MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

CATEDRA TEORIE ECONOMICĂ ȘI MARKETING

LUCRARE INDIVIDUALĂ

la disciplina TEORIE ECONOMICĂ

ÎNTREPRINDEREA ȘI ROLUL EI ÎN ECONOMIA

NAȚIONALĂ

A efectuat:
Studenta grupei PUR-201 Berbec Rodica

A verificat:
Dr.,conferențiar universitar Munteanu Tatiana
al catedrei TEM

Chișinău,2022
Cuprins

Introducere .......................................................................... 3

Capitolul I ........................................................................... 4

1.1.Rolul întreprinderii în economia națională

1.2.Aspectele întreprinderii
1.3.Caracteristicile și trăsăturile întreprinderilor
1.4.Funcțiile întreprinderii
1.5.Drepturile întreprinderii
1.6.Obligațiile întreprinderii

Capitolul II ...................................................................... 10
2.7.Clasificarea întreprinderilor
2.8.Ponderea întreprinderilor în RM ,în anul 2012
2.9.Ponderea întreprinderilor în RM ,în anul 2019
2.10.Businessul mic și mare și rolul lor în economia pe piață
2.11.Micul business
2.12.Marele business

Capitolul III ........................................................................ 16

3.1.Concluzie
 Introducere

Activitatea economică în orice ţară a lumii este marcată de întreprindere, deoarece

întreprinderea este locul în care, pe de o parte, se realizează produsele pe care le consumăm,
unde se creează locuri de muncă, se repartizează veniturile, se finalizează investiţiile, se
formează profiturile, iar, pe de altă parte, locul unde se desfăşoară raporturi sociale, relaţii de
muncă şi ierarhice. Acest „laborator social“ este elementul cheie al aparatului de distribuţie şi
producţie, reprezentând „celula de bază“ a economiei.

Întreprinderea este o organizaţie umană în care se combină factori de producţie în vederea

obţinerii de bunuri şi servicii. Ea reprezintă un agent economic, persoană juridică, în care
elementele de natură materială, financiară şi umană se combină în scopul realizării unor
obiective. Importanţa sa deosebită decurge din o serie de realităţi: ea generează cea mai
mare  parte a produse lor şi serviciilor fără de care populaţia unei ţări nu ar supravieţui în
prezent. Ea este principala creatoare de locuri de substanţă economică, de valoare adaugată
în orice ţară, fară de care societatea contemporană nu poate exista. Apoi, performanţele sale
condiţionează starea economiei fiecărei ţări şi standardul de viaţă al populaţiei din cadrul său.
Fireşte, întreprinderea nu poate şi nu trebuie să fie concepută ca o formă organizatrică izolată, ca
un sistem închis sau semi-închis. Întreprinderea se abordează într- o viziune deschisă, fiind un
sistem integrat cu numeroase alte suprasisteme, sectoriale sau teritoriale, locale, naţionale sau
internaţionale. Deşi întreprinderea este considerată ca reprezentând celula economică de bază
a societăţii, ea este abordată într -o viziune contextuală, holistică, implicând management şi
stabilizare la nivelmacroeconomic, desigur pe baza principiilor economiei de piaţă. Natura
întreprinderii se deduce din avantajul cooperării, când utilizarea în comun a resurselor umane şi
materiale aduce rezultate sporite comparativ cu folosirea lor individuală. Din punctul de vedere
al modalităţilor de organizare, gestionare şi activitate, întreprinderea are denumirea de fabrică,
uzină, şantier de construcţie, firmă, magazin comercial, institut de cercetare şi proiectare ş. a.
Noțiunea de întreprindere are la origine cuvântul francez“entreprise”, iar în terminologia anglo-
saxona se utilizeaza cu acelasi sens. De multe ori se utilizează cu același sens si noțiunea de
unitate economică sau firmă.

