https://ro.wikipedia.

org/wiki/Dezvolta
re_de_noi_produse
Dezvoltare de noi produse
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigationJump to search
Dezvoltarea de noi produse, DNP (în engleză New Product Development, NPD)
este în marketing, management și inginerie un termen utilizat pentru a descrie
conceperea, construirea și aducerea pe piață a unui produs. Altfel
exprimat DNP este procesul general de creare și evaluare a strategiei, organizării,
generării conceptului de produs și de comercializare precum și proiectarea și
construirea pentru condiții de piață a unui nou produs. Procesul de dezvoltare a
noului produs (engleză :NPD Process) este un set disciplinat și definit de sarcini,
pași și faze care descriu mijloacele normale prin care o companie transformă în
mod repetitiv ideile embrionare în produse sau servicii vandabile.[1]

Cuprins

 1Forme de dezvoltare
 2Categorii de noi produse
 3Context de durată pentru DNP
 4Abordări ale dezvoltării noilor produse
 5Instrumente pentru suportul dezvoltării produselor
 6Proiectul de execuție al produsului
 7Modelarea produselor
 8Strategii de dezvoltare a noilor produse
 9Teoria proiectării axiomatice
 10TRIZ
 11Modele de capabilitate și maturitate
 12Note
 13Bibliografie

Forme de dezvoltare
Abordarea strategică a dezvoltării noilor produse poate căpăta două forme:

1. compania poate dezvolta noi produse în propriile sale laboratoare sau

compartimente de C-D;
2. compania poate încheia contracte de dezvoltare a noilor produse cu
cercetători independenți, cu universități sau firme de dezvoltare a noilor
produse.
Categorii de noi produse
Există diferite categorii de noi produse : unele sunt noi pentru piață, altele sunt noi
pentru companie și o altă categorie este reprezentată de produse complet noi
care creează piețe total noi (de exemplu, industria aeronautică). Tipurile de
produse noi pot constitui:

 îmbunătățiri și revizuiri ale produselor existente;

 extinderi ale liniilor de produse existente deja în desfacere;
 produse noi pentru firmă sau noi linii de produse;
 repoziționări de produse: produse existente, adaptate pentru noi utilizări
sau aplicații;
 produse complet noi: produse noi pe plan mondial, inovative;
al ăsnî ,eralimis ețnamrofrep rolițneilc ărefo erac esudorp ion :irutsoc ed irecuder‫٭‬
costuri mai scăzute.

Context de durată pentru DNP

Inovarea și dezvoltarea noilor produse sunt esențiale pentru multe companii,
pentru a susține creșterea viitoare a veniturilor și uneori chiar pentru
supraviețuirea pe piață. Procesul de dezvoltare a noilor produse este și unul dintre
procesele incluse în sistemele de management al ciclului de viață al produsului
(engleză :PLM Systems). Vezi și: Ciclu de viață al produsului.
DNP (în engleză NPD) cuprinde un număr mare de subiecte și solicitări într-o
firmă, de exemplu:

 formularea strategiei;
 alocarea de resurse;
 colaborarea între echipele implicate;
 planificarea sistematică;
 monitorizarea și controlul întregului proces de dezvoltare.
DNP este un subiect important pentru discipline economice, marketing, teoria
organizațiilor, managementul operațiilor și strategie.
Expresia "introducerea noilor produse" are semnificația de lansare sau
comercializare a noilor produse pe piață. Introducerea pe piață se realizează (are
loc) la terminarea cu succes a unui proiect de dezvoltare de noi produse (DNP).
Acest articol nu tratează problematica dezvoltării software, domeniu pentru care
au fost dezvoltate modele specifice: modelul în cascadă (waterfall model),
modelul în spirală etc.

Abordări ale dezvoltării noilor produse

Wheelwright și Clark (1992)[2] au propus metafora "pâlniei" pentru a reprezenta
procesul de dezvoltare a noilor produse. Procesul de dezvoltare a noilor produse
include o serie de faze care sunt parcurse pentru a se ajunge în final la
comercializarea produsului:

 generarea ideilor,-fază preliminară, denumită deseori procesul inițial de

pre-dezvoltare a produselor (fuzzy front end-engl.); acest proces inițial
reprezintă primul domeniu al procesului de inovare, care se continuă apoi cu
fazele procesului de dezvoltare (propriu-zisă) menționate în continuare[3]

 screening-ul (selectarea) ideilor - urmărește eliminarea conceptelor de

produs neviabile, înainte de alocarea resurselor pentru dezvoltare. În această
fază, factorii de decizie trebuie să stabilească dacă ideea de produs este
compatibilă cu obiectivele strategice ale companiei;

 dezvoltarea și testarea conceptului are ca scop dezvoltarea detaliilor

constructive și testarea conceptului la consumatori potențiali;

 analiza economică estimează costurile, volumele de vânzări potențiale ,

profitabilitatea probabilă, pragul de rentabilitate (engleză breakeven point);

 testarea beta și testarea pe piață. Testul beta este un test în mediul real al
utilizatorului pentru produse, pentru a verifica toate funcțiile produsului în
condiții normale de utilizare și pentru a descoperi eventuale defecte;

 implementarea tehnică constituie execuția propriu-zisă a proiectului noului

produs;

 comercializarea (considerată deseori post-dezvoltare), care implică

lansarea și promovarea produsului pe piață;

