotezele poliţiei,
conform cărora el ademenea copiii cu dulciuri şi stilouri. Barbosa a dat o explicaţie foarte cinică în ceea
ce priveşte criteriul după care îşi selecta victimele. El a declarat că voia virgine, deoarece ţipau, fapt ce îl
satisfăcea cel mai mult.
La procesul său, din septembrie 1989, Daniel Camargo a relatat în detaliu crimele precedate
de viol pe care le înfăptuise în cinci oraşe din ţară. În mod paradoxal, a fost condamnat la numai
şaisprezece ani de închisoare, ceea ce reprezenta pedeapsa maximă prevăzută de codul penal ecuadorian.
A fost ucis în noiembrie 1994, în penitenciar, de către Luis Masache Navaez, vărul uneia dintre victimele
sale.5

Concluzii
Studiul criminalilor în serie şi a crimelor comise de aceştia trebuie să fie o activitate continuă
pentru a diminua efectele. De asemenea, este primordial să existe o bună colaborare între jurişti, poliţie,
criminologi, psihologi, psihanalişti şi psihiatri pentru ca fiecare dintre aceşti specialişti să contribuie în
aria sa de interes la dezvoltarea metodelor de descoperire şi prindere a ucigaşilor în serie.
Util pentru munca de descoperire a criminalilor este şi studierea unor cazuri istorice pentru
întocmirea unor profiluri de criminal în serie.
De asemenea, trebuie avut în vedere şi posibilitatea ca ucigaşul în series ă fie abilitat, în
măsura în care acest lucru este posibil.

5
Ibidem p. 61-63
11
Bibliografie
1. Brian Lane, Wilfred Gregg, Enciclopedia Ucigaşilor În Serie, Editura RAO
International Publishing Company S.A., Berlin, 1996
2. Sigmund Freud, Trei eseuri despre teoria sexualităţii, Editura Centrum,
Craiova, 1991
3. Tudorel Badea-Butoi, Criminologie. Comportamente criminale, Editura
Solaris Print, Bucureşti, 2009

Site-uri web: http://www.fbi.gov/stats-services/publications/serial-murder/serial-


murder-july-2008-pdf accesat în 20.05.2011

12

S-ar putea să vă placă și