Întreprinderea nu este numai o realitate economica care are o functiune de productie, cu o

relatie stabila între volumul de munca, de capital si de productie, ci este de asemenea o
organizatie în care actioneaza importante mecanisme de coordonare si de luare a deciziei.Teoriile
moderne despre întreprindere pun accent pe existenta acesteia legata de munca în echipa care
conduce la cresterea productivitatii muncii. 3
 Esența întreprinderii și caracteristicile ei

Întreprinderea reprezintă o verigă de bază a economiei în care are loc producerea unor bunuri,
executarea unor lucrări sau prestarea unor servicii conform cerinţelor pieţei. Ea reprezintă
organizaţia ce reuneşte resurse materiale, financiare şi umane, în scopul realizării unor prestaţii
destinate satisfacerii nevoilor potenţialilor clienţi, în condiţiile obţinerii unui profit.

1.1.Rolul întreprinderii este colosal, atât în aspect social cât şi economic:

În aspect social constă în faptul că firmele manifestă un rol specific atât faţă de salariaţi cât şi
faţă de consumatori:

a) faţă de salariaţi – managerii firmei trebuie să 5 favorizeze promovarea personalului şi

participarea lui la reciclarea impusă de modernizarea tehnicii şi tehnologiei, să creeze condiţiile
pentru promovare culturală (distracţii, excursii, asociaţii diverse);

b) faţă de consumatori – firma trebuie să caute cea mai bună adaptare a bunurilor şi serviciilor
produse la solicitările clienţilor.

Rolul economic derivă din faptul că întreprinderile atrag şi combină factorii de producţie
(managerii acţionând permanent pentru optimizarea combinării factorilor de producţie). De
asemenea, scopul întreprinderilor este de a executa bunuri şi servicii, managerul firmei urmărind
să producă la costuri minime; tot ele distribuie veniturile, adică remunerarea factorilor de
producţie utilizaţi.

Indiferent de tipul său întreprinderea se caracterizează prin următoarele trăsături:

1. Scopul fundamental este producerea de bunuri economice sau prestarea de servicii;

2. Pentru a răspunde acestui scop, întreprinderea trebuie sădispunăde un patrimoniu, doar pe

aceastăbazăfiind posibilăasumarea riscului uneiactivităţi economice;

3. Întreprinderea combinăfactorii de producţie pentru realizarea unui bun sau serviciu;

4. Întreprindereaproduce în exclusivitate pentru piaţă, de aceea evoluţia pieţei se reflectăîn

activitatea ei. Deciziile întreprinderilor se bazeazăpe informaţii privind:

 cererea şi oferta concurenţei;

 preţurile;
 indicii producţiei, salariilor, costului vieţii, ocupării forţei de muncă;
 investiţiile actuale şi de perspectivă.
4
5. Finalitatea activităţii întreprinderilor este maximizarea profitului, care reprezintă condiţia
supravieţuirii şi dezvoltării ei şi, indirect, condiţia prosperităţii sociale

1.2.Pentru a fixa locul şi rolul întreprinderii în economia naţională, se pun în evidenţă

următoarele aspecte esenţiale: 1) întreprinderea este locul unde se creează bunuri economice,
valoare (valoare adăugată) şi avuţie; 2) este locul în care cea mai mare parte a persoanelor active
se realizează profesional şi trăiesc o parte din viaţă; 3) este locul de bază în care se realizează
repartiţia valorii şi se formează veniturile (celor activi); 4) datorită acestor aspecte,
întreprinderea este un nucleu al vieţii sociale.

Rolul intreprinderii se realizeaza prin obiectivele concrete stabilite de conducerea intreprinderii

pentru o anumita perioada de activitate (cat de mari vor fi rezultatele activitatii intreprinderii
intr-o perioada determinata si cu ce consum de resurse se vor obtine acestea).

In sens strict un obiectiv al intreprinderii se exprima printr-un indicator , un nivel, o unitate de

masura si o determinare in timp (un obiectiv al intreprinderii poate fi, de exemplu, realizarea
unui volum al vanzarilor (indicatorul) de 5.000.000.000 (nivelul) lei (unitatea de masura) in anul
2004 (determinarea in timp). Obiectivele generale se stabilesc, de obicei, ca cifra de afaceri,
venit net, cota de piata, rata a profitului la capitalul investit etc. Obiectivul general este divizat in
obiective derivate pana la nivelul locurilor de munca din intreprindere. La acest nivel se
stabileste un sistem de conditionare a recompenselor si sanctiunilor de indeplinirea obiectivului
atribuit fiecarui salariat.

