CONSTITUȚIILE DIN ROMÂNIA

Context - Ideile de elaborare a unei Constituții apar în timpul iluminismului,

reprezentanţii acestuia subliniind necesitatea unui contract social între conducător și popor
care trebuia respectat . Ideile iluministe au pătruns și în teritoriile românești răspândite prin
intermediul revoluției franceze în toată Europa. Necesitatea elaborării unei legi fundamentale
apare o dată cu modernizarea societății românești încă de la începutul secolului XVIII.
Nicolae Iorga desemna ideea de Constituție drept ,, cea dintâi necesitate în statele românești,”
Până în 1866 au fost mai multe legi cu caracter constituțional. Unele au rămas la
nivelul de declarații de principii - Cererile norodului românesc în 1821, altele de declarații de
drepturi- Proclamația de la Islaz-1848 , altele la nivelul de proiecte de reformă- Constituția
Cărvunarilor din 1822 și Osăbitul act de numire a suveranului românilor - 1838.
Un proiect important este cel al Constituției Cărvunarilor elaborat la Iași în 1822 și
prin care se dorea introducerea unui sistem modern de guvernare afirmându-se indirect
necesitatea separării puterilor în stat.
Încă din perioada 1828-1829, după războiul ruso-turc prin pacea de la Adrianopol,
Rusia învingătoare impune Imp.Otoman să accepte propunerea puterii protectoare de a aduce
modificări statului Principatelor. Între 1828-1834 Rusia ocupă Principatele și generalul rus
Pavel Kiseleff, guvernatorul acestora, impune redactarea unor legi cu rol de Constituție
numite Regulamente Organice. Au fost adoptate în 1831 în Țara Românească și 1832 în
Moldova.Regulamentele Organice consemnau separarea puterilor în stat - executivă,
legislativă, judecătorească:
- Domnul era ales pe viață dintre marii boieri, de Adunarea Obștească Extraordinară;
- Puterea executivă era exercitată de domn ajutat de un sfat administrativ extraordinar,
alcătuit din 6-8 miniștri, numiți și revocați de domn.
- Puterea legislativă era exercitată de Adunarea Obștească , formată din boieri aleși pe 5 ani.
- Puterea judecătorească aparținea instanțelor (tribunale județene,instanțe de apel), instanța
supremă fiind Înaltul Divan Domnesc;
- Era prevăzută modernizarea sistemului fiscal, lichidarea vămilor interne și modernizarea
învățământului; libertatea comerțului, modernizarea sistemului fiscal,apariția bugetului,
restructurarea taxelor, organizarea justiției. În general ele au avut un impact pozitiv chiar dacă
influența Rusiei a sporit în Principatele Române.Pot fi considerate actul de naștere al
parlamentarismului în România.
Convenția de la Paris din 1858 organiza Principatele , Marile Puteri erau cele care s-
au întrunit în acest sens urmând să existe 2 domni, 2 adunări, 2 guverne pe 7 ani și să se
numească Principatele Unite. Principatele aveau în comun Înalta Curte de Casație și Comisia
Centrală de la Focșani . VEZI LECŢIA
Confruntat cu o opoziție conservatoare majoritară A.I. Cuza a organizat o lovitură de
stat în 1864 prin care România era organizată după o lege numită Statutul Dezvoltător al
Convenției de la Paris . Noua lege a fost aprobată prin plebiscit și acorda domnului inițiativă
legislativă ,dreptul de vot era extins și parlamentul devenea bicameral prin apariția Senatului.
Noua lege de organizare acorda puteri sporite domnului chiar dacă menținea principiul
separării puterilor în stat. VEZI LECŢIA
Constituția din 1866. Problema adoptării unei constituții devenea o necesitate urgentă
dupa lovitura de stat din 11 februarie 1866 prin care a fost înlăturat Cuza. Ideea prințului
străin apăruse înca din 1802; aceasta idee a fost susținută și de contele Walewski la Congresul
de la Paris din 1856, reluată de Adunările ad-hoc şi acceptată de Al.I. Cuza. Românii sperau
că astfel se va pune capăt luptelor interne pentru putere dorind să îşi asigure un sprijin
diplomatic stabil pe plan extern. După abdicarea lui Cuza, conducerea României a fost
preluată de o locotenenţă domnească = organ politico – administrativ care ţinea locul
domnului şi exercita atribuţiile acestuia. Iniţial, tronul României fusese oferit lui Filip de
Flandra, fratele regelui Belgiei. Unii oameni politici din România doreau pentru România un
statut politic asemănător cu cel al Belgiei - era o ţară neutră şi independentă şi foloseau
sintagma „România – Belgia Orientului”. Filip de Flandra a refuzat tronul. Cu sprijinul
Franței este adus în țară Carol de Hohenzollern Sigmaringen, nepotul regelui Prusiei, văr cu
Napoleon al III-lea al Franței, la 10/22 mai populația declarându-se de acord printr-un
plebiscit.
Datorită pericolelor externe s-a adoptat destul de repede constitutia. A fost prima
constituţie românească promulgată fără aprobarea marilor puteri, fiind alcătuită după modelul
constituţiei belgiene din 1831. Acest lucru s-a făcut pentru că Belgia avea dimensiuni
comparabile cu ale Romaniei, se afla sub influenta modelului francez și era una din cele mai
democratice constitutii din acea vreme.
