Deformarea Stratului Adeziv

Comportare ideală compresiune tensionare

d=2b

Asa cum s-a precizat în prelegerile anterioare, adezivul este un adaus material care prin interacțiuni
specifice cu suprafețele ce urmează a fi asamblate, asigură individualitate/coerență adezivă noului
ansamblu fizic.
Îmbinările adezive sunt rezultatul necesităților în activitățile de zi cu: reparare de obiecte, etanșări,
creări de noi ansambluri material/corpuri ale căror proprietăți de utilizare sunt rezultatul combinării
specific ale proprietăților individuale specific fiecărei părți component.
Stabilitatea, rezistența și fiabilitatea lipiturii sunt nu numai rezultatul ”compatibilității” și
complementarității interacțiunilor, ci și a modului de distribuție a eforturilor micro/macroscopice la
nivel individual (specific fiecărui component) cât și ansamblului. Aceste eforturi de solicitare sunt
consecința ”geometrie” micro/macroscopic a ansamblului. Figura prezintă modalități de răspuns ale
ansamblului adeziv la solicitarea în funcționare, premisă care stă la baza proiectării distincte a
îmbinării adezive.
Cazul (a) schematizează comportarea ideală a adaosului adeziv, astfel încât deformarea este
preluată uniform de material, astfel încât valoarea deformării este întotdeauna egalată de grosimea
stratului.
Cazul (b) evaluază comportamentul real la compresiune : materialul se deformează neuniform prin
preluarea anizotropă a efortului de deformare : preferențial pe direcția de acțiune a forței de actiune.
Cazul (c) ilustrează comportamentul materialului la solicitări de tip tracțiune care se soldează cu
tensionare structurală, a cărei consecință imediadă este apariția unor zone cu rezistență scăzută, care
se soldează cu destrucția asamblării.

Detalierea Lipirii

Incorect Corect
În contextul acestei analize, îmbinarea adezivă trebuie proiectată astfel încât aderența să fie cel
puțin egală cu coerența ansamblului (în acest context fiind înțeleasă ca distribuție uniformă a
eforturilor de solicitare în toată masa) prin asigurarea unei suprafețe corespunzătoare de preluare a
forțelor de solicitare (imaginea Corect).
 Ruperea Imbinării Adezive

Rupere Structurală Dezlipire Rupere coezivă

Modul de proiectare a ”lipiturii” trebuie corelat cu tipurile de fracturi care pot să apară la nivelul
ansamblului, deosebindu-se:
Ruperea structurală: fenomen ce apare ca o consecință a unor interacțiuni de tip adeziv mult mai
puternice decât interacțiunile coezive la nivelui materialelor implicate în realizarea ansamblului
Dezlipire: fenomen datorat unei distribuții de forțe adezive neechivalente între substraturi și adaosul
adeziv
Ruperea coezivă: fenomen de fracturare în statul de adeziv, datorită faptului că forțele coezive
specifice stratului adeziv sunt devansate de tăria interacțiunilor adezive cu cele două substraturi
supuse imbinării.
Evident, oricare dintre aceste fenomene este corelat cu compatibilitate/incompatibilitatea
adeziv/substrat, în sensul celor cinci teorii ale adeziunii. Altfel spus, realizarea unui ansamblu
adeziv coerent și fiabil impune considerente de tip geometric și compozițional ținând cont de tipul
de solicitare la care este supus în funcționare ansamblul.