1.3 Teoria economică pune în evidenţă următoarele trăsături ale întreprinderii sau
firmei .Abordate într-o concepţie sistemică, întreprinderile prezintă un ansamblu de trăsături
care definesc obiectivele lor şi nivelul atins în transpunerea practică a acestora. Astfel,
întreprinderea este:

a) Sistem socio-economic – deoarece în cadrul întreprinderii are loc combinarea factorilor de

producţie pentru obţinerea de bunuri materiale, conform obiectivelor fixate în funcţie de raportul
cerere – obiective – piaţă.

b) Sistem complex – întrucât întreprinderea reuneşte deopotrivă resurse umane, materiale şi

financiare.

c) Sistem organizatoric-administrativ – pentru că în momentul înfiinţării, întreprinderea obţine

statutul de persoană juridică sau fizică, are o denumire precisă, un sediu şi un obiect de activitate
bine determinat, definindu-şi propria structură organizatorică şi dispunând de un regulament
propriu de organizare şi funcţionare. 5
d) Sistem tehnico-material – având în vedere faptul că în cadrul întreprinderii, între mijloacele
de muncă, materiile prime şi materialele utilizate se creează anumite conexiuni concretizate în
dependenţa tehnologică dintre compartimentele în care se realizează producţia. Criteriile prin
care întreprinderea se manifestă ca un sistem tehnico-productiv sunt omogenitatea producţiei
fabricate, precum şi omogenitatea procesului tehnologic din secţiile producţiei de bază.

e) Sistem autoreglabil – pentru că întreprinderea are capacitatea de a-şi modifica activitatea în

scopul realizării obiectivelor propuse.

f) Sistem dinamic, organic adaptiv – întrucât activitatea întreprinderii este influenţată de diferiţi
factori endogeni şi/sau exogeni, adaptându-se permanent la modificările macrosistemelor, cât şi
la cerinţele generate de dinamica elementelor încorporate.

g) Sistem deschis – pentru că întreprinderea se manifestă ca o componentă în interacţiunea

constantă cu celelalte elemente ale sistemului căruia îi aparţin.

Tabel 1: Caracteristicile întreprinderilor private versus întreprinderile publice

Caracteristici ale Caracteristici ale Translatarea

întreprinderilor private
Competiţia
-ajustarea la cerere,
-reacţii la preţ,
-alegeri multiple ale
consumatorilor
Stimulente individuale
-recompense pentru
performanţe,
-inovare,
-motivaţii
Stimulente organizaţionale
-riscul falimentului,
-decizii în favoarea
schimbărilor,
-alocare eficientă a resurselor. resurselor publice
întreprinderilor publice
Monopolul garantat
-ofertă disctreţionară,
-discriminări de preţ,
-“captivitatea
consumatorilor”.
Securitatea colectivă
-durabilitatea locului de
muncă,
-încadrarea în sistem,
-satisfacerea rutine
Blocaje organizaţionale
-securitate financiară,
-perpetuarea status quo-ului,
-alocare ineficientă a
caracteristicilor sectorului
privat în sectorul public
Posibilă, exceptând bunurile
publice pure şi funcţiile
tradiţionale ale statului.
În forme intermediare în
funcţia publică, totală în
întreprinderile publice
Nerelevantă în funcţia publică
şi producţia infrastructurii
publice, fezabilă în restul
activităţilor
6
 1.4. Funcţiile întreprinderii

Întreprinderea ca unitate economico-juridică îndeplineşte următoarele funcţii:

1. funcţia de cercetare-dezvoltare, care prevede: cercetarea şi proiectarea produselor; elaborarea

programelor de investiţii; perfecţionarea sistemului informaţional;