Caracterul constituției - Deși era opera unei camere preponderent conservatoare,
constituția avea mai degrabă un caracter liberal. Constituția reprezenta un veritabil act de
independență pentru că nu amintea nimic nici de suzeranitatea otomană nici de garanția
colectivă a marilor puteri.
Textul constituției a fost redactat de Consiliul de Stat și apoi constituția a fost
sancționată și promulgată de domnitor și publicată în Monitorul Oficial la 1/13 iulie 1866 în
timpul guvernarii conservatoarea a lui Lascar Catargiu.
Avea 8 titluri și 133 articole:
Conform art 1 al constituției „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil
sub denumirea de România”.
Art2: Teritoriul României este nealienabil „teritoriul României este împărțit în județe, județele
în plase, plasele în comune”
Principii - Constituția are la bază principii moderne liberale precum:
 separarea puterilor în stat;
 guvernarea reprezentativă;
 suveranitatea naţiunii- Suveranitatea aparținea poporului și în acest sens în art. 31 se
stipula că puterile statului emană de la națiune .
 Separarea puterilor în stat
Puterea executivă era deţinută de domn care o exercita prin intermediul guvernului.
Principalele atribuţii ale domnului erau:
- Domnul îl desemna pe primul ministru care își alegea apoi cabinetul pe care îl supune
spre aprobare principelui.
- domnul numeşte şi revocă miniştri;
- actele sale trebuiau semnate și de ministrul de resort
- iniţia orice proiect de lege, prin miniştrii săi
- guvernul este răspunzător pentru faptele sale în fața parlamentului
- domnul numeste și revoca in toate funcțiile publice
- miniștrii pot fi trimiși în judecată doar de către Parlament cu cel puțin două treimi din
voturile celor prezenți și de domn
Puterea legislativă aparţinea Parlamentului bicameral - Senat și Adunarea Deputaților și
domnului. Domnul și Parlamentul au inițiativă legislativă. După ce erau aprobate de
Parlament, proiectele de legi erau promulgate de domn. Domnul poate refuza promulgarea
mesajul tronului deschidea sesiunea parlamentară. Adunarea Deputaților discuta şi adopta
bugetul; Parlamentul avea drept de interpelare și de demitere a guvernului.
Domnul are drept de veto dar nu absolut.
Parlamentul reprezintă națiunea fiind singura putere aleasă. Domnul convoacă, amană
și dizolvă Adunarea Deputatilor și Senatul cu condiția să organizeze alegeri în maxim o lună
Senatorii aveau un mandat de 8 ani; existau și senatori de drept: moștenitorul tronului,
mitropolitul, episcopii.
Puterea judecătorească se exercita prin curţi de judecată şi Tribunale. Cea mai înaltă
instanță era Înalta Curte de Justiție și Casatie. Judecatorii erau inamovibili.
Articolul 93 vorbește despre atribuțiile domnului :
- este capul armatei;
- declara război și încheie pace
- încheie convenții cu alte state dupa ce obține acordul Parlamentului
- are drept de grațiere și amnistie politică;
- are drept de a bate monedă;
- conferea decoraţii;
- numește și revocă în funcțiile publice.
Capitolul al II-lea era dedicat drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti:
 libertatea persoanei (art.13)
 libertatea de exprimare, a presei, a întrunirilor;
 egalitatea în faţa legilor;
 inviolabilitatea domiciliului şi secretul corespondenţei;
 interzicerea pedepsei cu moartea şi confiscarea averii;
 proprietatea privată era declarată sacră şi inviolabilă- art. 19;
Drepturile publice sunt cele din din Declarația drepturilor omului și ale cetateanului
din Franța din 26 august 1789.
Constituţia avea însă și limitări importante.
Doar creştinii puteau obţine cetăţenia română. Această restricţie se datora situaţiei
istorice de la 1866 şi îi viza pe turci, din motive istorice şi evrei, din motive economice.
Constituţia era completată cu o lege electorală bazată pe votul cenzitar=în fucție de
avere, alegătorii erau împărțiți în 3 colegii pentru Senat și 4 colegii pentru Adunarea
Deputaților dar censul era de 800 de galbeni în Senat, dominat de moșieri, în timp ce la
Adunarea Deputaților existau 2 colegii dominate de moșieri, 1 cu orășeni, iar în colegiul IV
toți cei care plăteau o dare, deci existau și țărani dar votau prin delegați. Existau și scutiri de
cens profesorii profesiile liberale, ofițerii în retragere., pensionarii statului Femeile nu aveau
drept de vot.
MODIFICĂRI ALE CONSTITUȚIEI:
 oct 1879 -modificarea art. 7 : acordarea cetațeniei și neortodoxilor
 iunie 1884 colegiile electorale au fost reduse
 iunie 1917 se modifica art 57 si 67 s-a renunțat la articolul care declara proprietatea
sacră și inviolabilă din dorința de efectuare a unei reforme agrare; s-a creat
posibilitatea lărgirii dreptului de vot.
Importanța Constituției din 1866 - a asigurat cadrul necesar funcționării instituțiilor
statului român modern. Constituția a fost percepută ca un veritabil act de independență pentru
că nu amintea nimic nici de suzeranitatea otomană nici de garanția colectivă a marilor
puteri. Constituţia transforma România dintr-o monarhie electivă într-o monarhie
constituţională ereditară.

