DIVERSITATEA CULTURALĂ ÎN ACTIVITĂȚILE

CU PREȘCOLARII

Prof. înv. pr. și preșc. Bîndac Marlena

Prof. înv. pr. și preșc. Jaleriu Simona- Mariana

În lumea modernă, diversitatea în sens larg – indiferent dacă este de natură culturală sau
lingvistică – poate fi pusă pe seama a doi factori esenţiali: intensificarea migraţiei şi noile
tehnologii de informare şi comunicare.

Globalizarea vieţii economice, sociale şi politice devine din ce în ce mai evidentă. Din
această perspectivă se observă creşterea mobilităţii oamenilor de pretutindeni, inclusiv creşterea
numărului de migranţi de diferite credinţe şi origini care trăiesc şi lucrează în Europa. În ultimii
zece ani în Europa se constată o creştere numerica a unor comunităţi din punct de vedere
multicultural, fără însă a le fi recunoscută şi valoarea competenţelor interculturale, fiindu-le
refuzată participarea la dezvoltarea vieţii sociale şi politice.

Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în

mediul şcolar. Pluralitatea culturală pune nu numai problema apărării diferenţelor, ci a dialogului
cultural, care recunoaşte că fiecare trebuie să contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că
fiecare dintre ele este un efort de universalizare a unei experienţe particulare. Multiculturalitatea
nu este adversarul universalismului european, ci o altă formă a lui.

Interculturalismul implică înţelegerea, aprecierea şi valorizarea culturii proprii la care se

adaugă respectul bazat pe o informare autentică şi pe construirea curiozităţii faţă de cultura
etnică a celuilalt. Interculturalitatea este un proces ce se produce la intersecţia dintre culturi,
nefiind un scop în sine, dar care poate deveni o finalitate atunci când sunt sesizate transformările
nefireşti sau comportamentele nefaste la acest nivel de intersectare a culturilor.

CE ESTE CULTURA?

In declaratia universala privind DIVERSITATEA CULTURALA adoptata de UNESCO

in 2001, cultura este definita ca ,,ansamblu de elemente distinctive, de ordin spiritual, material,
intelectual si emotional ale unei societati sau grup social, ce include, pe langa arta si literatura,
stiluri de viata, moduri de convietuire, sisteme de valori, traditii si credinte”.

CE ÎNSEAMNĂ EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ?

֎ deschide noi piste de manifestare a diversităţii şi diferenţelor şi cultivă atitudini de respect şi

de deschidere faţă de diversitate;

֎ este şi un răspuns specific, pedagogic la încercarea de soluţionare a unor consecinţe socio-

culturale impuse de amploarea fenomenelor migraţioniste;

֎ este o modalitate de prevenire şi atenuare a conflictelor;

֎ presupune educaţie socială şi civică, învăţarea drepturilor omului, pregătirea şi participarea la

viaţa socială, formarea formatorilor în perspectiva interacţiunii culturale, educaţia şi dezvoltarea
culturală a imigranţilor, educaţia într-o societate multiculturală.

֎ presupune o noua abordare a orizontului valorilor.

CUM ESTE O ŞCOALĂ INTERCULTURALĂ?

֎ are ca obiective păstrarea şi apărarea diversităţii culturale a populaţiei şi prezervarea unităţii

şcolii;

֎ realizează un proces de integrare prin preluarea preachiziţiilor culturale pe care le posedă

elevii;

֎ invită profesorii să înţeleagă şi să valorifice potenţialurile culturale ale elevilor;

֎ presupune o nouă manieră de concepere şi implementare a curriculum-urilor şcolare şi o nouă

atitudine relaţională între profesori, elevi, părinţi;

Societatea noastră devine din ce în ce mai complexă. Explozia circulaţiei

oamenilor şi a ideilor, multiplicarea contactelor, dispariţia frontierelor sunt realităţi evidente.
Problema identităţii culturale este complexă şi presupune rezolvarea de comun acord. Trebuie să
învăţăm modalităţi de convieţuire în această pluralitate a culturilor. Ca membrii ai Uniunii
Europene trebuie să înţelegem interculturalismul ca „ un instrument pentru ameliorarea
egalizării şanselor şi a inserţiei optimale a populaţiilor străine, europene sau nu, în viaţa
economică şi socială, punând în practică dorinţa de întărire a drepturilor pentru toţi şi, de aici,
chiar dezvoltarea democraţiei” (Eric Bouchez, Andre de Peretti, 1990).

