Mănăstirea Sfântului Ioan Colov

Deir Abu Hanas, Ansena, Egipt

Spre mijlocul Văii Nilului, în deșertul Saharei, există o localitate care poartă numele Sfântului Ioan Colov
(Ioan cel Scurt), Abu Hanas, unul dintre cei mai cunoscuți părinți ai pustiei, despre care vorbește
Patericul Egiptean.

Doar că între Wadi Natrun (Valea Nitriei), aflată în nord-vestul Egiptului, și localitatea Deir Abu Hanas (în
centrul Egiptului) este o distanță de 425 km – iar în Sinaxare nu se vorbește deloc că monahii din Valea
Nitriei ar fi ajuns pe aici, la o asemenea distanță de unul dintre locurile recunoscute ca fiind locațiile în
care s-au pus bazele monahismului ortodox, în secolul al IV-lea (Nitria, Schitia, Chelia – de lângă Delta
Nilului)!

Imaginați-vă cât de mare ne-a fost mirarea cand, știind că vom vizita Ansena – orașul celor peste un
milion de mucenici martirizați aici pe vremea lui Diocelțian, gazdele noastre locale ne-au dus mai întâi,
dimineața, la o biserică veche de 1610 ani, din piatră, nerenovată, biserica unei mănăstiri cu hramul
Sfântului Ioan Colov și în care am aflat că acest cuvios (foarte prezent în paginile Patericului Egiptean) a
viețuit în ultimii zece ani ai vieții sale!

Cine a fost Sfântul Ioan Colov?

În paginile Proloagelor de la Orhid, Sfântul Nicolae Velimirovici ne vorbește pe scurt despre viața acestui
renumit cuvios egiptean din secolul al IV-lea, care a fost ucenicul Avvei Pamvo, coleg de chilie cu Sfântul
Paisie cel Mare, mai apoi îndrumător de monahi (printre care Sfântul Arsenie cel Mare, care fusese
profesorul fiilor împăratului de la Constantinopol). Iar nouă, Sfântul Ioan Colov ne-a lăsat scrise viețile
sfinților Paisie cel Mare și a Sfintei Taisia.

Cum a ajuns Sfântul Ioan Colov în centrul deșertului Saharei?

Îndeobște se știe că Sfântul Ioan Colov, împreună cu părinții ale căror cuvinte de învățătură
(înțelepciunea vieții în duh) sunt cuprinse în Patericul Egiptean, au viețuit în pustiul Nitriei, fiecare în
mănăstirea spre care l-a îndreptat Domnul. Deși coleg de chilie și ambii ucenici ai Avvei Pamvo, Sfântul
Ioan Colov și Sfântul Paisie cel Mare s-au despărțit la un moment dat, la sfatul îngerului Domnului.
Sfântul Ioan Colov a rămas în mănăstirea Avvei sale, care la trecerea sa la Domnul i-a cedat chiar chilia
sa, acesta devenind un îndrumător foarte iscusit pentru monahii mănăstirii.

Sfântul Paisie cel Mare a plecat și și-a întemeiat propria sa mănăstire, devenind de asemenea faimos
printre părinții pustiei, fiind învrednicit de două apariții ale Mântuitorului Hristos. Una dintre ele vorbește
despre faptul că, plecând din Nitria (cu poruncă dumnezeiscă), datorită deselor atacuri ale barbarilor
asupra mănăstirilor de aici, Sfântul Paisie cel Mare și-a luat ucenicii și a pornit prin deșert, ducând arșița
zilei pentru multă vreme. Și desi înaintat în vârstă la vremea acestei ”dizlocări”, atunci când în deșert a
găsit un bătrân care nu mai avea putere să meargă, iar ucenicii săi au refuzat să il ajute (și lor le era
drumul greu), Sfântul Paisie l-a așezat pe acest neputincios pe umerii săi și și-a continuat drumul. Doar
că, mergând, a constatat că ”povara” devenea tot mai ușoară, până a dispărut complet – fusese Hristos,
care încercase monahii pe legea iubirii aproapelui...

Sfântul Ioan Colov a urmat și el același drum al prietenului său prin deșert, probabil tot împreună cu
ucenicii din mănăstirea sa.
Și iată că la Ansena, lângă Minya, la 425 km distanță sud față de faimoasele mănăstiri din Nitria, aflăm
acum o mânăstire în care a viețuit Sfântul Ioan Colov în ultimii zece ani ai vieții sale, încă alte zeci de
mănăstiri în peșterile din petreții de stâncă din zonă, și tot aici se află ți o mănăstire a Sfântului Paisie cel
Mare.

Sfintele lor moaște au fost luate după trecerea lor la Domnul și se află acum înapoi în nord, în Nitria, în
Mănăstirea Sfântului Macarie cel Mare (Sfântul Ioan Colov) și în Mănăstirea Sfântului Paisie cel Mare .
Nitria, zonă în care în secolul al IV-lea au fost înființate peste o mie de mănăstiri , cuprinde acum doar
patru mănăstiri funcționale (acestea două făcând parte dintre ele).