Constituția din 1923

Înfăptuirea statului național unitar roman în 1918 cerea unificarea organizarii de stat si
a legislatiei. După revizuirea anterioarei constituţii din 1917 şi modificările teritoriale din
1918, era necesară o nouă constituţie care să reflecte noile realităţi politice, sociale,
economice şi teritoriale. Crescuse populația, trebuiau acordate drepturi minorităților și
apăruseră noi confesiuni.
Proiectul constituției din 1923 aparține PNL. Inițial a fost contestată de PNR și țărăniști
dar apoi a fost acceptată de toți factorii politici.
 Constituţia din 1923 a fost promulgată de regele Ferdinand I (1914-1927) la 28 martie
1923 și publicată în Monitorul Oficial o zi mai târziu.
Avea 8 titluri si 138 de articole. Constituţia din 1923 menţine principiile generale ale
Constituţiei din 1866 şi reproduce în cea mai mare parte textul acesteia - 76 de articole.
Articolul 1 al constituție prevedea că „Regatul României este un stat național, unitar și
indivizibil”.
Ca formă de guvernare România este monarhie constituțională ereditară.
Toate puterile statului emană de la națiune care își exercită acest drept prin
delegațiune. Prin art 64 se stabilea că toți cetățenii au drept de vot universal, direct, secret.
Femeile nu aveau drept de vot, deși se preciza că prin legi speciale la art. 6 care urmau să fie
votate de 2/3 din parlamentari puteau acorda acest drept femeilor.
România era regat național,unitar, indivizibil, monarhie constituțională ereditară pe
linie masculină, exista separația puterilor în stat în care regele era șeful statului comandantul
armatei numea primul ministru acorda grațieri și decorații, bate monedă conduce politica
externă. Constituția recunoștea drepturile și libertățile cetățenești - egalitatea în fața legii,
libertatea presei, libertatea întrunirilor și dreptul de asociere. Puterile cuprindeau parlament
bicameral - puterea legislativă alături de rege, executiv format din rege și guvern și instanțe
de judecată și Înalta Curte de Justiție și Casație. Prerogativele regelui erau mai reduse, nu mai
avea drept de veto.
Noutăţi față de precedenta constituție:
 proprietatea nu mai era considerată sacră şi inviolabilă;
 se introducea ideea că proprietatea privată este grantată și are funcţie socială astfel că
interesele colectivităţii trebuie să primeze în faţa intereselor individuale. În caz de
necesitate publică, statul putea expropria proprietatea cuiva în schimbul unei
despăgubiri. Bogăţiile subsolului și căile de comunicație erau declarate proprietate de
stat (art.19).
 votul era universal, egal și direct, obligatoriu si secret pentru toţi bărbaţii peste 21 ani
(art 64); nu puteau vota femeile, magistrații și militarii de carieră.
 Se precizează că Biserica Ortodoxa este biserica dominantă în stat dar se acorda un
statut aparte Bisericii greco-catolice privilegiată în raport cu alte culte.( art 22)
 o altă noutate ar fi introducerea unui Consiliu Legislativ care trebuia să avizeze legile
dar care avea un rol consultativ, nu deliberativ.
 În articolele 5,7,10,26,27 aparea precizare „fara deosebire de originea etnică, de limbă
și de religie.
 Se afirmă egalitatea juridică între sexe
Constituția a contribuit la consolidarea statului după Unire, consacrând în plan juridic
Marea Unire, dar și regimul regelui Ferdinand. Constituția din 1923 stă la baza democrației
