Evaluarea bazată pe obiective

Evaluarea bazată pe obiective (goal-based evaluation) este tipul cel mai folosit in evaluare, legată
fiind de inceputurile evaluării, care urmăreşte să determine in ce măsură obiectivele programului au
fost indeplinite" (Stufflebeam, 2001, p. 17): este o formă de evaluare prestabilita (Stake, 1975),
deoarece evaluarea este ghidată şi orientată de obiectivele programului. Obiectivele programului
reprezintă grila de analiză a rezultatelor programului, iar evaluarea se focalizează pe estimarea
gradului în care acestea au fost îndeplinite. Fiind vorba de elemente cunoscute de către
implementator, deseori evaluarea bazată pe obiective se aplică sub forma evaluării interne
(Stufflebeam, 2001). Autorul include acest tip de evaluare în cadrul categoriei evaluărilor
orientate de întrebări.

Operaționalizarea obiectivelor

O condiţie esențială pentru măsurarea gradului de îndeplinire a obiectivelor este legată de modul în
care obiectivele iniţiale ale programului satisfac criteriile SMART (McNamara, apud Cojocaru,
2006); ele trebuie să fie: 1) specifice (specific), adică obiectivele se referă la o anumită problemă, iar
enunțul exprimă clar acest lucru, făcând referire şi la categoria de beneficiari; 2) măsurabile
(measurable), în sensul că obiectivele indică rezultate aşteptate, care sunt cuantificate
şi pot fi evaluate prin anumiţi indicatori de performanță ; 3) abordabile (achievable), în măsura în
care obiectivele pot fi operaţionalizate în activități realizabile pe perioada de derulare a programului;
4) realiste (realistic), atunci când obiectivele se referă la o problemă reală, iar
rezultatele preconizate pot fi obţinute în condiţiile derulării proiectului :resurse, timp, activități etc. ;
5) încadrate temporal (timebounded), atunci când obiectivele indică obţinerea unor rezultate într-o
perioadă de timp bine determinată, pe perioada de derulare a proiectului sau pe perioade specifice
delimitate de implementare. Utilizarea indicatorilor orientează evaluarea către măsurarea
performanţei programului. O problemă în aplicarea evaluării bazate pe obiective apare atunci când
obiectivele nu sunt clare şi nu îndeplinesc criteriile SMART, iar sarcina evaluatorului este aceea de a
le clarifica şi de a aprecia în ce măsură au fost îndeplinite. Focalizarea evaluării pe
obiectivele programului implică, după Patton, cel puţin trei puncte de comparație (2008, p. 233): 1)
situaţia iniţială de la care a pornit programul ; 2) obiectivul ca ţintă, situaţia ideală finală propusă de
program; 3) situaţia finală, respectiv rezultatele actuale. Autorul consideră că evaluarea bazată pe
obiective reprezintă o abordare simplistă a evaluării programului, pentru că presupune compararea
dintre obiectivul ideal şi rezultatele obţinute, fără a fi luate în considerare diferenţele dintre situatia
iniţială şi cea finală. Orientarea evaluării către măsurarea obiectivelor este un motiv semnificativ
pentru care această abordare a evaluării a fost încorporată în procesul
de monitorizare a programului.
Evaluarea bazată pe obiective și îmbunătăţirea programului
Acest tip de abordare a evaluării îşi propune clarificarea obiectivelor.
Erorile în implementarea programului şi eşecurile înregistrate de
program sunt considerate efecte complementare, fiind ignorate cauzele
şi circumstanţele care au condus la asemenea rezultate. De aceea,
unii critici ai evaluării bazate pe teorie consideră că ignorarea efectelor
complementare sau perverse ale programului constituie o premisă
pentru considerarea acestei abordări ca fiind inutilă pentru îmbună-
tăţirea programului. Un alt motiv invocat pentru argumentarea slabei
influente a rezultatelor acestui tip de evaluare asupra îmbunătăţirii
programului este dat de faptul că nu analizează procesul de imple-
mentare şi, implicit, elementele care conduc la obţinerea rezultatelor
acestuia, că ignoră aspectele pozitive şi negative ale intervențiilor
realizate şi, mai mult decât atât, că rezultatele obținute nu pot fi
atribuite programului într-un context al certitudinii. Întrebările evaluării
bazate pe obiective pot fi de tipul : Care este progresul înregistrat de
program pentru îndeplinirea obiectivelor propuse ? Care sunt indi-
catorii stabiliți pentru măsurarea obiectivelor ? Care sunt caracte-
risticile specifice ale obiectivelor stabilite şi îndeplinite ? Care a fost
procesul de obţinere a rezultatelor propuse în perioada de timp
specificată? Resursele utilizate au fost suficiente pentru obţinerea
rezultatelor dorite ? Care au fost modificările în ceea ce priveşte
importanța obiectivelor propuse inițial ? Care sunt modificările
operate în cadrul programului în ceea ce priveşte încadrarea în
timpul anticipat ? Care sunt obiectivele îndeplinite prin intervențiile
realizate în cadrul programului ? Analiza conţinutului şi sensurilor
întrebărilor de mai sus ne ajută să înțelegem importanţa acestui tip de
evaluare în măsurarea obiectivelor, dar prin obţinerea răspunsurilor la aceste întrebări în demersul
evaluativ nu ajungem la rezultate care
ar putea să conducă la îmbunătăţirea programului. Rossi consideră
că formularea clară a obiectivelor programului reprezintă o condiție
esențială pentru posibilitatea de a evalua programul, apreciind, într-o
formă radicală, că un program care nu are obiective măsurabile nu
poate fi evaluat. Focalizarea evaluării pe obiectivele programului
orientează evaluarea programului către aprecierea acestuia în termeni
de succes şi eşec (Rossi, 1972), o perspectivă reducționistă a comple-
xității programului şi a realităţii sociale în care acesta se desfăşoară.
Pe de altă parte, unii critici ai evaluării bazate pe obiective (Sanders,
2002) consideră că programele care nu au obiectivele clar definite
constituie de fapt o oportunitate în surprinderea unor aspecte semni-
ficative referitoare la efectele neurmărite, ignorate de evaluarea
bazată pe teorie.
Inflexibilitatea evaluării bazate pe teorie
Scriven (1997) consideră că flexibilitatea procesului de evaluare şi
intervenţia implicită a evaluatorului asupra programului constituie
ameninţări la adresa validităţii rezultatelor evaluării şi a obiectivității
datelor obţinute. Autorul apreciază că diferite forme ale evaluării
care sunt adaptate pentru focalizarea pe efectele secundare ale progra-
mului pun în evidenţă, deseori, aspecte nesemnificative. Patton pro-
pune, ca replică la evaluarea bazată pe obiective, evaluarea fără
obiective (2008), care este flexibilă, adaptată nevoilor programului,
în limitele unei variabilități care nu ameninţă credibilitatea rezulta-
telor evaluării. Hembroff şi colaboratorii săi consideră că problema
flexibilităţii evaluării nu trebuie formulată în cadrele afirmaţiilor pro
şi contra, ci trebuie orientată spre identificarea condițiilor în care
aceasta este acceptabilă şi dezirabilă - de exemplu, procesul de
clarificare a obiectivelor şi analiza schimbărilor sociale externe care
afectează programul (Hembroff et al., 1999, p. 326).