În mod cert, fotografia cere exerciţiu. Mult. Zile, săptămâni, luni, ani.

Zeci, sute de pelicule

consumate, mii de cadre ratate. Nu disperaţi. Şi mai ales, nu va lăsaţi dezamăgiţi de imaginile
proaste. O fotografie nu e un tablou, nu trebuie sa "iasă" din prima. Poţi utiliza un film întreg doar
pe un singur subiect, ca să îţi iasă o fotografie reuşită. Ştiţi cate filme poate consuma un
fotoreporter intr-o zi "pe teren" ?.. poate 9, 10 ?.. asta înseamnă 360 de cadre. 360 de fotografii într-
o zi. Ştiţi câte dintre ele îi sunt publicate ? 2,3 .. poate 5,6 dacă are noroc. Restul ? La gunoi. Se
spune că dacă dintr-o un film scoţi o fotografie bună, ai reuşit. În "spatele" unei expoziţii cu, să
zicem 50 de fotografii valoroase, stau mii de cadre nereuşite. Ce trebuie înţeles de aici ? Dacă aţi
văzut un subiect interesant, nu trageţi un cadru şi gata. Faceţi mai multe. Din unghiuri diferite, din
poziţii diferite, cu lumină diferită. La sfârşit alegeţi-o pe cea mai bună şi doar pe aceasta arătaţi-o
prietenilor. Aşa că, perseveraţi şi... nu faceţi publice toate pozele ci doar pe cele foarte bune.
Deci, daţi-i bătaie, apăsaţi pe declanşator. Rândurile de mai jos vă vor servi drept ghid pentru
primele imagini reuşite, poate... sau cel puţin "corecte". Dar cel mai mult contează exerciţiul. Succes
!
Compoziţia fotografică

Întotdeauna trebuie plecat de la premisa că o fotografie nu va arăta niciodată la fel ca

realitatea. De aici trebuie înţeles că nu trebuie să încercăm să reproducem realitatea prin simpa
copiere pe hârtia fotografică. Indiferent ce reguli adoptăm (sau nu) atunci când facem o fotografie
căutaţi ca imaginea să aibă propria ei personalitate, propria poveste. Gândiţi-vă că cei care vor privi
imaginea s-ar putea să nu ştie nimic despre când sau unde a fost realizată, în ce context. Şi credeţi-
mă, nu trebuie niciodată să daţi explicaţii celor care vă admiră fotografiile. Cand ele pot „vorbi”
singure atunci înseamnă că aţi reuşit.
Voi prezenta pe scurt câteva reguli de bază ale fotografiei necesare pentru a obţine o imagine
reuşită.
Cea mai cunoscută este regula treimilor.
Trageţi două linii imaginare pe cadrul imaginii astfel încât să îl împărţiţi in trei secţiuni egale,
atât pe orizontală cât şi pe verticală.

A B

C D

Intersecţiile celor patru linii se numesc punctele de forţă (A,B,C,D) iar cele două linii verticale, linii
de forţă. Este ştiut că subiectele situate într-unul din aceste puncte (sau pe una din cele două linii)
atrag cel mai uşor privirea, imaginea căpătând astfel mai multă forţă. Plasarea subiectului (sau a
elementelor principale ale compoziţiei) pe centrul imaginii sau în extremitatea cadrului este fie
monotonă, obositoare fie creează un dezechilibru profund.

Elementul principal apare exact pe mijlocul cadrului. Rezultat:

imagine monotonă, neinteresantă.
Asezare a subiectului respectând regula treimilor.

O altă regulă este asimetria.

 Divizarea cadrului în părţi egale creează deasemenea monotonie. Dacă în cadru vă apare linia
orizontului evitaţi ca aceasta să cadă exact la mijlocul imaginii. Situaţi-o la o treime de marginea
superioară sau inferioară, după cum vi se pare mai interesant. Acelaşi lucru este valabil şi la
compoziţia pe verticală. Este recomandabil să aveţi mereu în faţa ochilor împărţirea cadrului după
modelul de mai sus şi să încercaţi să vă raportaţi compoziţia la acesta, să vă “jucaţi” cu această
geometrie până veţi găsi cel mai potrivit aranjament.
Într-o compoziţie reuşită mai contează şi ritmul, armonia sau echilibrul. Iată câteva fotografii în care
sunt ilustrate aceste noţiuni.