 calculația prețului noului produs. Se analizează costurile de producție, fixe

și variabile, se prognozează veniturile și profitul.
Aceste faze pot fi iterate după necesități, iar unele faze pot fi eliminate. Pentru a
diminua timpul necesar desfășurării procesului de dezvoltare a noilor produse,
multe companii parcurg mai multe faze în același timp, pe baza metodei ingineriei
concurente.
O structură întrucâtva similară cu cea menționată mai sus, a procesului de
dezvoltare a produselor a fost stabilită de Philip Kotler et al. (1999)[4], care împarte
acest proces în nouă etape principale:

 strategia produselor noi : această strategie stabilește programul de

realizare a noilor produse, oportunitățile de inovare referitoare la produse,
piețe și tehnologii, liniile directoare privitoare la natura sau gradul de noutate
ce trebuie atinse;
 generarea ideilor : ideile de produs sunt idei privind produse posibile pe
care compania le-ar putea oferi pe piață. Sursele principale de idei sunt
departamentul C-D, departamentul producție, cumpărători, concurenți,
distribuitori, furnizori, cercetări de piață etc.;

 selectarea ideilor : se selectează numai acele idei care se vor transforma

în produse eficiente, fezabile; ideile sunt verificate pentru fezabilitate tehnică,
viabilitate financiară și vandabilitate;

 crearea și testarea conceptului : conceptul de produs reprezintă o

versiune detaliată a ideii, exprimată în termeni clari pentru consumator. La
crearea conceptului sunt dezvoltate detaliile de inginerie, se probează
fezabilitatea tehnică și operațională prin simulare virtuală, iar testarea
conceptului se face pe un grup de consumatori vizați, pentru a constata
reacțiile lor;

 strategia de marketing : se precizează piața-țintă, poziționarea planificată

și vânzările, cota de piață, profituri așteptate;

 analiza economică : se reevaluează vânzările potențiale, costurile,

profiturile, durata de viață așteptată a produsului etc.;

 crearea produsului : conceptul de produs este transformat într-un produs

fizic, pentru a se asigura că ideea poate fi transformată într-un produs
funcțional. În această etapă sunt rezolvate probleme de proiectare, materiale,
procese de producție, calitate și siguranță. În această fază se creează
preliminar un prototip care va fi testat și prezentat audienței țintite, pentru a
hotărî dacă sunt necesare modificări ale produsului;

 testul de piață : se testează produsul într-o zonă specifică, aleasă astfel

încît mixul de marketing să poată fi monitorizat;

 comercializarea : produsul este lansat pe piață pe scară largă. Lansarea

noului produs implică patru decizii: când? unde? cui? cum? Când: prima
intrare, intrări paralele, intrare întârziată. Unde: o locație unică, o regiune,
piața națională sau piața internațională. Cui: adoptori timpurii, utilizatori mari,
lideri de opinie. Cum: dezvoltarea unui plan de acțiuni pentru introducerea
produsului.
O variantă a procesului de creare și dezvoltare a produselor noi, care se bazează,
în linii mari, pe structura procesului stabilit de Philip Kotler et al (1999), însă cu
unele redenumiri de faze și nuanțări, este prezentată în lucrarea prof. Silvia Olaru
(2008)[5], în care procesul de dezvoltare a noilor produse este divizat în 7 faze:

 Identificarea și colectarea ideilor de produse noi;

 Selecționarea și trierea ideilor;

 Concretizarea produsului nou sub forma unui prototip;

 Verificarea produsului prin testarea utilizării lui în consum;

 Perfecționarea constructivă-tehnică, punerea la punct a produsului nou și

a procesului de producție;

 Testele de piață;

 Lansarea în producție și pe piață. (Silvia Olaru, op.cit., pag.60)

Identificarea și colectarea ideilor de produse noi. Sursele de idei pentru noi
produse pot fi: cercetători din departamente de C-D, inovatori, inventatori,
colecțiile de brevete de invenții. O serie de tehnici pentru stimularea aptitudinii
de creativitate, care pot fi utilizate în această fază sunt brainstorming, sinectica
(elaborată de William Gordon), metoda Delphi etc.
Selecționarea și trierea ideilor. Selecționarea ideilor de produse noi se face după
criterii cum sunt: beneficii anticipate, integrarea noului produs în strategia de
dezvoltare a întreprinderii, investiții necesare, resurse financiare necesare. Dintre
criteriile de selecție nu pot lipsi criterii de marketing: estimarea dimensiunii piețelor
potențiale, prețul anteevaluat, canale de distribuție, metode de marketing specifice
noului produs. Este de observat că denumirea acestei faze este susceptibilă de
critici, pentru că noțiunile de selecționare, respectiv triere sunt sinonime,
semnificând, în esență, filtrarea (screening) ideilor.
Concretizarea produsului nou sub forma unui prototip. Este dezvoltată concepția
(conceptul) privind produsul nou, care este materializat ca prototip.
Verificarea produsului prin testarea utilizării în consum. Se stabilesc proprietățile
esențiale ale noului produs, se pregătesc eșantioane de produs în cantități mici
care se testează pe consumatori vizați, pentru obținerea feedback-ului din partea
acestora.
Perfecționări constructive-tehnice, punerea la punct a produsului și a procesului
de producție. În această fază se elaborează documentația de execuție a noului
produs : specificații tehnice, desene, formule, modele și instrucțiuni scrise. Noul
produs este experimentat în stații-pilot sau de încercare, în funcție de natura
produsului.
Testele de piață. Aceste teste sunt vânzări experimentale, efectuate pentru a
determina acceptarea produsului de către clienți.
Lansarea în producție și pe piață. Noul produs este lansat în producție pe baza
unei programări calendaristice corespunzătoare campaniei de introducere pe
piață.
O contribuție fundamentală în domeniul dezvoltării și proiectării produselor tehnice
au avut profesorii germani Gerhard Pahl și Wolfgang Beitz (1977)[6] a căror carte
servește pe plan mondial ca manual de bază pentru studenți și cercetători. In
concepția lor sistematică, definirea obiectelor tehnice este descompusă în 4 faze
succesive:

 faza de definire funcțională : permite să fie precizate funcționalitățile pe

care trebuie să le asigure obiectul, precum și realizarea modelării funcționale
a necesităților;

 faza de definire conceptuală : se precizează ce principii fizice vor fi

utilizate pentru a asigura exigențele funcționale;

 faza de definire fizico-morfologică : se stabilesc elementele fizice și

organice necesare pentru a realiza principiile fizice reținute;

 faza de definire detaliată : se descriu interacțiunile dintre piesele

componente ale produsului și modul de producere al pieselor.
Într-o situație ideală, fiecare fază ar trebui să fie efectuată pe cât posibil
independent de faza următoare, pentru a se asigura libertatea de acțiune pe
fiecare nivel.
Într-o ediție mai nouă a cărții lor[7], Pahl și Beitz (2007) propun o procedură mai
dezvoltată, conform căreia procesul de dezvoltare și proiectare a sistemelor
tehnice și produselor tehnice este format din 5 faze:

 clarificarea și definirea temei (de proiectare) : se formulează propunerea

de produs, se clarifică tema, se elaborează lista de cerințe; rezultatul acestei
faze este o listă de cerințe (specificații de proiectare);

 dezvoltarea soluției de principiu : stabilirea structurii funcțiilor, identificarea

principiilor de lucru și a structurilor de funcționare, combinarea în variante de
concepte. Rezultatul acestei faze este o soluție de principiu (un concept);

 dezvoltarea structurii construcției : proiectarea formei preliminare,

alegerea și calculul materialelor, alegerea configurațiilor preliminare, rafinarea
și îmbunătățirea configurației. Rezultatul acestei faze este o configurație sau
conformație (layout) preliminară;

 definitivarea structurii construcției : eliminarea punctelor slabe, controlul

pentru erori, influența perturbațiilor și a costurilor minime, pregătirea listei
preliminare de piese și a documentelor de producție și asamblare. Rezultatul
fazei : configurația (conformația) definitivă;

 pregătirea documentelor de producție și exploatare : se elaborează

desene de detaliu, liste de piese, instrucțiuni de producție, asamblare,
transport și exploatare, se verifică toate documentele. Rezultatul fazei:
documentația de producție a produsului.
În ediția din 2007 [8] procesul este completat cu o fază finală : introducere pe piață.
O dată cu introducerea pe piață, începe ciclul de viață (comercială) al produsului.
În zona Nord-Americană este luată în considerare o abordare generică a
dezvoltării oricăror noi produse care împarte procesele de proiectare - producție în
16 faze, așa cum sunt prezentate în prestigiosul manual Tool and Manufacturing
Engineers Handbook (TMEH) Knowledge Base, vol.5 (1998)[9] :
1. Se identifică o nouă oportunitate de piață și un nou proiect.
2. Sunt efectuate analize tehnice, de producție și marketing. Sunt stabilite ținte de
costuri, volume de producție și niveluri de prețuri.
3. Sunt elaborate specificații generale : propuneri de vânzări în cazul producției de
serie, specificații funcționale pentru produse care vor fi fabricate în masă,
schițarea obiectivelor service-ului și mentenanței pentru produs.
4. Este elaborat proiectul preliminar.
5. Sunt produse primele prototipuri, sunt testate caracteristicile produsului, inclusiv
ale componentelor și subansamblurilor ce vor fi folosite. Pentru produse cu
module de calcul electronic va fi evaluat software-ul și va începe testarea.
6. Este realizată analiza preliminară a proiectului : sunt evaluate procedurile de
testare, capabilitățile de fabricare și asamblare, țintele de costuri, sunt definite și
analizate modificările aduse în proiect, este condusă o analiză a modurilor de
defectare și a efectelor lor (FMEA =Failure mode and effects analysis) asupra
elementelor critice.
7. Este elaborat un proiect (construcție) intermediar(ă), inclusiv desene de
producție, sunt construite prototipuri pe baza acestor desene.
8. Se fac testări pe această construcție intermediară, se fac revizuiri ale
construcției, se continuă analiza cerințelor pentru fabricație, asamblare și testare.
Sunt analizate estimațiile de marketing și de fixare a prețurilor.
9. Se definitivează construcția finală, împreună cu specificațiile, standardele,
toleranțele, garanțiile, planificarea calității și desenele de producție (în
terminologia română = plane de operații). Sunt terminate testele de performanțe și
durabilitate, înainte de definitivarea construcției finale. Sunt completate
specificațiile componentelor, subansamblurilor și ansamblurilor; sunt dezvoltate
planuri de inspecție pentru ansambluri; este definitivată proiectarea și achiziția
sculelor. În terminologia română, aceste activități corespund elaborării proiectului
de execuție al produsului și parțial, elaborării tehnologiei de fabricație.
10. Pe baza desenelor de producție sunt construite exemplare ale producției de
probă, într-un mediu de fabricație real sau simulat.
11. Sunt definite proceduri de expediere și service.
12. Sunt efectuate studii de capabilitate asupra mașinilor, echipamentelor și
proceselor.
13. Sunt instruiți supraveghetori și personal de producție. Sunt derulate
experimente-pilot, utilizând probe (exemplare) din producția curentă.
14. Construcția finală este revizuită. Rezultatele testelor pentru produse, software
(dacă este cazul), echipamente, procese, facilități etc. sunt analizate. Țintele de
costuri pentru produs și obiectivele de costuri pe ciclul de viață sunt analizate
pentru a asigura obiectivul de "proiectare pentru costuri" (design to cost), în
vederea optimizării procesului de dezvoltare a produsului. Se decide lansarea în
fabricație a sculelor și facilităților (de exemplu, dispozitive etc.), în concordanță cu
aprobarea și definitivarea reviziei construcției finale.
15. Sunt confirmate anunțurile de marketing, manualele de informare asupra
produsului, publicațiile de service și mijloacele de training.
16. Produsul este lansat în producție (fabricație).
Gradul de aplicare pentru fiecare fază din succesiunea menționată va depinde de
produsul specific, de starea de complexitate a acestuia și de gradul de abatere
față de predecesorii săi.
Este de observat că în timp ce metodologia germană (Pahl și Beitz) este
concentrată pe procesul de proiectare a produsului, metodica generală Nord-
Americană mai-sus menționată este focalizată pe managementul întregului ciclu
de proiectare + producție, până la faza finală de lansare a produsului în producția
de serie sau de masă.
Ulrich și Eppinger (2004)[10] definesc dezvoltarea noilor produse (NPD) ca "un set
de activități care încep cu percepția unei oportunități de piață și se termină cu
producția, vânzarea și livrarea produsului." După Ulrich și Eppinger (2004), op cit.,
există cinci faze principale implicate în crearea și lansarea noilor produse:

 dezvoltarea conceptului;

 proiectarea sistemului pe niveluri;

 proiectarea de detaliu;

 testarea și rafinarea;

 execuția produsului (creșterea producției engleză :production ramp up).

Merle Crawford și Anthony Di Benedetto (2006)[11] consideră că procesul de
realizare a noilor produse include următoarele cinci faze:
;rolițătinutropo aeratceles iș aeracifitnedi‫٭‬
;iulutpecnoc aerareneg‫٭‬
eraulave‫٭‬a conceptului/proiectului;
;(gnitekram ed iș ăcinhet) aeratlovzed‫٭‬
.(aerazilaicremoc uas) aerasnal‫٭‬
În opinia autorilor Crawford și Di Benedetto (op cit.), conceptul de produs nou este
o enunțare (engleză :statement) asupra caracteristicilor anticipate ale produsului
(de formă sau de tehnologie) care vor oferi beneficii față de alte soluții de produse
sau probleme, deja disponibile.
Loch și Kavadias (2008)[12] au propus o teorie evolutivă pe niveluri multiple -ca
teorie a dezvoltării noilor produse. Acești autori (op. cit.) au elaborat o definiție a
dezvoltării noilor produse (NPD) cu grad amplu de generalitate, care include atât
produse (industriale) cât și servicii: "NPD constă din activitățile unei firme care
conduc la un flux de oferte de piață, noi sau schimbate în timp. Acestea includ
generarea de oportunități, selectarea și transformarea lor în artefacte (produse
manufacturate) și activități (servicii), oferite clienților, precum și instituționalizarea
îmbunătățirilor în înseși activitățile NPD." Definiția include fie oferte de produse, fie
de servicii și deosebește NPD de cercetarea pură (sau științifică) care în contrast
cu NPD poate neglija comercializarea rezultatului. Definiția elaborată implică
faptul că un sistem NPD are trei elemente fundamentale: generarea de variante,
selectarea lor și elaborarea cu reguli de succesiune (de exemplu care reflectă
constrângeri tehnice). Elementele fundamentale ale NPD sunt:

 un proces de generare a variantelor- care identifică noi combinații de

tehnologii, procese și oportunități de piață, prin căutare, prototipuri, noi idei,
idei exterioare (ex. prin benchmarking);

 un proces de selecție -care alege cele mai promițătoare dintre noile

combinații, pentru investiții ulterioare (financiare, manageriale, fizice și/sau de
resurse umane), conform unor criterii de selecție: cota de piață, prezența pe
piață, riscuri, strategie etc.;

 un proces de transformare -care transformă (dezvoltă) oportunitățile în

bunuri economice și cunoștințe codificate (încorporate în proiect) -produse
sau servicii care vor fi oferite clienților; în acest proces este prezervată
experiența anterioară în ceea ce privește arhitectura produselor, componente
transferate de la alte produse, principii de proiectare, tehnologii utilizate etc.;

 un proces de coordonare -care asigură fluxul de informații, colaborarea și

cooperarea între mai multe părți, implicate în activitățile NPD.
Fazele principale de dezvoltare a unui automobil, luate în considerare la
compania General Motors sunt următoarele:[13]

 Faza 1 : concepție care cuprinde inițierea concepției generale, cerințele

impuse pentru concepție, selectarea soluțiilor alternative, proiectul de design
(styling -l.engl.) și aprobarea acestuia;

 Faza 2 :aprobarea finală;

 Faza 3 :aprobarea producției;

 Faza 4 : dezvoltarea de detaliu.