2. funcţia de producţie, care prevede: combinarea raţională a factorilor de producţie;

producerea de bunuri şi servicii; efectuarea controlului calităţii produselor fabricate şi a
serviciilor prestate; obţinerea profitului;

3. funcţia comercială, care prevede: aprovizionarea întreprinderii cu materii prime şi materiale;

realizarea produselor fabricate; activitatea de publicitate;

4. funcţia financiar-contabilă, care prevede: comensurarea cheltuielilor şi a veniturilor

întreprinderii; exercitarea controlului financiar; folosirea raţională a resurselor financiare ale
întreprinderii;

5. funcţia de personal, care prevede: angajarea şi asigurarea cu forţă de muncă calificată a

subdiviziunilor întreprinderii; selectarea şi promovarea în funcţii de activitate a personalului de
producţie;

6. funcţia de prelucrare a datelor şi activitate juridică, care prevede: elaborarea informaţiei

statistice referitor la activitatea întreprinderii; argumentarea juridică a contractelor şi 8 deciziilor
întreprinderii;

7. funcţia strategică de previziune a pieţei, care prevede: cercetarea tendinţelor de evoluţie a

mecanismelor pieţei (cererea, oferta, preţul); elaborarea programelor de implementare în piaţă a
produselor noi ale întreprinderii;

8. funcţia strategică a activităţii de marketing, care prevede: cercetarea nevoilor şi cerinţelor

consumatorilor; căutarea noilor pieţe de realizare a produselor fabricate; lansarea produsului pe
piaţă, însoţită de informaţie suplimentară şi a unor servicii consumatorului (împachetarea,
asigurarea cu transport); studierea gradului de satisfacere a cerinţelor consumatorului

1.5.Drepturile întreprinderii

            Întreprinderea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are dreptul:

 să practice, sub firmă proprie, activitate de antreprenoriat;

7
  să procure (să atragă) de la alte persoane juridice şi persoane fizice bunuri şi
drepturi patrimoniale (inclusiv asupra proprietăţii intelectuale) în scopul
practicării activităţii de antreprenoriat;
 să participe cu patrimoniul său la activitatea altor agenţi economici,
 să utilizeze, în cadrul activităţii sale, orice resurse, inclusiv naturale, informative
şi intelectuale.
 să-şi stabilească, în mod independent, genurile de activitate, să-şi formeze
programul de producţie, să-şi aleagă furnizorii şi beneficiarii producţiei fabricate
(lucrărilor şi serviciilor prestate), să execute, pe bază de contract, lucrări la
comanda statului;
 să stabilească preţurile şi tarifele la producţia fabricată (lucrările şi serviciile
prestate);
 să deschidă conturi la bancă în scopul efectuării tuturor genurilor de operaţiuni de
decontare, creditare, încasare etc.;
 să angajeze lucrători pe bază de contract (acord) şi în alte condiţii şi să concedieze
lucrătorii încadraţi;
 să stabilească, în mod independent, formele, cuantumul retribuirii muncii şi alte
tipuri de venituri ale persoanelor angajate;
 să fie agent al relaţiilor economice externe;
 să efectueze operaţiuni valutare;
 să dispună liber de beneficiul (venitul) obţinut de pe urma activităţii de
antreprenoriat, care rămîne după achitarea impozitelor şi a altor plăţi obligatorii;
 să beneficieze de orice venit personal;
 să se folosească de serviciile sistemului asistenţei sociale de stat, al asigurării
medicale şi sociale;
 să atace în instanţa judecătorească competentă acţiunile autorităţilor administraţiei
publice şi ale altor organe care îi lezează drepturile sau interesele legitime.