Educaţia interculturală constituie „o opţiune ideologică în societăţile democratice şi

vizează pregătirea viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună alegere şi să se
orienteze în contextele multiplicării sistemelor de valori” (Constantin Cucoş, 1996). Atât
„minorităţile” cât şi „majoritatea” sunt puse în situaţia de a se adapta la mutaţia şi diversitatea
culturală . În funcţie de multiple perspective de referinţă, toţi indivizii pot fi minoritari,
racordându-se la subcoduri culturale oarecum diferite. (Constantin Cucoş, 1996).

Perspectiva interculturală de concepere a educaţiei conduce la evitarea conflictelor şi

eradicarea violenţei. Încă de la vârsta preşcolară, copilul este sprijinit să-şi formeze deprinderea
de a comunica (a asculta şi a vorbi), de a lua decizii în mod democratic în cadrul grupului, de a
se implica în rezolvarea problemelor interpersonale. Educatoarea trebuie să acorde o atenţie
deosebită educării copiilor pentru a-şi stăpâni emoţiile primare şi a evita altercaţiile, educării
respectului de sine şi al altora, toleranţa faţă de opiniile diferite.Toleranţa înseamnă cunoaşterea,
recunoaşterea şi acceptarea modului de a fi al persoanelor şi grupurilor. Aceasta presupune
alegerea deliberată de a nu interzice, a nu împiedica, a nu interveni în comportamentul unei
persoane sau al unui grup chiar dacă noi dezaprobăm acea purtare şi avem şi cunoştinţe şi
puterea de a interzice sau împiedica.

Este cunoscut faptul că toleranţa cere să acceptăm diferenţele individuale, oricât de

diferite ar fi de valorile noastre, presupune să-i ascultăm pe cei care au opinii diferite şi să
analizăm cu obiectivitate argumentele acestora, .Să nu considerăm că cei care au opinii diferite
sunt duşmanii noştri, să ne susţinem propriile opinii cu argumente solide, să acceptăm că, uneori,
opiniile noastre pot fi greşite, să acceptăm că, uneori, opiniile celorlalţi pot fi valoroase. Încă de
mici, copiii trebuie „antrenaţi” să asculte „povestea” altui copil fără să emită judecăţi, să-şi
prezinte propria „poveste” nealterată şi fără frica de a fi judecat de ceilalţi. Pentru a fi evitate
neînţelegerile copiii vor fi sprijiniţi să adreseze întrebări, să compare propriile convingeri cu ale
colegilor, să identifice similitudinile şi diferenţele între acestea.

Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii pentru toţi în spiritul

recunoaşterii deosebirilor ce există în sânul aceleiaşi societăţi. Educatoarea va continua munca
cu preşcolarii şi în rândul părinţilor subliniind faptul că grădiniţa, şcoala în general, se călăuzeşte
pe principii precum toleranţa, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor,
exploatează diferenţele spirituale şi valorile locale. Orice valoare locală autentică trebuie păstrată
de cei ce aspiră la apropierea de cultura mondială. Copiii trebuie învăţaţi de mici să evite
tendinţele de dispreţ a unor culturi minoritare, deosebit de interesante pentru zestrea culturală a
umanităţii.

Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces progresiv şi complex. Primele contacte

între oameni de culturi diferite sunt însoţite de sentimentul de insecuritate, de frică, de
adversitate deschisă faţă de celălalt.Pentru cadrele didactice este esenţial să creeze relaţii pozitive
în interacţiunea dintre semeni, să favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a relaţiilor constructive
în grup, pentru a trăi sentimentul propriei identităţi.