În această fotografie, treptele "aşază" imaginea, îi dau armonie şi

Un bun exemplu pentru ceea ce înseamnă ritmul într-o imagine.
echilibru.
Foto: Silviu Matei
Foto: Buena Vista

Stabilirea subiectului

Cel mai important lucru înainte de a apăsa declanşatorul este să stiţi foarte clar CE
fotografiaţi. Dacă am spus că fotografia este o scriere, atunci, ca în orice propoziţie, trebuie să ştim
care este subiectul (şi dacă vreţi, predicatul). Aici apar deseori confuzii. Cine nu are în colecţia sa
fotografii care îi înfăţişează alături de un faimos monument, de o maşină luxoasă sau având in spate
panorama unui peisaj superb ? Acestea sunt cele mai tipice exemple de confuzie a subiectului. Ce l-a
interesat de fapt pe autor ? Persoana sau frumoasa statuie lângă care a pozat ? Peisajul maiestuos de
pe fundal sau iubita care stă zâmbitoare fix în mijlocul imaginii suficient de departe pentru a nu fi
recunoscută decât de cel care a facut poza dar destul cât să acopere o parte din frumosul peisaj ce se
dezvăluia în sapte ? Când imaginea cuprinde o astfel de varietate de subiecte ochiul este suficient de
derutat ca să nu mai înţeleagă mare lucru rătăcind între cele două (sau chiar mai multe) puncte de
atracţie pe care le găseşte în cadru. Sigur, aceste imagini pot fi nişte amintiri foarte valoroase pentru
cei implicaţi dar nu despre asta vorbim aici.
Aşadar, trebuie să avem în vedere principiul: o singură fotografie – o singură temă – un singur
subiect. Atenţie, un singur subiect nu înseamnă un singur element în cadru. Puteţi foarte bine să
fotografiaţi un grup de persoane, să spunem, dar care împreună au o “poveste” proprie, formează un
tot distinct, bine determinat. Celelalte elemente care apar în cadru (persoane, animale, obiecte,
etc.) nu trebuie să creeze confuzie în ce priveşte subiectul, ci dimpotrivă, trebuie orientate astfel
încât să aibă un rol auxiliar, care, eventual, să pună în valoare, să completeze subiectul propriu-zis.
Un bărbat alături de puşca lui de vânătoare, spre exemplu, este un caz în care elementul secundar –
puşca – este în măsură să completeze “povestea” personajului spunând multe despre carcaterul
acestuia, despre ocupaţiile sale, etc.
Odată ce aţi stabilit aranjarea în cadru a tuturor elementelor care vă interesează trebuie să
identificaţi toate acele obiecte prezente în cadru care nu fac parte din compoziţie şi care trebuie, pe
cât posibil, eliminate. Acest lucru se poate face prin înlăturarea lor fizică, dacă este posibil, prin
reîncadrare (schimbând unghiul, apropiindu-vă mai mult de subiect, etc.) sau, în anumite cazuri, prin
reducerea profunzimii de câmp, astfel că ceea ce se află in faţa sau (mai ales) în spatele subiectului
va apărea şters, difuz, în imaginea finală.
Nu vă feriţi de excese în această privinţă, pentru că puteţi merge chiar până la scoaterea
completă a oricăror altor detalii din cadru, rămânând doar cu subiectul care vă interesează.
 Foto: Florin Constantinescu
(www.crosslight.ro)
Şi fiindcă tot am făcut asocieri între regulile gramaticale şi fotografie, mă mai opresc asupra
unui amănunt care poate fi extrem de important. Ştim că, pentru cei mai mulţi dintre oameni, cititul
se face de la stânga la dreapta. Ordonaţi compoziţia imaginii voastre pe această direcţie şi veţi
constata că imaginea se “aşază” mult mai bine. (exemplu)

Alegerea luminii
Deoarece lumina este principalul instrument în realizarea fotografiei, putem spune cu
certitudine că cel care stăpâneşte utilizarea ei, are toate şansele să realizeze fotografii reuşite.
Înţelegerea modului în care acţionează lumina, efectele pe care le produce pe film nu se pot realiza
decât prin practică. Se pot obţine nişte fotografii excepţionale doar prin utilizarea inteligentă a
jocului de lumini şi umbre.