1.6.Obligaţiile întreprinderii

Întreprinderea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, este obligată:

 să respecte regulile de comportament pe piaţă în condiţiile concurenţei libere,

drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, să asigure calitatea cuvenită a
mărfurilor fabricate, (a lucrărilor şi serviciilor prestate);
 8

 să obţină, după caz, licenţe de stat pentru genul de activitate;

 să încheie contracte (acorduri) de muncă cu cetăţenii pe care îi angajează la lucru,

după caz, şi contracte colective cu sindicatele care reprezintă interesele
colectivelor de muncă. Întreprinderea nu are dreptul de a se opune asocierii în
sindicate a lucrătorilor angajaţi pentru a-şi apăra drepturile şi interesele social-
economice;

 să păstreze mijloacele băneşti în instituţii financiare şi să se achite cu bugetul

public naţional, angajaţii, creditorii, precum şi să onoreze celelalte obligaţii de
plată prin sistemul financiar-bancar, în modul stabilit de actele normative ale
Băncii Naţionale a Moldovei;

 să remunereze lucrătorii angajaţi la un nivel care să nu fie inferior salariului

minim stabilit pe republică;

 să asigure, în conformitate cu contractele (acordurile) de muncă încheiate,

crearea unor condiţii normale de muncă, respectarea tehnicii securităţii, normelor
de producţie şi sanitare, ale securităţii antiincendiare, precum şi protecţia
mediului înconjurător;

 să efectueze asigurarea socială şi alte tipuri de asigurare obligatorie a lucrătorilor

angajaţi;

 să păstreze, conform termenelor stabilite, documentele create în procesul

activităţii sale, iar în caz de încetare a activităţii, să transmită în arhiva de stat
documentele ce fac parte din Fondul Arhivistic al Republicii Moldova şi
documentele privind personalul scriptic.
 9

2.7. Clasificarea întreprinderilor

Întreprinderile sunt foarte diferite atât după genul de producţie, ramura de activitate, scopul
urmărit, dimensiuni, etc. De aceea, pentru o înţelegere mai bună a specificului întreprinderilor,
vom încerca să le clasificăm după mai multe criterii şi anume:

1. După scopul urmărit:

 întreprinderi cu scop lucrativ (Societăţi Comerciale).
 întreprinderi cu scop nonlucrativ (Organizaţii necomerciale)
Societăţile comerciale, ca întreprinderi, reprezintă o entitate economică colectivă unde
se combină şi se utilizează factorii de producţie cu eficienţă cât mai ridicată. Rezultatele
obţinute sunt împărţite între membrii societăţii sub diferite forme (dividende, prime).
Societatea comercială reprezintă forma principală de întreprindere.
Organizaţii necomerciale sunt fondate în scopuri filantropice, reprezentare de interese,
scop cultural, învăţământ, 9 administrare. Ca exemplu de organizaţii necomerciale pot fi
enumerate:
Asociaţia – finanţată de cotizaţiile membrilor (tipuri: obştească, religioasă, partid,
sindicat, patronat, etc.);
Fundaţia – organizaţie necomercială, fără membri, destinată atingerii scopurilor
necomerciale;
Instituţia – finanţată parţial sau total de fondator şi are scop de administrare, social,
cultural, învăţământ.
2. După răspundere pe care o poartă:
 întreprinderi cu statut de persoană fizică
 întreprinderi cu statut de persoană juridică

În întreprinderile cu statut de persoană fizică fondatorul poartă răspundere nelimitată

cu tot patrimoniul său (ca exemplu poate servi Întreprinderea Individuală).

În întreprinderile cu statut de persoană juridică - fondatorul întreprinderii poartă

răspundere limitată, doar cu cota parte din patrimoniul investit în întreprindere, iar
întreprinderea, deoarece are patrimoniul său distinct, poartă răspundere nelimitată cu tot
patrimoniul său (ca exemplu pot servi Societatea pe Acţiuni, Societatea cu Răspundere
Limitată).

3. După tipul de producţie:

  întreprinderi cu producţie de masă;
 întreprinderi cu producţie de serie (mică, mijlocie, mare); 10
 întreprinderi cu producţie individuală.
4.După mărime:
 microîntreprinderi;
 întreprinderi mici;
 întreprinderi mijlocii;
 întreprinderi mari.