Instrumente pentru suportul dezvoltării produselor
Există două categorii de instrumente pentru sprijinirea dezvoltării
produselor:[14] instrumente de proiectare și instrumente de management.
Instrumentele de proiectare sunt:

 Proiectarea asistată de calculator (CAD);

 Vizualizare și marcare (software)(Visualization/View& Mark-up);

 Ingineria asistată de calculator (CAE);

 Fabricația asistată de calculator (CAM);

 Inspecția și testarea asistate de calculator;

 Prototiparea rapidă.
Instrumentele de management al dezvoltării produselor sunt:

 Managementul proiectelor;

 Managementul cerințelor;

 Automatizarea procesului NPD;

 Managementul datelor produsului (Product Data Management).

Proiectul de execuție al produsului

Proiectarea produsului finit se concretizează în „Documentația tehnică de
execuție” care se compune, în România, dintr-o documentație de bază
(constructivă) și o documentație tehnologică.[15] Documentația de bază
(constructivă) este formată dintr-o parte scrisă și o parte desenată[16]
Partea scrisă conține mai multe documente,astfel:

 memoriul de prezentare care conține o prezentare a produsului, a

destinației și a domeniului său de utilizare;

 breviar de calcul de exploatare conține calcule pentru stabilirea

caracteristicilor și performanțelor produsului, pe baza condițiilor de exploatare:
calcule energetice, termice, hidraulice,electrice etc., cu indicarea consumurilor
specifice;
 breviar de calcul de dimensionare cuprinde justificarea dimensiunilor și a
materialelor indicate, precum și a performanțelor de fiabilitate și a condițiilor
de mentenanță;

 cartea tehnică, care cuprinde mai multe informații esențiale asupra

funcționării, montajului, reparării, transportului la beneficiar, cât și întreținerii și
controlului periodic al produsului fabricat. În cartea tehnică sunt indicate
destinația, descrierea și caracteristicile produsului, performanțele produsului
(viteză, putere, capacitate, siguranță în funcționare, durată normată de
funcționare, consumuri de utilități, termen de garanție), condițiile de
exploatare (umiditate, lumină, temperatură, vibrații, noxe, întreținere,
reparații), condiții de întreținere -piese de schimb necesare, condiții de
transport, manipulare, depozitare, ambalare, montaj; Calitatea produsului
(clasa de calitate, STAS-ul sau tipul);

 caietul de sarcini , document în care sunt specificați toți parametrii tehnici

ce caracterizează funcționarea produsului, condițiile de omologare și recepție
a produsului fabricat;

 lista materiilor prime și auxiliare, a accesoriilor, semifabricatelor, reperelor,

pieselor și subansamblurilor care intră în componența produsului finit, în care
se precizează caracteristicile, furnizorii, calitatea (STAS-uri, codul etc.),
cantitatea;

 catalogul pieselor de schimb care pot fi comandate.

Partea desenată conține următoarele documente:

 borderoul cuprinde enumerarea desenelor pieselor care fac parte din

proiectul produsului,a documentelor scrise și a fișelor de modificare cuprinse
în proiectul tehnic.

 desenele de execuție ale tuturor elementelor componente ale produsului

finit (subansambluri, piese, repere) , având toate datele necesare pentru
execuția acestora;

 desene de ansamblu ale produsului finit, precum și desenele

subansamblurilor de ordin inferior, componente ale ansamblului general, cu
vederi și secțiuni, în scopul descrierii cât mai precise a poziției de montare a
tuturor pieselor și reperelor componente ale produsului complet asamblat. Pe
desenele de subansamblu se trec cotele de gabarit, caracterul ajustajelor
între pisele componente, cotele elementelor de legătură cu subansamblurile
vecine, precum și cotele funcționale, conditiile tehnice de funcționare ale
ansamblului/subansamblului. Pe desenul ansamblului general se trec valorile
caracteristice: putere, moment, curse, viteze etc.În scopul unei bune înțelegeri
a designului produsului, se întocmesc machetele produsului finit (care nu sunt
obligatorii). În fabricația de automobile, după realizarea desenului de
 ansamblu se realizează modele funcționale, care sunt supuse încercărilor în
laborator, pentru a se ajunge la variante perfecționate;

 desenul de amplasare are scopul de a stabili datele necesare pentru

amplasarea produsului pe locul de utilizare a acestuia (geometria fundației
etc.);

 desenul de montaj (de instalare) are scopul de a stabili datele necesare

pentru montarea (instalarea) produsului pe locul de utilizare, pentru punerea
în funcțiune;

 schemele electrice, hidraulice, cinematice, pneumatice, de ungere, de

fundații, de susținere, de montaj;

 scheme-bloc de funcționare;