O utilizare inteligentă a luminii poate crea o imagine excepţională

folosind elemente extrem de simple şi, chiar şi în două culori. Forţa
imaginii rezultă din contrastul între reflexiile luminii ce apar pe o
parte a obiectelor si umbra proiectată pe partea opusă.
Foto: Vitouladitis Simona Elena

O lumină care cade pe subiect drept în faţă nu este întotdeauna cea mai bună. Ea poate
atenua până la eliminare senzaţia de relief care dă volum subiectului. În plus, cel/cei fotografiaţi vor
avea mereu ochii mijiţi şi faţa schimonosită din cauza luminii care îi jenează.
Un alt exemplu în care imaginea capătă relief, volum, datorită
umbrelor proiectate în stânga.
Foto: Vitouladitis Simona Elena

De asemenea, nu este întotdeauna recomandabilă lumina care pică perpendicular pe subiect.

Se spune că, în cele mai multe cazuri, razele de lumină dau cel mai bun rezultat atunci când vin din
lateral, de la un unghi de aproximativ 45 gr. O lumină specială veţi obţine întotdeauna în zorii zilei şi
la amurg. Întreaga imagine va fi “îmbrăcată” în culorile pe care le au razele soarelui în aceste
momente ale zilei. Nu se pot stabili însă reţete categorice astfel că, în realitate, fiecare fotograf
trebuie să îşi aleagă sursa şi modul de iluminare cel mai potrivt cu ceea ce doreşte el să obţină în
final.
Regulile prezentate mai sus trebuie acceptate cu titlu orientativ, deoarece fotografia este
totuşi o artă şi creativitatea este cea care contează mai presus de toate. De multe ori se obţin
fotografii reuşite tocmai prin încălcarea regulilor…totuşi, chiar şi pentru a putea fi încălcate cu
rezultate pozitive ele trebuie mai întâi foarte bine cunoscute.

Punctul de staţie
Locul în care vă instalaţi pentru a face o fotografie se numeşte punctul de staţie. Punctul de
staţie este ales în funcţie de mai multe elemente: lumină, subiectul, genul de fotografie abordat,
echipamentul folosit, etc.
În toate cazurile, punctul de staţie trebuie să fie un loc care să vă permită stabilitate. Nu
faceţi niciodată o fotografie făcând echilibristică, contorsionism sau alte sporturi extreme. Alegeţi-vă
o poziţie cât se poate de comodă pentru a avea cât mai puţini muşchi încordaţi. Ţineţi picioarele
drepte, nu flexate, uşor depărtate pentru mai multă stabilitate, mâinile sprijinite pe corp, nu în aer.
Dacă vreţi să fotografiaţi “de jos”, mai bine aşezaţi-vă pe burtă, decât să staţi pe vine. Nu vă ţineţi
respiraţia când declanşaţi – cum greşit fac unii – pentru că în câteva secunde mâinile vor începe să vă
tremure şi …adio fotografie clară ! Este recomandabil ca declanşarea să se facă între expiraţie şi
inspiraţie. Oricum ar fi, nu bruscaţi declanşatorul ! Apăsaţi pe el încet, cu o mişcare liniară.
În cazul portretelor clasice, aparatul trebuie să fie aproximativ la nivelul ochilor modelului. Plasarea
obiectivului la un nivel mai jos amplifică volumul subiectului (oricare ar fi el), iar situarea lui
deasupra, efectul contrar: subiectul apare diminuat (de cele mai multe ori într-un mod neplăcut). Tot
în cazul portretelor, punctul de staţie e recomandat să fie mai departe deoarece o apropiere prea
mare ar putea să-l jeneze pe model şi să îşi piardă din naturaleţea expresiei. Tocmai de aceea în acest
tip de fotografie teleobiectivul devine esenţial.