Biserica Mănăstirii Sfântul Ioan Colov, Abu Hinnis

Sfântul Ioan Colov a trait la finalul secolului al IV-lea (în jurul anului 380). În anul 407 barbarii au atacat
mănăstirile din Schitia, Nitria și Chelia, provocând mutarea spre sud a multor ”familii” de monahi. În
Ansena sfântul a viețuit ultimii zece ani ai vieții sale, în anul 413 a fondat mănăstirea pe care am
descoperit-o noi acum, cu uimire, iar în anul 419 a trecut la Domnul.

Sfântul Ioan Colov a facut această biserică aici, în localitatea care acum îi poartă numele, și a închinat-o
Maicii Domnului – în apropiere este un deal numit ”al Mariei”, pe care a poposit Sfânta Familie în timpul
Fugii în Egipt. După trecerea sa la Domnul, ucenicii săi au schimbat numele mănăstirii, dedicând-o
cunoscutului său întemeietor.

În vărful muntelui din aporpiere, Sfântul Ioan Colov a mai făcut o biserică închinată Maicii Domnului –
aceea are în jur arondate circa 40 de peșteri. Una dintre aceste peșteri a funcționat ca școală pentru
monahi până în secolul al X-lea.

Biserica pe care noi am vizitat-o, de la începutul secolului al V-lea, a avut același plan arhitectural ca și
Biserica Suspendată din Cairo (o capodoperă a artei copte timpurii, inscrisă în Patrimoniul UNESC).
Biserica din Abu Hinis păstrează o coloana din secolul al V-lea, în interiorul unui stâlp de susținere
construit ulterior.

Planul architectural aparține mai degrabă tipului bizantin, decât tipului bazilical, reprezentând mai
degrabă o etapă de trazniție între cele două stiluri – ceea ce mai târziu a reprezentat stilul bisericilor
copte.

Biserica este largă, multă lume se poarte ruga în interiorul ei. A avut mai multe intrări, dar s-a păstrat
până astăzi (timp de 1600 de ani) doar intrarea vestică, la care se ajunge coborând șapte trepte de piatră.
Are un acoperiș înalt și trei altare, altarul central fiind format dintr-o piatra masivă de marmură. De altfel,
nu era ceva neobișnuit ca bisericile din primele veacuri creștine să folosească coloane de marmură și
blocuri de la templele din perioada faraonilor și cea greco-romană, zona fiind foarte bogată în astfel de
vestigii. Exită câteva texte gravate în piatră în limba coptă (limba din vremea faraonilor, păstrată ca limbă
liturgică de Biserica Coptă până astăzi, ceea ce denotă că urmașii vechilor egipteni, neamestecați cu
populația arabă cuceritoare, sunt credicioșii creștini din Egipt). S-a încercat modificarea acestor texte în
arabă. Pereții bisericii au fost acoperiți de frescă în ulei, dar aceasta nu s-a mai păstrat decat în foarte
mica măsură. Există însă multe cruci sculptate în piatră, pe pereții bisericii.

În stanga bisericii sunt mai multe uși de lemn. Prima ducea spre trapeza mănăstirii. Conform obiceiului
din Valea Nitriei, imediat după Sfânta Liturghie viețuitorii mănăstirii participau la agapă, iar intrarea în sala
de mese se făcea direct din biserică.

În fața celei de a doua uși se află un bazin de botez, cu două trepte.

Biserica, construită în timpul Împăratului Imperiului Roman de Răsărit Arcadius (fiul Împăratului bizantin
Teodosie) și-a păstrat stilul originar, în ciuda timpului îndelungat care a trecut pănă astăzi.

În loc de concluzii

Sahara, de la Cairo până la Luxor, este plină de surprize: mănăstiri de secol IV- VII cu câte 5.000-10.000
de viețuitori, biserici care reprezintă adevărate bijuterii ale artei bizantine (de exemplu, la Mănăstirea
Roșie biserica a fost restaurată de americani, specialiștii considerând că aceasta este a patra minune a
Egiptului, după cele trei piramide) etc.

Chiar se spunea în acele vremuri că tinerii egipteni intrau în ”armata lui Hristos” cu miile, guvernele locale
fiind puse în dificultate pentru că nu mai aveau de unde să recruteze tineri pentru armata romană. Egiptul
a fost provincie romană între anii 30 îH și 646 dH (invazia arabă).

Bisericile rămase până în zilele noastre, prin grija Domnului (deși invazia arabă din secolul al VII-lea a
fost demolatoare pentru creștini) stau mărturie asupra faptului că, în acest teritoriu deșertic, arta bizantină
a atins culmi comparabile cu cele aflate astăzi la Constantinopol. Veniți și veți vedea!

Maria Chirculescu,

Miriam Turism