 diagrame de funcționare.
Orice desen de execuție (working drawing -l.engl.; dessin de definition -l.franc.)
trebuie să specifice scara desenului, toate cotele cu toleranțele necesare, STAS-
urile materiilor prime, auxiliare, semifabricatelor și reperelor standardizate. De
asemenea, desenele de execuție conțin extrasele de materiale pe baza cărora se
stabilește lista materiilor prime și materialelor. În prezent, software CAD permit
editarea automată a desenelor de ansamblu și a celor de execuție.
În fabricația de automobile se întocmește un document specific, denumit schița de
organizare generală a automobilului. În acest desen se evidențiază postul de
conducere, spațiul util, grupul motor-transmisie, punțile, precum și alte
componente ale automobilului. Totodată, se precizează și forma exterioară a
automobilului, în concordanță cu cerințele arhitecturale și de design generale și cu
cele impuse de tema de proiect.[17] De asemenea, se definesc dimensiunile
principale interioare și exterioare, organizarea spațiului util, ținând seama de
aspectele ergonomice , poziția centrului de greutate, încărcările la punți, aspecte
privind accesibilitatea la diferite subansambluri, posibilități de încărcare și
descărcare ușoară etc.
Pe baza schiței de organizare generală și a desenului de ansamblu se realizează
machetele: mai întâi, machete pentru forma exterioară a automobilului, de
exemplu la scara 1:5, realizate din lut, plastilină sau alte materiale modelabile,
apoi o machetă pentru interiorul automobilului, din lemn sau alte materiale, la
scara 1:1. Pe această machetă pentru interior se verifică condițiile de intrare și
ieșire din automobil, poziționarea corectă a scaunelor și a organelor de comandă,
vizibilitatea, poziționarea bordului, spațiul disponibil pentru bagaje. Proiectul tehnic
constă în definitivarea organizării generale pe baza machetelor definitive,
realizarea desenului pentru ansamblul general al automobilului și proiectarea
celorlalte sisteme ale autovehiculului.

Modelarea produselor
În cazul dezvoltării produselor, o nouă construcție (design) a(l) produselor poate fi
reprezentată de modelul său în calculator. Înainte ca produsul fizic să fi fost
realizat, alternativele designului pot fi generate prin manipularea valorilor
variabilelor designului. Modificările parametrilor designului pot indica efectul
schimbărilor factorilor exteriori asupra unui anumit design. Stabilirea unui criteriu
de obiectiv al modelului va permite optimizarea modelului, selectând cea mai
bună dintre alternativele generate. Astfel, va fi dezvoltat în calculator un design
preliminar al produsului. Din cauza dificultăților de modelare, multe detalii trebuie
să fie excluse. O dată cu acumularea experienței, pot fi construite modele
elaborate și sigure, iar costurile designului vor fi reduse considerabil. Construirea,
validarea și implementarea modelului designului în calculator vor necesita cu mult
mai puțin timp decât construirea prototipului fizic, iar atunci când va fi construit,
eventual, un prototip, acesta va fi mult mai apropiat de configurația dorită a
produsului. Astfel, durata ciclului de proiectare poate fi redusă considerabil.

Strategii de dezvoltare a noilor produse

În calitate de strategii de dezvoltare a noilor produse pot fi luate în considerare:

 Proiectarea pentru șase sigma (Design for six sigma-engl.);

 Procesul faze-porți;

 Desfășurarea funcției calității (Quality Function Deployment);

Dezvoltarea flexibilă a produselor.[18]
Există mai multe orientări strategice ale dezvoltării produselor:

 Timpul până la introducerea pe piață (time to market -engl.) este perioada

de la generarea ideii pentru noul produs până la plasarea produsului pe piață
(livrarea în magazine). Această orientare strategică implică aducerea în
modul cel mai rapid a produsului pe piață, iar reducerea acestei perioade este
la originea concepției simultane a produsului și procesului asociat.

 Cost scăzut al produsului. Această orientare este concentrată pe

dezvoltarea unui produs la cel mai redus cost sau cu cea mai ridicată valoare.
Această strategie va necesita timpi și costuri suplimentare de dezvoltare.

 Cost de dezvoltare scăzut. Această orientare se aplică atunci când

dezvoltarea trebuie efectuată în limitele unui buget restrâns.

 Performanțele produsului, tehnologia și inovarea. Obiectivele strategice

urmărite sunt: nivelul cel mai înalt de performanțe, niveluri superioare ale
funcțiunilor produsului, cea mai nouă tehnologie sau cel mai înalt nivel de
inovare.
 Calitate, siguranță în funcționare, robustețe. Exemple preferențiale de
aplicare: înaltă calitate în industria automobilelor, înaltă fiabilitate în industria
aerospațială, siguranță maximă în funcționare în instalații nucleare, aviația
comercială etc.

 Service, sensibilitate (receptivitate), flexibilitate. Această orientare se

concentrează pe un nivel superior al service-ului, în vederea receptivității la
cerințele clienților, menținerea flexibilității pentru a răspunde cerințelor noilor
clienți, noilor piețe și oportunități.