Tot modul de învăţare din grădiniţă este organizat din perspectivă interculturală, permind
învăţarea prin colaborare, comunicare şi nicidecum de marginalizare a unor copii. Deschiderea
spaţiului grădiniţei către comunitate şi specificul ei, organizarea unor întâlniri, excursii, serbări
cu specific intercultural dar nu în detrimentul majorităţii, urmăreşte realizarea obiectivelor de
egalizare a şanselor în educaţie.

E.Cory, în studiul,,Talking about differences children notice”( a vorbi despre diferenţele pe care
le observă copiii), sugerează ca profesorii să răspundă prompt întrebărilor copiilor; dacă se
ocolesc răspunsurile , aceştia vor deduce că ceva nu este bine în ceea ce priveşte întrebarea sau
persoana la care se referă aceasta, iar răspunsurile să fie simple, legate de experienţa copiilor şi
nivelul lor de cunoaştere;

Exemple de mijloace de realizare a obiectivelor propuse prin:

I.ADE

1.Cunoasterea mediului(DS)

a.Observari- Drapelul Romaniei si drapelele tarilor lumii; ; Prieteni de pretutindeni; Costumul

popular romanesc.

b.Lectura dupa imagini: Sa cunoastem continentele;

c.Convorbiri: Despre preparatele culinare ale unor popoare

d.Joc didactic: Aseaza imaginea la locul potrivit, (Obiective turistice),

2.Dezvoltarea limbajului (DLC)

a.Jocuri didactice: Al cui este portul; Suntem egali, suntem diferiti (acceptarea
nondiscriminarii); Ne intelegem unul cu altul etc.

b.Lectura dupa imagini: Copilul si patria ;Toti suntem romani

c.Povestiri create: Copilul care si-a gasit mama, O insula in mijlocul oceanului; Calatori in
jurul lumii.

d.Memorizari: Hora pacii ; Pacea; Limba romaneasca

e.Convorbiri: Sa invatam sa traim impreuna; Martisorul ; Craciunul, Pastele in lume

3.Educatie pentru societate (DOS)

a.Joc didactic ,Popoarele lumii se prezinta

b.Povestiri create: Poveste despre tara mea; Despre drepturile copiilor

c.Convorbiri: Cum ar fi lumea fara razboaie?; Toti diferiti, toti egali!; Cum ne comportam?

Educatie practica :Confectii-Daruri pentru copiii refugiati; decupare, insirare, lipire Costume
populare; Drapele

4. Domeniu estetic si creative (DEC)

a.Activitatea artistico-plastica: Decoram obiecte de cult ;Desene, Picturi: Hora copiilor de pe

glob; Costume populare.

Concurs de desene: Vis de copil; Desenam drumul spre pace.

b. Educatie muzicala: Cantece: Romanasul ; Sa fie pace in lume; Imnul Europei; Sunt pe lume
milioane de copii.

5.Domeniul psiho-motric: Educatie fizica și dans ardelenesc,dobrogean ,banatean Ole-dans

spaniol; Samba-dans brazilian;dans tematic tiganesc, etc.

Didactica contemporană promovează concepte şi atitudini educaţionale noi, menite să

determine forme variate de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copiilor.

Diversitatea culturală este o realitate necesară a fi fructificată şi în mediul preşcolar.