Tabel 2. Criteriile de clasificare a întreprinderilor

Criteriile de Nr. mediu anual de Suma anuală a Valoarea anuală

clasificare salariaţi, persoane veniturilor din totală de bilanţ a
vânzări, mln. lei activelor, mln.lei
Micro-întreprinderi Cel mult 9 Cel mult 3 Cel mult 3
Întreprinderi mici 10-49 Cel mult 25 Cel mult 25
Întreprinderi 50-249 Cel mult 50 Cel mult 50
mijlocii
Întreprinderi mari Peste 249 Peste 50 Peste 50
2.8 Ponderea întreprinderilor în RM în anul 2012 și 2019

În Republica Moldova întreprinderile sunt foarte răspîndite, desfășurîndu-se în majoritatea

localităților țării. Deși Moldova se confruntă cu o criză economică adîncă, cu rădăcini în fosta
Uniune Sovietică, obervăm o tendință sporită a creșterii numărului de întreprinderi mici și
mijlocii pe teritoriul Republicii în comparație cu anul 2012 . În Republica Moldova, în anul
2012, numărul întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) constituie 97% din totalul întreprinderilor,
la ÎMM sunt angajaţi circa 57 % din totalul angajaţilor şi venitul din vânzări realizat de ÎMM
constituie 34% din total venit din vânzări.Putem afirma că în prezent pe teritoriul țării activează
circa 55,9 mii întreprinderi .Sectorul ÎMM (întreprinderi mici i mijlocii) reprezintă circa
98,6% din numărul total de întreprinderi.Numărul persoanelor care au activat în întreprinderile
mici şi mijlocii în perioada de referință a constituit 335,8 mii, deținând 61,6% din numărul total
de persoane al întreprinderilor. Veniturile din vânzări ale întreprinderilor mici şi mijlocii în
această perioadă au însumat 157 335,6 mil. lei sau 39,5% din venituri din vânzări în total pe
economie. Făcînd o analiză a unor date statistice privind activitatea întreprinderilor mici și
mijlocii în Republica Moldova, pot spune că numărul lor este în continuă creștere. Consider că
numărul lor va crește și în anii următori, ca rezultat al progresului economic și al
eventualului impact pozitiv 11

al integrării în Uniunea Europeană. Cu parere de rău,observ o ineficiență a acestor întreprinderi,

fapt ce se datorează insuficienței și capacității scăzute a întrepinzătorului de a
gestiona, controla și coordona o întreprindere.

Ponder ea într epr inder ilor

Nr.de întreprinderi Nr. de salariați Venitul din vânzări
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
Mari Mijlocii Mici Micro

Fig. 1 Ponderea întreprinderilor micro, mici, medii şi mari după venitul din vânzări, nr. de
salariaţi şi nr. de întreprinderi în R. Moldova în anul 2012

Sursa: Elaborat de autor în baza www.statistica.md

Figura 2. Ponderea întreprinderilor mici şi mijlocii în totalul întreprinderilor în anul 2019
pe principalii indicator
12

5.După forma de proprietate:

 întreprinderi private;
 întreprinderi publice;
 întreprinderi mixte;
Întreprinderi private – rezumă din faptul că patrimoniul lor se află în proprietatea uneia
sau a mai multor persoane. Este un tip de întreprindere foarte veche, avându-şi rădăcinile
în sclavagism. Numărul, diversitatea şi mărimea întreprinderilor private au crescut odată
cu dezvoltarea societăţii.
Întreprinderi publice - întregul său patrimoniu aparţine statului sau organului
administraţiei publice locale pe al cărui teritoriu se află
Întreprinderi mixte presupun îmbinarea capitalurilor private,publice şi/ sau capitalurilor
naţionale cu cele străine.
6. După genurile de activitate întreprinderi agricole; întreprinderi industriale;
întreprinderi comerciale; întreprinderi prestatoare de servicii; întreprinderi financiare, de
credit, de asigurări etc
7. După timpul de lucru în cadrul anului calendaristic: întreprinderi care funcţionează
tot timpul anului; întreprinderi sezoniere.
8. După gradul de specializare al producţiei: întreprinderi specializate; întreprinderi
universale; întreprinderi mixte.