interbelice, asigurând funcționarea democrației până la 1938. Ea a păstrat spiritul liberal al
constituției din 1866, dar a adaptat vechile texte la situația politică, economică și socială din
România Mare. Datorită votului universal numărului alegătorilor a sporit considerabil, iar
caracterul reprezentativ al corpurilor legiuitoare era mai pregnant.

Constituția din 1938

La 10 februarie 1938, regele Carol al II –lea a impus un regim autoritar, iar la 20
februarie 1938 a fost adoptată o nouă Constituţie. A fost elaborată de către juristul Istrate
Micescu. Aceasta intră în vigoare la 27 februarie prin decretul regal nr 1045. La 30 martie
1938 s-a instituit Consiliul de Coroană ca organ permanent consultativ cu membri numiți de
rege.
 Noua Constituţie a fost prezentată poporului de către rege printr-o proclamaţie, iar
„acordul” poporului a fost exprimat printr-un plebiscit, în care votul s-a făcut prin declaraţie
verbală, consemnată pe liste separate cu cei care votau pentru şi cei ce votau contra.
Articolul 1 al constituție râmâne identic cu precedenta constituție și prevedea că
„Regatul României este un stat național, unitar și indivizibil”.
Art 30 spunea că „Regele este capul statului”.
Nu mai exista o reală separare a puterilor în stat, deoarece puterea era concentrată în
mâinile regelui, lui fiindu-i subordonate parlamentul, guvernul şi puterea judecătorească.
Puterea legislativă o putea exercita regele prin parlamentul bicameral, care era limitat
numai la legiferare, era controlat și prin numirea de către rege a unui număr mare de senatori
și care avea un caracter corporativ. Asadar, regele nu doar domnea, ci și guverna.
Regele poate în timpul când adunările legiuitoare sunt dizolvate și în intervalul dintre
sesiuni să facă decrete cu putere de lege. Miniștrii erau răspunzători numai față de rege.
Deși menționa drepturile și libertățile cetățenești, în realitate, acestea nu erau
respectate.
A scăzut numărul celor care aveau drept de vot, deoarece limita de vârstă a fost
ridicată la 30 de ani pentru Adunarea Deputaților și putea fi exercitat de știutorii de carte.
Astfel, numărul alegătorilor scădea de la 4.6 milioane în anul 1937 la 2 milioane în anul
1939.
Pentru prima oară se acorda drept de vot pentru femei acestea nefiind însă eligibile=nu
puteau fi alese- drept de vot parțial. Se specifica că funcțiile pe care le îndepliniseră partidele
politice în vechiul regim parlamentar nu mai erau compatibele cu noua ordine.
Astfel, România se transformase dintr-o monarhie constituţională într-o monarhie
autoritară.
Constituția impunea o nouă viziune privind ordinea economică și socială având în vedere
că la acea vreme în Europa existau multe state cu regimuri politice autoritare . Legea stabilea
concentrarea puterii în mâinile regelui restrângea drepturile democratice fiind un regim politic
autoritar. Constituția din 1938 consacra în plan juridic monarhia autoritară a lui Carol al II lea
și punea capăt continuității constituționale. Această Constituţie reprezenta un abuz, deoarece
nu mai emana de la naţiune, ci de la puterea executivă şi nu fusese adoptată conform
procedurilor de revizuire a actului fundamental. Constituția a fost suspendată la 5 sept 1940
în condițiile prăbușirii regimului de autoritate monarhică.