Slide 5-8
În cele ce urmează se exemplifică geometrii ale îmbinărilor în raport cu tipul de solicitare la
care este supus în funcționare ansamblul.
Astfel :
O rezistență bună la compresiune vor avea îmbinările în care stratul de adeziv este distribuit
cu grosime uniformă pe întreaga suprafață de îmbinare a celor două materiale,
O rezistență bună la forfecare va prezenta ansamblul material simetric de tip ”bară
încastrată” în care efortul este preluat de fiecare material individual și transmis îmbinării din direcții
opuse, ceea ce la nivelul ”lipiturii” se va resimți ca minim energetic de solicitare, adică cel mult
egal cu tăria interacțiunilor adezive, astfel încât nu apare destrucție
Greșelile în realizarea ansamblului adeziv vizează considerarea unilaterală a distribuției
eforturilor la nivelul întregului ansamblu, ceea ce, în funcție de forma ansamblului poate determina
fenomene de jupuire, care presupune dezlipirea ansamblului ca urmare a incorectei distribuții de
solicitare și/sau despicare- fenomen similar ruperii coezive, datorită neuniformiității preluării
eforturilor în toată masa de adeziv.
Deci, din punct de vedere geometric, lipitura trebuie proiectată astfel încât rezistența
mecanică a ansamblului să fie caracterizată de uniformitate în preluarea eforturilor prin creare unor
ancore suplimentare în substraturi : acest aspect este corelat cu elasticitatea structurii adezivului,
fiindcă, în general, materialele supuse îmbinării au un grad de rigiditate mai mare- vorbim de
materiale solide.
Slide 9-13
Deoarece fenomenul de adeziune este condiționat de compatibilitatea energetică a
suprafețelor supuse lipirii, în contextul în care nevoile vieții cotidiene impun crearea unor
ansambluri inteligente utilizând materiale cu structură/compoziție distinctă, de cele mai multe ori
este necesară, pe lângă pregătirea uzuală a suprafețelor și o pregătire de tip compatibilizare prin
activare energetică.
În cazul unei lipiri uzuale (recreare unui ansamblu distrus în funcționare/ creare unui
ansamblu nou pe baza unor material cu compatibilitate bună) calitatea îmbinării este condiționată de
starea de calitate a suprafețelor.
Măsurile elementare de pregătire a suprafețelor se referă la realizarea a cel puțin unui ciclu
de degresare-abraziune-degresare-uscare.
Degresarea presupune înlăturarea resturilor de materie care poate proveni din compoziția
sistemului de asamblare anterior. Uzual adezivii sunt sisteme de tip emulsie/soluție în a căror
compoziție de regăsesc stabilizatori ce provin din materii organice de tip ”gras”. Abraziunea are un
dublu rol: pe de o parte înlăturarea mecanică a rezidiilor rezultate datorate ruperilor
coezive/adezive/dezlipirilor. Succesiunea degresare/abraziune/degresare este logică: o parte dintre
rezidii se pot îndepărta prin degresare, majoritar însă aceasta impune abraziune care necesită o nouă
spălare de tip degresare pentru îndepărtarea resturilor procesului de adeziune.
Uscarea suprafețelor este necesară pe de o parte pentru a îndepărta resturile de
solvent/degresant care pot modifica , chiar și în urme, proprietățile adezivului pe de altă parte
pentru ”deschiderea” spațiilor tip por care caracterizează orice material, acestea având rol de
”ancoră” prin udarea cu substanța adezivă.
Până nu de mult în industria auto se practica sablarea în pregătirea suprafețelor mari
destinate îmbinărilor adezive. Este însă o procedură care înlătură foarte mult din substrat. Procedurii
de sablare îi este preferată procedura de polisare chimică. Polisarea este în general un procedeu
mecanic de îndepărtare prin abraziune a stratului superficial al materialului. Polisarea chimică este
un procedeu de înlăturare a stratului superficial al materialului prin spălări succesive
solvent/nesolvent.
În cazul implicării în asamblare a unor suprafețe cu diferențe energetice mari, pentru
pregătirea acestora se utilizează procedee fizice/chimice de modificare a suprafeței. În această
catgorie se regăsesc :
Tratamentul Corona, care se aplică la modificarea calității filmelor prin descărcări electrice
controlate. De importanță deosebită la utilizarea aceste tehnici sunt: valoarea tensiunii aplicate, care
se impune a fi corelată cu natura, structura și compoziția materialului; presiunea la care se
realizează descărcarea precum și geometria suprafeței electrodului.
Aplicarea acestei tehnici are ca rezultat creșterea energiei suprafeței favorizarea unei bune
udări care va avea drept consecință o creștere a tăriei de adeziune. În general această tehhnică se
utilizează pentru pregătirea suprafețelor cu energie mică (structuri constitutive nepolare).
Tratamentul cu Plasmă se poate utiliza în două variante termice: la cald sau la rece fiind un
procedeu de ionizare a atmosferei se poate desfășura la presiune atmosferică. Consecință a
bombardării cu energii foarte mari suprafața ce urmează a fi asamblată se modifică structural prin
crearea unui strat superficial molecular ionizat. Se crează astfel premizele startării procesului
adeziunii prin interacții electrostatice, ceea ce va asigura o coerență mare la nivelul lipiturii și
implicit o tărie mare a adeziunii.
Tratarea cu ajutorul curenților Ionici. Metalizarea. Este o tehnică de modificare prin
asistare cu ioni, diferită de tratamentul cu plasmă care presupune implantare de ioni în stratul
superficial. Rezultatul asistării cu ioni este creare unui strat de limită prin depunere care va favoriza
tăria adeziunii.
Un tratament specializat se aplică substraturilor polimere a căror asamblare presupune o
modificare prin funcționalizarea stratului superficial. Uzual, suprafețele polimere nu sunt
caracterizate de fenomenul de udare, care este esențial în realizarea unei bune adeziuni. În acest
sens, se modifică suprafața utilizând fie plasma fie procedeu radiativ cu radiație UV, fie utilizând
fluxuri gazoase capabile să inducă modificare în stratul superficial prin creare unor specii chimice
reactive de tip ioni, radicali.