Teoria proiectării axiomatice

Profesorul Nam P.Suh de la MIT (USA), Departamentul de Inginerie Mecanică, a
propus teoria proiectării axiomatice (Axiomatic Design) pentru proiectarea
sistemelor[19], care introduce noi reguli funcționale, inspirate de teoriile
automatizării și comenzii sistemelor. Proiectarea axiomatică este o metodologie
de proiectare a sistemelor care utilizează metode matriceale pentru analiza
sistemelor și transformarea necesităților clienților în cerințe funcționale, parametri
de proiectare și variabile de proces. Nam P.Suh introduce o matrice în care se
încrucișează parametrii funcționali (Functional Requirements) și parametrii de
concepție (Design Parameters). Aceasta permite să se enunțe două axiome:

 axioma de independență se caracterizează (în matricea descrisă mai

înainte) printr-o matrice diagonală;
 axioma informației postulează că între două matrice diagonale, cea care
reflectă cea mai bună concepție este cea care corespunde unui sistem a cărui
utilizare necesită informație minimă ce trebuie furnizată utilizatorului (de
exemplu, a reduce reglajele care trebuie făcute de utilizator).[20]

TRIZ
TRIZ este un acronim pentru Teoria Reșenia Izobretatelnîh Zadaci -Теория
решения изобретательских задач, în traducere : Teoria rezolvării problemelor
inventive, o metodologie pentru generarea și rezolvarea problemelor inovative,
elaborată de inginerul rus Genrich S. Altshuller și colegii săi, în 1946 și publicată
pentru prima dată în 1956. Această metodologie, utilizată pentru formularea
problemelor, analiza sistemelor, analiza eșecurilor și modelarea evoluției
sistemelor[7] este orientată spre inginerie și constată că :

 toate sistemele tehnice urmează legi de dezvoltare predeterminate și

modelele de rezolvare se repetă în industrie și în științe;
 contradicțiile sunt cauzele majore ale problemelor, aceste contradicții fiind
de trei tipuri : administrative, tehnice, fizice (sau "inerente").
Contradicția administrativă : "trebuie îmbunătățit sistemul, însă nu știu cum să
fac asta". Această contradicție este cea mai slabă și poate fi înlăturată fie prin
studierea unor materiale suplimentare, fie prin adoptarea/eliminarea unor decizii
administrative.
Contradicția tehnică : "îmbunătățirea unui parametru al sistemului conduce la
înrăutățirea altui parametru." Contradicția tehnică este chiar punerea problemei
inventive.
Contradicția fizică : "pentru îmbunătățirea sistemului, o anumită parte a lui
trebuie să se afle în diferite stări fizice simultan, ceea ce nu este posibil."
Contradicția fizică este fundamentală, pentru că inventatorul se sprijină pe
constrângeri, determinate de legile fizice ale naturii.
Structura și funcțiile TRIZ includ:

 legile de evoluție a sistemelor tehnice;

 fondul informațional TRIZ;

 analiza vepol (analiza structurală substanță-câmp) a sistemelor tehnice;

 algoritmul de rezolvare a problemelor inventive ARIZ;

 metode de dezvoltare a reprezentărilor creative.

Legile de evoluție a sistemelor tehnice au fost grupate de autorii TRIZ în trei
blocuri convenționale: statica, cinematica, dinamica.
Analiza vepol (вещество + поле, în traducere :substanță + câmp) este un model
de interacțiune în sistemul minimal, în care se folosește un simbolism
caracteristic. Analiza vepol produce un model structural al sistemului tehnologic
inițial, expune caracteristicile sale și cu ajutorul unor legi speciale, transformă
modelul problemei.
Fondul informațional TRIZ constă din :

 metode de rezolvare a contradicțiilor și tabele de utilizare a lor;

 sisteme de standarde pentru rezolvarea problemelor inventive;

 efecte tehnologice (fizice, chimice, biologice, matematice ) și tabele de

utilizare a lor;

 resurse ale naturii și tehnicii și metode de utilizare.

Algoritmul ARIZ de rezolvare a problemelor inventive este un program în pași de
analiză succesivă pentru evidențierea și rezolvarea contradicțiilor, adică
rezolvarea problemelor inventive.
Metodologia TRIZ a fost supusă unor critici diverse, între care și faptul că nu au
fost găsite mecanisme riguroase de trecere de la contradicțiile formulate la
rezolvarea lor practică. Întreprinderile pot organiza "învățarea" TRIZ de către
personalul implicat în activități de cercetare-dezvoltare-inovare.