Constituțiile comuniste
După al doilea război mondial România a intrat în sfera de influență sovietică, fapt
care a dus la instaurarea unui regim politic comunist, de inspirație stalinistă. Regimul s-a
instaurat după 30 decembrie 1947 când are loc înlăturarea monarhiei și România a devenit stat
totalitar, în care puterea a fost concentrată în mâinile PCR, partid unic (PMR între 1948-
1965).
Inspirate de constituţia sovietică din 1936, cele 3 constituţii ale României comuniste
sunt asemănătoare, diferenţele dintre ele marcând evoluţia treptată a modului în care
controlul partidului unic s-a extins asupra întregii societăţi.
Conform celor trei constituții comuniste organul suprem al puterii de stat este Marea
Adunare Naţională, un parlament unicameral.
Constituţiile afirmau respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, dar în realitate
acestea au fost încălcate sistematic în timpul regimului comunist.
Constituțiile consacrau ca formă de guvernământ republica, iar în plan politic se afirma
monopartidismul, separarea puterilor în stat era înlăturată.
 Dreptul de a alege îl aveau conform constituțiilor din 1948, 1952, 1965 formal, toți
cetățenii, bărbați și femei de la 18 ani, iar cel de a fi ales de la 23 ani. Pentru prima dată se
acordau drepturi depline femeilor.

Constituția din 1948

După al doilea război mondial, România a fost înregimentată în blocul sovietic. La 30
decembrie 1947 regele Mihai era silit să abdice, iar prin legea nr 363 era abolită monarhia și
se proclama Republica Populară Română.
Se punea bazele statului totalitar. Astfel, era consolidat partidul unic de masă în
februarie 1948, PSD fiind absorbit de PCR, rezultând Partidul Muncitoresc Român. Gheorghe
Gheorghiu Dej era ales secretar general. Un alt pas în impunerea modelui sovietic a fost
adoptarea unei constituții.
Prima Constituţie comunistă a fost adoptată la 13 aprilie 1948. Potrivit acesteia,
România se numea Republica Populară Română. La art 1 se preciza că Republica Populară
Română este un stat popular, unitar, independent si suveran care a luat ființă prin lupta dusă
de popor în frunte cu clasa muncitoare împotriva fascismului, reacțiunii și imperialismului. O
asemenea prevedere avea caracter propagandistic, în condițiile în care România era practic o
țară ocupată de sovietici.
La art 3 era precizată suveranitatea poporului - În Republica Populară
Română întraga putere emană de la popor și aparține poporului.
Era înlăturat principiul separării puterilor în stat, pluripartidismul, se creau condiții
pentru încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului, precum cel de proprietate.
Principalul organ de conducere era Marea Adunare Națională cu scop legislativ.
Puterea executivă era de fapt singura putere reală în stat și aparținea Consiliului de Ministri.
Guvernul este organ executiv și administrativ al RPR și răspundea în fața MAN și Prezidiului
MAN. În plan juridic existau tribunale populare și Curtea Supremă. Independența justiției era
practic desființată prin intervenția factorului politic. Organele locale ale puterii de stat erau
consiliile populare locale. Constituția din 1948 nu prevedea în mod expres că rolul conducător
revenea Partidului Muncitoresc Român, dar organele de stat erau subordonate acestuia.
Dreptul de vot se acorda de la 18 ani şi era extins şi asupra femeilor; vârsta care
permitea alegerea era 25 de ani. Art 18 permitea să se suspende dreptul de vot pentru
persoanele considerate nedemne de organele de drept astfel că s-au putut face numeroase
abuzuri.
Există un titlu special nemaiîntâlnit în celelalte legi fundamentale intitulat Structura
social economică în care se preciza la art 5 că „mijloacele de producție aparțin statului ca
bunuri ale întregului popor sau organizațiilor cooperatiste sau particulare” deschizând astfel
calea pentru naționalizări. Deși constituția prevedea garantarea proprietății private agonisită
prin muncă și economisire, se anunțau deja măsurile de cooperativizare. Art 14 prevedea că
atât comerțul intern, cât și cel extern trec sub controlul statului. Art 15 vorbea despre
planificarea economiei naționale.
Toate domeniile vieții sociale erau controlate de stat, nu se permitea nici o formă de
opoziție politică și un articol special spunea că toate bunurile de producție aparțin statului şi
se deschidea astfel calea spre naționalizare.