greşeli comune
Parcurgând deja câteva repere în ceea ce priveşte realizarea fotografică, este uşor de dedus
care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le comit fotografii începători. Este vorba tocmai de
contrariul celor descrise pâna aici, dar şi altele.
Aglomerarea imaginii – când fotograful este uimit de multitudinea de obiecte pe care le vede
cu ochiul liber, are tendinţa de a le cuprinde pe toate in aceeaşi imagine. Atunci pune aparatul la ochi
şi…, surpriză: imaginea superbă este decupată brutal de marginile cadrului care îi mai lasă doar unul-
două din elementele pe care le cuprindea cu privirea. Este profund dezamăgit şi e convins că
fotografia nu va încânta pe nimeni. Fireşte că este dezamăgit, din două motive: primul – pune mai
mare accent pe imagine decât pe conţinut şi este firesc să nu poată reda pe o bucăţică de hârtie ceea
ce cuprinde cu ochiul liber; al doilea – el are mereu ca termen de comparaţie ceea ce a văzut "pe viu"
şi este normal ca în această situaţie diferenţa dintre cele două imagini să i se pară imensă.
Greşeala pe care a făcut-o poate fi aceea că a vrut să spună prea multe într-o singură fotografie. Este
ca un copil grăbit care într-o singură propoziţie vrea să povestescă o mulţime de lucruri şi începe cu
un lucru, continua cu altul, şi în fine, încheie cu un al treilea, astfel că nimeni nu mai înţelege nimic.
Fotograful a introdus prea multe elemente, prea variate, care nu au nici o legătură unul cu celălalt
din dorinţa de a fi cât mai cuprinzător.
Soluţia prin care poate ieşi din această situaţie stă în modul în care abordează problema. El nu
trebuie să se concentreze pe “aducerea” în faţa privitorului a tuturor acelor lucruri care l-au
impresionat, ci să aleagă unul, două, …câteva dintre ele, după caz, care prin forţa lor de sugestie să
recreeze spectatorului atmosfera, sentimentele, starea reală din care au fost culese.

O excursie la munte. O drumeţie pe creste, un drum dificil...Desigur, şi o Razele soarelui de amiază (cad perpendicular, deci este miezul
pauză pe traseu pentru puţină odihnă. Toate aceste idei sunt transmise prin zilei), străpung "armura" grinzilor de lemn la adăpostul cărora
clasicul indicator pe care îl putem întâlni mai pe toate cărările Carpaţilor. mai poţi spera la puţină umbră. Praf, canicula, căldură mare !

Încadrarea subiectului – cred că aceasta este cea mai frecventă greşeală a fotografilor
începători şi care, dacă ar fi evitată, măcar parţial, foarte multe fotografii ar fi salvate. Imediat cum
vede ceva interesant, pune aparatul la ochi şi dacă acel “ceva” se vede în cadru, a şi declanşat. La
developare se uită suprins că subiectul abia se vede (pe hârtia aceea de 10x15 am abia dacă ocupă 2-3
cm), că pe undeva prin cadrul mai apare ba mâna rătăcită a unui care tocmai trecea prin faţa
aparatului, ba o pată de lumină care estompează bogăţia culorilor, etc.
Ar fi putut evita aceste neplăceri dacă şi-ar fi imaginat, timp de o secundă înainte de
declanşare, cum va arăta fotografia sa în formatul final, de 20-30 ori mai mic decât mărimea naturală.
Aşadar:
- apropiaţi-vă de subiect !!! nu lăsaţi spaţiul din jurul lui neutilizat; chiar dacă vreţi ca fotografia să
aibă un fundal, gândiţi-vă bine la proporţiile dintre acesta şi subiect;
- “măturaţi”cu privirea tot cadrul atunci când vă uitaţi prin vizor; nu priviţi numai în centrul
imaginii, ci căutaţi orice element parazitar pe care să-l înlăturaţi;
- aveţi grijă ca razele de lumină să nu intre în obiectiv pentru că atunci aveţi mari şanse ca pe
imaginea finală să vă apară reflexe urâte ! (acest lucru se face numai după ce stăpâniţi bine tehnica
fotografică şi/sau cu ajutorul unor filtre polarizante);