Modele de capabilitate și maturitate

Modelele de capabilitate și maturitate (Capability Maturity Model - CMM)
constituie o abordare interdisciplinară a ingineriei sistemelor, dezvoltată de
Software Engineering Institute at Carnegie-Mellon University, pentru a descrie
cadrul a 5 faze de evoluție sau niveluri de capabilitate și maturitate a proceselor
dintr-o organizație.[21] [22]
CMM descrie o cale de îmbunătățire, de la procese ad-hoc, imature, pînă la
procese mature, disciplinate și optimizate. Acest model de capabilitate și
maturitate se aplică la dezvoltarea noilor produse, inclusiv la dezvoltarea
software.
Nivelurile de capabilitate și maturitate ale proceselor de dezvoltare a produselor
sunt:
1. Nivelul inițial (ad-hoc, imatur). La nivelul inițial, organizația nu asigură un mediu
stabil pentru dezvoltarea noilor produse: procesele de dezvoltare sunt instabile și
impredictibile, deoarece ele sunt modificate în mod constant, pe măsură ce
lucrările (de dezvoltare) progresează sau variază de la un proiect la altul.
Procesele nu sunt documentate, tinzând să fie conduse în manieră ad-hoc, de
utilizatori și evenimente.
2. Nivelul repetabil (repeatable- engl.). La nivelul repetabil, politicile pentru
managementul proiectelor de dezvoltare și procedurile de implementare a acestor
politici sunt stabilite. Unele procese, dezvoltate în proiecte anterioare sunt
repetabile, posibil cu rezultate consistente.
3. Nivelul definit (defined -engl.). La nivelul definit, procesele standardizate pentru
dezvoltarea noilor produse sunt documentate și definite, aceste procese sunt
integrate într-un întreg coerent. Un proces bine-definit poate fi caracterizat ca
incluzând criterii de pregătire/disponibilitate, input-uri, norme și proceduri pentru
efectuarea lucrărilor procesului, mecanisme de verificare (de exemplu, echipe de
analiză), output-uri și criterii de terminare a procesului de dezvoltare.
4. Nivelul manageriat (managed -engl.). La nivelul manageriat, organizația
stabilește metrici pentru produse și procese și măsoară rezultatele. Proiectele
realizează controlul asupra produselor și proceselor lor, prin îngustarea variației
performanței acestora, pentru a se încadra în limite acceptabile. Capabilitatea
proceselor este stabilită din acest nivel.
5. Nivelul optimizat (optimized -engl.). La nivelul optimizat, întreaga organizație
este focalizată pe îmbunătățirea continuă a proceselor, prin schimbări/îmbunătățiri
tehnologice incrementale și inovative. Organizația are mijloace pentru a identifica
"punctele slabe" și a întări proactiv procesele, cu scopul de a preveni apariția
defectelor. Datele asupra eficienței procesului de dezvoltare sunt folosite pentru a
efectua analize cost/beneficiu ale noilor tehnologii de dezvoltare și ale
modificărilor propuse în procesele de dezvoltare ale organizației.
Integrarea modelelor de capabilitate și maturitate (Capability Maturity Model
Integration -CMMI) este o abordare a îmbunătățirii proceselor care ajută
organizația să-și îmbunătățească procesele sale. CMMI a înlocuit (este
succesorul) CMM. Carnegie Mellon Software Engineering Institute a
elaborat CMMI pentru Dezvoltare, Versiunea 1.2 (CMMI for Development, Version
1.2. CMMI-DEV, V 1.2),[23][24], care este destinat să ajute organizațiile să-și
îmbunătățească procesele de dezvoltare și mentenanță pentru produse și servicii.
CMMI pentru Dezvoltare (CMMI-DEV) constă din cele mai bune practici care
adresează activitățile de dezvoltare și mentenanță ce acoperă ciclul de viață al
produselor, de la concepție până la livrare și mentenanță. Organizațiile din
numeroase industrii ca de exemplu: aerospațială, bănci, hardware de computere,
software, apărare, fabrici de automobile și industria telecomunicațiilor folosesc
CMMI-DEV. Modelele din CMMI-DEV conțin practici care acoperă :
managementul proiectelor, managementul proceselor, ingineria sistemelor,
ingineria hardware, ingineria software și alte procese de suport, utilizate în
dezvoltare și mentenanță.
Nivelurile sunt utilizate în CMMI pentru a descrie o cale evolutivă, recomandată
pentru o organizație care dorește să-și îmbunătățească procesele pe care le
folosește pentru a realiza dezvoltarea și mentenanța produselor și serviciilor sale.
CMMI acționează ca o "foaie de parcurs" (roadmap) pentru activitățile de
îmbunătățire a proceselor. Nivelurile de capabilitate în CMMI sunt următoarele:

 nivel zero : incomplet (incomplete - l.engl.);

 nivel 1 : performat (performed -l.engl.);

 nivel 2 : manageriat (managed);

 nivel 3 : definit (defined);

 nivel 4 : manageriat cantitativ;

 nivel 5 : optimizat (optimizing).

Nivelurile de maturitate sunt următoarele:

 nivelul 1 : inițial;

 nivelul 2 : manageriat;

 nivelul 3 : definit;

 nivelul 4 : manageriat cantitativ;

 nivelul 5 : optimizat.
Caracteristicile nivelurilor de maturitate sunt următoarele:[25][8]
Nivelul 1 : procese inițiale sunt procese impredictibile, slab controlate și reactive.
Nivelul 2 : procese manageriate sunt caracterizate pentru proiecte și sunt deseori
reactive.
Nivelul 3 : procese definite caracterizate pentru organizație și care sunt proactive.
Proiectele își adaptează procesele după standardele organizației.
Nivelul 4 : procese manageriate cantitativ sunt procese măsurate și controlate.
Nivelul 5 : procese optimizate sunt focalizate pe îmbunătățirea proceselor.
CMMI pentru Dezvoltare (CMMI-DEV), versiunea 1.2 conține 22 domenii de
procese (Process Areas -engl.) care descriu aspectele dezvoltării produselor și
serviciilor, ce trebuie să fie acoperite de procesele organizației.[26] Un domeniu al
proceselor este un ansamblu de practici într-un domeniu care, atunci când sunt
implementate în colectiv, satisfac un set de obiective considerate importante
pentru realizarea îmbunătățirii în acel domeniu.
CMMI constituie o aplicație rațională a conceptelor de managementul proceselor
și îmbunătățirea calității la dezvoltarea produselor, mentenanță și achiziție.