Constituția din 1952

În condițiile unor epurări în rândul partidului era adoptată Constituția din 24
septembrie 1952. În mare, se păstra structura constituției din 1948. Se consfințește totala
aservire a României față de URSS.
La articolul 1 se specifica faptul că Republica Populară Română este un stat al
oamenilor muncii de la orașe și sate. Organul executiv este Consiliul de miniștri. Justiția are
drept instanță supremă Tribunalul Suprem al RPR și la nivel național avem instanțe județene
și regionale. Organul suprem rămâne MAN.
Se preciza totodata că Republica Populară Română a apărut ca urmare a eliberării țării
de către forțele armate ale URSS de sub jugul fascismului.
Statul român era stat democrat popular, suveran și independent.
Principiul suveranității poporului este înlocuit cu o formulă nouă: baza puterii o
constituie alianța clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare în care rolul conducător
aparține clasei muncitoare, conform art 2.
A fost cunoscută ca și Constituția construirii socialismului și consacra rolul
dominant al sectorului socialist în economia națională.
Proprietatea socialistă despre care se vorbea prima oară avea fie forma proprietății de
stat, bun comun al poporului, fie forma proprietății cooperatist-colectiviste, gospodării
agricole colective sau organizații cooperatiste.
Constituția consacra așadar rolul dominant al sectorului socialist în economia
națională precum și principiile orândiuirii sociale și de stat și sistemul electoral.

Constituția din 1965

După moartea lui Dej, politica de liberalizare a regimului începută în 1960 a continuat
odată cu venirea la conducerea Partidului Muncitoresc Român a lui Nicolae Ceaușescu.
În 21 august 1965 s-a adoptat o nouă constituţie care avea 9 titluri și 114 articole,
prin care numele țării devenea Republica Socialistă România, iar denumirea partidului unic
revine de la Partidul Muncitoresc Român la Partidul Comunist Român. Partidul avea rolul
conducător în întreaga viață a societății, articolul 3 precizând că “În Republica Socialistă
România forța politică conducătoare a întregii societăți este Partidul Comunist Român”.
Suveranitatea aparținea poporului, dar era delegată de către MAN. Nu mai erau
specificate restricții în exercitatea drepturilor politice. Existau și libertăți cum ar fi libertatea
cuvântului, a presei, dreptul la demonstrații, dar nu împotriva orânduirii socialiste.
Se considera că s-a ajuns la un înalt stadiu de dezvoltare în drumul spre
comunism.Constituția consfințea caracterul socialist al proprietății și economiei.
Constituţia din 1965 a fost modificată de 2 ori:
 în februarie 1968, când a avut loc reorganizarea administrativă a teritoriului,
revenindu-se la judeţe în locul regiunilor şi raioanelor de inspiraţie sovietică. Se
introducea calitatea de municipiu pentru orașele mari.
 în martie 1974, când Ceauşescu a înfiinţat funcţia de preşedinte al RSR.
Președintele era ales de Marea Adunare Națională și avea largi prerogative:
o prezida Consiliul de Stat;
o reprezenta puterea în plan intern și internațional;
o este comandantul suprem al armatei;
o prezida ședințele Consiliului de miniștru când era necesar;
o emite decrete prezidențiale și decizii.
Constituția consacra în plan juridic regimul lui Nicolae Ceaușescu. Acesta a imprimat
regimului comunist o evidentă latură naționalistă. Regimul s-a caracterizat printr-un accentuat
cult al personalității.
Constituțiile comuniste au reflectat caracterul totalitar al exercitării puterii de către
Partidul Comunist Român și aveau prevederi specifice care asigurau monopolul acestui partid.
Libertățile și drepturile cetățenești erau limitate, iar cetățenii erau subordonați statului.
Proprietatea privată era desființată, prioritate având proprietatea statului.