2.11.Micul business

În lume este supranumit „coloană vertebrală a economiei” graţie celei mai mari
contribuţii la crearea noilor locuri de muncă, stimularea concurenţei, favorizarea
inovaţiilor şi tehnologiilor. Cu toate acestea, nu putem vorbi despre o definiţie exhaustivă
a micului business. Se poate spune că micul business întruneşte micro-întreprinderile,
întreprinderile mici și mijlocii, iar marele business cuprinde interprinderile mari.
Micul business prezintă următoarele avantaje și dezavantaje:

Avantaje:
  În economia națională, micul business predomină în ramurile ce oferă condiții
favorabile pentru dezvoltare
 Întreprinderile mici se acomodează mai ușor la condițiile pieței; 13
 Întreprinderile mici sunt mai mobile, ele pot utiliza mai repede și eficient utilajele
și dispozitivele

 Aceste întreprinderi pot fi înființate cu investiții mai mici în comparație cu

companiile mari și perioada de recuperare a acestora este de asemenea mai redusă
 Întreprinderile respective exercită o funcție socială, prin asigurarea cetățenilor cu
locuri de muncă, oferirea salariilor cuvenite, motivarea angajaților și crearea unui
colectiv unit.
 Își pot dezvolta activitatea în orașele și localitățile mici
 Oferă produse și servicii de o înaltă calitate la prețuri rezonabile
 Întreprinderile mici și mijlocii cunosc mai bine cerințele clienților și au
posibilități mai mari de extindere pe piața locală;
 Este prezent un sistem de management, de planificare, organizare și control,
foarte simplu, ușor și eficient;
 Aceste întreprinderi, fiind în continuă creștere, duc la existența unui număr tot
mai mare de proprietari, care sunt considerați drept pătura de mijloc asocietății,
ce-și asigură desine stătător o condiție socială mai bună și un trai cât mai decent,
ajutând în paralel și alți oameni să ajungă la scopurile propuse;
 Întreprinderile mici și mijlocii duc necontenit la progresarea și reformarea
economiei.işi pot schimba uşor locul de amplasare, pot utiliza operativ toate
tipurile de resurse, inclusiv cele de muncă şi financiare şi îşi pot schimba repede
tehnologia producerii

Dezavantaje:

 Posibilități financiare limitate;

 Dificultăți în asigurarea tehnico-materială;
 Lipsa experienței activitații în structurile de piață;
 Pot apărea dificultăți la obținerea creditelor sau la convingerea investitorilor pentru a
primi resursele financiare necesare dezvoltării afacerii. De asemenea, rata dobânzii înalte,
deseori duce la imposibilitatea întreprinderii de a se adapta tuturor cerințelor și la
falimentare. Lipsa unui program de stat viabil pentru satisfacerea întreprinderilo mici;
  Lipsa infrastructurii corespunzătoare specific micului business;
 Lipsa unei evidențe eficiente a rezultatelor activității;
 Existența unor cazuri de investiții nerentabile; 14
 Impozite și cerințe prea mari;
 Legislația, politica țării în care activează întreprinderea și situațiile de monopol, pot
influența negativ asupra dezvoltării acesteia.

2.12.Marele business

Marele business prezintă următoarele avantaje și dezavantaje:

Avantaje:

 Posibilități financiare mari

 Ușurință în obținierea unor credite mari și cu o rată a dobînziii convenabilă;
 Dispune de un mare capital tehnic utilizat în productie;
 Stabilesc relații de parteneriat cu alte corporații economice sau interprinderi mari;
 Produc mărfuri în cantități mari, exportînd în țări din întreaga lume;
 Dispun de mari resurse umane;
 Întreprinderile mari pot deține monopolul asupra unor categorii de marfuri economice;
 Domină piața de desfacere a mărfurilor;
 Are acces la tehnologii și sisteme informaționale moderne.