Pentru a satisface cu succes scopurile unei educaţii interculturale la nivelul vârstei preşcolare,
curriculumul trebuie să asigure un loc cert diversităţii în structurile sale, să-i facă vizibili pe
minoritari şi să dezvolte capacităţi interculturale în rândul tuturor. În acest demers, noi,
educatoarele trebuie să apelăm la diverse strategii de redimensioare interculturală a unităţii
noastre de învăţământ. În învăţământul preşcolar, familiarizarea majorităţii cu limba, cultura,
tradiţiile minorităţilor, revine educatoarelor. Ele trebuie să fie persoane deschise spre toţi copiii,
indiferent din ce familii provin aceştia din punct de vedere etnic, religios, social, etc. În atingerea
obiectivelor propuse apelăm la metode specifice educaţiei moderne bazate pe cooperare,
comunicare, echitate. Este bine ca toţi copiii să vină în contact şi să cunoască şi aspecte legate de
alte culturi, dar pentru o bună convieţuire, pentru a se preveni şi evita conflictele interetnice şi de
altă natură este necesară implementarea educaţiei interculturale încă de la grădiniţă, prin
promovarea toleranţei, a bunei înţelegeri şi egalităţii de şanse între membrii aceleiaşi comunităţi.
În acest context sunt tot mai numeroase ocaziile de implementare şi derulare a proiectelor, prin
care grupuri de copii, dar şi educatori se implică în acţiuni specifice, bine structurate, bazate pe
principii pedagogice, temeinic studiate, elaborate şi îndeajuns experimentate şi aplicate în timp.

Necesitatea unei abilitări adecvate în rândul educatoarelor în sensul preţuirii şi

valorificării diversităţii culturale este evidentă.

Respectarea principiilor interculturalităţii în grupa de copii:

֎ ne va ajuta să răspundem nevoilor fiecărui copil, să le recunoaştem aptitudinile, să le

asigurăm medierea de care aceştia au nevoie şi să veghem ca fiecare să fie recunoscut în
cadrul grupului;
֎ să descoperim, să apreciem şi să ajutăm la valorificarea aptitudinilor copiilor născuţi în
medii defavorizate;
֎ ne va iniţia în învăţarea care pune bazele pe cooperare, în organizarea de proiecte
colective, în desfăşurarea unor jocuri de simulare, a unor interpretări de roluri;
֎ ne va obişnui să mediem conflictele, să descoperim prejudecăţile şi stereotipurile şi să
percepem cunoaşterea din mai multe puncte de vedere;
֎ ne va atenţiona asupra neînţelegerilor care pot surveni între persoanele de limbi, culturi
sau religii diferite şi ne va ajuta să le depăşim;
֎ ne va ajuta să dezvoltăm strategii inovatoare în faţa problemelor interculturale care pot
apărea şi să cooperam cu ceilalţi parteneri din comunitate.
În realitatea zilnică din grădiniţă, a principiilor interculturalităţii se poate porni de la o
afirmaţie de bază: diferenţele dintre copii, culturi şi comportamentele lor sunt fireşti. Copiii sunt
egali nu pentru că ar fi toţi la fel, ci pentru că sunt diferiţi. De aceea, ei nu trebuie să fie forţaţi să
devină copii ale unui model predefinit din perspectiva unei optici dominate de stereotipuri şi
prejudecăţi culturale, purtate de adulţi. Cadrele didactice, bine intenţionate, convinse pe drept că
toţi copiii sunt egali, ignoră diferenţele dintre copii, stabilind perspectiva majoritară ca normă
aplicabilă tuturor şi fără negociere.

Sugestia Ministerului Educaţiei şi Cercetării de a aborda « noile educaţii » ca teme de

studiu în învăţământul preşcolar, ne determină să aducem în practică, la grupă proiecte şi
activităţi care să ducă în viitor la rezolvarea câte puţin din problemele lumii contemporane. Un
obiectiv important al « noilor educaţii »constă în pregătirea copiilor pentru acceptarea diversităţii
în cadrul unui grup. Recunoaşterea şi acceptarea diversităţii stau la baza democraţiei. Copilul nu
se naşte cu predispoziţia de a-i detesta pe cei diferiţi, ci el preia din familie prejudecăţile faţă de
anumite grupuri (« să nu te joci cu ţiganii »). De aceea educatorii trebuie să încurajeze
cooperarea, lucrul în perechi, cunoaşterea şi discutarea diverselor tradiţii, obiceiuri, valori, etc.