Constituția de la 1991 - Evenimentele din 1989 au avut urmări importante: prăbuşirea

regimului comunist şi deschiderea drumului României spre democraţie şi economia de piaţă.
Revenirea la democrație a impus adoptarea unei noi Constituții care a fost adoptată de
catre Adunarea Constituantă la 21 noiembrie1991. Aceasta a fost aprobată de populație prin
referedum la 8 decembrie 1991. Constituția reflectă schimbarea politică majoră a societății
românești şi reprezenta expresia voinței naționale și consacra revenirea la democrație; avea
drept scop să legitimeze statul de drept, pluripartidismul, separarea puterilor în stat și
garantarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Articolul 1 prevede că România este stat național, suveran și independent, unitar și
indivizibil; se preciza, de asemenea, că România este un stat democratic de drept în care se
garantau drepturile cetățenilor și există pluralism politic .
În art. 2 se preciza că, suveranitatea aparține poporului și în acest sens dispune de
organe reprezentative sau poate să și-l exprime prin referendum.
Separarea puterilor în stat se realiza astfel:
 Puterea legislativă este deținută de un Parlament bicameral, ce este organul
reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a ţării; este ales
prin vot universal, direct, egal, secret și liber exprimat la un interval de patru ani.
Inițiativa legislativă aparține guvernului, dar şi deputaților şi senatorilor, chiar și
electoratului, conform art. 73. El adoptă legile, bugetul de stat, controlează activitatea
guvernului şi poate deschie anchete.
 Puterea executivă este deținută de guvern; e alcătuit de partidul câștigător la alegeri
şi este compus din primul ministru si miniștrii de resort; este validat de votul
majorității parlamentului, iar membrii guvernului sunt responsabili din punct de
vedere politic doar în fața parlamentului. Acesta poate adopta hotărâri și ordonanțe de
urgență, exercită conducerea generală a administrației publice, asigură realizarea
politicii interne și externe.
 Puterea judecătorească este deținută de instanțele judecătorești. Justiția este a treia
putere în stat și este independentă de celelalte 2 puteri formată din judecători,
procurori, instanțe de judecată și la nivel superior, Curtea Supremă de Justiție.
Constituţia cuprinde funcţionarea Curţii Constituționale, care validează
constituţionalitatea legilor, dar şi activitatea Avocatului Poporului, care apără
drepturile acestora în raport cu statul.
Preşedintele veghează la respectarea constituției și la buna funcționare a autorităților
publice. Exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.
Este ales prin vot universal pentru 4 ani pentru cel mult două mandate. Este mediator și
garantul respectării Constituției, comandantul armatei, încheie tratate, conferă decorații și
promulgă legile. Reprezintă statul român îm relalțiile internaționale. Exercită alături de
guvern puterea executivă.
Forma de stat este republica, ce presupune alegerea periodică a șefului statului, acesta
fiind numit președinte. Votul conform art. 59 este universal, direct, secret, liber exprimat.
Există drepturi şi libertăți cetățenești, precum libertatea persoanei, de opinie, de asociere, a
cuvântului, la proprietate și de circulație, ultima este prevăzută în art. 25.
Constituția a fost completată și modificată în 2003, în condițiile aderării la NATO ȘI
UE. Mandatul preşedintelui a devenit de 5 ani.