Dezavantaje:

 Întreprinderile mari se acomodează mai greu la condițiile de piață

 Necesită investiții mari, care sunt recuperate intr -un timp mai îndelungat;
 Presupune manevrarea unui numar mare de angajați;
 Este prezent un sistem de management, de planificare, organizare și control complex,
dificil de condus;
 În cazul unui faliment, daunile ar fi enorme, care ar afecta atît calitatea vieții
angajaților,cît și a economiei naționale;
 Se pot dezvolta doar în cadrul marilor orase si megapolisuri, deoarece au nevoie de o
mare desfășurare a teritoriului pentru a-și extinde activitatea de producție
 15

Concluzie
Întreprinderea reprezintă celula de bază a economiei naţionale în care se desfăşoară îmbinarea
factorilor de producţie în scopul creării bunurilor materiale şi a serviciilor necesare satisfacerii
nevoilor umane. Întreprinderea ca unitate instituţională poate fi privită în mai multe aspecte: ca
organism economic, social, tehnico-productiv, dinamic, scopul final al căreia este obţinerea
profitului. Ca unitate economică întreprinderea îndeplineşte următoarele funcţii: de cercetare-
dezvoltare, de producţie, comercială, financiar-contabilă, de personal, de prelucrare a datelor şi
activitate juridică, de previziune a pieţei şi a activităţii de marketing. . Întreprinderile pot fi
grupate după următoarele criterii: gradul de răspundere patrimonială, obiectivul urmărit în
activitatea lor, forma de proprietate, ramura de activitate, dimensiunea lor şi după forma de
asociere. Pentru a rezista la lupta de concurenţă şi a obţine profituri mari în economia de piaţă
contemporană se păstrează tendinţa de concentrare a capitalului în baza integrării economice a
întreprinderilor, care se manifestă în formă de integrare orizontală, verticală şi conglomerat.
Principalii indicatori care caracterizează activitatea economică a întreprinderii sunt: cifra de
afaceri, valoarea adăugată, profitul brut şi profitul net.

Sectorul ÎMM are un rol important în asigurarea dezvoltării economice, stabilităţii ei,
creşterii mobilităţii şi adaptabilităţii economiei naţionale la condiţiile schimbătoare de ordin
intern şi extern. El reprezintă un factor de diversificare a economiei. Prezenţa unui sector ÎMM
bine dezvoltat în cadrul economiei este deosebit de important în condiţiile reformării structurale
a economiei şi creşterii şomajului, fenomene ce însoţesc acest proces. În ţările dezvoltate din
punct de vedere economic, sectorul ÎMM este considerat promotor al dezvoltării economice
graţie avantajelor pe care le oferă, el demonstrează o dezvoltare accelerate mai ales în domeniul
serviciilor şi a producerii mărfurilor de larg consum. ÎMM sunt mai flexibile şi reacţionează mai
rapid la schimbările mediului de afaceri şi la cerinţele pieţei. Din acest considerent investiţiile în
ÎMM aduc venituri mai mari decât investiţiile în întreprinderi mari. De altfel, acestea din urmă
beneficiază din plin de serviciile ÎMM şi într-un fel sunt dependente de ele. ÎMM sunt orientate
spre satisfacerea necesităţilor pieţei locale şi utilizează resursele şi forţa de muncă locală, având
o contribuţie substanţială în soluţionarea problemelor sociale.  Analizînd situația întreprinderilor
în Republica Moldova am observat rolul lor primordial în activitatea economică statală. Reeșind
din funcțiile sale observăm că în majoritatea cazurilor întreprinderile cel putin încearcă sa
conducă de un plan de organizare intern.Sunt ferm convinsă că situația întreprinderilor în
Republica Moldova se va ameliora odată cu propulsarea valoriloreuropene, a gîndirii
si ideologiei noi, bazată pe libertate de acțiune, de manifestare, de autoexprimare. Invesțiiile

străine vor maximiza numărul întrepriderilor, dar și gradul de eficiență a lor. 16

Bibliografie

1. Cojuhari Andrei, Childescu Valentina., Teorie Economică, Chişinău, UTM, 2012, pp.128-143;
2.Munteanu Tatiana, Întreprinderea - celulă de bază a economiei, publicaţie electronică,
www.library.utm.md, Chişinău, 2014;
3.www.statistica.md
4. Lege nr. 845 din 03.01.92 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi;